Civil.raspundere civila conractuala .neexecutarea obligatiilor care decurg din contractul de mandat

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.11.2020, sub nr. X/200/2020, reclamanta SC U&A a chemat-o în judecată pe pârâta SC T.G. SRL, solicitând instanței obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 581,87 lei, cu titlu de contravaloare onorariu conform contract de mandat și a daunelor moratorii în cuantum de 1% pe zi de întârziere, raportate la valoarea obiectului contractului de mandat, de la data de 29.08.2020 și până la achitarea efectivă a debitului principal. Totodată, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 07.04.2014, a încheiat, în calitate de mandatar, cu pârâta, în calitate de mandant, contractul de mandat remunerat nr. 48386 pentru a desfășura activitățile permise de lege și cuprinse în clauzele sale contractuale, în vederea recuperării unor debite ale unui terț către pârâtă.

În plus, reclamanta a pretins că prin actul adițional înregistrat sub numărul 48951/25.04.2014, contractul anterior indicat a fost completat cu noi dispoziții.

Totodată, reclamanta a precizat că a demarat activitățile specifice contractului de mandat și, pe parcursul derulării contractului, în urma refuzului debitoarei pârâtei, SC N.C SRL, de a achita de bunăvoie debitul, a informat-o pe pârâtă cu privire la acest lucru, solicitându-i acordul pentru a trece la etapa judiciară de recuperare a debitului, aspect cu care pârâta a fost inițial de acord.

Reclamanta a mai învederat faptul că a informat pârâta că va încheia în mod direct un contract de asistență juridică cu un avocat-colaborator, recomandat de reclamantă, însă în anul 2018 pârâta a refuzat să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract, în sensul că a refuzat constant să pună reclamantei la dispoziție actele și documentele necesare continuării demersurilor, a început să refuze să fie reprezentată de avocați în fața instanței, să semneze documentele necesare procedurilor judiciare. În atare condiții, reclamanta a afirmat că a remis pârâtei o notificare prin care a solicitat șefului departamentului legal al pârâtei lămuriri cu privire la refuzul de a mai continua demersurile pentru îndeplinirea obiectului contractului de mandat.

Mai mult decât atât, reclamanta a subliniat că s-a adresat și organelor de conducere statuare ale pârâtei, cu scopul de a vedea dacă acestea doresc, asemenea șefului departamentului legal, să continue demersurile anterior indicate. Astfel, potrivit reclamantei, la data de 09.10.2018 a depus la sediul pârâtei o notificare prin care o înștiința despre situația ivită, informând organelor de conducere ale pârâtei că lipsa unui răspuns în termen de trei zile libere echivalează cu rezilierea contractului de mandat, însă nu a existat niciun răspuns al pârâtei cu privire la această notificare.

În continuare, reclamanta a învederat instanței că refuzul pârâtei de a-și îndeplini obligațiile prevăzute de art. 10 și 11 din contractul de mandat încheiat echivalează cu o reziliere tacită a contractului, iar, în plus, lipsa de răspuns al pârâtei la notificarea remisă pe data de 09.10.2018 echivalează cu rezilierea expresă a contractului, astfel că au devenit incidente prevederile art. 6 alin. (1) ale anexei 1 a contractului sus-precizat.

Reclamanta a mai apreciat că debitorul pârâtei, SC N.C. SRL înregistra un debit în cuantum de 14860,45 lei, iar onorariul cuvenit reclamantei era de 10% + TVA din valoarea debitului, onorariul și penalitățile contractuale aferente acestuia cuvenindu-i-se reclamantei întrucât pârâta a refuzat să continue demersurile, astfel că a operat rezilierea contractului.

În plus, reclamanta a arătat că pe data de 25.08.2020, după ce a așteptat un interval de timp mai mult decât rezonabil, a solicitat pârâtei să achite onorariul cuvenit, sens în care a emis înștiințarea de plată nr. X/25.05.2020, recepționată de pârâtă prin intermediul poștei electronice.

