2.Acţiune formulată de reclamantul pensionar (militar trecut în rezervă), pentru plata ajutoarelor prevăzute de

2.Acţiune formulată de reclamantul pensionar (militar trecut în rezervă), pentru plata ajutoarelor prevăzute de art.20 din Anexa VII cap.II din Legea nr.284/2010; prematuritatea cererii.

Art.20 din Anexa VII, Cap.II din Legea nr.284/2010,

prevederile legilor anuale de salarizare din perioada 2011-2017,

art.11 din OUG nr.90/2017.

Exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 din Cap. II al Anexei nr. VII din Legea nr. 284/2010 a fost suspendat prin prevederi legale succesive, speciale şi derogatorii, începând cu anul 2011 şi până în anul 2017, respectiv prin dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 285/2010, art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 10 din O.U.G. nr. 103/2013, art. 9 alin. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2015, art. 10 din O.U.G. nr. 99/2016 şi art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 9/2017.

Prin urmare, aceste drepturi nu au intrat în patrimoniul beneficiarilor avuţi în vedere de Legea-cadru nr. 284/2010, ele având în continuare un conţinut abstract, fiind condiţionate în recunoaşterea lor concretă de o nouă manifestare a legiuitorului, motiv pentru care nu pot fi considerate „bunuri” din această perspectivă şi nici nu se poate vorbi de o speranţă legitimă de valorificare efectivă a respectivelor drepturi.

Prin Sentinţa civilă nr. xxx, Tribunalul Mureş a admis excepţia  prematurităţii introducerii acţiunii şi, în consecinţă, a respins ca prematură acţiunea civilă formulată de reclamantul C. V., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Colonel Sabin Motora” Mureş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la recunoaşterea şi plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 din Anexa VII, Cap. II, din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi că acordarea respectivelor drepturi a fost suspendată succesiv, inclusiv pentru anul 2018, astfel că acţiunea este prematur formulată, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 5/2018.

Reclamantul a declarat apel împotriva acestei hotărâri, solicitând, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 3 din Codul de procedură civilă, anularea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei pe fond, corelativ cu admiterea acţiunii formulate.

Prin intermediul memoriului de apel, reclamantul a susţinut că soluţia primei instanţe este netemeinică şi nelegală, întrucât dreptul său asupra sumelor solicitate a luat naştere la data încetării raporturilor de serviciu, adică 7 iunie 2016, iar la data introducerii acţiunii, 29 martie 2017, legiuitorul dispunea că actele normative din trecut, care reglementau suspendarea (art. 10 din O.U.G. nr. 99/2016) „se aplică în mod corespunzător”, însă dispoziţiile art. 11 din O.U.G. nr. 57/2015 au fost expres abrogate prin noua lege a salarizării (pct. 20 din Legea nr. 153/2017), începând cu 01.07.2017, la data pronunţării hotărârii mai rămânând în vigoare doar art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 9/2017 care, cu referire la dispoziţiile art. 10 din O.U.G. nr. 99/2016, menţiona că se vor aplica „în mod corespunzător” în perioada 1 martie - 31 decembrie 2017, ceea ce înseamnă că suspendarea drepturilor reglementate prin Legea nr. 284/2010 a încetat cel târziu la data de 1 iulie 2017, când a intrat în vigoare noua lege a salarizării.

Prin urmare, a apreciat reclamantul, la data înregistrării acţiunii suspendarea nu mai exista, astfel că acţiunea nu poate fi considerată ca prematură, trebuind a se observa sub acest aspect şi faptul că prin Decizia nr. 5/2018 Înalta Curte a declarat premature doar acţiunile „introduse în perioada de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii”.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare la apel, prin care a solicitat respingerea căii de atac, susţinând că acţiunea a fost în mod corect respinsă ca prematur formulată, din perspectiva celor stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 5/2018.

Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. 1 din Cap. II al Anexei nr. VII din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate.

De asemenea, conform prevederilor alin. 2 al normei legale evocate,  personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, trecuţi în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază.

Raporturile de serviciu ale apelantului-reclamant cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Colonel Sabin Motora” Mureş au încetat la data de 11.03. 2016, fiind trecut în rezervă cu drept de pensie în temeiul Legii nr. 223/2015, pensia fiindu-i acordată prin Decizia nr. 180914/07.06.2016, începând cu data de 01.04.2016.

Curtea a constatat că exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 din Cap. II al Anexei nr. VII din Legea nr. 284/2010 a fost suspendat prin prevederi legale succesive, speciale şi derogatorii, începând cu anul 2011 şi până în anul 2017, respectiv prin dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 285/2010, art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 10 din O.U.G. nr. 103/2013, art. 9 alin. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2015, art. 10 din O.U.G. nr. 99/2016 şi art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 9/2017.

Prin urmare, aceste drepturi nu au intrat în patrimoniul beneficiarilor avuţi în vedere de Legea-cadru nr. 284/2010, ele având în continuare un conţinut abstract, fiind condiţionate în recunoaşterea lor concretă de o nouă manifestare a legiuitorului, motiv pentru care nu pot fi considerate „bunuri” din această perspectivă şi nici nu se poate vorbi de o speranţă legitimă de valorificare efectivă a respectivelor drepturi.

Este relevantă în acest sens (dar nu prin prisma susţinerilor apelantului) măsura abrogării Legii-cadru nr. 284/2010 prin Legea nr. 153/2017, care nu mai stabileşte asemenea drepturi, art. 66 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, recunoscând posibilitatea abrogării chiar şi în cazul normelor suspendate.

Numai că, astfel cum în mod corect a sesizat prima instanţă, pentru anul 2018 sunt aplicabile prevederile art. 11 din O.U.G. nr. 90/2017 (în vigoare din 7 decembrie 2017),  potrivit cărora în acest an nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

De asemenea, s-a constatat că prin Decizia nr. 5/05.03.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial nr. 448/30.05.2018, s-a statuat în sensul că, întrucât exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 a fost suspendat prin prevederi legale succesive, speciale şi derogatorii, începând cu anul 2011 şi până la finele anului 2017, acţiunile promovate în această perioadă sunt prematur formulate, dreptul nefiind actual.

Or, tocmai într-o atare situaţie se regăseşte şi apelantul-reclamant, acţiunea sa fiind înregistrată pe rolul instanţei la data de 29 martie 2017, nefiind întemeiată susţinerea potrivit căreia suspendarea drepturilor reglementate prin Legea nr. 284/2010 a încetat cel târziu la data de 1 iulie 2017, când a intrat în vigoare noua lege a salarizării.

Totodată, Înalta Curte a subliniat prin decizia menţionată că pentru a se bucura de protecţia juridică a acţiunii în justiţie, dreptul subiectiv, pe lângă condiţia de a fi recunoscut şi ocrotit de lege, trebuie să îndeplinească şi condiţia de a fi actual, însă niciun temei de drept substanţial intern sau convenţional nu justifica, la momentul formulării cererilor (respectiv în perioada de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii), instituirea în sarcina pârâţilor a unei obligaţii executorii de plată a drepturilor pretinse, iar exercitarea dreptului înscris în art. 20 alin. 1 din Capitolul II al Anexei VII la Legea-cadru nr. 284/2010 rămâne subsumată politicii financiare a statului, care se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea politicilor sale.

Cum potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Curtea a constatat că soluţia criticată prin apelul dedus judecăţii este legală şi temeinică, astfel că aceasta urmează a fi păstrată, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin respingerea căii de atac, ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare