Litigiu de muncă. Neîndeplinirea de către angajator a obligaţiei de reintegrare a salariatului pe postul deţinut anterior concedierii, stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă

. Litigiu de muncă. Neîndeplinirea de către angajator a obligaţiei de reintegrare a salariatului pe postul deţinut anterior concedierii, stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă

Art. 65 alin. 2, art. 68 alin. 1, art. 80 alin. 2 şi art. 262 din Codul muncii, art. 1530 din Codul civil

Decizia de reîncadrare în funcţie, reînfiinţare a postului  şi modificare corespunzătoare a organigramei, cuprinde menţiunea că aceste operaţiuni sunt făcute „exclusiv pentru punerea în executare” a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi doar cu titlu „temporar”. A pune in executare o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus reintegrarea unui angajat pe postul şi funcţia deţinute anterior emiterii unei decizii de concediere anulată de instanţa de judecată , înseamnă a relua efectiv raporturile de muncă dintre părţi , adică angajatului trebuie să i se dea posibilitatea reală de a presta muncă pentru angajator pe  postul şi funcţia deţinute anterior concedierii şi de a fi remunerat pentru munca prestată.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, decizia Nr.1603 din 14 martie 2017)

Prin cererea de apel formulată în termen legal și motivată apelanta- intimata SC P.E.E.H.”H.”, a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de apel, după ce reiterează istoricul litigiilor purtate între părţi, pârâta subliniază că ,având în vedere soluţia definitiva pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti in dosarul nr. XXXXX/3/2013,  societatea s-a conformat, punând în executare aceasta sentinţă prin emiterea Deciziei nr. 1601/30.09.2015 de reintegrare a dnei F.O.A.  pe funcţia deţinută anterior, astfel cum rezultă expres din analiza articolelor 1 şi 2 ale deciziei anterior menţionate, de unde reiese fără putinţă de tăgadă că reclamanta F.O.A.  a fost reîncadrata în funcţia de economist principal deţinută anterior, sens în care s-a procedat la reînfiinţarea postului de economist principal la Serviciul Finanţări Interne şi Externe, exclusiv pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti.

Apelanta subliniază că a făcut cunoscut instanţei de fond, faptul că reînfiinţarea postului de economist principal, prin Decizia nr.1601/30.09.2015, s-a făcut nu ca urmare a apariţiei necesităţii unui astfel de post în structura organizatorică a societăţii, sau din raţiuni de dezvoltare a activităţii în cadrul acestui serviciu, ci strict din raţiuni de punere în aplicare a celor dispuse de instanța de judecată cu privire la reclamant.

În consecinţa, s-a arătat, că decizia de reintegrare emisă respecta întocmai prevederile legate şi dispoziţiile Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a dispus reintegrarea pe funcţia deţinută anterior concedierii din anul 2013.

Critică adusă de reclamanta F. O. şi care a fost reţinută de însăşi instanța de fond cu privire la încălcarea forţei obligatorii şi, la nerespectarea întocmai de către societatea a unei hotărâri judecătoreşti, este contrazisă chiar de conţinutul deciziei de reintegrare a cărei nulitate s-a invocat în cererea de chemare în judecată.

Societatea a înţeles să procedeze la punerea în aplicare a hotărârii pronunţate, respectiv a emis decizia a cărei anulare se cere şi, care specifică clar la art. l faptul că "... doamna F.O.A.  se reîncadrează în funcţia de economist principal (economist i de la data de 01.01.2015, conform Nomenclatorului de funcţii şi meserii, convenit cu sindicatul reprezentativ la nivel de unitate, anexă la CCM aplicabil), deţinută anterior emiterii deciziei de concediere nr. 905/07.02.2013... ". Sens în care s-a dispus " Cu aceeaşi dată se reînfiinţează postul de economist principal (economist I în prezent) la Serviciul Finanţări Interne Şi Externe, în prezent Serviciul Financiar...", în condiţiile în care instanța de judecată a dispus reîncadrarea pe funcţia deţinută anterior concedierii, ori la concediere reclamantă F. O. era angajată pe postul de economist principal în cadrul Serviciului Finanţări Interne şi Externe, desfiinţat, post şi funcţie în care, de astfel, a şi fost reîncadrata prin decizia nr.1601/30.09.2015 a cărei anulare s-a cerut.

Faptul că societatea a procedat în mod corect la punerea în executare a Deciziei nr. 1619/11.05.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, rezulta din însăşi Statul de funcţii în vigoare la data de 01.10.2015 la nivelul Serviciului Financiar unde apare înfiinţat Serviciul Finanţări Interne şi Externe, unde la poziţia 138bis, apare reclamanta F.O.A. , precurm şi din extrasul REVISAL, de unde rezultă în mod expres punerea în executare a deciziei instanţei de judecată cu privire la reintegrarea salariatei.

Motivul pentru care postul respectiv a fost reînfiinţat numai din data de 01.10.2015 este acela că postul de economist principal şi Serviciul Finanţări Interne şi Externe în cadrul căruia funcţiona 4 postul de economist principal ocupat de reclamanta F. O. nu mai existau încă din Februarie 2013 în structura organizatorică a societăţii.

Astfel, ca o consecinţa a reorganizării ce a avut loc în luna ianuarie 2013, în baza deciziei nr. 46/16.01.2013, Serviciul Finanţări Interne şi Externe a fost desfiinţat, iar activitatea acestuia redusă/preluată în cadrul serviciului Financiar - Trezorerie, printre posturile desfiinţate fiind şi cel de economist principal ocupat de reclamanta F. O..

În statul de funcţii nominal anterior concedierii din anul 2013, la poziţiile 203-206 se regăseşte structura Serviciului Finanţări Interne şi Externe şi care cuprindea: 4 posturi. Din statul de funcţii nominal aplicabil după reorganizarea din data de 16.01.2013, a dispărut Serviciului Finanţări Interne şi Externe din structura organizatorică a SC H. SA .

Astfel ,nemaiexistând postul de economist principal, ocupat de reclamanta F. O. şi Serviciul Finanţări Interne şi Externe, încă din Ianuarie 2013, la data de 30.09.2015, când s-a emis decizia nr.1601 pentru reîncadrarea acesteia, societatea noastră a fost nevoită, că începând cu momentul reîncadrării, respectiv începând cu data de 01.10.2015, să dispună implicit şi reînfiinţarea postului de economist principal, desfiinţat în Ianuarie 2013, tocmai pentru a pune în executare decizia civilă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

În mod greşit instanța de fond a constatat că emiterea deciziei nr.1601/01.10.2015 de către H. SA , prin care salariata F. O. a fost reintegrată în cadrul societăţii în cadrul Executivului a avut loc doar scriptic, instanța de fond ar fi trebuit să reţină faptul că societatea noastră a susţinut în faţa instanţei de fond ca aceasta reintegrare a avut loc ca urmare a dispoziţiilor Deciziei civile nr.1619/11.05.2015 şi că numai în situaţia în care instanța ar fi dispus anularea unei decizii de concediere pentru nerespectarea a condiţiilor de formă, cât şi de fond ale concedierii, atunci angajatorul ar fi avut obligaţia de a respecta întocmai dispozitivul hotărârii şi să reintegreze în mod efectiv şi serios pe salariata.

În speţa, decizia de concediere emisă în ianuarie 2013 a fost anulată doar pentru nerespectarea unor cerinţe de formă, iar societatea H. SA a fost îndreptăţită să procedeze la această reintegrare „scriptică", adică pe hârtie.

Cu privire la anularea deciziei de concediere nr. 1603/01.10.2015 dispusă în mod nelegal de instanța de fond învederează instanţei superioare următoarele argumente:

Reclamanta a fost concediată individual, în temeiul dispoziţiilor art.65din Codul muncii, republicat, ca urmare a desfiinţării postului de economist principal (economişti, după 01.01.2015), prin decizia nr.1325/31.07.2015 a celor doi administratori ai societății - administratorul judiciar – E. I. SPRL prin reprezentanţii săi legali şi, administratorul special dl. N. B. C. S., raportat ia dispoziţiile art.86 alin. (6) teza finale din Legea nr.85/2006, legea insolventei, în ceea ce priveşte durata termenului de preaviz.

Astfel, cei doi administratori ai societății, în considerarea faptului că:

Societatea se afla în perioada de aplicare a Planului de reorganizare, astfel cum acesta a fost aprobat în unanimitate de Adunarea Creditorilor şi confirmat de Judecătorul Sindic prin Sentinţa civilă nr.6251/20.06.2013 şi Modificarea şi Prelungirea duratei executării Planului de Reorganizare până la data de 20.06.2016, aprobate de Adunarea Creditorilor la data de 18.12.2014 s: confirmate de judecătorul sindic prin sentinţa civilă nr.2515/11.03.2015;

- Planul de reorganizare prevedea reorganizarea activităţii societăţii, în vederea eficientizării acesteia, prin reducerea numărului de posturi cu consecinţa concedierii salarialilor ale căror posturi au fost/sunt desfiinţate ca urmare a aprobării noilor structuri organizatorice;

- Acţiunea de eficientizare a activităţii determinate de deschiderea procedurii insolventei cu privire la Hidroelectrica, inclusiv şi nu numai, prin schimbarea structurii organizatorice a societății, concretizata în reducerea/restrângerea/desfiinţarea unor activităţi, acţiune începută în Ianuarie 2013 şi care a fost continuat, conform Planului de reorganizare aprobat, confirmat, la nivelul societății desfăşurându-se 5(cinci) reorganizări ale activităţii, respectiv în Ianuarie 2013, mai 2013, Iunie 2013, Iunie 2014, Mai 2015, fiind astfel desfiinţate 824 posturi, cu prioritate dintre cele TESA;

- Societatea nu-şi putea permite suplimentarea costurilor cu personalul în perioada de aplicare a Planului de reorganizare aprobat de adunarea creditorilor şi confirmat de judecătorul sindic, în condiţiile în care redresarea societăţii şi ieşirea acesteia din insolventa presupune punerea în aplicare a planului, or menţinerea salarialilor reîncadraţi în baza unor hotărâri judecătoreşti ar conduce la costuri nejustificate şi imposibil de suportat de către societate;

- Societatea a dispus reînfiinţarea, cu caracter temporar, a postului desfiinţat în cadrul reorganizărilor de activitate dispuse în Ianuarie, Mai, Iunie 2013 în vederea reintegrării persoanelor pentru care instanţele de judecată au anulat decizia de concediere emise.

Reînfiinţarea postului de economist principal şi a Serviciului Finanţări Interne şi Externe din octombrie 2015 nu a fost nici un moment determinate de schimbarea realităţilor economice şi juridice de la nivelul intimatei, câtă vreme ulterior măsurilor de reorganizare dispuse de administratorul judiciar în perioada ianuarie 2013 au urmat alte reorganizări de activitate, cu tot atâtea concedieri colective, iar Planul de reorganizare aplicabil la nivelul intimatei, aprobat de către adunarea creditorilor şi confirmat de către judecătorul sindic, modificat şi prelungit până la sfârşitul anului 2016, prevede o reducere de 200 posturi în anul 2015 şi încă una de 200 posturi în anul 2016 (în acest sens extras din Modificarea şi Prelungirea duratei executări Planului de reorganizare privind debitoarea H. SA  ).

La rândul său, Serviciul Financiar, în cadrul căruia a fost preluată activitatea restrânsă a fostului Serviciul Finanţări Interne Şi Externe, desfiinţat, a suferit continuu reduceri de personal şi modificări organizatorice şi, probabil va mai suferi în contextul aplicării Planului de reorganizare aprobat până la data de 31.12.2016.

