Litigiu de muncă. Nulitatea deciziei de sancţionare disciplinară pentru lipsa descrierii abaterii disciplinare imputate

Litigiu de muncă. Nulitatea deciziei de sancţionare disciplinară pentru lipsa descrierii abaterii disciplinare imputate

Art. 252 alin. 2 lit. a din Codul muncii

Abaterea generică reținută în sarcina reclamantei ca temei faptic al concedierii sale, respectiv producerea de prejudicii societății prin neglijența în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu necesita, pentru o corectă descriere a laturii obiective, descrierea, pentru fiecare atribuție de serviciu enumerată  la art.4 alin.4 din decizia de concediere, enunțarea, în concret, a activităților pe care reclamanta ar fi trebuit să le desfășoare, la ce date sau măcar la ce intervale de timp și pe care aceasta din urmă nu le-ar fi îndeplinit sau le-ar fi îndeplinit defectuos.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, decizia Nr.1033 din 21 februarie 2017)

Prin cererea de apel, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 27.10.2016, apelanta SC Z.  SA a criticat sentinţa civilă nr.170/17.05.2016, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 1836/122/2015.

În motivarea apelului declarat, au fost susţinute următoarele:

Greşit instanţa de fond a admis contestaţia formulată de reclamanta N. V. , dispunând anularea deciziei de concediere disciplinară nr. 87/29.09.2015, precum şi reintegrarea acesteia în funcţia avută anterior, cu obligarea  la plata drepturilor sale salariale.

În mod greşit instanţa de fond a constatat că, sub aspectul condiţiilor imperative prevăzute de art. 252 al. 2 din Codul muncii, decizia de sancţionare nu a fost întocmită legal, în sensul că s-ar fi omis  descrierea în mod concret a faptelor comise de fosta  salariată şi că nu ar fi fost indicate ce responsabilităţi din fişa postului au fost încălcate.

Aşa cum se poate observa din simpla lecturare a Deciziei de concediere, la art. 2 punctul 3, a fost descrisă abaterea disciplinară gravă, cu enumerarea paşilor care duc la o imagine de ansamblu a întregii activităţi concretizate în lipsa din gestiunea reclamantei.

 De asemenea, la punctul 4 din acelaşi articol, sunt indicate obligaţiile de serviciu, stabilite prin fişa postului, dar şi prevederile Regulamentului intern care au fost încălcate de reclamanta intimată.

Astfel, reclamanta intimată, în calitatea sa de şef birou achiziţii-logistică, conform cap. II, art. 2 din fişa postului, avea şi obligaţia de a coordona, îndruma şi controla activitatea magazinerilor pe care îi avea în subordine şi, totodată, de a răspunde de această activitate, iar, în condiţiile unei lipse în gestiune, nu mai trebuie demonstrat faptul că reclamanta nu a avut o evidenţa clară a stocurilor de semifabricate de titan (deşi singură a etichetat toate reperele), nu a asigurat integritatea spaţiului supus depozitării şi nu şi-a organizat în mod eficient gestiunea, cea care trebuia să dovedească contrariul celor descrise în decizia de concediere fiind tocmai reclamanta - intimată care trebuia să demonstreze îndeplinirea în totalitate a obligaţiilor din fişa postului şi Regulamentul intern, deoarece angajatorul nu poate să face probe negative, de a demonstra, peste decizia  de concediere, că reclamanta nu şi-a executat în mod corespunzător îndatoririle de serviciu, reclamanta - intimată nedemonstrând nicio altă cauză care ar fi dus la neexecutarea unor sarcini de serviciu sau că lipsa din gestiune nu i s-ar datora.

Toate acestea, coroborate, nu fac să demonstreze decât că imputarea inexistenţei tuturor elementelor obligatorii prevăzute de art. 252 al. 2 din Codul muncii nu este reală, decizia de concediere fiind legal întocmită, respectându-se, în mod punctual, toate condiţiile impuse de lege, dar şi de practica judiciară în materie, totul fiind rezultatul unei cercetări disciplinare laborioase, având în vedere şi natura, şi cantitatea materialului dispărut din gestiune.

 Instanţa de fond, plecând de la o premisă falsă, ajunge la o concluzie la fel de falsă, conform căreia abaterea disciplinară în cazul reclamantei - intimate nu poate fi stabilită şi concluzionează că singura sancţiune este constatarea nulităţii absolute a deciziei de concediere.

Dacă angajatorul are obligaţii stricte, obligaţii impuse în mod imperativ de art. 252 al 2 din CM, tot aşa şi demonstrarea contrariului trebuie să fie de natură să indice şi să descrie, punctual, eventualele lipsuri în emiterea deciziei de concediere, lucru care nu s-a realizat nici de contestatoarea intimată şi nici de instanţă, în motivarea hotărârii.

 Instanţa a constatat sec, printr-o singură frază, fără a şi explica care a fost raţionamentul juridic logic care a stat la baza acestei concluzii, că nu pot fi atribuite reclamantei lipsurile din gestiune atât timp cât acesteia nu i-au fost predate şi nu au fost preluate de aceasta.

Ceea ce a scăpat din vedere instanţei este faptul că dispunerea inventarierii s-a făcut la data de 23.04.2015. Aceasta a început cu materiile prime, iar semifabricatele de titan au fost inventariate în data de 15.05.2015. Pentru a arăta o imagine a ceea ce înseamnă cantitatea de semifabricate de titan lipsă au fost depuse la fond planşe foto care arată acest fapt.

