Spete jurisprudenta

Sentinţă civilă - 19.11.2020

Stabilirea cu titlu provizoriu a locuinţei minorilor

Sentinţă civilă - 26.03.2020

Admiterea cererii raportat la dispozițiile art. 89 din Legea nr.272/2004 - obligarea parâtei de a permite introducerea minorei C I I într-un program de consiliere psihologică în cadrul DGASPC , până la instituirea unei măsuri de protecție specială

Sentinţă civilă - 11.03.2020

Potrivit art. 28 din Lege. nr. 217/2003 rep. - În cazurile prevăzute la art. 25 alin. (3) şi art. 227 alin. (6), victima poate renunţa, potrivit prevederilor art. 406 din Legea nr. 134/2010, rep., cu modificările ulterioare, la judecarea cererii

Sentinţă civilă - 30.08.2018

autorizare căsătorie minor – transformarea cererii formulată de cale de ordonanţă preşedinţială în cerere formulată pe calea dreptului comun

Sentinţă civilă - 05.11.2015

Ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă hotărăşte potrivit interesului superior al copilului....”

Sentinţă civilă - 25.06.2015

Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care ar conduce la rezolvarea litigiului pe fondul cauzei

Sentinţă civilă - 25.11.2014

Hotărârea de fond pronunţată are autoritate de lucru judecat în faţa ordonanţei preşedinţiale

Sentinţă civilă - 09.07.2014

Stabilire domiciliu minor

Sentinţă civilă - 16.04.2014

Acţiunea în evacuare a unei persoane fizice din imobil atunci când aceasta nu mai locuieşte în acest imobil pe calea ordonanţei preşedinţiale

Sentinţă civilă - 19.03.2010

ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ – REINTEGRARE IMOBIL – TRANSFORMAREA IN ACŢIUNE DE DREPT COMUN

Sentinţă civilă - 17.04.2008

ORDONANTA PRESEDINTIALĂ NEINDEPLINIREA CONDITIILOR PREVĂZUTE DE ART.581 C.PR.CIV RESPECTIV A CELOR TREI CONDITII CUMULATIVE ŞI ANUME : URGENŢA, VREMELNICIA, NEPREJUDICIEREA FONDULUI – NU INDEPLINESTE CONDITIILE ORDONANTEI PRESEDINTIALE