Procedura insolvenţei

Potrivit art. 22, alin. 2 din Legea nr. 85/2006 „În orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice. Încheierea de înlocuire se pronunţă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor. „

Prin Decizia civilă nr. 870/A/05.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 307/07.09.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 9691/108/2013/a17, instanţa de control judiciar reţinând următoarea stare de fapt şi de drept:

Prin sentinţa apelată s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a creditorului (…), în insolvenţă şi a înlocuit practicianul în insolvenţă iniţial cu practicianul în insolvenţă (…)

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut  că, raportat la cererea formulată de creditorul (…), procedura a fost deschisă la data de 13.01.2014, iar în tabelul definitiv de creanţe este înscrisă cu suma de 769.853,43 lei.

Conform art. 22, alin. 2, din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, se constată că titularul cererii de înlocuire a practicianului în insolvenţă nu este comitetul creditorilor, ci un alt participant la procedură, astfel încât a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a creditorului în ce priveşte acest capăt de cerere.

Cu privire la capătul de cerere privind aplicarea sancţiunii amenzii faţă de practicianul în insolvenţă, judecătorul-sindic a reţinut că acesta nu este un veritabil capăt de cerere, ci o sesizare a judecătorului-sindic privind luarea unor măsuri apreciate de creditor ca fiind oportune raportat la activitatea practicianului în insolvenţă.

Raportat la sesizarea din oficiu cu punerea în discuţie a activităţii practicianului în insolvenţă şi eventuala aplicare  a sancţiunii înlocuirii acestuia, judecătorul sindic a reţinut că prin încheierea  nr. 15/CC/15.01.2014 din dosar de bază nr. 9691/108/2013, Tribunalul  Arad  Secţia  a  II-a Civilă a deschis procedura insolvenţei debitorului, fiind desemnat practicianul în insolvenţă; prin sentinţa civilă  nr. 322 din 25 martie 2015, s-a trecut în procedura falimentului; la data de 30.04.2014 se înregistrează la dosar tabelul preliminar de creanţe, transmis prin fax de către practicianul în insolvenţă, la data de 06.05. 2016 se înregistrează la dosar tabelul preliminar rectificat al creanţelor, transmis prin fax de către practicianul în insolvenţă şi la aceeaşi dată de 06.05.2016 se înregistrează la dosar tabelul preliminar de creanţe comunicat prin poştă.

Astfel, la dosar au apărut cele trei tabele preliminare de creanţă în ordinea expusă, ultimul fiind identic cu primul, dar cel luat în considerare de practicianul în insolvenţă este cel de-al doilea. Practicianul în insolvenţă a modificat tabelul preliminar de creanţe fără vreo dispoziţie a judecătorului-sindic, fapt inadmisibil după aducerea acestuia la cunoştinţa participanţilor la procedură prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă şi prin depunere la dosar.Judecătorul-sindic a apreciat că şi doar modificarea tabelului preliminar de creanţe, modificare care se reflectă şi în tabelul definitiv de creanţe,  într-un sens ce afectează drepturile creditorilor, fără intervenţia judecătorului-sindic, constituie un motiv temeinic de înlocuire a practicianul în insolvenţă.

La termenul din 29.10.2014, la un an şi nouă luni de la deschiderea procedurii, practicianul în insolvenţă a depus la dosar, în copie, (fila 2095-2601 vol. 13), anexat raportului de activitate, un proces verbal de inventariere a patrimoniului mijloacelor fixe ale debitorului, nesemnat şi situaţia privind utilajele agricole ale debitorului, semnat şi ştampilat de către administratorul special şi de către practicianul în insolvenţă, cuprinzând 27 poziţii cu bunuri aflate la Băileşti, Cărani şi Calafat.

