Procedura insolvenţei

Executarea hotărârilor judecatoreşti de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere in condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, se va efectua, in cazul concursului dintre creditorii fiscali şi ceilalţi creditori ai debitorului, potrivit Codului de procedura fiscala.

Prin Decizia civilă nr. 407/17.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a doua Civilă, a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 147/22.02.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6726/108/213*, fiind reţinute următoarele:

Prin sentinţa civilă  nr. 147/22.02.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6726/108/213*, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei, radierea debitorului din registrul comerţului.

În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei s-a dispus descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi.

În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei s-a dispus notificarea sentinţei debitoarei, creditorilor, AJFP Arad, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. A încuviinţat executarea silită a Sentinţei civile nr. 63/26 ianuarie 2015  pronunţată în dosarul nr. 6726/108/2013/a1 al Secţiei a II-a Civile a Tribunalului Arad, de către executorii judecătoreşti, respectiv de către executorii bugetari.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că prin Decizia civilă nr. 664/08.09.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II -a civilă în dosarul nr. 6726/108/2013 a fost anulată sentinţa civilă nr. 429/27.04.2015 pronunţată de Tribunalul Arad şi a fost dispusă continuarea procedurii insolvenţei debitoarei.

Tocmai pentru a verifica în ce modalitate au fost sau nu respectate principiile procedurii de insolvenţă, în rejudecare, în condiţiile în care, anterior închiderii iniţiale a procedurii au fost citaţi creditorii cu menţiunea exprimării unei păreri cu privire la propunerea de închidere a procedurii în baza disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006 făcută chiar de administratorul judiciar apelant prin Raportul său de activitate pentru perioada 24.11.2014-23.02.2015 depus la dosar la data de 16.02.2015 prin care acesta a convocat adunarea creditorilor în vederea discutării incidenţei art. 131 din Legea nr. 85/2006 (fila253), judecătorul sindic a constatat că în prima fază procesuală a pus în discuţia părţilor propunerea de închidere a procedurii făcută prin raportul din data de 16.02.2015, potrivit Încheierii date în şedinţa publică din data de 23.02.2015 când judecătorul sindic a pus în vedere creditorilor să îşi exprime un punct de vedere cu privire la propunerea administratorului judiciar de închidere a procedurii insolvenţei (fila 254).

Mai mult, la termenul pentru care au fost citaţi creditorii – 27.04.2015 s-a prezentat reprezentanta creditorului fiscal – consilier juridic, împuternicit de această creditoare, potrivit înscrisului de la fila 258 dosar, care a menţionat că se opune executării silite în procedură, că nu se opune închiderii procedurii în baza prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, că instituţia pe care o reprezintă a început deja executarea silită în baza sentinţei penale pe care a depus-o şi în dosarul asociat constituit pentru atragerea răspunderii în baza art. 138 din legea insolvenţei, chestiuni care au fost menţionate în practicaua la hotărârea de închidere a procedurii din prima sentinţă de închidere a procedurii de insolvenţă(f.260).

Mai mult, la şedinţele de judecată din data de 23.02.2015, 27.04.2015, 07.12.2015 şi 22.02.2016 administratorul judiciar nu s-a prezentat la cauză pentru a-şi susţine un punct de vedere, deşi a fost citat şi a avut termenele în cunoştinţă, fapt dovedit cu rapoartele depuse.

Văzând opinia creditorului majoritar, reţinută în practicaua sentinţei din data de 27.04.2015, nerăsturnată de nici o altă probă şi că prin Încheierea din data de 07.12.2015 judecătorul sindic a pus în vedere lichidatorului să prezinte hotărârea Adunării Creditorilor prin care aceştia erau de acord cu executarea silită în timpul procedurii, hotărâre care nu a fost depusă la dosar nici în primul ciclu procesual, nici în calea de atac şi nici ulterior, administratorul judiciar menţionând doar ce demersuri a efectuat în vederea continuării executării silite începute prin voinţa personală, în scopul maximizării  propriului onorariu şi a micşorării veniturilor din procedură, contrar dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 85/2006,

În aceste condiţii în care administratorul judiciar continuă o executare silită neaprobată de nimeni cu unicul scop de a obţine venituri personale din această activitate neautorizată, judecătorul sindic a repus în discuţie închiderea procedurii în baza dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că debitoarea nu deţine bunuri în patrimoniu care să poată fi valorificate de administratorul judiciar şi a reţinut cauza spre rejudecare.

Astfel, judecătorul sindic a reţinut că la data de 02 decembrie 2013, prin Sentinţa civilă nr. 3357, a fost deschisă procedura generală prevăzută de legea insolvenţei, faţă de debitoarea insolventă, fiind desemnat să administreze procedura insolvenţei debitoarei administratorul judiciar.

Prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei, judecătorul sindic a pus în sarcina fostului administrator al societăţii obligaţia de predare a documentelor prev. de art. 28 din Legea nr. 85/2006, a bunurilor societăţii, obligaţie neîndeplinită de acesta decât parţial.

Pe baza documentelor financiar contabile, administratorul judiciar a întocmit raportul de cauze şi împrejurări care au dus societatea debitoare în starea de insolvenţă (fila 195-198), prin acestea reţinând motive care să atragă incidenţa art. 138 al. 1 lit. a şi e din Legea nr. 85/2006 coroborate cu art. 1357 Cod civil, cu privire la fostele organe de conducere ale acestei societăţi.

S-a constatat că administratorul judiciar a formulat cerere de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei în temeiul art. 138 lit. a şi e din Legea nr. 85/2006 împotriva  fostului administrator al debitoarei, cerere ce a format obiectul dosarului nr. 6726/108/2013/a1, aflat pe rolul Tribunalului Arad.

S-a constatat că cererea a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 63 pronunţată de Tribunalul Arad – Secţia a II-a civilă la data de 26 ianuarie 2015, în sensul admiterii acţiunii, pârâtul fiind obligat să suporte din averea personală, în favoarea debitoarei în insolvenţă, prejudiciul de 71.455,31 lei.

S-a constatat că împotriva acestei hotărâri nu a fost formulată cale de atac, soluţia pronunţată fiind irevocabilă.

Judecătorul sindic a mai constatat că în ciuda demersurilor efectuate de administratorul judiciar nu au fost identificate faptic resurse în patrimoniul debitoarei pentru a putea fi plătite toate datoriile societăţii.

Judecătorul sindic a constatat că creditorii nu au formulat obiecţiuni la rapoartele administratorului judiciar, nici măcar împotriva Raportului de activitate pentru perioada 24.11.2014-23.02.2015 depus la dosar la data de 16.02.2015 prin care administratorul judiciar a convocat adunarea creditorilor în vederea discutării incidenţei art. 131 din Legea nr. 85/2006 (fila253).

Mai mult, prin Încheierea dată în 23.02.2015 judecătorul sindic a pus în vedere creditorilor să îşi exprime un punct de vedere cu privire la propunerea administratorului judiciar de închidere a procedurii insolvenţei din data de 23.02.2015 (fila 254).

Surprinzător, fără a avea o susţinere a creditorilor concretizată printr-o hotărâre dată de Adunarea Creditorilor, la data de 20.04.2015 administratorul judiciar menţionează că a pus în executarea sentinţa de atragere a răspunderii, formând un dosar de executare silită la BEJ, situaţie pentru care nu a cerut nici aprobarea judecătorului sindic, ci doar a „informat”, în condiţiile în care creditorul fiscal este creditor majoritar, potrivit tabelului definitiv al creanţelor de la fila 176, deţinând un procent de 69,72% din totalul creanţelor şi având o creanţă bugetară şi una garantată, deţinând o creanţă garantată mai mare decât celălalt creditor garantat –  (32.760 lei faţă de 21.637,31 lei cât deţine banca).

Mai mult, judecătorul sindic a citat creditorii cu menţiunea exprimării unei păreri faţă de modalitatea de executare a titlului executoriu, dat fiind faptul că potrivit art. 142 din Legea nr. 85/2006 executarea silită poate avea loc şi după momentul închiderii procedurii, situaţia prevăzută de legiuitor în favoarea creditorilor care în acest fel evită cheltuielile legate de remuneraţia practicianului în insolvenţă.

Cu această ocazie, la 27.04.2015 în faţa instanţei s-a prezentat reprezentanta creditorului majoritar care a solicitat închiderea procedurii în baza disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006 şi s-a oferit să preia titlul şi să continue executarea silită prin proprii executori, în condiţiile în care o executare silită împotriva aceleaşi persoane începuse deja în baza unei hotărâri penale.

Faţă de soluţia pronunţată în dosarul nr. 6726/108/2013/a1 al Tribunalului Arad – Secţia a II-a civilă, respectiv a admiterii cererii de atragere a răspunderii civile delictuale prev. de art. 138 din Legea nr. 85/2006 şi faţă de situaţia că societatea debitoare nu-şi mai desfăşoară activitatea, că nu au fost identificate faptic bunuri, în vederea valorificării, respectiv bunurile evidenţiate de Primăria mun. Arad prin Direcţia Venituri prin adresa nr. 2190/23.10.2012 (fila 15), că nu există sume de bani necesare continuării activităţii şi că creditorii nu  s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, judecătorul sindic a pus în discuţie atât avansarea de cheltuieli necesare continuării procedurii, cât şi închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, predarea titlului, în vederea recuperării sumelor ce îi revin debitoarei, executorilor judecătoreşti/ bugetari potrivit art. 142, alin. 2 din Legea nr. 85/2006 modificată, judecătorul sindic a apreciat că această soluţie este cea mai economică pentru procedură.

Judecătorul sindic a mai reţinut că nu poate să împărtăşească opinia practicianului în insolvenţă de a apela la o procedură de executare silită în timpul procedurii insolvenţei în condiţiile în care la masa credală s-a înscris şi un creditor bugetar care beneficiază de toate drepturile conferite de lege oricărui creditor înscris în tabelul definitiv de creanţe şi care şi-a exprimat opţiunea executării titlului executoriu prin executorii bugetari care nu au onorarii ca executorii judecătoreşti. Singura raţiune pentru care lichidatorul procedează în acest fel este obţinerea de venituri proprii în dauna creditorilor înscrişi la masa credală.

Mai mult, judecătorul sindic constată că creditorul bugetar care este majoritar şi-a exprimat disponibilitatea de a prelua titlul executoriu în şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2015 şi nu există nici o altă dovadă că această opinie ar fi fost modificată ulterior.

Judecătorul sindic constată că o procedură de insolvenţă care continuă  printr-o executare silită efectuată de către un executor judecătoresc este, pe de o parte, împovărătoare datorită onorariului executorului judecătoresc perceput pentru o astfel de executare, pe de altă parte, prin creşterea constantă a onorariului practicianului în insolvenţă care, de asemenea, împovărează o procedură în defavoarea creditorilor, având în vedere că cheltuielile de procedură se achită cu prioritate, potrivit prevederilor art. 121, alin. 1, punctul 1 din Legea nr. 85/2006.

Pe de altă parte, practicianul în insolvenţă avea la dispoziţie serviciile oferite de executorii bugetari pentru a pune în executare titlul executoriu constând în sentinţa civilă nr. 63/26.01.2015 pronunţată în dosarul Tribunalului Arad, Secţia a II-a Civilă nr. 6726/108/2013/a1, organele fiscale având protocoale cu organele de executare similare din Italia, în plus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încuviinţat executarea silită prin intermediul executorilor bugetari, potrivit Deciziei RIL nr. VI/2012, după închiderea procedurii insolvenţei şi predarea titlului executoriu privind atragerea răspunderii efectuată potrivit art. 138 din legea insolvenţei, organelor fiscale pentru executare prin organele proprii.

Chiar dacă practicianul în insolvenţă nu a solicitat plata sa la închiderea procedurii, acesta are încă deschisă procedura completării prezentei hotărâri, ÎCCJ statuând deja că astfel de cheltuieli nu pot fi cerute prin calea de atac, potrivit Deciziei nr. 3433/03.11.2011 pronunţată de Secţia a II-a Civilă a ÎCCJ .

De asemenea, judecătorul sindic a constatat că, în afara interesului propriu al practicianului în insolvenţă, nu a fost motivat nici un alt interes comun creditorilor sau măcar creditorului majoritar.

Constatând că s-au întocmit şi comunicat notificările în condiţiile art. 61 din lege, precum şi faptul că din probele de la dosar rezultă că societatea nu deţine bunuri valorificabile în patrimoniul său, iar acţiunea de atragere a răspunderii fostelor organe de conducere ale societăţii debitoare formulată de către administratorul judiciar a fost admisă fără să existe o voinţă a creditorilor de a continua executarea silită în procedura de faţă, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii insolvenţei, luând în consideraţie acordul creditorului majoritar, deţinând peste 50% din totalul creanţelor debitoarei privind închiderea procedurii.

