Încetarea de drept a contractului individual de muncă al unui preot paroh ca urmare a caterisirii
Interpretarea greşită, de către prima instanţă, a actului contestat, respectiv decizia de încetare a contractului individual de muncă, ca fiind o decizie de aplicare a unei sancţiuni disciplinare emise de angajator, care trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, menţiunile obligatorii prevăzute în art. 268 alin. Codul muncii, menţiuni pe care decizia nu le cuprinde. Aplicarea sancţiunii disciplinare de către instanţele bisericeşti, pentru probleme de disciplină internă, are efecte şi asupra contractului individual de muncă al preotului paroh. Caterisirea poate fi asimilată cu retragerea de către organismul competent a autorizaţiei necesare pentru exercitarea profesiei de preot, caz de încetare de drept a contractului individual de muncă prevăzut de art. 56 lit. h Codul muncii. Erorile din decizia emisă de angajator nu înlătură efectul legii şi nu atrag nulitatea actului contestat.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 853 din 19 octombrie 2010
Curtea de Apel Suceava
INCHEIERE CONTRACT DE MUNCA. ADMISIBILITATEA ACTIUNII
Curtea de Apel Târgu Mureș
Respectarea prevederilor legislaţiei muncii. Obligaţia angajatorului de a încheia în formă scrisă contracte individuale de muncă, în cazul medicilor. Obligaţiile organelor de control
Tribunalul Harghita
Contestaţie decizie de concediere
Tribunalul Harghita
Spor de dispozitiv funcţionari publici
Tribunalul Neamț
Aplicarea Ordinului 50/1990, ale H.G. nr. 456/1990, H.G. 261/22.02.2011 şi ale Ordinului MICHP nr. 969/04.06.1990 înainte şi după anul 2001.