Executare silită

OUG. Nr. 8/2014.Excepţia prematurităţii declanşării executării silite. Respingere. 

Prin Hotărârea pronunţată de CJUE la data de 30 iunie 2016, în cauza C- 200/14 Câmpean, având ca obiect o cerere de decizie preliminară, fiind analizate prevederile OUG nr. 8/2014,  s-a stabilit că „Principiul efectivităţii trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare cu dobândă a taxelor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii al căror cuantum a fost constatat prin decizii judecătoreşti executorii, precum sistemul în discuţie în litigiul principal, care prevede o eşalonare de 5 ani a rambursării acestor taxe şi care condiţionează executarea unor astfel de decizii de disponibilitatea fondurilor încasate în temeiul unor alte taxe, fără ca justiţiabilul să dispună de posibilitatea de a constrânge autorităţile publice să-şi îndeplinească obligaţiile dacă acestea nu şi le îndeplinesc de bună voie.”

Prin decizia civilă nr. 1176/23.11.2016 pronunţată de Tribunalul Arad, a fost admis apelul formulat de apelanta contestatoare şi în consecinţă: a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii în parte a contestaţiei la executare formulată de Direcţia  Generală a Finanţelor Publice T - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice A, în contradictoriu cu  intimata x. În baza art. 670, art. 712, art. 720 Cod procedură civilă a fost modificată încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită şi somaţia emise la data de 14.03.2016 în dosarul execuţional nr. 516/2016 al BEJ y, în sensul reducerii onorariului executorului judecătoresc  de la suma de 1.056 lei la suma de 471 lei. A fost menţinută în rest sentinţa apelată.

Instanţa de apel a constatat că prin sentinţa civilă nr.4083 din 11.07.2016, pronunţată de Judecătoria Arad s-a respins excepţia prematurităţii declanşării procedurii de executare silită. S-a respins contestaţia la executare formulată de către contestatoarea Direcţia  Generală a Finanţelor Publice T - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice A, în contradictoriu cu  intimata x având ca obiect anularea Somaţiei  emisă la data 14.03.2016 şi a Încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data 14.03.2016 emise în Dosarul execuţional nr. emise de către Biroului Executorului Judecătoresc y. S-a respins cererea de suspendare a contestaţiei la  executare executării silită până la soluţionarea prezentei contestaţiei la executare.

A fost obligată contestatoarea la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 6814/10.12.2013 pronunţată de Tribunalul Arad  a fost obligată  Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice A la restituirea sumei de 3156 lei reprezentând taxa de poluare către contestatoarea  x, şi a dobânzilor aferente, precum şi la plata sumei de 1050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi prin  Decizia civilă nr. 2177/26.03.2014 pronunţată de  Curtea de Apel Timişoara s-a respins recursul declarat de către contestatoarea Direcţia  Generală a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice A, împotriva  Sentinţei civile nr. 6814/10.12.2013 pronunţată de Tribunalul Arad, fiind obligată contestatoarea la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în recurs.

În baza titlului executor constituit din hotărârile judecătoreşti mai sus amintite, intimata creditoare a pornit executarea silită pentru restituirea sumei de 3156 lei cu dobânzile aferente şi a cheltuieli de judecată în sumă de 1550 lei,  prin Încheierea nr. 1320/08.03.2016 emisă în Dosarul execuţional nr.  al Biroului Executorului Judecătoresc y s-a încuviinţat executarea silită  şi prin Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită  s-au stabilit cheltuieli de executare silită în sumă totală de 2316 lei, compuse din 20 lei taxa judiciară de timbru, 1056 lei onorariu executor, 120 lei pentru publicitatea  şi comunicarea actelor de procedură, 120 lei pentru orice alte acte sau operaţiuni date prin lege şi 100 lei onorariu avocat.