Nu în ultimul rând, reclamanta a precizat cu privire la penalitățile ce i se cuvin, faptul că acestea sunt în cuantum de 1% pe zi de întârziere și se raportează nu la valoarea onorariului pe care pârâta trebuie să i-l plătească, ci la valoarea obiectului contractului, respectiv prin raportare la suma predată spre recuperare de către pârâtă și pentru recuperarea căreia s-a încheiat contractul între părți. În susținerea acestei afirmații, reclamanta a invocat o serie de hotărâri ale instanțelor din România.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1170, 1240, 1270, 1350, 1516, art. 2009-2032 Cod civil și prevederile art.1.025 – 1.032 titlul X C.proc.civ..

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a anexat formularului de cerere.

Instanța, în temeiul art. 258 și art. 255 C.proc.civ., a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 1026 Cod proc. civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei.

Făcând aplicarea textului mai sus menţionat, din prisma alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol, instanţa constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.

În fapt, la data de 07.04.2014, între reclamantă, în calitate de mandatar, și pârâtă, în calitate de mandant, s-a încheiat un contract de mandat remunerat, având ca obiect desfășurarea de către reclamantă a activităților permise de lege, în vederea recuperării unor debite ale unor terți către pârâtă, inclusiv debitul în cuantum de 14860,45 lei al debitoarei SC N.C SRL, în schimbul plății de către pârâtă a unei remunerații în cuantum de 10% inclusiv TVA din valoarea debitului.

Din cuprinsul cererilor formulate de reclamantă (filele 259-266), precum și din încheierea din data de 03.09.2015, pronunțată de BEJ P.S., rezultă faptul că în urma demersurilor efectuate de reclamantă, prin sentința civilă nr. X/16.06.2015, pronunțată de judecătoria Slobozia în dosarul nr. X/312/2014, debitoarea N.C SRL a fost obligată la plata către creditoarea T.R. SRL la plata sumei de 14860,45 lei, cu titlu de debit restant – contravaloare marfă (la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată asupra debitului restant la data scadenței, respectiv 04.11.2012, și până la data plății integrale a debitului), dar și a sumei de 631,26 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. În temeiul acestei sentințe, cererea de executare silită formulată de creditorul T.R. SRL a fost înregistrată de executorul judecătoresc la data de 03.09.2015, formându-se dosarul execuțional nr. 619/2015. La aceeași dată, executorul judecătoresc, prin încheiere (filele 296-298), a dispus încuviințarea executării silite în vederea creanței anterior indicate.

În plus, din cuprinsul încheierilor din data de 14.03.2017(fila 267), din data de 12.04.2016 (fila 290), din data de 04.01.2016, pronunțate de BEJ P.C. în dosarul de executare nr. 619/2015, rezultă că prin poprirea veniturilor debitoarei N.C SRL s-au obținut diferite sume: 2146,52 lei, 2166,07 lei, respectiv 1100,30 lei, sume care au fost eliberate către creditoarea T.R SRL.

Din cuprinsul înscrisurilor de la filele 157-276, ce relevă corespondența purtată între reclamantă și pârâtă și între reclamantă și BEJ P.S., precum și între reclamantă și debitoarea pârâtei ori Judecătoria Slobozia, reiese faptul că obținerea titlului executoriu anterior indicat și executarea silită a acestuia prin intermediul executorului judecătoresc reprezintă rezultatul eforturilor întreprinse de reclamantă, aceasta fiind cea care a comunicat în permanență cu executorul judecătoresc în numele pârâtei, dar și cea care a învederat pârâtei care sunt pașii de urmat pentru a obține titlu executoriu.  Totodată, din aceleași înscrisuri reiese că ulterior datei de 14.03.2017, la care a executorul a eliberat suma de 2146,52 lei, reclamanta a purtat cu acesta o corespondență prin care îi învedera că, în numele pârâtei, insistă la continuarea executării silite pornite împotriva debitoarei, până la satisfacerea completă a creanței din patrimoniul pârâtei.

