Obligatia de a face. principiul autonomiei locale

Se examinează acţiunea civilă formulată de reclamanta R E domiciliată în P N, , judeţul N, în contradictoriu cu pârâtul M P N- prin Pcu sediul în P N, judeţul N, pentru obligaţia de a face.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, a răspuns pentru reclamantă apărătorul ales, avocat R C, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă care învederează că pârâtul a comunicat relaţiile solicitate de instanţă prin adresa nr.199/103 din 28.10.2015 şi a depus la dosar înscrisuri probatorii(filele 127-128, respectiv 131-146).

Având în vedere că din relaţiile comunicate de pârât pentru acest termen rezultă că terenul pentru care reclamanta a solicitat încheierea actului adiţional la contractul de concesiune nr.18673 din 25.07.2002 face parte din domeniul public al M P N, instanţa constată că, în raport de dispoziţiile art.2 alin.1 lit. c şi art.10 din Legea nr. 554/2004, este competentă material să soluţioneze acţiunea.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi să cuvântul pentru dezbateri.

Avocat R C, pentru reclamantă, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi, în consecinţă, obligarea pârâtului la eliberarea unui act adiţional la contractul de concesiune nr.18673/2002 cu privire la includerea în contract a suprafeţei de 72 mp deţinute în plus, scutirea de la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 3329,51 lei, radierea acestei sume din rolul fiscal şi obligarea pârâtului la radierea din cuantumul final al debitului de 12899,14 lei a contravalorii chiriei achitate. Solicită a se avea în vedere la pronunţarea hotărârii că după încheierea contractului de concesiune nr.18673/2002 reclamanta a constat, urmare unor măsurători cadastrale, că există un plus de 72 mp teren pentru care s-a achitat redevenţă dar care nu s-a inclus în contract, că la data încheierii contractului de concesiune nu a existat un  proces verbal de predare-primirea terenului iar măsurătoarea acestuia nu s-a realizat cu participarea unui inginer autorizat în domeniul cadastru, că de la data concesionării reclamanta a folosit integral suprafaţa de teren, astfel că acţiunea este întemeiată. Mai arată că reclamanta nu solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Preşedintele completului de judecată declară dezbaterile închise, după care

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, reclamanta R E a chemat în judecată pârâtul M P Npentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va da în cauză, să se dispună obligarea pârâtului la eliberarea unui act adiţional la contractul de concesiune nr.18673/2002 cu privire la includerea în contract a suprafeţei de 72 mp deţinute în plus, scutirea de la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 3329,51 lei, radierea acestei sume din rolul fiscal şi obligarea pârâtului la radierea din cuantumul final al debitului de 12899,14 lei a contravalorii chiriei achitate.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin contractul nr.18673/2002 a concesionat de la pârât suprafaţa de 237 mp teren, că această concesionare a fost acordată de pârât pe toată durata existenţei construcţiei, că în baza acestui contract a obţinut autorizaţia de construire nr. 521/2003, construcţie care nu a fost finalizată, că la măsurarea terenului s-a constatat că există un plus de 72 mp teren care nu s-a inclus în contract, că până la 17.10.2014 pârâtul a stat în pasivitate iar la respectiva dată i-a comunicat că figurează cu un debit în valoare de 12.899,14 lei reprezentând contravaloarea concesiunii pentru suprafaţa de 72 mp teren, că la 02.03.2011 a achitat suma de 1500 lei cu intenţia de a stinge taxa de concesiune pentru cele două suprafeţe de teren însă pe chitanţa eliberată s-a menţionat în mod eronat că suma reprezintă amenzi, că în mod greşit s-au calculat penalităţi aferente anilor 2011,2012,2013, că după data de 20.10.2014 a mai făcut plăţi în cuantum total de 3100 lei astfel încât, din debitul final menţionat în adresa nr.43800 se impune a fi scăzute sumele achitate.

Cu privire la penalităţi, reclamanta a arătat că acestea au fost stabilite în mod greşit, că neplata la timp s-a datorat culpei pârâtului care a refuzat să comunice cuantumul exact al concesiunii, că s-au încălcat dispoziţiile art.1170 din Codul Civil.

În drept reclamanta a invocat dispoziţiile art.8 şi 11 din Legea nr.554/2004.

Pârâtul a formulat întâmpinare  şi a solicitat respingerea acţiunii. În motivare pârâtul a arătat că la 25.07.2002 a încheiat cu reclamanta contractul de concesiune nr.18673 pentru suprafaţa de 237 mp, că acest contract are putere de lege între părţi, că reclamanta nu a respectat obligaţia legală de a achita taxa de concesiune la termenul stipulat în contract şi, pentru datoriile acumulate, a fost notificată în repetate rânduri, că pentru neplata la termen a debitului a fost formulată acţiune pentru rezilierea contractului,  că reclamanta a fost sancţionată contravenţional pentru nerespectarea autorizaţiei de construire eliberată pentru terenul concesionat, că reclamanta ocupă fără forme legale suprafaţa de 72 mp teren, că preţul concesiunii a fost achitat parţial.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:

Părţile au încheiat la data de 25.07.2002,  contractul de concesiune nr.18673, contract prin care pârâtul, în calitate de concedent, a pus la dispoziţia reclamantei, în calitate de concesionar, suprafaţa de 237 mp teren situată în intravilanul M P N pentru construcţie locuinţă.