 În condiţiile în care, până la data începerii inventarului, respectiv până la data de 23.04.2015, în gestiune nu au existat lipsuri, fapt demonstrat de inventarierile anterioare, ultimul fiind finalizat în luna februarie 2016 de către firma de audit D., fapt dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul Tribunalului, dar şi a faptului că, pe perioada inventarierii, în baza deciziei nr. 35/22.04.2015 de preluare a gestiunii, reclamanta a avut cheia şi accesul în magazia în care erau depozitate semifabricatele de titan lipsă, este lesne de înţeles că lipsurile imputate au apărut după data începerii inventarului.

Deşi avea accesul neîngrădit şi zilnic în magazia unde erau depozitate semifabricatele de titan, reclamanta intimata „a observat” lipsa unei cantităţi de titan după aproape o lună de zile, respectiv atunci când inventarul trebuia finalizat în acea magazie.

Prin fotografiile depuse la instanţa de fond s-a dorit să  se demonstreze că toate semifabricatele de titan erau grupate pe un rastel, iar piesele aveau dimensiuni mari, cu mase cuprinse între 30-50 kg fiecare, fiind, deci, imposibil de sustras printr-o simplă pătrundere neautorizată, acest aspect, probabil, nefiind luat în considerare de  către instanţa de fond, precum şi faptul că, din cauza mărimilor şi amplasamentului semifabricatelor de titan, este imposibil să se observe dispariţia unei astfel de cantităţi.

Greşit instanţa de fond a respins punctul  de vedere al societăţii  prin care s-a arătat că reclamanta nu a depus toate diligenţele în ceea ce priveşte inventarul, idee desprinsă din răspunsul societăţii la interogatoriul propus de reclamantă, întrebările 15 şi 16, dispunerea efectuării unui inventar, aşa cum s-a arătat, fiind o problemă a fiecărei societăţi care ţine de organizare, inventarul fiind dispus de conducerea unităţii, nefiind reproşat reclamantei că nu a iniţiat efectuarea unui inventar (ar fi fost şi absurd), ci modalitatea efectuării acestuia, diligenţele în cazul de faţă ţinând de efectuarea în ansamblu a inventarului, şi nu de iniţierea lui, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond.

În final, instanţa de fond a arătat, în mod greşit, că nu poate fi primit punctul de vedere al societăţii  prin care s-a susţinut că, prin semnarea procesului verbal de încheiere a inventarului, fără obiecţiuni, reclamanta şi-a asumat rezultatul inventarierii, indiferent de scopul în care acesta a fost iniţiat, în calitate de gestionar reclamanta participând la absolut toate fazele inventarului, semnând Procesul verbal de încheiere a inventarului în data de 29.05.2015, semnarea acestui proces verbal însemnând asumarea rezultatelor inventarierii, mai ales că reclamanta avea posibilitatea să semneze cu obiecţiuni sau, efectiv, să nu semneze acel proces verbal.

Încheierea acestui Proces - verbal este de natură să descrie o situaţie la o anumită dată şi, totodată, să producă efecte juridice, indiferent de scopul inventarului şi cine l-a dispus tuturor persoanelor care sunt parte şi care îl semnează fără obiecţiuni.

Societatea pârâtă este singura din România care procesează titanul, în Europa fiind doar 3 astfel de unităţi (in Germania, Suedia şi Romania), cantitatea de 1.700 Kg fiind o cantitate foarte mare, reprezentând circa 15% din producţia medie lunară a apelantei din ultimul an, valoarea de inventar a semifabricatelor de titan dispărute din gestiunea reclamantei intimate fiind de 70.478,67 lei, iar valoarea de înlocuire a materialului neprelucrat fiind de 150.000 lei, neputând fi vorba despre o înlocuire efectivă, deoarece este vorba despre un material controlat strict, considerat de toate guvernele lumii drept material strategic care nu se poate găsi pe piaţa liberă.

În combaterea apelului declarat de către pârâtă, reclamanta-intimată a formulat întâmpinare prin care a observe că, în cuprinsul Deciziei contestate, nu este indicată fapta/ faptele concrete care constituie abatere disciplinară, în  cuprinsul Deciziei contestate fiind înscris, corespunzător descrierii " Latura obiectivă” următoarele: „Salariatul a săvârşit următoarea abatere disciplinară: Producerea de prejudicii societăţii prin neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu".

În conformitate cu prevederile art. 247 alin.2 din Codul Muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

În consecinţă, pentru a fi îndeplinită cerinţa esenţială a art. 252 (2) lit. a din Codul Muncii, este imperativ ca, în decizie, să se regăsească descrierea concretă a faptei, acţiune sau inacţiune, săvârşită de salariat.

 Angajatorul trebuia să descrie concret ce a făcut (o acţiune) sau nu a făcut, dar ar fi trebuit (o inacţiune), nefiind clar cum trebuia să-i controleze pe magazioneri la fiecare ieşire din unitate, cum trebuia să efectueze, din proprie iniţiativă, un inventar general al tuturor materialelor din unitate în fiecare săptămână (lucru imposibil faptic având în vedere volumul şi care, oricum, nu se regăseşte în fişa postului).

 Întrucât angajatorul, în flagrantă contradicţie cu prevederea legală imperativă, nu a indicat, în concret, fapta pentru care a fost sancţionată, termenul general de "neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu" nefiind de natură a îndeplini cerinţa legală, lipsa elementelor esenţiale prevăzute de art. 252 (2) Codul Muncii fiind sancţionată cu nulitatea absolută prevăzută expres în textul de lege.