În raport de primul capăt de cerere, respectiv obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 581,87 lei, cu titlu de contravaloare onorariu conform contract de mandat, instanța reține următoarele:

Conform anexei I pag 1 a contractului nr. X/07.04.2014 (fila 154 și 155), se agreează de către mandant să plătească mandatarului onorariul conform Anexei I pagina 2 la prezentul contract de mandat. Onorariul se va plăti în termen de maxim 3 zile calendaristice de la data la care debitorul achită debitul în contul mandatului, sub sancțiunea plății de daune moratorii și cominatorii în valoare de 1% pe zi de întârziere raportată la valoarea obiectului contractului de mandat. În plus, art. 7 din aceeași anexă prevede că termenul prezentului mandat este de un an de zile de la data semnării, termen care se prelungește automat dacă dosarele în speță ajung în instanța de judecată sau/și dacă se obțin angajamente de plată/plăți parțiale de la debitori. Dacă mandantul dorește renunțarea, încetarea contractului înainte de termenul stipulat, el va achita către mandatar onorariul stabilit, întrucât se consideră că nu a lăsat libertatea de acțiune mandatarului și prin aceasta a prejudiciat șansele de rezolvare, colectare/recuperare a creanței care a format obiectul acestui mandat.

Prin Anexa II pagina 3 din actul nr. X/25.04.2014, s-a convenit ca prețul din contractul de mandat nr. X/07.04.2014 să fie de 10% TVA inclusiv din valoarea debitului de recuperat de la NC SRL, respectiv 14860.45 lei.

Potrivit art. 1270 Cod civil, convenţiile legale încheiate au putere de lege între părţile contractante, acestea dobândind drepturi şi obligaţii pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credinţă, în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora. Totodată, în acord cu art. 1350 alin. (1) și (2) C.civ., orice persoana trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

Conform art. 1516 alin. (2) Cod civil, atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune interese, dacă i se cuvin să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiilor.

Potrivit art. 1527 alin. (1) Cod civil, creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligaţia în natură, cu excepţia cazului în care o asemenea executare este imposibilă. În cazul plății unei sume de bani, executarea silită în natură este întotdeauna posibilă.

Din interpretarea prevederilor legale mai sus menţionate se deduce împrejurarea că pentru executarea silită în natură a obligaţiilor contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a  următoarelor  condiţii:  existenţa unui  contract  valabil  încheiat,  neexecutarea totală sau parțială a obligaţiilor contractuale de către una dintre părţi, punerea în întârziere a debitorului, precum şi lipsa unei cauze justificative de neexecutare.

În ceea ce priveşte condiția  existenţei unui contract valabil încheiat, instanţa reţine că aceasta este îndeplinită, întrucât, în primul rând, la dosarul cauzei a fost depus contractul încheiat de părți, nr. X/07.04.2014, în formă scrisă, însușit de părți prin semnăturile reprezentanților acestora, iar în al doilea rând, având în vedere că niciuna dintre părți nu a invocat cauze de nulitate, iar instanța nu a sesizat incidența unor atare cauze care să poată fi invocate din oficiu, convenția părților se bucură de prezumția de legalitate. 

În legătură cu probarea neexecutării totale sau parțiale a obligațiilor contractuale de către pârâtă, instanța subliniază, pe de-o parte, faptul că părțile au încheiat un mandat cu titlu oneros, iar pe de altă parte, faptul că potrivit art. 2027 C.civ., dacă mandatul este cu titlu oneros, mandantul este obligat să plătească mandatarului remunerația, chiar și în cazul în care, fără culpa mandatarului, mandatul nu a putut fi executat.

În acord cu situația de fapt anterior expusă, instanța apreciază că reclamanta a depus toate diligențele necesare obținerii de către pârâtă a unui titlu executoriu împotriva NC SRL, precum și toate diligențele de care este nevoie pentru punerea în executare a unui atare titlu, iar aceste eforturi ale reclamantei s-au concretizat în obținerea, în perioada 2016-2017, pe calea executării silite, a sumelor 2146,52 lei, 2166,07 lei, respectiv 1100,30 lei.

