Drepturi salariale ale magistraţilor pentru muncă suplimentară. Posibilitatea compensării doar cu timp liber corespunzător pentru munca prestată suplimentar.

Hotărâre 35/CM din 31.01.2022


Toate instantele din sistemul judiciar beneficiază de finantare si buget numai în limita schemelor de personal efectiv ocupate. Deschiderea de credite lunare pentru plata salariilor are în vedere numai finan?area posturilor efectiv ocupate.

Împrejurarea, nedovedită de altfel, sus?inută de către apelan?i în sensul că într-o anumită perioadă judecătorilor li se acorda un venit suplimentar pentru munca depusă în condi?ii de schemă neocupată integral, nu constituie un argument puternic ?i nici măcar juridic, pentru admiterea solicitării reclaman?ilor, statul fiind suveran în ceea ce prive?te mijloacele ?i modul în care realizează reglementarea salarizării într-un anumit domeniu al activită?ii, inclusiv în ceea ce îi prive?te pe judecători.

Pe de altă parte, pentru condi?iile de muncă de care reclaman?ii se plâng, ace?tia beneficiază de un spor la indemniza?ia de baza de 15%, respectiv de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică. Acordarea acestor sporuri s-a făcut de către legiuitor tocmai în considerarea condi?iilor în care se desfă?oară munca judecătorilor ?i în vederea punerii în operă a principiilor la care se referă art. 8 din Legea cadru ?i art.3 al Cap. VIII din Anexa nr. V.

Art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018

Art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017

I.  Împrejurările faptice ale speţei;

 Prin sentin?a civilă nr. 1091/01.07.2021, Tribunalul Tulcea a respins cererea formulată de reclamanţii …, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, pentru autoritate de lucru judecat. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei în privinţa cererii formulate de ceilalţi reclamanţi în contradictoriu cu acest pârât şi a respins cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Galaţi şi a respins cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Galaţi ca nefondată. A respins acţiunea formulată de reclamanţii …, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Galaţi, ca nefondată.

 Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a avut în vedere următoarele:

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, s-a reţinut că prin cererea adresată Tribunalului Galaţi, înregistrată sub nr. .../3/2019, reclamanţii din cauză au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, obligarea acestuia din urmă, la plata indemnizaţiilor lunare, inclusiv sporurile şi drepturile aferente, pe ultimii 3 ani, sume ce s-ar fi cuvenit judecătorilor care ar fi ocupat posturile vacante la nivelul Judecătoriei Galaţi, pentru care reclamanţii au prestat ore suplimentare. S-a re?inut că obiectul cererii deduse judecaţii este identic cu cel soluţionat de Tribunalul Galaţi prin hotărâre rămasă definitivă prin respingerea apelului ca nefondat.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Galaţi, instanţa a reţinut că această calitate, de ordonatori principali sau secundari de credite, nu conferă acestor instituţii legitimitate procesuală pasivă în cauză, reclamanţii nu se află în raporturi juridice de muncă cu aceste instituţii, pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi neavând calitatea de a stabili şi a plăti drepturile solicitate de reclamanţi. În acest sens instan?a de fond a făcut trimitere la Decizia nr. 13/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru recurs în interesul legii. S-a concluzionat că legitimitatea procesuală pasivă revine instituţiei cu care salariatul se află în raporturi de serviciu, respectiv Tribunalul Galaţi, întrucât acesteia îi aparţine prerogativa acordării drepturilor salariale. Interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanţie a executării obligaţiei de plată ce revine instituţiei publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuţiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării şi stabilirii destinaţiei acestora nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire a ordonatorilor de credite, care să constituie fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii.

Pe fondul cauzei, s-a reţinut că potrivit art.74 alin.1 din Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor „pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi cu alte criterii prevăzute de lege.” Drepturile salariale ale personalului din justiţie sunt stabilite în conformitate cu dispoziţiile Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În continuare, au fost redate textele art. 1 alin. 1, art.1 din  Cap VIII, art.8 alin.1, subliniindu-se că indemnizaţiile de încadrare sunt prevăzute în anexa la cap. I lit. A şi, respectiv, lit. B, conform art.9. Pe lângă indemnizaţia de încadrare prevăzută de lege, personalul din justiţie beneficiază şi de sporurile prevăzute la art. 4 si 5 din acelaşi act normativ.

