Procedura insolvenţei

Sentinţă civilă 236 din 05.03.2014


Potrivit art. 138 al. 6 din Legea 85/2006, în cazul în care s-a pronunţat o hotărâre de respingere a acţiunii introduse în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (3), administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenţionează să formuleze apel împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenţiei sale; în cazul în care adunarea generală sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor decide că se impune introducerea apelului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii.”

Prin decizia civilă nr. 544/11.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia a II-a Civilă a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 236/5.03.2014, pronunţată în dosarul nr. 2745/108/2014/a1 de către judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad, Secţia a II-a Civilă, instanţa de apel reţinând în esenţă următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 236/5.03.2014, pronunţată în dosarul nr. 2745/108/2014/a1, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins cererea formulată de AAAS împotriva pârâtului C.I.M., având ca obiect angajarea atragerii răspunderii fostului administrator al debitoarei S.C. F.V.  S.R.L.

Analizând incidenţa dispoziţiilor art.138 din Legea nr. 85/2006 în prezenta cauză, judecătorul sindic a reţinut reţine că, potrivit acestor norme, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului.

S-a reţinut că prin încheierea civilă nr.469 /19.06.2014 a Tribunalului Arad a fost deschisă procedura simplificată împotriva debitoarei S.C. F.V. S.R.L., pârâtul deţinând calitatea de administrator al debitoarei, potrivit certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad.

Din raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la insolvenţă, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr.12976/09.07.2014, judecătorul sindic a reţinut că lichidatorul judiciar, analizând actele debitoarei care i-au fost puse la dispoziţie de reprezentanţii legali ai debitoarei, nu a identificat elemente care ar putea conduce la angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei, principala cauză a insolvenţei fiind neplata către bugetele statului a sumelor reprezentând diverse taxe şi impozite datorate de debitoare. De asemenea, s-a reţinut că, potrivit tabelului  definitiv al creanţelor debitoarei, AAAS Bucureşti este singurul creditor înscris în tabelul definitiv, iar suma pentru care se solicită angajarea răspunderii pârâtului este de 544,01 lei.

Astfel, judecătorul sindic a reţinut că, în ceea ce priveşte culpa administratorului şi legătura de cauzalitate, acestea sunt condiţii de bază ale răspunderii, care trebuie dovedite, la fel ca şi fapta ilicită şi prejudiciu, legea neinstituind nici o prezumţie în privinţa celor două elemente menţionate iniţial, fiind necesar să se probeze că administratorul, prin săvârşirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres şi limitativ prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006, a condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă, iar pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispoziţiile legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârşit în interes personal sau cu intenţia de a obţine rezultatele prevăzute de textul ce le enumeră.

Această răspundere este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârşirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a plăţilor de către societate.

Natura juridică a răspunderii institute de art. 138 din Legea insolvenţei este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, fiind vorba de o răspundere delictuală, ceea ce înseamnă că pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa.

Faptele enumerate în dispoziţiile art.138 din Legea nr.85/2006, trebuie să fi contribuit la insuficienţa activului iar prin urmare, trebuie să se probeze că administratorul, prin fapta sa culpabilă, a contribuit la aducerea societăţii în stare de insolvenţă. Răspunderea pentru insuficienţa activului trebuie angajată doar dacă prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă  a administratorului.

S-a constatat că, în cauză, reclamanta nu a dovedit existenţa unor fapte de natura celor prevăzute de art.138 din Legea 85/2006, că au fost săvârşite de pârât şi nici că acesta le-ar fi săvârşit în interes personal sau cu intenţia de a obţine rezultatele arătate de legiuitor în textul de lege incident, aşa cum s-a evidenţiat.

Sarcina probei incumbă celui care face o afirmaţie în faţa judecăţii, iar invocarea prevederilor art.138 din Legea insolvenţei nu atrage automat răspunderea administratorului.

Ori, s-a reţinut că aceste dovezi nu au fost administrate, raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la insolvenţă, relevând că pârâtul nu a săvârşit faptele prevăzute la art. 138  din Legea 85/2006.

Împrejurarea că reclamanta a apreciat că există aceste fapte, în condiţiile în care nu a dovedit existenţa raportului de cauzalitate între fapta pârâtului şi prejudiciu, în opinia judecătorului-sindic, nu echivalează cu vreuna dintre ipotezele prevăzute în art.138 Legea 85/2006, şi nici că pârâtul a contribuit la ajungerea debitoarei în insolvenţă  prin vreuna din faptele prevăzute la art. 138 din Legea 85/2006, acuzaţia referitoare la faptul că  pârâtul a săvârşit aceste fapte trebuind să fie probată, simpla invocare că pârâtul a săvârşit aceste  fapte, neantrenând răspunderea patrimonială a acestuia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditoarea AAAS, solicitând schimbarea acesteia, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului şi obligarea acestuia la plata pasivului debitoarei în cuantum de 544, 01 lei, pentru următoarele motive:

Prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, apelanta apreciază că fostul administrator statutar a făcut în mod efectiv să dispară actele contabile ale societăţii debitoare, acesta neconformându-se notificărilor lichidatorului judiciar de a preda documentele contabile, ceea ce constituţie o prezumţie că acestea nu sunt conforme cu legea şi pot dovedi acţiunile pârâtului prin care a prejudiciat patrimoniul debitoarei şi, implicit, pe cel al creditorilor debitoarei, fiind conştient de această urmare. Astfel, în opinia creditoarei, este dificil de conceput că, prin săvârşirea de către administratorul societar a unor fapte ilicite, unele dintre ele chiar infracţiuni, nu s-a adus atingere integrităţii laturii active a patrimoniului debitoarei, contribuind prin aceasta la diminuarea capacităţii debitoarei de a face faţă obligaţiilor sale de plata, ducând, in final, coroborat cu alţi factori, la ajungerea acesteia în stare de insolvenţă.

Apelanta consideră că judecătorul - sindic nu a arătat combaterea faptelor prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, deoarece nu a arătat contrariul pentru că din acţiunile fostului administrator statutar debitoarea a intrat în insolvenţă. De asemenea, judecătorul - sindic a reţinut că pârâtul a predat lichidatorului judiciar actele debitoarei, motiv pentru care s-a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului în baza dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d).

Având în vedere acestea, A.A.A.S. consideră că prima instanţa a apreciat în mod eronat faptul că depunerea ulterioară formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a documentelor debitoarei ar echivala cu ţinerea contabilităţii debitoarei în conformitate cu legea.

Din cele relatate mai sus, se consideră că fostul administrator al debitoarei a ascuns documentele contabile ale societăţii făcându-se vinovat de săvârşirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, iar nepredarea documentelor contabile nu înseamnă nerealizarea faptei.

A.A.A.S. mai precizează ca judecătorul - sindic a pronunţat sentinţa apelata cu nerespectarea principiului contradictorialităţii deoarece, deşi a reţinut că documentele au fost predate lichidatorului judiciar, instanţa nu a comunicat spre analiză aceste documente şi către reclamanta A.A.A.S. De asemenea, se consideră că instanţa nu şi-a îndeplinit nici rolul activ, deoarece din sentinţa apelată nu rezultă ca ar fi solicitat lichidatorului judiciar măcar depunerea acestor documente la dosarul ce face obiectul cauzei.

În cauză, în opinia apelantei, instanţa ar fi trebuit să facă uz de rolul său activ şi să dea dovadă de stăruinţă în soluţionarea pricinii, în scopul atingerii principiului primordial stabilit de Legea nr. 85/2006, modificată, respectiv recuperarea creanţelor pe care debitoarea falită le datorează terţilor înscrişi la masa credală.

Conform rolului activ al judecătorului, acesta ar fi trebuit să dispună lichidatorului judiciar să facă demersurile necesare şi să dispună documentele preluate de la debitoare, eforturi pentru care lichidatorul primeşte remuneraţia stabilită tot de către judecătorul sindic.

În drept, apelanta invocă dispoziţiile art. 96 alin. (2) şi art. 466 şi următoarele din Codul de procedură civilă, art. 138 din Legea nr. 85/2006, precum şi celelalte dispoziţii legale menţionate mai sus.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

În speţă, a fost respinsă cererea apelantei-creditoare pentru atragerea răspunderii pârâtului-intimat, în calitatea sa de administrator al debitoarei.

Potrivit art. 138 al. 6 din Legea 85/2006, în cazul în care s-a pronunţat o hotărâre de respingere a acţiunii introduse în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (3), administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenţionează să formuleze apel împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenţiei sale; în cazul în care adunarea generală sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor decide că se impune introducerea apelului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii.

Din acest text legal rezultă că, atât în situaţia acţiunii introduse în baza art. 138 al. 1 din Legea 85/2006 de către administratorul/lichidatorul judiciar, cât şi în cea a cererii formulate de preşedintele comitetului creditorilor sau de creditorul desemnat de adunarea creditorilor, legitimare procesuală pentru formularea căii de atac împotriva sentinţei prin care s-a respins cererea o are doar administratorul/lichidatorul judiciar.

Pentru a se preîntâmpina un eventual abuz al acestuia, se prevede inclusiv posibilitatea obligării acestuia să introducă un asemenea demers judiciar de către adunarea generală a creditorilor, respectiv de către creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor.

În speţă, apelul a fost formulat de către creditoare în nume propriu, cu încălcarea prevederilor legale menţionate mai sus.

Pe cale de consecinţă, Curtea va respinge apelul formulat de către apelanta-creditoare AAAS.