Contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate. Nulitate clauză.

Contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate. Nulitate clauză.

- Codul Muncii: art.229;

- Legea nr.62/2011: art.132, 138 alin.(4), 142;

 - Art. 3 din Legea nr. 31/1991.

Potrivit art.229 alin.(4) din Codul Muncii „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea condiţiilor legale constituie legea părţilor”.

Ca urmare, numai în contextul respectării condiţiilor legale la încheierea lor, clauzele unui contract colectiv de muncă îmbracă forţa juridică a legii

Secţia I Civilă - Decizia civilă nr. 350/08  martie  2017.

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 12 mai 2016 la Tribunalul Sibiu sub dosar nr…/85/2016  reclamanta C.J.P.S. a chemat în judecată pe pârâtul S.C.J.P.D.M -S.S. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea clauzelor cuprinse în art. 24 alin. 2 şi art. 25 din Contractul Colectiv de Muncă, pe nulitate.

Prin sentinţa civilă nr…  din data de 18 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu - Secţia I Civilă în dosarul susmenţionat acţiunea a fost admisă, în sensul că s-a constatat nulitatea clauzelor cuprinse în art. 24(2) şi 25 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2014-2016.

Pentru a hotărî, astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamanta şi pârâtul sunt părţile semnatare a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate  pentru perioada 2014-2016.

Prin acţiunea promovată reclamanta solicită a se constata nulitatea clauzelor prevăzute la art. 24 (2) şi art. 25 din Contractul Colectiv de Muncă.

Art. 24 (2) din Contractul Colectiv de Muncă  prevede:

Funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul C.J.P.S., deoarece prestează  activităţi unde le este afectată starea de sănătate şi sunt supuşi  stresului datorită  muncii cu publicul, au dreptul în fiecare an, la un concediu suplimentar( Anexa1).

Art. 25. Durata maximă a concediului suplimentar este de 3 zile şi se acordă  şi se acordă peste cea a concediului legal de odihnă.

Din probatoriul administrat rezultă că la data semnării contractului colectiv de muncă  ambele părţi contractante au nesocotit prevederile art.18-19 din H.G. nr.250/1992 ce reglementează regula acordării concediului de odihnă, respectiv în cazul de speţă a concediului de odihnă suplimentar, dat fiind faptul că la data semnării contractului colectiv de muncă la acel moment nu a existat documentaţia necesară prevăzută de art.3 din Legea nr.31/1991, conform căreia  stabilirea condiţiilor deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase  se face de ITM  pe baza determinărilor efectuate de unităţile specializate din Ministerul Sănătăţii.

În atare situaţie înscrisurile depuse de pârât la dosar reprezintă doar o dovadă a demersurilor făcute în aprilie 2016, în vederea obţinerii avizelor necesare de la ITM  dar nu s-a făcut dovada  îndeplinirii condiţiilor  prevăzute de art.3 din Legea  nr.31/1991.

Faţă de starea de fapt prezentată rezultă fără putinţă de tăgadă că la data semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate acordarea concediului suplimentar s-a făcut fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr.31/1991 şi nu în ultimul rând cu nesocotirea prevederilor art. 138 (1) din Legea dialogului social, sancţiunea în situaţia dată fiind nulitatea clauzelor Contractului Colectiv de Muncă astfel cum prevăd dispoziţiile art. 138 (4) din Legea 62/2011.

Pentru considerentele expuse, precum şi în limita probatoriului administrat acţiunea a fost admisă cu consecinţa constatării nulităţii clauzelor art. 24(2) şi 25 din Contactul Colectiv de Muncă la nivel de unitate– C.J.P.S.  pentru anii 2014-2016.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel la data de 25.11.2016 reclamantul Sindicatul C.J.P.- DMSSF S. solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii de anulare a clauzelor cuprinse în art.24 alin.2 şi art.2 din CCM, ca netemeinică şi nelegală.

În expunerea de motive apelantul susţine, în esenţă, că la stabilirea acestor clauze contractuale părţile au avut în vedere prevederile legale în vigoare şi condiţiile de muncă periculoase sau vătămătoare existente în cadrul intimatei.

Susţine că, spre surprinderea sa, conducerea intimatei s-a schimbat de-a lungul executării contractului şi acum invocă nelegalitatea prevederilor CCM, constatând eroarea survenită cu privire la nelegalitate acestor prevederi contractuale.

Susţine apelantul că probabil este vorba de o eroare de drept, care însă nu poate fi reţinută de instanţa de judecată.

