Proba testimonială în cazul acțiunilor având ca obiect constatarea încadrării activității în grupele superioare de muncă

Proba testimonială în cazul acțiunilor având ca obiect constatarea încadrării activității în grupele superioare de muncă

Curtea apreciază că atât tipul activității, cât și procentul în care aceasta s-a desfășurat în condițiile presupuse de intenția încadrării, trebuie să rezulte din date certe, verificabile în textele legii, în actele care au guvernat raportul de muncă și în determinări obiective ale circumstanțelor de fapt în care se desfășura, nu din percepții personale ale martorilor care nu pot califica genul activității și procentul timpului efectiv lucrat în condiții deosebite necesare atribuirii grupei.

(Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale,

decizia civilă nr. 1249 din data de 15 martie 2018)

Prin sentinţa civilă nr. 1518/18.10.2017 pronunţată în dosarul nr…./98/2017 Tribunalul Ialomiţa - Secţia Civilă a admis ca fiind întemeiată cererea formulată de reclamantul A.N. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa.

A constatat că activitatea desfăşurată de reclamant în cadrul fostei SC U. SA, în perioada cuprinsă în intervalul 05.09.1984- 31.12.1999, în meseria de lăcătuş mecanic şi operator – se încadrează în procent de 100% din timpul efectiv lucrat în grupa a II–a de muncă.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Pentru perioada vizată de pretenţiile deduse judecăţii, reclamantul a lucrat în funcţiile de lăcătuş mecanic şi operator la fosta Î.U. Slobozia.

Obiectul cererii de chemare in judecata îl constituie constatarea faptului că reclamantul a desfăşurat activitate încadrată în grupa a II-a de muncă în perioada anterioară datei de 01.04.2001.

Constatarea încadrării activităţii reclamantului în grupă superioară de muncă se poate face doar în contradictoriu cu fostul angajator sau cu deţinătorul arhivelor de personal, deoarece presupunea consultarea documentelor referitoare la activitatea desfăşurată de foştii salariaţi în perioada de referinţă. Dacă însă angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic, fiind lichidat/radiat justifică legitimare procesuală pasivă casele teritoriale de pensii, în situația în care nu există documente primare, în acțiunile privind constatarea încadrării activității desfășurate în grupele I și a II-a de muncă, astfel cum a decis Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2 pronunțată în dosarul nr. 24/2015 admițând recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 279 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Sub acest aspect trebuie reţinut şi că prin Ordinul comun emis de Ministerul Muncii şi Ocrotirii Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii nr.50/05.03.1990 au fost precizate locurile de muncă, activităţile si categoriile de personal care lucrează în condiţii deosebite, ce se încadrează în grupele I si a II-a de muncă în vederea pensionării, act ce a fost completat ulterior.

În anexele nr. 1 şi 2 ale Ordinului comun nr. 50/05.03.1990 sunt prevăzute locurile de munca, activităţile şi categoriile profesionale care se încadrează în grupa I de muncă, respectiv, activităţile si categoriile profesionale care se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Prin Ordinul nr. 125 din 05.05.1990, cu aplicare de la 01.03.1990, au fost precizate de către aceiaşi emitenţi locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupa I şi a II-a de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 01.03.1990.

În baza acestor ordine angajatorii au procedat la încadrarea personalului propriu în grupele de muncă pentru perioadele lucrate în grupe de muncă după data de 18.03.1969 până la zi, proporţional cu timpul efectiv lucrat în grupele de muncă, pe baza documentelor existente în unitate şi a prevederilor ordinului în discuţie referitoare la încadrarea unor locuri de muncă, activităţi sau categorii de personal pe grupe de muncă.

Încadrarea efectivă se putea face numai pe baza acordului dintre unitate şi sindicat, pe baza condiţiilor deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea personalul, fiind exemplificate nivelul noxelor existente, condiţiile nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc. În plus, pentru încadrarea în grupa I este necesar ca personalul să lucreze în locurile de muncă corespunzătoare cel puţin 50% din timpul efectiv lucrat, iar pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă cel puţin 70% din programul de lucru (art. 7 din ordin).

În aceste condiţii, doar atunci când angajatorul nu există din punct de vedere juridic (lichidat, radiat) justifică legitimarea procesuală pasivă casele teritoriale de pensii, în situaţia în care nu există documente primare (în acest sens a se vedea Decizia nr. 2 pronunţată de ÎCCJ anterior menţionată), cum este cazul de faţă.