În cuprinsul planului de reorganizare, depus de către debitor se prevede vânzarea aceloraşi terenuri care sunt cuprinse şi în inventarul amintit anterior (fila 2712-2716 vol. 13), dar la data de 10.06.2015, după trecerea debitorului în faliment, practicianul în insolvenţă a arătat în raportul întocmit pentru acel termen, că a inventariat bunurile debitorului, depunând de această dată la dosar doar situaţia privind utilajele agricole, pe care a depus-o şi anterior, fără a aminti nimic de terenurile inventariate anterior (fila 3073 vol. 15).

La termenul din 03.02.2016, practicianul în insolvenţă a depus la dosar raportul de evaluare bunuri mobile, referitor la 9 astfel de bunuri.

Pentru data de 19.02.2016, practicianul în insolvenţă a convocat adunarea creditorilor cu ordinea de zi „aprobarea raportului de evaluare a activelor debitoarei şi stabilirea modalităţii de valorificare a acestora”. Creditorul din cauza de faţă a comunicat practicianului în insolvenţă anumite observaţii privind situaţia bunurilor debitorului însă practicianul în insolvenţă nu a lămurit acele aspecte (fila 3512-3517 vol.18).

Judecătorul-sindic a constatat că există inadvertenţe între informaţiile privind bunurile debitorului prezentate succesiv de către practicianul în insolvenţă, precum şi între acestea şi cele indicate în planul de reorganizare. Mai mult, nu se face nici o referire la eventuale bunuri cu care debitorul şi-a desfăşurat activitate în toate cele şapte puncte de lucru, nu doar în Băileşti, Cărani şi Calafat.

 De asemenea, din formularea ordinii de zi a şedinţei adunării creditorilor se deduce că documentele prezentate creditorilor privesc întregul activ al debitorului, ceea ce ridică întrebări privind destinaţia celorlalte bunuri.

Totodată, judecătorul-sindic a constatat că deşi  prin notele scrise depuse la dosar 9691/108/2013/a18, conexat prezentului dosar, practicianul în insolvenţă a afirmat că terenurile agricole nu au fost proprietatea debitorului, ci acesta avea doar drept de folosinţă asupra lor, afirmaţia este contrazisă de inventarul depus de acesta fără nici o menţiune şi de includerea lor în planul de reorganizare ca imobile propuse spre vânzare. De asemenea, judecătorul-sindic a reţinut că practicianul în insolvenţă nu a depus lunar rapoarte, ci preponderent doar la termenele de judecată, în şedinţă, făcând dificilă verificarea activităţii acestuia.

Faţă de cele reţinute, constatând că activitatea practicianului în insolvenţă prezintă multe lacune şi inexactităţi ce creează incertitudine cu privire la  procedură, judecătorul-sindic a înlocuit practicianul în insolvenţă.

Împotriva acestei sentinţei a declarat apel lichidatorul judiciar înlocuit, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea  hotărârii atacate în sensul respingerii sesizării judecătorului sindic şi menţinerea sa ca lichidator judiciar, în vederea aplicării procedurii de faliment a debitorului.

În motivare, cu privire la atribuţia lichidatorului judiciar privind inventarierea, evaluarea şi vânzarea bunurilor aparţinând debitoarei, apelantul lichidator judiciar arată că a procedat la inventarierea bunurilor (mijloace fixe) aparţinând debitoarei, fiind întocmit în acest sens procesul verbal de inventariere, întocmit la data de 27.10.2014. Bunurile imobile cuprinse în procesul verbal, reprezentate de terenuri agricole nu erau în patrimoniul societăţii, debitoarea având doar contracte de arendă pentru suprafeţele respective, care, ulterior datei de 25.03.2015, dată  la care societatea  a intrat în procedura de faliment, contractele de arendă au fost reziliate. Astfel că, lichidatorul judiciar a procedat la actualizarea inventarului, depunând ataşat raportul de activitate din data de 10.06.2015, înscris semnat atât de administratorul special, cât şi de către lichidatorul judiciar. Chiar dacă acest înscris nu a purtat menţiunea expresă ,,procesul verbal de inventar“, apelantul arată că  acesta a avut aceeaşi semnificaţie, fiind întocmit în condiţiile Legii nr. 85/2006.

Apelantul menţionează că expertul evaluator a întocmit  două rapoarte de evaluare, întrucât bunurile se aflau în locaţii diferite, în data de 09.06.2016, creditorii hotărând aprobarea rapoartelor întocmite, stabilind ca şi modalitate de valorificare a activelor societăţii, modalitatea prevăzută de Codul de procedură civilă. Raportat la Adunarea Generală a Creditorilor din data de 09.06.2016, lichidatorul judiciar a efectuat demersuri pentru valorificarea activelor debitoarei, stabilind prima licitaţie publică în data de 20.07.2016. Având în vedere dispoziţiile judecătorului sindic prin care a suspendat vânzarea bunurilor din averea debitoarei, lichidatorul judiciar s-a conformat acestora şi nu a mai organizat şedinţa de licitaţie programată în data de 20.07.2016.

Cu privire la nedepunerea rapoartelor lunare de activitate, lichidatorul judiciar susţine că, chiar dacă nu au fost depuse rapoarte de activitate în fiecare lună a procedurii, judecătorul sindic a fost informat în permanenţă de stadiul procedurii, de demersurile făcute de către lichidatorul judiciar în ceea ce priveşte atribuţiile ce îi revin conform art. 25 din Legea nr. 85/2006.

Apelantul menţionează că procesele verbale încheiate de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de insolvenţă a debitoarei  au respectat condiţiile prevăzute de art. 13,14,15,16 şi 17 din Legea nr. 85/2006.

Prin scriptul depus la dosar de către apelant, acesta precizează că în mod greşit instanţa de judecată, conform celor cuprinse în hotărârea atacată, a concluzionat că modificarea tabelului de creanţe fără intervenţia judecătorului-sindic constituie un motiv temeinic de înlocuire a practicianului în insolvenţă, legea neprevăzând o astfel de sancţiune.

De asemenea, susţine că în condiţiile în care administratorul special, iar nu administratorul judiciar a depus la dosarul cauzei o situaţie a bunurilor imobile reprezentate de terenuri pentru care debitoarea deţinea doar un drept de folosinţă (aferent unor contracte de leasing) şi o situaţie privind utilajele agricole, iar ulterior finalizării demersurilor privind identificarea bunurilor sociale în cadrul procedurii de faliment, lichidatorul judiciar a depus o situaţie ce cuprindea doar bunuri mobile, în cauză nu poate fi reţinută existenţa unei inadvertenţe între actele depuse de practicianul în insolvenţă la dosar, acestea necuprinzând prevederi contradictorii.

In ceea ce priveşte rapoartele de evaluare a bunurilor sociale, întocmite în cadrul procedurii de insolvenţă, acestea îndeplinesc întrutotul condiţiile prevăzute de lege, fiind aprobate în mod valid de Adunarea generală a creditorilor din data de 09.06.2016.

Intr-o teza subsidiară, apelanta solicită instanţei de control judiciar să aibă în vedere şi faptul că, chiar şi în ipoteza constatării unor neregularităţi cu privire la îndeplinirea atribuţiilor practicianului în insolvenţă, măsura înlocuirii acestuia nu se impunea a fi luată ca primă măsură, fiind cea mai grea.

Intimata creditoare a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat, menţinerea în totalitate a sentinţei civile nr. 307/07.09.2016, ca fiind temeinică şi legală.

În motivare arată că, pe lângă cele reţinute de judecător la momentul luării hotărârii de înlocuire a practicianului în insolvenţă, pot fi luate în considerare şi neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a următoarelor obligaţii şi atribuţii, respectiv: nerespectarea obligaţiei stabilite la art. 20 alin.1, lit. b din Legea 85/2006 şi art. 25 alin. 1 lit. a; gestionarea patrimoniului – lit. e de la art. 20, alin. 1; menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor – lit. j de la art. 20, alin. 1 din Legea 85/2006.

