Suspendarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, în cazul prevăzut de dispozițiile art. 52 lit. a din teza Codul muncii (în forma în vigoare înainte de declararea neconstituționalității acestor dispoziții legale prin Decizia 279/

1. Prin sentinţa nr. 4038 din data de 12 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Gorj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. 1934/95/2015 s-a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, invocată de către pârâtă.

S-a respins acţiunea formulată de către reclamantul C.D. , cu domiciliul în municipiul …, în contradictoriu cu pârâta ..., cu sediul în oraşul …, cu nr. înmatriculare în registrul comerţului …, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând actele dosarului, în raport de dispoziţiile legale aplicabile, instanţa a reţinut:

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul C.D.  a solicitat :constatarea nulităţii deciziei de încetare a suspendării contractului individual de muncă începând cu data de 30.01.2015, cu nr.1494/108/30.01.2015, emisă de directorul general al … obligarea pârâtei la emiterea unei decizii care să anuleze decizia nr. 1639 din 23.08.2013, prin care i-a fost suspendat reclamantului C.I.M. începând cu data de 23.08.2013; obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să fie anulată suspendarea contractului individual de muncă în perioada 23.08.2013-30.01.2015; obligarea pârâtei la recalcularea şi transmiterea către instituţiile publice în drept a declaraţiilor lunare rectificative pentru perioada suspendată, respectiv august 2013-ianuarie 2015, inclusiv a obligaţiilor de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.

Aşadar, reclamantul nu a investit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în constatare a existenţei sau inexistenţei unui drept în baza art. 35 din Codul de procedură civilă, ci a formulat contestaţie împotriva deciziei  nr.1494/108/30.01.2015, emisă de directorul general al …., de încetare a suspendării contractului individual de muncă începând cu data de 30.01.2015,  acţiune reglementată de dispoziţiile art. 268 alin. 1 lit. a din Codul Muncii, respectiv 211 lit. a din Legea 62/2011, solicitând constatarea nulităţii acestei decizii.

Ori acţiunea în constatare a nulităţii unui act juridic constituie o acţiune în realizare a dreptului şi nu o acţiune în constatare , în sensul prevederilor art. 35 din codul de procedură civilă.

Prin urmare, instanţa a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, invocată de către pârâtă.

Pe fond, instanţa a reţinut că acţiunea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 1639/23.08.2013, emisă de directorul general al …., începând cu data de 23.08.2013, a fost suspendat contractul individual de muncă a reclamantului C.D. , având funcţia de director economic, în temeiul art. 52 alin.1 lit. b din Codul muncii. Această decizie de suspendare a fost emisă ca urmare a plângerii  penale nr. 10386/04.07.2013, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu în dosarul 4155/P/2013, formulată de societatea pârâtă împotriva reclamantului, în baza baza raportului de audit nr. 4873/22.03.2013.

Reclamantul a contestat decizia de suspendare a contractului individual de muncă nr. 1639/23.08.2013 în dosarul nr.7905/95/2013 , în care a Tribunalul Gorj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a pronunţat sentinţa nr. 537/13.03.2014, rămasă definitivă prin neapelare , prin care a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a deciziei de suspendare menţionată şi s-a respins contestaţia.

Ulterior, reclamantul a promovat o altă acţiune, ce a făcut obiectul dosarului nr. 1962/95/2014 , înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care a solicitat anularea raportului de audit intern nr.4873 din 28.03.2013, emis şi aprobat de directorul general al ….,  plângerea penală nr.10386 din 04.07.2013 formulată de directorul general al ..., precum şi  decizia de suspendare nr.1639/23.08.2013, emisă de directorul general al ..., precum şi obligarea  … la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate cu indicele de inflaţie de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa în prezenta cauză şi să fie repuse părţile  în situaţia anterioară datei de 23.08.2013, dată la care a fost emisă decizia de suspendare.

Prin sentinţa nr. …, pronunţată în dosarul nr. .., instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta ..., în raport de sentinţa  nr…., pronunţată în dosarul nr…, cu motivarea că nu există identitate de cauză.

A reţinut instanţa că în dosarul nr….. reclamantul a solicitat anularea deciziei de suspendare, invocând vicii de formă ale deciziei, respectiv nemotivarea acesteia sub aspectul descrierii faptei şi a împrejurărilor ce îl fac incompatibil cu atribuţiile postului ocupat, neindicarea duratei pentru care s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă, precum şi faptul că  nu a avut  cunoştinţă de formularea unei plângeri penale împotriva sa.