Ca tare, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C.pr.civ., instanţa, cu prioritate s-a pronunţat asupra excepţie lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa, respingând-o ca nefondată.

Or, din evidenţele cuprinse în carnetul de muncă al reclamantului, aflat la dosarul cauzei filele 6-25, rezultă că în perioada cuprinsă în intervalul 05.09.1984-31.12.1999, reclamantul a desfăşurat activitate la fosta F.U. Slobozia, devenită SC U. SA Slobozia în funcţiile de lăcătuş mecanic şi operator.

Audiaţi în cauză, martorii C.S.B. şi R.I. au declarat că au fost colegi de serviciu cu reclamantul la SC U. SA, în prezent SC E. SA, în perioada 1983 şi chiar şi în prezent, unde reclamantul a îndeplinit funcţiile de lăcătuş mecanic şi operator, în principal la Secţia Presă, unde „temperaturile sunt foarte mari, ceea ce solicită foarte mult organismul, foarte mult praf, vapori de ulei încins, zgomot foarte mare al utilajelor. Au existat colegi ai noştri care au avut iritaţii ale pielii, afecţiuni destul de severe, eu însumi datorită acestor condiţii, vreo 3 ani am suportat această boală…”.

Săptămânal se spălau instalațiile, pardoseala cu sodă caustică și numai atenția sporită a salariatului a dus la evitarea producerii unor accidente.

După aproximativ 8 ani, reclamantul trece la casa mașinii unde factorul nociv principal consta în inhalarea vaporilor de benzină și a celor de degajaţi din fermentarea şrotului folosit în procesul de producție, dar și mult praf. Se purta mască de protecție, dar numai la curățarea celulelor cu cereale şi alte materii prime, acolo existând gaze de fermentație și alte substanțe toxice organismului uman. Martorul R.I. are cunoștință că o parte din colegii săi care au prestat aceleași meserii precum cea prestată de el sau cea prestată de reclamant au obținut încadrare în grupa a doua de muncă prin hotărâri judecătorești.

Precizează martorii că, pentru condiţiile grele de muncă, unitatea le-a acordat o anumită perioadă sporuri salariale de condiţii grele sau toxicitate, le-a acordat anumite produse alimentare ca antidot, respectiv lapte sau apă minerală şi purta echipament de protecţie, alteori nu, în funcţie de conducerea unităţii.

Activitatea reclamantului s-a desfăşurat în condiţii de muncă deosebit de nocive, grele şi periculoase cum au fost descrise şi de către martorii ascultaţi de instanţă.

Potrivit art. 159 alin. (1) din Legea nr. 263/2010: ,,Dovada vechimii în muncă, (..), se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuţia de asigurări sociale.”

Potrivit dispoziţiilor Ordinului nr. 50/2000 beneficiază de încadrare în grupele I şi II de muncă, personalul este în activitate, muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele 1 şi 2.

Potrivit Anexei 2 din Ordinul nr. 50/1990 personalul care ocupă funcţiile şi meseriile prevăzute la poziţia 200, respectiv ,,extracţia uleiului în unităţile de industrie alimentară prin utilizarea benzinei, precum şi activitatea de curăţare a instalaţiilor şi sistemelor de pompare şi vehiculare a benzinei în aceste unităţi(…)”, dar şi muncitorii care lucrează permanent în activități de manipulare materii prime vrac, oleaginoase, în silozuri magazii și vagoane închise (floarea soarelui soia etc.), poziţia 180 din Anexa 2 din Ordinul nr. 50/1990,cum este şi cea a reclamantului, beneficiază de încadrare în grupa a II-a de muncă, de la data la care au lucrat în funcţiile respective.

Cum din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a desfăşurat activitate în condiţiile reglementate de anexa II la Ordinul nr. 50/1990, a admis ca întemeiată cererea formulată de acesta şi a constatat că activitatea desfăşurată în perioada cuprinsă în intervalul 05.09.1984-31.12.1999, în funcţiile de lăcătuş mecanic şi operator, la fosta Fabrica de ulei Slobozia, devenită SC U. SA, se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Instanţa a avut în vedere şi recunoaşterea beneficului de grupă superioară muncă, prin hotărâri judecătoreşti şi pentru alţi colegi ai reclamantului care au lucrat în aceleaşi secţii sau condiţii de muncă similare cu cele ale reclamantului.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel în termen legal şi motivat pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa.

