Redeschiderea procesului penal. Inadmisibilitatea cererii în cazul în care inculpatul a fost audiat în cursul urmăririi penale și ulterior nu a anunțat schimbarea de domiciliu.

Sentinţă penală 184 din 18.05.2016


Cuprins pe materii: Drept penal. Drept procesual penal. Redeschiderea procesului penal. Inadmisibilitatea cererii în cazul în care inculpatul a fost audiat în cursul urmăririi penale și ulterior nu a anunțat schimbarea de domiciliu.

Judecătoria Târgu Bujor, secţia penală, sentinţa penală nr. 184/18.05.2016

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 25.04.2016 sub nr. …./2016, petentul condamnat AE a solicitat, în temeiul art. 466 şi urm. Cod procedură penală redeschiderea procesului penal în care a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, prin sentinţa penală nr. …3/01.07.2015 a Judecătoriei T B.

În motivarea în fapt a cererii, petentul condamnat a arătat că a fost judecat şi condamnat în lipsă, fiind plecat din Romania.

 Ca urmare a dispoziţiei instanţei, cauzei i-au fost ataşate sentinţa penală nr. …/01.07.2015 a Judecătoriei T B şi dosarul penal nr.…./2015 al acesteiinstanţe.

La termenul de astăzi,  în raport de prev. art. 469 Cod procedură penală rap. la art. 468 Cod procedură penală, instanţa a pus în discuţie admisibilitatea în principiu a cererii deduse judecăţii, reţinând următoarele :

Prin sentinţa penală nr. …./01.07.2015, pronunţatăîndosarul penal nr. …../2015 al JudecătorieiT B, definitivăprinneapelare la data de 04.08.2015, faţă de petentul – condamnat s-a dispus: ,, În baza disp. art.386 C.proc.pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului A Edin infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal (1968) cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal (1968) şi art 5 Cod penal; În baza art. 181 alin.1 din C.pen.(1968) cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal (1968) şi art.5 C.pen., condamnă inculpatul A E la pedeapsa de  2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală; În baza art.12 din Legea nr.187/2012 şi art.71 alin 2 Cod penal (1968) interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) teza II şi lit. b) Cod penal (1968); Ia act de cererea de retragere a acţiunii civile de către persoana vătămată R Ş; În temeiul art.397 alin. 1 C.pr.pen., raportat la art.19 Cod procedură penală şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul clinic de judeţean de urgenţă ,,Sf. Ap. Andrei,, judeţean G, iar în temeiul art. 1357 C.civ., obligă inculpatul A E la plata către partea civilă a sumei totale de 2.579,40 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu spitalizarea persoanei vătămate; În baza art.274, alin.2 C.pr.pen., obligă inculpatul  la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în ambele etape ale procesului penal, în cuantum total de 251 lei,,.

În drept, instanţa va avea în vedere art. 466 alin. 1 Cod procedură penală: ,,Persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoştinţă, prin orice notificare oficială, că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa,, şi art. 466 alin. 2 Cod procedură penală ,,este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţa instanţa. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care şi-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceştia s-au prezentat oricând în cursul procesului, şi nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinţei de condamnare, nu a declarat apel, a renunţat la declararea lui ori şi-a retras apelul,,.

În speţă, petentul condamnat a fost audiat în faza de urmărire penală sub calitatea de inculpat şi acesta a luat cunoştinţă de obligaţia de a anunţa orice schimbare de domiciliu conform art. 108 alin. 1 lit. b Cod procedură penală. În aceste condiţii, nu se poate reţine că petentul nu ar fi avut cunoştinţă de procesul penal demarat împotriva sa în condiţiile în care a fost citat la domiciliul indicat care corespundea cu cel existent în evidenţele Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, pasivitatea sa neputând constitui temei al redeschiderii procesului penal, în condiţiile în care petentul nu a indicat existenţa vreunui caz de natură a justifica rezonabil lipsa sa de la judecarea cauzei.

Înconsecinţă,  înraport de considerentele ce preced, în baza art. 469 alin. 4 raportat la art. 468 alin. 1 şi la art. 466 alin. 1,2 din Codul de procedură penală instanţa respinge, ca inadmisibilă, cererea de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa a persoanei condamnate în dosarul nr. …./2015, formulată de petentul-condamnat A E.