În pofida faptului că reclamanta nu a dovedit satisfacerea întregii creanțe, în cuantum de 14860,45 lei, instanța apreciază că pe baza actelor de la dosarul acuzei se poate constata faptul că reclamanta a efectuat în permanență demersuri pentru a recupera o sumă cât mai mare de la debitorul pârâtei. În atare condiții,  întrucât pârâta nu a înțeles să depună întâmpinare sau să își facă, sub orice formă, apărări și probe, astfel încât să dovedească existența unei culpe în sarcina reclamantei, instanța, pe baza actele existente la dosarul cauzei, apreciază că în cauză nu reiese existența unei culpe a reclamantei în executarea contractului de mandat. Pe cale de consecință, în sarcina pârâtei a luat naștere în mod valabil obligația de plată a onorariului stabilit de comun acord.

Având în vedere regula în materia obligaţiilor de rezultat, în sensul că sarcina probei se împarte între creditor şi debitor, după ce primul probează existenţa obligaţiei ce incumbă debitorului, revine acestuia din urmă sarcina dovedirii executării ei. Or, pârâta  nu a contestat existenţa şi întinderea datoriei sale, după cum nu a probat eventuala plată a onorariului, prin producerea chitanţelor liberatorii corespunzătoare. Deopotrivă, nu a opus reclamantei vreo excepţie de executare a contractului sau de plată a serviciilor.

Referitor la cerinţa punerii în întârziere, instanţa reţine că, potrivit art. 1522 alin. (1) Cod civil, debitorul poate fi pus în întârziere printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată. Față de acestea, instanța reține că această condiție este îndeplinită în prezenta cauză, punerea în întârziere a pârâtei realizându-se prin înștiințarea de plată (fila 153), transmisă pârâtei prin intermediul poștei electronice pârâtei (filele 162-166) pe data de 25.08.2020.

Sub aspectul caracterului nejustificat al neexecutării obligațiilor de către pârâtă, instanța constată că în materie contractuală, în temeiul art. 1547 C.civ., răspunderea debitorului se poate întemeia pe ideea de culpă, iar în lipsa unei dispoziții legale sau contractuale exprese, noțiunile de neexecutare culpabilă și cea de neexecutare fără justificare se suprapun. Prezumția de culpă ce rezultă din simplul fapt al neexecutării operează, în temeiul art. 1548 C.civ., cât timp nu se demonstrează existența unei cauze justificative dintre cele prevăzute de art. 1555 și 1556 C.civ. sau existența imposibilității fortuite de executare, prevăzute de art. 1634 C.Civ raportat la art. 1351 și art. 1352 C.Civ.  Dovedirea incidenței cauzelor justificative în prezenta cauză este în sarcina pârâtei, în temeiul art. 249 C.proc.civ. și în temeiul art. 1634 alin. (4) C.civ. Or, în prezenta cauză, pârâta nu a înțeles să se folosească de nicio apărare, astfel că prezumția nu a fost răsturnată.

Față de cele expuse, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale a pârâtei cu privire la remunerația mandatarului.

În ceea ce privește cuantumul acestei remunerații, în acord cu prevederile contractuale, acesta este de 1486,045 lei, adică 10% din valoarea debitului pe care reclamanta trebuia să îl recupereze de la debitoarea pârâtei. Pe de altă parte, instanța observă faptul că reclamanta a solicitat doar suma de 581,87 lei și, mai mult decât atât, din încheierile pronunțate de executorul judecătoresc reiese că în dosarul execuțional nr. 619/2015 pârâtei i-a fost eliberată suma de 5422,89 lei, ceea ce poate semnifica o eventuală plată anterioară în cuantum de 542,289 lei, efectuată de către pârâtă. Având în vedere faptul că debitorul solicită instanței o sumă inferioară celei ce i-ar reveni potrivit contractului, iar această sumă nu ar depăși pragul de 1486,045 lei nici măcar în ipoteza în care ar rezulta cu certitudine din probe că pârâta a efectuat plata anterioară în cuantum de 542,289 lei (581,84 + 542,289 = 1124,129 lei), ceea ce oricum nu se întâmplă în cauza de față, instanța va admite acest capăt de cerere și, în temeiul principiului disponibilității, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 581,87 lei, cu titlu de debit principal reprezentând contravaloarea onorariului datorat conform contractului de mandat.