În cauza dedusă judecăţii în dosarul nr. …. instanţa a reţinut că reclamantul a solicitat anularea deciziei de suspendare, ca o consecinţă a anulării raportului de audit de audit intern prin care s-au constatat faptele imputate acestuia prin plângerea penală formulată împotriva sa, capătul de cerere privind anularea deciziei de suspendare fiind un capăt de cerere accesoriu al capătului principal de cerere –anularea raportului de audit intern.

De asemenea, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind anularea raportului de audit intern nr.4873/28.03.2013 şi a plângerii penale nr.10386/04.07.2013, invocată din oficiu,  şi, în consecinţă, a respins şi acţiunea formulată de reclamantul C.D. .

În considerente,  instanţa a reţinut că raportul de audit intern  nu produce prin el însuşi consecinţe juridice, nu dă naştere niciunui raport obligaţional, ci doar reflectă şi constată o stare  de fapt.

Referitor la reclamant, s-a reţinut că raportul de audit nu a produs consecinţe juridice în ceea ce îl priveşte, nu a dat naştere niciunei obligaţii în sarcina acestuia, a cuprins constatări si recomandări în legătură cu activitatea reclamantului, ce au fost aduse la cunoştinţa conducerii unităţii, iar formularea unei plângeri penale pentru fapte penale în legătură cu serviciu se putea face indiferent de modalitatea în care s-ar fi luat cunoştinţă de  aceste fapte.

În consecinţă, instanţa a reţinut că este incidentă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind raportul de audit intern.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea plângerii penale formulate de pârâtă împotriva reclamantului, instanţa a reţinut că nicio dispoziţie legală nu prevede posibilitatea anulării unei plângeri penale şi, pe de altă parte, reclamantul a susţinut că anularea plângerii penale, are caracter accesoriu faţă de capătul de cerere principal - anularea raportului de audit intern, iar,  în condiţiile in care s-a reţinut inadmisibilitatea acestui capăt de cerere, în virtutea principiului accesorium sequitur principale(accesoriul urmează calea principalului), se impune respingerea şi a capătului de cerere accesoriu.

În aplicarea aceluiaşi principiu, au fost respinse şi capetele de cerere privind anularea deciziei de suspendare, restabilirea situaţiei anterioare, acordarea de despăgubiri ca urmare a suspendării, acestea fiind, de asemenea, după cum a susţinut reclamantul, capete accesorii fata de capătul de cerere privind anularea raportului de audit.

Prin ordonanţa de clasare din 11.12.2014, emisă în dosarul nr.4155/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, s-a dispus clasarea cauzei fata de suspectul C.D. , pentru comiterea infracţiunilor prevăzute la art. 297 alin. 1 din Codul penal, art. 298 din Codul penal, art. 301 alin. l din Codul penal, art.323 din Codul penal şi art. 43 din Legea 82/1991, rap. la art. 321 alin.1 din Codul penal.

Având în vedere ordonanţa de clasare sus menţionată, precum şi ordonanţa nr. 53/II/2/2015,  emisă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, prin care s-a respins plângerea formulată de societatea pârâtă împotriva soluţiei adoptată în dosarul nr.4155/P/2013, directorul S.C. .. a emis decizia nr.108/30.01.2015, înregistrată în registrul general sub nr.1494/30.01.2015.

Prin decizia nr.108/30.01.2015, înregistrată în registrul general sub nr.1494/30.01.2015, emisă de directorul general al S.C. ..., s-a decis că : „La data de 30.01.2015 încetează suspendarea contractului individual de muncă al salariatului C.D. , contract suspendat în temeiul art. 52 alin.(1) lit. b) din Codul muncii şi art. 82 alin.(1) lit. b) din Contractul colectiv de muncă al  ...

Aşa cum rezultă din nota nr.3047/27.02.2015  şi tabelul depus la fila 36 din dosar, pârâta a acordat reclamantului salariile cuvenite pe perioada 28.08.2013 – 31.12.2014, calculate în sumă totală brută în cuantum de 89.300 lei, respectiv suma netă de 61972 lei, care a fost achitată în baza ordinului de plată nr.352 din 05.03.2015, depus la fila 34 din dosar. Pentru luna ianuarie 2015, a fost plătit salariul reclamantului, conform listei privind plata chenzinei a II-a  , prin carduri, depusă la filele 32,33 din dosar, plata fiind făcută în baza ordinului de plată nr. 207/ 13 februarie 2015.

De asemenea, pârâta a emis declaraţii rectificative privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.

Începând cu data de 30.01.2015, directorul al …. a emis decizia nr.112/30.01.2015, înregistrată în registrul general sub nr.1496/30.01.2015, prin care, având în vedere rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, prin care inculpatul C.D.  a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 297 alin. 1 , art.321, art.323, toate cu aplicarea art.35 alin.1 şi art.38 alin.1  Cod penal,  s-a decis suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, având funcţia de director economic, în temeiul art. 52 alin.1 lit. b din Codul muncii şi art. 82 alin.1 lit. b din Contractul colectiv de muncă al  … până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Această decizie de suspendare a contractului individual de muncă însă nu a fost contestată de reclamant în prezenta cauză, nefăcând obiectul acţiunii dedusă judecăţii.

Instanţa a  reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 52. alin 1 lit. b din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului , în cazul in care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis in judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

La alin. 2 se prevede că, în cazurile prevăzute la alin. 1 lit. a şi b, dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară şi i se plăteşte, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 279/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 431 din 17 iunie 2015, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 52. alin 1 lit. b, teza I, din Codul Muncii nu are relevanţă în cauză, având în vedere că produce efecte doar pentru viitor, iar cauza dedusă judecăţii în prezentul dosar nu are ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nr. 1639/23.08.2013  , ci contestaţia împotriva deciziei nr.108/30.01.2015, de încetare a  suspendării contractului individual de muncă, reclamantul solicitând totodată obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să fie anulată suspendarea contractului individual de muncă în perioada 23.08.2013-30.01.2015.

Aşadar, în speţă decizia de suspendare a contractului individual de muncă nr. 1639/23.08.2013  nu a fost anulată , iar la  art. 52. alin 2 din Codul muncii, legiuitorul prevede  în mod expres efectele juridice în situaţia constatării nevinovăţiei salariatului, respectiv salariatul îşi reia activitatea anterioară şi i se plăteşte, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

Ori, în ceea ce îl priveşte pe reclamant,  în baza deciziei nr.108/30.01.2015, s-a dispus  încetarea  suspendării contractului individual de muncă , fiindu-i plătite salariile pe perioada suspendării contractului individual de muncă, respectiv 28.08.2013 – 30.01.2015.

De asemenea, pârâta a emis declaraţii rectificative privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.

Aşa cum s-a arătat mai sus ,începând cu data de 30.01.2015, s-a dispus din nou suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului , prin decizia nr.112/30.01.2015, înregistrată în registrul general sub nr.1496/30.01.2015, însă această decizie de suspendare a contractului individual de muncă însă nu a fost contestată de reclamant în prezenta cauză, nefăcând obiectul acţiunii dedusă judecăţii.

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii invocată de pârâtă , iar pe fond a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal şi motivat, a declarat apel reclamantul C.D.

Criticile sunt în  esenţă următoarele: sentinţa este netemeinică şi nelegală, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că pârâta a anulat suspendarea contractului individual de muncă al apelantului pe perioada 23.08.2013-30.01.2015, întrucât prin decizia 108/30.01.2015 a încetat suspendarea C.I.M. începând ca data de 30.01.2015, nu începând cu data de 23.08.2013.

Susţine că, Decizia nr.1639/23.08.2013 a stabilit data de început a suspendării contractului individual de muncă, iar decizia nr.108/30.01.2015 a stabilit data de sfârşit, când se termină, când încetează suspendarea contractului individual de muncă, iar decizia care trebuia să anuleze suspendarea contractului individual de muncă între cele două date de început şi de sfârşit (stabilite prin cele două decizii)a suspendării CIM., nu există emisă de către pârâtă.

 Arată că există distincţie între  noţiunea de încetare a suspendării şi noţiunea de anulare a suspendări unui C.I.M., încetarea presupunând a dată, o zi din calendar, iar suspendarea presupunând o perioadă.

Mai arată că vechimea în muncă nu este dovedită cu achitarea unor drepturi salariale, aşa cum în mod eronat se susţine atât de pârâtă cât şi de instanţă, întrucât drepturile salariale pot să reprezinte şi diferenţe de salariu pe perioade când contractul individual de muncă nu este suspendat.

Nu există o corespondenţă directă între drepturi salariale şi contract individual de muncă activ, în fiinţă. În susţinerea acestei afirmaţii sunt şi declaraţiile rectificative depuse la dosar de către pârâtă.

Din atenţionările efectuate de Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (la aceste declaraţii), rezultă clar că sau plătit sume, fără să existe zile lucrate. De aici, concluzia că, contractual individual de muncă al apelantului pe perioada 23.08.2013-30.01.2015  este suspendat şi în prezent, şi conform prevederilor art.16.alin.(4), această perioadă nu constituie vechime în muncă.

 Susţine că perioada 23.08.2013-30.01.2015, pe lângă faptul că nu constituie vechime în muncă, nu constituie nici perioadă de cotizare la fondul de pensii, fond de sănătate, şomaj, etc., întrucât declaraţiile rectificative s-au depus numai pe perioada ianuarie 2014-decembrie 2014.

Din declaraţiile rectificative depuse la dosar nu rezultă că acestea s-au depus urmare faptului că s-au acordat drepturi salariale restante pentru salariatul C.D. .

Nu s-a solicitat de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, situaţia contractului individual de muncă al apelantului, pe perioada 23.08.2013-30.01.2015.

Mai susţine că drepturile sale de pensie vor fi afectate în sens negativ, în primul rând, datorită faptului că perioada 23.08.2015-30.01.2015 nu constituie vechime în muncă, conform art.16 alin (4) din Codul Muncii, iar în al doilea rând, datorită faptului că declaraţiile rectificative depuse nu sunt pentru întreagă perioadă reclamată plus aspectul că din conţinutul acestora sau a altui înscris din dosar, nu rezultă că sunt depuse pentru contribuţiile aferente drepturilor salariale acordate apelantului şi toate aceste diminuări ale drepturilor sale de pensie vor exista, în condiţiile în care nu poartă nicio vină a  suspendării CIM pentru acea perioadă.

Solicită reanalizarea probelor administrate la dosarul cauzei, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, admiterea acţiunii formulată în fond împotriva …., să  se constate netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei  instanţei de fond, păstrarea cauzei pentru rejudecare, cu cheltuieli de judecată ocazionate pentru de acest proces - fond şi apel.

În drept invocă dispoziţiile art.16 alin.(4); art.49 alin. (2),din Codul muncii, dispoziţiile Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, dispoziţiile Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi art. 466 din NCPC republicat în 2011.

Intimata pârâtă …  a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispoziţiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă, solicitând respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi  legală  a sentinţei  pronunţată de Tribunalul  Gorj.

Apelantul reclamant C.D.  a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare în raport de dispoziţiile art. 471 alin. 6 Cod procedură civilă

Apelul este fondat şi va fi admis ca atare, dar numai în limitele si pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin acţiunea înregistrată la data de 23.03.2015, sub nr. 1934/95/2015, pe rolul Tribunalului Gorj - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, reclamantul C.D. , în contradictoriu cu pârâta …. a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să  se dispună:

- constatarea nulităţii deciziei de încetare a suspendării contractului individual de muncă(C.I.M.) începând cu data de 30.01.2015 , cu nr.1494/108/30.01.2015, emisă de directorul general al …..;

- obligarea pârâtei la emiterea unei decizii care să anuleze decizia nr. 1639 din 23.08.2013, prin care i-a fost suspendat reclamantului C.I.M. începând cu data de 23.08.2013;

- obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să fie anulată suspendarea contractului individual de muncă în perioada 23.08.2013-30.01.2015;

- obligarea pârâtei la recalcularea şi transmiterea către instituţiile publice în drept a declaraţiilor lunare rectificative pentru perioada suspendată, respectiv august 2013-ianuarie 2015, inclusiv a obligaţiilor de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat în esenţă că, în mod greşit unitatea nu a dispus anularea deciziei anterioare de suspendare a CIM,  respectiv nu a anulat perioada de suspendare anterioară, câtă vreme s-a constatat nevinovăţia sa, conform Comunicării Minutei Penale nr.157 din data de 11.03.2015 a Judecătoriei Tg.Jiu, îndeplinindu-se condiţia impusă de prevederile art. 52 alin.2 din Codul Muncii.