O astfel de reintegrare scriptică precum cea dispusă în cazul fostei salariate F.O.  este de conceput în toate situaţiile în care concedierea intervine ca urmare a desfiinţării postului, iar decizia de concediere este anulată pentru motive de formă fără a se infirma îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 65 din Codul muncii, republicat.

Decizia prin care a fost concediată reclamanta în anul 2013 a fost anulată de instanța de apel, numai în considerarea încălcării dreptului la informare şi consultare şi, în aplicarea deciziei nr.64/2015 a Curţii Constituţionale, drept pentru care instanța de control a reţinut că "... angajatorul nu a respectat obligaţia de informare Şi consultare a salariaţilor, reglementata în cadrul procedurii concedierii colective, astfel încât concedierea apelantei - contestatoare este nelegala.

În temeiul art.78 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută "şi ca "dată fiind încălcarea dreptului la informare şi consultare, Curtea nu va mai analiza celelalte motive de apel şi apărări ale părţilor fiind de prisos în raport de soluţia pronunţată..." ceea ce a dus în sfera autorităţii de lucru judecat considerentele instanţei de fond, pag. 19-23 din sentinţa civilă nr. 5440/08.05.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr.38952/3/2013.

Desfiinţarea postului de economist principal şi a Serviciului Finanţări Interne şi Externe din cadrul Executivului, reînfiinţate numai pentru punerea în executare a sentinţei judecătoreşti, nu constituie o formă de eludare a dispoziţiilor deciziei Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus reintegrarea doamnei F.O., ci ea reprezintă o concretizare a situaţiei reale existente la nivelul unităţii angajatoare - starea de insolventa, aplicarea Planului de reorganizare aprobat până la data de 3112.2016 plan care stabileşte în continuare desfiinţarea de posturi şi concedierea de salariaţi, cu precădere dintre cei TESA.

Reîncadrarea reclamantei F.O., în baza sentinţei judecătoreşti definitive, a intervenit în cursul lunii Octombrie 2015, după ce la nivelul societăţii, începând cu luna Februarie 2015 şi finalizata în luna Mai s-a derulat cea de-a cincea reorganizare de activitate care, conform Planului de reorganizare aprobat şi confirmat trebuia finalizata cu desfiinţarea a 200 de posturi şi concedierea de personal.

În condiţiile în care în luna Aprilie 2015, urmare a parcurgerii etapelor concedierii colective demarate încă din luna Februarie 2015, a fost aprobată o nouă structură organizatorică, prin Decizia nr.600/20.04.2015 emisă de cei doi administratori - administratorul judiciar şi administratorul special, era firesc că Serviciul Finanţări Interne şi Externe şi postul de economist principal din cadrul acestuia ocupat de reclamanta F., desfiinţate încă din anus 2013 şi, care nu mai corespundeau nevoilor de desfăşurare a activităţii încă de la acel moment şi, reînfiinţate prin Decizia nr.1601/30.09.2015 numai din raţiuni de punere în executare a sentinţei judecătoreşti, să fie desfiinţate.

Decizia de concediere nr.1603/01.10.2015 respecta prevederile art.65-66 din Codul Muncii şi a avut la baza motive care nu au nicio legătură cu persoana acesteia, fiind o consecinţa a reorganizării societăţii pe criterii de eficienţă şi rentabilitate, în considerarea situaţiei juridice a intimatei - starea de insolventa, respectiv aplicarea Planului de reorganizare aprobat de adunarea creditorilor şi confirmat de judecătorul sindic, în vederea ieşirii societăţii din insolventa.

Astfel, concedierea a intervenit ca urmare a desfiinţării efectivă a locului de muncă ocupat de reclamanta,  fără nicio legătură cu persoanele care ocupau acele posturi. Art.65 din Codul Muncii nu defineşte ce se înţelege prin cauza reală şi serioasă. În speţa, instanța de fond a stabilit în mod greşit ca la emiterea deciziei nr.1603/01.10.2015 nu a existat o cauză reală şi serioasă, apreciind că prin emiterea acesteia în aceeaşi zi cu cea în care societatea noastră a reintegrat-o pe reclamanta, respectiv cu emiterea deciziei nr.1601/01.10.2015 şi că aceasta reintegrare a avut loc doar fictiv.

Potrivit dispoziţiilor art.65 din Codul Muncii concedierea la nivel de Executiv în cazul dnei F.O.  a fost determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de aceasta, desfiinţarea acestuia fiind efectivă, ci în nici un caz nu fictivă cum în mod greşit a reţinut instanța de fond.

Cauzele care au condus la desfiinţarea postului ocupat de reclamanta au fost fondate pe cauze reale şi serioase, fără nici o legătură cu persoana care ocupa acest post. Din organigramă şi Statutul de funcţii valabile la data de 01.10.2015 rezultă că locul de muncă al contestatoarei a fost eliminat din organigramă societăţii ca urmare a desfiinţării Serviciului Finanţări Interne şi Externe încă din Ianuarie 2013.

Motivarea instanţei de fond referitoare la faptul că în conţinutul Deciziei nr.1603/01.10.2015 la punctul 3 se prevede că nu este necesară prezenţa salariatului în incinta societăţii şi a faptului că atât decizia de reintegrare, cât şi decizia de concediere au fost comunicate reclamantei în aceeaşi zi şi ca toate acestea ar conduce la ideea ca respectiva integrare a fost fictivă, este neîntemeiata şi nelegala.

Atât în doctrina de specialitate, precum şi în jurisprudenţa s-a conturat ce anume se înţelege prin această noţiune de cauză reală şi serioasă. Astfel, pentru că o cauză să fie reală şi serioasă est necesar să fie întrunite următoarele condiţii:

- Să aibă caracter obiectiv, respectiv în temeiul Codului Muncii, să fie impusă de unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana salariatului; aşadar, cauză trebuie să fie independentă de factori subiectivi, de eventualele umori sau capricii ale angajatorului - în cazul de faţă, este impusă de necesitatea aplicării în continuare a reorganizării activităţii determinată de politica de eficientizare şi reducere a costurilor la nivelul întregii societăţi în contextul stării de insolventa în care se afla subscrisa la momentul concedierii, stare ce conduce la necesitatea luării unor măsuri de eficientizare şi reconsiderare a activităţii, de reducere drastică a cheltuielilor în vederea rentabilizării societăţii şi scoaterii acesteia din starea de insolventa, măsuri dispuse în concordanţă cu Planul de reorganizare aprobat de adunarea creditorilor şi confirmat de judecătorul sindic, aplicabil până la data de 31.12.2016 şi care, prevede atingerea unui număr de 3000 salariaţi, cu desfiinţarea de posturi şi concedierea unui număr de 200 salariaţi în anul! 2015 şi 200 în anul 2016.

- Să fie precisă (exactă), să constituie veritabilul motiv al concedierii, adică să nu disimuleze un alt temei, susţinându-se, formal, că ar exista unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana salariatului.

- Să fie serioasă, în sensul că motivele fără legătură cu persoana salariatului să aibă un anumit nivel de importantă care să impună reducerea unui loc de muncă sau a unor locuri de muncă în ceea ce priveşte cauzele ce au dus la desfiinţarea postului trebuie avut în vedere faptul că societatea se afla în perioada de aplicare a Planului de reorganizare, astfel cum acesta a fost aprobat în unanimitate de Adunarea Creditorilor şi confirmat de Judecătorul Sindic prin Sentinţa civilă nr.6251/20.06.2013 şi modificat şi prelungit până la 20.06.2016, în Adunarea Creditorilor din data de 18.12.2014. Şi confirmat de judecătorul sindic prin sentinţa civilă 2515/11.03.2015; planul de reorganizare prevede reorganizarea activităţii societăţii, iar, vederea eficientizării acesteia, prin reducerea numărului de posturi cu consecinţa concedierii salariaţilor ale căror posturi au fost/sunt desfiinţate ca urmare a aprobării noilor structuri organizatorice; acţiunea de eficientizare a activităţii determinate de deschiderea proceduri insolventei cu privire la Hidroelectrica, inclusiv şi nu numai prin schimbarea structurii organizatorice a societăţii, concretizata în reducerea/restrângerea/desfiinţarea unor activităţi, acţiune începută în Ianuarie 2013 şi care a fost continuată, conform Planului de reorganizare aprobat şi confirmat, la nivelul societăţii desfăşurându-se 5(cinci) reorganizări ale activităţii, respectiv în Ianuarie 2013, Mai 2013, Iunie 2013, Iunie 2014 Şi Mai 2015, fiind astfel desfiinţate 824 posturi, cu prioritate dintre cele TESA.

Prin sentinţa civilă nr.4908/12.05.2016 instanța de fond a obligat pe reclamanta-pârâta să restituie pârâtei-reclamante H. SA  suma de 39,533 lei încasata cu titlu de plaţi compensatorii, suma ce a fost deja achitata de dna F.O.A.  conform ordinului de plată nr. R015 din 09.08.2016.

În motivarea Cererii Reconvenţionale s-a arătat de societatea că, repunerea în situaţia anterioară, ca urmare a anularii actului de încetare a raporturilor de muncă, ar presupune nu doar reintegrarea salariatului pe postul deţinut anterior, ci şi restituirea de către salariatul concediat a compensaţiilor băneşti primite ca efect al concedierii, precum şi a celorlalte drepturi de care a beneficiat ca efect al încetării raporturilor de muncă.

Astfel, dacă instanța a dispus anularea deciziei de încetare a contractului de muncă dispusă de intimata, în temeiul art. 65 din Codul muncii, atunci plăţile compensatorii/ajutoarele la concediere, făcute de societate către fiecare salariat reprezintă executarea unei obligaţii lipsite de cauză.

De asemenea, H. SA a solicitat că sumele respective să fie actualizate cu indicele inflaţiei, precum şi dobânzile aferente acestor sume, constând în dobânda legală, calculate potrivit prevederilor Ord. Guv.nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, dar instanța de fond în mod greşit a respins acest capăt de cerere, apreciind că „nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor interese instituite prin prevederile ar.1530 şi următoarele din Codul civil, în sensul că nu se poate reţine în sarcina contestatorilor - pârâți vreo culpă pentru nerestituirea plătiţilor compensatorii, în condiţiile în care obligaţia acestora se naşte, abia la data pronunţării sentinței, ca urmare a anularii deciziei de concediere şi dispoziţiei instanţei cu privire la restituirea sumelor.".

Plata dobânzii legale reprezintă sancţiunea pentru neexecutarea obligaţiei de plată, în timp ce indexarea, majorarea şi actualizarea despăgubirii reprezintă valoarea reală a obligaţiei băneşti la momentul efectuării plaţii.

În ceea ce priveşte anularea în parte a deciziei nr. 1601/01.10.2015 sub aspectul reînfiinţării doar cu titlu temporar a postului pe care a fost reintegrata reclamanta, respectiv exclusiv pentru punerea în executare a deciziei civile nr.1619/2015 pronunţată de C.A. Bucureşti şi modificarea temporară a structurii organizatorice a H. SA , invocă practica judiciara o altă speţa similară cu prezenţa cauza, respectiv sentinţa civilă nr. 1345/08.02.2016 pronunţată de Trib. Buc. secţia VIII conflicte de muncă, dosar nr.xxxxx/3/2015, sentinţa prin care aceeaşi instanța de acelaşi rang a respins acţiunea ca neîntemeiata.

Faţă de toate cele arătate mai sus, solicită anularea în totalitate a sentinţei apelate , iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea reclamantei-pârâte la plata dobânzilor aferente sumelor restituite, cumulate cu actualizarea acestor sume cu indicele de inflaţie.

