Litigiu de muncă. Competență materială , anulare ordin de stabilire funcție de conducere. Modificare contract individual de muncă în perioada în care este suspendat de drept. Aviz consilier juridic.

Litigiu de muncă. Competență materială , anulare ordin de stabilire funcție de conducere. Modificare contract individual de muncă în perioada în care este suspendat de drept. Aviz consilier juridic.

Prin cerere se contestă ordinul prin care încetează încadrarea reclamantei pe funcţie de conducere temporară, iar nu modul de stabilire a salariului de bază sau a altor adaosuri, calculate ca urmare a încetării acestei încadrări, astfel prevederile art. 30 din Legea nr. 284/2010 nu sunt incidente.

Potrivit art. 49 alin. 6 din Codul muncii, în cazul suspendării contractului individual de muncă, se suspendă toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă. O eventuală modificare a contractului individual de muncă pe durata suspendării acestui contract ar fi putut atrage cel mult suspendarea termenului de la care ar opera această modificare.

Secția I civilă, Decizia civilă nr. 1700 din 16 decembrie 2020

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr…/97/2019, reclamanta D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Român de Metrologie Legală:

- anularea Ordinului nr…/06.08.2019 al Directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală B.;

- reîncadrarea reclamantei în aceeaşi funcție și cu aceleași drepturi salariale;

- obligarea pârâtului la plata diferențelor de drepturi salariale dintre funcția de șef Serviciu Județean de Metrologie Legală – H. și cea de inspector de specialitate grad II, pe perioada de la aplicarea Ordinului nr…/06.08.2019 și până la data reintegrării în funcție;

- suspendarea executării Ordinului nr…/06.08.2019 până la pronunțarea soluției prezentei cereri.

La data de 25.01.2020 reclamanta a depus cerere de modificare a acțiunii, în care a arătat că solicită ca reîncadrarea pe aceeaşi funcție și aceleași drepturi salariale solicitate la petitul 2 al cererii inițiale să fie dispusă după încetarea efectelor Ordinului nr…/23.09.2019 prin care s-a dispus exercitarea de către reclamanta, cu caracter temporar a funcției vacante de director general, grad II al Biroului Român de Metrologie Legală.

Prin sentinţa civilă nr.669/2020, Tribunalul Hunedoara a respins acţiunea reclamantei, reţinând următoarele:

Prin cererea iniţială, reclamanta a solicitat anularea Ordinului nr…/06.08.2019 al Directorului General al Biroului Român de Metrologie Legală B. şi reîncadrarea sa în aceeaşi funcție și cu aceleași drepturi salariale, cu obligarea pârâtului la plata diferențelor de drepturi salariale dintre funcția de Şef Serviciu Județean de Metrologie Legală – H. și cea de inspector de specialitate grad II, pe perioada de la aplicarea Ordinului nr…/2019 și până la data reintegrării în funcție şi suspendarea executării Ordinului nr…/2019 până la pronunțarea soluției prezentei cereri.

 Prin cererea  de modificare a acţiunii, reclamanta a arătat că renunță la cererea de suspendare a executării Ordinului nr…/2019 și că solicită anularea acestui Ordin, reîncadrarea pe aceeași funcție și aceleași drepturi salariale începând cu data încetării efectelor Ordinului nr…/23.09.2019 și obligarea pârâtului la plata diferenței de drepturi salariale dintre funcția de Şef Serviciu Județean de Metrologie Legală H. și cel de inspector de specialitate grad II pe perioada 07.08.2019 – 23.09.2019.

Prin concluziile scrise, reclamanta a arătat că  solicită admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost modificată  și pe cale de consecință: anularea Ordinului nr…/2019 al Directorului General al BRML, reintegrarea acestuia în aceeași funcție și cu aceeași drepturi salariale, de Șef Serviciu Județean de Metrologie Legală-H., grad II , începând cu data de 27.01.2020, dată de la care prin ordinul nr…/27.01.2020, al Ministerului Energiei, Economiei și Mediului de Afaceri, a încetat exercitarea de către reclamanta a funcției contractuale de conducere, de director general gradul II, al BRML, obligarea pârâtului la plata diferenței de drepturi salariale dintre funcția de Șef Serviciu Județean de Metrologie Legală-H., și cea de inspector de specialitate, grad II, pe  perioada de aplicare a Ordinului nr…/2019, respectiv pe perioada 07.08.2019-23.09.2019, astfel cum a fost solicitat prin cererea de modificare a acțiunii și să se ia act de faptul că cererea de suspendare a Ordinului nr…/2019 a rămas fără obiect.