De asemenea, a mai arătat că în decizia contestată în prezenta cauză, nu se instituie în cuprinsul deciziei obligativitatea pârâtei de a plăti o despăgubire egală cu salariul şi cu celelalte drepturi de care reclamantul a fost lipsit pe perioada suspendări contractului.

În aceeaşi ordine de idei, reclamanta susţine că nu s-a instituit în cuprinsul deciziei obligativitatea pârâtei de a recalcula şi comunica instituţiilor publice în drept declaraţiile rectificative privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, ce are ca efect asupra reclamantului inexistenţa vechimii în muncă,  inexistenţa contribuţiei de asigurări sociale la sistemul public de pensii, interzicerea accesului la asigurarea gratuită a sănătăţii prin neplata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în calitate de salariat.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii şi menţinerea ca legală a deciziei contestate, susţinând că decizia anterioară de suspendare a fost atacată în instanţă, soluţia de respingere fiind definitivă, că nu se impune anularea suspendării anterioare, ci doar constatarea încetării suspendării dispuse anterior şi că drepturile băneşti cuvenite pe perioada suspendării, au fost plătite, fiind respectate dispoziţiile legale  aplicabile.

Criticile din apel, respectiv acţiunea formulată este întemeiată în parte, astfel:

Potrivit disp. art. 52 alin. 1 lit. b teza I  Codul muncii, în forma valabilă la data emiterii deciziei  iniţiale de suspendare, nr. 1639/23.08.2013,  contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului  în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală  împotriva salariatului.

Această decizie de suspendare, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, a făcut obiectul unei contestaţii în instanţă, soluţia de respingere a contestaţiei fiind  dată prin sentinţa  537 din 13 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosar 7905/95/2013.

Hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.

Deci, prin această hotărâre judecătorească nu s-a dispus anularea deciziei de suspendare şi, ca urmare a respingerii contestaţiei, în sarcina unităţii nu s-a stabilit vreo obligaţie.

Prin urmare, s-a stabilit cu putere de lucru judecat legalitatea şi temeinicia acestei decizii de suspendare,  valabilitatea ei, aceasta producându-şi efectele specifice, respectiv suspendarea CIM,  în sensul disp. art. 49 Codul muncii.

Astfel, potrivit disp. art. 49 alin. 2 Codul muncii, suspendarea CIM are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi suspendarea plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator.

Aceste efecte specifice suspendării CIM, care au avut loc în baza Deciziei de suspendare  1639/2013, s-au consumat în mod obiectiv, prin trecerea timpului.

Prin urmare, o anulare a deciziei de suspendare, în condiţiile în care decizia  a fost contestată, iar instanţa de judecată a respins definitiv contestaţia, nu are suport legal.

De asemenea, o anulare a măsurii suspendării, în accepţiunea dată de reclamant, este reţinută de Curtea ca fiind un act echivalent anulării deciziei, cererea nefiind întemeiată pentru aceleaşi motive.

Faptul că ulterior formulării plângerii penale, în timp ce contractul individual de muncă este suspendat, se constată nevinovăţia salariatului al cărui CIM a fost suspendat, nu conduce la nelegalitatea deciziei de suspendare, constatarea nevinovăţiei fiind un fapt ulterior formulării plângerii penale, care în ipoteza textului de lege era suficientă  prin ea însăşi  ca cerinţă legală,  pentru suspendarea CIM.

Cu alte cuvinte, nelegalitatea deciziei de suspendare se analizează în raport cu elemente anterioare sau concomitente cu  adoptarea deciziei, iar nu în raport cu elemente ulterioare acesteia.

Aşadar, constatarea ulterioară a nevinovăţiei reclamantului, în speţă prin Ordonanţa de clasare din 11.11.2014 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu în Dosar 4155/P/2013 , definitivă  prin Ordonanţa nr. 53/II/2/2015 emisă de procurorul ierarhic, (dosar penal format la plângerea  penală a unităţii), nu pune sub semnul nelegalităţii decizia de suspendare anterioară, producând efecte numai pentru viitor, iar nu şi pentru trecut.

În acest sens sunt şi disp. art.  52 alin. 2 din Codul muncii, potrivit cărora, dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară şi i se plăteşte în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

Deci,  în temeiul acestor dispoziţii legale, pentru viitor  încetează  suspendarea, respectiv efectele suspendării CIM  prevăzute  de art.  49 alin. 2 Codul muncii,  fiind reluată activitatea şi plata corelativă a desfăşurării acestei activităţi.

