Contestatie decizie de concediere.Nerespectarea dispozitiilor art.252 si 251 c.muncii.

Sentinţă civilă 3983 din 14.12.2016


Dosar nr...R O M Â N I A TRIBUNALUL DOLJ SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE SENTINŢA CIVILĂ NR. 3983 Şedinţa publică din data de 14.12.2016

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.06.2016 contestatoarea PI a formulat în contradictoriu cu intimata S.C. V... A... I... S.R.L contestaţie împotriva deciziei nr. 383/11.04.2016, emisă de intimată, solicitând anularea acesteia, repunerea părţilor în situaţia anterioară încetării contractului individual de muncă, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu slaariile de care ar fi beneficiat în perioada 01.12.2015-11.04.2016, indexate, majorate şi reactualizate şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, inclusiv plata asigurărilor sociale, obligarea la daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a concedierii şi obligarea la cheltuieli de judecată.În motivare, arată că a fost notificată la data de 02.02.2016 în sensul de a se prezenta pentru a oferi explicaţii în legătură cu absenţa de la locul de muncă începând cu data de 01.12.2015, comunicând în scris intimatei motivele acestei situaţii, anume faptul că începând cu această dată s-a operat în mod nelegal încetarea contractului său individual de muncă şi s-a înregistrat acest lucru în revisal, aşa încât a solicitat angajatorului să-i comunice decizia de revocare.Invocă ca şi motive de nulitate absolută a deciziei încălcarea disp. art. 62, corob. cu art. 78 din codul muncii, decizia neindicând motivele de fapt şi de drept care să se încadreze în prevederile art. 56 din codul muncii, nu cuprinde insatnţa competentă să soluţioneze contestaţia, nu indică acordarea unui temen de preaviz, nu se încadrează în cazurile de încetare de drept a contractului de muncă, nu descrie amănunţit nici o abatere de la disciplina muncii, nu s-a efectuat o cercetare prealabilă şi decizia nu i-a fost comunicată în scris în termen de 5 zile, conf. art. 252 codul muncii. A depus la dosar, în copie, contrectul individual de muncă, decizia contestată, adrese emise de ITM Dolj, extras revisal, adeverinţa nr. 46/08.09.2015, emisă de intimată, notificare, proces verbal de control nr. 13113/17.11.2015, acte medicale, adeverinţă emisă de Casa Judeţeană de Pensii Dolj. Intimata nu a formulat întâmpinare. La termenul din data de 24.10.2016 instanţa a dispus citarea intimatei prin lichidatorul judiciar CII POA, iar la termenul de astăzi a dispus disjungerea capetelor de cerere nr. 3, 5 şi 6 şi formarea unui dosar separat cu termen la data de 23.01.2016, dat fiind faptul că prin încheierea din data de 23.06.2016, pron. de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 5085/63/2016 s-a deschis procedura insolvenţei împotriva debitoarei-intimata din prezenta cauză. Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele aspecte de fapt şi de drept: Contestatoarea PI a avut calitatea de salariată în cadrul pârâtei S.C. A... I... SRL în baza contractului individual de muncă nr. 126/21.08.2012, în perioada 22.08.2012 - 11.04.2016, în meseria de confecţioner, contractul de muncă încetând prin emiterea de către intimată a Deciziei nr. 383/11.04.2016, în temeiul disp. art. 61 litera a din codul muncii.În ce priveşte motivele de nulitate absolută a deciziei de concediere, invocate de către contestatoare, instanţa reţine următoarele: Potrivit disp. art. 61 lit. a din codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea salariatului în cazul în care acesta a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractual individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară, deci în această situaţie concedierea salariatului se dispune din motive care ţin de persoana acestuia, cu titlu de sancţiune disciplinară, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 56 din codul muncii reglementează cazurile în care contractul individual de muncă existent încetează de drept, iar constatarea cazului de încetare de drept se face de angajator, prin decizie ce se comunică persoanei aflată în situaţia respectivă, conf. alin. 2 al aceluiaşi articol. În cauză, intimata a decis, potrivit art. 1 din decizia contestată încetarea de drept a contractului individual de muncă al contestatoarei, deşi, atât în preambulul deciziei, cât şi la art. 1 din aceasta se menţionează temeiul de drept al concedierii ca fiind disp. art. 61 lit. a din codul muncii, ce reglementează, aşa cum s-a arătat, concedierea ca sancţiune disciplinară, instanţa urmând astfel să examineze contestaţia prin raportare la prevederile art. 247 şi urm. din codul muncii. Decizia prin care se dispune încetarea raporturilor de muncă din motive imputabile salariatului trebuie să îmbrace anumite cerinţe de formă, cerinţe care, în situaţia neîndeplinirii atrag sancţiunea anulării, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară. Potrivit art. 62 alin. 3 din codul muncii, decizia de concediere se emite în scris şi sub sancţiunea nulităţii absolute trebuie să fie motivată în fapt şi în drept, reglementarea legală a condiţiilor de fond şi de formă ale actului prin care angajatorul dispune încetarea contractului individual de muncă având ca scop prevenirea unor eventuale abuzuri ale acestuia, precum şi asigurarea unor elemente de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse.