Reclamanta este angajată a unităţii pârâte începând cu data de 05.03.2017, în funcţia de expert metrolog, încadrată conform Legii nr.284/2010, grad profesional II, gradaţie vechime 3, clasă 47, coeficient 3.11, contract încheiat pe o perioadă  nedeterminată, cu începerea activităţii la data de 09.03.2015. 

În data de 06.03.2015, Directorul General al Biroului  de Metrologie Legală  a emis  Ordinul nr…, prin care se arată că ,,începând cu data de 09.03.2015, doamnă D., încadrată în funcţia de expert metrolog în cadrul Serviciului Judeţean de Metrologie Legală H., se împuterniceşte să îndeplinească temporar atribuţiile funcţiei de şef al Serviciului Judeţean de Metrologie Legală H. din cadrul Direcţiei Regionale de Metrologie Legală T.”

Tot în data de 09.03.2015, ca urmare a punerii în aplicare a Ordinului  nr…/06.03.2015, reclamanta a încheiat actul adiţional nr…/09.03.2015, la contractual individual de muncă, prin care a fost modificate elementele contractului individual de muncă, respectiv funcţia şi salariul.

Ca urmare a modificării funcţiei din expert metrolog în cea de şef al Serviciului Judeţean de Metrologie Legală H. din cadrul Direcţiei Regionale de Metrologie Legală T., pe numele reclamantei a fost emisă şi fişa postului cu atribuţiile şi responsabilitatea acestuia pe post.

La data de 06.08.2019, Directorul General al Biroului Român de Metrologie Legală a emis Ordinal nr… privind încetarea exercitării temporare a funcţiei de Şef Serviciu Judeţean de Metrologie Legală H., de către reclamantă.

Potrivit art.1 din Ordinul nr. 340, începând cu data de 07.08.2019, încetează aplicabilitatea dispoziţiilor ordinului nr…/06.03.2015, iar reclamanta trece pe funcţia contractuală de execuţie de inspector de specialitate, grad II, gradaţia 3, beneficiind de un salariu  brut  lunar 3831 lei.

Instanţa a constatat că acţiunea reclamantei, astfel cum aceasta a fost modificată, este neîntemeiată.

Susţinerile reclamantei în sensul că Ordinul nr…/06.08.2019 este nelegal şi neîntemeiat au fost apreciate ca nedovedite. Reclamanta a fost numită pe funcţia de şef al Serviciului Judeţean de Metrologie Legală H. din cadrul Direcţiei Regionale de Metrologie Legală T. prin ca urmare a emiterii ordinului nr… din 06.03.2015. Acest ordin a fost emis  în conformitate cu HG nr.193/2002, art. 25 din Legea nr. 284/2010 şi art. 41 din Codul Muncii.

Din conţinutul art. 25 din Legea nr.284/2010, rezultă perioada pentru care reclamanta ar fi trebuit să îndeplinească o funcţie de conducere. Fiind numită temporar în funcţia de şef al Serviciului Judeţean de Metrologie Legală H., ar fi trebuit să exercite această funcţie pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, astfel cum se prevede la art. 25 alin 1, iar în mod excepţional, perioada prevăzută la alin.1 poate fi prelungită cu maximum 6 luni, dacă în statute sau în legi speciale nu se prevede altfel, aspect ce reiese din conţinutul alin. 2 al aceluiaşi articol.

Încă din 09.03.2015, data la care reclamanta a fost încadrată în funcţia de şef Serviciu Judeţean de Metrologie Legală H., aceasta a ştiut modalitatea şi temeiul legal în baza căruia a fost numită în această funcţie, respectiv faptul că a fost împuternicită să îndeplinească temporar atribuţiile funcţiei respective.

Faptul că reclamanta a depăşit cu mult această perioadă pentru care  putea să exercite funcţie de conducere, (din 2015 până în 2019), exercitând funcţia din ,,bunăvoinţa” angajatorului, precum şi cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare, nu înseamnă că reclamanta  ar fi îndreptăţit să beneficieze  în continuare  de  această funcţie.

Din probele de la dosar nu rezultă  faptul că reclamanta, ulterior  perioadei de maxim 1 an de la data numirii temporare în funcţia de conducere, ar fi  participat la un concurs sau examen, pe care să-l fi promovat,  pentru a fi îndreptăţit să beneficieze în continuare de această funcţie de conducere.

Prima instanţă a avut în vedere că, potrivit art. 40 din Codul muncii, angajatorul, prin organele de conducere, este cel mai îndreptăţit să se asigure de bunul mers al activităţii unităţii, atribuţiile de performanţă ale unităţii reprezentând atributul exclusiv  al  acestuia.

Din analiză înscrisurilor depuse la dosar, instanţa a constatat că Ordinul nr…/2019 privind încetarea exercitării temporare a funcţiei de Şef Serviciu Judeţean de Metrologie Legală H., a fost emis în condiţii de legalitate şi temeinicie prevăzute de legislaţia muncii, motiv pentru care au fost respinse toate criticile formulate de reclamantă împotriva acestui ordin. 

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând, în principal, anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii, aşa cum a fost formulată şi modificată.

În expunerea motivelor, apelanta arată că un prim motiv de nulitate a hotărârii îl reprezintă faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat în raport de temeiurile de fapt şi de drept invocate de reclamantă, ci pe baza altor considerente de fapt şi de drept, ceea ce încalcă principiile legalităţii, dreptului la un proces echitabil, disponibilităţii, contradictorialităţii şi rolului activ al judecătorului.

Un alt motiv de nulitate a sentinţei, invocat de apelantă, vizează competenţa materială a primei instanţe. În acest sens, se susţine că, deşi prin încheierea din 27.01.2020, prima instanţă s-a declarat competentă, raportat la natura cauzei – litigiu de muncă, aceasta a soluţionat cauza prin aplicarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr.284/2010, a cărei competenţă de aplicare revine instanţei de contencios administrativ, potrivit art. 30 alin. 4 din Legea nr. 284/2010.

Cu privire la soluţionarea pe fond a cererii, apelanta susţine că se impune schimbarea soluției pentru că prima instanţă a nesocotit principiul neretroactivităţii legii, aplicând dispoziţiile Legii nr. 284/2010 care era abrogată atât la data emiterii Ordinului atacat, cât şi la data pronunţării hotărârii.

Se susţine de asemenea că, potrivit art.2 alin.1 lit.d din Legea nr.284/2010, (preluate prin art. 2 alin. 1 lit. d din Legea nr.153/2017) acest act normativ se aplică persoanelor care sunt conducători ai unei instituţii publice în temeiul unui contract, altul decât cel individual de muncă, ceea ce înseamnă că în speţă nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.284/2010, respectiv ale Legii nr.153/2017, ci prevederile Codului muncii. În acelaşi sens, apelanta invocă şi dispoziţiile Codului administrativ care conduc tot la concluzia că în speţă este incidentă legislaţia muncii.

Raportat la aceste concluzii, apelanta susţine că ordinul atacat este nelegal pentru că modifică două elemente esenţiale ale contractului de muncă al reclamantei, respectiv felul muncii şi salariul, care au fost stabilite de părţi prin actul adiţional nr…/2015 la CIM, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 41 alin. 1 Codul muncii.

Se mai arată că nu s-a urmat procedura informării, prevăzută de art.17 Codul muncii şi că modificarea contractului individual de muncă s-a dispus în perioada în care contractul individual de muncă era suspendat de drept din cauza incapacităţii temporare de muncă.

