Faliment - procedura insolventei - societati cu raspundere limitata

Sentinţă civilă 1323 din 24.11.2010


R O M Â N I A

TRIBUNALUL BACAU

SECTIA COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Sentinta  civila Nr. 1323

Sedinta publica de la 24 Noiembrie 2010

Completul compus din:

JUDECATOR  SINDIC S.M.

Grefier  G.V.

Pe rol a  venit spre pronuntare  cauza  de  Faliment privind pe creditor ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE ONESTI, creditor BP SA, creditor I.T.M. BACAU, creditor UNITATEA  AD-TIV TERITORIALA, creditor P.B. SA, creditor SC M. SA, creditor SC R. SA, creditor SC G. SRL, creditor E-ON GAZ ROMANIA, creditor SC F. SRL, creditor SC G.E. SRL, contestator DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ si pe debitor SC"C.G."SRL PRIN ADM.STAT. R.A., debitor SC"C.G."SRL, debitor SC"C.G."SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR LICHIDATOR I.E. SPRL, având ca obiect procedura insolventei – societati cu raspundere limitata

Dezbaterile  au  avut  loc  în  sedinta  publica  din  data  de 18.11.2010  ,  acestea  fiind  consemnate  în  încheierea  de  sedinta  din  acea zi ,  facând  parte  integranta din  prezenta  hotarâre

INSTANTA

Asupra cauzei de fata în materie de faliment constata urmatoarele:

I.  Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bacau la data de 16.08.2010, Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Cluj – Administratia Finantelor Publice a Municipiului Turda a formulat contestatie împotriva tabelului preliminar al creditorilor societatii C.G. SRL Onesti, solicitând a fi înscrisa cu suma de 4636 lei, aratând ca nu a fost notificata cu privire la deschiderea procedurii insolventei, ca a luat cunostinta despre deschiderea procedurii abia în data de 30.07.2010 prin adresa emisa de administratorul judiciar ca raspuns la notificarea de plata trimisa de AFP Turda, ca notificarea privind deschiderea procedurii publicata în B.P.I. nr. 2519/31.03.2010 nu îi este opozabila deoarece a fost publicata la rubrica societatilor cu sediul în judetul Bacau, sunt indicate datele de identificare ale societatii cu sediul în Onesti, diferite de cele ale punctului de lucru din Turda, iar conform prevederilor art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, notificarea trebuia realizata conform Codului de procedura civila, deoarece administratorul judiciar trebuia si putea sa cunoasca existenta punctului de lucru din Turda.

Apreciaza ca în speta sunt incidente prevederile art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, ca a fost împiedicata de împrejurari obiective mai presus de vointa sa sa depuna declaratia de creanta în termenul stabilit. În subsidiar a solicitat repunerea în termen în temeiul art. 103 Cod procedura civila.

Contestatia este scutita de plata taxei de timbru. În sustinerea acesteia au fost depuse la dosar înscrisuri.

Administratorul judiciar a invocat exceptia inadmisibilitatii contestatiei raportat la prevederile art. 73 alin. 1 din legea insolventei, deoarece o contestatie poate viza doar creantele si drepturile de preferinta trecute în tabelul preliminar, însa prezenta contestatie priveste neînscrierea unei creante în tabel.

De asemenea, a invocat tardivitatea formularii contestatiei fata de prevederile art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, întrucât cererea ar fi trebuit formulata cu cel putin 10 zile înainte de data stabilita, prin sentinta de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creante.

Pe fond, a solicitat respingerea contestatiei deoarece AFP Turda nu a figurat pe lista creditorilor pusa la dispozitia administratorului judiciar de catre debitoare conform art. 35 coroborat cu art. 28 din Legea nr. 85/2006, asa încât în speta sunt aplicabile dispozitiile art. 7 alin. 3 din aceeasi lege, si anume fata de acest creditor procedura notificarii va fi considerata îndeplinita ca urmare a publicarii notificarii în B.P.I. la data de 31.03.2010.

Analizând înscrisurile dosarului, judecatorul sindic retine urmatoarele:

Art. 73 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 arata ca debitorul, creditorii si orice alta parte interesata vor putea sa formuleze contestatii cu privire la creantele si drepturile de preferinta trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creante.

Este evident ca textul de lege trebuie înteles în sensul ca un creditor poate contesta tabelul preliminar ori de câte ori creanta sa a fost trecuta doar în parte, a fost cuprinsa în tabel cu o alta ordine de preferinta decât cea declarata sau în cazul în care creanta sa nu a fost trecuta în tabel.

A interpreta textul de lege în sensul sustinut de catre administratorul judiciar, si anume ca pot fi contestate doar creantele trecute în tabel, dar nu poate fi contestata si masura neînscrierii unei creante în tabel, ar echivala cu îngradirea accesului la justitie al acelui creditor a carui creanta nu a fost cuprinsa în tabel, practic decizia administratorului de a nu înscrie o anumita creanta în tabel nemaiputând fi cenzurata de judecatorul sindic, ocolindu-se astfel prevederile art. 11 lit. i din Legea nr. 85/2006. Întrucât una dintre principalele atributii ale judecatorului sindic o reprezinta judecarea contestatiilor oricarei persoane interesate împotriva masurilor luate de administratorul judiciar, exceptia inadmisibilitatii contestatiei urmeaza a fi admisa.

În ce priveste exceptia tardivitatii formularii contestatiei, art. 73 alin. 2 din legea insolventei (asa cum era în vigoare la data întocmirii tabelului preliminar în speta) prevedea: contestatiile trebuie depuse la tribunal cu cel putin 10 zile înainte de data stabilita, prin sentinta de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creante, atât în procedura generala, cât si în procedura simplificata.

Acest text trebuie însa coroborat cu art. 72 alin. 4 al legii, care arata ca o data cu afisarea tabelului administratorul judiciar va trimite de îndata notificari creditorilor ale caror creante au fost trecute partial în tabelul preliminar sau înlaturate, precizând totodata si motivele.

Coroborând cele doua texte de lege rezulta ca, în cazul creditorilor neînscrisi în tabel, termenul prevazut de art. 73 alin. 2 se aplica doar acelor creditori notificati conform art. 72 alin. 4.

Cum în speta contestatoarea AFP Turda nu se numara printre creditorii notificati, termenul prevazut de art. 73 alin. 2 nu îi este aplicabil, asa încât exceptia tardivitatii va fi respinsa.

Administratorul judiciar a afirmat ca nu a procedat la notificarea creditoarei AFP Turda în conformitate cu prevederile art. 61 din Legea nr. 85/2006 deoarece acest creditor nu figura pe lista pusa la dispozitie de debitoare în baza art. 35 coroborat cu art. 28 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Judecatorul sindic constata ca într-adevar creditoarea AFP Turda nu a fost înscrisa pe lista prezentata de debitoare (fila 65 vol. 2 dosar).

Însa în speta administratorul judiciar a intrat în posesia actelor constitutive si ale documentelor contabile ale debitoarei, asa încât avea posibilitatea de a cunoaste existenta creantei Administratiei Finantelor Publice Turda.

A limita obligatia administratorului judiciar de a notifica creditorii doar strict la creditorii declarati de debitoare în lista prevazuta de art. 28 alin. 1 lit. c din legea insolventei, ar da nastere la abuzuri, debitorul putând ascunde cu rea – credinta existenta anumitor creditori, în scopul de a-i împiedica sa îsi declare creante în termenul stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii.

Art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 arata ca pentru creditorii care nu au putut fi identificati în lista prevazuta la art. 28 alin. 1 lit. c, procedura notificarii prevazute la art. 61 va fi considerata îndeplinita daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa.

Aceasta prevedere legala are însa în vedere creditorii neinclusi în lista declarata de debitoare, dar a caror creante nu pot fi facil depistate de catre administratorul judiciar ca urmare a unei analize sumare a documentelor preluate de la societatea debitoare.

Constatarea de catre administratorul judiciar, pe baza documentatiei prezentate de debitor, a existentei unei creante ce nu a fost declarata în temeiul cu art. 28 alin. 1 lit. c, impune administratorului obligatia de a notifica acel creditor în conformitate cu prevederile Codului de procedura civila, asa cum rezulta din art. 7 alin. 3 prima teza si art. 61 din legea insolventei. A constata existenta unei asemenea creante, dar a nu notifica creditorul detinator al creantei potrivit Codului de procedura civila, ci doar prin Buletinul procedurilor de insolventa, ar reprezenta un abuz de drept din partea administratorului judiciar, deoarece ar deturna prevederile legale de la scopul lor, dând preferinta analizei sintactice a textului de lege în dauna interpretarii teleologice.

Întrucât în speta existenta punctului de lucru al debitoarei din municipiul Turda putea fi usor cunoscuta de administrator, si pe cale de consecinta si datoriile acumulate prin acest punct de lucru, mai ales ca este vorba despre datorii catre bugetul de stat stabilite în urma unor declaratii depuse chiar de catre falita, a caror copii se regasesc în contabilitatea predata administratorului judiciar, judecatorul sindic apreciaza ca AFP Turda trebuia notificata referitor la deschiderea procedurii insolventei în conformitate cu prevederile Codului de procedura civila, iar nu prin Buletinul procedurilor de insolventa.