În fapt aceasta arată, în esenţă, următoarele:

Prin sentinţa civilă cu nr. de mai sus, instanţa de fond soluţionând cauza a admis că întemeiata cererea formulată de reclamant, constatând că activitatea desfăşurată de aceasta în meseria de lăcătuş mecanic şi operator la Fabrica de ulei Slobozia în intervalul 05.09.1984-31.12.1999 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% din timpul lucrat.

În motivarea hotărârii instanţei se invocă faptul că prin modificările succesive şi precizările aduse Ordinului nr. 50/1990 nu se poate restrânge aplicarea acestuia numai la activităţile şi funcţiile prevăzute în formă iniţiala a actului, precum şi art. 159 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Cu privire la încadrarea în grupa a II-a de muncă apreciază că instanţa în mod greşit a acordat reclamantului grupa a II-a de muncă, motivat de următoarele considerente:

Ordinul nr. 50/1990 a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, respectiv la data de 01.04.2001, dată la care Anexa nr. 2 la Ordin conţinea un număr de 130 de puncte iar pe perioada în care s-a aflat în vigoare nu recunoştea activităţile desfăşurate de reclamantă (muncitor necalificat, operator, cantaragiu) ca fiind activitate desfăşurată în grupa a II-a de muncă. În anexele 1 şi 2 ale Ordinului nr. 50/1990 au fost prevăzute locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale care se încadrează în grupa I şi respectiv grupa a II-a de muncă.

Încadrările în grupe superioare de muncă nu presupuneau doar regăsirea în anexele 1 şi 2 ale Ordinului nr. 50/1990, ci se putea face pe baza condiţiilor de muncă existente şi a uzurii capacităţii de muncă a persoanelor care au lucrat în acest climat nefavorabil.

În acest sens s-a pronunţat Curtea de Apel Bucureşti prin decizia civilă nr. 3954/2017 în dosarul nr. 74/98/2017, reclamanta intimată O.N..

Apreciază că instanţa de fond s-a limitat doar a invoca partea introductivă a Ordinului care cuprinde precizări generale, respectiv dispoziţiile art. 4-8 din acestea care se referă la faptul că „Beneficiază de încadrarea în grupele I şi a II-a de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.

În anexele 1 şi 2 ale Ordinului nr. 50/1990 nu au fost prevăzute locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale care se încadrează în grupa I şi respectiv grupa a II-a de muncă. Încadrările în grupe superioare de muncă nu presupuneau doar regăsirea în anexele 1 şi 2 ale Ordinului nr. 50/1990, ci se putea face pe baza condiţiilor de muncă existente şi a uzurii capacităţii de muncă a persoanelor care au lucrat în acest climat nefavorabil.

În acest sens s-a pronunţat Curtea de Apel prin decizia civilă nr. 4464 în dosarul nr.155/98/2017, reclamant intimat I.G..

Invocând Decizia nr. 9/2016 a Î.C.C.J, s-a reţinut că nu se poate vorbi de un drept recunoscut unui salariat doar prin regăsirea în anexa legii a tipului de activitate pe care 1-a desfăşurat, constituirea dreptului efectuându-se în cadrul unei proceduri în care se prevedea îndeplinirea unor atribuţii specifice de către partenerii sociali (angajator, sindicate, reprezentanţii salariaţilor).

De asemenea, personalul care a lucrat în acest domeniu se încadrează în grupa superioară de muncă dacă şi-a desfăşurat activitatea la „extracţia uleiului în unităţile de industrie alimentară prin utilizarea benzen ei, precum şi activitatea de curăţare a instalaţiilor şi sistemelor de pompare şi vehiculare a benzinei din aceste unităţi (Anexa nr. l pct. 200 din Ordinul nr. 50/1990).

În speţă, meseria reclamantului de lăcătuş mecanic nu presupunea desfăşurarea unor astfel de activităţi, nefiind făcută dovada că locul de muncă şi funcţia acestuia se regăsesc în lista locurilor de muncă din cadrul unităţii care se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Art. 6 al aceluiaşi Ordin stipulează că „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi a II-a de muncă se face de către conducerea unităţilor împreuna cu sindicatele libere, tiu în duse seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea, persoanele respective.

În acest sens elocventa este şi soluţia Curţii de Apel Bucureşti pronunţată prin decizia civilă nr. 981/26 martie 2015 în dosarul nr. 922/98/2014, reclamant intimat C.D. în care se reţine că Ordinul nr. 50/1990 a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, dată la care Anexa 2 la acest ordin conţinea un număr de 130 de puncte, iar pe perioada cât s-a aflat în vigoare nu a recunoscut nici locul de muncă şi nici activitatea menţionată mai sus ca fiind desfăşurată în grupa a II-a de muncă.

La acordarea grupei a II-a consiliile de administraţie împreună cu sindicatele sunt obligate să respecte cu stricteţe metodologia prevăzută în Ordinul nr. 50/1990 şi H.G. nr.1223/1990, nominalizând numai persoanele care au lucrat în condiţii deosebite.

Conform prevederilor pct. 8 din ordinul mai sus amintit, perioada de timp, în care o persoană a avut sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri, se stabilea de către conducerea unităţii sau prin prevederile legale care reglementau atribuţiile de serviciu fiecărei persoane în raport cu funcţia îndeplinită.

Rezultă aşadar că încadrarea activităţilor sau a locurilor de muncă în grupe superioare de muncă trebuia să se efectueze în momentul apariţiei fiecărui act normativ care reglementează aceasta, iar nominalizarea persoanelor să poată fi probată cu documente verificabile, existente în cadrul unităţilor angajatoare.

Potrivit art. 279 din Legea nr. 53/2003 republicată „vechimea în munca stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă.

După data abrogării Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, vechimea în muncă stabilită până la 31 decembrie 2010, se reconstituie la cererea persoanei care nu posedă carnet de muncă de către instanţă judecătorească competentă să soluţioneze conflictele de muncă, dar nu de către Casele de Pensii.

Rezultă aşadar că încadrarea activităţilor sau a locurilor de muncă în grupe superioare de muncă trebuia să se efectueze în momentul apariţiei fiecărui act normativ care reglementează aceasta, iar nominalizarea persoanelor să poată fi probată cu documente verificabile, existente în cadrul unităţilor angajatoare.

În acest sens s-a pronunţat Curtea de Apel Bucureşti prin decizia nr. 42733/2017 în dosarul nr. 2444/98/2016, reclamant C.C..

Invocând decizia nr. 258/20.09.2004 a Î.C.C.J. s-a statuat că dispoziţiile Ordinului nr.50/1990 nu au caracter limitativ, iar anexele I şi II constituie o enumerare a unor activităţi ce cuprind mai multe meserii.

În esenţa Curtea de Apel a reţinut că pentru a se putea extinde efectele anexei 2 la alte activităţi este necesar să existe probe în sensul desfăşurării în concret de către angajat a unei activităţi de aceeaşi natură cu cele nominalizate expres în Ordin, în sensul art. 6 din acesta, respectiv în raport de condiţiile concrete de desfăşurare a activităţii: nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare.

În raport cu aceste argumente Curtea a constatat că doar angajatorul putea aprecia în concret încadrarea activităţii reclamantului în grupa a II-a de muncă, la momentul 1990 iar în cazul de fata aceasta nominalizare nu există.

După această dată nu mai exista bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă, Activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite în grupe superioare de muncă, iar eliberarea adeverinţelor privind atestarea faptului că în anumite perioade anterioare datei de 1.04.2001 o persoană a desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I sau a II-a de muncă se face numai dacă nominalizarea persoanei s-a făcut anterior datei de 1.04.2001. şi numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme.

În prezent angajatorii şi cu atât mai mult deţinătorii de arhive nu au temei legal pentru a nominaliza noi persoane ori pentru a încadra activităţi desfăşurate anterior datei de 1.04.2001 în grupe superioare de muncă.

Având în vedere precizările de mai sus solicită admiterea apelului şi schimbarea sentinţei de fond în sensul respingerii pe fond a acţiunii.

Analizând motivele de apel, Curtea reține următoarele:

Preliminar, Curtea arată că limitele învestirii instanţei de control judiciar se subsumează aspectelor deduse judecății în faţă instanței de fond,  potrivit art. 478 C.pr.civ., care stabilesc regula conform căreia limitele efectului devolutiv sunt determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, iar in apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi. Aplicând principiul mai sus menționat în cauza de față, Curtea reține că limitele investirii determinate prin cererea de chemare în judecată vizează perioada de activitate a intimatului reclamant 05.09.1984- 31.12.1999, motiv pentru care verificările vor viza doar acest interval.

