Contestaţie în anulare. Admisibilitatea contestaţiei în anulare formulată împotriva încheierii pronunţate în soluţionarea contestaţiilor formulate de deţinuţi conform art.56 din Legea nr.254/2013.

Prin s.p. nr.16 CC/2017, instanţa, în  baza art.431 alin.1 Cod procedură penală, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.I.D. împotriva sentinţei penale nr.3412/04.11.2016 a Judecătoriei Iaşi.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr.3412/04.11.2016 a Judecătoriei Iaşi, s-a dispus:

„În baza disp.art.56 aln. 9 cu referire la art.39 aln. 14-19 din Legea nr.254/19.07.2013 pentru executarea pedepselor privative de libertate respinge contestaţia formulată de persoana-condamnată M.I.D., aflat în prezent în Penitenciarul cu regim de maximă siguranţă Iaşi împotriva încheierii cu nr. 868/25.08.2016 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Iaşi,pe care o menţine.”

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare persoana condamnată M.I.D. pentru cazurile prevăzute de art.426 lit.d, e, f Cod procedură penală, invocând următoarele motive:

- instanţa nu a fost compusă potrivit legii, hotărârea a fost pronunţată de grefier şi semnată de acesta, în hotărâre nu se face referire la un complet de judecată,

- minuta nu cuprinde menţiunile prevăzute de art.400-404 Cod procedură penală,

- în sentinţa menţionată nu se face referire că judecata a fost publică,

- nu a fost prezent în faşa completului de judecată care a pronunţat hotărârea,

- nu i s-a desemnat un apărător din oficiu, conform art.90-91 Cod procedură penală.

Instanţa a reţinut că, potrivit art.431 Cod procedură penală:

„Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilităţii în principiu.

Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.”

Potrivit art.426 Cod procedură penală:

„Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

…

d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

…..”

Instanţa a constatat astfel că cele trei cazuri de contestaţie în anulare invocate de contestatorul M.I.D. privesc modul de desfăşurare a procesului penal în cursul soluţionării apelului, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, contestaţia vizând o hotărâre pronunţată de Judecătoria Iaşi în primă (şi ultimă) instanţă.

Faptul că aceasta hotărâre (sentinţă) a fost pronunţată în soluţionarea căii de atac a contestaţiei formulate conform art.56 din Legea nr.254/2013 împotriva unei încheieri a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Iaşi (act administrativ-jurisdicţional) nu transformă sentinţa într-o hotărâre pronunţată în soluţionarea apelului, ori într-o hotărâre asimilată acesteia, aşa cum a invocat persoana condamnată, hotărârea pronunţată în apel fiind o decizie (art.370 alin.2 Cod procedură penală), în timp ce contestaţia prevăzută de art.56 din Legea nr.254/2013 este o cale de atac specială, a cărei procedură de soluţionare este cea prevăzută de art.39 alin.14-19 din Legea nr.254/2013 la care art.56 alin.12 face trimitere.

Prin urmare, contestaţia în anulare formulată de persoana privată de libertate nu este admisibilă, întrucât cazurile de contestaţie invocate de contestator nu pot privi de plano o hotărâre de natura celei contestate, aceasta fiind o sentinţă pronunţată într-o judecată în primă instanţă, motiv pentru care s-a arătat că este inutil a se analiza temeinicia motivelor de fapt invocate de contestator.

În consecinţă, instanţa, în  baza art.431 alin.1 Cod procedură penală, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.I.D. împotriva sentinţei penale nr.3412/04.11.2016 a Judecătoriei Iaşi.

Domenii speta

Spete similare