De asemenea, judecatorul sindic apreciaza ca fiind întemeiate argumentele sustinute de contestatoare privind faptul ca nu îi poate fi opusa notificarea efectuata prin B.P.I., câta vreme în cuprinsul notificarii au fost indicate doar datele de identificare ale societatii – mama, dar nu si cele ale punctului de lucru din Turda; cum punctul de lucru detine un alt cod unic de identificare, cu care figureaza în evidentele AFP, a solicita creditoarei AFP Turda sa identifice falita ca fiind debitoarea sa doar pe baza acestei notificari ar reprezenta o sarcina excesiva.

În concluzie, constatând ca AFP Turda nu a fost legal notificata cu privire la deschiderea procedurii insolventei, judecatorul sindic apreciaza ca fata de acest creditor nu a început sa curga termenul privind depunerea declaratiei de creanta decât la data de 30.07.2010, când a primit de la administratorul judiciar o adresa prin care i se aducea la cunostinta ca SC C.G. SRL se afla în procedura insolventei (fila 318 vol. 1 dosar).

Cererea prin care creditoarea îsi declara creanta a fost expediata prin posta catre Tribunalul Bacau la data de 13.08.2010, motiv pentru care judecatorul sindic constata cererea ca fiind formulata în termen.

Analizând înscrisurile anexate cererii de catre creditoare (fisa sintetica totala, titluri executorii, somatii, dovezi de comunicare), reiese ca AFP Turda este titularul unei creante în valoare de 4636 lei reprezentând impozit salarii si majorari de întârziere, motiv pentru care contestatia urmeaza a fi admisa, dispunându-se înscrierea creditoarei în tabelul creantelor asupra SC C.G. SRL Onesti cu suma de 4636 lei.

II. Asupra cererii de intrare în faliment:

Prin sentinta civila nr. 365 din 15.03.2010 a Tribunalului Bacau - Sectia comerciala si contencios administrativ pronuntata în dosarul nr. */2009  s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei împotriva debitoarei SC C.G. SRL si s-a desemnat administrator judiciar LICHIDATOR I.E. S.P.R.L. , stabilindu-se masurile prevazute de art. 61, art. 62 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.

Prin raportul nr. 2047/03.09.2010 înregistrat pe rolul Tribunalului Bacau la data de 06.09.2010, administratorul judiciar a solicitat deschiderea procedurii falimentului în forma generala împotriva debitoarei  SC C.G. SRL.

În motivarea cererii, administratorul judiciar LICHIDATOR I.E. S.P.R.L. a aratat ca fata de faptul ca societatea nu mai desfasoara  activitate, nu mai are angajati cu care sa-si înfaptuiasca obiectul de activitate, utilajele necesare desfasurarii activitatii curente nu sunt în stare de functionare, în lipsa unor contracte ferme încheiate nu exista nicio posibilitate reala de reorganizare.

La data de 13.10.2010 a fost supusa adunarii generale a creditorilor propunerea administratorului judiciar privind intrarea în procedura generala a falimentului, creditorii prezenti neformulând obiectiuni . 

Raportul privind cauzele si împrejurarile care au dus la aparitia starii de insolventa, întocmit în temeiul art. 59 din Legea nr. 85/2006, a fost publicat în B.P.I., iar o copie a fost comunicata debitorului.

  Analizând cererea formulata de catre administratorul judiciar prin prisma materialului probator administrat si constatând ca în cadrul procedurii insolventei deschisa împotriva debitorului SC C.G. SRL nu s-au formulat obiectiuni la raportul administratorului judiciar prin care se propune intrarea  debitoarei în faliment în procedura generala, potrivit art. 59 din Legea privind procedura insolventei, precum si faptul ca debitorul nu a depus un plan de reorganizare in termenul legal,

Constatând ca sunt îndeplinite conditiile deschiderii procedurii falimentului in procedura generala, va dispune începerea acestei proceduri, ca unica solutie pentru satisfacerea creantelor creditorilor.

In temeiul dispozitiilor art. 107 alin 2 lit b instanta va desemna in mod provizoriu lichidatorul judiciar, apreciind ca buna administrare a cauzei impune desemnarea in cauza a practicianului ce a indeplinit atributiile de administrator judiciar.

De asemenea, fata de dispozitiile art. 107 din Legea 85/2006, instanta urmeaza a dispune dizolvarea societatii debitoare, notificarea deschiderii falimentului, sigilarea bunurilor, indisponibilizarea imobilelor, precum si indeplinirea celorlalte operatiuni legate de lichidare .

Va fixa termenele limita pentru inregistrarea cererilor de creanta mentionate  de art. 108 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, pentru verificarea acestora, depunerea contestatiilor, precum si inregistrarea si afisarea tabelului definitiv consolidat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

1) Respinge exceptia inadmisibilitatii.

Respinge exceptia tardivitatii.

Admite contestatia formulata de Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Cluj – Administratia Finantelor Publice a Municipiului Turda cu privire la tabelul preliminar al creantelor.

Dispune înscrierea creditorului Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Cluj – Administratia Finantelor Publice a Municipiului Turda în tabelul creantelor asupra debitoarei SC C.G. SRL Onesti cu suma de 4636 lei.

2) Admite propunerea administratorului judiciar Lichidator I.E. SPRL privind intrarea in  faliment  a debitoarei in procedura generala.

În temeiul art. 107 alin. 1 lit. D din Legea nr. 85/2006, dispune intrarea in faliment in procedura generala a debitoarei SC C.G. SRL, cu sediul în Onesti, judet Bacau, înmatriculata la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bacau sub nr. *.

În temeiul dispozitiilor art.107 alin. 2 din Legea privind procedura insolventei, dispune  dizolvarea societatii debitoare.

Desemneaza provizoriu în calitate de lichidator judiciar pe Lichidator I.E. SPRL, acesta având  atributiile prevazute de art. 25 din Lg. 85/2006 precum si cele de la art. 20 din lg. 85/2006 compatibile cu calitatea de lichidator. Stabileste provizoriu onorariu lichidator de 5% din sumele recuperate, iar daca onorariul va fi platit din fondul de lichidare, acesta este de 3000 lei, revizuibil în functie de volumul de munca.

Dispune ca unitatile postale si de curierat sa comunice la sediul lichidatorului judiciar desemnat întreaga corespondenta adresata debitoarei.

Fixeaza termenul maxim de predare a gestiunii catre lichidatorul judiciar, împreuna cu lista actelor si operatiunilor efectuate dupa deschiderea procedurii, precum si lista cuprinzând  numele si adresele creditorilor si toate creantele acestora  la data intrarii în faliment, cu indicarea celor nascute dupa data deschiderii procedurii la 04.01.2011.

Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment: debitoarei, creditorilor si Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bacau pentru efectuarea mentiunii, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolventa.

Fixeaza termenul limita pentru înregistrarea cererilor de creanta mentionate  de art.108 alin. 3 din Legea nr.85/2006 la  07.01.2011.

Fixeaza termenul limita pentru verificarea creantelor mentionate de art.108 alin. 3 din Legea nr.85/2006, întocmirea, afisarea si comunicarea tabelului suplimentar al creantelor la 04.02.2011.

Fixeaza termenul limita pentru depunerea contestatiilor la creantele mentionate  de  art.108 alin. 3  din Legea nr. 85/2006 la 20.02.2011.

Fixeaza termenul limita pentru întocmirea si afisarea tabelului definitiv consolidat al creantelor la  03.03.2011.

Pune în vedere lichidatorului judiciar ca in tabelele de creante pe care le va întocmi sa fie trecute datele de identificare ale creditorilor conform art.6 alin.2 din H.G. 460/2005.

Pune în vedere lichidatorului judiciar ca, înainte de a fi depuse la instanta, toate rapoartele, actele de procedura si tabelele de creditori pe care le va întocmi, sa fie publicate în BPI.

Lichidatorul judiciar va prezenta rapoartele prevazute la art. 21 al.1 din Legea privind procedura insolventei, cuprinzând descrierea modului în care si-a îndeplinit atributiile, precum si o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii, sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile debitoarei, baza de raportare fiind luna întreaga.

Dupa ramânerea irevocabila a hotarârii de intrare în faliment, toate actele si corespondenta emise de debitor si lichidatorul judiciar vor cuprinde în mod obligatoriu si cu caractere vizibile, în limba româna, engleza si franceza mentiunea “ÎN FALIMENT“, „IN BANKRUPTCY”, “IN FAILLITE”.

În temeiul art.113 din Legea privind procedura insolventei, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, indisponibilizarea imobilelor, a partilor sociale si îndeplinirea celorlalte operatiuni de lichidare.

Fixeaza termen pentru continuarea procedurii la data de 17.02.2011, CF4.

Definitiva si executorie.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica.

1