Aşa cum rezultă din precizările făcute în cuprinsul acţiunii, reclamant deţine suprafaţa de 72 mp teren,  în  plus faţă de suprafaţa concesionată, această suprafaţă făcând parte, conform precizărilor pârâtului, din domeniul public al municipiului.

Instanţa constată că refuzul pârâtului de a concesiona reclamantei şi suprafaţa de 72 mp teren a fost exprimat în conformitate cu dispoziţiile legale care reglementează regimul proprietăţii publice, cererea reclamantei de obligare a pârâtului la includerea în contractul de concesiune şi a acestei suprafeţe  fiind nefondată.

Astfel, potrivit art.3 alin.4 din Legea nr.213/1998,  domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean iar potrivit art. 120 alin.1 din Legea nr.215/2001, aparţin domeniului public de interes local sau judeţean bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi nu sunt declarate prin lege de uz sau de interes public naţional.

Potrivit art.14 din Legea nr.213/1998, închirierea bunurilor proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale se aprobă, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, a C G al M B sau a consiliului local, iar contractul de închiriere va cuprinde clauze de natură să asigure exploatarea bunului închiriat, potrivit specificului acestuia. De asemenea, potrivit art. 123 alin.2 din Legea nr.215/2001, vânzarea, concesionarea şi închirierea se fac prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii.

Rezultă că vânzarea, concesionarea şi închirierea bunurilor ce aparţin domeniului public sau privat sunt atribuţii stabilite în cadrul competenţelor legale ale autorităţii publice, actul administrativ unilateral care dispune în acest sens fiind de natură să exprime  voinţa juridică a autorităţii emitente.

Ori, respingerea cererii reclamantei de a include în contractul de concesiune încheiat cu pârâtul şi a unei suprafeţe ce face parte din domeniul public, reprezintă opţiunea pârâtului, opţiune care face parte din dreptul de apreciere al acestei autorităţii publice,  în cauză nefăcându-se dovada  că  respectivul drept de apreciere a fost exercitat abuziv, cu încălcarea intereselor legitime publice ori cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau intereselor legitime ale reclamantei.

Dreptul vătămat este definit de art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004 ca fiind orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ  iar  interesul legitim privat  este definit de lit. p ca fiind posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat. Nici una dintre cele două noţiuni nu se confundă cu simplul interes ori vocaţia în dobândirea unui drept.

Ori, invocarea de către reclamantă a dispoziţiilor art.1170 din Codul Civil, nu este de natură să facă dovada că, prin respingerea cererii, pârâtul i-a încălcat un drept prevăzut de lege.

 În consecinţă, având în vedere că autorităţile administraţiei publice locale se bucură conform art. 120 din Constituţie de descentralizare, de autonomie locală, autonomie înţeleasă ca fiind  dreptul şi capacitatea efectivă de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice în condiţiile legii (art.3 din Legea nr.215/2001),  o eventuală stabilire în sarcina pârâtului a obligaţiei de eliberare a unui act adiţional la contractul de concesiune nr.18673/2002 cu privire la includerea în contract şi a suprafeţei de 72 mp, deţinute în plus de către reclamantă, ar fi de natură a aduce atingere dreptului pârâtului de exercitare a prerogativelor administrative recunoscute de lege.

Pentru considerentele reţinute, instanţa va respinge acest capăt de cerere.

De asemenea, se va respinge şi capătul de cerere privind radierea din rolul fiscal al reclamantei a sumelor ce reprezintă penalităţi de întârziere şi contravaloare concesiune. Astfel, suma de 1500 lei, achitată de reclamantă la data de 02.03.2011 nu poate fi imputată asupra taxei de concesiune,  menţiunile din cuprinsul chitanţei nr.102424 nefăcând dovada că au fost achitate cu acest titlu. De asemenea, pentru plăţile cu titlu de taxă concesiune făcute de reclamantă ulterior notificării din octombrie 2014, nu este necesară intervenţia instanţei pentru radierea din rolul fiscal, în cauză nefăcându-se dovada că autoritatea publică nu a operat în evidenţele fiscale respectivele plăţi.

În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, instanţa constată că în condiţiile în care taxa de concesiune reprezintă o obligaţie fiscală, pentru achitarea cu întârziere a acestei obligaţii, concesionarul datorează şi accesorii fiscale.

Pentru considerentele reţinute, în raport şi de  apărările reclamantei, instanţa va respinge acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta R E domiciliată în P N,  judeţul N, în contradictoriu cu pârâtul M P N- prin P cu sediul în PN,  judeţul N.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.11.2015.

Domenii speta

Spete similare