Curtea reţine că, pentru perioada relevantă în speță, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi a II-a de muncă se făcea de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă, concrete, potrivit art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

În acest sens, prin Ordinul nr. 50/05.03.1990 au fost precizate locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi a II-a de muncă în vederea pensionării. Prin acest ordin se stabilea în mod limitativ, lista locurilor de muncă încadrate în grupa I, respectiv grupa a II-a de muncă, angajatorul neavând posibilitatea de a declara şi alte locuri de muncă în aceste categorii. Au fost întocmite două anexe referitoare la grupa I de muncă, respectiv grupa a II-a de muncă, iar  prin art.3 al ordinului s-a prevăzut posibilitatea extinderii listelor.

Astfel, beneficiază de încadrarea în cele două grupe, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate (din punct de vedere al funcţiei îndeplinite), respectiv muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, dar şi alte categorii de personal care lucrează efectiv în locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexe. Alineatul (2) al art. 3 prevede beneficiul aceloraşi drepturi în favoarea personalului muncitor din construcţii-montaj sau din alte activităţi care realizează lucrări de extindere, modernizare sau reparaţie ale capacităţilor de producţie şi care desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I şi a II-a de muncă.

Prin Ordinul nr. 125 din 05.05.1990, cu aplicare de la 01.03.1990, au fost precizate de către aceiaşi emitenţi locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupa I şi a II-a de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 01.03.1990.

De asemenea, Curtea apreciază relevantă în cauză și decizia nr. 9/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra unui recurs în interesul legii, ce statuează, cu efect obligatoriu, că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor pct. 6 – 8 și 12 din Ordinul nr. 50/1990, instanțele de judecată au posibilitatea analizării și constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969 – 1 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau a II-a de muncă.

În cauza dedusă judecății, conform mențiunilor din carnetul de muncă, intimatul-reclamant a fost încadrat în funcția de lăcătuș - mecanic la Î.U. Slobozia (devenită ulterior SC U. I. SA Slobozia), începând cu data de 05.09.1984. Ulterior, la 05.01.1990, s-a schimbat funcția deținută de intimat, fiind încadrat ca operator, situație ce s-a perpetuat până în 31.12.1999, când i s-a desfăcut contractul de muncă.

Prima instanţă a reţinut că potrivit Anexei II din Ordinul nr. 50/1990 personalul care ocupă meseriile şi funcţiile prevăzute la poziţia 200, respectiv care își desfășoară activitatea în ”industria extractivă a uleiului în unitățile de industrie alimentară prin utilizarea benzinei, precum și activitatea de curățare a instalațiilor și sistemelor de pompare și vehiculare a benzinei din aceste unități”, beneficiază de încadrare în grupa a II-a de muncă, de la data la care au lucrat în funcţiile respective.

Susținerea apelantei pârâte în sensul că activitatea reținută de prima instanță ca fiind nominalizată în Ordinul nr. 50/1990 la pct. 200, anexa II nu se regăsește în conținutul publicat al actului normativ, în condițiile în care varianta publicată a ordinului are doar 130 de poziţii, nu va fi reținută deoarece, potrivit considerentelor expuse în decizia în interesul legii nr. 9/2016, forma consolidată a Ordinului nr. 50/1990 (în cuprinsul căreia se regăsește și pct. 200, nominalizat de prima instanță), reprezintă o unificare a tuturor ordinelor care reglementau grupele de muncă și care are forță juridică chiar dacă aceasta nu a fost publicată, reprezentând formă aplicată de organele cu atribuţii în stabilirea drepturilor de pensie, (paragraful 34).

Apelanta susține că activitatea desfășurată de intimatul reclamant, aceea de lăcătuș mecanic, nu se regăsește la art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, motiv pentru care nu poate fi încadrată în grupa a II-a de muncă.

