Lovire si alte violente

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1088/P/2014 din data de 24.07.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, înregistrat la această instanţă sub nr. 2041.289.2015, la data de 28.07.2015, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor G I I, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 CP, cu aplic. art. 77 lit. a) CP; M G, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin.2 CP, cu aplic. art. 77 lit. a) CP şi L I, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 CP.

În fapt, în esenţă, în actul de sesizare al instanţei se reţine că la data de 28 aprilie 2014, în jurul orelor 14.30, inculpaţii G I I, M G şi L I au exercitat acte de violenţă fizică asupra părţii civile S D, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 12-13 zile de îngrijiri medicale.

Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă, administrate în faza de urmărire penală: declaraţia părţii civile S D (f. 14,15, 16-17, 18-21, dup); declaraţia inculpatului G I I (f. 23,25,27, dup); declaraţia inculpatului M G (f. 28-29,32, dup); declaraţia inculpatului L I (f. 34-35,37, dup); declaraţia martorului M M L (f. 43-44,dup); declaraţia martorului C G M (f. 45-46, 47-48,dup); declaraţia martorului C A (f. 49-51,dup); declaraţia martorului C N G (f. 52-53,dup); declaraţia martorului T U V (f. 54-55,dup); declaraţia martorului U M D (f. 56-57,dup); declaraţia martorului D R (f. 58-59,dup); declaraţia martorului P D M (f. 60,dup); certificat medico-legal nr. 897/I/a/259 din 29.04.2014 a INML Bistriţa Năsăud (f. 38, dup); completare la certificatul medico-legal nr. 897/I/a/259 din 06.06.2014 INML Bistriţa Năsăud (f. 39, dup); înscrisuri medicale (f. 42, dup).

Prin încheierea de cameră preliminară din data de 17.09.2015, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Reghin a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriului cu nr. 1088/P/2014 din data de 24.07.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin privind pe inculpaţii G I I, trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin.2 CP, cu aplic. art. 77 lit. a) CP; M G trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin.2 CP, cu aplic. art. 77 lit. a) CP şi L I, trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin.2 CP, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii.

În vederea respectării dreptului la apărare, apreciind că inculpaţii nu îşi poate face singuri o apărare efectivă, având în vedere şi posibilitatea redusă de înţelegere a noţiunilor juridice, s-a dispus desemnarea unor apărători din oficiu, care i-au asistat pe inculpaţi atât în procedura de cameră preliminară cât şi în tot cursul judecăţii în prima instanţă.

La primul termen de judecată, ulterior citirii actului se sesizare, instanţa a adus la cunoştinţa inculpatului dispoziţiile art. 374 alin. 4 din CPP rap. la art. 396 alin. 10 din CPP, privind judecata în procedura simplificată, precum şi soluţiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Inculpatul M G, asistat de apărător din oficiu, a învederat că nu recunoaşte faptele pentru care a fost trimis în judecată şi nu solicită judecata conform procedurii simplificare.

Inculpatul G I I, asistat de apărător din oficiu, a învederat că recunoaşte în parte faptele pentru care a fost trimis în judecată şi a solicitat judecata conform procedurii simplificare.

Inculpatul L I, asistat de apărător din oficiu, a învederat că recunoaşte faptele pentru care a fost trimis în judecată şi a solicitat judecata conform procedurii simplificare.

Cu privire la cererile inculpaţilor care au solicitat judecata conform procedurii simplificate, după punerea în discuţie, instanţa a dispus respingerea acestora întrucât inculpatul G I I nu a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi nici nu şi-a însuşit probele administrate în faza de urmărire penale, solicitând reaudierea martorilor; iar inculpatul L I, de asemenea, nu şi-a însuşit probele administrate în faza de urmărire penale, solicitând reaudierea martorilor.

Procedând conform art. 374 CPP, instanţa a pus în discuţia contradictorie a procurorului şi a părţilor temeinicia probelor administrate în faza de urmărire, constatând că inculpaţii au contestat doar declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală, nu şi certificatul medico-legal.

Astfel, în cursul cercetării judecătoreşti s-au readministrat următoarele mijloace de probă: declaraţiile inculpaţilor (f. 178-179; 180-181; 182-184), declaraţia părţii civile S D (f. 185-186), declaraţiile martorilor M M L (f. 187-188); C G M (f. 189-190); U M D (f. 191-192); D I – R (f. 193-194), C N (f. 212), C A (f. 233-234).

La solicitarea Ministerului Public s-a administrat proba cu înscrisuri, constând în acte şi lucrări ale dosarului de cercetare penală nr. 2350/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, respectiv Ordonanţă de efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă, faţă de suspectul C G M şi Ordonanţă de punere în mişcare a acţiunii penale, emisă în acelaşi dosar.

Din dispoziţia instanţei, s-au ataşat la dosarul cauzei verificări la ANP, IGPR privind pe inculpaţi (f. 122) şi fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor (f. 134-138).

Referitor la acţiunea civilă, instanţa a luat act, anterior începerii cercetării judecătoreşti, că persoana vătămată S D s-a constituit parte civilă, fiind depuse note scrise privitoare la precizarea pretenţiilor (f. 154-155) şi s-au administrat următoarele mijloace de probă: declaraţia martorului C Szabo (f. 195); proba cu înscrisuri, constând în contractul de muncă al părţii civile (f. 156-157); certificat de concediu medical (f. 158-159); bonuri fiscale combustibil (f. 177; 236); chitanţe (f. 235); adeverinţă locul de muncă (f. 237); extras REVISAL (f.238-239).

La termenul din 12.01.2016, instanţa a pus în discuţie cererea apărătorului inculpatului G I I de schimbare a încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare din infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 din CP, cu aplic. art. 77 lit. a) din CP în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 din CP, cu aplic. art. 77 lit. a) din CP, cu aplic. art. 75 alin. 1, lit. a) din CP. 

La acelaşi termen, s-a pus în discuţie cererea reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L I din infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 CP, în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin.2 CP, cu aplic. art. 77 lit. a) CP.

Analizând actele şi lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmării penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa reţine:

I. STAREA DE FAPT

La data de 28 aprilie 2014, în timp ce se deplasa cu un atelaj (căruţă) pe raza localităţii Batoş, jud. Mureş, partea civilă S D a fost agresată fizic de inculpaţii G I I, M G şi L I, violenţe în urma cărora partea civilă a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 12-13 zile de îngrijiri medicale.

Astfel cum reiese din declaraţia părţii civile (f. 185-186; respectiv declaraţiile din urmărirea penală: f. 14, 15, 16-17, 18-21 dup) confirmate de declaraţiile martorilor U M D (f. 191-192; f. 56-57 dup); D I – R (f. 193-194, f. 58-59 dup), C N (f. 212, f. 53-53 dup), partea civilă s-a deplasat la data de 28 aprilie 2014, împreună cu martorii indicaţi şi numita Pop Mirela, din localitatea Şieu, jud. Bistriţa Năsăud, spre stâna numitului D R, situată în localitatea Batoş, jud. Mureş.

