Timbrul de mediu achitat pentru a înmatricula o autoutilitară care nu se produce și în România. Nelegalitatea refuzului de restituire.

Timbrul de mediu  achitat  pentru a înmatricula o autoutilitară care nu se produce și în România. Nelegalitatea refuzului de restituire.

CJUE a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.

Ca atare, soluţia legislativă adoptată prin OUG nr. 9/2013 NU este conformă dreptului unional, astfel că reclamantul nu trebuia să plătească taxa privind timbrul de mediu, cererea sa de restituire fiind pe deplin justificată, fiind lipsită de relevanță împrejurarea reținută de instanță că în România nu se produc autoutilitare de genul celei achiziționate de reclamantă din Germania pentru transport marfă.

 Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 504/01 martie 2017.

Prin sentinţa administrativă nr…/CA/2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC  T.D.S.  SRL, în contradictoriu cu paratele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice S., cu sediul în  S., Str..., nr…, jud...  și Administraţia Fondului Pentru Mediu și respinsă cererea  reclamantei de obligare a pârâtelor la  cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC T.DS.  SRL.

În expunerea motivelor arată că la data de 09.06.2016, răspunzând unei întrebări preliminare adresată de Vasile Budişan prin intermediul Curţii de Apel Cluj, Curtea Europeană de Justiţie a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că: “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru şi autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în acelaşi stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă;

- se opune ca statul membru .respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.”

Pentru a soluţiona în acest sens Curtea a stabilit că atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabileşte aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după intrarea în vigoare a acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Astfel cum a constatat Curtea la punctul 49 din Hotărârea Nadasdi  şi Németh menţionată, pe care guvernul român a invocat-o, împrejurarea respectivă nu poate, prin ea însăşi, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situaţiile constituite anterior şi cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.

În schimb, din Hotărârea Nadasdi  şi Németh menţionată nu rezultă în niciun fel că competenţa statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată. Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudenţe constante, interdicţia prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naţionale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, Rec., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, Rec., p. 1-4385, punctul 29, precum şi Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten şi Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p. I-9643, punctul 40).

Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul şi de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piaţa naţională şi introduse pe această piaţă înainte de intrarea în vigoare a taxelor menţionate. O astfel de situaţie ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicţiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE şi 34 TFUE.

În ceea ce priveşte taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C-451/99, Rec., p. 1-3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C-464/02, Rec., p. 1-7929, punctul 74, şi Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportorer, C-98/05, Rec., p. 1-4945, punctul 28).

Consideră ca esenţială pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecăţii este acceptarea aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 148 alin. 2 din Constituţia României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. Alin. 4 al aceluiaşi articol prevede că, între alte instituţii, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din alin. 2 menţionat.

Intimații nu au depus întâmpinare la dosar.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:

În ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, curtea constată că dispoziţiile invocate au fost greşit interpretate de prima instanţă.

Ceea ce se contestă în cauză este interpretarea dispoziţiilor din O.U.G. nr. 9/2013 prin raportare la cele ale art.110 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, explicitate prin  jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Reclamantul supunând controlului de legalitate refuzul nejustificat manifestat de pârâtă de a înmatricula autoturismul său achiziţionat din spaţiul Uniunii Europene, fără plata timbrului de mediu prevăzută de OUG nr. 9/2013, a solicitat instanţei de fond constatarea pe cale incidentală a neconformităţii actului normativ naţional ce instituie această taxă cu dreptul obiectiv al Uniunii Europene.

O.U.G nr. 9/2013 stabileşte cadrul legal privind instituirea timbrului de mediu care face venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.

Art. 4 al. 1 lit. a) din acelaşi act normativ stipulează că obligaţia de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;

Potrivit art. 4 al. (2) obligaţia de plată a taxei intervine şi cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule şi care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Acest text a fost introdus în scopul armonizării legislaţiei interne cu cerinţele de nediscriminare stabilite de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C 402/09 Tatu c. Statului Român prin Ministerul Finanţelor, în care s-a reţinut că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.”

