Asupra acţiunii civile introdusă de reclamant ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI în contradictoriu cu pârât G.S., având ca obiect pretenţii.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 31.05.2016, când cauza a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art.242 alin.1 Cod procedură civilă întrucât reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite de instanţă.
Văzând că în conformitate cu dispoziţiile art.416 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar şi împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de 6 luni, iar potrivit dispoziţiilor art. 420 C.p.civ. perimarea se poate constata şi din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părţilor, nemaiîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanţa, în baza art. 416 şi urm. C.p.civ. urmează a constata perimată acţiunea de faţă.
Judecătoria Tecuci
Pretenţii
Curtea de Apel Târgu Mureș
plata asigurărilor sociale de sănătate
Judecătoria Târgu Jiu
pretenţii
Tribunalul Gorj
Obligativitatea instanței de a soluționa cu prioritate excepțiile de procedură sau de fond care fac inutilă administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei
Judecătoria Târgu Jiu
Majorare rentă