S-a re?inut că salarizarea personalului din justiţie este reglementată de dispoziţii legale clare, care nu prevăd posibilitatea acordării mai multor indemnizaţii în situaţii cum este cea de faţă, în care un magistrat prestează activitate suplimentară, urmare deficitului de personal.

Cum dispoziţiile legale indicate de reclamanţi ca şi temei de drept al cererii de chemare în judecată nu permit acordarea unor drepturi salariale suplimentare, pentru munca prestată în condiţiile date, cererea acestora a fost respinsă ca nefondată.

II.  Susţinerile păr?ilor din calea de atac;

Împotriva acestei soluţii au declarat apel reclamanţii care au criticat hotărârea din perspectiva motivelor pe care le vom expune în continuare.

Este adevărat că potrivit art.74 alin.1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor „pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu nivelul instanţei sau a parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi cu alte criterii prevăzute de lege.” Însă, instanţa de fond nu a avut în vedere principiul egalită?ii de tratament şi interzicerea discriminării, respectiv principiul „muncă egală, salariu egal“. Având în vedere că o mare parte din posturile de judecător sunt vacante, s-a desfăşurat muncă suplimentară, fără niciun fel de remuneraţie. Expresie a principiului egalităţii de tratament şi interzicerii discriminării, principiului „la muncă egală, salariu egal” face obiectul mai multor reglementări internaţionale şi comunitare, cum ar fi: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Carta Socială Europeană revizuită, Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Carta comunitară a drepturilor fundamentale ale muncitorilor etc. În acest sens, sugestiv este, de exemplu, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, care stipulează în art. 7 că „Statele părţi la prezentul Pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiţii de muncă juste şi prielnice care să asigure (...) un salariu echitabil şi o remuneraţie egală pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincţie”.

 În speţă, sunt incidente şi dispoziţiile art. 43 alin. 2 din Legea 304/2004 conform cărora „preşedinţii Curţilor de Apel şi ai Tribunalelor exercită atribuţii de coordonare ?i control ale administrării instanţei unde funcţionează, precum şi ale instanţelor din circumscrip?ie”, iar potrivit art.44 din acelaşi act normativ „preşedinţii Curţilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar preşedinţii Tribunalelor au calitate de ordonator terţiar de credite”. Preşedintele Curţii de Apel conform art. 10 litera t din Hotărârea 387/2005 de aprobare a Regulamentului de Ordine Interioară a Instanţelor „este ordonator secundar de credite şi răspunde de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget, de integritatea bunurilor încredin?ate unităţii pe care o conduce”. Economiile instanţelor sunt gestionate de Ministerul Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite care conform art. 21 alin 1 din Legea 500/2002 privind finanţele publice „repartizează creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare al căror conducători sunt ordonatori secundari sau ter?iari de credit”.

 Raportat la toate aceste dispoziţii legale, se desprinde concluzia conform căreia pârâ?ii Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Galaţi au calitate procesuală pasivă în cauză.

În continuare, a fost redată situaţia de fapt expusă prin cererea de chemare în judecată privitoare la datele rezultate din bilan?ul Judecătorie Gala?i pentru perioada 2016 – 2019 din cuprinsul căreia rezultă că reclaman?ii au desfă?urat un volum de muncă suplimentar datorită faptului că pârâ?ii nu au reu?it să ocupe în totalitate posturile rămase vacante la nivelul instan?ei unde activează. Se face trimitere la prevederile Legii nr. 304/2004 potrivit cărora fiecare instan?ă se încadrează cu numărul necesar de judecători  iar majorarea sau reducerea schemei de personal pentru instan?e se aprobă cu avizul conform al sec?iilor corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii, prin ordin al Ministrului Justi?iei. Pârâta este obligată să asigure numărul necesar de judecători pentru buna func?ionare a unei instan?e. La Judecătoria Gala?i numărul necesar de judecători este de 38, dar schema de personal nu este ocupată în totalitate, astfel că reclaman?ii sunt obliga?i să muncească suplimentar, fiindu-le repartizate mai multe dosare decât ar fi trebuit dacă ar fi fost ocupate toate posturile. De altfel, în perioada 2005 – 2010 pârâtul Ministerul de Justi?ie a acordat judecătorilor în activitate sumele de bani aferente posturilor de judecător vacante.

S-a reamintit că există o obliga?ie a statului de a crea locuri de muncă adecvate ?i s-a făcut trimitere la Recomandarea CM/Rec (2010) 12 a Comitetului Mini?trilor privind independen?a. De asemenea, au fost redate textele art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, art. 7 din Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974 pentru ratificarea pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 159 din Codul muncii, concluzionându-se că munca prestată trebuie remunerată, iar reclamanţii care au îndeplinit atribuţiile specifice pentru 38 de judecători, trebuie să fie despăgubi?i corespunzător.

 Pentru toate aceste motive, apelanţii reclamanţi solicită admiterea apelului, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Intimaţi pârâţi au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În etapa apelului s-a administrat proba cu înscrisuri.

Aprecierile Curţii;

Apelul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele pe care le vom expune în continuare.

Prealabil, Curtea observă că sentinţa nu a fost apelată de către reclaman?i sub aspectul solu?iei privind autoritatea de lucru judecat ?i calitatea procesuală a pârâtului Ministerul de Justi?ie, astfel că, ţinând seama de limitele devoluţiunii date de ceea ce s-a apelat, în conformitate cu prevederile art. 477 C.pr.civ., va analiza doar modul în care instanţa de fond s-a pronunţat asupra calită?ii procesuale a pârâtei Curtea de Apel Constan?a ?i asupra fondului raportului juridic litigios.

În ceea ce prive?te calitatea procesuală a Cur?ii de Apel Gala?i, instan?a de apel observă că legitimarea procesuală a acestui pârât a fost justificată numai din perspectiva sa de ordonator secundar de credite care gestionează creditele bugetare ?i repartizarea acestora din cu trimitere la art.43alin.2 din Legea nr.304/2004 ?i ale art. 10 lit. t din HCSM nr. 387/2005 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instan?elor de judecată. Apelan?ii nu au argumentat în contra celor statuate de către instan?a de fond referitor la aplicarea considerentelor Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie exprimate în Decizia nr. 13/2016 pronun?ată în recurs în interesul legii.

Curtea re?ine că acţiunea reclaman?ilor a fost concepută ?i adresată instan?ei, ulterior calificată de către instanţa de fond ca fiind un litigiu izvorât din raporturile de muncă supus jurisdicţiei Codului muncii, deşi reclaman?ii nu se află cu pârâtul Tribunalul Gala?i într-un raport de muncă tipic, dată fiind reglementarea profesiei de magistrat ci, mai degrabă în raporturi de serviciu.

Adresându-se instan?ei competente să solu?ioneze conflictele de muncă, Legea nr. 53/2003 republicată, cu modificările ?i completările ulterioare (Codul muncii) constituie dreptul comun, astfel că, pe de o parte, principiile sale generale sunt aplicabile raporturilor de serviciu ale reclaman?ilor, iar, pe de altă parte, dispozi?iile proprii de reglementare a statutului profesiei acestora î?i vor găsi aplicare atunci când legea specială con?ine alte prevederi în func?ie de specificul raporturilor de serviciu ale acestora. De altfel, potrivit art. 278 alin. (2) din C. muncii, "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective", iar conform art. 1 alin. (2), "prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii."

De altfel şi jurisprudenţa a statuat în mod constant că în situa?ia acestei categorii de salaria?i, raporturile de serviciu prezintă trăsături caracteristice, asemănătoare celor izvorâte din raporturile de muncă, una dintre acestea constând în faptul că pentru activitatea desfă?urată ei primesc o remunera?ie. Plata drepturilor băne?ti cuvenite judecătorilor se face din fondurile alocate de la bugetul de stat.

Din perspectivă teoretică, calitatea procesuală este una dintre condi?iile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea ac?iunii civile. Con?inutul acestei no?iuni este precizat în cuprinsul art. 36 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre păr?i ?i subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecă?ii. Existen?a sau inexisten?a drepturilor ?i a obliga?iilor afirmate constituie o chestiune de fond". În consecin?ă, calitatea procesuală este determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic de drept substan?ial dedus judecă?ii. Potrivit doctrinei, calitatea procesuală presupune existen?a unei identită?i între persoana reclamantului ?i cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum ?i între persoana chemată în judecată (pârâtul) ?i cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecă?ii (calitate procesuală pasivă).

Particularizând la speţă, în situa?ia în care preten?ia formulată prin ac?iune, alcătuind obiectul cererii de chemare în judecată, constă în acordarea unor drepturi de natură salarială, ?inând seama că subiectele raportului de serviciu sunt determinate, stabilirea calită?ii procesuale nu prezintă dificultă?i, păr?ile din raportul de drept procesual fiind identice cu subiectele raportului juridic de drept substan?ial.

În cazul în care reclamantul în?elege să ac?ioneze în justi?ie pentru recunoa?terea ?i valorificarea drepturilor sale atât institu?ia/autoritatea publică angajatoare, cât ?i autoritatea publică centrală, în considerarea calită?ii acesteia de ordonator principal de credite, determinarea calită?ii procesuale pasive presupune identificarea subiectului pasiv al raportului juridic dedus judecă?ii, respectiv titularul obliga?iei de plată a drepturilor salariale.

Mai departe, reţinem că în accep?iunea art. 159 alin. (1) din Codul muncii, care constituie dreptul comun în materie, salariul reprezintă contrapresta?ia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, în noţiunea de salariu incluzându-se şi renumera?ia cuvenită pentru orele suplimentare prestate de salariat, cum este cazul de faţă.

O caracteristică a raportului juridic de muncă este aceea că poate exista numai între două persoane, spre deosebire de raportul obliga?ional civil, în cadrul căruia poate fi, uneori, o pluralitate de subiecte active sau pasive. Pe cale de consecin?ă, ?inând seama ?i de caracterul exclusiv al competen?ei (una ?i aceea?i atribu?ie trebuie să apar?ină unei singure autorită?i publice), în chestiunea supusă analizei se poate concluziona că legitimarea procesuală pasivă revine doar autorită?ii publice cu care judecătorul se află în raporturi de serviciu, întrucât acesteia îi apar?ine prerogativa stabilirii ?i acordării drepturilor salariale.

Potrivit art. 36 alin. 1 din Legea nr. 304/2004  tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică iar potrivit art. 44 alin 1 din acela?i act normativ pre?edin?ii tribunalelor au calitatea de ordonatori ter?iari de credite.

În măsura în care preten?iile deduse judecă?ii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discu?ie atribu?iile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze decât cei care răspund direct de plata salariilor către reclaman?i, respectiv Tribunalul Gala?i ca instan?ă cu personalitate juridică, ordonator ter?iar în a cărei rază de jurisdic?ie administrativă (?i nu numai) se află Judecătoria Gala?i – instan?ă fără personalitate juridică ?i atribu?ii de ordonator de credite -  ca loc în care î?i desfă?oară activitatea efectiv apelan?ii.

Acest raţionament este în acord cu considerentele expuse în cadrul Deciziei nr. 13/2016 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii cu privire la interpretarea art.21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, în referire la stabilirea calităţii procesuale a ordonatorilor principali de credite, la care corect s-a referit instan?a de fond, potrivit cărora: ,,Interesul atragerii în proces ?i a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garan?ie a executării obliga?iei de plată ce revine institu?iei/autorită?ii publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribu?iile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării ?i stabilirii destina?iei acestora nu cuprind o obliga?ie de garan?ie sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul preten?iilor deduse judecă?ii”(paragr.50) şi că ,,Un argument suplimentar din perspectiva analizată este reprezentat de dispozi?iile art. 222 din Codul civil, sub denumirea marginală "Independen?a patrimonială", care consacră principiul potrivit căruia persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obliga?iilor acesteia din urmă ?i nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică fa?ă de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel. A?adar, independent de existen?a din punct de vedere juridic a unei rela?ii de subordonare între două persoane juridice, legea opre?te confuziunea patrimonială între acestea ?i, în consecin?ă, interzice răspunderea reciprocă a celor două persoane juridice pentru obliga?iile proprii”(par. 52).

Din această perspectivă nu pot fi ignorate nici precizările reclaman?ilor care arată că aducerea în proces a Cur?ii de Apel Gala?i a vizat exclusiv calitatea sa de ordonator secundar de credite.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că instanţa de fond, în mod corect s-a pronunţat asupra calităţii procesuale a pârâtei Curtea de Apel Gala?i, astfel că motivele de critică expuse cu privire la acest aspect nu vor fi primite.

În ceea ce prive?te motivele de critică ce privesc fondul raportului juridic litigios, Curtea re?ine că acestea sunt nefondate.

Potrivit art. 74 alin.1 din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară, ”Pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi cu alte criterii prevăzute de lege.  (2) Drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială”.

În cazul judecătorilor, legea specială este reprezentată de Legea-cadru nr. 153/2017 care stabileşte expres, prin art. 1 alin. (3), că "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege". Astfel, de la data intrării sale în vigoare (1 iulie 2017), Legea-cadru nr. 153/2017 creează un nou cadru legislativ, instituind reguli noi în ceea ce priveşte modul de stabilire a salariilor de bază pentru întreg personalul autorităţii judecătore?ti, în acest sens fiind reglementările cuprinse în Anexa nr. V intitulată marginal – Justi?ie ?i Curtea Constitu?ională.

În Anexa V, Cap. I pct.A se regăse?te grila de salarizare a judecătorilor, legea cadru statuând prin dispozi?ii specifice, ?i ne referim aici la aplicarea etapizată a legii conform art.38 din Legea - cadru, modul de punere în aplicare ?i de calcul a nivelurilor de salarizare stabilite pentru fiecare nivel de ierarhie al instan?ei de judecată.

În art.3 al Cap. VIII din Anexa nr. V se stabile?te cu titlu de principiu că salarizarea şi celelalte drepturi salariale ale personalului prevăzut la art. 1 din prezentul capitol se stabilesc ţinându-se seama de criteriile prevăzute la art. 8 din prezenta lege, precum şi de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, echilibrul puterilor în stat, de importanţa socială a muncii, de participarea personalului din cadrul fiecărei categorii la buna funcţionare a sistemului judiciar, de răspunderea, complexitatea, riscurile fiecărei funcţii, de obligaţia de păstrare a confidenţialităţii, de pregătirea profesională, de interdicţiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal şi de exigenţele prevăzute de documentele internaţionale privind funcţionarea eficientă a sistemului judiciar şi statutul magistraţilor.

Apoi, Curtea re?ine că  potrivit art. 8 alin.1 al Cap. VIII din Anexa nr. V în ceea ce prive?te salarizarea judecătorilor, legea stabile?te că ace?tia (judecătorii – sn) au dreptul, pentru activitatea desfăşurată, la o indemnizaţie de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor sau, după caz, cu gradul profesional obţinut, cu funcţia deţinută şi, după caz, cu vechimea în muncă şi în funcţie, potrivit prevederilor prezentei legi  ?i că indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale judecătorilor, (...) se stabilesc, după caz, de ministrul justiţiei, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, (...), cu excepţia cazurilor în care, prin lege specială sau prin prezenta lege, se prevede altfel.

Din textele de lege anterior redate rezultă că salarizarea magistra?ilor presupune plata unei indemniza?ii de încadrare, stabilită prin legea specială, în func?ie de criterii exprese cum ar fi nivelul instan?ei, func?ia, vechimea în muncă ?i în func?ie. În raport de aceste norme imperative, se va re?ine că salarizarea unui judecător nu poate fi alta decât cea la care am făcut referire anterior. Legea nu prevede posibilitatea redistribuirii unor indemniza?ii pe care ordonatorul de credite le-ar fi estimat, ca incluse în bugetul său de cheltuieli cu resursa umană, în raport de numărul judecătorilor din schema de personal. Prin urmare, indiferent de volumul de activitate efectiv al unui judecător, contrapresta?ia muncii lui nu se poate raporta decât la criteriile de salarizare stabilite prin lege.

De altfel, Curtea observă că reclaman?ii nu au reu?it să indice instan?ei de judecată nicio normă legală care să permită plata muncii suplimentare depuse de către judecătorii care î?i desfă?oară activitatea în cadrul unei instan?e a cărui grad de ocupare este foarte redus, efortul uman al celor afla?i în activitate fiind evident ?i fără să poată fi neglijat. Această stare de fapt nu este specifică doar Judecătoriei Gala?i ?i este de notorietate la nivelul sistemului judiciar. Or, acceptând, fără o justificare în drept, solicitarea reclaman?ilor s-ar ajunge să fie negat întreg sistemul de salarizare din cadrul autorită?ii judecătore?ti.

Prevederile de principiu la care fac trimitere apelan?ii, inserate în Recomandarea CM/Rec(2010) 12 a Comitetului  Mini?trilor, respectiv art. 7 din Pactul interna?ional cu privire la drepturile economice, sociale ?i culturale nu impun o obliga?ie specifică statelor ci doar creionează principiile după care acestea trebuie să se orienteze la stabilirea remunera?iei unui lucrător în schimbul muncii sale.

Pe de altă parte, pentru condi?iile de muncă de care reclaman?ii se plâng, ace?tia beneficiază de un spor la indemniza?ia de baza de 15%, respectiv de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică. Acordarea acestor sporuri s-a făcut de către legiuitor tocmai în considerarea condi?iilor în care se desfă?oară munca judecătorilor ?i în vederea punerii în operă a principiilor la care se referă art. 8 din Legea cadru ?i art. art.3 al Cap. VIII din Anexa nr.V.

Mai departe, Curtea învederează că prevederile art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 dispun imperativ că "Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu".

Tocmai de aceea, Tribunalul Gala?i (ca de altfel toate instan?ele din sistemul judiciar) beneficiază de finan?are ?i buget numai în limita schemelor de personal efectiv ocupate. Deschiderea de credite lunare pentru plata salariilor are în vedere numai finan?area posturilor efectiv ocupate. În acest sens stau precizările pârâtei transmise în cadrul probatoriului, la solicitarea instan?ei de apel prin adresa nr.75/12.01.2022 ?i nr. 249/C/11.01.2022.

Curtea mai reaminte?te că în ceea ce prive?te prestarea muncii suplimentare, regulile în materie de salarizare, cel pu?in pentru perioada 2019 – 2021,  sunt  cele instituite în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) - (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. A?a fiind, munca suplimentară, cel pu?in pentru perioada men?ionată, dădeau dreptul reclaman?ilor numai la compensarea cu timp liber corespunzător, asemenea prevederi având un caracter derogatoriu de la normele cu caracter general instituite prin Codul muncii şi Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

În fine, instan?a de apel învederează că în materie de salarizare, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, că statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente (cum ar fi în cazul de fa?ă cel pentru muncă suplimentară – sn), premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează  ?i că acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010).

Prin urmare, împrejurarea nedovedită de altfel, sus?inută de către apelan?i în sensul că într-o anumită perioadă judecătorilor li se acorda un venit suplimentar pentru munca depusă în condi?ii de schemă neocupată integral, nu constituie un argument puternic ?i nici măcar juridic, pentru admiterea solicitării reclaman?ilor, statul fiind suveran în ceea ce prive?te mijloacele ?i modul în care realizează reglementarea salarizării într-un anumit domeniu al activită?ii, inclusiv în ceea ce îi prive?te pe judecători.

Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge ca nefondat apelul, cu consecin?a men?inerii solu?iei instantei de fond ca temeinică si legală.