Contestaţie decizie de concediere

Imposibilitatea solicitării pe calea unei acţiuni separate, plata drepturilor salariale în termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 lit. c din codul muncii-republicat, în situaţia când acest capăt de cerere nu s-a solicitat ca accesoriu al contestaţiei la decizia de concediere care s-a judecat într-un proces anterior.

Prin sentinţa civilă nr. 4787 pronunţată la 25 noiembrie 2016 de Tribunalul Arad în dosarul nr…., instanţa de fond a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantă şi a obligat-o la plata sumei de 4500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamanta a fost angajată a pârâtei, iar prin decizia nr…/09.02.2015, acesteia i s-a desfăcut contractul individual de muncă.

Reclamanta a contestat această decizie de concediere, iar prin sentinţa civilă nr.474/07.07.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr…. şi decizia civilă nr.1635/08.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în acelaşi dosar, i-a fost admisă contestaţia, a fost anulată decizia de concediere nr.73/09.02.2015 şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 6.670 lei reprezentând drepturi salariale pentru perioada mai 2014 - ianuarie 2015, precum şi la cheltuieli de judecată.

Prin prezenta acţiune precizată, reclamanta solicită instanţei să constate încetat de drept raportul de muncă izvorât din contractul individual de muncă nr. 30/22.03.2011, la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 474/07.07/2015 pronunţate de Tribunalul Arad în dosar nr. …, respectiv la data de 08.12.2015, când a fost pronunţată decizia civilă nr. 1635/08.12.2015 de către Curtea de Apel Timişoara şi să oblige pârâta la plata unei despăgubiri, reprezentând drepturile salariale neachitate, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, calculate începând cu data concedierii nelegale - 09.02.2015, până la data de 08.12.2015, data încetării de drept a raportului de muncă, cu cheltuieli de judecată.

Instanţa a constatat că potrivit art.80 al.3 din codul muncii-republicat, în cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.

Prin urmare, acest text de lege conţine o dispoziţie imperativă de la care instanţa nu poate deroga, şi anume, faptul că la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, contractul individual de muncă încetează de drept, iar această încetare de drept operează în temeiul legii nefiind necesar să fie constatată de către instanţa de judecată printr-o hotărâre judecătorească.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu data de 09.02.2015 şi până la data de 08.12.2015, data încetării de drept a raportului de muncă, instanţa constată că prin sentinţa civilă nr.474/07.07.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr…., rămasă definitivă, fost anulată decizia de concediere nr.73/09.02.2015 şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 6.670 lei reprezentând drepturi salariale pentru perioada mai 2014 - ianuarie 2015, iar reclamanta nu a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară concedierii şi nici nu a solicitat plata drepturilor salariale până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti sau până la data încetării de drept a contractului individual de muncă, ci a solicitat doar drepturi salariale pe perioada mai 2014 – ianuarie 2015, perioadă care a fost plătită de către pârâtă, aşa cum recunoaşte şi reclamanta.

Instanţa a constatat că litigiul în care se poate solicita repunerea părţilor în situaţia anterioară şi/sau plata drepturilor salariale până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti sau până la data încetării de drept a contractului individual de muncă, este conflictul de muncă în care se contestă decizia de desfacere unilaterală a contractului individual de muncă, conform art.80 din codul muncii-republicat, iar termenul în care se introduce contestaţia este cel prevăzut de art.268 lit. a din codul muncii-republicat, care prevede că cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă, pot fi formulate în termen de 30 de zile de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încetarea contractului individual de muncă.

Nu se poate considera că în cauză este aplicabil termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 lit. c din codul muncii-republicat, deoarece acest text de lege se referă la situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, ca obiect principal al acţiunii, ceea ce nu este cazul în speţă, deoarece între părţi a mai avut loc un conflict de muncă ce a avut ca cerere principală anularea deciziei de concediere, dar nu a avut ca cerere accesorie şi repunerea părţilor în situaţia anterioară şi plata drepturilor salariale până la până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti sau până la data încetării de drept a contractului individual de muncă, aşa cum solicită în prezenta cauză.

Potrivit art.30 al.4 c. pr. civilă, cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal, adică urmează soarta juridică a cererii principale, aceasta semnificând şi faptul că este supusă aceluiaşi termen de prescripţie, de tardivitate sau de decădere, ele neavând o existenţă de sine stătătoare şi neputându-se formula separat de cererea principală.

Prin urmare, cum reclamanta nu a solicitat în dosarul nr…., soluţionat definitiv prin sentinţa civilă nr.474/07.07.2015 pronunţată de Tribunalul Arad, drepturile salariale începând cu data de 09.02.2015 şi până la data de 08.12.2015, aşa cum solicită în această cauză, ci a solicitat doar suma de 6.670 lei reprezentând drepturi salariale pentru perioada mai 2014 - ianuarie 2015, cerere care i-a fost admisă, ea nu mai are în prezent deschisă calea unei acţiuni separate pentru plata drepturilor salariale în termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 lit. c din codul muncii-republicat, fiind decăzută din dreptul de a solicita aceste drepturi care sunt accesorii contestaţiei la decizia de concediere, ele trebuind solicitate odată cu contestaţia şi cu anularea deciziei de concediere.

Prin decizia civilă nr.209/09.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în acelaşi dosar, a fost admis apelul formulat de către reclamantă şi a fost schimbată doar în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a redus cuantumul onorariului de avocat la care a fost obligată reclamanta la suma de 2.000 lei.

În considerentele acestei decizii instanţa de apel a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt şi a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente speţei.

Pentru anularea măsurii concedierii, reclamanta s-a judecat în dosarul nr. …,  prin sentinţa civilă nr. 474 pronunţată la 7 iulie 2015, instanţa dispunând anularea deciziei de concediere nr. 73/9 februarie 2015, care a rămas definitivă la data de 8 decembrie 2015, când prin decizia civilă nr. 1635 pronunţată în dosarul nr. …, Curtea de Apel a respins apelul pârâtei.

Problema repunerii părţilor în situaţia anterioară este reglementată de art. 80 Codul Muncii.

Conform alin. 1 al art. 80 Codul Muncii „în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic şi nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri  egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul”, iar potrivit alin. 3, „în cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti”.

Din modul de redactare a dispoziţiilor legale menţionate mai sus rezultă că repunerea părţilor în situaţia anterioară este accesorie cererii de anulare a deciziei de concediere, acordarea despăgubirilor operând în puterea legii, iar în cazul în care nu se solicită reintegrarea, contractul de muncă încetând de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a deciziei de concediere.

Fiind un caz de încetare de drept a contractului  individual de muncă, efectele încetării se produc de drept, în puterea legii, fără  a fi necesar ca instanţa să constate acest lucru.

În ce priveşte acordarea despăgubirilor cuvenite salariatului pentru concedierea nelegală, instanţa investită cu anularea concedierii trebuia să dispună din oficiu acordarea despăgubirilor, ceea ce nu a făcut, iar reclamanta nu a înţeles să atace soluţia instanţei, astfel că aceasta a rămas definitivă.

Reclamanta nu are deschisă calea unei acţiuni principale pentru a obţine plata despăgubirilor, deoarece aşa cum am arătat mai sus, legiuitorul a reglementat plata acestora ca un accesoriu al anulării măsurii concedierii, nelăsând deschisă calea unei acţiuni principale în acest sens.

Termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 litera c Codul Muncii, are în vedere cereri principale, ceea ce nu este  cazul în speţă.

Domenii speta

Spete similare