Procedura insolvenţei

Natura juridică a răspunderii institute de art. 138 din Legea nr. 86/2006 este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), condiţii care capătă, în această situaţie, unele conotaţii speciale.

Prin Decizia Civilă nr. 49/A/16.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a doua civilă, a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 716/29.09.2016, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. …, fiind reţinute următoarele:

Prin sentinţa de mai sus, Tribunalul Arad a admis cererea formulată de reclamantul lichidator judiciar al debitoarei, împotriva pârâtului – fost administrator statutar, şi în consecinţă:

A obligat pârâtul să suporte pasivul societăţii debitoare, în cuantum de 936.848 lei, sumă care va intra în averea debitoarei pentru acoperirea pasivului acesteia.

Nu a acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin cererea formulată, reclamantul a chemat în judecată pârât,  solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 936.848 lei reprezentând  pasivul societăţii debitoare în faliment, care, în calitate de  asociat/administrator statutar, prin faptele acestuia, a contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat în esenţă, că în data de 13.03.2014, prin încheierea civilă nr. 152 pronunţată de către Tribunalul Arad, secţia a doua Civilă în dosarul 1751/108/2014, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei fiind desemnat administrator judiciar al debitoarei, iar la data de 05.02.2015, prin sentinţa civilă nr. 108, Tribunalul Arad a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva aceleaşi debitoare fiind desemnat ca lichidator judiciar fostul administrator judiciar.

A mai arătat că până la data întocmirii Raportului completat privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei nr. 501/24.02.2016, sub rezerva prezentării documentelor primare şi a documentelor solicitate de lichidatorul judiciar administratorului statutar al debitoarei, lichidatorul judiciar a constatat următoarele:

a) Din balanţa de verificare la data de 28.02.2014 a observat că debitoarea înregistra avansuri pentru prestări de servicii în suma de 600.000 lei, în luna ianuarie 2014,

b) La data de 31.12.2013 soldul la casieria unităţii era de 374.854,73 lei, iar creditarea de societate era 0.

c) La data de 28.02.2014 soldul la casieria unităţii era de 50.049,49 lei iar creditarea de societate era de 58.246,84 lei.

d) La data de 31.03.2014 soldul la casieria unităţii era de 199,49 lei, iar creditarea de societate era de 3.246,84 lei. Conform documentelor financiar contabile în data de 11.03.2014 s-a făcut dispoziţie de plată în suma de 55.000,00 lei reprezentând restituire creditare firma.

Lichidatorul judiciar a susţinut că a solicitat o serie de documente contabile şi că la Adunarea Generală a Creditorilor debitoarei din data de 03.03.2016, s-a prezentat şi pârâtul, acesta precizând faptul că până în data de 09.03.2016 va preda lichidatorului mai multe documente, deşi până în prezent acestea nu au fost predate, motive pentru care lichidatorul judiciar a considerat că fostul administrator al debitoarei a prejudiciat intenţionat societatea prin faptele sale, faptele ilicite enumerate de art.138 din Legea insolvenţei fiind fapte intenţionate, ceea ce exclude culpa ca formă de vinovăţie, astfel că se impune antrenarea răspunderii patrimoniale a acestuia, în baza prevederilor art. 138 lit. e) din Legea 85/2006.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că în speţă, faptă este una ilicită şi care derogă de la dreptul comun în ceea ce priveşte forma de vinovăţie, caz în care trebuie să fie comisă cu intenţie dovedită, întrucât nu se poate prezuma o legătură cauzală între neţinerea contabilităţii de către administrator şi provocarea stării de insolvenţă.

 De asemenea, a susţinut că lichidatorul judiciar în baza datelor din bilanţ a apreciat în mod nefondat că fostul administrator a prejudiciat intenţionat societatea prin faptele sale, fără a justifica şi argumenta săvârşirea acestora şi existenţa elementelor constitutive, iar în susţinerea acestui argument a invocat lipsa condiţiilor răspunderii delictuale speciale reglementată de Legea 85/2006, astfel: inexistenţa prejudiciului cauzat direct în patrimoniul persoanei juridice şi în mod indirect în dauna creditorilor, şi a faptelor săvârşite care să determine apariţia stării de insolvenţă; lipsa elementelor constitutive ale faptei ilicite prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. e din Legea 85/2006; lipsa dovezii certe a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu; lipsa condiţiei ca vinovăţia  să fi existat în momentul săvârşirii faptei.

A mai susţinut pârâtul că starea de insolvenţă a debitoarei s-a datorat blocării conturilor de către organele ANAF, ca măsură asigurătorie în timpul efectuării unui control fiscal, cu toate că rezultatul final stabilit prin expertiză judiciară  nu a scos în evidenţă vreun prejudiciu, caz în care societatea s-a aflat în incapacitate de plăţi.

Din înscrisurile existente la dosar, judecătorul sindic a reţinut că analizând incidenţa dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 în prezenta cauză, reiese că potrivit acestor norme, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, dacă:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;

g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.

În ceea ce priveşte calitatea pârâtului, judecătorul sindic a reţinut că acesta este administrator statutar al debitoarei, astfel cum rezultă din evidenţele registrului comerţului.

Procedura insolvenţei a fost deschisă împotriva debitoarei la data de 13.03.2014, prin încheierea civilă nr. 152 pronunţată de către Tribunalul Arad, secţia a II-a Civilă în dosarul 1751/108/2014,  fiind desemnat administrator judiciar al debitoarei reclamantul din cauza de faţă, iar la data de 05.02.2015, prin sentinţa civilă nr. 108 pronunţată de către Tribunalul Arad în dosarul 1751/108/2014, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei fiind desemnat lichidator judiciar fostul administrator judiciar.

Din Raportul completat asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului falit, judecătorul sindic a reţinut că până la data întocmirii acestui raport sub rezerva prezentării documentelor primare şi a documentelor solicitate de către lichidatorul judiciar, administratorului statutar al debitoarei, s-au constatat următoarele:

a) Din balanţa de verificare la data de 28.02.2014 se observă faptul că debitoarea înregistra avansuri pentru prestări de servicii în suma de 600.000 lei, în luna ianuarie 2014, după cum se observă din contul 4092 Furnizori debitori pentru prestări de servicii (sold iniţial 370.583,22 lei - sold final 970.583,22 lei). Conform balanţei de verificare la data de 31.03.2014 acest sold rămâne neschimbat.

b) La data de 31.12.2013 soldul la casieria unităţii (cont 5311) era de 374.854,73 lei iar creditarea de societate (cont 4551) era 0.

c) La data de 28.02.2014 soldul la casieria unităţii {cont 5311) era de 50.049,49 lei iar creditarea de societate (cont 4551) era de 58.246,84 lei.

d) La data de 31.03.2014 soldul la casieria unităţii era de 199,49 lei iar creditarea de societate era de 3.246,84 lei. Conform documentelor financiar contabile în data de 11.03.2014 s-a făcut dispoziţie de plată în suma de 55.000,00 lei reprezentând restituire creditare firma.

Pentru a analiza mai amănunţit tranzacţiile efectuate în cursul anului 2014, lichidatorul  judiciar  a solicitat pârâtului: fişa de cont la 4092 Furnizori debitori pentru prestări de servicii; fişa de cont la 5311 Casa în lei; fişa de cont la 4551 Asociaţi conturi curente; fişa de cont la 419 Clienţi debitori; balanţa contabilă la ianuarie 2014; clarificarea conturilor contabile privind stocurile în sumă de 281.848,00 conform bilanţ contabil de la data de 31.12.2014, aceste solicitări fiind formulate în cadrul şedinţei Adunării generale a creditorilor debitoarei din data de 03.03.2016, la care s-a prezentat şi pârâtul, acesta asumându-şi obligaţia ca  până în data de 09.03.2016 să  predarea către lichidatorul judiciar aceste înscrisuri, aspecte reţinute  de judecătorul sindic din procesul verbal al adunării creditorilor.

Judecătorul sindic a constatat că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune aceste înscrisuri contabile la termenul l-a care s-a obligat în cadrul şedinţei adunării creditorilor – până la data de 09.03.2016, îndeplinindu-şi această obligaţie cu prilejul depunerii întâmpinării – 4 mai 2016, anexând întâmpinării aceste înscrisuri.

Analizând aceste înscrisuri, judecătorul sindic a constatat că din balanţa de verificare la data de 28.02.2014 reiese că debitoarea înregistra avansuri pentru prestări de servicii în suma de 600.000 lei, în luna ianuarie 2014, după cum se observa din contul 4092 Furnizori debitori pentru prestări de servicii (sold iniţial 370.583,22lei - sold final 970.583,22 lei).

Conform balanţei de verificare la data de 31.03.2014 acest sold a rămas neschimbat.

Referitor la suma de 600.000,00 lei, s-a constatat că aceasta a fost achitată în data de 15.01.2014, (cu două luni înainte de data deschiderii procedurii 13.03.2014) prin casieria societăţii către  societatea (…), cu chitanţa nr. 01/15.01.2014, în baza facturii nr. 35/15.01.2014 şi reprezintă avans conform contract nr. 3/19.12.2013, ce nu a fost anexat.

S-a mai constatat că la data de 31.12.2013 soldul la casieria unităţii (cont 5311) era de 374.854,73 lei, iar creditarea de societate (cont 4551) este 0.

De asemenea conform balanţei contabile la 31.12.2013 - rezultă sold casierie suma de 374.854,00 lei.

Conform balanţei contabile la 28.02.2014 - rezultă sold casierie suma de 50.049,00 lei.

Conform balanţei contabile la data de 31.03.2014 rezultă sold casierie suma de 199,49 lei, iar creditarea de societate este de 3.246,84 lei. Conform  documentelor financiar-contabile, în data de 11.03.2014, s-a făcut dispoziţie de plată în sumă de 55.000 lei reprezentând restituire creditare firmă.

Această restituire de creditare în suma de 55.000,00  lei a fost  efectuată cu 2 zile înainte de pronunţarea deschiderii procedurii (13.03.2014),  judecătorul sindic apreciind că prin această operaţiune a fost cauzat creditorilor debitoarei un prejudiciu constând în refuzul achitării obligaţiilor restante către creditori, în condiţiile în care pârâtul a efectuat operaţiunea de restituire de creditare, făcând o restituire de creditare către sine.

Din bilanţul contabil de la data de 31.12.2014, judecătorul sindic a reţinut că suma de 281.848,00 lei reprezintă stoc de marfă conform bilanţului contabil de la data de 31.12.2014, şi având în vedere faptul că în data de 05.02.2015 a fost deschisă procedura falimentului împotriva debitoarei, a apreciat că acest stoc de marfa trebuie predat faptic sau în lipsă, iar fostul administrator să achite contravaloarea acestuia.

Aşa fiind, prima instanţă a apreciat că prin aceste fapte pârâtul, în calitate de administrator societar, se face vinovat de fapta prevăzută la art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, adică au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice, în cauză fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 Cod civil existând raportul de cauzalitate între fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie şi prejudiciu.

Astfel, judecătorul sindic a apreciat că există raportul de  cauzalitate între fapta fostului administrator, pârâtul, şi prejudiciu, concretizat prin refuzul, achitării obligaţiilor restante către creditori, prin efectuarea mai multor operaţiuni contabile chiar anterior deschiderii procedurii, astfel cum s-a reţinut de către judecătorul sindic: plată avans - suma de 600.000,00 lei; aceasta  fost achitată în data de 15.01.2014, (cu două luni înainte de data deschiderii procedurii - 13.03.2014) prin casieria societăţii către (…), cu chitanţa nr. 01/15.01.2014, în baza facturii nr. 35/15.01.2014 şi reprezintă avans conform contract nr. 3/19.12.2013; restituirea creditare - în sumă de 55.000,00 lei, a fost  efectuată cu 2 zile înainte de pronunţarea deschiderii procedurii (13.03.2014); prin nepredarea tuturor documentelor solicitate de către lichidator judiciar, precum şi nepredarea stocului de marfă identificat în patrimoniul debitoarei, în suma de 281.848,00 lei, reprezentând stoc de marfă conform bilanţului contabil de la data de 31.12.2014, şi având în vedere faptul că în data de 05.02.2015 a fost deschisă procedura falimentului împotriva debitoarei, a apreciat că acest stoc de marfa trebuie predat faptic sau în lipsă, fostul administrator să achite contravaloarea acestuia.

Referitor la prejudiciu, judecătorul sindic a apreciat că acesta există, certitudinea, exigibilitatea şi lichiditatea creanţelor au fost dovedite prin însăşi declaraţiile de creanţă depuse la dosarul de fond al cauzei la Tribunalul Arad şi de asemenea, prin documentele anexate la întâmpinarea formulată de către pârât, şi se ridică la suma de 936.848 lei, sumă compusă din: suma de 600.000 lei reprezentând avans achitat către (…)(sumă care cuprinde şi soldul casieriei la data de 31.12.2013, respectiv suma de 374.854,73 lei; 55.000 lei restituire creditare efectuată la data de 11.03.2014; 281.848 lei reprezentând stoc de marfă existent în data de 31.12.2014.