Partea civilă a precizat că deplasarea a avut ca scop transportarea mai multor animale, iar atelajul pe care îl conducea avea 3 oi şi 3 miei, iar la un moment dat două oi s-au dezlegat şi au scăpat. A arătat că a pornit singur în urmărirea acestora, despărţindu-se de celelalte persoane din grup, care şi-au continuat drumul spre stâna numitului D R, reuşind să prindă una dintre acestea, cealaltă fugind spre o stână aflată în apropiere.

Urmărind oaia pe care nu a reuşit să o prindă, deplasându-se cu căruţa pe un drum de hotar, partea civilă a ajuns la stâna inculpatului G I I.

După cum reiese din declaraţia inculpatului L I din faza de urmărire penală (f. 34-35, 37 dup – declaraţii menţinute în parte în faţa instanţei) şi declaraţiile părţii civile, pe fondul unui conflict mai vechi legat de anumite lanţuri de la câini, inculpatul M G a început să o înjure pe partea civilă, i-a luat hăţurile din mână şi i-a aplicat o lovitură cu pumnul în faţă.

Ulterior, inculpatul M G a trânti-o pe partea civilă în căruţă, motiv pentru care aceasta a coborât şi a încercat să se îndepărteze, fiind însă împiedicată de acelaşi inculpat, care s-a luat după ea, a ajuns-o din urmă şi a împins-o, partea civilă căzând la pământ, iar apoi a luat un lanţ de la căruţa acesteia şi a intenţionat să o lovească cu aceasta, fapt care însă nu s-a întâmplat.

În timp ce partea civilă era căzută la pământ, inculpatul M G i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnul, iar apoi inculpatul G I I a lovit-o cu piciorul.

Totodată, inculpatul M G a prins-o pe partea civilă de bluză şi a urcat-o în căruţă, după care, inculpatul G I I a luat un hârleţ şi cu latul acestuia a lovit-o pe partea civilă (fapt recunoscut de inculpat atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei şi confirmat de ceilalţi coinculpaţi dar şi de martorii prezenţi la faţa locului), timp în care inculpatul M G o lovea cu pumnii iar inculpatul L I a lovit-o cu o botă peste spate (acest ultim fapt fiind recunoscut de inculpat în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, de ceilalţi coinculpaţi dar şi de martorii prezenţi la faţa locului).

Referitor la zona în care inculpatul G a lovit-o pe partea civilă cu hârleţul, judecătoria reţine că declaraţia inculpatului L din cursul urmării penale se coroborează cu concluziile certificatului medico-legal (în care se reţine existenţa unei ”contuzii dorso-lombare”) dar şi cu susţinerile părţii civile şi ale martorilor U M D, D I – R, C N, T U V, P D M, care au arătat că partea civilă prezenta roşeaţă, urme de lovituri şi o tăietură în partea dreaptă pe spate. Totodată, instanţa mai reţine că din dinamica producerii evenimentelor, este foarte posibil ca lovitura pe care inculpatul G a aplicat-o cu hârleţul să atingă zona dorso-lombară a victimei întrucât aceasta era trântită în căruţă.

Astfel cum reiese din declaraţia martorei M L M, aceasta a intervenit pentru ca inculpaţii să nu o mai lovească pe partea civilă, iar potrivit declaraţiei inculpatului L I, numiţii C G şi C A au legat înapoi la căruţa calul părţii civile, pe care anterior inculpatul M îl dezlegase, după care partea civilă a plecat.

Potrivit declaraţiilor părţii civile şi ale martorilor U M D (f. 191-192; f. 56-57 dup); D I – R (f. 193-194, f. 58-59 dup), C N (f. 212, f. 53-53 dup), T U V (f. 54-55 dup), P D M (f. 60 dup) reiese că după aproximativ 20-30 de minute de când grupul de persoane, care a pornit spre stâna din localitate Batoş, a ajuns la destinaţie, S D l-a sunat pe D R spunându-i că a fost bătut şi să meargă în faţa sa.

Martorii au arătat că partea civilă era vizibil afectată, având tăieturi pe partea dreaptă în spate, îi curgea sânge şi, de asemenea, prezenta urme de lovituri pe mâini şi în zona capului, fiind roşu pe spate, cel mai probabil în urma unei lovituri cu hârleţul. Au mai relatat că partea civilă se afla în lada căruţei, iar nu pe poziţia în care se conduce în mod normal trăsura – pe scândură, iar calul nu era legat cu toate lanţurile, unul nefiind bine fixat. Totodată, martorii au declarat că partea civilă le-a spus că a fost bătut cu botele, hârleţ şi pumni de către inculpaţi, care l-au tras jos din căruţă şi au încercat să îi desfacă calul de la căruţă.

În urma leziunilor suferite, partea civilă a fost transportată la spital cu ambulanţa, iar la data de 29 aprilie 2014, i s-a eliberat un certificat medico-legal de la Institutul de Medicină  Legală Bistriţa Năsăud (certificat medico-legal nr. 897/I/a/259 din 29.04.2014 a INML Bistriţa Năsăud - f. 38 dup); iar ulterior, completare la certificatul medico-legal nr. 897/I/a/259 din 06.06.2014 INML Bistriţa Năsăud (f. 39 dup).

Din cuprinsul certificatelor medico-legale şi a înscrisurilor medicale (f. 42 dup) de la dosar, se constată că partea civilă a prezentat politraumatism prin agresiune (politraumatism prin heteroagresiune TCF; contuzie dorso-lombară; policontuzionat prin heteroagresiune TCC cu pierderea conştiinţei; contuzie dorso-lombară cu marcă traumatică/echimoze şi excoriaţii), manifestat prin leziuni la nivel lombar bilateral, echimoză violacee, cu ţesuturi subiacente moderate tumefiate şi indurate; hematom epicranian temporal drept; excoriaţii pe versantul drept al piramidei nazale; tumefacţii la nivelul tabacherei anatomice drepte; excoriaţie patelar dreaptă; leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 28 aprilie 2014, prin lovirea cu un corp dur contondent, iar pentru vindecare au necesitat 12-13 zile de îngrijiri medicale.

Cu privire la mijlocul de probă reprezentat de certificatul medico-legal, instanţa constată că inculpaţii nu au contestat concluzii reţinute de medicul legist, proba nefiind readministrată în cursul cercetării judecătoreşti.

Referitor la declaraţiile martorilor M M L (f. 187-188); C G M (f. 189-190), C A (f. 233-234), judecătoria arată că acestea se coroborează doar parţial cu restul materialului probator administrat în cauză.

Astfel, instanţa va reţine că aceşti martori, prezenţi la faţa locului, au confirmat loviturile aplicate de inculpatul L I şi G I I, cu bota respectiv hârleţul.