Împotriva sentinţei civile nr. 147/22.02.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 6726/108/213* a formulat apel administratorul-judiciar al debitoarei insolvente prin care a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea la prima instanţa în vederea continuării procedurii, până la finalizarea executării silite a sentinţei civile nr.63 din 26.01.2015, în vederea recuperării creanţelor creditorilor și distribuirii către aceştia a sumelor recuperate.

Prin sentinţa civila nr.63 din 26.01.2015 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr. 6726/108/2013/al, a fost admisă acţiunea reclamantului, pârâtul, fost administrator societar al debitoarei, fiind obligat să suporte din averea personală în favoarea debitoarei insolvente, întregului pasiv în sumă de 71.455,31 lei.

În vederea recuperării creanţelor și pentru distribuirea acestora către creditorii înscriși în tabelul definitiv al creanţelor, administratorul judiciar a procedat la legalizarea sentinţei de atragere a răspunderii, înaintarea ei către BEJ, pentru punerea ei in executare, solicitând totodată, prin raportul înaintat judecătorului sindic pentru termenul de continuare a procedurii fixat de instanţa la data de 27.04.2015, acordarea unui nou termen in vederea continuării procedurii si pentru recuperarea creanţelor stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civila nr.63 din 26.01.2015a Tribunalului Arad.

În mod surprinzător, la termenul de continuare a procedurii din 27.04.12015, instanţa a procedat la închiderea procedurii insolvenţei debitoarei, dispunând radierea ei din registrul comerţului, pronunţând în acest sens sentinţa civila nr. 429 din 27.04.2015 pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul 6726/108/2013.

Prin Decizia civila nr.664 din 08.09.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timișoara a fost admis apelul declarat de administratorul judiciar, anulată sentinţa apelată, și trimisă cauza la instanţa de fond, în vederea continuării procedurii insolvenţei de către judecătorul sindic.

Mai arată că, având în vedere și dispoziţiile instanţei de apel, administratorul judiciar a continuat procedura insolvenţei, precum și procedurile de executare silita din dosarul executional nr.67/2015 al BEJ privind titlul executoriu reprezentat de sentinţa civila nr.63 din 26.01.2015 a Tribunalului Arad, împotriva fostului administrator societar. În acest sens, având în vedere faptul în timpul executării s-au identificat bunuri mobile pe care fostul administrator le deţinea în coproprietate cu soţia sa, în cadrul executării silite a fost necesară formularea unei acţiuni de partaj și ieşire din indiviziune, ce a format obiectul dosarului 8043/55/2015 de pe rolul Judecătoriei Arad, finalizată prin sentinţa civila nr.1767 din 31.03.2016 a Judecătoriei Arad, a fost admisă în parte acţiunea civila formulată, dispunându-se ieşirea din indiviziune, stabilirea unei cote de 70% în favoarea pârâtului din cauza de atragere a răspunderii și atribuirea în natură în favoarea acestuia a imobilului din judeţul Arad, compus din casă şi teren intravilan în suprafaţă de 3884 mp, cu nr. top 212/A.1.1 şi nr. top 212/A.l, înscris în CF,  cu valoarea de impozitare de 159.060 lei, cu obligarea unei sulte către pârâta.

În ciuda demersurilor efectuate de administratorul judiciar, în vederea îndeplinirii scopului insolvenţei, în interesul tuturor creditorilor înscriși la masa credală a debitoarei, prin sentinţa civila nr. 147 din 22.02.2016 pronunţata de Tribunalul Arad în dosarul 6726/108/2013*, judecătorul sindic a închis din nou procedura insolvenței debitoarei insolvente, dispunând radierea acestei din registrul comerţului, descărcând administratorul judiciar, și încuviițând executarea silita a sentinţei civile nr.63/26.01.2015 de către executorii judecătoreşti, respectiv de executorii bugetari.

Mai apreciază că instanța în mod eronat, a procedat din nou la închiderea procedurii insolvenţei, aceasta făcându-se atât cu încălcarea dispozițiilor obligatorii stabilite prin Decizia civila nr.664 din 08.09.2015 pronunţata de Curtea de Apel Timişoara, cât și în mod prematur, având în vedere că în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin.l) din Legea nr. 85/2006, adminstratorul judiciar are ca principala atribuţie, obligația de a încasa creanţele și de a urmări încasarea creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului.

Administratorul judiciar a demarat procedurile de executare silită la data de 24.03.2015, când a înaintat cererea de executare către BEJ. Prin încheierea din 24.03.2015 dată în dosarul execuțional nr.67/2015 al BEJ  a fost admisă cererea formulată de administratorul judiciar, fiind dispusă înregistrarea cererii de executare silită formulată de debitoarea în insolvență, prin administratorul judiciar.

Prin chitanţa nr.002630 din 17.04.2015, conform facturii 006853 din aceiaşi data, emisă de BEJ, au fost avansate de către administratorul judiciar cheltuielile de executare silita din dosarul executional, in suma de 650 lei.

S-a constatat ca, patrimoniul debitorului  se constituie din doua imobile situate în judeţul Arad, deţinute în copoprietate, cu soţia acestuia.

Prin sentinţa civila nr.1767 din 31.03.2016 a Judecătoriei Arad, a fost admisă în parte acţiunea civila formulată de apelantă, dispunându-se ieşirea din indiviziune, stabilirea unei cote de 70% în favoarea debitorului debitoarei și atribuirea in natura a imobilului.

 Prin radierea societăţii din registrul comerţului, debitoarea insolventă şi-ar pierde capacitatea procesuală de folosinţă, dată fiind dispariţia societăţii, astfel ca executarea începută ar duce la neîndeplinirea scopului insolvenţei, creditorii fiind in situaţia de a nu îşi mai recupera sumele cu care au fost înscrişi la masa credală.

Mai arată că hotărârea judecătorului sindic, este nelegala, având în vedere şi faptul că principiul contradictorialităţii, nu a fost respectat, la fel cum nu a fost respectat nici prin prima sentinţă desfiinţată, judecătorul sindic procedând la o simplă reluare a aspectelor invocate.

Prin urmare, atâta timp cat timp administratorul judiciar nu a fi prezent în faţă judecătorului sindic, judecarea cererii de închidere a procedurii insolventei, în condiţiile în care se solicitase continuarea ei, s-a făcut cu încălcarea principiului contradictorialităţii.

Instanţa de fond nu putea dispune închiderea procedurii având în vedere că nu a fost convocată Adunarea Creditorilor, iar administratorul judiciar nu notificase intenţia de închidere a procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, către creditori, astfel că aceştia nu îşi puteau exprima acordul sau dezacordul privind închiderea acestei proceduri în scris şi nici să se ofere sume corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative, astfel în opinia apelantei instanţa de judecată a privat creditorii de drepturile conferite de lege.

Instanţa de fond nu putea dispune închiderea procedurii în acest stadiu procesual şi pentru simplul fapt ca art. 131 din legea cadru, arata ca acest lucru se poate face în situaţia in care s-ar constata ca nu exista bunuri în averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă sa avanseze sumele corespunzătoare. În mod greşit, instanţa a apreciat ca nu există bunuri valorificabile în averea creditoarei. Ori, prin hotărârea 63/2l.05.2015 a Tribunalului Arad, ce constituie titlul executoriu, debitoarea insolventă, deţinea creanţe în cuantum de 71.455,31 lei, prin urmare prin valorificarea acestor creanţe, ar fi fost acoperită în totalitate masa credală iar scopul procedurii ar fi fost îndeplinit, astfel că, hotărârea apare sub acest aspect profund netemeinică.

Mai arată că în conformitate cu prevederile art. 142 din Legea 85/2006, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. l se efectuează de executorul judecătoresc, conform C.proc.civ. Ori, executorul judecătoresc, acţionează în aceasta speţă, ca urmare a demersurilor administratorului judiciar, făcute în cadrul procedurii insolvenţei, astfel că nu poate fi reţinut considerentul judecătorului sindic care apreciază ca nu poate să împărtăşească opinia practicianului în insolvenţă de a apela la o procedura de executare silită în timpul procedurii insolvenţei în condiţiile în care la masa credală este înscris şi un creditor bugetar. Prin aceasta executare, administratorul judiciar, urmăreşte interesul comun al tuturor creditorilor, atât al creditoarei bugetare  cât şi al creditoarei bancă. In alte situaţii, administratorul judiciar a trimis sute de alte hotărâri în vederea executării lor de către creditorul bugetar, dar, faptul că la masa credală s-au înscris şi creditori bugetari nu poate sa conducă la concluzia greşită că aceştia au exclusivitate in executarea creanţei, prin folosirea serviciilor lor de executare, în condiţiile în care tabloul creditorilor nu este compus doar din creditori bugetari ci şi din alţi creditorii, iar executarea debitorilor, în cadrul procedurii de insolvenţă este în deplină concordanţă cu legea cadru, sarcina recuperării creanţelor debitoarei revenind administratorului judiciar.

Considerentele instanţei, au ca punct major, faptul că administratorul judiciar ar urmării obţinerea de venituri proprii în defavoarea creditorilor înscrişi la masa credală. Ori, afirmaţiile contravin muncii depuse de administratorul judiciar în acest caz precum şi considerentelor instanţei de control judiciar, care arată că, cheltuielile suplimentare generate cu procedură, exced sferei de control a judecătorului sindic. În acelaşi timp, pentru atingerea scopului insolvenţei, administratorul judiciar a avansat cheltuielile ori, prin închiderea prematură a procedurii insolvenţei, administratorul judiciar se vede pus în imposibilitatea de a recupera cheltuielile administrative făcute, având în vedere ca decontul de cheltuieli administrative nu a fost depus la dosarul instanţei, iar sarcinile onorariului administratorului judiciar şi cheltuielile cu privire la dosarul execuţional, inclusiv al acţiunii de partaj, ar împovăra asupra fondului de lichidare, în condiţiile în care, prin valorificarea titlului executoriu el ar fi acoperit din creanţa debitoarei si nu ar presupune o cheltuială suplimentara şi împovărătoare a creditorilor.

Scopul legii insolvenţei, instituirea procedurii colective pentru acoperirea pasivului debitor aflat în insolvenţă, scop atins prin maximizarea resurselor procedurii, este reuşit prin activitatea administratorului judiciar şi nu prin închiderea prematura a procedurii insolveiţei, fără a exista o justificare întemeiată legal, pentru acest lucru.

Mai arată că reţinerile instanţei privitoare la faptul că în ciuda eforturilor depuse de administratorul judiciar nu au fost identificate faptic resurse pentru a fi plătite toate datoriile societăţii sunt contrazise de însăşi titlul executoriu obţinut de administratorul judiciar, care prin valorificare urmează a conduce la acoperirea întregului pasiv, administratorul judiciar obţinând deja hotărârea de partaj bunuri comune.

Având în vedere cele de mai sus arătate, apelanta solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat.

Analizând actele şi lucrările dosarului în baza art. 476-479 din noul Cod de procedură civilă, în raport de motivele invocate de către apelantă, Curtea constată şi reţine că în cauză, judecătorul sindic a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, conformă cu probele de la dosar.

În cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia ,,în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o şedinţă de închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat’’.

Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunţării sentinţei apelate, fapt care rezultă şi din motivarea judecătorului sindic.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006 „Scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă”, scop care este atins prin maximizarea resurselor necesare procedurii şi nu prin cheltuirea acestora pe proceduri împovărătoare pentru procedură care se puteau evita prin adoptarea altor metode de recuperare a sumelor de bani datorate creditorilor, respectiv prin aplicarea dispoziţiilor art. 142 din Legea insolvenţei nr. 85/2006.

Apelantul practician în insolvenţă apreciază că instanța în mod eronat, a procedat din nou la închiderea procedurii insolvenţei, aceasta făcându-se atât cu încălcarea dispozițiilor obligatorii stabilite prin Decizia civila nr.664 din 08.09.2015 pronunţata de Curtea de Apel Timişoara, cât și în mod prematur, având in vedere ca în conformitate cu dispoziţiile art.20 alin.l) din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar are ca principala atribuţie, obligația de a încasa creanţele și de a urmări încasarea creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului şi că prin radierea societăţii din registrul comerţului, debitoarea si-ar pierde capacitatea procesuala de folosinţă, dată fiind dispariţia societăţii, astfel ca executarea începută ar duce la neîndeplinirea scopului insolvenţei, creditorii fiind în situaţia de a nu îşi mai recupera sumele cu care au fost înscrişi la masa credală.

Apelantul mai arată că hotărârea judecătorului sindic, este nelegală, având în vedere şi faptul ca principiul contradictorialităţii, nu a fost respectat, în condiţiile în care administratorul judiciar solicitase continuarea procedurii, că nu se putea dispune închiderea procedurii având în vedere că nu a fost convocată Adunarea Creditorilor, iar administratorul judiciar nu notificase intenţia de închidere a procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, către creditori, astfel că aceştia nu îşi puteau exprima acordul sau dezacordul privind închiderea acestei proceduri în scris şi nici să se ofere sume corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative, astfel în opinia apelantului instanţa de judecată a privat creditorii de drepturile conferite de lege.

Analizând aceste motive de apel, Curtea constată că prin raportul de activitate înregistrat la Tribunalul Arad la data de 16.02.2015, aflat la fila 253 dosar fond, administratorul judiciar a solicitat judecătorului sindic acordarea unui termen de judecată pentru comunicarea cu creditorii după investirea sentinţei de atragere a răspunderii personale a administratorului social şi pentru ca aceştia să-şi spună punctul de vedere cu privire la închiderea procedurii insolvenţei în baza disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006, sens în care judecătorul sindic la termenul de judecată din data de 23.02.2015 a aprobat raportul de activitate şi a fixat termen pentru continuarea procedurii la data de 27.04.2015.

La termenul de judecată din  27 aprilie 2015, creditorul bugetar a arătat că nu se opune închiderii procedurii faţă de debitoare, fiind respectat astfel principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, principii invocate de către apelant.

Apelantul critică soluţia de închidere a procedurii, mai înainte de a se recupera suma de 71.455,31 lei, stabilită prin hotărârea definitivă de atragere a răspunderii personale a administratorului debitoarei, critică ce nu poate fi primită de către Curte, întrucât potrivit prevederilor art.142 alin.1 din Legea nr.85/2006 executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art.138 alin.1 din Legea nr. 85/2006 se efectuează de executorul judecătoresc conform Codului de procedură civilă, după închiderea procedurii, fără să se precizeze că acesta trebuie desemnat de judecătorul sindic înainte de închiderea procedurii.

Curtea observă că potrivit art.142 alin.2 din lege, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a persoanelor vinovate de cauzarea insolvenţei nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, deoarece după închiderea procedurii lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitori, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi, aspect ce rezultă cu claritate din prevederile art.136 din lege.

Apelantul arată că există o contradicţie între închiderea procedurii şi distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de insolvenţa debitorului, deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului şi vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului debitorului, aşa cum prevede art.140 din lege, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire a pasivului nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii şi nu după închiderea acesteia.

Curtea apreciază că o asemenea concluzie nu poate fi primită, deoarece prin art.142 alin.2 din lege, legiuitorul a transferat această obligaţie executorului judecătoresc căruia îi revine responsabilitatea de a proceda la repartizarea sumelor în conformitate cu prevederile legii privind procedura insolvenţei conform tabelului definitiv consolidat de creanţe pus la dispoziţia sa de practicianul în insolvenţă, chiar după închiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Apelantul face confuzie între ,,bun’’ şi creanţa constatată prin hotărârea 63/2l.05.2015 a Tribunalului Arad. Judecătorul sindic în mod corect a apreciat că în averea debitoarei nu există bunuri valorificabile, sens în care a dispus închiderea procedurii în baza disp. art. 131 din lege şi a încuviinţat executarea silită a hotărârii de antrenare a răspunderii personale, de către executorii judecătoreşti, respectiv executorii bugetari.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi I.C.C.J. Bucureşti prin decizia în interesul legii nr. 6/2012, prin care a statuat că „în interpretarea si aplicarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 136 alin. (6) din Codul de procedura fiscala, executarea hotărârilor judecătoreşti de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, se va efectua, in cazul concursului dintre creditorii fiscali si ceilalţi creditori ai debitorului, potrivit Codului de procedura fiscală”.

Apelantul mai arată că executorul judecătoresc, acţionează în această speţă, ca urmare a demersurilor administratorului judiciar, făcute în cadrul procedurii insolvenţei, apărare ce nu poate fi reţinută de către Curte, întrucât executorul judecătoresc acţionează în temeiul disp. art. 142 din legea nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv al creanţelor debitoarei pus la dispoziţia sa de către practicianul în insolvenţă şi ca urmare a demersurilor creditorilor din procedură.

Împrejurarea că apelantul a suportat anumite cheltuieli ale procedurii, Curtea constată că acesta are posibilitatea recuperării pe cale completării hotărârii de închidere a procedurii.

Pentru considerentele expuse mai sus, apreciind că prima instanță a pronunțat o soluție temeinică și legală, Curtea a respins apelul ca nefondat.

În baza art. 451-455 din Codul de procedură civilă, nefiind solicitate, nu se vor acorda cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare