Drept procesual penal. Contestaţie la executare. Împrejurarea că persoana condamnată are de executat de două ori una şi aceeaşi pedeapsă reprezintă o împiedicare la executare.
Infracţiuni de evaziune fiscală. Soluţionare latură civilă. Neacordare dobânzi la accesoriile calculate şi pretinse de partea civilă
Aplicarea principiului „in dubio pro reo”, în situaţia în care partea vătămată a suferit leziuni anterioare actului de violenţă exercitat de inculpat, iar actele medico-legale nu menţionează existenţa unor leziuni suplimentare.
Emiterea mandatului european de arestare. Arestul provizoriu. Cauze de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei. Lipsa de efecte asupra unei prescripţii deja împlinite.
Contestaţie formulată de Penitenciarul Iaşi împotriva încheierii judecătorului delegat, respinsă
Neaplicarea art.118 lit.b Cod penal în cazul bunurilor care au servit la comiterea unei infracţiuni, dar care au fost achiziţionate în alt scop decât cel al comiterii infracţiunii respective şi au fost folosite atât în scopul pe care îl au în mod ob...
Contestaţie la executare. Lipsa efectului intreruptiv de prescriptie în cazul transmiterii mandatului european de arestare prin difuzare.
Contestaţie la executare. Lipsa efectului intreruptiv de prescriptie în cazul transmiterii mandatului european de arestare prin difuzare.
DENUNŢ CALOMNIOS. NEDOVEDIREA RELEI CREDINŢE ÎN FORMULAREA PLÂNGERII PENALE
ANULARE SUSPENDARE CONDITIONATA. INSTANTA COMPETENTA DE SOLUTIONARE
Învestire cu formulă executorie. Competenţă teritorială.
acordarea cheltuielilor de judecata pe cale principala. onorariu avocat
Plângere contravenţională. Proces-verbal de contravenţie încheiat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă.
Contestaţie la executare.
Contestaţie la executare
Deşi există dubiu cu privire la care din cei doi inculpaţi a folosit violenţa asupra părţii vătămate, în condiţiile în care există certitudine că violenţa a folosit de unul din cei doi inculpaţi şi în condiţiile în care ambii au fost găsiţi la locul ...
Daune morale.Tagada de paternitate.
Necompetenta generala a instantelor romane
evacuare
Contravenţii. Rovinietă. Proporţionalitate sancţiuni.