În raport de capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamantă a daunelor moratorii în cuantum de 1% pe zi de întârziere, raportate la valoarea obiectului contractului de mandat, instanța reține următoarele:

Potrivit prevederilor contractuale înscrise în cuprinsul art. 1 şi art. 2 rap. la Anexa nr. 2, obiectul înţelegerii privea recuperarea de către mandatar, pentru mandant, a anumitor creanţe, prestaţie în schimbul căreia mandantul se obliga să plătească un onorariu convenit la nivelul de 10% din valoarea debitului principal de recuperat, cumulat cu un procent de 25% din valoarea penalităţilor care erau datorate de către debitor.

Potrivit clauzei cuprinse la art. nr. 10 din contractul părţilor, mandantul se obliga să pună la dispoziţia mandatarului toate înscrisurile, documentele sau orice alte acte necesare îndeplinirii contractului de mandat, pe care le deţinea sau care erau cerute de către mandatar, în lipsa cărora obiectul contractului de mandat nu ar fi putut fi realizat. Totodată, prin aceeaşi clauză mandantul declara că va răspunde la orice solicitare de informare din partea mandatarului şi va sprijini orice demers făcut de acesta pentru îndeplinirea contractului de mandat.

De asemenea, prevederile contractuale instituite în cadrul art. 4 din Anexa nr. 1, parte integrantă din convenţia părţilor, arată că mandatarul va suporta toate cheltuielile ocazionate de executarea mandatului, cu excepţia taxelor care se achită către instituţiile statului (fiind exemplificate taxele de timbru, costuri generate în legătură cu istoric de informaţii ONRC, încuviinţări de executare silită, taxe aferente executării silite) şi a onorariului avocaţilor colaboratori în situaţiile în care creanţele nu sunt certe, lichide şi exigibile, acestea fiind costuri puse în sarcina mandantului.

Nu în ultimul rând, s-a agreat de către părţi în cadrul art. 6, fraza a doua din Anexa nr. 1 faptul că, în ipoteza în care mandantul doreşte încetarea contractului anterior termenului stipulat, acesta se obligă să achite mandatarului onorariul convenit şi penalităţile în cuantum de 1% pe zi de întârziere, considerându-se că nu a lăsat cocontractantului său libertatea de acţiune, prejudiciind prin aceasta şansele de rezolvare, colectare, recuperare a creanţei.

Instanța are în vedere faptul că, potrivit art. 1535 alin. (1) Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

Potrivit art. 1538 alin. (1), (2) și (4) Cod civil, clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale. Creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligației principale, fie clauza penală, iar în cazul în care cere executarea clauzei penale, nu poate fi ținut să dovedească un prejudiciu.

Ca regulă, creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligaţiei principale, cât şi plata penalităţii. Cu toate acestea, în situaţia în care, însă, penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligaţiilor la timp sau în locul stabilit, creditorul poate cere atât executarea obligaţiei principale, cât şi a penalităţii, dacă nu renunţă la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligaţiei, în acest sens statuând prevederile art. 1539 Cod civil.

Or, raportând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt reţinută şi având în vedere că sumele pretinse cu titlu de penalităţi reprezintă concretizarea unei clauze penale prevăzute între profesionişti pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor pecuniare ale clientului, instanţa constată că reclamanta este îndreptăţită să solicite activarea acesteia şi cumularea sa cu sumele pretinse cu titlu de debit principal.

Se remarcă faptul că părțile au amenajat convențional cuantumul acestor daune moratorii prin intermediul clauzei penale prevăzute la art. 6 alin. (4) din contractul încheiat. Astfel, pentru neachitarea la termen a debitelor înregistrate, părţile au convenit asupra plăţii de către consumator a unor penalităţi în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere raportate la valoarea obiectului contractului de mandat.

În acest sens, instanţa subliniază faptul că obiectul contractului de mandat nu este reprezentat de creanţa a cărei recuperare se dorea a se realiza.

În acord cu prevederile art. 2009 Cod civil, mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant. Aşadar, ţinând cont, totodată, de dispoziţiile art. 1225 Cod civil, obiectul contractului este reprezentat de operaţiunea juridică a mandatului.

Operaţiunea voită de către părţile contractante este concretizată prin activităţile specifice asumate de către fiecare dintre acestea. Continuând această analiză prin raportare la obligaţiile asumate de către reclamanta din prezenta cauză, obligaţii care dau prestaţia caracteristică a operaţiunii convenite, instanţa reţine că mandatarul s-a obligat să realizeze în numele şi pe seama mandantului acte juridice având ca scop recuperarea unei creanţe, activitate remunerată şi evaluată de către părţi la suma de 1486,045 lei (10% inclusiv TVA din valoarea creanţei de recuperat), sumă din care în prezenta cauză reclamanta a solicitat doar 581,87 lei, aceasta fiind suma ce îi va fi acordată de instanță cu titlu de debit principal.

În sens larg, obiectul contractului de mandat este reprezentat operaţiunea materializată, finalmente, în serviciul pe care reclamanta a acceptat să îl presteze în beneficiul pârâtei în schimbul plăţii corelative a remuneraţiei agreate. Acest serviciu priveşte, astfel cum s-a arătat deja şi cum chiar părţile au stipulat contractual, recuperarea de către mandatar a unei creanţe pe care pârâta o deţinea împotriva unui debitor al său.

Nu se poate pune semnul egalităţii între activitatea de recuperare a creanţei şi chiar creanţa care se doreşte a fi recuperată, într-o atare ipoteză neaflându-ne în prezenţa unui contract de mandat. Specificul contractului de mandat este dat, printre altele, de prestaţia mandatarului care se angajează să efectueze o serie de acte juridice în numele unei alte persoane, în conţinutul acestei operaţiuni regăsindu-se ca obiect al obligaţiei caracteristice servicii, iar nu bunuri.

Or, câtă vreme obiectul contractului de mandat – definit în sens larg cu acordarea unei interpretări utile a clauzei astfel inserate şi conforme voinţei concordante a părţilor deduse din ansamblul convenţiei – priveşte serviciul de recuperare a creanţei, iar nu însăşi creanţa, valoarea obiectului acestui contract nu poate fi decât cea agreată de către părţi la nivelul „onorariului” datorat reclamantei. Acesta a fost evaluat de către părţi la un procent de 10% din valoarea debitului.

Instanţa consideră că o concluzie diferită nu poate fi primită, aceasta având numai unica menire de a permite creditorului o îmbogăţire nejustificată, prin interpretarea clauzelor contractuale contrar unei voinţe clar exprimate.

Dispoziţiile legale care definesc, în general, obiectul contractului şi obiectul obligaţiei, precum şi cele care reglementează în mod specific contractul de mandat nu pot fi ignorate ori chiar deturnate de la raţiunea lor în scopul de a crea confuzie şi de a împovăra în mod nejustificat debitorul penalităţii. Obligaţia de bună-credinţă implicită, prescrisă de art. 1170 Cod civil, subzistă în sarcina părţilor, inclusiv în a celei care solicită executarea contractului.