În legătură cu acest aspect, Curtea reține că în considerentele deciziei în interesul legii nr. 9/2016 s-a stabilit că ”puteau fi nominalizate, prin asimilare, în temeiul dispoziţiilor art. 3, alte categorii de personal în activitate ale aceluiaşi angajator decât cele enumerate expres, după criteriul: muncitori, ingineri, subingineri etc., cu condiţia generală de a lucra efectiv (acele categorii de personal care au lucrat efectiv) în locuri de muncă sau în activităţile nominalizate în anexă şi aplicate acelui angajator [alin. (1) al pct. 3] sau personalul muncitor care a realizat anumite tipuri de lucrări expres nominalizate în ordin (respectiv extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie) în respectivele unităţi ce au făcut obiectul încadrării, acesta fiind motivul pentru care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii [alin. (2) al pct. 3]. Sintagma "aceleaşi condiţii", nu se referă la condiţiile generale de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat, suprasolicitare fizică sau psihică, riscuri de explozii, iradiere etc. ale altor salariaţi aflaţi în raport de muncă cu alţi angajatori în domenii ce nu au fost indicate în anexe, ci la condiţiile concrete descrise de alin. (1) şi (2) ale pct. 3 dintr-un anumit domeniu de activitate nominalizat expres în anexe.”

În cauza de față, trebuie făcută distincția între perioada în care intimatul reclamant a desfășurat activitatea de lăcătuș mecanic și perioada în care a desfășurat activitatea de operator/operator ulei, intervale clar determinate în carnetul de muncă al intimatului, act oficial conform art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, ce are valoare probatorie până la înscrierea în fals.

În acest context, Curtea constată că mențiunile din carnetul de muncă al intimatului, în care este consemnată funcția de operator sau operator ulei deținută, fac dovada activității efectiv desfășurate de acesta în cadrul operațiunii de extracție de ulei, efectuată la I.U. Slobozia. Pe de altă parte, aspectele legate de modul în care se realiza la nivelul la I.U. Slobozia extracția de ulei, în sensul încadrării acestei activități la poziția 200 din Anexa II a Ordinului nr. 50/1990, nu au fost contestate de apelantă, aspectele contestate vizând activitatea concretă realizată de intimat.

În ceea ce privește perioada în care intimatul a deținut funcția de lăcătuș mecanic, Curtea reține că, spre deosebire de situația anterior expusă, specificul activității de lăcătuș mecanic nu determina concluzia că a participat efectiv la operațiunile specifice extracției de ulei în cadrul I.U. Slobozia.

Declarațiile martorilor audiați în cauză, care au arătat că au lucrat cu intimatul şi ştiu că acesta a desfăşurat activitate în condiţii grele de muncă, cu substanţe toxice, deservind în calitate de lăcătuș mecanic și operator ”Secția Presă” și apoi ”casa mașinii”, nu lămuresc aspectele relevante în speță, și anume dacă intimatul în perioada în care a activat ca lăcătuș mecanic a lucrat efectiv în cadrul operațiunilor nominalizate la poziția 200 din Anexa II a Ordinului nr. 50/1990, și cu atât mai puțin nu fac dovada timpul efectiv lucrat în condiţii grele.

Curtea apreciază că atât tipul activității, cât și procentul în care aceasta s-a desfășurat în condițiile presupuse de intenția încadrării, trebuie să rezulte din date certe, verificabile în textele legii, în actele care au guvernat raportul de muncă și în determinări obiective ale circumstanțelor de fapt în care se desfășura, nu din percepții personale ale martorilor care nu pot califica genul activității și procentul timpului efectiv lucrat în condiții deosebite necesare atribuirii grupei.

De asemenea, nu este de natură să determine o altă concluzie faptul că salariați angajați în posturi similare au obținut hotărâri judecătorești, având în vedere că nu se poate prezuma situația echivalentă a acestora cu cea a reclamantului.

În acest context, Curtea apreciază că din depozițiile testimoniale administrate în fața primei instanțe, nu se poate desprinde cu precizie concluzia că și în perioada în care intimatul reclamant a activat ca lăcătuș mecanic este necesară încadrarea în grupa superioară de muncă.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite apelul, va schimba în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că va admite în parte cererea, constatând dreptul reclamantei la încadrarea în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% din timpul efectiv lucrat, pentru activitatea desfăşurată în cadrul Î.U. Slobozia (devenită ulterior SC U. I. SA Slobozia), în perioada înscrisă în carnetul de muncă, cu funcţia de operator/operator ulei și respingând în rest cererea ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare