Răspundere contractuală

DECIZIA CIVILĂ NR. 12

Data: 9.01.2017

Autor – Ana  Tudora

Domeniu asociat – contracte

Titlu- răspundere contractuală

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei M la data de 19.04.2016, reclamantul EE în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Oraşului M şi Oraşul M prin primar, a solicitat instanţei, in baza art. 1530 şi art.1531-1537 Cod civil, să dispună:

1.obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului şi plata daunelor interese reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat de către pârâţii ca urmare a încălcării obligaţiei de predare liber de sarcini a terenului situat in M, str. A, nr. 22, jud. Y, în suprafaţa de 1125,00 mp, potrivit art. 11 pct.11.1 din contractul de concesiune nr. x/2004 încheiat între părţi, prejudiciul produs fiind evaluat provizoriu la suma de 100.000 lei;

2. obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 2004 a încheiat cu pârâtul Consiliul Local al Oraşului M contractul de concesiune nr.x, care are ca obiect preluarea în concesiune a terenului situat în M, Str. A, nr.22, Judeţ Y, în suprafaţa de 1125,00 m.p.;

Preţul concesiunii a fost de xxxxx Euro achitaţi integral, conform contract, iar durata concesiunii este de 49 de ani.

Prin contractul de concesiune s-a prevăzut predarea terenului de către concedent în vederea realizării obiectivului de investiţii prevăzut în planul urbanistic general, având destinaţia precizată în certificatul de urbanism eliberat de Serviciul de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei M şi în condiţiile din oferta care a stat la baza adjudecării licitaţiei ( art.2 din contractul de concesiune).

Prin contractul de concesiune paratul Consiliul Local al Oraşului M şi-a asumat obligaţia de predare a terenului în suprafaţa de 1125,00 m.p. liber de sarcini (art. 11 pct.11.1 din contract).

Reclamantul a precizat că pe terenul concesionat intenţiona să construiască un hotel compus din demisol + parter+ etaj 1 + etaj 2 + mansarda, sens în care a întreprins toate demersurile.

Primăria Oraşului M prin certificatul de urbanism nr. x din 2004 certifică posibilitatea edificării unei construcţii - minihotel D+P+2E+M, parcare, anexe, împrejmuire teren.

Se mai arată de reclamant că în vederea eliberării autorizaţiei de construcţie a întocmit memoriu general de arhitectură şi a obţinut următoarele avize şi studii: studiu geotehnic; aviz SC Hidro V. Y; aviz SC Electrica SA - M; aviz Distrigaz Sud - M; aviz Grupul de Pompieri Y; aviz Direcţia de Sănătate Publica Y; aviz inspectoratul jud. de protecţie civila; aviz verificator de proiecte atestat; aviz Ministerul Turismului; acord Agenţia pentru Protecţia Mediului.

A mai aratat reclamantul că pentru obţinerea autorizaţiei de construire avea nevoie şi de aviz Romtelecom M, pe care nu l-a putut obţine din cauze străine de voinţa sa, dovada acestei împrejurării fiind avizul nefavorabil nr.230/5225 din data de 2004, emis de Romtelecom S.A. - Direcţia de telecomunicaţii Y, care atestă că: "aviz nefavorabil

Urmare documentaţiei prezentată, prin care solicitaţi aviz pentru lucrarea «CONSTRUIRE MINIHOTEL D+P+2E+M, PARCAJE ŞI ÎMPREJMUIRE PE STR AOSTA, NR.22, ORAŞUL M, JUD. Y» vă înapoiem un exemplar plan de situaţie pe care s-au figurat cu aproximaţie reţelele telefonice existente în apropiere şi vă comunicăm următoarele:

Pe terenul concesionat din str. A, nr.22, oraşul M, unde se propune amplasamentul construcţiei, unitatea noastră are pozate instalaţii telefonice subterane de foarte mare importanţa, amplasate în canalizaţie telefonică principală. Canalizaţia telefonică are o vechime de peste 40 de ani şi pe aceasta sunt instalate mai multe cabluri telefonice";

Reclamantul a susţinut că a suferit un prejudiciu ca urmare a plaţilor efectuate cu întocmirea documentaţiei aferentă autorizării construcţiei respectiv, prejudiciul fiind reprezentat şi de pierderea avantajelor (foloaselor materiale) ce urmau a fi obţinute din exploatarea hotelului ce urma a fi edificat pe terenul concesionat.

A considerat reclamantul că pârâtul Consiliul Local al Oraşului M, deşi s-a obligat să-i predea terenul liber de sarcini, nu şi-a executat acesta obligaţie, în cunoştinţa de cauză i-a predat un teren afectat de sarcini, care a făcut imposibilă edificarea construcţiei pentru care a întocmit documentaţia necesară eliberării autorizaţiei de construire pentru minihotel D+P+2E+M, parcaje şi împrejmuire pe str. A, nr.22, oraşul M, jud. Y.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194-204 C.pr. civ şi respectiv dispoziţiile art. 1530, art. 1531-1537 Cod civil.

Pârâţii Oraşul M si Consiliul Local al Oraşului M au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecata ca fiind nelegală şi netemeinică.

Pârâţii au invocat, în principal, excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei M, iar, în subsidiar, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

În motivare s-a arătat că la data de 05.01.2004 a fost încheiat contractul de concesiune nr. x, prin care Consiliul Local al Oraşului M, în calitate de concedent, a dat în folosinţa reclamantului EE, în calitate de concesionar, terenul situat în oraşul M, str. A nr. 22, in suprafaţa de 1125 mp în vederea amenajării unui minihotel .