În opinia acestei instanţe, nu există loc de interpretare pentru determinarea valorii obiectului contractului de mandat, această valoare neputându-se raporta, astfel cum s-a arătat deja, decât la valoarea serviciului de intermediere a realizării creanţei, cuantificat prin intermediul onorariului agreat.

De altfel, în condiţiile concrete ale speţei, dat fiind scopul cu care reclamanta a fost contactată de către pârâtă şi nefiind identificate între părţi practici regulate distincte în acest sens, ar fi greu de imaginat o ipoteză în care valoarea penalităţilor ar fi raportată la o altă sumă decât cea a debitului principal pentru a cărui neplată pârâta şi-a asumat că va fi sancţionată. Totodată, ar fi greu de imaginat faptul că aceasta ar fi fost şi voinţa reală a pârâtei pentru a se identifica fără urmă de dubiu un acord în sensul art. 1266 alin. (1) Cod civil.

Contractul reprezintă un acord de voinţe, premisa fiind tocmai aceea a întâlnirii voinţelor concordante ale părţilor, iar nu a aceea a întâlnirii unor voinţe distincte. În acest din urmă caz, dezacordul împiedică formarea contractului în ansamblul său ori, după caz,  formarea clauzei asupra căreia este identificat.

Chiar dacă, însă, s-ar pretinde existenţa unei clauze îndoielnice care reclamă marje de interpretare, trebuie menţionat că această materie este guvernată de dispoziţiile art. 1268 şi 1269 Cod civil care reglementează regulile în funcție de care se realizează interpretarea contractelor. Aşadar, se reţine că, mai întâi, clauzele susceptibile de mai multe înţelesuri se interpretează în sensul care se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului contractului. Or, în cauză, contractul este unul de mandat, valoarea mandatului acordat fiind valoarea activităţii de recuperare a creanţei.

Dacă, după aplicarea regulilor (incidente) de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă, sens în care se reţine că interpretarea vizând stabilirea valorii contractului la nivelul onorariului este cea favorabilă pârâtei din prezenta cauză.

În ceea ce priveşte practica judiciară depusă după închiderea dezbaterilor, aceasta nu poate fi avută în vedere la soluţionarea cauzei. Oricum, trebuie subliniat faptul că cele mai multe dintre hotărârile indicate menţionează acordarea penalităţilor la valoarea contractului de mandat (astfel cum, de altfel, vor fi acordate şi în litigiul dedus spre soluţionare) nefiind specificată, în concret, această valoare. Alte hotărâri privesc situaţii de fapt diferite de cea analizată în prezenta cauză. 

Pentru toate aceste considerente, instanţa reţine că valoarea penalităţilor se va calcula, astfel cum părţile au stipulat, la valoarea obiectului contractului de mandat, respectiv la suma de 581,87 lei, pretinsă în prezenta cauză cu titlu de debit principal constând în remuneraţia cuvenită mandatarului.

În ceea ce privește momentul de la care urmează a fi acordate penalitățile, instanța constată că pe data de 25.08.2020, reclamanta i-a comunicat prin e-mail pârâtei (fila 163) înștiințarea de plată cu privire la debitul principal, pârâta fiind astfel pusă în întârziere. În condițiile în care în cuprinsul cererii reclamanta a învederat că solicită acordarea de penalități de la data de 29.08.2020, instanța, în temeiul principiului disponibilității, le va acorda începând cu această dată.

Având în vedere cele expuse, instanța va admite în parte acest capăt de cerere și va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere raportate la valoarea obiectului contractului de mandat, astfel cum a fost solicitat de reclamantă, respectiv la suma de 581,87 lei, calculate de la data solicitată de reclamantă, 29.08.2020 și până la data plății integrale a debitului principal.

Cu referire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanţa apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1032 alin. (1) și art. 452 Cod proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâtei, care a căzut în pretenții și faptul că reclamanta a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată constând în achitarea taxei de timbru, în cuantum de 50 de lei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 453 Cod proc. civ, instanța va admite şi această solicitare și va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Domenii speta

Spete similare