Imposibilitatea asimilării cazurilor de suspendare în situaţia sesizării C.E.J. într-o altă cauză ce nu priveşte părţile în litigiu
Comunicarea copiilor solicitate şi plata c/val acestora. Informaţii privind procedura în timpul anchetei penale. Scutire de la liberul acces al cetăţenilor.
Răspunderea membrilor organelor de conducere potrivit art. 138 din legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Revendicare imobiliara. Teren forestier inclus în amenajamentele silvice ce fac parte din fondul forestier national. Nerealizarea procedurii de restituire reglementata de Legea nr. 1/2000. Calitatea de proprietar a reclamantei – unitatea administrati...
Competenţă. Contestaţie împotriva hotărârilor Comisiei pentru protecţia copilului de încadrare a copilului într-un grad de handicap.
plângere contraventională
Revocare suspendarea condiţionată a executării pedepselor. Aplicarea sporului. Nelegalitate.
Despăgubiri solicitate ca urmare a constatării nulităţii unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobil
Simulaţie. Inexistenţa actului secret.
Daune morale. Înhumarea unei persoane decedate in condiţii suspecte de către Primărie intr-un loc rezervat persoanelor fără aparţinători legali ca urmare a absenţei verificărilor de către IPJ la domiciliul cunoscut al defunctei respectiv a comunicări...
Recurs. Individualizarea pedepsei. Gresita retinere a circumstantelor atenuante judiciare prevazute de art.74 lit.a si c din Codul penal.
Cheltuieli de judecata în procedura arbitrala. Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 275 din C.pr. civ. datorita împrejurarii ca debitorul comerciant este de drept în întârziere.
Teren intravilan - zona de protectie bloc de locuinte si spatii verzi
Cerere de reconstituire a dreptului de proprietate privind teren situat in perimetrul Gradinii Botanice
Acţiune de carte funciară; interes şi calitate procesuală activă.
În cazul când, în timpul duratei unei infracţiuni continue se adoptă mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii în vigoare la data când activitatea infracţională s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început şi a du...
Metale preţioase. Domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 190/2000. Acţiunea civilă este guvernată de legea civilă în vigoare la momentul formulării acesteia, întrucât legea civilă nu retroactivează şi nici ultractivează.
Conform art. 318 Cod procedură civilă, „hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în pa...
Invocarea viciului de consimţământ la încheierea actului adiţional la contractul individual de muncă
Contract de leasing. Contract tip adeziune. Clauză penală.