În drept, invocă dispoziţiile art. 466 Cod procedură civilă, precum şi pe toate dispoziţiile legale indicate în cuprinsul prezentului apel.

Împotriva sentinţei de fond a declarat apel incident , în termen legal și motivat,  apelanta-contestatoare F.O.A. .

Contestatoarea apreciază că în mod nelegal instanța a respins motivul de nulitate a deciziilor de concediere, privind nerespectarea procedurii colective, precum şi petitele referitoare la obligarea angajatorului la plata dobânzii legale şi a daunelor morale.

A arătat că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile art 69 şi ale art 76 lit c din Codul muncii, în sensul că nu a fost respectată procedura concedierii colective, iar decizia de concediere nu detaliază criteriile care au fost aplicate pentru selectarea reclamantei.

Din cuprinsul deciziei de concediere rezultă că se  invoca în cauza decizia 46/16.01.2013 prin care s-a decis concedierea colectivă a mai multor persoane din cadrul SC H. SA.

Atâta timp cât angajatorul îşi bazează decizia de concediere pe hotărârea luată în anul 2013, prin care s-a declanşat un proces de concediere colectivă, punerea în executare inclusiv la acest moment, a acestei hotărâri a societății, impunea respectarea dreptului la informare şi consultare a sindicatelor.

Chiar dacă nu am avea în vedere decizia 46/2013 prin care se decide concedierea colectivă a mai multor persoane şi la acest moment - anul 2015 - suntem tot în faţa unui proces de concediere colectivă, întrucât angajatorul a luat decizia de a concedia pe toţi cei care au câştigat procesele de reintegrare.

Ca atare, raportat la decizia ICCJ, care consideră că este necesar a avea în vedere dacă concedierile pleacă de la aceeaşi hotărâre a angajatorului şi în anul 2015 suntem în prezenţa unor concedieri colective. Într-o atare situaţie, societatea trebuia să urmeze procedura instituita de Codul muncii.

În data de 24 februarie 2015, Curtea Constituţionala a admis excepţia de neconstituţionalitate a art 86 alin 6, teza 1 din legea 85/2006, publicată în Monitorul Oficial în data de 28.04.2015 (Decizia nr. 64/2015).

Concedierea reclamantei este lovită de nulitate pentru nerespectarea de către angajator a obligaţiei de a consulta şi de a informa reprezentanţii salariaţilor cu privire la concedierea colectivă, ca procedura obligatorie, a cărei nerespectare atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere, în conformitate cu art. 78 din Codul muncii.

Au fost încălcate în acest fel şi dispoziţiile art. 4.106, 4.107 şi 4.108 din CCM care sunt o transpunere a dispoziţiilor imperative ale art. 69 şi următoarele din Codul muncii.

Prin Decizia 64/2015, Curtea Constituţională statuează ca: „art. 27 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, având titlul marginal Dreptul lucrătorilor la informare şi la consultare în cadrul întreprinderii prevede că "Lucrătorilor sau reprezentanţilor acestora li se garantează, la nivelurile corespunzătoare, informarea şi consultarea în timp util, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de dreptul Uniunii şi de legislaţiile şi practicile naţionale"... Aşadar, obligaţiile de informare şi consultare prevăzute de DIRECTIVĂ trebuie respectate indiferent că faţă de societate a fost deschisă procedura reorganizării judiciare sau cea a lichidării".

Încălcarea acestei proceduri este sancţionată cu nulitatea deciziei de concediere.

Decizia de concediere este lovită de nulitate întrucât nu au fost aplicate criteriile de concediere, în conformitate cu prevederile art. 76 lit. c coroborat cu art. 69 lit. d din Codul muncii, cu art. 4.112 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul SC H. SA.

Conform CCM, în acord cu dispoziţiile art. 69 lit. d codul muncii, criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi erau cele stabilite la art. 4.112 şi acestea trebuiau aplicate în raport cu întreg personalul angajat.

În plus în cuprinsul deciziei de concediere nu vom regăsi nici enumerarea criteriilor şi nici aplicarea criteriului concret de concediere a reclamantei, fapt care atrage nulitatea deciziei de concediere.

În subsidiar , dacă instanța va admite apelul angajatorului H. şi va respinge şi apelul incident pe aspectele sus menţionate, apreciind că decizia de concediere a fost legală, solicită admiterea apelului incident în ceea ce priveşte soluţia asupra cererii reconvenţionale, desfiinţarea hotărârii Tribunalului Bucureşti sub acest aspect şi în consecinţa respingerea cererii reconvenţionale.Cererea reconvenţională formulată de societate a vizat returnarea salariilor compensatorii acordate reclamantei odată cu disponibilizarea, ca urmare a nulităţii deciziei de concediere.

Apelanta contestatoare F.O.A.  a formulat întâmpinare faţă de cererea de apel formulată de intimata SC P.E.E.H.”H.”, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Subliniază că în mod corect instanța a decis că actele prin care s-a dispus reintegrarea reclamantei pe funcţia şi postul deţinut anterior concedierii survenite în anul 2013, sunt nelegale sub aspectul reînfiinţării cu titlu temporar a postului, exclusiv pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti definitive de reintegrare şi modificarea temporară a structurii organizatorice a Hidroelectrica.

Decizia nr. 1601/2015, emisă de Societatea H., prin care s-a dispus reintegrarea reclamantei pe funcţia şi postul deţinut anterior concedierii survenite în anul 2013, este nelegala sub aspectul reînfiinţării cu titlu temporar a postului, exclusiv pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti definitive de reintegrare şi modificare temporară a structurii organizatorice a H., este nelegala întrucât încalcă dispoziţiile art. 433 şi 435 din codul de procedura civilă, respectiv forţa executorie şi obligatorie a unei hotărâri judecătoreşti, coroborate cu cele ale art. 80 alin 2 din Codul muncii.