La data de.2004, la solicitarea dlui EE, a fost emis certificatul de urbanism nr. xx, prin care s-a cerut avizul de la Romtelecom M. Prin adresa nr. xxx a fost emis avizul nefavorabil pentru lucrarea "Construire minihotel D+P+2E+M, parcaje si împrejmuire pe str. A, nr. 22, oraşul M, Judeţul Y" pe motiv că pe amplasamentul construcţiei, Romtelecom SA are pozate instalaţii telefonice subterane de foarte mare importanţă, amplasate în canalizaţie telefonică principală. Urmare avizului nefavorabil, Primăria Oraşului M, prin adresa nr. 7761 din 06.07.2004, a solicitat Romtelecom mutarea instalaţiilor respective pe un alt traseu, conform legislaţiei.

S-a mai arătat că urmare demersului său, în data de 2005, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Primăriei Oraşului M, dl. EE şi dl. CB - director Direcţia Telecomunicaţii Y, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal nr. xxx, când s-a stabilit eliberarea terenului de cablurile subterane .

Pârâţii au susţinut că de la data întocmirii procesului-verbal şi până la momentul rezilierii contractului, reclamantul a stat în pasivitate şi a solicitat daune pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat, în condiţiile în care ei au depus toate diligenţele pentru a intra în posesia trenului, liber de sarcini.

Ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, prin Hotărârea Consiliului Local al Oraşului M nr. xx din 2013 concesiunea a fost retrasă, iar contractual a fost desfiinţat de plin drept.

Cu privire la excepţia de necompetenţă materiala a Judecătoriei M, pârâţii au susţinut că, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004 , contractul de concesiune încheiat între părţi are natura juridică a unui act administrativ, ceea ce impune concluzia că litigiul dintre ele, având ca izvor executarea necorespunzătoare sau neexecutarea convenţiei, să fie supus jurisdicţiei speciale a contenciosului administrativ, instanţa competentă în litigiul de faţă fiind Tribunalul Y şi nicidecum Judecătoria M.

De asemenea şi art. 8 alin. (2) din actul normativ sus citat prevede că pot face obiectul acţiunii în contencios administrativ litigiile izvorâte din încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractelor administrative.

În  art. 18 alin. (4) lit. e se prevede posibilitatea pentru instanţa să procedeze la obligarea la plata unor despăgubiri pentru daunele provocate pentru neîndeplinirea obligaţiilor rezultate dintr-un contract.

Art. 19 din actul normativ menţionat atribuie instanţelor de contencios administrativ competenta de soluţionare a cererilor de plata a despăgubirilor născute din executarea necorespunzătoare sau din neexecutarea actelor administrative.

În situaţia în care se admite aceasta excepţie, iar cauza se va trimite spre soluţionare instanţei de contencios administrativ, învederează pârâţii că, potrivit art. 9d din contractul de concesiune nr. x/2004 concesionarul, respectiv reclamantul, putea renunţa la concesiune în cazul în care din motive obiective justificate, era imposibilă realizarea investiţiei, iar reclamantul, deşi susţine că fost prejudiciat, nu a făcut niciun demers pentru renunţarea la concesiune .

A mai arătat că prin Hotărârea Consiliului Local M nr. xx/2013 a fost retrasa concesiunea şi contractul a fost reziliat de drept reclamantul avea posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios pentru contestarea acesteia şi repararea pretinsului prejudiciu, fapt ce nu s-a realizat, aceasta devenind executorie .

În temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care persoana vătămata a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, in termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. 2 .

Având în vedere aceste prevederi legale, reclamantul avea posibilitatea să solicite despăgubiri în termen de un an de la data luării la cunoştinţa despre existenţa instalaţiilor telefonice din subsolul terenului, moment în care putea să solicite şi rezilierea contractului pe motiv că nu îşi poate realiza investiţia. Reclamantul a luat cunoştinţă despre situaţie la data emiterii avizului nefavorabil de către Romtelecom, situaţie care a fost remediată.

Pârâţii au considerat că acţiunea este inadmisibilă din toate punctele de vedere, nefiind vorba de niciun prejudiciu ţinând seama ca reclamantul nici nu a solicitat rezilierea contractului pe considerentul ca ar fi fost prejudiciat în vreun fel prin încheierea contractului, dar nici nu a contestat hotărârea de reziliere şi astfel această pasivitate urmează a fi sancţionată.

De fapt, susţin pârâţii că acţiunea reclamantului este rezultatul rezilierii contractului de concesiune, însă văzând că nu se mai încadrează în termenul legal de contestare a hotărârii de reziliere a optat pentru solicitarea de daune în cadrul răspunderii civile fără a aminti de încetarea contractului, ştiindu-se în culpă .

Afirmă pârâţii că la momentul actual terenul este folosit de către reclamant, fiind împrejmuit cu gard de piatră, potrivit planşelor foto ataşate, fără a plăti preţul folosinţei.

În ipoteza în care ar fi reţinută incidenţa răspunderii civile contractuale, pârâţii invocă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune .

Conform art. 8 din Decretul 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva "prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea".În acest caz, termenul de prescripţie este cel general de 3 ani. În cazul în care se apreciază că sunt aplicabile dispoziţiile noului C.civil, aceleaşi dispoziţii sunt cuprinse la art. 2528.

Astfel, termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă de la data la care reclamantul a cunoscut despre existenta instalaţiilor telefonice din subsolul terenului, de la momentul emiterii avizului nefavorabil de către Romtelecom şi ¬luării la cunoştinţă, moment în care putea să solicite şi rezilierea contractului pe motiv că nu îşi poate realiza investiţia.

Având în vedere faptul că reclamantul a introdus acţiunea în repararea prejudiciului la aproximativ 12 ani de la data luării la cunoştinţa despre existenta aşa-zisului prejudiciu, solicită pârâţii respingerea acţiunii ca fiind prescrisă.

