Exercitarea autorităţii părinteşti

Prin cererea înregistrată cu nr. 15177/180/10.12.2015 la Judecătoria Bacău

reclamanta X  a chemat în judecata în calitate de pârât pe Y pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa să dispună:

•exercitarea în mod exclusiv a autorităţii părinteşti  asupra minorului A

•stabilirea domiciliului minorului la reclamantă în B

•obligarea  pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în procent de 1 / 4 din venitul realizat la SC V RL

•posibilitatea ca mama să călătorească în UE precum şi în alte state din Europa împreună cu minorul, fără acordul pârâtul, deoarece aceasta susţine concerte de operă pe scena internaţională

Acţiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 80 lei

În motivarea cererii reclamanta a arătat în esenţă că din relaţia cu pârâtul a rezultat minorul X, că în prezent pârâtul refuză să contribuie la cheltuielile de întreţinere ale copilului, deşi lucrează şi are un venit de 3000 lei.

Nu a fost indicat temeiul de drept al cererii.

În probaţiune reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtului şi cu martori ( A şi B )

Prin precizările depuse în data de 23.12.2015 ( fl 18 ) reclamanta  a solicitat că solcită deplasarea minorului alături d emamă în Germania -Munchen în perioada 04.01.2016  - 26.11.2016.

A fost indicat ca temei de drept al cererii art 18 al 2 din legea 272 / 2004, legea 248 / 2005, art 484, 2502 cod proc civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare ( fl 32 - 35 ) în termenul de 25 zile stabilit de instanţă potrivit dispoziţiilor art 200 cod proc civ ărin care a solicitat următoarele:

•exercitarea în comun a autorităţii părinteşti  asupra minorului X

•stabilirea domiciliului minorului la reclamantă în B

•obligarea  sa la plata unei pensii de întreţinere în cuantum legal având în vedere că mai are un copil dintr-o altă relaţie

•respingerea ca nefondată a cererii reclamantei de a călători în Europa fără acordul său

În motivare a arătat în esenţă că susţinerile reclamantei referitoare la obligaţia de întreţinere nu sunt reale, că prin această cerere reclamanta încearcă să îl determine să nu mai aibă vreun contact cu primul său copil, că în interesul superior al copilului este să păstreze legăturile personale cu ambii părinţi, că separarea părinţilor nu determină o schimbare de atitudine faţă de copil, având aceleaşi obligaţii  în ambele cazuri, că solicită ca autoritatea părintească să se exercite în comun, domiciliul minorului să fie stabilit la mamă  iar dumnealui să plătească pensie de întreţinere, că nu este de acord ca reclamanta să poată pleca alături de copil oricând şi oriunde pe teritoriul Europei, fără acordul său, că nu s-a opus niciodată ca fiul său să plece însoţit de mama sa şi nici nu o va face în viitor atâta vreme cât are cunoştinţă despre locul unde pleacă şi durata deplasării, că nu şi-a exercitat niciodată abuziv drepturile părinteşti, că reclamanta nu a precizat cererea sub aspectul scopului călătoriei, destinaţiei şi perioadei, că nu a arătat când i-a solicitat consimţământul şi nu i l-a oferit şi că prin această solicitare urmăreşte lipsirea dumnealui de drepturile părinteşti.

În drept au fost invocate dispoziţiile art 483, 503 cod civ.

În probaţiune pârâtul  a solicitat proba cu înscrisuri, cu interogatoriu şi cu martori (  la administrarea acesteia din urmă renunţând la termenul din 14 martie 2016 )

În cauză s-au efectuat anchete psihosocială la domiciliul părţilor ( fl 60; fl 68 - 69 9

Părţile au fost legal citate.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Din relaţia de convieţuire a părţilor s-a născut în  data de 2 iulie 2015 minorul A

Potrivit declaraţiei martorului  X părţile au convieţuit câteva săptămâni după naşterea copilului, ulterior fiul părţilor rămânând  în grija exclusivă a mamei.

Rezultă din aceeaşi decpoziţie că deşi tatăl nu a acordat minorului suficient sprijin finanicar, acesta îl iubeşte, îl vizitează  frecvent, nu a avut vreodată o conduită agresivă faţă de copil sau mama acestuia şi nici nu a constituit un risc pentru fiul său

Anchetele psihosociale efecuate în cauză probează faptul că reclamanta şi minorul locuiesc în B, într-un imobil P + E compus din şase camere  şi dependinţe, mobilat , dotat cu aparatură electrocasnică  şi întreţinut igienico -sanitar.

Pârâtul are domiciliul  stabil pe raza comunei P, însă locuieşte în B

Reclamanta a solicitat să exercite în mod exclusiv autoritatea părintească, argumentându-şi solicitarea pe refuzul  tatălui de a contribui financiar la întreţinerea copilului, în timp ce pârâtul pârâtul în comun.

Potrivit art 486  noul cod civil ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului

  Instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor noului cod civil  autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

Art 397 din noul cod civil, prevede că după divorţ autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, în afară de cazul în care instanţa decide astfel.

Art 398 cod civ prevede că atunci când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi, celălalt părinte păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

Noul cod civil instituie deci regula  in sensul că după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi.

Totodată, potrivit art 36 al 7 din Legea  272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.