La data de 14.03.2016 se emite în Dosarul execuţional de către  Biroului Executorului Judecătoresc, Somaţia prin care în temeiul prevederilor art. 668 coroborat cu art. 732 Cod procedură civilă, contestatoarea a fost somată ca în termen de o zi, de la primirea actului de executare, să efectueze plata  sumei de 11.203 lei compusă din suma de 3.156 lei reprezentând taxă poluare, 1.550 lei cheltuieli de judecată şi cheltuieli de executare în sumă de 2.316 lei, menţionându-se că în cazul în care nu se aduce la îndeplinire obligaţiile se vor face aplicabile dispoziţiile OG nr. 22/2006.

Instanţa de fond, pronunţându-se mai întâi pe excepţii potrivit prevederilor art. 248 Cod procedură civilă, respectiv pe excepţia prematurităţii declanşării procedurii de executare silită, a reţinut că referitor la modalitatea de declanşare a procedurii de executare silită, a constatat că actualmente aceasta nu este prematură deoarece Biroul Executorului Judecătoresc a  pornit executarea silită în baza unui titlu executoriu şi a solicitat plata de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice A, a sumei de 11.203 lei, fără să fie încălcate prevederile art.2 din O.G. nr. 22/20022002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, potrivit cărora “Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului” - ci  somaţia s-a emis cu respectarea acestor dispoziţii menţionate în mod expres în  Somaţia emisă la data de 14.03.2016, context în care a respins excepţia prematurităţii declanşării procedurii de executare silită.

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulată în cadrul contestaţiei la executare care formează obiectul Dosarului nr., prima instanţă a respins-o, deoarece nu sunt probate motive temeinice în acest sens, nefiind incidente prevederile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru ca într-o atare situaţie să se dispună suspendarea formelor de executare silită care formează obiectul Dosarului execuţional emise de către Biroului Executorului Judecătoresc.

Pe fondul contestaţiei la executare contestatoarea susţine că, executarea silită a unei instituţii publice se poate face doar după expirarea unui termen de 6 luni de la momentul comunicării somaţiei de plată, iar creanţele se achită din sumele aprobate prin bugetele instituţiilor publice, iar, somaţia din data de 14.03.2016 emisă în dosarul execuţional nr. 516/2016 nu poate fi asimilată cu somaţia de plată prevăzută la art. 2 din OG 22/2002, acest din urmă având rolul de punere în întârziere a debitorului, respectiv instituţia publică, care va avea obligaţia ca din acel moment, timp de 6 luni, să facă demersurile necesare  pentru plata datoriei.

Referitor la această somaţie, prima instanţă a constatat că aceasta invocă în mod expres prevederile OG nr. 22/2002, prevederi care prevăd implicit punerea în întârziere a debitorului, respectate în speţă.

În cauză sunt incidente prevederile invocate de către contestatoare privind dispoziţiile OUG 8/2014 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, însă în speţă nu  a  expirat termenul general de 6 luni prevăzut de OG 22/2002, termen în care raportat de la data de 14.03.2016 la care s-a emis somaţia, - contestatoarea are obligaţia să facă demersurile necesare  pentru plata datoriei.

Cu privire la cuantumul onorariului aferent executorului judecătoresc în sumă de 1056 lei,  prima instanţă a reţinut că acest onorariu care include şi TVA întruneşte prevederile art. 39 alin. 1 din  Legea nr. 188/ Republicată privind executorii judecătoreşti 2000 Republicată, - privind executorii judecătoreşti, -  fiind stabilit la 10% din suma de 11203 lei cât reprezintă valoarea creanţei, context în care în raport cu starea de fapt şi drept reţinută a respins contestaţia la executare formulată de către contestatoarea Direcţia  Generală a Finanţelor Publice T - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice A în contradictoriu cu intimata x având ca obiect anularea Somaţiei  emisă la data 14.03.2016 şi a Încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data 14.03.2016 emise în Dosarul execuţional nr.  emise de către  Biroului Executorului Judecătoresc y.