Mai arată că, la solicitarea intimatei de a prezenta documentaţia care să justifice acordarea concediului de odihnă suplimentar de 3 zile, a făcut demersul necesar şi astfel, s-a prezentat cu buletinul de determinare prin expertizare, efectuat de M.M.-D.S.P. a Jud. S.,  înaintat prin adresa nr…/27.04.2016 şi înregistrat la C.J.P.S.  sub nr…/28.04.2016.

Buletinul de determinare prin expertizare constată existenţa condiţiilor periculoase sau vătămătoare din C.J.P.S., premise care au fost avute în vedere de părţi la negocierea şi încheierea CCM, precum şi faptul că întreg personalul angajat este expus la condiţii vătămătoare (agenţi biologici) care pot afecta în timp starea de sănătate (dermatite de contact, rinite alergice, pneumonii…).

În concepţia apelantului sentinţa nr…/2016 este nelegală, iar motivarea că demersurile pentru luarea în evidenţă a condiţiilor deosebite, vătămătoare la ITM au fost făcute ulterior încheierii CCM la nivel de unitate, dovedeşte intenţia părţilor de a îndeplini cerinţele de valabilitate ale contractului, respectiv art.24, 25 şi menţinerea contractului în cadrul legal.

În drept: Noul Cod de procedură civilă, Legea nr.62/2011, HG. nr.250/1992.

Intimata C.J.P. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, reinterând  susţinerile din faţa primei instanţe.

CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, reţine următoarele:

Apelul este nefondat.

Potrivit art.132 alin.(2) din Legea nr.62/2011 „clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi şi obligaţii numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege”.

Potrivit art. 142 alin.(1) din acelaşi act normativ „clauzele cuprinse în contractele colective de muncă care sunt negociate cu încălcarea prevederilor art.132 sunt lovite de nulitate”.

În speţă, clauzele din contractul colectiv de muncă încheiat între părţi la nivel unitate, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă S. cu nr. …./08.12.2014, cu aplicabilitate până la data de 31.12.2016, supuse controlului de legalitate prin acţiunea de faţă, sunt următoarele:

Art. 24. (2)  Funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul C.J.P.S., deoarece  prestează activităţi unde le este afectată starea de sănătate şi sunt supuşi stresului  datorită muncii cu publicul, au dreptul în fiecare an,  la un concediu suplimentar.

Art. 25  Durata maximă a concediului suplimentar este de 3 zile şi se acordă peste cea a concediului legal de odihnă.

Deşi prevederile legale în vigoare (art.18 din HG. nr.250/1990, art.147 din Codul Muncii) reglementau dreptul salariaţilor la concediu de odihnă suplimentar, acest drept era condiţionat de desfăşurarea activităţii în condiţii grele, periculoase, vătămătoare, în această categorie intrând şi condiţiile menţionate de părţi în clauza contractuală în discuţie.

Or, sub acest aspectul instituţiei competente şi a procedurii de urmat în stabilirea acestor condiţii, Legea nr. 31 din 22 martie 1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite-vătămătoare, grele sau periculoase, prevede în mod expres, că:

Art. 3 - (1) Existenţa condiţiilor deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase - la locurile de muncă se stabileşte, pentru fiecare unitate, de inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii, pe baza determinărilor efectuate de către personalul încadrat în unităţile specializate ale Ministerului Sănătăţii din care rezultă depăşirea limitelor prevăzute de normele naţionale de protecţie a muncii. (….).

Din probele dosarului, în mod corect prima instanţă a reţinut că la data la data semnării contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, nu au fost respectate aceste cerinţe legale în sensul că nu a existat documentaţia necesară pentru stabilirea condiţiilor vătămătoare prevăzută de acest text de lege, ceea ce atrage nulitatea clauzei încheiate cu nesocotirea unei normei legale în vigoare, potrivit art.138 alin.(4) din Legea nr.62/2011.

Totodată, potrivit art.229 alin.(4) din Codul Muncii „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea condiţiilor legale constituie legea părţilor”.

Ca urmare, nu mai în contextul respectării condiţiilor legale la încheierea lor, clauzele unui contract colectiv de muncă îmbracă forţa juridică a legii.

Demersurile ulterioare făcute, de o parte contractuală nu acoperă nulitatea acestei clauze, condiţia legalităţii acestei impunându-se a fi analizată din prisma respectării normei legale la momentul încheierii ei.

În plus, buletinul de determinare invocat de apelant confirmă numai existenţa unor determinări efectuate, post factum, la data de 27.04.2016 de D.S.P., fără a fi finalizate printr-o decizie a ITM, de stabilire a unor condiţii vătămătoare, grele sau periculoase, la care face referire textul de lege.

Faţă de cele ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.(1) din Noul cod de procedură civilă va respinge ca nefondat apelul promovat, păstrând ca legală şi temeinică hotărârea primei instanţe.

Domenii speta

Spete similare