Referitor la fapta pârâtului, prin care s-a contribuit la ajungerea societăţii în încetare de plăţi, judecătorul sindic a constatat că acesta, în calitate de fost administrator al debitoarei, a efectuat mai multe operaţiuni care au cauzat prejudiciul, şi se încadrează în actele frauduloase încheiate de către debitor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii: plată avans - suma de 600.000,00 lei, constatând că aceasta fost achitată în data de 15.01.2014, (cu două luni înainte de data deschiderii procedurii, 13.03.2014) prin casieria societăţii către (…), cu chitanţa nr. 01/15.01.2014, în baza facturii nr. 35/15.01.2014 şi reprezintă avans conform contract nr. 3/19.12.2013; respectiv restituire creditare - în suma de 55.000,00 lei, efectuată cu 2 zile înainte de pronunţarea deschiderii procedurii (13.03.2014), prin nepredarea tuturor documentelor solicitate de către lichidator judiciar, precum şi nepredarea stocului de marfă identificat în patrimoniul debitoarei – în suma de 281.848,00 lei,  reprezentând stoc de marfă conform bilanţ contabil de la data de 31.12.2014, iar aceste fapte ale pârâtului au fost săvârşite cu vinovăţie.

Astfel, judecătorul sindic a apreciat că pârâtul cu bună ştiinţă a creat un prejudiciu societăţii pe care a administrat-o, prejudiciu care a condus în cele din urmă la starea de insolvenţă a debitoarei, sens în care fapta descrisă se încadrează în prevederile art. 138 lit. e  din Legea nr.85/2006, pârâtul nerăsturnând prin nici un mijloc de probă prezumţia de vinovăţie ce i s-a atribuit  în cadrul acestei acţiuni, drept pentru care a apreciat întemeiată acţiunea reclamantei şi a dispus în consecinţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate ca netemeinică şi nelegală, cu consecinţa respingerii cererii formulate de reclamant, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei şi neobligarea acestuia de a suporta pasivul societăţii debitoare în cuantum de 936.848,00 lei, ori anularea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe cu evocarea fondului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului se arată că dacă instanţa ar aprecia că sentinţa atacată este supusă recursului, solicită recalificarea căii de atac în recurs.

Referitor la netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei apelate, apelantul invocă insuficienta motivare a hotărârii privind existenţa faptelor ilicite prevăzute la art. 138 alin. 1. lit. e din Legea 85/2006 şi a formei de vinovăţie a administratorului statutar, care potrivit practicii judiciare, poate fi sub forma intenţiei, deoarece actele materiale de comitere a acestor fapte presupun operaţiuni în evidenţele contabile ale societăţii şi că judecătorul sindic s-a bazat pe un probatoriu incomplet, insuficient şi subiectiv prezentat de către lichidatorul judiciar, care a întocmit rapoartele de activitate contrar art. 59 din Legea 85/2006 pe baza unor date contabile nereale şi fără a aduce probe şi mijloace de probă în susţinerea cauzei şi a împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, rapoarte de activitate care nu i-au fost aduse întotdeauna la cunoştinţa apelantului. În speţă, judecătorul sindic nu a lămurit dacă datoriile debitoarei sunt legitime, concrete şi imediate, considerând în mod nereal că administratorul statutar a creat cu bună-ştiinţă un prejudiciu societăţii, iar certitudinea, exigibilitatea şi lichiditatea creanţelor au fost dovedite prin însăşi declaraţiile de creanţă, cu toate că prin expertiză contabilă s-a dovedit că debitoarea nu are nicio obligaţie şi nu a adus niciun prejudiciu bugetului de stat.

Apelantul consideră că nu s-a lămurit nici de către lichidatorul judiciar şi nici de către judecătorul sindic dacă în speţă este vorba de o insuficienţă sau o lipsă a fondurilor băneşti disponibile şi fără o motivare economică şi juridică a cauzelor care au determinat vreuna din aceste stări, ori dacă cauzele sunt obiective sau subiective. Mai arată că răspunderea administratorilor este reglementată de dispoziţiile referitoare la mandat, iar răspunderea organelor de conducere este subsidiară, deoarece primează răspunderea juridică a societăţii debitoare şi că jurisprudenţa a statuat că nu este suficientă o simplă afirmaţie a unei creditoare sau a lichidatorului judiciar pentru a se putea antrena o astfel de răspundere, deoarece prin lege nu s-a instituit o prezumţie legală de vinovăţie, ci posibilitatea atragerii răspunderii doar după administrarea de dovezi concludente şi pertinente care să ducă la concluzia că prin săvârşirea faptelor expres şi limitativ prevăzute de lege s-a cauzat ajungerea debitorului în stare de insolvenţă şi nu doar a unei simple împrejurări că organele de conducere au favorizat starea de insolvenţă.