Aşa cum se poate observa din istoricul terenurilor agricole deţinute de debitoarea Euroconsulting Trans, în anul 2013 a declarat la APIA o suprafaţă cultivată cu produse agricole de 723,52 ha teren agricol deţinut în baza unor contracte de arendă şi/sau titluri de proprietate. Lichidatorul judiciar nu a făcut nici o menţiune cu privire la situaţia acestor terenuri agricole civile: cine le exploatează în continuare, către cine a transferat contractele de arendă şi titlurile de proprietate de pe cele 723,52 ha deţinute în 2013, că, nu există date şi înscrisuri depuse la dosarul cauzei din care să reiasă ce sumă a achitat debitoarea până la data intrării în insolvenţă, ce sume a încasat din cedarea dreptului de utilizare al Silozului Băileşti în favoarea unui terţ şi care este stadiul actual al contractului de leasing, dacă acesta a fost denunţat sau dacă finanţatorul/creditorul societate de leasing a intrat în posesia acestuia.

Referitor la atribuţiile prevăzute la litera d, precizează faptul că nu au fost nici până la data prezentei inventariate stocurile şi bunurile deţinute de debitoare şi nu s-au luat măsurile necesare pentru conservarea acestora şi nu se cunosc date şi informaţii cu privire la contractele comerciale desfăşurate de către debitoare în perioada de observaţie cuprinsă între 15.01.2014 şi 20.11.2015 data intrării în procedura de faliment ca urmare a neaprobării planului de reorganizare de către creditori.

Examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, a înscrisurilor existente la dosarul cauzei şi a prevederilor art. 476 Cod procedură civilă, Curtea reţine că sentinţa apelată este temeinică şi legală.

Astfel, din considerentele reţinute prin hotărâre, coroborate cu probele din dosar, dar şi cu propriile susţineri ale practicianului, rezultă că acesta nu şi-a îndeplinit unele atribuţii sau şi le-a îndeplinit defectuos.

În acest sens, chiar în apel, practicianul arată: „chiar dacă nu au fost depuse rapoarte de activitate în fiecare lună a procedurii” , ori, dispoziţiile legii nu sunt facultative. Motivul pentru care se retribuie activitatea depusă de practician, este tocmai acela ca activitatea desfăşurată să respecte obligaţiile impuse de textele normative.

Un alt aspect reţinut este acela al modificării tabelului de creanţe, în absenţa unor contestaţii ori dispoziţii ale instanţei sau depunerea cu întârziere a inventarului care, deşi declară practicianul că şi l-a însuşit, nu era semnat decât de administratorul special.

Nu se poate reţine susţinerea acestuia că expertul nu a reuşit să finalizeze raportul, câtă vreme procedura este deschisă deja din 13 01 2014.

Apoi, neprecizarea regimului juridic al terenurilor deţinute de debitoare sau doar temporar aflate în exploatarea sa, sau depunerea inventarului bunurilor mobile după doi ani de la deschiderea procedurii, precum şi absenţa menţiunilor cu privire la existenţa sau inexistenţa bunurilor aflate la celelalte puncte de lucru ale debitoarei, sunt de natură, coroborate cu elementele de mai sus, să conducă la formarea convingerii primei instanţe că, în interesul derulării procedurii, cu celeritate, este dispunerea măsurii înlocuirii practicianului.

În fine, aprecierea ca oportună a aplicării altor sancţiuni, în locul celei dispuse care, în opinia apelantei, este cea mai gravă, nu este de natură a conduce la încadrarea susţinerilor făcute în calea de atac în motive de anulare ori de schimbare a soluţiei date, conform dispoziţiilor art. 480 Cpc.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus enunţate, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Curtea a respins apelul.

Domenii speta

Spete similare