În schimb, susţinerile martorilor referitoare la exercitarea de către partea civilă a unor ameninţări la adresa inculpaţilor şi a celorlalte persoane aflate la stână şi negarea oricărei contribuţii a inculpatului M G nu sunt avute în vedere de către instanţa întrucât acestea nu se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză. În plus, instanţa constată că martorii mai sus enumeraţi au diferite legături cu inculpaţi, interesele acestora fiind de natură a ridica rezerve serioase cu privire la credibilitatea acestora.

În concret, martora M M L are un interes familial în cauză deoarece este soţia inculpatului M G şi noră cu inculpatul G I I; martorul C G M este colaborator al inculpaţilor în activitatea de creştere a animalelor; iar martorul C A a lucrat ca îngrijitor animale la stâna inculpaţilor.

De asemenea, instanţa are în vedere că declaraţia martorului C G M din faţa instanţei este semnificativ diferită de cea dată de martor în faza de urmărire penală, motiv pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă faţă de martor, cercetare ce face obiectul dosarului de cercetare penală nr. 2350/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin (după cum reiese din înscrisurile de la filele 231-232), ca urmare a sesizării din oficiu realizată de către reprezentantul Ministerului Public.

Referitor la contribuţia inculpatului M G, judecătoria constată că aceasta este dovedită dincolo de orice dubiu prin declaraţiile inculpatului L I şi G I I din faza de urmărire penală, declaraţiile părţii civile, scrisoarea medicală de la fila 42 şi concluziile certificatului medico-legal, concluzii pe care inculpatul M G nu le-a contestat.

Din cele reţinute în actele medicale, partea civilă a suferit leziuni atât în zona spatelui, dar şi în zona capului, fiind astfel imposibil ca loviturile pe care inculpaţii G şi L le-au recunoscut (lovituri cu hârleţul şi bota peste spate) să producă leziuni şi zona capului.

Totodată, instanţa constată că nu există motive justificate pentru a reţine doar declaraţia inculpatului L din faza de judecată (în cuprinsul căreia nu mai confirmă loviturile aplicate de către inculpatul M), dimpotrivă, instanţa reţine că inculpatul L a fost angajat la stâna inculpaţilor G şi M în calitate de îngrijitor animale (cioban), iar ulterior producerii evenimentului, deşi nu mai lucra la stâna acestora, coinculpaţii l-au contact telefonic.

 Prin urmare, având în vedere toate circumstanţele personale ale inculpatului L, faptul că revenirea în parte asupra declaraţiei date în faza de urmărire penală (sub aspectul contribuţiei inculpatului M) nu este motivată de nici o împrejurare obiectivă şi rezonabilă, dar şi rezervele ridicate de raporturile dintre coinculpaţi, judecătoria urmează a reţine ca relevante cele arătate de inculpatul L în declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală, iar declaraţia dată în faţă instanţei doar în măsura în care se coroborează cu acestea şi cu restul materialului probator.

În concluzie, analiza ansamblului probator face dovada deplină a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, fiind aptă să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, acuzaţiile în materie penală formulate prin actul de sesizare al instanţei fiind astfel dovedite.

 II. ÎNCADRAREA ÎN DREPT

În drept, faptele inculpaţilor G I I, M G şi L I, care împreună, la data de 28.04.2014, au exercitat acte de violenţă fizică asupra părţii civile S D, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 12-13 zile de îngrijiri medicale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 193 alin. 2, cu aplic art. 77 lit. a) din CP.

Din punct de vedere al laturii obiective, elementul material al infracţiunii de lovire sau alte violenţe s-a realizat în momentul în care inculpaţii i-au aplicat părţii civile loviturile în zona capului şi a spatelui.

În concret, contribuţia celor trei inculpaţi a fost una conjugată, aceştia acţionând împreună, în vedere agresării fizice a părţii civile. Astfel, prin acţiuni succesive efectuate într-un interval de timp extrem de scurt şi în aceeaşi loc, inculpatul G I I i-a aplicat părţii civile o lovitură cu latul hârleţului în zona spatelui (zona rinichilor) cât şi o lovitură cu piciorul în zona membrelor inferioare; inculpatul M G i-a aplicat părţii civile mai multe lovituri cu pumnul în zona capului şi a spatelui, iar inculpatul L I a lovit-o pe partea civilă cu o botă peste spate.

 Urmarea imediată a acţiunilor a fost realizată atunci când părţii civile i s-au cauzat suferinţe fizice şi leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 12-13 zile de îngrijiri medicale.

Legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea socialmente periculoasă există, este dovedită prin declaraţiile martorilor audiaţi şi prin concluziile raportului medico-legal, care atestă că leziunile suferite de partea civilă s-au putut produce la data de 28 aprilie 2014, prin lovirea cu un corp dur contondent, iar pentru vindecare au necesitat 12-13 zile de îngrijiri medicale.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine că atitudinea subiectivă a inculpaţilor faţă de fapta săvârşită şi de urmările acesteia se caracterizează prin intenţie directă, formă de vinovăţie prevăzută de art. 16 alin.3 lit. a) din CP, inculpaţii având atât reprezentarea caracterului ilicit al faptei sale cât şi al urmărilor produse de acesta.

Referitor la circumstanţa agravantă legală prevăzută de art. 77 lit. a) din CP, judecătoria reţine că inculpaţii au acţionat împreună, în aceeaşi unitate de timp şi spaţiu, fapta prezentând astfel o periculozitate sporită datorită faptului că inculpaţii s-au ajutat reciproc, iar cooperarea la săvârşirea faptei le-a mărit forţa de acţiune.

De asemenea, instanţa mai arată că prin comiterea faptei împreună de către coinculpaţi s-a creat condiţii de natură să îngreuneze descoperirea şi identificarea făptuitorilor şi a contribuţie acestora la producerea rezultatului.

În consecinţă, în temeiul art. 386 din CPP, instanţa va admite cererea de schimbarea a încadrării juridice formulată de procuror şi, în consecinţă, va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L I din infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 CP, în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin.2 CP, cu aplic. art. 77 lit. a) CP, reţinându-se că în dispozitivul rechizitorului nu s-a reţinut şi această circumstanţă legală agravantă.

Analizând condiţiile prevăzute de lege pentru ca instanţa să reţină circumstanţa atenuantă a stării de provocare, prevăzută de art. 75 alin.1 lit. a) din CP, se constată că în prezenta cauză acestea nu sunt îndeplinite.

Circumstanţa atenuantă legală a provocării constă în săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană fizică aflată într-o stare de puternică tulburarea sau emoţie, determinată de conduita persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Pentru a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau ameninţătoare, ci se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze inculpatului o stare de puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă prin săvârşirea infracţiunii.

În cauză, faţă de starea de fapt reţinută, judecătoria arată că nu se poate reţine în favoarea inculpaţilor circumstanţa atenuantă a provocării în condiţiile în care între aceştia a avut loc un conflict pe fondul unei stări tensionate preexistente. În plus, din probele administrate nu se poate stabili cu certitudine dacă partea civilă a manifestat un comportament injurios faţă de inculpaţi.

Pe de altă parte, instanţa reţine disproporţia numerică dintre partea civilă şi grupul inculpaţilor (aceştia aflându-se la locul producerii evenimentului împreună cu martorii M M L, C G M, C A). În acest context, chiar admiţând existenţa unor acţiuni injurioase sau ameninţătoare ale părţii civile, existenţa unei puternice tulburări sau emoţii în care au acţionat inculpaţii nu s-a dovedit şi nici nu s-ar putea reţine date fiind circumstanţele concrete ale speţei.

Nu în ultimul rând, judecătoria reţine că deşi legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificaţie. Or, în cauză, acţiunile inculpaţilor depăşesc cu mult cadrul presupus de existenţa unei tulburări sau puternice emoţii fiind acţiuni ale căror urmări inculpaţii le-au cunoscut şi urmărit în mod voluntar, având în vedere gravitatea, intensitatea şi numărul actelor.

Din aceste considerente, în temeiul art. 386 din CPP, instanţa va respinge cererea apărătorului inculpatului G I I de schimbare a încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare din infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 din CP, cu aplic. art. 77 lit. a) din CP în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 din CP, cu aplic. art. 77 lit. a) din CP, cu aplic. art. 75 alin. 1, lit. a) din CP. 

Prin urmare, constatând că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 396 alin. 2 din CPP, respectiv că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor există, constituie infracţiuni sub aspect obiectiv şi subiectiv, au fost săvârşită de inculpaţii G I I, M G şi L I, instanţa va angaja răspunderea penală a acestora prin aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

III. INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A PEDEPSEI ŞI A MODALITĂŢII DE EXECUTARE

În operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei, instanţa vă avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 din CP şi anume: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum si mijloacele folosite; starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita; natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecventa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familiala şi sociala.

De asemenea, instanţa va avea în vedere şi prevederile art. 77 lit. a ) cu referire la art. 78 din CP în privinţa efectelor circumstanţei agravante a comiterii faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

1. În privinţa inculpatului G I I, instanţa reţine că acesta a recunoscut parţial fapta reţinută în sarcina sa şi a contestat o parte din martorii audiaţi în cursul urmării penale, motiv pentru care s-a procedat la judecarea cauzei conform procedurii de drept comun.

Aplicarea beneficiului reducerii limitelor de pedeapsă este posibilă şi în situaţia în care cercetarea judecătorească a avut loc conform procedurii de drept comun (astfel cum este cazul în speţă) însă numai cu condiţia ca instanţa să reţină aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare al instanţei şi recunoscută de inculpat.

În consecinţă, judecătoria apreciază că prevederile art. 396 alin.10 din CPP nu sunt incidente în cauză, inculpatul nerecunoscând în totalitate fapta reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, în condiţiile în care instanţa a reţinut aceeaşi stare de fapt. 

La aplicarea pedepsei, se va vor avea în vedere limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 193 alin. 2 din CP cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau amendă.

În raport de criteriile enunţate, instanţa reţine că fapta inculpatului are o gravitate însemnată având în vedere urmările produse asupra părţii civile au necesitat un număr de 12-13 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal depus la dosarul cauzei. De asemenea, gravitatea faptei se constată şi prin raportare la folosirea unui hârleţ în acţiunea de lovire, instrument apt să producă urmări foarte grave victimei. 

Referitor la persoana inculpatului, instanţa va avea în vedere atitudinea de recunoaştere în parte a faptei comise, atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, dar şi faptul că se află la primul contact cu legea penală (după cum reiese din fişa de cazier –f. 134).

Nu în ultimul rând, instanţa mai reţine că, date fiind gravitatea şi circumstanţele comiterii faptei – fiind reţinută circumstanţa comiterii faptei de 3 persoane împreună –, dar şi urmărire produse, se va orienta spre pedeapsa închisorii, prevăzută alternativ cu amenda, apreciind că pedeapsa amenzii nu este suficientă pentru respectarea rolului preventiv şi educativ al sancţiunii penale.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. 1 şi 2 din CPP, va condamna pe inculpatul G I I la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 din CP, cu aplic. art. 77 lit. a) din CP. 

În baza art. 67 rap. la art. 66 alin. 1, lit. a) şi b) din CP, va interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, apreciind că prin săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe inculpatul s-a dovedit nedemn de a deţine o funcţie electivă în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice precum şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În acest context, instanţa arată că aplicarea acestei pedepsei complementare nu se realizează automat, în virtutea legii, ci are în vedere natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului. Faţă de aceste criterii, aplicarea pedepsei complementare în prezenta cauză apare ca fiind proporţională şi necesară.

În baza art. 65 rap. la art. 66 alin. 1, lit. a), b) din CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, urmând a se executa în caz de revocare a suspendării.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei principale, instanţa consideră că îndeplinirea scopului pedepsei aplicate şi reeducarea inculpatului se pot face şi în măsura suspendării executării pedepsei.

În concret, judecătoria reţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării pedepsei (art. 91 din CP): pedeapsa aplicată prin prezenta este mai mică de 3 ani; infractorul nu este recidivist, şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi nu s-a sustras de la urmărirea penală ori judecată; iar în raport de persoana acestuia, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii instanţa apreciază că aplicarea pedepse este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Astfel, ţinând cont şi de celelalte circumstanţe personale ale inculpatului (este căsătorit şi are copii, stagiul militar satisfăcut, desfăşoară activităţi agricole şi de creştere a animalelor), în baza art. 91 din CP, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare.

În baza art. 92 din CP, va stabili un termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. 1 din CP, va obliga inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b) din CP, va impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze  unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, judecătoria apreciind că această obligaţiei este necesară şi oportună pentru îndeplinirea rolului sancţiunii penale.

În baza art. 93 alin. 3 din CP, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Publice Locale - Primăria Comunei Şieu-Măgheruş, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. 2 din CPP şi art. 96 din CP, va atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, respectiv a neîndeplinirii obligaţiilor civile.

2. În privinţa inculpatului L I, instanţa reţine că acesta a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa însă a contestat o parte din martorii audiaţi în cursul urmării penale, motiv pentru care s-a procedat la judecarea cauzei conform procedurii de drept comun.

Aplicarea beneficiului reducerii limitelor de pedeapsă este posibilă şi în situaţia în care cercetarea judecătorească a avut loc conform procedurii de drept comun (astfel cum este cazul în speţă) însă numai cu condiţia ca instanţa să reţină aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare al instanţei şi recunoscută de inculpat.

În consecinţă, judecătoria apreciază că prevederile art. 396 alin.10 din CPP sunt incidente în cauză, inculpatul recunoscând în totalitate fapta reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, iar instanţa a reţinut aceeaşi situaţie de fapt. 

La aplicarea pedepsei, se va vor avea în vedere limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 193 alin. 2 din CP cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau amendă, limitele reduse conform prevederilor art. 396 alin. 10 din CPP.