În practica CEDO s-a statuat că „dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătoreasca definitivă şi obligatorie să rămână neexecutata în detrimentul unei părţi" (Cauza Immobiliare Saffi contra Italiei).

Decizia nr. 1601/2015 este nelegala întrucât încalcă dispoziţiile art. 8 din Codul muncii, coroborat cu art. 14 din Codul Civil. Normele arătate mai sus instituie obligaţia exercitării cu bună credinţa a drepturilor şi obligaţiilor.

Decizia de concediere este nelegala întrucât nu are la bază o desfiinţare a postului, în conformitate cu art. 65 din Codul muncii. De observat că decizia a fost semnată anterior emiterii deciziei de reintegrare.

Cu aceeaşi dată (a reintegrării şi a semnării actului adiţional) angajatorul i-a comunicat şi decizia prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în baza art. 65 din Codul muncii, ceea ce arata clar intenţia exclusivă a angajatorului de a o concedia.

Potrivit art. 65 din Codul muncii, „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat [...] ".

Cu toate acestea, putem observa din motivarea deciziei de concediere, ca aceasta nu are la bază o desfiinţare a postului reînfiinţat ca urmare a punerii în executare a hotărârii de reintegrare.

Motivarea din decizie se referă la desfiinţarea postului efectuată în ianuarie 2013, or partea din această decizie aferenta desfiinţării postului reclamantei a fost invalidata deja în mod definitiv de instanța de judecată care a obligat angajatorul la reintegrare nu numai pe funcţie, dar şi pe postul avut anterior concedierii din anul 2013.

Ca atare, având în vedere că prin decizia de reintegrare s-a dispus reînfiinţarea postului, în vederea aplicării Deciziei emise de Curtea de Apel Bucureşti, concedierea reclamantei în baza art. 65 din codul muncii nu putea avea loc decât în condiţiile emiterii unei noi decizii de desfiinţare a postului.

Aşadar, în lipsa desfiinţării postului nou înfiinţat, concedierea reclamantei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 65 din codul muncii.

Decizia de concediere este nelegala întrucât nu are la bază o cauză reală şi serioasă, în conformitate cu art. 65 alin 2 din Codul muncii.

Postul subsemnatei a fost reînfiinţat ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti. Pe de o parte, aceasta reînfiinţare nu a fost urmată de o nouă desfiinţare.

Pe de altă parte, între momentul desfiinţării iniţiale şi cel al reintegrării judecătoreşti a trecut o perioadă de 2 ani şi jumătate.

În această perioadă, angajatorul a ieşit din insolventa, prin redresare economică şi a reintrat în insolventa ca urmare a constatării de către Curtea de Apel a unor greşeli procedurale comise de administratorul judiciar şi de judecătorul sindic la momentul închiderii procedurii de insolventa.

La data emiterii deciziei noi de concediere, SC H. SA se afla în reorganizare judiciară, fiind redresata din punct de vedere economic.

În acest context, toate susţinerile aferente situaţiei în care se afla în ianuarie 2013 nu mai pot fi reiterate ca suport pentru justificarea unei concedieri actuale.

Se poate observa că necesitatea desfiinţării postului nu este raportată la momentul actual, ci la o situaţie economică aferenta începutului anului 2013.Aceasta modalitate de motivare a concedierii o lipseşte pe aceasta de o cauză reală şi serioasă.

De altfel, chiar şi în decizia 46/16.01.2013, la care se face referire în decizia de concediere, de aprobare a structurii organizatorice a Sucursalei H. de la nivelul anului 2013, administratorul judiciar a dispus redimensionarea unor activităţi ca urmare a reorganizării pe procese fără însă a explica ce activităţi au fost redimensionate, în ce sens au fost redimensionate şi care sunt procesele în care s-au redimensionat, motiv pentru care nu rezultă de ce numai postul reclamantei s-a încadrat în această redimensionare.

Mai mult decât atât, postul reînfiinţat ca urmare a aplicării hotărârii judecătoreşti nu a fost urmat de o desfiinţare. În atare situaţie, nu suntem în ipoteza art. 65 din Codul muncii.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei pe cererea reconvenţională, o apreciază ca fiind legală respingerea solicitării de plată a dobânzii de la data încasării respectivelor sume.

Dobânda legală reprezintă daune interese moratorii, respectiv echivalentul prejudiciului provocat creditorului prin întârzierea executării obligaţiei de către debitor, având un temei diferit de al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate pretinde cerând actualizarea creanţei. Prin urmare dobânda reprezintă o sancţiune pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a unei obligaţii de plată iar actualizarea cu indicele de inflaţie reprezintă valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plaţii.

Plăţile compensatorii au fost achitate de pârâta în baza Contractului colectiv de muncă, ca urmare a concedierii reclamantei. Ca atare, nu se poate pune problema unei culpe din partea reclamantei, respectiv aplicarea unei sancţiuni acesteia prin obligarea la plata unei dobânzi.Pe de altă parte, dobânda nu s-ar putea cere decât de la momentul pronunţării hotărârii definitive, întrucât obligaţia de returnare se naşte numai ca urmare a admiterii cererii de anulare a deciziei de concediere şi devine scadenta numai în momentul rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecata prin care se dispune obligarea la returnarea respectivei sume.

Analizând apelurile declarate potrivit art.477 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Soluţia  dată de instanţa de fond este legală şi temeinică , urmând a fi păstrată de către Curte.

Prin decizia nr.1601/01 10 2015 emisă de apelanta-pârâtă, s-a dispus reîncadrarea reclamantei în funcţia avută anterior concedii anulată prin hotărârea judecătorească definitivă.

Totodată, s-a procedat la reînfiinţarea postului pe care îl ocupase anterior reclamanta F.O. A. , „exclusiv pentru punerea în executare” a hotărârii judecătoreşti definitive-decizia nr.1619/11.05.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti . De asemenea, s-a aprobat modificarea corespunzătoare şi „temporară” a organigramei apelantei-pârâte, prin suplimentarea acesteia cu posturile ce fuseseră deţinute de reclamantă , „numai pentru punerea în executare a sentinţei judecătoreşti”.

