Spor pentru vechime în muncă. Cuantum prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional. Îndreptăţire.
Funcţionar public. Salarizare. Legea nr. 330/2009 şi OUG nr. 1/2010. Neluarea în considerare a drepturilor stabilite prin contracte şi acorduri colective şi contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare
Contestarea deciziei de imputare emisă urmare auditului Curţii de Conturi. Obligaţia conducătorului unităţii. Act de control necontestat. Drepturi salariale acordate peste limitele legale urmare unui acord colectiv. Respingerea contestaţiei
Cerere de suspendare a executării hotărârilor AGOA şi AGEA. Lipsa dovedirii urgenţei
Funcţionar public în administraţia locală. Stabilirea drepturilor salariale în baza Legii nr. 330/2009. Solicitarea includerii în cadrul acestor drepturi a unor sporuri aflate în plată la sfârşitul anului 2009. Spor de dispozitiv. Spor de stabilitate...
Dispoziţie de imputare. Cerere de anulare. Sume acordate necuvenit funcţionarilor publici si personalului contractual din administraţia publică locală. Act de control al Curţii de Conturi necontestat de instituţia controlată. Respingerea acţiunii
Funcţionar public. Cerere pentru obligarea instituţiei publice la plata suplimentului de post şi a celui de treaptă de salarizare. Lipsa prevederilor legale care justifică admiterea acţiunii. Principii incidente
Funcţionari publici care gestionează fonduri comunitare. Acţiune pentru obligarea angajatorului la plata sporului de 75%. Criterii prevăzute de lege pentru acordarea sporului. Imposibilitatea instanţei de a intra în atributele puterii executive
Persoane alese care ocupă funcţii de demnitate publică. Acordarea către acestea a unor sporuri neprevăzute de lege. Nerelevanţa apărărilor întemeiate pe existenţa unor discriminări
Personal contractual angajat prin cumul de funcţii. Dispoziţii legale în privinţa salarizării
Unitate administrativ-teritorială. Cerere de suspendare a executării unei decizii a Curţii de Conturi, având ca obiect plata unor drepturi salariale acordate în baza unui contract/acord colectiv de muncă şi măsuri propuse pentru intrare în legalitat...
Funcţionari publici cu statut special. Ofiţeri de politie judiciară. Acţiune având ca obiect pretenţii salariale. Pretinsă discriminare, cu referire la sporul de 30% din indemnizaţia de încadrare lunară brută de care beneficiază ofiţerii de poliţie j...
Funcţionar public. Delegare sau detaşare. Drepturi salariale. Situaţia unor sporuri pentru muncă în condiţii speciale
Funcţionari publici. Acţiune având ca obiect acordarea unor majorări salariale, motivată prin aceea că altor categorii de salariaţi bugetari li s-au acordat asemenea majorări. Respingere. Lipsa discriminării