În temeiul prevederilor art. 453 Cod procedură civilă a obligat contestatoarea la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice T – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice A prin care solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 4083/11.07.2016 şi în consecinţă admiterea contestaţiei şi anularea Somaţiei şi a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită emise de către B.E.J. y în dosarul execuţional nr.  ca nelegale.

În motivare, apelanta consideră că sentinţa pronunţată de Judecătoria Arad este netemeinică, instanţa de fond reţinând doar trunchiat apărările invocate, pronunţând astfel o soluţie cu aplicarea greşită a legii.

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite în condiţiile art.718 alin. 1 Cod procedură civilă până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare pe care instanţa de fond în mod greşit a respins-o deoarece nu sunt motive temeinice în acest sens, apelanta arată că  şi-a întemeiat cererea de suspendare pe faptul că în urma emiterii somaţiei este iminentă executarea silită a acesteia, în condiţiile în care Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice A a dat deja curs cererii petentei anterior declanşării executării silite, astfel că aceasta apare ca fiind lipsită de obiect.

Astfel, doar prin admiterea cererii de suspendare se poate preîntâmpina un prejudiciu întrucât prin poprirea şi virarea banilor existenţi în contul instituţiei este perturbată întreaga activitate a instituţiei deoarece aceste fonduri sunt destinate salariilor angajaţilor, plăţilor către furnizori, precum şi toate cheltuielile aferente activităţii unei instituţii publice, cu atât mai mult cu cât plata se face potrivit legii, respectiv O.U.G. nr. 8/2014, în 5 tranşe egale.

Pe fond, apelanta consideră că cele reţinute de prima instanţă sunt netemeinice, în condiţiile în care deşi reţine ca fiind „incidente prevederile invocate de către contestatoare privind dispoziţiile OUG 8/2014” respinge în mod paradoxal contestaţia la executare. Astfel, prin Somaţia emisă în dosarul execuţional Biroul Executorului Judecătoresc y a solicitat plata, în termen de „o zi” de la primirea actului de executare, către creditorul x a sumei de 11.203 lei (3.156 lei reprezentând taxă poluare, 1.550 lei cheltuieli de judecată şi cheltuieli de executare în sumă de 2.316 lei).

Apelanta arată că în speţă creditoarea a formulat către aceasta la data de 04.11.2014 o cerere de restituire a taxei ca urmare a rămânerii definitive a Sentinţei civile nr. 6814/10.12.2013, pronunţată de Tribunalul Arad, cerere care a fost analizată şi a fost întocmită în acest sens documentaţia de restituire potrivit O.U.G. nr. 8/2014 şi a Ordinului nr. 741/2014.

Invocă dispoziţiilor O.U.G. nr. 8/2014 şi arată că au fost emise următoarele acte, dosarul fiind înaintat Trezoreriei Municipiului A în vederea restituirii tranşei I: 1.Graficul nr. 42763/29.02.2016 prin care se stabilesc tranşele anuale aprobate (5 transe); 2.Decizia nr. 1062151/29.02.2016; 3. Procesul verbal nr. 1062135/29.02.2016 privind actualizarea sumelor reprezentând taxă de poluare, precum şi calculul dobânzilor până la data restituirii efective; 4. Calcularea dobânzilor pentru perioada 10.12.2008 - 15.03.2016, aferente sumei de 631 lei din tranşa 1 anuală; 5.Decizia de restituire nr. 1773/e/ad/03.03.2016 pentru suma totală de 1.779 lei reprezentând: 631 lei taxa de poluare, 310 lei cheltuieli de judecată şi 838 lei dobânzi aferente sumei din transa I. Din suma de 1779 lei, suma de 1 leu s-a compensat cu amenda datorată de către intimata x, iar suma de 1.778 lei s-a aprobat pentru restituire; 6. Decizia de compensare nr. 1775/e/ad/03.03.2016; 7. Nota privind restituirea/rambursarea unor sume nr.1773/e/ad/16.03.2016; 8. înştiinţarea nr. 1775/a/ad/03.03.2016.

Arată că prin Decizia nr. 762/05.11.2015 a fost respinsă de către Curtea Constituţională excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XV din O.U.G. nr. 8/2014, astfel că restituirea în 5 tranşe egale a taxei de poluare este legală cât şi constituţională. Prin dispoziţiile art. XV din O.U.G. nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, se prevede că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plăţii integrale şi cheltuielile de judecată, precum şi alte sume stabilite de instanţele judecătoreşti, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015 se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

De asemenea, se prevede că pe această perioadă orice procedură de executare silită se suspendă de drept. Prin O.U.G. nr. 8/2014 s-a stabilit o procedură de executare derogatorie de la dreptul comun în materia executării împotriva instituţiile publice a titlurilor executorii privind plata sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015. Cum titlul executoriu de care se prevalează intimata are natura unui titlu executoriu la care se referă O.U.G. nr. 8/2014, urmează a se supune procedurii reglementată prin acest act normativ, motiv pentru care executarea silită nu se justifică, instanţa de fond respingând în mod greşit contestaţia la executare.

Totodată, apelanta consideră că prima instanţă a pierdut din vedere faptul că Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Mai mult, faptul că dispoziţiile legale criticate, aplicându-se pentru viitor, prevăd actualizarea sumelor datorate cu indicele preţurilor de consum, asigură executarea integrală a titlului, fără a fi încălcat deci dreptul de proprietate. În ceea ce priveşte preeminenţa dreptului comunitar, arată că pentru aceiaşi raţiune, a actualizării sumelor datorate, nu se poate afirma nici că intimata suferă o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziţii fiscale naţionale incompatibilă cu dreptul european.

Prin urmare, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice A în mod legal a dat curs cererii intimatei anterior declanşării executării silite, astfel că aceasta apare ca fiind lipsită de obiect potrivit Extrasului de virament din 15.03.2016.

Cu privire la onorariul executorului judecătoresc stabilit în raport cu încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, încheiată în data de 14.03.2016, apelanta consideră că instanţa de fond în mod nelegal reţine că sunt întrunite prevederile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, republicată, actualizată, privind executorii judecătoreşti, potrivit cărora: Art. 39 (1) Executorii judecătoreşti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale şi maximale stabilite de ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. În cazul executării silite a creanţelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: a) pentru creanţele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanţei ce face obiectul executării silite; Cum valoarea creanţei care face obiectul executării este în sumă de 4.706 lei, onorariul maxim al executorului judecătoresc este de 471 lei, în condiţiile în care acesta a stabilit prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită suma de 2.316 lei.

În consecinţă, apelanta solicită în principal anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită, iar în subsidiar reducerea onorariului executorului judecătoresc conform legii.

În concluzie, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a Sentinţei civile nr. 4083/11.07.2016 şi în consecinţă admiterea contestaţiei şi anularea Somaţiei şi a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită emise de către B.E.J. y în dosarul execuţional nr.  ca nelegale.

În drept invocă dispoziţiile art. 480 alin. 2, art. 651 şi art. 718 Cod procedură civilă.

Intimata a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, referitor la somaţia emisă de BEJ  prin care se solicită plata sumei în termen de o zi de la primirea respectivului act de executare, intimata consideră că aceasta este legală şi nu contravine dispoziţiilor OG 22/2002, întrucât în situaţia în care instituţia publică dispune de fondurile necesare se poate conforma şi îndeplini obligaţia de plată. În speţă, nu se impune suspendarea executării silite deoarece nu există iminenţa executării silite după expirarea termenului de 1 zile, deoarece în cuprinsul somaţie se face referire şi la prevederile OG 22/2002, iar din formularea în totalitate a somaţiei reiese faptul că va fi respectat termenul de 6 luni.