Prin urmarea, dacă fapta săvârşită de salariat nu a fost descrisă în concret în decizia de concediere, nici abaterea disciplinară nu poate fi stabilită, pentru că doar pe baza abaterii disciplinare are loc atragerea răspunderii disciplinare.

Pe lângă toate acestea, în urma analizei atribuţiilor sale de serviciu, aşa cum sunt redate in fisa postului (punctul 3 al acesteia), rezultă că a respectat şi a realizat întocmai sarcinile de serviciu.

 Fapta imputată ar trebui să fie stabilita în concret şi să fie în dezacord cu atribuţiile şi obligaţiile de serviciu, or descrierea faptei, cu titlu generic, şi înşiruirea unor atribuţii de serviciu, susţinându-se că acestea nu au fost respectate, nu poate reflecta existenţa unei abateri disciplinare.

Faţă de sarcinile de serviciu, conform fişei postului, trebuie reţinut că, aproape zilnic,  întreprindea următoarele activităţi:întâlnire intre şefii de secţie/departamente/birouri si conducere;achiziţii de diverse produse, în funcţie de cerinţele/referate de necesitate întocmite de colegi; corespondenta comercială; verificarea notelor de intrare recepţie mărfuri si distribuirea acestora (toate NIR- urile sunt semnate de mine pentru că era secretarul comisiei de recepţie); acordare de sprijin în rezolvarea eventualelor problemelor legate de gestiune/stocuri gestionarilor şi colegilor din departamentul tehnic şi secţiile de producţie; înregistrarea facturilor într-un registru, semnarea acestora cu „bun de plată" şi predarea către contabilitate; urmărirea activităţii şoferului etc.

Nu se doreşte să se susţină că nu putea rezolva toate sarcinile de serviciu prin enumerarea acelor activităţi, însă tot timpul meu era afectat muncii în unitate, foarte des chiar peste programul de lucru, iar o lipsa în gestiune, în condiţiile date, fără a se forţa intrările, nu era posibilă şi acesta avându-se în vedere, aşa cum s-a mai arătat, că se realizase un inventar cu puţin timp în urma.

 De altfel, din magazia în care erau depozitate materialele sustrase, fără un inventar, nu era posibilă constatare lipsei lor, întrucât, aproape zilnic, exista mişcare de material, intrări si ieşiri, ceea ce făcea ca poziţionarea materialelor să fie schimbată sau unele şa fie acoperite de altele.

Fata de criticile aduse de către pârâtă cu privire la activitatea sa, intimata reclamantă a  arătat că nu este reală susţinerea conform căreia  nu avea o evidenta clară a produselor din titan, aceasta evidenţă a existând, fiind asigurat depozitul respectiv din toate punctele de vedere, însă  nu avea cum să prevină un furt, neintrând în atribuţiile sale paza nemijlocită a unităţii.

Intimata a mai subliniat că ea a fost cea care a constatat lipsurile de materiale, anunţând conducerea unităţii, aprecierile pârâtei despre data sau momentul furtului materialelor fiind speculative, urmând ca doar ancheta penală, în curs de desfăşurare, să stabilească acest lucru.

Intimata a arătat că este adevărat că avea cheile magaziilor, însă nu a pătruns niciodată singură în depozit, dovadă fiind procesele verbale de sigilare/desigilare ce erau efectuate după fiecare pătrundere, în perioada inventarului  nepătrunzând niciodată singură în acele depozite, iar lipsurile fiind descoperite doar după inventarierea acelor materiale.

Cat priveşte fotografiile depuse de parata-apelantă, a menţionat intimata - reclamantă,  că acestea nu reflecta realitatea.

 Nicăieri, până la motivele apelului, pârâta nu a susţinut că ar fi avut ceva de reproşat cu privire la modalitate efectuării inventarierii, inventarierea realizându-se în aproape o lună de zile din două motive: unul a fost acela că unitatea are un patrimoniu mare, iar al doilea a fost acela că inventarierea era de multe ori oprită pentru îndeplinirea altor sarcini de serviciu de către  persoanele care participau la inventariere.

Pârâta - apelantă încearcă să acrediteze ideea că, prin semnarea procesului verbal de inventariere, şi-ar fi asumat vina pentru lipsa materialelor, însă, în realitate, prin semnarea procesului - verbal de inventariere a certificat, ca şi ceilalţi colegi care au semnat, că inventarul a fost realizat în mod corect de către  şi că este asumat faptul că  cele cuprinse in Procesul verbal corespund adevărului, nicidecum  asumarea vinei pentru lipsuri.

A mai arătat intimata - reclamantă faptul că nu a fost responsabilă de gestiunea materialelor societăţii, astfel încât lipsurile din gestiune nu-i pot fi imputate, atribuţia coordonării activităţii magazinerilor cărora le este şef direct, din punct de vedere ierarhic, neînsemnând că avea mijloacele care să îi permită să am o evidenţă calitativă şi cantitativă a fiecărei unităţi de produs (materii prime, material, echipamente, produse finite etc.) în fiecare zi, 365 de zile pe an, o astfel de obligaţie  fiind una imposibil de realizat în mod obiectiv, deoarece ar necesita capacităţi supraomeneşti.