Apelantul apreciază astfel, că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 din noul Cod civil prin lipsa certitudinii prejudiciului, inexistenţa faptei ilicite şi a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi lipsa vinovăţiei sub forma intenţiei administratorului debitoarei.

Astfel, arată că suma de 600.000 lei reprezintă plata în avans făcută de debitoare către vânzătorul (…) în baza facturii fiscale nr. 35 din 15.01.2014, conform contractului de furnizare nr. 2 din 19.12.2013 având ca obiect utilaje de construcţii, respectiv: auto-macara 80 tone LIEBHERR LTM 1080 şi buldo-excavator JCB 3CX, utilajele fiind necesare pentru realizarea obiectului de activitate constând în execuţia de lucrări în construcţii. Plata s-a făcut prin chitanţa nr. 01 din 15.01.2014, prin care furnizorul  a atestat primirea sumei de la debitoare, factura şi chitanţa fiscală ca acte financiar-contabile justificative reprezentând plăţi curente, în sensul art. 3 pct. 14 din Legea 85/2006.

Suma de 55.000 lei reprezintă restituire creditare firmă, urmare a unui împrumut efectuat de către acţionarul-pârât, iar la data de 11.03.2014, când s-a făcut dispoziția de plată pentru această sumă mai rămăsese de restituit suma de 3.246,84 lei, această operaţiune reprezentând o faptă licită, deoarece suma respectivă a fost acordată sub formă de împrumut cu clauză de restituire în funcţie de disponibilităţile băneşti ale societăţii, operaţiuni financiare legale.

Suma de 281.848, lei evidenţiată în bilanţul prescurtat de la data de 31.12.2014, la Capitolul B - Active circulante nu reprezintă în totalitare stoc de marfă aşa cum în mod neadevărat susţine reclamanta, fiind structurată după cum urmează:

- Suma 35.825,10 lei conform Fişei contului 301 - materii prime achiziţionate de la (…)conform facturilor nr. 11 şi 21 din 21.01.2014, de la (…) conform facturii 36304 din 14.10.2013 şi facturii nr. 14055 din 13.06.2014 emisă de către (…)din Slovacia.

- Diferenţa de 246.475,49 lei înregistrată în contul 4091 - debitori pentru cumpărare de bunuri, avans livrări marfă, reprezintă avansurile plătite unor furnizori de materiale, care urmau să fie achiziţionate de către debitoare pentru lucrările la care s-a angajat.

Apelantul mai arată că în justificarea temeiniciei şi legalităţii operaţiunilor menţionate mai sus s-a prezentat rulajul contului 5311 - casierie în perioada 31.12.2013 - 14.03.2014, care cuprinde toate operaţiunile financiar-contabile înregistrate în evidenţele societăţii şi care reprezintă acte justificative, raportat la dispoziţiile Legii 82/1991 şi Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, prin care se stabilesc norme metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile, sens în care înregistrările în contabilitate se fac cronologic, cu respectarea succesiunii documentelor după data de întocmire în cursul exerciţiului financiar, ele putând dobândi calitatea de document justificativ în condiţiile în care furnizează toate informaţiile prevăzute de normele legale în vigoare. Toate  operaţiunile  financiar-contabile realizate de debitoare sunt dovedite cu înscrisuri care au calitatea de act justificativ şi care au fost înregistrate în evidenţe conform Legii contabilităţii, şi care nu afectează interesele creditorilor.

Pârâtul apelant mai arată că având în vedere că una din condiţiile esenţiale ale răspunderii civile delictuale se referă la existenţa prejudiciului, dovedirea acestuia nu se poate realiza decât printr-o expertiză financiar-contabilă, la îndemâna lichidatorului judiciar şi putea fi executată inclusiv prin forţe proprii. Astfel, invocă lipsa condiţiilor răspunderii civile delictuale, raportat la dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006, dat fiind inexistenţa faptei ilicite săvârşită prin deturnarea sau ascunderea unei părţi din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia, iar pe de altă parte, din materialul probatoriu administrat nu rezultă că administratorul statutar al falitei se face vinovat de săvârşirea cu intenţie a acestor acte şi fapte materiale, care să constituie elemente constitutive ale unei asemenea fapte ilicite, deoarece nu s-a dovedit existenţa prejudiciului cauzat patrimoniul persoanei juridice şi în mod indirect în dauna creditorilor, nu există fapta ilicită şi nici raportul de cauzalitate între aceasta şi ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă.

Totodată, apelantul arată că pasivul societăţii debitoare în cuantum de 936.848,00 lei nu reprezintă un prejudiciu cauzat societăţii debitoare prin deturnarea sau ascunderea unei părţi din activ, ori mărirea în mod fictiv a pasivului, cu atât mai mult cu cât creanţa înregistrată de Administraţia Finanţelor Publice se referă la impozite şi TVA stabilite în mod nereal de către organele de inspecţie fiscală şi care, în opinia apelantului, nu constituie temei, pentru aplicarea art. 138 din Legea 85/2006, deoarece constatările organelor ANAF sunt contrazise de Raportul de expertiză contabilă efectuat în dosarul nr. 7/P/2013 efectuat la solicitarea organelor de cercetare penală, din care rezultă că debitoarea nu înregistrează nicio obligaţie suplimentară la bugetul de stat privind impozitul pe profit şi TVA şi nu a cauzat niciun prejudiciu bugetului de stat.

Pe de altă parte, apelantul consideră că prin considerentele sentinţei atacate, judecătorul sindic în mod nereal a apreciat că plata sumei de 600.000 lei de debitoare către (…) şi restituirea sumei de 55,000 lei constituie frauduloase încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, deşi aceste operaţiuni reprezintă plăţi curente în sensul art. 3 pct. 14 din Legea 85/2006 pentru că rezultă dintr-o faptă de comerţ a debitorului şi care derivă din activitatea contractuală curentă a acestuia în funcţie de obiectul său de activitate.

Reclamantul intimat a formulat întâmpinare, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar sau anularea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe cu evocarea fondului.

Menţionează ca toate operaţiunile financiar contabile au fost înregistrate în contabilitate şi au fost efectuate în scopul realizării obiectului de activitate al societăţi şi nu au avut efect direct cu declanşarea vreunei stări de natura sa afecteze interesele creditorilor.

Lichidatorul judiciar consideră că actele săvârşite de pârât, realizate cu un scop disimulat, caracterizate mai mult prin fapte ilicite şi dovada de rea-credinţă pe parcursul mandatului acestuia, este rezultatul unei administrări deficitare şi imprudente, fapt ce adus la păgubirea şi ruinarea societăţii debitoare, respectiv declararea falimentului.

Lichidatorul învederează că în speţă sunt întrunite şi condiţiile răspunderii civile, şi anume prejudiciul, deoarece certitudinea, exigibilitatea şi lichiditatea creanţelor au fost dovedite prin declaraţiile de creanţa şi prin documentele anexate de către pârât la întâmpinarea acestuia, iar în speţă ne aflăm în prezenţa unor dispoziţii speciale, ale Legii 85/2006, care agravează răspunderea persoanelor implicate în conducerea societăţii. Consideră lichidatorul că în cauză prejudiciul constă în ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă, şi declanşarea procedurii prevăzute de Legea 85/2006.

Referitor la fapta prin care s-a contribuit la ajungerea societăţii în încetare de plăţi, intimatul arată că pârâtul, în calitate de fost administrator, a efectuat mai multe operaţiuni care se încadrează actelor frauduloase încheiate de către debitor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii şi nu a predat stocul de marfa identificat în patrimoniul debitoarei.

Referitor la raportul de cauzalitate între fapta fostului administrator şi prejudiciu, reclamantul intimat arată că acest este materializat prin refuzul achitării obligaţiilor restante către creditori, prin efectuarea mai multor operaţiuni contabile chiar anterior deschiderii procedurii, prin nepredarea tuturor documentelor solicitate de către lichidatorul judiciar, precum şi prin nepredarea stocului de marfa identificat în patrimoniul debitoarei, astfel că printr-un management defectuos s-a condus societatea la incapacitate de plată.

Astfel, lichidatorul judiciar solicită respingerea apelului şi reţinerea răspunderii asociatului şi administratorului pârât în limita sumei de 936.848.00 lei.

Pârâtul apelant a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că sentinţa civilă atacată este insuficient motivată referitor la condiţiile răspunderii delictuale speciale, raportat la prevederile art. 138 alin. 1 lit. e din Legea 85/2006, dată în baza unui material probatoriu insuficient şi neconcludent, existând contradicţii între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia. Astfel, arată că prin dispozitiv s-a admis cererea formulată de reclamanta lichidator şi a fost obligat pârâtul să suporte pasivul societăţii debitoare, în cuantum de 936.848 lei, sumă care va intra în averea debitoarei pentru acoperirea pasivului acesteia, iar prin considerente judecătorul sindic a reţinut că prejudiciul există, iar certitudinea, exigibilitatea şi lichiditatea creanţelor au fost dovedite prin însăşi declaraţiile de creanţă şi se ridică la suma de 936.848 lei compusă din 600.000 lei plăţi în avans, 55.000 lei restituire creditare şi 281.484 lei stoc de marfă, cauzat prin operaţiuni care se încadrează în actele frauduloase încheiate de către debitor în cei 3 ani anterior deschiderii procedurii, fiind îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 Cod civil, deşi potrivit doctrinei în materie de insolvenţă, răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere menită să asigure acoperirea pasivului debitorului în situaţia în care averea acestuia nu satisface toate creanţele debitorilor, iar răspunderea membrilor organelor de conducere constă tocmai în suportarea unei părţi din pasivul debitorului, persoană juridică, pasiv care este alcătuit din totalitatea creanţelor înscrise în tabelul de creanţă, iar creanţele nu trebuie să cuprindă accesorii, dobânzi sau penalităţi.

Pasivul concret ce trebuie acoperit se stabileşte după inventarierea şi lichidarea bunurilor din averea debitorului.

Pârâtul apelant arată că din analiza prevederilor art. 138 alin. 1 lit. e din Legea 85/2006  se constată că o condiţie esenţială este stabilirea pasivului debitorului în totalitatea sa, deoarece răspunderea nu poate fi antrenată peste limita acestui pasiv, apelantul considerând că în speţă, nu rezultă cu certitudine care este pasivul debitoarei insolvente pentru a se putea stabili limitele răspunderii organelor de conducere. Mai arată că fapta prevăzută la lit. e trebuie să fie comisă cu intenţie şi că o obligaţie principală pe care administratorul judiciar o are potrivit art. 20 alin. 1 lit. k din Legea 85/2006 se referă la verificarea creanţelor şi formularea de obiecţiuni în anumite situaţii, examinarea situaţiei economice a debitorului, menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de către debitor, iar potrivit art. 67 aceste verificări se referă la analiza contabilităţii atât a debitoarei, cât şi a creditorilor pentru a se dovedi dacă acestea sunt înregistrate în evidenţele contabile, putând solicita şi părerea unui expert, ori în speţă, administratorul judiciar nu a solicitat anularea unor acte sau operaţiuni realizate de debitoare cu invocarea nelegalităţii acestora.

De asemenea, pârâtul susţine că în cauză, operaţiunile economice-financiare şi actele juridice realizate de către debitoare prin reprezentanţii săi legali, îndeplinesc condiţiile de legalitate.

Analizând actele şi lucrările dosarului în baza art. 476-479 din noul Cod de procedură civilă, în raport de motivele invocate de către apelant, Curtea constată şi reţine următoarele:

Reclamantul, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 936.848 lei reprezentând  pasivul societăţii debitoare, având în vedere că la data de 28.02.2014 debitoarea înregistra avansuri pentru prestări de servicii în suma de 600.000 lei; că la data de 31.12.2013 soldul la casieria unităţii era de 374.854,73 lei, iar creditarea de societate era 0; că la data de 28.02.2014 soldul la casieria unităţii era de 50.049,49 lei iar creditarea de societate era de 58.246,84 lei; că la data de 31.03.2014 soldul la casieria unităţii era de 199,49 lei, iar creditarea de societate era de 3.246,84 lei; că la data de 11.03.2014 s-a făcut dispoziţie de plată în suma de 55.000,00 lei reprezentând restituire creditare firma şi că pârâtul nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile solicitate de către acesta, considerând că fostul administrator al debitoarei a prejudiciat intenţionat societatea prin faptele sale, ce se încadrează prevederilor art. 138 lit. e) din Legea 85/2006.

Pârâtul  a criticat prin întâmpinare soluţia dată în primă instanţă, invocând lipsa condiţiilor răspunderii delictuale speciale reglementată de Legea 85/2006, respectiv: inexistenţa prejudiciului şi a faptelor săvârşite, precum şi lipsa elementelor constitutive ale faptei ilicite prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. e din Legea 85/2006, lipsa dovezii certe a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu; lipsa condiţiei ca vinovăţia să fi existat în momentul săvârşirii faptei. De asemenea, a apreciat că starea de insolvenţă a debitoarei s-a datorat blocării conturilor de către organele ANAF, ca măsură asigurătorie în timpul efectuării unui control fiscal.

Potrivit art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: (…) e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

Astfel, Curtea constată în ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, că în mod corect judecătorul sindic a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, fiind îndeplinite condiţiile necesare pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator social al debitoarei, fiind dovedită culpa acestuia, prejudiciul produs creditorilor, faptele ce se impută administratorului statutar, precum şi raportul de cauzalitate între aceste fapte şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, la dosarul cauzei existând înscrisuri ce dovedesc aceste aspecte.

Natura juridică a răspunderii institute de art. 138 din Legea nr. 86/2006 este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), condiţii care capătă, în această situaţie, unele conotaţii speciale.

Curtea reţine că răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii insolvenţei asupra administratorului societăţii sau a altei persoane din cadrul debitoarei. Această răspundere este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârşirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a plăţilor de către societate, situaţie incidentă în speţa de faţă.

Faptele enumerate în dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, respectiv greşeala de gestiune (în sens larg), trebuie să fi contribuit la insuficienţa activului. Prin urmare, trebuie să se probeze că administratorul, prin fapta sa culpabilă, a contribuit la aducerea societăţii în stare de insolvenţă. Răspunderea pentru insuficienţa activului trebuie angajată doar dacă prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă (greşeală de gestiune) a administratorului.

În cauză, Curtea constată că din actele existente atât la dosarul de fond cât şi în dosarul de apel, reiese că pârâtul a achitat în avans suma de 600.000,00 lei, respectiv în data de 15.01.2014, (cu două luni înainte de data deschiderii procedurii 13.03.2014) prin casieria societăţii către  societatea (…) SRL, cu chitanţa nr. 01/15.01.2014, în baza facturii nr. 35/15.01.2014 şi reprezintă avans conform contractului nr. 3/19.12.2013. De asemenea, pârâtul a procedat la restituirea către sine a unei creditări în suma de 55.000,00 lei, cu 2 zile înainte de deschiderea procedurii (13.03.2014), cauzând creditorilor debitoarei un prejudiciu ce constă în refuzul achitării obligaţiilor restante către creditori. Totodată, din bilanţul contabil de la data de 31.12.2014, reiese că suma de 281.848,00 lei reprezintă stoc de marfă conform bilanţului contabil de la data de 31.12.2014, stoc de marfă ce nu a fost predat faptic lichidatorului judiciar şi nici achitată de către pârât contravaloarea acestuia. Pe de altă parte, apelantul, în calitate de administrator statutar al societăţii debitoare, nu a predat documentele solicitate de către lichidatorul judiciar, aspect care coroborat cu celelalte fapte ale pârâtului apelant este de natură să contribuie la formarea convingerii instanţei în ceea ce priveşte culpa acestuia, ca element ce a determinat intrarea societăţii debitoare în stare de insolvenţă.

Astfel, Curtea constată că judecătorul sindic în mod corect a apreciat că există raportul de  cauzalitate între faptele fostului administrator şi prejudiciu, concretizat prin refuzul achitării obligaţiilor restante către creditori, prin efectuarea mai multor operaţiuni contabile chiar anterior deschiderii procedurii, prin nepredarea tuturor documentelor solicitate de către lichidatorul judiciar, precum şi nepredarea stocului de marfă identificat în patrimoniul debitoarei, în suma de 281.848,00 lei, conform bilanţului contabil de la data de 31.12.2014, având în vedere faptul că în data de 05.02.2015 a fost deschisă procedura falimentului împotriva debitoarei, dată la care acest stoc de marfa trebuie predat faptic sau în lipsă, să achite contravaloarea acestuia.

În ceea ce priveşte prejudiciul, Curtea reţine că acesta există, este cert, lichid şi exigibil, şi constă în pasivul societăţii debitoare rămas neacoperit, în cuantum total de 936.848 lei, aşa cum rezultă din actele şi înscrisurile de la dosar.

Astfel, Curtea constată că în mod corect, judecătorul sindic a apreciat că pârâtul cu bună ştiinţă a creat un prejudiciu societăţii pe care a administrat-o, prejudiciu care a condus în cele din urmă la starea de insolvenţă a debitoarei, sens în care fapta descrisă se încadrează în prevederile art. 138 lit. e  din Legea nr. 85/2006, pârâtul nerăsturnând prin nici un mijloc de probă prezumţia de vinovăţie ce i s-a atribuit  în cadrul acestei acţiuni, drept pentru care a apreciat întemeiată acţiunea reclamantului.

Aşa fiind, în baza art. 480 din noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 716 din 29 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Arad, Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. ….

Domenii speta

Spete similare