Pe fondul cauzei apelanta arată faptul că restituirea sumei se face eşalonat pe o perioadă de 5 ani în tranşe egale, conform prevederilor OUG 8/2014. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în şedinţa comună organizată în cauzele C-200/14 Câmpean şi C-288/14 Ciup, CJUE a pronunţat, la data de 30 iunie 2016, o hotărâre preliminară prin care a statuat că: Principiul cooperării loiale trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să adopte dispoziţii care supun rambursarea unui impozit care a fost declarat contrar dreptului Uniunii printr-o hotărâre a Curţii sau a cărui incompatibilitate cu acest drept rezultă dintr-o astfel de hotărâre unor condiţii care privesc în mod specific acest impozit şi care sunt mai puţin favorabile decât cele care s-ar fi aplicat, în lipsa lor, unei asemenea rambursări, respectarea acestui principiu trebuind să fie verificată în speţă de instanţa de trimitere. Principiul echivalenţei trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să prevadă modalităţi procedurale mai puţin favorabile pentru cererile de rambursare a unei taxe care sunt întemeiate pe o încălcare a dreptului Uniunii decât cele aplicabile acţiunilor similare întemeiate pe o încălcare a dreptului intern. Principiul efectivităţii trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare cu dobândă a taxelor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii al căror cuantum a fost constatat prin decizii judecătoreşti executorii, precum sistemul în discuţie în litigiul principal, care prevede o eşalonare pe cinci ani a rambursării acestor taxe şi care condiţionează executarea unor astfel de decizii de disponibilitatea fondurilor încasate în temeiul unei alte taxe, fără ca justiţiabilul să dispună de posibilitatea de a constrânse autorităţile publice să îşi îndeplinească obligaţiile dacă acestea nu şi le îndeplinesc de bunăvoie. Instanţei de trimitere îi revine sarcina de a verifica dacă o reglementare precum cea care ar fi aplicabilă în cauza principală în lipsa unui astfel de sistem de rambursare îndeplineşte cerinţele principiului echivalenţei şi a efectivităţii.

Această decizie desfiinţează cu efect ex tunc prevederile interne (articolul XV din OUG nr. 8/2014, articolele 1-3 OG nr. 22/2002, articolul 10 ind. 1 O. MFP 2336/2011), efectul direct al hotărârii constituind obligaţia statului român şi a autorităţilor fiscale la restituirea uno ictu a taxelor auto nelegal colectate, sub rezerva executării silite ce nu mai poate fi temporizată prin invocarea de către stat a lipsei de fonduri. Hotărârea Curţii de la Luxembourg invalidează deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale române ce a respins repetat excepţiile de neconstituţionalitate ridicate asupra art. XV alin. (1) OUG nr. 8/2014, motivarea adoptată de instanţa română sub cuvânt că legiuitorul român ar fi respectat hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauzele Tatu şi Irimie tocmai prin emiterea articolului VX din OUG nr. 8/14 sau că acesta este constituţional, fiind necesar pentru apărarea stabilităţii economice a statului român reprezentând o încălcare a dreptului Uniunii, lipsa fondurilor la dispoziţia statului neputând fi invocată.

În esenţă, mecanismul eşalonării plătit ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătoreşti date pentru protecţia unui drept conferit de dreptul Uniunii, nu este considerat în concordanţă cu principiile consacrate de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În cauza Nisipeanu, ca urmare a cererii Guvernului de limitare în timp a efectelor hotărârii, s-a reţinut că numai în mod excepţional, în aplicarea principiului general al securităţii juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a se invoca o dispoziţie pe care a interpretat-o. Pentru a putea impune o astfel de limitare, este necesară întrunirea a două criterii esenţiale, şi anume buna-credinţă a celor interesaţi şi riscul unor perturbări grave.