În aceeaşi zi în care a emis decizia nr.1601/01 10 2015, apelanta -pârâtă a procedat şi la emiterea deciziei nr.1603/01 10 2015 , prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 din Codul Muncii şi art. 86 alin. 6 teza finală din Legea nr. 85/2006 a insolvenţei.

Din analiza conţinutului deciziei prin care s-a dispus concedierea reclamantei reiese că a fost întocmită anterior deciziei prin care s-a procedat la reîncadrarea în funcţie şi reînfiinţarea postului.

Prin urmare apelenta -pârâtă hotărâse deja concedierea reclamantei F.O. A. , încă înainte de a o reintegra în muncă. La aceeaşi concluzie conduce şi faptul că decizia de reîncadrare în funcţie, reînfiinţare a postului  şi modificare corespunzătoare a organigramei, cuprinde menţiunea că aceste operaţiuni sunt făcute „exclusiv pentru punerea în executare” a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi doar cu titlu „temporar”.

În aceste condiţii, este evident că prin emiterea deciziei nr. 1601/01 10 2015, apelanta -pârâtă nu a făcut altceva decât să realizeze o punere în executare strict formală, lipsită de substanţă, a hotărârii judecătoreşti definitive menţionată în cuprinsul acestui act. Acest caracter pur formal al executării respectivei hotărâri este confirmat de împrejurarea că în aceeaşi zi s-a dispus şi emiterea deciziei de concediere .

Însă, date fiind dispoziţiile art. 80 alin. 2 din Codul Muncii, reclamanţii-persoane fizice aveau dreptul de a fi reintegraţi în mod efectiv în muncă (în funcţiile şi pe posturile deţinute anterior), iar nu doar în maniera în care a realizat-o intimata-pârâtă (scriptic, prin emiterea unor decizii în care se utilizează sintagmele „exclusiv pentru punerea în executare” şi „temporar”).

Însăşi împrejurarea că în aceeaşi zi în care s-au produs efectele deciziei de reintegrare în muncă, s-au produs  şi consecinţele juridice ale deciziei de concediere, demonstrează faptul că  societatea angajatoare a încălcat substanţa dreptului salariaţilor de a fi reintegraţi efectiv în muncă şi, în acelaşi timp, a adus atingere puterii executorii a hotărârilor judecătoreşti (art. 433 Cod Procedură  Civilă) şi forţei obligatorii a acestora (art. 435 alin. 1 Cod Procedură Civilă).

A pune in executare o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus reintegrarea unui angajat pe postul şi funcţia deţinute anterior emiterii unei decizii de concediere anulată de instanţa de judecată , înseamnă a relua efectiv raporturile de muncă dintre părţi , adică angajatului trebuie să i se dea posibilitatea reală de a presta muncă pentru angajator pe  postul şi funcţia deţinute anterior concedierii şi de a fi remunerat pentru munca prestată.

Angajatorul nu are dreptul de a face speculaţii cu privire la motivele pentru care instanţa de judecată a înţeles să anuleze decizia de concediere emisă in anul 2013 , căci aceste motive nu au nici un fel de relevanţă cu privire la obligaţia acestuia de a pune in executare decizia instanţei .Cu alte cuvinte angajatorul are obligaţia de a pune efectiv in executare decizia de reintegrare , neavând temei de a aprecia că , atâta timp cât anularea deciziei de concediere s-a dispus pentru vicii de formă , nu s-ar mai imune reînfiinţarea postului ocupat de reclamantă şi reluarea raporturilor de muncă cu aceasta .

Prin modul în care a înţeles să acţioneze apelanta-pârâtă nu s-a conformat dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti definitive de care beneficia reclamanta , refuzând practic să pună în executare decizia Curţii de Apel ,  ceea ce poate atrage consecinţe penale , căci refuzul de a pune in executare o hotărâre judecătorească prin care a fost soluţionat un conflict individual de  muncă având ca obiect reintegrarea salariatului constituie infracţiune potrivit art. 262 Codul muncii .

Aceleaşi fapte ale angajatorului demonstrează că decizia de încetare a celor raporturilor de muncă nu respectă cerinţele impuse prin dispoziţiile art. 65 alin. 2 din Codul Muncii, potrivit cu care „desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”.

Nu există o asemenea cauză (reală şi serioasă) atunci când angajatorul trebuie să se conformeze unei hotărâri judecătoreşti definitive de reintegrare în muncă a salariatei , hotărâre pe care o execută strict formal (în scripte), iar în aceeaşi zi dispune concedierea aceleiaşi persoane.

În plus prin decizia nr.1601/01.10.2015 s-a dispus reînfiinţarea postului, iar concedierea reclamantei în baza art. 65 din codul muncii nu putea avea loc decât în condiţiile emiterii unei noi decizii de desfiinţare a acestui post, decizie a angajatorului care nu există.

De asemenea angajatorul nu a dovedit necesitatea desfiinţării postului ocupat de reclamantă din motive economico-financiare , atâta timp cât , după cum precizează chiar societatea, între momentul concedierii iniţiale din anul 2013 si data de 01 10 2015 angajatorul a ieşit din insolventa, prin redresare economică . La data emiterii deciziei noi de concediere, apelanta-pârâtă se afla în reorganizare judiciară, fiind redresata din punct de vedere economic. Prin urmare susţinerea pârâtei in sensul că existau in continuare motivele pentru care s-a dispus in anul 2013 desfiinţarea postului ocupat de relamantă nu poate fi primită de către Curte.

A criticat apelanta-pârâtă si soluţia instanţei de fond de respingere a cererii sale de actualizare a sumelor de bani reprezentând salarii compensatorii , la restituirea cărora a fost obligată reclamanta prin admiterea de către tribunal a cererii reconvenţionale formulată de societate.

Curtea constată că această critică este nefondată întrucât plăţile compensatorii au fost achitate ca urmare a încetării raporturilor de muncă în mod nelegal,nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor interese,instituite prin prevederile art.1530 şi următoarele din Codul civil, pentru acordarea de dobânzi şi actualizări de la momentul la care salariile compensatorii au fost încasate de  reclamantă.

Potrivit dispoziţiilor art. 1530 Cod civil „ Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei.

 Prin urmare situaţia premisă pentru acordarea de daune-interse reprezentând dobândă şi actualizare cu indicele inflaţiei , respectiv existenta unui prejudiciu cauzat de debitor. Cum nu se poate reţine în sarcina reclamantei vreo culpă pentru nerestituire plăţilor compensatorii,iar  obligaţia acesteia  s-a născut la data pronunţării sentinţei de fond ,ca urmare a anulării deciziei de concediere şi dispoziţiei instanţei cu privire la restituirea sumelor,  nu există temei legal de obligare a acesteia la plata daunelor interese invocate de apelanta-pârâtă .

Practica judecătorească in speţe cu obiect similar nu are relevanţă în cauza de faţă , neconstituind izvor de drept in sistemul juridic din România  .

Pentru motivele mai sus expuse , în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin.2 Cpc , Curtea va respinge, ca nefondat ,apelul principal  formulat de intimata SC P.E.E.H.”H.””.

În ceea ce priveşte apelul incident declarat de apelanta-reclamantă F.O.A.  , Curtea reţine că această cale de atac priveşte considerentele sentinţei de fond prin care instanţa a respins motivul de nulitate a deciziilor de concediere, privind nerespectarea procedurii colective, precum şi petitele referitoare la obligarea angajatorului la plata dobânzii legale şi a daunelor morale.

Curtea apreciază că nu pot fi primite argumentele apelantei-reclamante , in sensul că ne aflăm in prezenţa unei concedieri colective .

Astfel , potrivit dispoziţiilor art. 68 (1)din Codul muncii : Prin concediere colectivă se înţelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului, a unui număr de:

a) cel puţin 10 salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi mai mult de 20 de salariaţi şi mai puţin de 100 de salariaţi;

b) cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300 de salariaţi;

c) cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 300 de salariaţi.

(2) La stabilirea numărului efectiv de salariaţi concediaţi colectiv, potrivit alin. (1), se iau în calcul şi acei salariaţi cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din iniţiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului, cu condiţia existenţei a cel puţin 5 concedieri.

În cauza de faţă nu s-a dovedit , prin administrarea de probe , că ne aflăm într-una dintre situaţiile reglementate de textul de lege mai sus citat , pentru a se constata că angajatorul a declanşat şi realizat o concediere colectivă. Nu s-a stabilit câţi angajaţi avea pârâta la momentul octombrie 2015 , când a procedat la reintegrarea pe post a reclamantei din cauza de faţă , nici câte persoane a concediat şi ce procent reprezintă numărul concediaţilor din numărul total al angajaţilor (calculat după reintegrarea celor concediaţi in anul 2013 ale căror decizii de concediere au fost anulate de către instanţele de judecată) . Prin urmare nu se poate stabili caracterul colectiv al concedierii , astfel cum invocă apelanta-reclamantă , cu atât mai mult cu cât temeiul de drept al concedierii sale , astfel cum este menţionat in decizia contestată este art. 65 Codul muncii , deci cel prevăzut pentru concediere individuală.

Nefiind o contestaţie împotriva unei decizii de concediere colectivă , nu se mai impune analiza argumentelor expuse de apelanta-pârâtă cu privire la motivele de nulitate a deciziei de concediere ca urmare a nerespectării de către angajator a dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile şi procedura de urmat de către angajator in situaţia in care declanşează o concediere colectivă.

Cum apelul principal formulat de către pârâtă a fost apreciat de Curte ca nefondat , nu mai fac obiectul analizei Curţii  solicitărilor formulate de reclamantă în subsidiar , pentru situaţia in care s-ar fi admis apelul părţii adverse.

Cu privire la apelul incident declarat raportat la petitele referitoare la obligarea angajatorului la plata dobânzii legale şi a daunelor morale, Curtea constată că în şedinţa publică din data de 28 02 2016 reprezentantul convenţional al reclamantei a precizat că s-a strecurat această menţiune din eroare in cuprinsul cererii de apel incident , dat fiind faptul că aceste capete de cerere au fost disjunse in faţa instanţei de fond şi nu au fost soluţionate prin sentinţa apelată. Prin urmare aceste petite nu fac obiectul analizei instanţei de apel.

În concluzie, în temeiul prevederilor art. 480 alin2 Cpc , Curtea va respinge ca nefondat şi apelul incident declarat de reclamanta F.O.A.  împotriva aceleiaşi sentinţe de fond.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 Cpc, aplicabile şi în etapa procesuală a apelului conform art. 482 Cpc , Curtea o va obliga pe apelanta-intimată SC  P. E. E. H. să plătească apelantei-reclamante F.O.A.  suma de 1.250 lei , cheltuieli de judecată  efectuate în apel reprezentând onorariu de avocat ( dovedit cu factura fiscală nr.141/08 12 2016 şi extras de cont , pentru suma de 2500 lei.). Curtea a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată la suma de 1250 lei , întrucât suma totală de 2500 lei , in lipsa unor probe contrare,rezultă că  a fost plătită de reclamantă atât pentru formularea apelului incident , care a fost respins , cât si pentru formularea de apărări împotriva apelului principal , care de asemenea a fost respins. Prin urmare Curtea va obliga pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru apărările formulate de reclamantă împotriva apelului principal ( munca avocatului constând din redactarea întâmpinării împotriva apelului principal şi formularea de concluzii in şedinţa publică din data de 28 02 2017) .

Domenii speta

Spete similare