Pe fondul cererii, se susţine de pârâţi  că Primăria oraşului M, înştiinţată despre această situaţie, a întreprins demersurile legale în vederea soluţionării ei, respectiv adresa nr. xx; ulterior - la data de yy, organizând la sediul său o întâlnire între părţile implicate: concesionarul EE, Primarul oraşului M şi reprezentantul STS - ing. GG, şi s-a stabilit de comun acord că până la data de 29 aprilie a aceluiaşi an, societatea să procedeze la eliberarea terenului.

Certificatul de urbanism nr. xxx eliberat de Primăria oraşului M pentru construire minihotel D+P+2E+M, parcare, anexe, utilităţi, împrejmuire teren, a avut valabilitate 12 luni de la data emiterii, cu drept de prelungire conform legii.

Deşi data valabilităţii acestuia era până la 2005, deci anterior datei de soluţionare consemnat în acordul din procesul verbal nr. xx/2005, EE ca persoana interesată, nu a solicitat prelungirea valabilităţii certificatului de urbanism, şi nici în decursul anilor, până la momentul rezilierii contractului nu a mai solicitat niciodată emiterea unui nou certificat de urbanism în vederea realizării obiectului contractului de concesiune, ceea ce demonstrează, în opinia pârâţilor, fără putinţă de tăgadă, lipsa totală de interes a reclamantului de a realiza investiţia, situaţie în care consideră că ar putea deveni aplicabile dispoziţiile art. 1534.

Terenul a fost concesionat pentru construirea unui minihotel D+P+2E+M, Oraşul M având nevoie de această investiţie, cu toate consecinţele ce decurg, respectiv atragerea de fonduri băneşti la bugetul local prin încasarea de taxe şi impozite şi alte venituri calculate conform Codului fiscal, pentru dezvoltarea oraşului din punct de vedere turistic, prin mărirea numărului unităţilor de cazare şi a locurilor de agrement.

Pentru nerealizarea investiţiei autoritatea locală nu se afla în culpa, deci nu poate fi vorba despre existenţa vreunui prejudiciu, reclamantul putând să realizeze investiţia, nefiind împiedicat în niciun fel de către pârâţi.

În speţa de faţă nu este vorba despre o neexecutare culpabilă a obligaţiilor contractuale de către autoritatea contractantă, deoarece reclamantul este cel care nu şi-a respectat obligaţiile contractuale de a realiza investiţia şi implicit de a solicita eliberarea autorizaţiei de construire pentru realizarea proiectului.

Au mai susţinut pârâţii că în contractul de concesiune nr. x/2004 nu este prevăzuta o asemenea sancţiune; or, contractul reprezintă legea părţilor.

În drept, au fost invocate disp. art. 205 C. proc. civ., Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată şi completată, C.civil (filele 34-40).

Reclamantul EE a formulat răspuns întâmpinarea pârâţilor, prin care a solicitat respingerea excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei M, întrucât cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1530, 1531-1537 Cod civil, fiind o acţiune în repararea prejudiciului material.

Reclamantul a apreciat că şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este neîntemeiată, întrucât emiterea avizului nefavorabil nu îi este imputabilă, că prin procesul-verbal nr. xx/2005 s-a decis eliberarea terenului de cablurile subterane, însă această lucrare nu a avut un termen de începere şi finalizare a lucrărilor, iar reclamantul consideră că nu avea obligaţia de a efectua această lucrare de relocare a cablurilor respective, deoarece ea cade în sarcina pârâţilor; contractul de concesiune are termen de derulare pe 49 de ani, motive pentru care folosinţa terenului concesionat este deţinută până în anul 2054, iar prejudiciul produs ca urmare a imposibilităţii edificării hotelului se întinde pe durata concesiunii, de 49 de ani.

Reclamantul a considerat nefondate apărările pârâţilor, în sensul că este lipsită de relevanţă împrejurarea că nu a solicitat eliberarea unui nou certificat de urbanism, câtă vreme situaţia terenului este neschimbată, fiind grevat de aceleaşi cabluri subterane, pârâţii invocându-şi propria turpitudine, cu atât mai mult cu cât reclamantul arată că şi-a respectat obligaţiile contractuale, în sensul că a plătit concesiunea pe întreaga durată de 49 de ani, a întocmit proiectul pentru edificarea construcţiei, a obţinut toate avizele necesare autorizării lucrărilor, mai puţin cel anterior menţionat, terenul fiind afectat de sarcini ascunse de către pârâţi la momentul concesiunii, Consiliul Local M încălcându-şi obligaţia contractuală de a preda liber de sarcini terenul concesionat.

S-a mai invocat de reclamant excepţia de nelegalitate de HCL M nr. yyy/ 2013, al cărei conţinut nu îl cunoaşte, prin care se susţine că i-ar fi fost retrasă concesiunea şi contractul ar fi fost desfiinţat de plin drept, arătându-se că această hotărâre este un act administrativ cu caracter individual, care poate fi cercetat oricând, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 (filele 70-71).

Prin sentinţa civilă nr. xxx din data de yyy, Judecătoria M a respins excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei M, invocată de pârâţii Oraşul M şi Consiliul Local al Oraşului M, ca neîntemeiată, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţii Oraşul M şi Consiliul Local al Oraşului M şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul EE, , domiciliat în C, Str. A, nr. 2, Sector 0, si cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Societatea Civilă de Avocaţi "0000" cu sediul profesional în…., persoana însărcinată cu primirea corespondentei fiind dl. CC, în contradictoriu cu pârâţii Oraşul M si Consiliul Local Al Oraşului M, cu sediul in oraşul M, , ca prescrisă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâţii Oraşul M şi Consiliul Local al Oraşului M, se reţine că între reclamantul EE, în calitate de concesionar, şi Consiliul Local al oraşului M, în calitate de concedent, s-a încheiat contractul de concesiune nr. x/2004, prin care acesta din urmă, în calitate de proprietar concedent, oferă spre concesiune, iar reclamantul concesionează terenul situat în oraşul M, str. A nr. 22, în suprafaţă de 1.125 mp, destinat construirii unui minihotel, stabilindu-se drepturi şi obligaţii reciproce.

Prin încheierea unui contract de concesiune, concesionarul nu intră într-un raport de drept financiar public cu autoritatea locală şi chiar dacă preţul concesiunii este stabilit în mod unilateral prin hotărâre de consiliu local, actul încheiat nu este unul unilateral, ci bilateral, sinalagmatic, de vreme ce sunt stabilite drepturi şi obligaţii reciproce, redevenţa neputând fi considerată impozit sau taxă locală.

De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. c), teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, un contract de concesiune va fi asimilat unui act administrativ şi va fi supus unui regim juridic de drept administrativ, numai în măsura în care obiectul său vizează exclusiv punerea în valoare a unor bunuri proprietate publică. Per a contrario, un contract de concesiune care are ca obiect punerea în valoare a unor bunuri proprietate privată a statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, nu va fi supus competenţei instanţelor de contencios administrativ (Decizia nr. 6 din 6 ianuarie 2011, pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect suspendarea obligaţiei de plată a redevenţei rezultată din contractul de concesiune).

Raportat la cauza de faţă, terenul ce face obiectul contractului de concesiune nu face parte din domeniul public al oraşului M, ci din domeniul privat, fiind situat în intravilanul oraşului, având destinaţia de curţi-construcţii, astfel cum rezultă din certificatul de urbanism nr. xx/.2004 (filele 0), cât şi din adresa nr. xx/.2004 a Primăriei or. M (fila 0), în care se exprimă fără echivoc faptul că terenul respectiv este proprietatea privată a oraşului M, aflat în administrarea consiliului local.

Astfel fiind, nu se poate reţine susţinerea pârâţilor, în sensul că respectivul contract de concesiune încheiat între părţi are natura juridică a unui act administrativ, ceea ce impune concluzia că litigiul dintre ele, având ca izvor executarea necorespunzătoare sau neexecutarea convenţiei, să fie supus jurisdicţiei speciale a contenciosului administrativ, întrucât acesta este un contract civil, astfel că instanţa competentă în litigiul de faţă este Judecătoria M.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţii Oraşul M si Consiliul Local al Oraşului M, instanţa de fond a constatat că potrivit art. 8 din Decretul 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă „prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea”. În acest caz, termenul de prescripţie este cel general de 3 ani.

Aceste dispoziţii legale ce reglementează prescripţia în cazul acţiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită se aplică în cauza de faţă, chiar dacă este incidentă răspunderea civilă contractuală.

De asemenea, nu sunt aplicabile dispoziţiile noului Cod civil, întrucât prin art. 6 alin.4 din Noul Cod civil se prevede că prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Mai mult, prin Decizia ÎCCJ nr. 1 din 17 februarie 2014 privind recursul în interesul legii, s-a stabilit în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Astfel fiind, termenul de prescripţie de 3 ani a început sa curgă de la data la care reclamantul a cunoscut despre existenţa instalaţiilor telefonice din subsolul terenului concesionat, respectiv de la momentul emiterii avizului nefavorabil de către Romtelecom şi ¬luării la cunoştinţa, având în vedere că din acel moment a cunoscut că nu îşi poate realiza investiţia, respectiv din cursul anului 2004 (fila 20), termenul de 3 ani pentru angajarea răspunderii civile contractuale a concedentului Consiliul Local al oraşului M împlinindu-se în cursul anului 2007.

Apărarea reclamantului, în sensul că acest contract de concesiune încheiat între părţi are termen de derulare pe 49 de ani, motive pentru care folosinţa terenului concesionat este deţinută până în anul 2054, iar prejudiciul produs ca urmare a imposibilităţii edificării hotelului se întinde pe durata concesiunii, de 49 de ani, este lipsită de relevanţă cu privire la începutul termenului de prescripţie şi cu privire la curgerea acestuia, întrucât ceea ce se solicită prin prezenta acţiune este atragerea răspunderii civile contractuale a pârâtului concedent Consiliul Local al oraşului M, pentru culpa pretinsă de reclamant în neexecutarea corespunzătoare a obligaţiilor asumate prin încheierea contractului de concesiune, acţiune exclusiv cu caracter patrimonial, supusă prescripţiei extinctive, folosinţa exercitată asupra obiectului contractului de concesiune nefiind de natură a suspenda/întrerupe termenul de prescripţie.

Având in vedere faptul ca reclamantul a introdus acţiunea în repararea prejudiciului după circa 12 ani de la data luării la cunoştinţa despre existenţa prejudiciului reclamat, cunoscând în acelaşi timp şi partea care se face vinovată de cauzarea acestui prejudiciu, instanţa de fond a respins prezenta cerere ca prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe,în termen legal, apelantul-reclamant EE, a declarat apel arătând că este nelegală şi netemeinică, solicitând admiterea acestuia,  anularea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În  temeiul art.223 rap. la art. 411 alin. (1) pet. 2 , teza a Il-a, Cod pocedură civilă, apelantul-reclamant EE a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În fapt, apelantul-reclamant a arătat că prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul Judecătoriei M sub nr. 111111, a solicitat instanţei să dispună:

-obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului şi plata daunelor interese reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat de către pârâţi ca urmare a încălcării obligaţiei de predare liber de sarcini a terenului situat în M, str. A, nr.22, jud. Y, în suprafaţa de 1125,00 mp, potrivit art. 11 pct. 11.1 din contractul de concesiune nr. x/.2004 încheiat între părţi, prejudiciul produs fiind evaluat provizoriu la suma de 100.000 lei;

-obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, în motivarea cererii apelantul-reclamant a arătat că la data de 2004 a încheiat cu pârâtul Consiliul Local al Oraşului M contractul de concesiune nr.x, care are ca obiect preluarea în concesiune a terenului situat în M, Str. A, nr.22, Judeţ Y, în suprafaţa de 1125,00 m.p. ;

-preţul concesiunii fiind de 000 Euro, achitaţi integral, conform contract, iar durata concesiunii este de 49 de ani,

-prin contractul de concesiune s-a prevăzut predarea terenului de către concedent în vederea realizării obiectivului de investiţii prevăzut în planul urbanistic general, având destinaţia precizată în certificatul de urbanism eliberat de Serviciul de Urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei M şi în condiţiile din oferta care a stat la baza adjudecării licitaţiei ( art.2 din contractul de concesiune).

-prin contractul de concesiune pârâtul Consiliul Local al Oraşului M şi-a asumat obligaţia de predare a terenului în suprafaţa de 1125,00 m.p. liber de sarcini (art. 11 pct. 11,1 din contract)

-pe terenul concesionat intenţiona să construiască un hotel compus din demisol + parter+ etaj 1 + etaj 2 + mansarda, sens în care a întreprins toate demersurile.

-Primăria Oraşului M prin certificatul de urbanism nr. xx/.2004 certifica posibilitatea edificării unei construcţii minihotel D+P+2E+M, parcare, anexe, împrejmuire teren.

-în vederea eliberării autorizaţiei de construcţie a întocmit memoriu general de arhitectură şi a obţinut următoarele avize şi studii: studiu geotehnic; aviz SC Hidro V. Y; aviz SC Electrica SA - M; aviz Distrigaz Sud -M; aviz Grupul de Pompieri Y; aviz Direcţia de Sănătate Publica Y; aviz inspectoratul jud. de protecţie civilă; aviz verificator de proiecte atestat; aviz Ministerul Turismului; acord Agenţia pentru Protecţia Mediului.

-pentru obţinerea autorizaţiei de construire era nevoie şi de aviz Romtelecom M, pe care nu l-a putut obţine din cauze străine de voinţa sa, dovada acestei împrejurării fiind avizul nefavorabil nr. xxx din data de 2004, emis de Romtelecom S. A. -Direcţia de Telecomunicaţii Y, care atestă că pe terenul concesionat din str. A, nr.22, oraşul M, unde se propune amplasamentul construcţiei, sunt pozate instalaţii telefonice subterane de foarte mare importanţă, amplasate în canalizaţie telefonică principală. Canalizaţia telefonică are o vechime de peste 40 de ani şi pe aceasta sunt instalate mai multe cabluri telefonice;

De asemenea, apelantul-reclamant a arătat că pârâţii Oraşul M şi Consiliul Local al Oraşului M au formulat întâmpinare, prin care au invocat, în principal, excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei M, iar, în subsidiar/ excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Apelantul-reclamant a învederat că în motivare pârâţii au arătat că la data de 05.01.2004 a fost încheiat contractul de concesiune nr. x, prin care Consiliul Local al Oraşului M, în calitate de concedent, a dat în folosinţa subsemnatului EE, în calitate de concesionar, terenul situat în oraşul M, str. A nr. 22, în suprafaţă de 1125 mp în vederea amenajării unui minihotel.

Prin adresa nr. xxx/.2004 a fost emis avizul nefavorabil pentru lucrarea "Construire minihotel D+P+2E+M parcaje si împrejmuire pe str. A , nr.  22, oraşul M, Judeţul Y urmare avizul nefavorabil, Primăria Oraşului M, prin adresa nr.xx din 2004,  a solicitat Romtelecom mutarea instalaţiilor respective pe un alt traseu, conform legislaţiei.

Apelantul-reclamant a învederat că s-a mai arătat că urmare demersului său, în data de xx/2005, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Primăriei Oraşului M, dl. EE şi dl. CC - director Direcţia Telecomunicaţii Y, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal nr. xx/.2005, când s-a stabilit eliberarea terenului de cablurile subterane .Pârâţii au susţinut că de la data întocmirii procesului-verbal şi până la momentul rezilierii contractului, subsemnatul reclamant ar fi stat în pasivitate în condiţiile în care ei au depus toate diligenţele pentru a intra în posesia trenului, liber de sarcini.

Ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, prin Hotărârea Consiliului Local al Oraşului M nr. xx din  2013 concesiunea a fost retrasă, iar contractual a fost desfiinţat de plin drept.

Apelantul-reclamant a arătat că, cu privire la excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei M, invocată de către pârâţii, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004 , care au cerut ca litigiul să fie supus jurisdicţiei speciale a contenciosului administrativ la Tribunalul Y, instanţa de fond a concluzionat că este competent întrucât contractual de concesiune este un contract civil, astfel că instanţa competentă în litigiul de faţă este Judecătoria M.

Apelantul-reclamant a arătat că referitor la excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei M, invocată de pârâţii s-a reţinut că prin încheierea unui contract de concesiune, concesionarul nu intră într-un raport de drept financiar public cu autoritatea locală şi chiar dacă preţul concesiunii este stabilit în mod unilateral prin hotărâre de consiliu local, actul încheiat nu este unul unilateral, ci bilateral, sinalagmatic, de vreme ce sunt stabilite drepturi şi obligaţii reciproce, redeventa neputand fi considerate impozit sau taxă locală.

Apelantul-reclamant a învederat că în ceea ce priveşte la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocata de pârâţii, instanţa de fond a constatat că potrivit art. 8 din Decretul 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă „prescripţia dreptului la acţiune  în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea". În acest caz, termenul de prescripţie este cel general de 3 ani.

Totodată, apelantul-reclamant a precizat că prin sentinţa civilă nr. 000/00  pronunţată în dosarul nr. 000/00, de către Judecătoria M, s-a dispus, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul EE, în contradictoriu cu pârâţii Oraşul M şi Consiliul Local al Oraşului M, ca prescrisă.

În continuare, apelantul-reclamant a menţionat că pentru ca instanţa de fond să dispună o asemenea soluţie a considerat că, termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă de la data la care reclamantul a cunoscut despre existenta instalaţiilor telefonice din subsolul terenului concesionat, respectiv de la momentul emiterii avizului nefavorabil de către Romtelecom şi luării la cunoştinţă, având în vedere că din acel moment ar fi cunoscut că nu işi poate realiza investiţia, respectiv din cursul anului 2004 (fila 20), termenul de 3 ani pentru angajarea răspunderii civile contractuale a concedentului Consiliul Local al oraşului M împlinindu-se în cursul anului 2007.

În plus, apelantul-reclamant a menţionat că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi neîntemeiată sub următoarele aspecte:

-greşita stabilire a datei la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru repararea prejudiciului pe care reclamantul l-a suferit;

Apelantul-reclamant a învederat că prin contractul de concesiune pârâtul Consiliul Local al Oraşului M şi-a asumat obligaţia de predare a terenului în suprafaţa de 1125,00m.p. liber de sarcini (art.11 pct.11.1 din contract), însă acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.

Mai mult, apelantul-reclamant a precizat că după cu rezultă din probele dosarului s-a încercat ca utilităţile aflate în subsolul terenului concesionat să fie mutate.

Totodată, apelantul-reclamant a învederat că nu este ţinut să execute construcţia într-un anumit termen, fiind oricând în drept să edifice construcţia în decursul celor 49 de ani.

Apelantul-reclamant a învederat că deoarece, pârâţii pretind că prin Hotărârea Consiliului Local al oraşului M nr. xx/ 2013 concesiunea ar fi fost retrasă, iar contractul ar fi fost desfiinţat deplin drept, solicită ca instanţa de control judiciar să constate că cel puţin până la data de y a fost în vigoare contractul de concesiune nr. x/2004;

În concluzie, apelantul-reclamant a învederat că termenul general de prescripţie putea să curgă la data la care ar fi luat la cunoştinţă de Hotărârea Consiliului Local al oraşului M nr.xx/ 2013;

-instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală deoarece nu a avut în vedere excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al oraşului M nr.xx din 2013.

De asemenea, apelantul-reclamant a precizat că prin răspunsul la întâmpinare a învederat că nu cunoştea conţinutul Hotărârii Consiliului Local al oraşului M nr.xx din 2013, dar că acest act este luat cu abuz de putere deoarece nu şi-a încălcat culpabil nicio obligaţie contractuală.

A mai arătat apelantul-reclamant că pe calea excepţiei de legalitate a cerut constatarea nelegalităţii Hotărârii Consiliului Local al oraşului M nr.xx din 2013, pentru următoarele motive:

-Hotărârea nr.xx din 2013 este un act administrativ unilateral cu caracter individual care poate fi cercetat oricând potrivit art. 4 din legea nr.554/2004;

-Hotărârea nr. xx din 2013, nesocoteşte dispoziţiile contractului de concesiune;

-în mod neîntemeiat instanţa de fond a ajuns la concluzia că în mod legal executarea silită s-a declanşat împotriva sa pentru sumele de bani stabilite cu titlu de penalităţi de întârziere, deoarece a semnat contractele de împrumut cu intimata creditoare.

Faţa de excepţia de nelegalitate invocată, apelantul-reclamant a învederat că instanţa de fond trebuia să dispună suspendarea judecării cauzei până la judecarea excepţiei de nelegalitate de către instanţa de contencios administrativ.

În drept, apelantul-reclamant a invocat dispoziţiile art. 718-720 C.proc.civ.; art.466 şi urm. C.proc.civ.

În dovedire, apelantul-reclamant a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri, martori şi interogatoriu.

La data de 0 intimații – pârâți Consiliul Local Al Oraşului M şi Oraşul M prin Primar au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului declarat de apelantul-reclamant EE împotriva Sentinţei civile nr. 00 , pronunţata de Judecătoria M, ca nefondat.

În fapt, intimații-pârâți Consiliul Local Al Oraşului M şi Oraşul M prin Primar  au arătat că prin Sentinţa nr. 00 , Judecătoria M a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de aceştia prin întâmpinare şi în consecinţă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca fiind prescrisă.

De asemenea, intimații-pârâți au arătat că apelantul a criticat sentinţa prin prisma faptului că termenul de prescripţie de 3 ani putea să înceapă să curgă de la data la care ar fi luat cunoştinţa HCL nr. 35/2013 .

Totodată, intimații-pârâți au precizat că susţinerea apelantului că termenul de prescripţie ar putea să curgă de la data luării la cunoştinţă despre HCL nr. xx/2013 este lipsită de temei întrucât acesta a putut estima existenţa vreunui prejudiciu de la momentul în care a luat cunoştinţă despre avizul nefavorabil nr. 00, emis de Rometelecom. De asemenea, curgerea termenului de prescripţie de la data luării la cunoştinţa despre HCL nr. 35/2013 ar fi contrară dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă deoarece conform acestuia "prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.

În plus, intimații-pârâți au precizat că aşa cum a arătat şi în fata instanţei de fond la data de 2004, la solicitarea dlui EE, a fost emis certificatul de urbanism nr. y prin care s-a cerut avizul de la Romtelecom M. Prin adresa nr. 00 a fost emis avizul nefavorabil pentru lucrarea "Construire minihotel D+P+2E+M, parcaje si împrejmuire pe str. A ,nr. 22, oraşul M , Judeţul Y " pe motiv că pe amplasamentul construcţiei, Romtelecom SA, are pozate instalaţii telefonice subterane de foarte mare importanţă, amplasate în canalizaţie telefonică principală. Urmare avizului nefavorabil, Primăria Oraşului M, prin adresa nr. 00din 2004, a solicitat Romtelecom mutarea instalaţiilor respective pe un alt traseu, conform legislaţiei.

Intimații-pârâți au precizat că urmare a demersului întreprins de aceştia în data de 2005, a avut loc o întalnire între reprezentanţii Primăriei Oraşului M, dl. EE şi dl. CC -director Direcţia Telecomunicaţii Y, ocazie cu care s-a încheiat Procesul-verbal nr. 00/.2005, când s-a stabilit eliberarea terenului de cablurile subterane.

În continuare, intimații-pârâți au învederat că apelantul-reclamant a luat cunoştinţă despre existenţa instalaţiilor telefonice din subsolul terenului de la momentul emiterii avizului nefavorabil de către Romtelecom, moment de la care, aşa cum corect a apreciat şi instanţa de fond, a început să curgă termenul de prescripţie de trei ani, conform art.8 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, întrucât acesta este momentul la care apelantul a cunoscut că nu îşi poate realiza investiţia.

Faţă de cea de a doua critică intimații-pârâți au precizat că potrivit art. 54 din Legea nr. 76/2012, art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a fost modificat în sensul că:

" (l) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

(2) Instanţa investită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie , fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză ."

Faţă de dispoziţiile citate, intimații-pârâți au apreciat că instanţa de contencios administrativ nu mai este competentă să se pronunţe asupra excepţiei de nelegalitate invocate în alte cauze, acest atribut aparţinând instanţei care judecă fondul cauzei respective .

Ca urmare, intimații-pârâți au învederat că instanţa de contencios administrativ nu poate avea competenţă în soluţionarea unei excepţii de nelegalitate decât în situaţia în care este investită şi cu fondul litigiului.

Cu privire la nelegalitatea HCL nr. 35/2013, intimații-pârâți au învederat că:

Doctrina a identificat următoarele condiţii de admisibilitate ale excepţiei de nelegalitate: existenţa unui litigiu, a unei cauze aflate pe rolul unei instanţe judecătoreşti; actul ce formează obiectul cauzei pe fond să fie emis în aplicarea actului administrativ a cărei nelegalitate este invocat pe cale de excepţie; excepţia de nelegalitate să vizeze un act administrativ unilateral cu caracter individual; existenţa unei legături între fondul pricinii şi excepţia de nelegalitate; ridicarea excepţiei de nelegalitate din oficiu de instanţa de judecată pe rolul căreia se află cauza respectivă, de către oricare de părţile interesate,  inclusiv de intervenienţii din cadrul unui proces.

Analizând cele menţionate mai sus intimații-pârâți au menţionat că sunt îndeplinite condiţiile de admitere a excepţiei de nelegalitate a HCL nr.xx/2013.

Intimații-pârâți au învederat că apelantul a apreciat că la momentul predării terenului, obiect al concesiunii, acesta nu era liber de sarcini însă instanţa supremă a stabilit că, prin sintagma "liber de sarcini" se înţelege că terenul se predă liber şi neafectat de obligaţii juridice, cum ar fi privilegiile şi ipoteca, servituţile şi superficia, dreptul de preemţiune şi de retenţie etc. (Decizia nr. 1467/2000 a Curţii Supreme de Justiţie -secţia comercială).

Intimații-pârâți au arătat că Hotărârea Consiliului Local xx/2013 a fost adoptată având în vedere că apelantul-reclamant nu a respectat prevederile art. 9.c. din contractul de concesiune nr. x din 2004 cu privire la termenul de executare a investitiei, comunicată apelantului la data de 2013, dovada comunicării existând la dosarul cauzei.

De asemenea, intimații-pârâți  au precizat că la data de.2006 a fost emis Cerificatul de urbanism nr. xx pentru construire minihotel D+P+2E+M, parcare, anexe, utilităţi, împrejmuire teren ce a avut valabilitate 12 luni de la data emiterii, cu drept de prelungire conform legii .Deşi data valabilităţii acestuia era până la.2005 EE ca persoană interesată, nu a solicitat prelungirea valabilităţii certificatului de urbanism, şi nici în decursul anilor, până la momentul rezilierii contractului nu a mai solicitat niciodată emiterea unui nou certificat de urbanism, act anterior autorizării, în vederea realizării obiectului contractului de concesiune, ceea ce demonstrează fără putinţă de tăgada lipsa totală de interes a reclamantului de a realiza investiţia.

Având în vedere cele de mai sus, intimații-pârâți au solicitat respingerea apelului declarat de apelantul-reclamant EE ca nefondat.

În drept, intimații-pârâți au invocat dispoziţiile art. 471 alin. (5) C.pr. civ. şi actele normative menţionate în întâmpinare .

În dovedire, intimații-pârâți  au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi orice alte probe a căror necesitate ar reieşi din dezbateri.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel, formulate de apelantul-reclamant EE dar şi a dispoziţiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

În fapt, între apelantul  EE şi Oraşul M prin primar s-a  încheiat un contract de concesiune înregistrat sub nr. x din data de 00,00.2004 având ca obiect  concesionarea terenului în suprafaţă de 1125 m. p. situat în  M  strada A nr. 22 pe un termen de 49 ani.

