Validarea popririi înfiinţată într-un dosarul de executare

Sentinţă civilă 639 din 11.04.2017


Prin cererea înregistrată la data de 14.03.2016 pe rolul Judecătoriei M. sub nr. de dosar 1290/279/2016, creditoarea SC E. K. R. SRL a solicitat în contradictoriu cu debitorul T A S şi terţul poprit SC E. C. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună validarea popririi înfiinţată în dosarul de executare nr. 866/2014 al SCPEJ  P şi C.

A arătat creditoarea că prin cererea înregistrată pe rolul biroului executorului judecătoresc a solicitat executarea silită a debitorului pentru suma de 5963,13 lei.

La data 10.02.2016 s-a emis adresă de înfiinţare a popririi către terţul poprit, dar până la această dată nu a fost achitată nici o sumă de bani, astfel că este necesară validarea popririi.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 789 Cod procedură civilă.

Părţile, legal citate, nu au formulat întâmpinare, nici nu s-au prezentat în instanţă.

Din actele şi lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

La data de 20.06.2014 creditoarea SC E. K. R. SRL a solicitat SCPEJ P şi C executarea silită a debitoarei T A S în baza contractului de credit nr. 800902141/21.04.2008 pentru recuperarea unui debit de 2491,06 lei.

 Prin Încheierea pronunţată de Judecătoria M la data de 13.11.2014 în dosarul nr. 4530/260/2014, a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite.

A fost astfel format dosarul de executare nr. 866/2014 al SCPEJ  P şi C în cadrul căruia au fost emise încheierea din data de 14.11.2014 prin care a fost stabilită suma reprezentând cheltuieli de executare, somaţii prin care i se aducea la cunoştinţă debitorului că este urmărit silit, suma executată şi data până la care trebuie să o achite şi adresa de înfiinţare a popririi (fila 13 dosar), aceasta fiind comunicată terţului poprit.

Din actele depuse la dosar nu rezultă că după înfiinţarea popririi terţul nu a indisponibilizat sumele solicitate.

Conform art. 787 alin. 1 Cod procedură civilă „în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat:

1. să consemneze suma de bani, dacă creanţa poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înfiinţate pentru realizarea altor creanţe decât cele arătate la pct. 2;

2. să plătească direct creditorului suma reţinută şi cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reşedinţa indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului”.

Potrivit art. 790 alin. 1 Cod procedură civilă „dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi”

Având în vedere că în prezenta cauză poprirea înfiinţată la data de 10.02.2016 a fost comunicată terţului la data de 12.02.2016, iar acesta nu a depus la dosar dovada de indisponibilizare a sumei datorate, precum şi faptul că potrivit adresei ITM aflată la fila 12 dosar debitoarea este angajată a terţului poprit, va fi admisă cererea creditoarei şi va fi validată poprirea.