În ceea ce priveşte riscul unor perturbări grave, intimata consideră că trebuie amintit că existenţa unor consecinţe financiare care ar rezulta pentru un stat membru dintr-o hotărâre preliminară nu justifică, prin ea însăşi, limitarea în timp a efectelor acestei hotărâri. Statului membru care solicită o astfel de limitare îi revine obligaţia de a prezenta în faţa Curţii date cifrice care să stabilească riscul unor repercusiuni economice grave. Or, în ceea ce priveşte repercusiunile economice care pot decurge dintr-o hotărâre prin care Curtea declară că articolul 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, Guvernul s-a limitat în esenţă la menţionarea numărului mare de cereri de rambursare a taxei percepute, care s-ar ridica la aproximativ 40.000 şi să facă referire la criza economică de care este afectată România.

În lipsa unor date cifrice mai precise care să permită să se concluzioneze că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile hotărârii, condiţia privind existenţa unor perturbări grave nu a putut fi considerată stabilită. În aceste condiţii, a stabilit Curtea că nu mai este necesar să se verifice îndeplinirea criteriului privind buna-credinţă a celor interesaţi.

Ca urmare, s-a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele hotărârii.

Referitor la stabilirea onorariului executorului judecătoresc, intimata apreciază că acesta este stabilit în conformitate cu art. 39 alin. 1 din Legea 188/2000, iar valoarea creanţei executate este de 8.887 lei, (4.706 lei debit şi 4.181 lei penalităţi până la data de 14.03.2016).

În drept intimata invocă dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă, Hotărârea CJUE în cauza C200/14 Câmpean contra României, art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, art. 11 şi 20 alin. 2 din Constituţia României, Hotărârea CJUE în cazul Nisipeanu contra României.

Analizând apelul, conform prevederilor art. 476 - 478 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că apelul promovat în cauză este fondat, pentru considerentele ce vor urma.

Tribunalul a reţinut că intimata creditoare x a început în dosarul execuţional nr. al BEJ y, executarea silită împotriva apelantei contestatoare Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice T – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice A, în baza titlului executoriu constituit din sentinţa civilă nr. 6814/10.12.2013 pronunţată de Tribunalul Arad, definitivă prin decizia nr. 2177/26.03.2014 a Curţii de Apel Timişoara.

Prin hotărârile indicate, contestatoarea apelantă a fost obligată la restituirea către intimată a sumei de 3.156 lei reprezentând taxa de poluare şi a dobânzilor aferente conform art. 124 alin. 2 Cod procedură fiscală de la data plăţii, precum şi 1550 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în recurs.

Cu toate că, creditoarea intimată a formulat cerere către debitoare, înregistrată la data de 04.11.2015, în vederea punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti menţionate iar la data de 26.02.2016 a formulat cererea de executare silită înregistrată în dosarul execuţional nr. al BEJ y, debitoarea abia ulterior, la data de 29.02.2016, respectiv 03.03.2016 a emis înscrisurile ( depuse la filele 9-16 dosar prima instanţă ), privind restituirea eşalonată a sumelor, în temeiul OUG nr. 8/2014.

Cu privire la susţinerea apelantei în sensul că, cererea de executare silită ar fi rămas fără obiect, tribunalul a constatat că nu este întemeiată, din moment ce nu a fost achitată creditoarei întreaga sumă pentru care a fost declanşată executarea silită, ci doar tranşa la care face referire apelanta debitoare.

Tribunalul a considerat că în mod corect a respins prima instanţă excepţia prematurităţii declanşării executării silite. Astfel, prin Hotărârea pronunţată de CJUE la data de 30 iunie 2016, în cauza C- 200/14 Câmpean, având ca obiect o cerere de decizie preliminară, s-a stabilit că „Principiul efectivităţii trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare cu dobândă a taxelor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii al căror cuantum a fost constatat prin decizii judecătoreşti executorii, precum sistemul în discuţie în litigiul principal, care prevede o eşalonare de 5 ani a rambursării acestor taxe şi care condiţionează executarea unor astfel de decizii de disponibilitatea fondurilor încasate în temeiul unor alte taxe, fără ca justiţiabilul să dispună de posibilitatea de a constrânge autorităţile publice să-şi îndeplinească obligaţiile dacă acestea nu şi le îndeplinesc de bună voie.”