Instanţa reţine că în situaţia în care părinţii nu convieţuiesc exercitarea în comun a autorităţii părinteşti se concretizează în consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creşterea şi educarea copiilor ( de exemplu alegerea scolii la care copilul va studia, a medicului de familie, a cursurilor extrascolare etc ), actele curente privind creşterea şi educarea acestora fiind îndeplinite de părintele la acre copiii locuiesc.

Neînţelegerile părţilor asupra contribuţiei pârâtului la întreţinerea minorului sau chiar neîndeplinirea acestei obligaţii nu justifică excluderea acestui părinte de la exerciţiul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti, cu atât mai mult cu cât probatoriul administrat în cauză nu a evidenţiat  existenţa vreunui motiv dintre cele anterior menţionate sau a unei situaţii de risc pentru copil în ipoteza exercitării în continuare, de către ambii părinţi a autorităţii părinteşti. De altfel chiar martorul reclamantei a subliniat implicarea tatălui în  creşterea şi educarea fiului său, părintele vizitându-şi copilul, însoţindu-l la medic şi chiar petrecând vacanţe alături de acesta.

In consecinta, avand in vedere ca nu s-a facut dovada unor situatii de exceptie dintre cele prevăzute de art 398 cod civ şi art 36 al 7 din Legea  272/2004 , instanţa va dispune ca, in temeiul art. 397 cod civ. autoritatea părintească să se exercite în comun de părinţi.

Instanţa mai reţine şi faptul că atunci când stabileşte locuinţa copilului minor instanţa trebuie să ia în considerare o serie de criterii precum: situaţia locativă a fiecăruia dintre cei doi părinţi, istoricul îngrijirii copilului, dorinţa exprimată de minor cu privire la stabilirea locuinţei sale la reşedinţa unuia sau altuia dintre părinţi, apropierea locuinţelor fiecăruia dintre cei doi părinţi de şcoală  şi respectiv grădiniţă, concluziile raportului autorităţii tutelare cu privire la locuinţele celor doi părinţi, dorinţa exprimată de fiecare dintre cei doi părinţi cu privire la stabilirea locuinţei minorului la reşedinţa lor, disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a implica pe celălalt părinte cu privire la deciziile legate de copii, disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt părinte accesul în locuinţa sa.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că minorul se află în grija mamei, părinte care s-a preocupat în mod corespunzător de dezvoltarea acestuia.

Deşi reclamanta este de profesie  soprană şi în baza unor contracte de colaborare îşi desfăşoară periodic activitatea în afara teritoriului ţării,  aceasta supraveghează  în mod constant copilul şi îi acordă o îngrijire de calitate.

De altfel, pârâtul a consimţit ca locuinţa fiului său minor să fie stabilită alături de mamă.

In consecinţă, luând în considerare probatoriul administrat instanţa apreciază în baza art 400 din noul cod civ că nevoia  de stabilitate şi continuitate a minorului este asigurată cel mai bine în condiţiile stabilirii domiciliului alături de  reclamanta la domiciliul din  B

Intrucat potrivit art. 499 cod civ .intre parinti si copii exista o obligatie legala de intretinere care se stabileste conform art. 529 cod civ., potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati, instanta, în baza art 402 al 1 cod civ  va stabili ca pârâtul sa plătească  reclamantei in favoarea minorului o pensie lunara de întreţinere în procent de 16,5 % din venitul net realizat începând cu data introducerii acţiunii ( 10.12.2015 ) si pana la majorat. Pentru a stabili astfel instanţa avut în vedere faptul pârâtul realizează venituri din muncă ( fiind salariat la SC M  SRL) şi că mai are un copil minor în întreţinere  ( A, .

Sub aspectul cererii având ca obiect suplinire consimţământ  instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 23 al. 2 din Legea 272/2004, “deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea  prevederilor legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare”

Art 30 al 1 li c din legea 248/2005 prevede că:

„(1) Organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din România a cetăţenilor români minori numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră, în următoarele cazuri:

c) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărţi de identitate şi care călătoreşte în străinătate împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta, fără a mai fi necesară declaraţia celuilalt părinte, numai dacă părintele însoţitor face dovada faptului că i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau că exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013;”

Art. 31 al 3 din legea 248/2005 prevede că:

„ Ieşirea din România a minorilor, în situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinţi se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 30 alin. (2) şi (3), se permite numai după soluţionarea neînţelegerilor de către instanţa de judecată, în condiţiile legii.”

Instanţa reţine sub un prin aspect că prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a informat despre existenţa unei stări de conflict între părţi determinate de refuzul pârâtului de a consimţi la părăsirea teritoriului ţării de către minor.

Sub un alt aspect este de reţinut depoziţia  martorului X, persoană care a subliniat  buna comunicare între părţi. În concret, acesta a declarat că atunci când reclamanta a dorit să plece cu fiul său din ţară nu a întâmpinat opoziţia pârâtului, că au existat astfel de deplasări chiar pe parcursul judecării prezentei cereri, ultima dată reclamanta fiind chiar însoţită de pârât la aeroport.

În condiţiile date, întrucât nu sunt îndeplinire cerinţele prevăzute de 31 al 3 din legea 248/2005, instanţa va respinge  ca nefundat acest capăt de cerere.

In baza art 453 cod proc civ va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 40 lei cheltuieli de judecată  în măsura pretenţiilor admise ( taxă judiciară de timbru )

Domenii speta

Spete similare