Mai mult, legiuitorul a prevăzut că, pentru perioada suspendării, . situată între data suspendării CIM şi data incetării suspendării, respectiv a reluării activităţii, deşi salariatul nu a prestat activitate, fiind suspendată această obligaţie, este îndreptăţit la plata unei despăgubiri aşa cum s-a arătat în precedent.

Prin urmare, în acest caz, plata unei despăgubiri este întemeiată pe aceste dispoziţii legale, fiind un drept principal, iar nu  un drept accesoriu anulării deciziei de suspendare.

Aşadar, decizia de suspendare  apreciată ca legală şi temeinică, şi-a produs efectele, acestea s-au consumat prin trecerea timpului, plata despăgubirilor nefiind condiţionată de anularea deciziei de suspendare, ci numai de constatarea ulterioară a nevinovăţiei salariatului, fiind două împrejurări de fapt şi de drept diferite si de sine stătătoare.

În concluzie, nici din această perspectivă nu se impune anularea deciziei 1639/2013, respectiv a măsurii de suspendare a CIM  dispuse  prin aceeaşi decizie, astfel că decizia contestată în prezenta cauză din această perspectivă, este temeinică şi legală, fiind pe deplin legală dispoziţia cuprinsă în art. 1 potrivit căreia s-a dispus doar încetarea suspendării CIM, iar nu  anularea suspendării sau a deciziei anterioare.

Celelalte două articole, care reglementează alte chestiuni, administrative sau de procedură, nu au fost contestate.

Dar, un aspect, respectiv un neajuns al acestei decizii nr. 108 din 30.01.2015, este caracterul incomplet al acesteia, în sensul că în partea introductivă nu se face trimitere  expresă  la disp. art. 52 alin. 2 Codul muncii  aplicabile în cauză, nefiind suficientă menţionarea  soluţiei procurorului, iar în dispozitiv nu se prevede  plata  despăgubirii egale cu salariul şi cu celelalte drepturi de care a fost lipsit salariatul pe perioada suspendării.

Chiar dacă în fapt, ulterior acestei decizii, salariatul a primit aceste drepturi băneşti, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar  si analizate sumar, întrucât instanţa nu este investită  cu o acţiune în pretenţii în acest sens, interesul acestuia în emiterea unei decizii clare, precise şi previzibilă în privinţa efectelor,  câtă vreme dreptul la despăgubire este prevăzut de lege, subzistă din perspectiva vechimii în muncă şi a altor drepturi de asigurări sociale.

De asemenea, este necesară pentru aceleaşi motive, menţionarea în decizie a obligativităţii depunerii declaraţiilor şi/sau a declaraţiilor rectificative, potrivit legii,  privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului  pe venit şi evidenţa nominală a  persoanelor asigurate, în  ceea ce-l priveşte pe reclamant, pentru  perioadă în care CIM a fost suspendat şi acesta a  primit despăgubirea, în cond. art. 52 alin. 2 Codul muncii.

Având în vedere aceste din urmă exigenţe, care nu sunt de un formalism excesiv, în limita a ceea ce s-a cerut, se apreciază că anularea deciziei câtă vreme articolul 1 este legal, este excesivă, existând totuşi  un remediu, acela al completării deciziei.

Pentru considerentele ce preced,  în baza art. 480 alin. 2 teza II Cod procedură civilă, se va admite apelul, se va schimba sentinţa, se va admite în parte acţiune, va obliga pârâta  … să  emită o nouă decizie în completarea deciziei contestate, nr. 108 din 30.01.2015, în care să se prevadă expres aplicabilitatea disp.art. 52 alin. 2 Codul muncii privind plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit reclamantul pe perioada suspendării CIM 13.08.2013 - 30.01.2015, precum şi obligativitatea  depunerii declaraţiilor şi/sau a declaraţiilor rectificative privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului  pe venit şi evidenţa nominală a  persoanelor asigurate, în  ceea ce-l priveşte pe reclamant, pentru aceeaşi perioadă.

Se va respinge în rest acţiunea.

Pentru toate aceste motive, dar per a contrario, se vor respinge apărările intimatei,  legate de  capetele de cerere  din acţiune găsite ca întemeiate, apărări formulate  în primă instanţă şi în apel, prin întâmpinare sau concluzii  orale şi scrise.

Domenii speta

Spete similare