Reclamantul a solicitat obţinerea unei autorizaţii de construcţie pentru construirea unui Minihotel şi, la data de 2004 a primit avizul nefavorabil cu nr. xx din partea Romtelecom SA cu motivarea că pe terenul în cauză există instalaţii telefonice subterane de foarte mare importanţă, amplasate în canalizaţie telefonică principală.

Deşi au fost efectuate demersuri pentru eliberarea terenului de către Romtelecom, până în anul 2013 reclamantul nu a mai întreprins nicio măsură pentru realizarea obiectivului.

Prin Hotărârea Consiliului Local M nr. xx/. 2013  a fost retrasă concesiunea şi s-a reziliat contractul de drept, hotărâre ce a fost comunicată reclamantului.

Ţinând cont că data încheierii contractului respectiv.2004 este anterior datei de 2011 legea aplicabilă în speţa de faţă este  cea de la data  încheierii contractului.

Cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamanţii intimaţi este o cerere cu caracter patrimonial şi potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune se prescrie în termenul general de 3 ani, termen care se calculează cu începere de la momentul naşterii dreptului la acţiune. Potrivit art. 8 din acelaşi act normativ, "prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea”.

Data de la care a început  să curgă termenul de prescripţie în speţa de faţă  aşa cum corect a stabilit şi instanţa de fond  este  data  de la care reclamantul  a cunoscut despre imposibilitatea obţinerii avizului din partea Romtelecom SA.

Astfel , la data de 25.05.2004, prin adresa nr. 00, Romtelecom SA a comunicat reclamantului apelant un aviz nefavorabil pentru lucrarea de construcţie  minihotel , cu motivarea că pe terenul în cauză există instalaţii telefonice subterane de foarte mare importanţă, amplasate în canalizaţie telefonică principală . Deci de la acea dată, s-a cunoscut imposibilitatea realizării obiectului contractului de concesiune.

Referitor la susţinerea apelantului în sensul că nu era ţinut să execute construcţia într-un anumit termen, fiind în drept să edifice acea construcţie în 49 de ani respectiv pe toată perioada contractului de concesiune ,  nu are incidenţă cu privire la  data începerii cursului de prescripţie, întrucât, prin acţiunea introductivă de instanţă se solicită  atragerea răspunderii civile contractuale a Consiliului Local M  pentru culpa  pretinsă de reclamant în neexecutarea corespunzătoare a obligaţiilor asumate prin contractul de concesiune, acţiune exclusiv cu caracter patrimonial supusă termenului de prescripţie.

Nici  susţinerea referitoare la faptul că termenul de prescripţie începe să curgă de la data comunicării Hotărârii  Consiliului Local al oraşului M 2013, nu este întemeiată având în vedere că prejudiciul solicitat prin acţiune, îl reprezintă încălcarea obligaţiei de predare liber de sarcini a terenului iar data de la care apelantul reclamant a luat la cunoştinţă de această încălcare a fost tocmai data la care a luat cunoştinţă de avizul emis de Romtelecom SA şi nu data  retragerii concesiunii.

Cu privire la motivul de apel  prin care apelantul invocă faptul că  hotărârea instanţei de fond este nelegală deoarece nu a avut în vedere excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local M invocată prin răspunsul la întâmpinare şi faţă de care în opinia apelantului dosarul trebuia înaintat instanţei de contencios administrative pentru soluţionarea excepţiei,tribunalul va respinge şi acest motiv de apel ca nefondat având în vedere următoarele considerente:

Potrivit disp. Art. 4 alin. 1 din legea nr. 554/2004 , ,, legalitatea unui act administrative cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate,,.  Alin 2 al aceluiaşi act normative prevede că ,, instanţa investită cu fondul litigiului  şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând ca de actul administrative cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competent sa se pronunţe asupra excepţiei,,.

Raportat la aceste dispoziţii legale, instanţa trebuie să stabilească dacă actul administrativ  are legătură juridică suficientă pentru a face cenzura legalităţii actului administrative în procedura accesorie prevăzută de art. 4 din legea 554/2004. Pentru aceasta doctrina a statuat asupra următoarelor condiţii de admisibilitate ale excepţiei de nelegalitate: existenţa unui litigiu, existenţa unei cauze aflate pe rolul unei instanţe judecătoreşti, actul ce formează obiectul cauzei pe fond să fie emis în aplicarea actului administrative a cărei nelegalitate este invocat pe cale de excepţie, excepţia de nelegalitate să vizeze un act administrative unilateral cu caracter individual, existenţa unei legături între fondul pricinii şi excepţia de nelegalitate, ridicarea excepţiei de nelegalitate din oficiu de către instanţa pe rolul căreia se află cauza respectivă, de către oricare dintre părţile interesate inclusiv de intervenienţii din cadrul unui proces.

Astfel, din cauza dedusă judecăţii se observă că obiectul acesteia îl reprezintă repararea unui prejudiciu ca urmare a  încălcării obligaţiilor contractuale de a preda liber de orice sarcini terenul concesionat, iar actul administrativ a cărei nelegalitate se invocă priveşte retragerea contractului de concesiune. Actul administrativ a fost comunicat apelantului încă din anul 2013 şi nu a fost contestat pe fond.

Luând în consideraţie dispoziţiile legale menţionate raportate la cauza de faţă tribunalul apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a cenzura legalitatea actului administrativ reprezentat de Hotărârea Consiliului Local M astfel că motivul de apel este nefondat.

În concluzie, pentru toate aceste considerente,  tribunalul în baza dispoziţiilor art. 480, alin. 1 N.C.p.c va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul  - reclamant  EE, împotriva sentinţei civile nr. 00 pronunţată de Judecătoria M.

Domenii speta

Spete similare