În opinia C.J.U.E. autovehiculele prezente pe piaţa unui stat membru sunt „produse naţionale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E. iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piaţa vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de acelaşi tip, cu aceleaşi caracteristici şi aceeaşi uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurenţă.

Având de analizat compatibilitatea taxei privind timbrul de mediu cu dispoziţiile art. 110 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, prin Hotărârea din 09 iunie 2016, Budişan (C 586/14), Curtea a analizat  neutralitatea taxei faţă de concurenţa dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre şi autovehiculele similare naţionale deja înmatriculate în statul membru vizat cu plata unei taxe.

 Cu această ocazie a reţinut că articolul 4 litera c) din OUG nr. 9/2013 scuteşte de plata timbrului de mediu transcrierea dreptului de proprietate asupra vehiculelor rulate naţionale a căror înmatriculare în România a determinat deja plata taxei speciale, a taxei pe poluare sau a taxei pentru emisiile poluante, cu excepţia cazurilor, prevăzute la litera d) a acestui articol, în care o instanţă română a dispus restituirea taxei respective pentru un anumit vehicul.

 Procedând la evaluarea în concret a caracteristicilor timbrului de mediu, în contextul definit în încheierea de sesizare, instanţa europeană a făcut trimitere la principiul deja stabilit, în sensul că „…a statuat deja că un regim de taxare care prevede că autovehiculele rulate care au fost supuse unor asemenea taxe incompatibile cu dreptul Uniunii vor fi scutite de o nouă taxă, în speţă timbrul de mediu, este incompatibil cu articolul 110 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 aprilie 2015, Manea, C-76/14, EU:C:2015:216, punctele 47-51)”(pct.37) şi, continuând raţionamentul, a reţinut că ”este necesar să se considere însă că valoarea reziduală a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii încetează să fie încorporată în valoarea de piaţă a unui vehicul din moment ce proprietarul acestui vehicul dispune, în temeiul acestui drept, de posibilitatea de a obţine restituirea acestei taxe, independent de faptul că ea a fost sau nu a fost efectiv restituită la data vânzării vehiculului menţionat.” (pct. 41).

 Faţă de aceste premise s-a reţinut că ”această simplă posibilitate este de natură să îi încurajeze pe proprietarii vehiculelor rulate româneşti vizate să propună pentru aceste vehicule, chiar dacă taxa vizată nu a fost încă restituită, un preţ de vânzare care să nu ţină seama de taxa respectivă. Or, în cazul în care taxa nu a fost încă restituită, cumpărătorii vehiculelor menţionate vor fi, în temeiul articolului 4 litera c) din OUG nr. 9/2013, scutiţi de timbrul de mediu. În schimb, vehiculele rulate importate dintr-un alt stat membru vor fi invariabil supuse timbrului de mediu prevăzut de OUG nr. 9/2013 la înscrierea în România a dreptului de proprietate asupra acestor vehicule. Astfel, o scutire precum cea rezultată din această dispoziţie este de natură să ofere un avantaj concurenţial vehiculelor rulate prezente deja pe piaţa românească şi, în consecinţă, să descurajeze importul de vehicule similare din alte state membre.” (pct.42)

Curtea a concluzionat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.

Ca atare soluţia legislativă adoptată prin OUG nr. 9/2013 nu este conformă dreptului unional, astfel că reclamantul nu trebuia să plătească taxa privind timbrul de mediu, cererea sa de restituire fiind pe deplin justificată, fiind lipsită de relevanță împrejurarea reținută de instanță că în România nu se produc autoutilitare de genul celei achiziționate de reclamantă din Germania autoutilitara pentru transport marfă, având capacitate cilindrică de 10518 cm3 și masa maximă autorizată de 18.000 Kg.

Reţinând că dispoziţiile art.110 TFUE au fost greşit interpretate,  s-a constatat că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010 este incident şi ca atare, recursul declarat a fost admis potrivit art. 496 alin. 2 din acelaşi act normativ, sentinţa casată şi acţiunea admisă aşa cum a fost formulată.

Totodată, faţă de prevederile art.453 alin.1 din Codul de procedură civilă  au fost obligate pârâtele la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 1000 lei (taxa de timbru şi onorariu  avocaţial)  cu titlu de cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare