Conflict de muncă. Obligaţie angajator eliberare adeverinţă.

Conflict de muncă. Obligaţie angajator eliberare adeverinţă.

-Codul Muncii: art. 34, 40;

Obligaţia la care se referă textele de lege în discuţie trebuie privită şi din prisma responsabilităţii pe care angajatorul o are în corectitudinea datelor cuprinse în adeverinţele pe care le eliberează, date care trebuie să se fundamentate strict pe documentele pe care angajatorul le deţine şi care pot fi verificate.

Secţia I Civilă - Decizia civilă nr.180/08  februarie  2017.

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 22.04.2016 sub dosar nr…/107/2016, reclamantul C.C. chemat în judecată pârâta  SC S. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea acesteia la eliberarea unei adeverinţe cuprinzând salariul brut realizat de reclamant, iar în măsura în care există documente a se comunica - din ce era compus acesta (sporuri, prime, indemnizaţii si acord global) aferent perioadelor 08.04.1976-23.04.1979, 01.03.1980-01.10.1991 şi respectiv 01.11.1994-23.06.2000, caracterul acestor venituri, cu menţiunea dacă aferent veniturilor respective, unitatea pârâtă a contribuit la fondul de Pensii de Asigurări Sociale, respectiv dacă s-a reţinut CAS.

Prin sentinţa civilă nr… din data de 6 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Alba - Secţia Civilă în dosarul susmenţionat acţiunea a fost admisă şi în consecinţă: A fost obligată pârâta să  procedeze la emiterea şi comunicarea  către reclamant a  adeverinţei, care să evidenţieze veniturile salariale brute lunare realizate, compunerea acestora, precum şi reţinerea respectiv virarea obligaţiilor băneşti datorate cu titlu contribuţii de asigurări sociale, corespondent perioadelor 8.04.1976-23.04.1979, 1.03.1980-1.10.1991 şi 1.11.1994-23.06.2000. Fără  cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî, astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamantul a fost angajatul pârâtei în perioada 08.04.1976-23.04.1979, 01.03.1980-01.10.1991 şi respectiv 01.11.1994-23.06.2000, astfel cum rezultă din carnetul de muncă depus în copie la dosar.

Prin adresele de la filele … reclamantul prin mandatarul acestuia s-a adresat pârâtei solicitând eliberarea unei adeverinţe care să cuprindă salariul brut realizat de acesta în perioadele sus menţionate şi din ce era compus (sporuri, prime, indemnizaţii şi acord global), precum şi menţiunea dacă aferent veniturilor unitatea a contribuit la fondul de pensii de asigurări sociale, respectiv dacă s-a reţinut CAS.

Pârâta a răspuns solicitărilor reclamantului la data de 29.01.2016 prin adresa nr…/… la care a ataşat un tabel cuprinzând salariul brut realizat de fostul angajat, salariul la care s-a calculat CAS şi suma plătită de reclamant cu acest titlu.

Nemulţumit fiind de răspunsul pârâtei, reclamantul a revenit cu o nouă solicitare la care a primit adresa nr…/…/11.03.2016 prin care i se comunica faptul că tabelele cu veniturile realizate i-au fost trimise şi că societatea a calculat şi virat cotele CAS aplicabile legislaţiei în vigoare la momentul realizării veniturilor.

Prezenta acţiune se apreciază a fi întemeiată urmând a fi admisă.

Prin cererea de faţă reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe întocmită conform legii, din care să rezulte toate sporurile şi adaosurile care au alcătuit salariul brut şi care au constituit baza de calcul a contribuţiilor sale de asigurări sociale de stat, adeverinţă necesară recalculării dreptului la pensie.

Acel ,,tabel” comunicat de pârâtă nu poate fi considerat a avea caracterul adeverinţei solicitată de reclamant şi care, potrivit Deciziei nr.19/2012 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii de ICCJ trebuie să cuprindă sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 01.04.2001, conform legislaţiei în vigoare şi pentru care s-a plătit CAS.

Prin urmare, în funcţie de elementele cuprinse în adeverinţa emisă de angajator, se va stabili cuantumul pensiei la care este îndreptăţit reclamantul de către Casa de pensii.

Potrivit art.34 al.5 din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate iar, conform art.40 al.2 lit.h, angajatorul are obligaţia să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.

Raportat la prevederile legale sus menţionate, reclamantul este îndreptăţit la eliberarea adeverinţei în forma solicitată de acesta, pentru pârâtă aceasta constituind o obligaţie pe care trebuie să o respecte.

Argumentul pârâtei vizând greşita chemare a sa în judecată în condiţiile în care reclamantul are posibilitatea să atace decizia de pensionare în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii A. nu poate fi reţinut, câtă vreme, contestarea unei atare decizii ar fi lipsită de sens în absenţa adeverinţei eliberată de pârâtă şi care să ateste, pe lângă salariul de încadrare, veniturile în acord sau alte sporuri (în măsura în care au fost realizate), angajatorul fiind obligat să pună la dispoziţia salariatului sau a fostului salariat adeverinţa cu toate componentele salariului.

Pentru considerentele ce preced acţiunea de faţă a fost admisă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel la data de 13.10.2016, deci în termenul legal, pârâta SC S., solicitând admiterea apelului, rejudecarea în fond a cauzei, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantul C.C. ca nefondată.

În expunere de motive apelanta susţine că prin adresele nr…/…/29.01.2016 şi …/…/11.03.2016 a răspuns solicitărilor reclamantului.

Acest răspuns a fost formulat având în vedere că societatea deţine la această dată doar statele de plată din care a extras toate informaţiile evidenţiate în anexa la adresa nr…/29.01.2016.

Invocă prevederile art.25, 35 din Legea nr. 82/1991 care obligă  angajatul să păstreze în arhiva registrele de contabilitate, documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară şi situaţiile financiare timp de 10 ani şi arată că într-o atare situaţie având în vedere că documentele în baza cărora ar trebui să emită adeverinţa nu mai există, fiind cu mult mai vechi decât perioada legală de păstrare, nu este în măsură să precizeze decât informaţiile cuprinse în cele două adrese.

Precizează că prin sentinţa apelată, instanţa de fond, prezumând că deţine toate documentele de la înfiinţarea societăţii o obligă să evidenţieze ceva, respectiv reţinerea şi virarea obligaţiilor băneşti datorate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale, fără ca societatea să poată verifica aceste operaţiuni.

Nefondat, ca temei de drept al admiterii acţiunii, instanţa indică art.34 alin.5 şi art. 40 alin.2 lit.h Codul Muncii, aceste articole reglementând o altă situaţie decât speţa dedusă judecăţii.

Mai arată apelanta că prin menţinerea sentinţei primei instanţe se creează un precedent periculos, acela al obligării unei societăţi să gireze şi să-şi însuşească, cu toate consecinţele civile şi penale, anumite operaţiuni juridice cu caracter incert dat de imposibilitatea verificării documentelor.

Aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de fond, în situaţia în care casa de pensii refuză să valorifice informaţiile cuprinsele în cele două adrese (aşa cum afirmă reclamantul fără a face dovada în acest sens) acesta are deschisă calea unei contestaţii ce se va judeca în contradictoriu cu casa de pensii, în conformitate cu Legea nr.263/2010.

Mai invocă Decizia nr.19/2012 a ICCJ precizând că prin aceasta s-a statuat prezumţia plăţii contribuţiilor pentru sporurile care au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare Legii nr.19/200, nefiind nevoie de alte dovezi.

În drept: art.466, 470, 476, 477 Cod de procedură civilă.

Intimatul C.C. a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, susţinând, în esenţă, că răspunsurile date de apelantă nu pot fi considerate că sunt adeverinţe în sensul legii, întrucât nu respectă nici cerinţele de fond şi nici cele de formă prevăzute de H.G. nr. 257/2011.

În drept invocă: art.205, 453, 480 C.pr.civ., art.34, 40 Codul Muncii, HG.nr.500/2011.

Invocă practica Curţii de Apel Alba Iulia în situaţii similare (Decizia nr. 1103/2016).

CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, reţine următoarele:

Apelul este fondat.

Potrivit art. 34 alin.(5) Codul Muncii: la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate.

Totodată potrivit art.40 alin.2 lit.h Codul Muncii angajatorul este obligat să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, aceste obligaţii au fost îndeplinite de apelanta în cauză care la solicitarea reclamantului, a eliberat adeverinţele nr…/…/29.01.2016 şi …/…/11.03.2016.

 Prin aceste adeverinţe se atestă faptul că în perioada 08.04.1976-23.04.1979; 01.03.1980-01.10.1991, 03.11.1994-26.06.2000, reclamantul a fost angajatul societăţii şi anexat adeverinţei s-au comunicat tabele cu salariile brute realizate de reclamant, salariile de bază pentru calcul contribuţie asigurărilor sociale de stat, procentul CAS şi suma plătită de reclamant pentru perioadele menţionate mai sus. Se precizează că societatea a calculat şi virat cotele CAS conform legislaţiei în vigoare la momentul realizării veniturilor.

Conform susţinerilor apelantei pârâte, exprimate atât prin întâmpinare, cât şi prin cererea de apel, aceasta nu deţine decât statele de plată pentru perioada la care se referă solicitarea reclamantului, astfel încât nu poate adeveri decât drepturile rezultate din aceste documente. Câtă vreme, pe statele de plată nu există nici o menţiune care să se refere la virarea de către angajator a contribuţiilor la bugetul asigurărilor de stat, pârâta nu poate să emită adeverinţă care să ateste îndeplinirea acestei obligaţii de către fostul angajator al reclamantului.

Deci, obligaţia la care se referă textele de lege în discuţie trebuie privită şi din prisma responsabilităţii pe care angajatorul o are în corectitudinea datelor cuprinse în adeverinţele pe care le eliberează, date care trebuie să se fundamentate strict pe documentele pe care angajatorul le deţine şi care pot fi verificate.

În acest sens, art.125 din HG nr. 257/2011 prevede expres că: angajatorii sau orice alţi deţinători de arhive sunt direct răspunzători, în condiţiile legii, de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deţinute, în adeverinţele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.

Aşadar, pârâta nu îşi poate asuma responsabilitatea asupra legalităţii adeverinţei eliberate reclamantului decât cu privire la elementele care rezultă din documentele pe care le deţine, respectiv statele de plată.

Ca urmare, Curtea, constată în mod greşit prima instanţă a admis acţiunea obligând pârâta să emită o adeverinţă care să cuprindă menţiuni cu privire la care aceasta nu deţine documente verificabile, iar obligaţia reieşită din art. 34 alin.5, 40 alin. 2 lit.h Codul Muncii a fost îndeplinită de angajator, prin cele două adrese.

Celelalte aspecte  privind  Legea nr.263/2010, Decizia nr.19/2012 dată de ÎCCJ nu au relevanţă juridică în acest cadru procesual, definit ca un conflict de muncă şi în care raporturile juridice sunt strict între angajat şi angajator.

Hotărârea judecătorească invocată de intimat nu poate conduce la o altă soluţie în cauză, atâta vreme cât în sistemul român de drept practica judiciară nu reprezintă izvor de drept. În plus, speţa dată vizează situaţia în care adeverinţa eliberată de pârâtă nu face referire la contribuţiile de asigurări sociale, ceea ce nu este cazul de faţă.

Faţă de cele ce preced, Curtea în baza art.480  alin.(2) Cod de procedură civilă, va admite, ca fondat apelul promovat de pârâtă, va schimba în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii ca netemeinică şi nelegală a acţiunii formulate de reclamant.

Domenii speta

Spete similare