Asupra apelului, Curtea reţine următoarele:

În descrierea abaterii disciplinare constând în ”producerea de prejudicii societății prin neglijența în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu” care a avut drept consecințe încălcarea ”obligațiilor de serviciu propriu-zise, stabilite prin fișa postului, Regulamentul intern și contractul individual  de muncă”, angajatorul a reținut, prin decizia de concediere nr.87/29.09.2015, următoarele (semnele grafice ale ghilimelelor sunt menite de reda întocmai conținutul așa-zisei abateri disciplinare, cu respectarea ortografiei și a semnelor de punctuație folosite de către redactorul deciziei de concediere):

” Latura obiectivă: ….Abaterea disciplinară gravă a fost săvârșită în următoarele împrejurări : În perioada 23.04.2015-4.05.2015, conform deciziei 35/22.04.2015 dna N. V. -șef birou achiziții –logistică și dna. T. M. –funcționa administrativ , trebuiau să preia gestiunile de materii prime/materiale/echipamente /produse finite , etc. de la dnul D. E. și dnul G. V.. S-a înființat o comisie de inventariere , conform deciziei nr.36/22.04.2015 care să participe la efectuarea inventarului. În perioada inventarierii, toate spațiile de depozitare trebuiau sigilate și desigilate în prezența persoanelor nominalizate în decizia 35/22.04.2015. inventarierea a început în data de 23.04.2015 cu materiile prime, iar inventarierea semifabricatelor de titan de diverse grade aflate în aceeași magazie cu materiile prime s-a făcut în data de 15.05.2015. În data de 15.05.2015, după ce a fost sesizară lipsa semifabricatelor de titan de diferite grade, după informarea Directorului General,  a fost anunțată Poliția Giurgiu în jurul orei  18.00, de dna. G. G.-director Economic. În urma cercetării efectuate, echipajul de poliție trimis la fața locului a constatat că nu există urme de efracție prin efracție în magazie. În urma inventarierii semifabricatelor s-a  constat faptic față de scripticul înregistrat în contabilitate un minus de 1657.10 kg de semifabricate din titan de diferite grade, în valoare de 70 478,67 lei, conform Procesului-verbal de încheiere a inventarului din data de 29.05.2015. Comisia de inventariere nu a efectuat inventarul în perioada menționată în decizia nr.35/22.04.2015, respectiv 23.04.2015-4.05.2015. Inventarierea nu a fost făcută în prezența tuturor membrilor Comisiei de inventariere , așa cum reiese din notele explicative ale membrilor Comisiei de inventariere. Nici un salariat din cei care au dat declarații nu a menționat că au existat urme de efracție.”

În art.2 alin.4 din decizia de concediere sunt enumerate care anume dintre atribuțiile de serviciu ar fi fost încălcate prin raportare a conținutul Fișei postului și a Regulamentului intern.

Aceste atribuții enumerate au un evident caracter general, în timp de împrejurările care ar constitui latura obiectivă a abaterii disciplinare constând în producerea de prejudicii societății prin neglijența în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu se referă _așa cum ales să descrie angajatorul această latură obiectivă (din acest motiv, Curtea optând  pentru redarea sa, in extenso,  în cele ce preced)_ la evenimente strict legate de perioada în care s-a desfășurat inventarierea produselor aflate în proprietatea angajatorului.

Practic, din descrierea acestei așa –zisei laturi obiective a abaterii constând în ”producerea de prejudicii societății prin neglijența în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu”  rezultă că angajatorul a optat pentru descrierea modului în care s-a desfășurat o operațiune de inventariere, cu sublinierea constatării rezultatului inventarierii, respectiv  lipsa din gestiune a unei cantități de  1657.10 kg de semifabricate din titan de diferite grade, în valoare de 70 478,67 lei și a două aspecte care ar putea contura o răspundere disciplinară a celor care au fost numiți să realizeze inventarierea, dar doar în ceea ce privește modalitatea în care trebuia să se desfășoare inventarierea, iar nu cu privire la aspecte anteriore sau ulterioare acestei proceduri, respectiv ” Comisia de inventariere nu a efectuat inventarul în perioada menționată în decizia nr.35/22.04.2015, respectiv 23.04.2015-4.05.2015. Inventarierea nu a fost făcută în prezența tuturor membrilor Comisiei de inventariere , așa cum reiese din notele explicative ale membrilor Comisiei de inventariere.”

Or, raportând abaterea generic exprimată constând în ”producerea de prejudicii societății prin neglijența în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu” la enumerarea  obligațiile de serviciu, stabilite prin fișa postului, pretins fi fost încălcate, cum ar fi ” coordonează, îndrumă, controlează și răspunde de întreaga activitate din cadrul biroului; coordonează și controlează activitatea de depozitare, stocare și aranjare a mărfurilor; verifică întocmirea documentelor de gestiune și introducerea informațiilor în baza de date;  dezvoltă și coordonează baza de date cu privire la managementul stocurilor în vederea furnizării la timp a informațiilor corecte despre nivelurile de marfă (materiale, produse finite) aflate în societate: oferă informații și suport celorlalte departamente ale societății, cu privire la stocurile din gestiuni”, rezultă că descrierea modului efectuării inventarului și concluzia lipsei unei cantități importante de titan nu are nicio legătură cu atribuțiile de serviciu despre care se afirmă că ar fi fost încălcate.

Aceasta pentru că toate aceste atribuții de serviciu nu au legătură, prin ele însele, cu inventarierea ce a constituit o îndatorire de serviciu distinct stabilită de către angajator în sarcina reclamantei intimate, ci cu alte activități pe care reclamanta ar fi trebuit să le îndeplinească anterior operațiunii inventarierii și le-ar fi îndeplinit defectuos sau deloc.

Numai că, din cuprinsul deciziei de concediere, lipsește descrierea, în concret, a acestor activități și nu se arată în ce ar fi constat, în concret, deficiențele constatate, angajatorul preferând să insiste pe împrejurări ce au ținut de desfășurarea unei singure operațiuni, și anume procedura de inventariere.

Pentru a descrie latura obiectivă, angajatorul trebuia să descrie, în concret, cum trebuia, spre exemplu, salariata reclamantă să își îndeplinească efectiv  obligațiile de serviciu constând în coordonarea, îndrumarea, controlul  activității din cadrul biroului, în coordonarea și controlul activității de depozitare, în stocarea și aranjarea mărfurilor sau în verificarea întocmirii documentelor de gestiune și a introducerii informațiilor în baza de date, respectiv să arate ce tip de activități ar fi trebuit să realizeze în concret reclamanta, iar aceasta din urmă nu le-ar fi îndeplinit, ce tip de verificări ar fi trebuit să realizeze, la ce date sau la ce intervale, în ce consta activitatea de coordonare, îndrumare și control, cum ar fi trebuit, în chip efectiv, îndeplinite  aceste atribuții, prin ce activități și care dintre aceste activități nu ar fi fost exercitate de către reclamantă, la ce date sau la finalul căror intervale, prin mijloace specifice: întocmirea de rapoarte de control, de procese-verbale sau  orice alte consemnări în diverse forme de evidență, pe suport de hârtie sau informatic.

Toate aceste aparente detalii în realitate aspecte fundamentale în descrierea unei abateri disciplinare cuprinzătoare rezultate prin enumerarea mai multor atribuții de serviciu  din Fișa postului li din Regulamentul intern despre care se afirmă că nu ar fi fost îndeplinite corespunzător, dacă ar fi fost redate în detalierea abaterii generice constând în ”producerea de prejudicii societății prin neglijența în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu”,  ar fi arătat în ce ar fi constat, în chip efectiv, neglijența în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, descriind, în concret, ce deficiențe s - ar fi înregistrat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu enumerate în decizia de concediere.

Or angajatorul, corespunzător laturii obiective a abaterii, a ales să relateze, în decizia de concediere, despre cum s-a desfășurat operațiunea de inventariere, adică să dezvolte aspecte legate  exclusiv de un posibil efect al îndeplinirii defectuoase a obligațiilor de serviciu ale reclamantei obligații de serviciu pe care le enumeră în art.2 alin.4 din decizia de concediere, dar pe care nu le individualizează absolut deloc prin descrierea operațiunilor, activităților pe care ar fi trebuit să le realizeze reclamanta în realizarea atribuțiilor de serviciu și pe care aceasta din urmă nu le-ar fi îndeplinit la timp sau nu le-ar fi îndeplinit deloc.

Descrierea modului de desfășurare a unei operațiuni de inventariere și a rezultatului acesteia, respectiv lipsa din gestiune a unei cantități de  1657.10 kg de semifabricate din titan de diferite grade nu ține loc pentru descrierea  concretă a unor activități corespunzătoare unor atribuții de serviciu pe care reclamanta să nu le fi îndeplinit sau să le fi îndeplinit defectuos, evident anterior inventarierii.

Abaterea generică reținută în sarcina reclamantei ca temei faptic al concedierii sale, respectiv producerea de prejudicii societății prin neglijența în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu necesita, pentru o corectă descriere a laturii obiective, descrierea, pentru fiecare atribuție de serviciu enumerată  la art.4 alin.4 din decizia de concediere, enunțarea, în concret, a activităților pe care reclamanta ar fi trebuit să le desfășoare,_la ce date sau măcar la ce intervale de timp_ și pe care aceasta din urmă nu le-ar fi îndeplinit sau le-ar fi îndeplinit defectuos.

Este adevărat că angajatorul a enumerat o multitudine de atribuții de serviciu despre care susține implicit că reclamanta nu le-ar fi îndeplinit sau le-ar fi îndeplinit defectuos, ceea ce presupunea o substanțială dezvoltare a laturii obiective în scopul obiectivării fiecăreia dintre atribuțiile de serviciu pretins nerespectate sau nerealizate, însă, dat fiind că aceasta a fost alegerea angajatorului de a enumera multiple atribuții de serviciu pretins a fi fost nerespectate sau neîndeplinite, era obligația aceluiași angajator să procedeze la o descriere corespunzătoare a conținutului acestor activități și nu să se limiteze la a descrie operațiunea de inventariere și a rezultatului acesteia, respectiv lipsa din gestiune.

Raportând abaterea generică reținută în sarcina reclamantei intimate, respectiv aceea de  producere de prejudicii societății prin neglijența în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, la ce anume a înțeles să descrie, corespunzător laturii obiective, angajatorul, în decizia de concediere, Curtea concluzionează, similar Tribunalului, că lipsește,  cu desăvârșire, descrierea, în concret, a conținutului încălcării acelor atribuții de serviciu (enumerate la art.2 alin. 4 din decizia de concediere), context în are, în mod logic, nu se poate verifica nici veridicitatea concluziei la care a ajuns angajatorul, respectiv manifestarea neglijenței din partea reclamantei intimate în realizarea obligațiilor de serviciu.

Pe cale de consecință, existența prejudiciului constând în lipsa din gestiune nu este suficientă, prin ea însăși, să atragă răspunderea disciplinară a reclamantei intimate, cât timp nu s-a arătat, în chip efectiv, în decizia de concediere, fie și cu titlu exemplificativ, corespunzător fiecăreia dintre atribuțiile din fișa postului și a articolelor din Regulamentul Intern invocate, ce activități ar fi trebuit să îndeplinească, în mod concret, reclamanta intimată în realizarea respectivelor atribuții /obligații de serviciu, activități care să fi fost îndeplinite defectuos sau, după caz, să fi rămas neîndeplinite.

Faptul că, raportat la cantitatea mare de titan lipsă, nu s-ar putea susține că reclamanta nu ar fi putut observa această dispariție, nu este suficient să îi atragă răspunderea disciplinară cât timp angajatorul nu a  indicat, spre exemplu, în ce a constat atribuția acesteia de coordonare și control al activității de depozitare, stocare și aranjare a mărfurilor, respectiv faptul că, zilnic, _cu titlu exemplificativ_ reclamanta ar fi trebuit să verifice personal depozitele din cadrul Biroului pe care îl coordona și să întocmească un proces-verbal în care să constate starea (pline de produse, goale etc.) rafturilor sau a produselor depozitate în aceste depozite, firește  doar dacă astfel de activități concrete figurau, ca atare, descrise, dacă nu în Fișa postului, atunci măcar în Regulamentul intern sau în  orice alte acte cu caracter intern, întocmite la nivelul angajatorului, prin care s-ar fi descris, în chip efectiv, modalitatea în care salariații cu funcții de coordonare și control, corespunzător specificului fiecărei funcții, urmau să își îndeplinească _ zilnic, săptămânal sau lunar_ aceste atribuții de coordonare și control.

 Prin trimiterea la cantitatea mare de titan lipsă din depozitul controlat, angajatorul dorește să instituie o prezumție de răspundere disciplinară a reclamantei, fără să descrie, în concret, ce activități ar fi trebuit să desfășoare aceasta din urmă_zilnic, săptămânal sau lunar_ pentru a verifica starea acestor spații de depozitare,  activități care să fi rămas neîndeplinite sau care să fi fost defectuos desfășurate (spre exemplu, fără consemnarea celor constatate în acte interne de control).

Or astfel de prezumții de răspundere disciplinară nu subzistă, răspunderea disciplinară trebuind probată de către angajator plecând de la descrierea concretă a activităților pe care salariatul trebuia să le realizeze și pe care acesta din urmă nu le-a realizat sau pe care le-a realizat necorespunzător și continuând cu expunerea împrejurărilor ce conturează, dincolo de orice dubiu, vinovăția respectivului salariat, doar după o astfel de descriere care să rezulte  nemijlocit din cuprinsul deciziei de concediere ajungându-se să se ridice problema _  pe care apelanta o amintește în cererea sa de apel _ modalității în care salariatul trebuie să probeze, în fața instanței de judecată, că ar fi îndeplinit, în mod corespunzător, atribuțiile/obligațiile de serviciu ce îi reveneau.

Împrejurarea deținerii de către reclamantă a cheii depozitului și a lipsei semnelor de efracție nu sunt componente ale unei răspunderi disciplinare, cât timp angajatorul nu a reproșat reclamantei fapta de încredințare a cheii către persoane care nu aveau atribuții de a pătrunde în respectivul spațiu de depozitare, ci pot fi elemente care să contureze o participație la săvârșirea unei infracțiuni , aceasta ținând însă de o posibilă răspundere penală, în urma unei anchete penale și a condamnări definitive, după desfășurarea unui proces penal și a conturării concluziei privitoare la săvârșirea, sub diferite forme, a unei infracțiuni.

Cât privește nedepunerea de diligențe privind inventarul dispus prin decizia nr. 36/22.04.2015  și lipsa de preocupare a finalizării acestuia în intervalul stabilit de către angajator, Curtea observă că angajatorul a evitat să răspundă la întrebarea din interogatoriu referitoare la următoarele aspecte: faptul că doi dintre angajații societății, membri ai comisiei de inventariere lucrau, concomitent, și în secții de producție care aveau activitate,  faptul că numita T. M., angajată ce urma să preia gestiune alături de reclamantă, avea și atribuții de control  și organizare a pazei, fiind necesară prezența sa, în anumite momente, în altă părți ale societății, în interes de serviciu, precum și faptul că președintele comisiei, având și funcția de director economic, exercita, în timpul desfășurării inventarului, și alte activități.

Acestor întrebări angajatorul a preferat să răspundă ”nu are relevanță”, ca și când societatea pârâtă era în măsură, din calitatea de parte interogată, să decidă, în mod unilateral, dacă o întrebare era sau nu relevantă, împrejurarea relevanței fiind stabilită doar de către instanța de judecată la momentul la care a încuviințat proba cu interogatoriul, decizând căror întrebări urmează să răspundă partea interogată.

În speța de față nu rezultă că Tribunalul ar fi înlăturat obligația pârâtei de a răspunde, în chip efectiv, la întrebările formulate de către reclamantă și, pe cale de consecință, pârâta trebuia să răspundă concret întrebărilor a căror relevanță fusese anterior stabilită de către Tribunal prin însuși faptul încuviințării administrării interogatoriului în forma în care a fost prezentat de către reclamantă.

Acest non răspuns ”nu are relevanță” arată că angajatorul cunoștea adevărul care , cel mai probabil, coincidea cu cel expus de către reclamantă în cuprinsul întrebărilor la care pârâta apelată a refuzat să răspundă, respectiv faptul că procedura inventarierii nu a putut fi finalizată și din cauza faptului că membrii comisiei erau implicați, concomitent, și în alte activități desfășurate în cadrul și pentru firma angajatoare.

De altfel, nici din decizia de efectuare a inventarului și de numire a membrilor comisiei  nu rezultă că aceștia ar fi fost exonerați, pe parcursul desfășurării inventarului, de celelalte atribuții de serviciu pe care, în mod obișnuit, le aveau de îndeplinit.

Nu în ultimul rând, pornind de la cuprinsul interogatoriului și al răspunsurilor societății pârâte, Curtea reține încă două aspecte relevante speței: pe de o parte, faptul că, în timpul desfășurării inventarului, accesul în aceste spații inventariate a fost în continuare permis și altor angajați ai firmei (sub cuvânt că, pe perioada inventarului, ar fi existat producție și aceasta ar fi trebuit depozitată, respectiv livrată clienților), iar, pe de altă parte, faptul că, răspunzând  întrebării nr.10 (am prezentat vreodată date eronate colegilor șefi de servicii din cadrul unității sau șefilor ierarhici? Vă rugăm să le enumerați), pârâta-apelantă răspunde ”nu are legătura cu fapta cercetată”, în condițiile în care, între obligațiile/atribuțiile de serviciu enumerate a nu fi fost respectate, angajatorul a consemnat următoarele în decizia de concediere : ”…nu a respectat prevederile Regulamentului de cercetare și sancționare disciplinară, anexă a Regulamentului Intern, art.16 lit. d pct.3_neglijență repetată în executarea lucrărilor_ și pct.5 _ inducerea în eroare a șefilor ierarhici superiori și a conducerii societății prin prezentarea de date eronate.”

Așadar, pârâta apelantă reține nerespectarea de către reclamantă intimată a prevederilor art.16 lit. d pct.5_  inducerea în eroare a șefilor ierarhici superiori și a conducerii societății prin prezentarea de date eronate_ dar, la momentul la care este interogată cu privire la conținutul acestor pretinse date eronate (în contextul în care, într-adevăr, în decizia de sancționare nu este prezentat nici măcar un exemplu concret al unor astfel de ”date eronate”), afirmă, în mod inexplicabil, că acestea nu ar fi făcut obiectul faptei cercetat, deși, paradoxal, o reține între prevederile regulamentare pretins a fi fost încălcate de către reclamantă, la momentul redactării deciziei de concediere.

Excluzând ipoteza în care apelanta nu ar fi recitit, înainte de a fi răspuns  interogatoriu, sau nu ar fi cunoscut ce anume a înscris în decizia de concediere, nu este logic explicabil cum nu a făcut obiectul ”faptei cercetate” împrejurarea prezentării unor ”date eronate” (rămase, într-adevăr, neidentificate), așa cum susține apelanta pârâtă prin răspunsul la întrebarea nr.10, cât timp, așa cum rezultă din decizia de concediere, una dintre prevederile pretins a fi fost încălcate de către reclamanta – intimată a fost aceea redată în art.16 lit. d pct.5 din Regulamentului de cercetare și sancționare disciplinară, anexă a Regulamentului Intern, constând în inducerea în eroare a șefilor ierarhici superiori și a conducerii societății prin prezentarea de date eronate.

Acesta  reprezintă încă un exemplu concret care se adaugă celor reținute în cele ce preced de către Curte cu privire la lipsa din decizia de sancționare a descrierii, în concret, a activităților pe care nu le - ar fi îndeplinit reclamanta în exercitarea obligațiilor/atribuțiilor de serviciu sau pentru respectarea prevederilor Regulamentului intern al societății, exemplu care demonstrează o dată în plus că sancționarea reclamantei, cu ocazia descoperirii cantității de titan lipsă, a căutat, mai degrabă, să identifice, cu orice preț _în cazul de față cu prețul legalității deciziei de concediere_ ”vinovați” pentru dispariția unei cantități însemnate de titan, în condițiile în care, nici măcar pe perioada inventarului, accesul altor salariați în spațiile inventariate nu a fost total restricționat, tocmai pentru a se elimina posibilitatea sustragerii unor cantități variabile de titan( respectiv nu toată cantitatea de 1657.10 kg de semifabricate din titan de diferite grade  deodată), chiar pe parcursul inventarierii, profitându-se de faptul că era necesară preluarea unor cantități de produse pentru livrarea către clienți sau pentru continuarea prelucrării în cadrul societății, prezența a doi dintre membrii comisiei neputând garanta împiedicarea, spre exemplu, a  sustragerii succesive ă a unui număr suficient de mic de repere care să fie greu de identificat vizual.

Firește că o atitudine prudentă a angajatorului care să fi interzis, pe perioada desfășurării inventarului, prezența alto persoane în cadrul spațiilor inventariate, ar fi înlăturat posibilitatea sustragerii de repere de către alți salariați chiar în timpul desfășurări inventarului, chiar dacă o astfel de atitudine  ar fi generat anumite întârzieri în producție sau în livrare.

Însă aceste aspecte ar fi avut relevanță deplină în prezența speță doar în măsura în care și Tribunalul și Curtea ar fi ajuns la concluzia legalei întocmiri a deciziei de concediere, adică a corespunzătoarei descrieri a faptelor imputate reclamantei, ceea ce nu s-a întâmplat.

Doar dacă se ajungea la concluzia corespunderii formale a deciziei de concediere, se putea trece la pasul următor, respectiv la analiza împrejurărilor care conturau circumstanțele în care a fost posibil efectul apariției prejudiciului și a gradului de vinovăție al reclamantei.

Însă sublinierile ce preced au fost făcute de către Curte pentru a răspunde, punctual, susținerilor din cererea de apel și nemulțumirilor apelantei referitoare la modul ”sec, printr-o singură frază” prin care Tribunalul a concluzionat  asupra  împrejurării conform căreia nu puteau fi atribuite lipsurile din gestiune reclamantei.

Împrejurarea semnării Procesului - verbal în care a fost consemnată lipsa cantității de 1657.10 kg de semifabricate din titan, la finalul inventarului, nu poate avea relevanța recunoașterii vinovăției de către reclamantă, pentru că procesul –verbal este un act întocmit  ca urmare a desfășurării și finalizării inventarului pe care cei care au efectuat inventarul erau obligați să și-l asume prin semnătură cât timp acesta reda adevărul, respectiv lipsa cantității mai sus menționate de titan, ceea ce nu înseamnă că, în mod automat, această lipsă a fost acceptă de către reclamantă ca fiind  rezultatul direct și nemijlocit al neîndeplinirii unor atribuții de serviciu.

Semnarea unui document prin care se evidențiază un prejudiciu nu are semnificația desemnării ca răspunzător, prin însuși faptul semnării, a unuia dintre cei care au participat la redactarea documentului sau la verificarea împrejurărilor care au stat la baza întocmirii respectivului document.

De altfel, așa cum se desprinde din conținutul deciziei nr.36/22.04.2015 (fila 158, dosar Tribunal), întocmirea concluziilor reprezenta una dintre obligațiile membrilor comisiei de inventariere_ printre acești membri numărându-se și reclamanta - intimată_ , iar, o altă modalitate de expunere, de stabilire a concluziilor, în afara întocmirii și semnării unui document_în speța de față un Proces-verbal de consemnare a rezultatelor inventarierii_ nu pare să fi fost viabilă în raport de conținutul activității anterior desfășurate, respectiv activitatea de inventariere.

Din  art.1 al aceeași decizii nr. 36/22.04.2015 se desprinde faptul că respectiva comisiei de inventariere din care a făcut parte și reclamanta intimată a fost constituită ”în scopul predării de către D. E. și G. V. a gestiunilor și preluarea acestora de către N. V.  și T. M.”, ceea ce arată că, la data dispunerii inventarierii, reclamanta, neavând calitatea de gestionar (în caz contrar fiind lipsit de logică mențiunea din art.1 al deciziei nr.36, mai sus citată), nu poate fi prezumată a fi fost în culpă în cazul dispariției unor repere din spațiile inventariate, prezumție specifică răspunderii gestionarilor și pe care să fi fost obligată să o răstoarne în prezenta cauză.

Referitor la susținerile pe care apelanta le-a inserat în finalul cererii sale de apel, susțineri potrivit cărora societatea reprezintă un obiectiv strategic, fiind una dintre cele trei unități care, la nivelul Europei, procesează titanul, Curtea subliniază că, așa cum pare a se desprinde din toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, însăși apelanta nu a  fost deloc diligentă în a asigura  paza și supravegherea corespunzătoare a activității strategice desfășurate, respectiv aceea de prelucrare a titanului, considerat a fi un material strategic, care nu se poate găsi pe piața liberă.

Or, într-un asemenea context,  a ”asigura” integritatea unor spații de depozitare doar prin înmânarea unei chei către un angajat care trebuie să permită pătrunderea și a altor salariați în spațiile de depozitare, fără instalarea unui sistem complex de supraveghere video a atât în interiorul cât și în exteriorul spațiilor de depozitate, a  unui acces personalizat al fiecărui salariat în aceste spații, prin folosirea unor cartere de acces care să înregistreze data și ora accesării respectivelor spații sau prin alte modalități moderne de asigurare a dezvăluirii exacte a identității tuturor celor care aveau atribuții de serviciu  a căror îndeplinire  presupunea pătrunderea în spațiile destinate depozitării, înseamnă a ignora, a trata de o manieră superficială pericolul evident al sustragerii unui material strategic _așa cum îl definește apelanta_ sau chiar  a încuraja, fără să subziste o intenție în acest sens, operațiunile ilicite de sustragere, ca efect direct și previzibil al unei foarte slabe monitorizări.

În loc să procedeze la instalarea unor astfel de sisteme moderne de supraveghere, apelanta a preferat angajarea unui număr însemnat de agenți de pază a căror punct comun _așa cum se desprinde din conținutul declarațiilor date de către aceștia la momentul investigării interne a dispariției cantității de titan, declarații ce se regăsesc, în copie, în dosarul Tribunalului Giurgiu_ este reprezentat de susținerea potrivit căreia nu au văzut/observat nimic suspect în ceea ce privește activitatea din aceste spații de depozitare, ceea ce arată că, dacă se exclude varianta unui posibile complicități a acestora sau unei părți a acestora la săvârșirea unei infracțiuni, aspecte ce revin  spre verificare exclusiv organelor de cercetare penală, atunci se poate cel puțin desprinde concluzia că paza umană, nedublată sau neînlocuită de sistemele de monitorizare video, nu este aptă a preveni asemenea situații, context în care revine, pe viitor, societății apelante  să extragă concluziile potrivite și să ia măsurile adecvate.

Având în vedere ansamblul considerentelor ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.1 Cod Proc. Civilă, va respinge apelul ca nefondat. 

Domenii speta

Spete similare