 Prin această hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene au fost analizate prevederile OUG nr. 8/2014, stabilindu-se că reglementările naţionale se opun articolului 6 TUE privind principiile pe care trebuie să le respecte rambursarea taxelor naţionale percepute cu încălcarea dreptului Uniunii. Prin urmare, având în vedere principiul efectului direct al dreptului comunitar, eşalonarea pe 5 ani a sumelor prevăzute în titlul executoriu, conform OUG nr. 8/2014 contravine dreptului comunitar, în consecinţă nu se poate reţine că executarea silită pentru restituirea integrală a sumelor ar fi prematură.  Hotărârea CJUE invalidează deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale române ce a respins excepţiile de neconstituţionalitate ridicate asupra art. XV alin. (1) OUG nr. 8/2014.

 În ceea ce priveşte critica apelantei referitoare la încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, respectiv cuantumul onorariului executorului judecătoresc, tribunalul a constatat că este întemeiată. Astfel, instanţa a reţinut că prin încheierea din data de 14.03.2016, „pentru recuperarea creanţei în cuantum de 4.706 lei”, executorul judecătoresc a stabilit, în temeiul art. 670 Cod procedură civilă, totalul cheltuielilor de executare la suma de 2.316 lei, din care 1.056 lei onorariu executor. Prin somaţia emisă de executorul judecătoresc la aceeaşi dată, a fost indicată o altă sumă, respectiv 11.203 lei, ca reprezentând „creanţă, penalităţi calculate pentru perioada 11.12.2008-14.03.2016 şi cheltuieli de executare”. Faţă de lămuririle solicitate executorului judecătoresc în apel şi înscrisurile depuse la dosar, tribunalul a reţinut că în somaţie a fost inclusă şi suma de 4.184 lei cu titlu de dobândă, conform modului de calcul efectuat de creditoare.

Tribunalul a constatat că prin titlul executor au fost acordate şi dobânzi, fără a fi fost stabilit cuantumul acestora. Ori, în conformitate cu dispoziţiile art. 628 alin. 2 şi 5 Cod procedură civilă, aceste sume se calculează de executorul judecătoresc, potrivit legii, însă acestea trebuie incluse într-o încheiere a instanţei de executare sau a executorului judecătoresc, pentru a constitui titlu executoriu. Aşa cum rezultă din actele dosarului execuţional depus în copie, precum şi din înscrisurile depuse în apel, nu există o astfel de încheiere. Prin urmare, chiar dacă prin titlul executor au fost acordate şi dobânzi, al căror cuantum nu a fost stabilit prin titlu, din moment ce pentru suma de 4.184 lei inclusă în totalul creanţei din somaţie, nu a fost dată vreo încheiere conform prevederilor legale indicate ( nefiind inclusă nici în încheierea de încuviinţare a executării silite, nici în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, nici într-o altă încheiere ), până la emiterea unei astfel de încheieri, nu poate fi luată în considerare ca reprezentând creanţa ce se execută.

Faţă de acestea, creanţa la care se va raporta cuantumul onorariului executorului judecătoresc este cea indicată în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, respectiv suma de 4.706 lei ( 3156 lei taxa de poluare şi 1550 lei cheltuieli de judecată ). La această sumă, faţă de prevederile art. 39 alin.1 lit. a) din Legea nr.188/2000, onorariul maxim al executorului judecătoresc este de 10% din suma reprezentând valoarea creanţei ce face obiectul executării silite ( 4.706 lei ), respectiv 471 lei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, a fost admis apelul, fiind schimbată în parte sentinţa apelată în sensul celor arătate mai sus.

Domenii speta

Spete similare