În opinia apelantei, aplicabilitatea Ordinului nr…/2015 a încetat odată cu încheierea actului adiţional nr…/2015 la CIM, când exercitarea temporară a funcţiei de conducere a fost confirmată pe o durată nedeterminată de timp, astfel că numirea în funcţie a devenit definitivă, dar nu în baza Ordinului, ci a actului adiţional nr. 4/2015.

Apelanta consideră că este relevantă şi atitudinea sa,  refuzând semnarea fişei postului care prevedea funcţia modificată pe care urma să o ocupe şi salariul de încadrare inferior.

Un alt motiv de nelegalitate a Ordinul nr…/2019 se referă la temeiul de drept indicat în acest ordin care, în opinia apelantei este greşit, dispoziţiile art. 40 lit. a – c din Codul muncii făcând referire la drepturile angajatorului în general, de organizare şi funcţionare şi de a da dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat. Nici dispozițiile art. 4 alin. 3 din HG nr. 193/2002 nu acoperă legalitatea Ordinului nr…/2019, iar Ordinul nr. 524/2018, indicat în preambul, nu poate fi avut în vedere, întrucât nu este publicat în Monitorul Oficial.

Se invocă de asemenea lipsa motivării de fapt în legătură cu modificarea contractului individual de muncă al reclamantei  trimiterea făcută la diverse documente neacoperind lipsa motivării în fapt.

O altă critică vizează lipsa avizului compartimentului juridic pentru a se gira legalitatea Ordinului emis de Directorul general al instituției.

Se mai susţine că temeinicia acţiunii rezultă şi din atitudinea pârâtului care, ulterior emiterii ordinului atacate, a dispus încadrarea apelantei în funcţia de Șef al Serviciului Județean de Metrologie H.

A mai afirmat apelanta că caracterul temporar al exercitării acestei funcții instituit la numirea acestuia prin Ordinul nr…/06.03.2015, al Directorului General al BRML a încetat să mai existe în momentul încheierii actului adițional nr…/2015, prin care a fost încadrată definitiv în funcția de șef serviciu județean de metrologie legală H. - ca funcție contractuală, fiind indicat și temeiul legal al încheierii actului adițional, respectiv Codul muncii, astfel că rezultă o funcție contractuală stabilită prin acordul părților.

Apelanta a concluzionat că reîncadrarea sa, cu caracter temporar, este greşită astfel că instanţa nu poate lua act de acel ordin ce a modificat caracterul nedeterminat al funcţiei într-un caracter temporar, ci trebuie să dispună reîncadrarea pe durată nedeterminată a acestuia în aceeaşi funcţie avută  înainte de emiterea ordinului  a cărui  anulare o cere. 

În drept se invocă art. 480 şi urm. Cod procedură civilă.

Prin decizia nr.1700/2020 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de către reclamantă pentru următoarele,

Criticile privitoare la nulitatea sentinţei primei instanţe nu pot fi primite.

Susţinerile apelantei în sensul că prima instanţă nu ar fi analizat temeiurile de fapt şi de drept invocate în acţiune sunt inexacte. Prima instanţă a stabilit starea de fapt, pe baza înscrisurilor aflate la dosar, şi a analizat dispoziţiile legale pe care le-a apreciat incidente. Astfel instanţa a reţinut, între altele, prevederile art.40 din Codul Muncii, indicate de pârât şi menţionate de reclamantă în cuprinsul cererii, atunci când aduce critici temeiului juridic al Ordinului atacat, precum şi prevederile art.26 alin.7 din Legea nr.284/2010, care reglementează modalitatea de ocupare a unui post vacant sau temporar în cadrul unei instituţii în care personalul este plătit din fonduri publice, dispoziţii care se regăsesc şi în Codul muncii (art. 30 alin. 1).

Aşadar, nu se poate reţine că prima instanţă s-a pronunţat pe alte motive de fapt şi de drept decât cele invocate. Faptul că sentinţa atacată este concisă şi nu examinează amănunţit temeiurile invocate de reclamantă nu poate echivala cu nemotivarea hotărârii şi nici cu o necercetare a fondului, aptă să atragă anularea hotărârii, în sensul art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, instanţa de fond realizând o analiză concisă şi coerentă a stării de fapt şi a normelor legale ce sunt aplicabile stării de fapt, de altfel corect constatată.

Obiectul acţiunii l-a constituit anularea Ordinului nr…/2019, prin care a încetat aplicabilitatea Ordinului nr…/2015, instanţa reţinând că actul adiţional nr…/2015 a fost încheiat pentru punerea în aplicare a Ordinului nr…/2015. Ca atare, chiar dacă instanţa de fond nu a menţionat expres că numirea în funcţia de conducere a reclamantei a avut un caracter temporar şi nu nedeterminat, acest raționament rezultă din considerentele hotărârii.

Împrejurarea că instanţa nu a răspuns fiecărui motiv de nelegalitate invocat şi nu a examinat incidenţa fiecărui text de lege indicat de reclamantă nu poate atrage nulitatea hotărârii, aceste aspecte putând face obiectul cercetării în apel, ca urmare a efectului devolutiv al acest căi ordinare de atac.

În aceste condiţii, Curtea consideră că nu se poate reţine încălcarea principiilor legalităţii, dreptului la un proces echitabil, disponibilităţii, contradictorialităţii şi rolului activ al judecătorului şi nici a garanţiilor procesuale consacrate de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Nici critica referitoare la necompetenţa materială a primei instanţe nu poate fi primită.

Reclamanta a investit instanţa cu un litigiu de muncă, iar la primul termen la care părţile au fost legal citate, Tribunalul a constatat că este competent material şi teritorial să soluţioneze pricina. Cauza a fost soluţionată potrivit normelor din materia dreptului muncii, cuprinse în art. 266 şi urm. Codul muncii, indicate drept temei în cererea de chemare în judecată. Împrejurarea că, în considerentele hotărârii, prima instanţă a reţinut incidenţa prevederilor art. 25 din Legea nr. 284/2010 nu schimbă natura juridică a pricinii, întrucât Legea nr. 284/2010 reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice, indiferent că este vorba de personal contractual sau  funcţionari publici.

Faţă de obiectul acţiunii, Curtea constată că prevederile art. 30 din Legea nr. 284/2010 nu sunt incidente, întrucât prin cerere se contestă ordinul prin care încetează încadrarea reclamantei pe funcţie de conducere temporară, iar nu modul de stabilire a salariului de bază sau a altor adaosuri, calculate ca urmare a încetării acestei încadrări.

Separat de acest aspect, se impune observaţia că dispoziţiile art. 30 alin. 4 din  Legea nr. 284/2010 stabilesc competenţa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii (cu alte cuvinte, a instanţei care soluţionează litigii de muncă), după cum contestatorul este funcţionar public sau personal contractual. Aşadar, şi din perspectiva acestui text legal, competenţa de soluţionare a unei cereri împotriva modului de stabilire a salariului de bază ar fi revenit tot instanţei civile şi nu celei de contencios administrativ, având în vedere că reclamanta este personal contractual, iar nu  funcţionar public.

Cu privire la criticile aduse pe fondul cererii, Curtea a reținut  următoarele:

Contrar susţinerilor apelantei, prima instanţă nu a încălcat principiul neretroactivităţii Legii nr. 284/2010, ci a analizat întinderea efectelor Ordinului nr…/2015, raportat la temeiul juridic care a stat la baza emiterii acestui Ordin, respectiv art. 25 din Legea nr. 284/2010. De altfel, Legea nr.153/2017, care reglementează în prezent salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cuprinde dispoziţii similare (art. 30, 31).

Curtea nu poate primi susținerile apelantei în sensul că prevederile Legii nr. 284/2010, respectiv ale Legii nr.153/2017 nu sunt aplicabile. Potrivit art. 1 şi art. 8 din HG nr. 193/2002, Biroul Român de Metrologie Legală (BRML) este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului, iar salarizarea personalului BRML se face potrivit prevederilor legale în vigoare privind salarizarea personalului bugetar. Rezultă aşadar, cu evidenţă, că dispoziţiile Legilor-cadru de salarizare menţionate sunt aplicabile în ce priveşte salarizarea reclamantei, angajată  în cadrul BRML.

Trimiterea făcută de apelantă la dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. d din Legea nr. 284/2010, (preluate prin art. 2 alin. 1 lit. d din Legea nr.153/2017) este eronată, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. a din acest act normativ, care stabilesc că dispoziţiile legii se aplică  personalului din ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cum este cazul BRML.

Din cele ce preced rezultă că salarizarea reclamantei este stabilită potrivit legii care reglementează salarizarea personalului bugetar, respectiv Legea nr.153/2017, în vigoare la data emiterii ordinului nr…/2019, iar nu prin negociere. Ca atare, nu se poate reţine că prin Ordinul atacat s-au modificat elemente salariale care nu puteau fi modificate decât prin negociere, respectiv felul muncii şi salariul şi că nu s-a urmat procedura informării, dispoziţiile art. 41 alin. 1 şi art. 17 din Codul muncii nefiind incidente în acest caz.

Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, reclamanta a ocupat temporar funcţia de conducere. Contrar susţinerilor apelantei, caracter temporar nu s-a transformat într-unul nedeterminat prin încheierea actului adiţional nr…/2015. Acest act a fost încheiat în temeiul Ordinului nr…/2015 şi, evident în acord cu dispoziţiile acestui Ordin. De altfel, prin acest act adiţional se modifică drepturile salariale, ca urmare a încadrării temporare a reclamantei pe un alt post care, potrivit dispoziţiilor legale în materia salarizării, corespunde altei grile de salarizare. Ocuparea posturilor de conducere într-o instituţie publică se realizează conform prevederilor legale (art. 25 – 26 din Legea nr.284/2010, art. 30 – 31  din Legea nr.153/2017), nefiind permis ca prin convenţia părţilor, aceste prevederi să fie eludate.

Nici criticile referitoare la lipsa avizului Oficiului Juridic nu sunt întemeiate, întrucât acest aviz are un rol consultativ, lipsa lui neafectând legalitatea actului. Controlul de legalitate a Ordinului în discuţie se realizează de către instanţa de judecată, astfel încât lipsa avizului consultativ al Oficiului Juridic nu poate atrage nulitatea Ordinului.

În ce priveşte temeiul juridic indicat în Ordinul nr. 340/2019, Curtea constată că dispoziţiile art. 40 lit. a-c din Codul muncii şi art. 4 alin. 3 din HG nr. 193/2002 sunt corect menţionate, ele reglementând dreptul angajatorului de a stabili modul de organizare şi funcţionare a unităţii şi dreptul directorului general al BRML de a emite ordine. În preambulul Ordinului nr…/2019 se face trimitere la Ordinul nr…/06.03.2015 (fiind o eroare evidentă menţionarea anului 2019 în loc de 2015), astfel că, faţă de caracterul temporar al funcţiei de conducere stabilit prin ordinul nr…/2015, dispoziţia de încetare a aplicabilităţii acestui Ordin sunt legale.

Împrejurarea că modificarea contractului individual de muncă s-a dispus în perioada în care contractul individual de muncă era suspendat de drept din cauza incapacităţii temporare de muncă nu poate afecta legalitatea Ordinului nr…/2019. Aşa cum s-a reţinut, prin acest ordin s-a stabilit salariul corespunzător funcţiei pe care reclamanta urma să o ocupe după încetarea funcţiei de conducere, ca urmare a încadrării pe funcţia pe care aceasta a deţinut-o anterior numirii în funcţia de conducere, aceea de inspector de specialitate, grad II, gradaţia 3.

Potrivit art. 49 alin. 6 din Codul muncii, în cazul suspendării contractului individual de muncă, se suspendă toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă. Aşadar, o eventuală modificare a contractului individual de muncă pe durata suspendării acestui contract ar fi putut atrage cel mult suspendarea termenului de la care ar opera această modificare. În orie caz, această chestiune nu are nicio relevanţă cu privire la legalitatea ordinului nr…/2019.

Domenii speta

Spete similare