În raport de criteriile enunţate, instanţa reţine că fapta inculpatului are o gravitate însemnată având în vedere urmările produse asupra părţii civile au necesitat un număr de 12-13 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal depus la dosarul cauzei. De asemenea, gravitatea faptei se constată şi prin raportare la folosirea unei bote în acţiunea de lovire, instrument apt să producă urmări foarte grave victimei.

Referitor la persoana inculpatului, instanţa va avea în vedere atitudinea de recunoaştere a faptei comise, atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, dar şi faptul că se află la primul contact cu legea penală (după cum reiese din fişa de cazier – f. 136).

Nu în ultimul rând, instanţa mai reţine că, date fiind gravitatea şi circumstanţele comiterii faptei – fiind reţinută circumstanţa comiterii faptei de 3 persoane împreună –, dar şi urmărire produse, se va orienta spre pedeapsa închisorii, prevăzută alternativ cu amenda, apreciind că pedeapsa amenzii nu este suficientă pentru respectarea rolului preventiv şi educativ al sancţiunii penale.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 din CPP, va condamna pe inculpatul L I la pedeapsa închisorii de 8 luni, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 din CP, cu aplic. art. 77 lit. a) din CP.

În baza art. 67 rap. la art. 66 alin. 1, lit. a) şi b) din CP, va interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, apreciind că prin săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe inculpatul s-a dovedit nedemn de a deţine o funcţie electivă în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice precum şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În acest context, instanţa arată că aplicarea acestei pedepsei complementare nu se realizează automat, în virtutea legii, ci are în vedere natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului. Faţă de aceste criterii, aplicarea pedepsei complementare în prezenta cauză apare ca fiind proporţională şi necesară.

În baza art. 65 rap. la art. 66 alin. 1, lit. a), b) din CP, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, urmând a se executa în caz de revocare a suspendării.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei principale, instanţa consideră că îndeplinirea scopului pedepsei aplicate şi reeducarea inculpatului se pot face şi în măsura suspendării executării pedepsei.

În concret, judecătoria reţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării pedepsei (art. 91 din CP): pedeapsa aplicată prin prezenta este mai mică de 3 ani; infractorul nu este recidivist, şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi nu s-a sustras de la urmărirea penală ori judecată; iar în raport de persoana acestuia, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii instanţa apreciază că aplicarea pedepse este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Astfel, ţinând cont şi de celelalte circumstanţe personale ale inculpatului, în baza art. 91 din CP, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 8 luni închisoare.

În baza art. 91 din CP, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 8 luni închisoare.

În baza art. 92 din CP, va stabili un termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. 1 din CP, va obliga inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. a) din CP, în vedere asigurării reintegrării efective a inculpatului în societate, va impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională, având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului (necăsătorit, fără loc de muncă, studii 5 clase).

În baza art. 93 alin. 3 din CP, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Publice Locale - Primăria Comunei Şieu-Măgheruş, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. 2 din CPP şi art. 96 din CP, va atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, respectiv a neîndeplinirii obligaţiilor civile.

3. În privinţa inculpatului M G, instanţa reţine că acesta nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa şi a contestat martorii audiaţi în cursul urmării penale, motiv pentru care s-a procedat la judecarea cauzei conform procedurii de drept comun.

La aplicarea pedepsei, se va vor avea în vedere limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 193 alin. 2 din CP cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau amendă.

În raport de criteriile enunţate, instanţa reţine că fapta inculpatului are o gravitate însemnată având în vedere urmările produse asupra părţii civile au necesitat un număr de 12-13 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal depus la dosarul cauzei. De asemenea, gravitatea faptei se apreciază şi prin raportare la numărul loviturilor cu pumnul aplicate dar şi la împrejurarea că inculpatul a dezlegat calul părţii civile de la căruţă şi a intenţionat să o lovească cu un lanţ.

Referitor la persoana inculpatului, instanţa va avea în vedere atitudinea de negare a faptei comise, atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, dar şi faptul că se află la primul contact cu legea penală (după cum reiese din fişa de cazier – f. 138).

Nu în ultimul rând, instanţa mai reţine că, date fiind gravitatea şi circumstanţele comiterii faptei – fiind reţinută circumstanţa comiterii faptei de 3 persoane împreună –, dar şi urmărire produse, se va orienta spre pedeapsa închisorii, prevăzută alternativ cu amenda, apreciind că pedeapsa amenzii nu este suficientă pentru respectarea rolului preventiv şi educativ al sancţiunii penale.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. 1 şi 2 din CPP, va condamna pe inculpatul M G la pedeapsa închisorii de 10 luni, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 din CP, cu aplic. art. 77 lit. a) din CP.

În baza art. 67 rap. la art. 66 alin. 1, lit. a) şi b) din CP, va interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, apreciind că prin săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe inculpatul s-a dovedit nedemn de a deţine o funcţie electivă în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice precum şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În acest context, instanţa arată că aplicarea acestei pedepsei complementare nu se realizează automat, în virtutea legii, ci are în vedere natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului. Faţă de aceste criterii, aplicarea pedepsei complementare în prezenta cauză apare ca fiind proporţională şi necesară.

În baza art. 65 rap. la art. 66 alin. 1, lit. a), b) din CP, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, urmând a se executa în caz de revocare a suspendării.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei principale, instanţa consideră că îndeplinirea scopului pedepsei aplicate şi reeducarea inculpatului se pot face şi în măsura suspendării executării pedepsei.

În concret, judecătoria reţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării pedepsei (art. 91 din CP): pedeapsa aplicată prin prezenta este mai mică de 3 ani; infractorul nu este recidivist, şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi nu s-a sustras de la urmărirea penală ori judecată; iar în raport de persoana acestuia, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii instanţa apreciază că aplicarea pedepse este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Astfel, ţinând cont şi de celelalte circumstanţe personale ale inculpatului (este căsători şi are 2 copii, desfăşoară activităţi agricole şi de creştere a animalelor), în baza art. 91 din CP, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 10 luni închisoare.

În baza art. 92 din CP, va stabili un termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. 1 din CP, va obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. a), b) din CP, în vedere asigurării reintegrării efective a inculpatului în societate, va impune condamnatului să execute următoarele obligaţii: să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; să frecventeze  unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 din CP, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Publice Locale - Primăria Comunei Şieu-Măgheruş, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. 2 din CPP şi art. 96 din CP, va atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, respectiv a neîndeplinirii obligaţiilor civile.

IV. SOLUŢIONAREA LATURII CIVILE

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa constată că în timpul urmăririi penale, persoana vătămată S D s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

În faţa instanţei, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, partea civilă şi-a precizat pretenţiile, arătând că suma de 10.000 lei este compusă din: 2.000 lei cu titlu de daune materiale, iar 8.000 lei daune morale.

Având în vedere acest cadrul procesual, instanţa constată că acţiunea civilă promovată în cauză are temei legal, respectiv, dispoziţiile art. 19 alin. 1 din CPP, potrivit cărora acţiunea civilă în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului.

1. În privinţa daunelor materiale solicitate de către partea civilă, potrivit art. 19 alin. 5 din CPP, această cerere trebuie analizată prin prisma condiţiilor stabilite de legea civilă.

Potrivit art. 1357 din C.civ., pentru a reţine în sarcina inculpaţilor existenţa răspunderii civile delictuale, instanţa va analiza următoarele elemente: fapta ilicită, vinovăţia, prejudiciul cert şi nereparat încă, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită. 

De asemenea, potrivit art. 25 din CPP, instanţa se va pronunţa atât asupra acţiunii penale cât şi a celei civile pe bază de probe.

În cauză, instanţa constată că din probatoriul administrat se poate reţine existenţa unei fapte ilicite a inculpaţilor, constând în agresiunile fizice exercitate asupra părţii civile, care au cauzat acesteia leziuni fizice pentru a căror vindecare au fost necesare 12-13 zile de îngrijiri medicale.

Spre deosebire de daunele morale, al căror cuantum se stabileşte de către instanţă pe bază de apreciere, existenţa daunelor materiale şi a întinderii acestora trebuie dovedite prin administrarea de probe. Instanţa ţine cont la acordarea daunelor materiale numai de acele prejudicii care au legătură de cauzalitate directă cu infracţiunea pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii.

În cauză, partea civilă a solicitat daune materiale în cuantum total de 2.000 lei, constând în:

- 400 lei pierderea suferită la salariu pe perioada concediului medico-legal pe care l-a avut iar în continuarea concediului medico-legal acordat de medicul legist, partea civilă a avut şi concediu medical acordat de medicul de întreprindere deoarece acesta nu s-a putut prezenta la serviciul de pază pe care trebuia să-l presteze;

- 500 lei reprezintă plata pe care partea civilă a fost nevoită să o facă către o altă persoană care i-a prestat munci în gospodăria proprie în perioada concediului medical cât nu a putut muncii deoarece a fost grav lovit la spate, nu se putea apleca şi a fost nevoit să  plătească pe altcineva pentru a-i îndeplini munca din gospodărie cu privire la  îngrijirea animalelor şi celelalte munci gospodăreşti specifice de sezon, fapta s-a săvârşit în 28 aprilie deci era perioada muncilor de primăvară;

- 100 lei reprezentând deplasări de la domiciliul părţii civile la Bistriţa pentru obţinerea actelor medico-legale;

- 1.000 lei reprezintă contravaloarea celor 10 zile de muncă pierdute de către partea civilă prin deplasări la organele de urmărire penală cât şi la instanţă.

În privinţa primei sume pretinse de partea civilă, pierderea la salariu pe perioada concediului mecio-legal, instanţa arată că despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câştigului din muncă se stabileşte pe baza venitului mediu lunar net din muncă al celui păgubit din ultimul an anterior pierderii sau reducerii capacităţii sale de muncă (art. 1388 alin.1 C.civ.).

De asemenea, dacă fapta ilicită a avut ca urmare vătămarea sănătăţii sau integrităţii corporale care nu a avut consecinţe de durată, despăgubirile se acordă sub forma unei sume globale, care urmează a acoperi atât cheltuielile efectuate de victimă pentru restabilirea stării de sănătate, cât şi veniturile de care victima a fost lipsită pe durata concediului medical.

În cauză, instanţa constată că partea civilă a făcut dovada că în perioada 15.01.2015-04.11.2014 a fost angajat al SC RAYD SECURITY SRL, în funcţia de agent de pază şi ordine, având un salariu de încadrare de 850 lei/lună, perioada 15.01.2014-30.06.2014, respectiv 900 lei/lună, perioada 01.07.2014-01.11.2014, conform contractului de muncă al părţii civile (f. 156-157) şi extras REVISAL (f.238-239).

Din certificatul de concediu medical (f. 158-159) reiese că în luna mai 2014 partea civilă a solicitat şi obţinut 15 zile calendaristice (11 zile lucrătoare) de concediu medical, în perioada 09.05-18.05; 19.05-23.05.2014.

Potrivit art. 17 din OUG nr. 158/2005: „(1) cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se determină prin aplicarea procentului de 75% asupra bazei de calcul stabilite conform art. 10; (2) Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, determinată de tuberculoză, SIDA, neoplazii, precum şi de o boală infectocontagioasă din grupa A şi de urgenţe medico-chirurgicale stabilite în condiţiile prevăzute la art. 9, este de 100% din baza de calcul stabilită conform art. 10”.

Conform art. 10 din acelaşi act normativ, „(1) Baza de calcul a indemnizaţiilor prevăzute la art. 2 se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar, pe baza cărora se calculează contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii; 

(2) În situaţia în care la stabilirea celor 6 luni din care, potrivit prevederilor alin. (1), se constituie baza de calcul al indemnizaţiilor se utilizează perioadele asimilate stagiului de cotizare prevăzute la art. 8 alin. (2) şi (3), veniturile care se iau în considerare sunt: a) indemnizaţiile de asigurări sociale de care au beneficiat asiguraţii, prevăzute la art. 8 alin. (2); b) salariul de bază minim brut pe ţară din perioadele respective, pentru situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (3) lit. a) şi b); c) indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv indemnizaţia pentru creşterea copilului cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani, potrivit Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (3) lit. c).

 (3) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul pensionarilor de invaliditate gRl III, al pensionarilor nevăzători, pe perioada în care se află în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A şi B şi alin. (2) lit. c) şi d).

(4) În cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de o lună, pentru situaţiile prevăzute la art. 9 şi 31, baza de calcul a indemnizaţiilor o constituie venitul lunar din prima lună de activitate pentru care s-a stabilit să se plătească contribuţia, cu respectarea prevederilor alin. (2).

(5) Din duratele de acordare a concediilor medicale, exprimate în zile calendaristice, se plătesc zilele lucrătoare.

(6) La stabilirea numărului de zile ce urmează a fi plătite se au în vedere prevederile legale cu privire la zilele de sărbătoare declarate nelucrătoare, precum şi cele referitoare la stabilirea programului de lucru, prevăzute prin contractele colective de muncă.”

În aplicarea acestor dispoziţii legale, judecătoria reţine că, potrivit actelor depuse la dosar, partea civilă nu a făcut dovada în complet cu privire la numărul de zile de concediu medical obţinut, aceasta fiind relevantă în vederea stabilirii mediei zilnice a bazei de calcul („Mzbc”), masă care se înmulţeşte cu codul de indemnizaţie (în privinţa celor două certificate de concediu medical depuse de parte la dosar, se constată că prezintă codul 01- boală obişnuită, cota de indemnizaţie fiind de 75 din „Mzbc”, fără ca pentru celelalte perioade să se poată stabili care este cota, motivul concediului, perioada ş.a.), rezultând media zilnică de indemnizaţie a concediului medical („Mzcm”), care înmulţită cu numărul de zile lucrătoare aferent perioadei de concediu medical determină cuantumul final al indemnizaţiei.

Prin urmare, având în vedere actele depuse la dosar de către partea civilă, judecătoria constată că nu s-a făcut dovada condiţiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a inculpaţilor, respectiv prezumţia simplă în sensul existenţei unei legături de cauzalitate între acţiunile lor ilicite şi acordarea concediului medical – prezumţie bazată, în special, prin perioada temporală a concediului, consecutivă agresiunii din aprilie 2014 – nefiind confirmată de înscrisuri medicale relevante şi de certificatele de concediu medical.

În plus, faţă de modul de calcul al indemnizaţiei de concediu medical mai sus arătat, instanţa reţine că partea civilă nu a depus înscrisuri din care să rezulte date clare prin intermediul cărora să se poată stabili dacă a existat diferenţa de 400 de lei în veniturile angajatului, prejudiciul astfel pretins având un caracter incert.

Nu în ultimul rând, instanţa mai reţine că din adeverinţă de la locul de muncă (f. 237), reiese că în luna mai 2014, partea civilă a beneficiat de indemnizaţie aferentă concediului medical în cuantum de 495 lei, indemnizaţie care are aceeaşi valoare cu cea a salariului net (fiind avută în vedere valoare salariului net, iar nu a salariului brut după cum susţine partea civilă) pe care l-ar fi obţinut dacă îşi desfăşura activitatea în mod normal, având în vedere venitul net lunar de 644 lei, numărul de zile lucrătoare din acea lună şi modul de calcul al indemnizaţiei de concediu, indemnizaţie care se raportează, după distincţiile mai sus indicate, la salariul brut al angajatului.

În concluzie, în privinţa pierderii suferite la salariu pe perioada concediului medico-legal, având în vedere actele depuse la dosar de parte, instanţa reţine că partea civilă nu a suferit un prejudiciu care să necesite o justă reparaţie, pentru perioada de incapacitatea temporară de muncă (perioada de concediu medical) primind o indemnizaţie la nivelul venitului pe care l-ar fi realizat în mod normal prin muncă.

Referitor la contravaloarea celor 10 zile de muncă pierdute de către partea civilă prin deplasări la autorităţile judiciare, instanţa reţine, cu titlu preliminar, că această pretenţie nu se află în legătură directă cu comiterea infracţiunii de către inculpaţi şi nu vizează repararea unui prejudiciu astfel produs, fiind, în esenţă, o cheltuială judiciară a părţii civile.

Daunele materiale în cazul atingerii aduse integrităţii corporale a victimei constau în cheltuieli de îngrijire medicale, cheltuieli determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale victimei sau echivalentul câştigului din muncă de care victima a fost lipsită (pierderea efectivă) sau pe care este împiedicat să îl dobândească (venit nerealizat) prin efectul pierderii sau reducerii capacităţii sale de muncă (art. 1387, art. 1388 C.civ.). În cauză, partea civilă nu a făcut dovada existenţei unui astfel de prejudiciu.

Judecătoria mai reţine că partea nu a făcut dovada certitudinii ”prejudiciului” reprezentat de contravaloarea celor 10 zile de muncă, iar legătura de cauzalitate dintre faptele inculpaţilor şi acesta este inexistentă.

Astfel, din înscrisurile de la dosar nu rezultă că partea civilă a fost lipsită de veniturile pe care le realiza în mod normal în zilele în care s-a prezentat la organele judiciare. Mai mult, conform extras REVISAL (f. 238-239) reiese că partea civilă nu mai este angajată la SC RAYD SECURITY SRL din 01.11.2014.

Totodată, partea civilă nu poate invoca existenţa unui prejudiciu constând în pierderea unei şanse ipotetice şi abstracte de realizare a unui venit prin muncă, în condiţiile în care nu mai este angajată şi nu prezintă o diminuare a capacităţii de muncă. Un astfel de prejudiciu poate fi imputat inculpaţilor doar în măsura în care are caracter cert şi se află în legătură directă cu dispariţia unei posibilităţi reale şi dovedite de a realiza un venit.

În privinţa celorlalte pretenţii civile solicitate cu titlu de daune materiale, instanţa reţine că partea civila nu a produs nici o probă în susţinerea pretenţiilor sale, în contextul în care aceasta obligaţie îi revenea, conform principiului actori incumbit probatio. Or, pentru acordarea de despăgubiri civile este necesar să se stabilească  prin probe certe atât existenta unui prejudiciu cât şi valoarea acestuia. Tragerea la răspundere civila a autorilor faptei ilicite nu poate sa opereze decât în limita valorii prejudiciului real si efectiv produs.

Cu privire la suma de 500 lei reprezentând plata pe care partea civilă a fost nevoită să o facă către o altă persoană care i-a prestat munci în gospodăria proprie în perioada concediului medical, judecătoria constată că, deşi sarcina probei îi aparţinea, partea civilă nu a dovedit aceste pretenţii prin nici un mijloc de probă.

Astfel, din declaraţia martorului propus sub aspectul dovedirii pretenţiilor civile nu rezultă care a fost persoana care a prestat munci în gospodăria părţii civile, specificul muncilor, numărul zilelor de muncă şi cuantumul eventualei remuneraţii.

În privinţa sumei de 100 lei reprezentând deplasări de la domiciliul părţii civile la Bistriţa pentru obţinerea actelor medico-legale, judecătoria reţine că partea interesată nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de deplasare, respectiv nu a indicat mijlocul de transport; modul de calcul al sumei de 100 lei (fiind necesar a se preciza modul de calcul faţă de distanţa relativ scurtă dintre locul de domiciliu al părţii şi localitatea Bistriţa) şi, mai ales, nu a depus înscrisuri care să ateste plata efectivă a unor sume de bani în acest sens.

Pentru aceste motive, instanţa conchide că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1357 din C.civ., respectiv întinderea prejudiciului material suferit de partea civilă nu a fost probat, astfel că va respinge cererea părţii civile de obligare a inculpaţilor la plata daunelor materiale, ca neîntemeiată.

2. Referitor la daunele morale, instanţa reţine că acestea reprezintă satisfacţii echitabile destinate a compensa material suferinţele de ordin moral ale părţii civile.

Referitor la cuantumul daunelor morale solicitate, acestea nu sunt supuse unor criterii legale prestabilite, ci determinarea lor în concret este lăsată apreciere a instanţei. Totuşi, la nivel jurisprudenţial, instanţa supremă a statuat în practica sa constantă că la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral se are în vedere o serie de criterii: consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit şi, nu îmbogăţirea fără just temei.

În cazul infracţiunilor contra persoanei, evaluarea despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei - trebuie să ţină seama de suferinţele morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită de inculpaţi care a avut drept consecinţă afectarea integrităţii corporale sau a sănătăţii părţii civile.

În cauză, instanţa consideră că leziunile suferite, prejudiciul estetic temporar, stările post-traumatice suportate de către partea civilă, respectiv disconfortul cauzat şi tratamentul urmat au afectat în mod negativ participarea părţii civile la viaţa de familie (fiind căsătorit cu doi copii), socială şi profesională, astfel cum rezultă şi din declaraţia acesteia şi înscrisurile depuse la dosar.

