Circulaţie rutieră

Sentinţă civilă 1133 din 27.06.2017


Prin cererea înregistrată la data de 13.01.2017 pe rolul Judecătoriei Moineşti sub nr. de dosar …, petentul SC … SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata C… SA ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenţiei seria … nr. …

A arătat petentul că a fost sancţionat cu amendă în baza art. 8 alin. 1 din OG nr. … deoarece a circulat cu autoturismul cu nr de înmatriculare … fără a deţine rovinietă valabilă.

În realitate nu a săvârşit această contravenţie deoarece nu mai are calitatea de utilizator al autoturismului în cauză, acesta fiind vândut de la data de … şi radiat din evidenţe.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile OG nr. 2/2001.

În susţinerea cererii au fost depuse înscrisuri şi s-a făcut dovada de achitare a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.

Intimata, legal citată, a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, petentul se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost sancţionat, iar procesul verbal este întocmit cu respectarea prevederilor legale în materie.

În susţinerea cererii au fost depuse înscrisuri.

Din actele şi lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal seria … a fost sancţionat petentul cu amendă în cuantum de … lei reţinându-se că la data de … autoturismul cu nr. de înmatriculare … aparţinând petentului, a circulat pe DN24 fără a deţine peaj valabil.

Potrivit art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 „fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă”, iar obligaţia de plată aparţine utilizatorilor conform 7 din ordonanţă.

Conform art. 1 alin. 1 lit. B din acelaşi text de lege prin utilizator se înţelege „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini”.

Din actele depuse la dosar rezultă că pentru a avea calitatea de utilizator în sensul legii trebuie îndeplinite două condiţii: persoana în cauză să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare şi să aibă autoturismul în proprietate.

Dacă în prezenta cauză este îndeplinită prima condiţie, respectiv petenta figurează în continuare înscrisă în certificatul de înmatriculare, în ce priveşte cea de a doua condiţie, se constată că aceasta nu este îndeplinită.

Astfel, de la data de … petentul nu mai are calitatea de proprietar al autoturismului, acesta fiind vândut către o altă persoană care, astfel cum rezultă din înscrisuri, nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale şi nu a înmatriculat autoturismul pe numele său.

Fapta culpabilă a acestei persoane însă nu poate fi de natură a atrage pentru petent obligaţia de a îndeplini alte demersuri pentru efectuarea de modificări în certificatul de înmatriculare, această obligaţie aparţinând noului proprietar.

De asemenea, la data de … autoturismul în cauză a fost scos din evidenţele UAT …- Serviciul de impozite şi taxe locale.

În concluzie, deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii enumerate mai sus, se constată că petentul nu poate avea calitatea de contravenient, deoarece la data constatării contravenţiei nu mai avea calitatea de utilizator.

Pentru toate aceste considerente va fi admisă plângerea şi va fi anulat procesul verbal contestat.