Pretenţii

Hotărâre 3005 din 09.05.2016


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B la data de … sub nr. X,  reclamanta SC W SRL a chemat în judecată pârâta SC XX S.R.L solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei de ….. lei reprezentând  penalităţi de întârziere calculate de la data punerii in întârziere şi pana la X, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că la data de  …… , a intervenit intre SC W SRL , in calitate de mandant, si SC X SRL in calitate de mandatar, contractul de mandat încheiat sub nr. …… , constând in recuperarea creanţei in suma de ……….lei de la debitoarea SC D., ca au fost demarate procedurile de recuperare a creanţei , la data de …. instanţa de judecata a dispus deschiderea procedurii insolventei fata de SC B S.R.L şi admisă cererea de înscriere creanţa la masa credala , iar la data de …… s-a dispus închiderea procedurii falimentului.

Se mai arata ca  prin contract au stabilit ca pentru obţinerea sentinţei de închidere a procedurii insolvenţei si radierea debitorului, pârâta sa plătesc 300 d elei, astfel ca la data de …… a emis înştiinţarea de plata nr. E in cuantum de 300 de lei pe care a comunicat-o pârâtei, ca potrivit art. 1 din anexa pag 1 pârâta s-a obligat sa plătească acest onorariu in termen de 3 zile calendaristice si ca prin derogare de la art. 1534 Cod civil mandantul se obliga sa plătească onorariul conform anexei. In final se precizează ca pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia  de plata decât la data de ……, moment pana la care au curs penalităţi in valoare de 1% raportat la valoarea obiectului contactului, deci raportat la suma de …… lei, adică o penalitate de 68,39 lei pe zi calculata pentru 199 zile.

Cererea a fost timbrata cu 785,50 lei (fila 33 ds.).

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 194 C proc civ, art. 1270, 1272,1521,1522,2009 şi urm. C civ.

În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: contract,  facturi fiscale.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata. In motivarea întâmpinării pârâta arătat ca trebuia recuperată suma de ……….. lei , aceasta creanţă nu a fost recuperata in procedura insolvenţei, ca reclamanta este in eroare atunci când asimilează cheltuielile mandatului cu onorariul mandatului si a exigibilităţii celor doua categorii de obligaţii pecuniare, ca aceasta adaugă la contract in sensul in care aplica clauza privind penalităţile de întârziere specifica doar pentru plata cu întârziere a onorariului si cheltuielilor care nu sunt supuse penalităţilor de întârziere şi ca  onorariul stabilit de parţi este in cota procentuala doar pentru situaţia in care s-ar recupera creanţa compusa din principal si accesorii iar în situaţia in care creanţa nu a fost recuperata, acest onorariu nu este datorat.

Tot in cuprinsul întâmpinării pârâta precizează că penalităţile de întârziere au fost stabilite doar in raport de onorariu in Anexa 1 - pag. 1 - art. 1 din contract, cheltuielile necesare si utile sunt reglementate in materia mandatului de dispoziţiile art. 1547 Cod civil si cad in sarcina ei aşa cum s-a stabilit in contract sub denumirea de taxa - Anexa 1 art. 5 si tabel - pag. 3, fiind in cuantum de 300 lei, ca acestea au fost achitate la data de ….. după înştiinţarea prin mail la data de …….., ca părţile nu au stabilit o scadenta pentru aceste cheltuieli-taxa si prin urmare acestea  trebuie plătite după  momentul obiectiv al închiderii procedurii si la cererea mandatarului, ca  mandatara reclamanta nu a emis nicio factura care sa reprezinte contravaloarea taxei de 300 lei si nu a emis un document contabil justificativ care înscris in contabilitatea acesteia sa confere dreptul de calcul al unor penalităţi de întârziere iar cheltuielile - taxa nu sunt supuse penalităţilor de întârziere având in vedere lipsa scadentei stipulata in contract si pentru ca nu pot fi asimilate dispoziţiilor exprese referitoare la onorariu si nu sunt scadente in 3 zile de la data comunicării sentinţei de radiere. În final arata ca mandatarul nu i-a comunicat sentinţa de radiere si închidere a procedurii la care face referire deşi ea a  achitat cei 300 de lei.

În susţinerea întâmpinării a depus înscrisuri.

Analizând  actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de  ……, a intervenit intre SC XX SRL,  in calitate de Mandant, si SC W SRL in calitate de Mandatar, contractul de mandat încheiat sub nr. ….. , constând in recuperarea creanţei in suma de  6839,36 lei de la debitoarea pârâtei , SC  D S.R.L.

În îndeplinirea mandatului, reclamanta a  demarat procedurile de recuperare a creanţei , conform obligaţiilor contractuale .

Ţinând seama de momentul încheierii actului juridic în cauză, de dispoziţiile art.6 alin.2 din Noul Cod civil, instanţa va avea în vedere dispoziţiile legale incidente la momentul încheierii contractului de mandat, respectiv Codul civil din 1864.

La data de 16.02.2010 Tribunalul X a dispus deschiderea procedurii insolventei fata de SC D S.R.L in temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 procedura insolvenţei iar la data de …….. in baza art. 107 alin. 1 lit. d) din acelaşi act normativ s-a deschis procedura falimentului împotriva aceleaşi debitoare, aspecte care rezulta din considerentele  sentinţei civile nr. WW a Tribunalului X (fila 20 ds ).

În procedura falimentului nu s-a recuperat creanţa urmărită, instanţa constatând ca  bunurile valorificate neacoperind creanţele si cheltuielile efectuate in procedura falimentului si ca in ce priveşte pasivul societăţii in cuantum de 0000 lei urmează să fie suportat de fostul administrator.

În aceasta situaţie, instanţa constata ca mandatarul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale prevăzute la art. 1 din contract iar potrivit art. 2 din contract, prin derogare de la prevederile art. 1534 Cod civil, pârâta datora reclamantei suma de 300 lei, prevăzuta in anexa 1 pag. 3 , coloana a şasea la contractul de mandat.

Pârâta invoca faptul ca acest contract este unul cu titlu oneros şi ca reclamanta este in eroare atunci când asimilează cheltuielile mandatului cu onorariul mandatului.

Instanţa constata insa ca, potrivit art. 1534 VCC mandatul este fara plata când nu s-a stipulat contrariul, iar in contract s-a prevăzut expres ca in situaţia in care se obţine închiderea procedurii insolvenţei şi radierii debitorului se datorează o taxa fixa de 300 lei, fara a se distinge daca s-a recuperat sau nu debitul, taxa care in cazul de faţă reprezintă contravaloarea prestaţiei mandatarului.

Pentru situaţia in care mandatarul ar fi recuperat parte din debit, pârâta ar fi datorat un onorariu in transe stabilit de părţi la coloana 5 din anexa la contract, ceea ce nu este cazul in situaţia data.

Pârâta mai invoca faptul ca nu i s-a comunicat de către reclamanta sentinţa civila pronunţată de judecătorul sindic, insa instanţa observa ca potrivit contractului, reclamanta nu avea nicio obligaţie de a comunica pârâtei sentinţa in cauză iar prin sintagma din anexa contractului „obţinerea sentinţei” se înţelege pronunţarea de către instanţă, respectiv intrarea in posesia reclamantei  a hotărârii respective, nu comunicarea ei de către reclamantă către pârâtă.

În aceste condiţii, potrivit art. 1 alin. 2 din anexa nr. 1 pag nr. 1 din contract, onorariul se va plăti in maxim 3 zile calendaristice de la data la care obiectul contractului este îndeplinit, astfel ca suma de 300 lei trebuia plătită cel mai târziu la data de …….. (la 3 zile de la intrarea in posesia reclamantei a comunicării hotărârii), astfel cum i s-a pus in vedere pârâtei prin înştiinţarea emisa de reclamanta la data de ………… (fila 15) comunicata prin mail pârâtei la aceeaşi dată.

 Ori pârâta a efectuat plata abia la data de …………., cu o întârziere de ………….. de zile, astfel incat a fost activata clauza de la art.

În acelaşi timp insa, instanţa observa ca reclamanta a calculat in mod greşit cuantumul penalităţilor  stabilit la art. 1 alin. 2 din anexa nr. 1 pag nr. 1 la contract, prin aplicarea procentului de 1%  la valoarea contractului de 0 lei.

Aşa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 1534 VCC mandatul este fara plata când nu s-a stipulat contrariul, iar in cazul de faţă s-a prevăzut in contract contrariul, fiind stabilită pentru prestaţia reclamantei in cazul radierii debitoarei urmărite, suma de …. lei.

Prin urmare, valoarea contractului de mandata nu este data de suma urmărită in vederea recuperării de …..lei ci suma de …… lei, reclamanta dând o interpretare eronata clauzelor din contract referitoare la valoarea acestuia.

Având in vedere convenţia parţilor , precum si faptul ca mandantul nu a achitat in termen suma de 300 lei , reclamanta este indreptatita in a solicita penalităţi de întârziere in cuantum de 1% pe zi din aceasta suma , începând cu scadenta si pana la data plaţii integrale, motiv pentru care va obliga pe pârâtă să achite reclamantei suma de ….  lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei ………………….  (199 zile  X 1% din 300 lei = 597 lei).

În ce priveşte cheltuielile de judecata instanţa reţine ca reclamanta  a achitat taxa de timbru de …….. lei aferenta pretenţiilor iniţiale, din care instanţa va reţine doar suma de ……… lei taxa aferenta pretenţiilor admise iar din onorariul de avocat de ….. lei instanţa va reţine doar ……. lei aferent pretenţiilor admise (pretenţiile au fost admise in procent de 4,4% din totalul iniţial), totalizând ………. lei. În acelaşi timp, pârâta a solicitat cheltuieli de judecata constând in onorariu de avocat de …….. lei, din care instanţa va reţine ca si cheltuieli de judecata suma de …….. lei, (corespunzător respingerii pretenţiilor reclamantei de 96,6%) .

În consecinţă, in temeiul art. 453 NCPC,  instanţa va compensa  parţial cheltuielile de judecata efectuate de părţi pana la concurenţa sumei de ………… lei şi va obliga reclamanta sa plătească pârâtei suma de …………… lei.

Domenii speta