Totodată, judecătoria mai reţine şi cele declarate de martorii U M D, D I – R , C N, T U V şi P D M – referitoarea la suferinţele părţii civile ca urmare a loviturilor aplicate de inculpaţi, inclusiv că plângea şi că ar fi urinat sânge, dar şi faptul că inculpaţii au pus-o pe partea civilă, având urme de sânge, în lada trăsuri iar calul a fost legat la căruţă în mod superficial, cu un singur lanţ  –  ca fiind fapte care generează o evidentă lezare a demnităţii umane. Mai mult, încrederea de sine a părţii civile dar şi reputaţia acesteia în faţa consătenilor au avut de suferit în mod direct prin faptele comise de inculpaţi. 

Toate aceste aspecte se concretizează într-un prejudiciu nepatrimonial care trebuie acoperit de către inculpaţi.

Chiar dacă însăşi condamnarea inculpaţilor este de natură să reprezinte o reparaţie morală pentru partea civilă, instanţa reţine că sumele de bani acordate cu titlu de daune morale trebuie să aibă efect compensatoriu, astfel încât să nu constituie nici veritabile amenzi excesive pentru autorul daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victima daunelor.

Totodată, trebuie avut în vedere că tratamentul urmat de victima infracţiunii a fost desfăşurat în regim ambulatoriu, viaţa de familie a părţii civile fiind afectată într-un mod mai puţin grav decât în situaţiile care necesită internarea pacientului.

Având în vedere aceste principii, care reglementează materia despăgubirilor acordate pentru reararea unui prejudiciu moral, instanţa apreciază suma de 4.500 de lei este suficientă pentru compensarea acestor suferinţe.

În privinţa răspunderii debitorilor, instanţa va face aplicarea prevederilor art. 1382 C.civ. şi va dispune obligarea inculpaţilor la plata în solidar către partea civilă a sumei stabilite cu titlu de daune morale. În acest context, judecătoria mai reţine că nu se poate stabili o răspundere în alte limite, având în vedere că acţiunile inculpaţilor s-au efectuat în acelaşi loc şi timp, prin acte de agresiune conjugate, efectuate în condiţii care au determinat reţinerea circumstanţei agravante legale a comiterii faptei de 3 persoana împreună.

Aşadar, în baza art. 19 alin. 1, art. 25 alin. 1 şi art. 397 alin.1 din CPP cu referire la art. 1349, art. 1357 şi art. 1381 şi art. 1382 din C.civ., instanţa va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S D, va obliga inculpaţii la plata, în solidar, către partea civilă a sumei de 4.500 lei cu titlu de daune morale şi, în consecinţă, va respinge cererea părţii civile de obligare a inculpatului la plata daunelor materiale, ca neîntemeiată.

V. DISPOZIŢII FINALE

În ceea ce priveşte cheltuielile ocazionate de prezentul proces instanţa, având în vedere soluţia dată cauzei şi făcând aplicarea art. 404 alin.4 lit. e) din CPP cu referire la art. 274 alin.1 din CPP, cheltuielile judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 900 lei, din care 150 lei provin din faza de urmărire penală, vor fi suportate de către inculpaţi după cum urmează:

- obligă pe inculpatul G I I la plata sumei de 300  lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat;

- obligă pe inculpatul M G la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat;

- obligă pe inculpatul L I la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 

În temeiul art. 274 alin. 1 teza finală din CPP, va dispune ca sumele reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu care au asigura apărarea inculpaţilor în cursul fazei de cameră preliminară şi al judecăţii să fie plătite din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş (avocat C C – conform delegaţiei nr. 3677 de la fila 141- suma de 360 de lei; avocat H C – conform delegaţiei nr. 3678 de la fila 142- suma de 360 de lei; avocat Negrea Cristina Silvia – conform delegaţiei nr. 3679 de la fila 143- suma de 360 de lei).

Referitor la cheltuielile judiciare avansate de partea civilă, instanţa constată că aceasta a solicitat obligarea inculpaţilor la 2.250 lei cheltuieli de judecată, din care 1.000 lei reprezintă costul carburantului la care partea civilă a fost nevoit să se prezinte la organele judiciare, iar 1.200 lei este onorariul de avocat conform chitanţei de la dosar, iar 50 lei este contravaloarea certificatului medico-legal care se află la dosar.

În privinţa acestora, judecătoria constată că din declaraţiile martorilor U M D (f. 191-192), D R (f. 193-194), C S (f. 195-196) rezultă că aceştia au asigurat transportul părţii civile la organele judiciare, costurile aferente combustibilului fiind suportate de aceasta.

Din actele de la doar instanţa reţine că partea civilă a fost prezentă în faţa organelor de urmărire penală de mai multe ori (f. 14 – 18.06.2015; f. 15 – 25.06.2015; f. 16-17 – 12.06.2014; f. 18-21 – 23.09.2014) şi a instanţei la cele 5 termene de judecată.

Prin urmare, având în vedere declaraţiile martorilor indicaţi, bonurile fiscale de combustibil (f. 177; 236) şi distanţa relativ mare dintre locul de domiciliu al părţii civile şi sediul organelor judiciare, judecătoria găseşte că aceste cheltuieli judiciare avansate de partea civilă au fost dovedite.

În privinţa onorariul de avocat, se constată că partea civilă a fost asistată în faţa organelor de urmărire penală (delegaţie la f. 79, dup) cât şi în faţa primei instanţe (delegaţie la f. 153) de apărător ales. Cuantumul onorariului de avocat a fost dovedit prin chitanţele de la fila 235 – 200 lei conform chitanţei nr. 059 din 01.07.2014; 1.000 lei conform chitanţei nr. 165 din 02.11.2015.

Cu privire la cheltuielile efectuate cu obţinerea certificatului medico-legal, judecătoria constată că partea civilă a făcut dovada achitării taxei de 38 lei la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa Năsăud, conform chitanţei de la f. 160.

În consecinţă, partea civilă a făcut dovada efectuării unor cheltuieli judiciare în cuantum total de 2.238 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare, onorariu de avocat, taxă pentru eliberarea certificatului medico-legal.

Prin urmare, în baza art. 276 alin. 2 şi 4 cu referire la art. 274 alin.2 din CPP, având în vedere soluţia de admitere în parte a acţiunii civile, instanţa va dispune obligarea inculpaţilor la plata parţială a cheltuielilor judiciare avansate de partea civilă S D.

 Faţă de circumstanţele concrete ale cauzei şi măsura în care aceste cheltuieli au fost provocate de fiecare inculpat în parte, din cuantumul total de 2.238 lei al cheltuielilor judiciare avansate de partea civilă, instanţa urmează a dispune obligarea inculpaţilor la plata sumei de 1.200 lei, fiecare inculpat urmând a suporta o parte egală din acest cuantum, respectiv suma de 400 lei.

Domenii speta

Spete similare