În conformitate cu disp. art. 252 alin. 2 din codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia trebuie să cuprindă mai multe elemente, printre care descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statul de personal, regulamentul intern, contract individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetări disciplinare prealabile, etc. Prin descriere trebuie să se înţeleagă prezentarea explicită a acelor aspecte care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare de către acesta a normelor de disciplină săvârşite în legătură cu munca sa, o înfrângere a obligaţiilor izvorâte din contractul individual de muncă. Din descrierea faptei trebuie să rezulte în mod concret în ce a constat acţiunea sau inacţiunea săvârşită cu vinovăţie de salariat, prin care a încălcat normele legale, regulamentul intern, contract individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici, în aşa fel încât salariatul, dar şi instanţa să poată avea o imagine exactă a faptei imputate. În cauză, instanţa reţine că în decizia de concediere nr. 383 din data de 11.04.2016, deşi intimata a dispus concedierea contestatoarei cu titlu de sancţiune disciplinară, aceasta nu cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de disp. art. 252 din codul muncii, în sensul în care nu a indicat faptele ce constituie abateri disciplinare, data la care au fost săvârşite, neindicarea acestor menţiuni obligatorii fiind sancţionată cu nulitate absolută a deciziei de concediere. Pe de altă parte, la emiterea deciziei de concediere intimata a încălcat şi prevederile art. 251 din codul muncii, ce impun obligaţia angajatorului ca anterior emiterii deciziei de concediere să efectueze o cercetare disciplinară prealabilă, în cadrul căreia salariatul să fie convocat în scris, cu indicarea datei, orei şi locului întrevederii, pentru a avea posibilitatea de a formula şi susţine apărări în favoarea sa, să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, salariatul având şi dreptul de a fi asistat, la cererea sa de un reprezentant al sindicatului al cărui membru este. Având în vedere că din cuprinsul deciziei nu rezultă efectuarea acestei cercetări disciplinare prealabile iar intimata nu a depus la dosar înscrisuri care să demonstreze contrariul, deşi avea sarcina probei, conf. art. 272 din codul muncii, Tribunalul reţine că din acest punct de vedere decizia nu respectă  prevederile art. 251  din codul muncii, excepţia nulităţii astfel invocată fiind întemeiată. Sub aspectul celui de-al şaptelea motiv de nelegalitate invocat, instanţa reţine că potrivit art. 252 alin.3 din codul muncii, decizia trebuie comunicată salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării, iar aceasta se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta, procedură ce nu a fost respectată în prezenta cauză, în condiţiile în care intimata nu a depus la dosar înscrisuri cu care să facă această dovadă.

Prin urmare, având în vedere faptul că  decizia de concediere, deşi nu a fost comunicată conform prevederilor legale menţionate a fost pusă în executare de către intimată, devin incidente prevederile art. 78 din codul muncii, decizia fiind lovită de nulitate absolută. În ce priveşte motivul invocat de contestatoare, în sensul că decizia contestată nu prevede acordarea unui termen de preaviz, acesta este neîntemeiat, având în vedere că potrivit disp. art. 75 alin. 1 din codul muncii beneficiază de dreptul la un preaviz doar persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c şi d, art. 65 şi 66, dispoziţii ce nu sunt astfel aplicabile în cauza de faţă, în care concedierea s-a dispus în temeiul art. 61 lit. a din codul muncii. Sub aspectul motivului de nelegalitate vizând neindicarea în cuprinsul deciziei a instanţei competente să soluţioneze contestaţia, instanţa reţine că potrivit art. 252 alin. 2 lit. f din codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu.... instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată, însă, dat fiind că, în cauză, contestatoarea a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 383/2016 în termenul legal, la instanţa competentă  atât material cât şi teritorial, nu se poate reţine faptul că aceasta a suferit o vătămare prin neindicarea în cuprinsul deciziei a instanţei competente, situaţie în care instanţa nu va reţine acest motiv de nelegalitate. Faţă de toate aceste considerente, instanţa apreciază ca fiind întemeiată excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere, pentru nerespectarea cerinţelor de valabilitate prevăzute de art. 251,252 alin. 2 lit. a şi 252 alin. 3şi 4 din codul muncii, aşa încât va admite contestaţia, cu consecinţa constatării nulităţii absolute a deciziei de concediere. În temeiul art. 80 alin.2 din codul muncii ca efect al constatării nulităţii deciziei de concediere, instanţa va admite cererea contestatoarei şi o va repune în situaţia anterioară emiterii acesteia, obligând astfel intimata să o reintegreze în postul deţinut anterior datei încetării contractului individual de muncă nr. 126/21.08.2012.