Ucidere din culpa

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA NOVACI

Sentinţa Nr.98/2017

Şedinţa publică de la 10 Martie 2017

Completul compus din:

PREŞEDINTE: XX

Grefier: XX

Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror  XX din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci

Pe rol se află  judecarea cauzei penale privind pe inculpatul XX, părţile civile XX, XX şi XX reprezentaţi de mama acestora XX şi părţile responsabile civilmente XX, XX, având ca obiect ucidere din culpă (art.192 NCP).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă inculpatul personal, asistat de avocatul ales XX, lipsă celelalte părţi.

Procedura de citare  nu este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că este lipsă de procedură cu părţile civile. Instanţa lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea de a se prezenta în instanţă şi celelalte părţi.

La a doua strigare a cauzei în şedinţa publică se prezintă inculpatul personal, asistat de avocatul ales XX, lipsă celelalte părţi. Se constată că  partea responsabilă civilmente XX a depus la dosar, prin serviciul mail al instanţei o notificare, hotărârea nr. 3978/95/2016, note de şedinţă, decizia nr.327/08.02.2016, decizia nr. XX din 07.03.2016, decizia nr.1498/2016, după care,

Având în vedere lipsa de procedură cu părţile civile, instanţa lasă cauza la o nouă strigare pentru a da posibilitatea de a se prezenta în instanţă şi celelalte părţi şi, eventual, pentru restituirea dovezilor de citare cu părţile civile, fixând ora 13,00.

La a treia strigare a cauzei în şedinţa publică se prezintă inculpatul personal, asistat de avocatul ales XX, lipsă celelalte părţi.

Procedura de citare este  legal îndeplinită, prin restituirea dovezilor de citare cu părţile civile.

Instanţa pune în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei şi acordă cuvântul.

Procurorul de şedinţă solicită, potrivit dispoziţiilor art.386 C.pr.cpen., schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului, din infracţiunea prevăzută de art.192 alin.1 şi 2 Cod penal actual, în infracţiunea prevăzută şi sancţionată de art.178 alin.1 şi 2 Cod penal  de la 1968, întrucât în ansamblu său  aceasta este legea penală mai favorabilă.

Apărătorul inculpatului subscrie concluziilor procurorului de şedinţă, precizând că legea mai favorabilă inculpatului este legea veche.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul parchetului solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii în baza art.178 alin.1 şi 2 Cod penal din 1969, ţinând seama de art.5 C. pr. Pen. Cu privire la individualizarea pedepsei consideră că poate fi dispusă suspendarea  condiţionată a executării pedepsei. Totodată a solicitat admiterea acţiunii civile şi obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare statului.

Avocat XX, pentru inculpat, solicită achitarea inculpatului, în baza art.396 raportat la art.16 lit. c Cod pr.pen., cu motivarea că la dosar nu există nici o probă împotriva inculpatului, victima fiind vinovată de producerea accidentului întrucât a încălcat regulile prevăzute de codul rutier, circulând pe partea opusă cu o viteză foarte mare, fiind cel care a provocat accidentul şi nu inculpatul, iar în procesul verbal nu a fost evidenţiată poziţia acului care indica kilometrajul motocicletei şi totodată nu a putut fi identificat şi audiat martorul care se afla în spatele autovehiculului condus de inculpat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt precizează instanţei că îşi însuşeşte concluziile apărătorului său, precizând că este nevinovat, solicitând astfel achitarea.

INSTANŢA

Asupra cauzei penale de faţă;

La data de 12.10.2010, organele de poliţie au fost sesizate că pe DN 67 Tg-Jiu-Rm XX, pe raza localităţii XX s-a produs un accident de circulaţie în care a fost implicat autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare XX condus de învinuitul XX şi motocicleta marca Honda CBR, cu nr. de înmatriculare XX, condusă de către XX, în urma impactului dintre cele două autovehicule rezultând decesul victimei XX.

Cauza a fost înregistrată la Inspectoratul de Poliţie XX – Serviciul rutier sub nr. XX/12.10.2010 iar la Parchetul de pe lângă Judecătoria xx sub nr. unic XX/P/2010 din 15.10.2010.

Prin rezoluţia nr. XX/II/6/2011 din 19.05.2011, primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul xx a dispus în baza art. 209 alin. 4 ind. 1 din vechiul Cod de procedură penală, preluarea cauzei de către acest parchet, unde a fost înregistrat sub nr. xx/P/2011, iar prin ordonanţa nr. xx/P/2011 din 23.05.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul xx s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului XX pentru infracţiunea prev. de art. 178 alin. 2 din vechiul Cod penal.  Soluţia de scoatere de sub urmărire penală  bazându-se în principal pe declaraţia martorului ocular XX care a precizat că a observat când învinuitul XX a semnalizat intenţia de a vira la stânga, a oprit pentru a acorda prioritate unui autovehicul care circula din sens opus, în spatele autoturismului său formându-se o coloană de 3-4 autovehicule, după care a efectuat manevra de virare, iar când autoturismul condus de el a pătruns cu partea din faţă pe podeţul imobilului cu nr. 105, a fost lovit în partea stângă spate de motocicleta condusă cu viteză mare de către victimă.

 La data de 24.02.2016, prin ordonanţa nr. xx/II/2/2016 s-a dispus revocarea ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală nr. XX/P/2011 din 23.05.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul xx şi redeschiderea urmăririi penale faţă de XX, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 2 din vechiul Cod penal

Prin încheierea din 08.03.2016 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Novaci în dosarul nr. 398/267/2016 a constatat legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr. xx/II/2/2016 din 24.02.2016 şi a confirmat redeschiderea urmăririi penale faţă de XX sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 2 din vechiul Cod penal, iar prin încheierea nr. 63/ 14.06.2016 judecătorul de cameră preliminară, în baza dispoziţiilor art. 346 alin. 1  Cod proc. pen. a constatat legalitatea sesizării Judecătoriei Novaci cu Rechizitoriul din data de 09 mai 2016, al Parchetului de pe lângă Tribunalul xx,  dat în dosarul penal nr. XX/P/2011,  privind pe inculpatul  XX, trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în variantă agravată, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal şi a dispus începerea judecăţii cauzei.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci nr.xx/P/2011, inculpatul XX a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii  de  ucidere din culpă, faptă prev. şi ped. de art.192 alin.1 şi 2 din Codul Penal.

În actul de sesizare s-a reţinut că în data de 12.10.2010, în jurul orelor 17:30 inculpatul XX a condus autoturismul proprietate personală marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare XX pe DN 67, pe raza comunei XX, sat XX, jud. Gorj, în direcţia Tg-Jiu – Rm. Vâlcea, circulând de la domiciliul său către domiciliul martorului XX.

În momentul în care a ajuns în zona kilometrului 125+200 m, a pătruns parţial pe acostamentul din dreapta, oprind autoturismul în faţa podeţului de acces în curtea imobilului aparţinând martorului menţionat, a staţionat circa 10-15 minute, timp în care a discutat cu martorul, fără a coborî din autoturism, ci coborând geamul uşii din dreapta-faţă al autoturismului, iar după încheierea discuţiilor, a pornit autoturismul, a pus în funcţiune semnalizatorul stânga şi s-a deplasat circa 10-15 m către direcţia Râmnicu Vâlcea, intenţionând să pătrundă pe podeţul de acces în curtea imobilului familiei XX, cu scopul de a întoarce autoturismul şi a se deplasa către domiciliu, respectiv în direcţia Râmnicu Vâlcea - Tg-Jiu.

Pentru a efectua această manevră, inculpatul a oprit autoturismul pentru a acorda prioritate unui autoturism care circula din sens opus, după care a pus în mişcare autoturismul, a virat maxim spre stânga, a pătruns în traversare pe contrasens, iar în momentul în care a ajuns cu roţile din faţă pe podeţ, a fost lovit în partea laterală stânga spate de motocicleta marca Honda CBR cu nr. de înmatriculare XX, condusă de victima XX, care se angajase în depăşirea a două autoturisme ce opriseră în spatele autoturismului condus de inculpat.

Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul a fost răsucit cu faţa către Tg-Jiu, iar victima a fost proiectată pe carosabil, decedând în scurt timp.

Situaţia de fapt, mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă:  proces verbal de cercetare la faţa locului,  planşa fotografică, raport de XX, raport de expertiză tehnică judiciară, raport de expertiză criminalistică, declaraţia persoanei vătămate XX, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor XX şi XX şi alte înscrisuri.

În cursul cercetării judecătoreşti, a fost ascultat inculpatul XX, care nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

Inculpatul a fost cercetat atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei în stare de libertate.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

Ca urmare a unei sesizări cu privire la producerea unui accident de circulaţie în localitatea XX, în data de 12.10.2010, organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat producerea unui accident de circulaţie în care a fost implicat autoturismul Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare XX condus de inculpatul XX şi motocicleta marca Honda CBR, cu nr. de înmatriculare XX, condusă de XX, în urma impactului victima XX  decedând în scurt timp.

Fiind ascultat atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, precizând că nu se consideră vinovat de producerea accidentului, întrucât înainte de a intra pe carosabil lângă axul drumului  pentru a efectua manevra de  schimbare a sensului de mers, a semnalizat, s-a asigurat şi nu a oprit semnalizarea până în momentul accidentului. Totodată acesta a menţionat că a oprit pentru a acorda prioritate  unui autovehicul ce circula din sens opus, în spatele său  formându-se o coloană în aşteptare întrucât manevra de virare până la momentul impactului a durat cca. 5-7 minute, victima fiind cea care s-a angajat în depăşirea coloanei în aşteptare.

Apărările inculpatului nu sunt susţinute de nici o probă administrată în cauză:

Astfel, din raportul de constatare medico-legală nr. 1958/15.10.2010 întocmit de  Serviciul de Medicină Legală Gorj a rezultat că moartea victimei XX a fost violentă şi s-a datorat unei hemoragii şi dilacerări meningo - cerebrale, urmare a unei fracturi cominutive de boltă şi bază craniană, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral acut, produs în condiţiile unui accident de circulaţie produs din culpa inculpatului XX, prin încălcarea disp. art. 54 din OUG 195/2002 şi art. 125 din regulamentul de aplicare al OUG 195/2002.

Pentru stabilirea dinamicii şi posibilităţilor tehnice de evitare a accidentului, în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică auto de către un expert autorizat din cadrul Biroului Local de Expertize Tehnice.

Astfel, din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză în faza de urmărire penală rezultă că autoturismul condus de inculpat circula în momentul impactului cu o viteză de 11-14 km/h, iar motocicleta condusă de victimă, în momentul apariţiei stării de pericol, circula cu o viteză estimată la 96-100 km/h, că starea de pericol a fost creată de către inculpat, care a executat o manevră de virare spre stânga, pătrunzând transversal pe contrasens, cu scopul de a efectua o manevră de întoarcere de pe un sens de circulaţie pe celălalt sens, fără să se asigure că manevrele executate nu pun în pericol participanţii la trafic care îl urmau.

De asemenea, prin concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, s-a stabilit că inculpatul putea evita producerea accidentului dacă se asigura corespunzător înainte de a pătrunde pe contrasens, respectiv să ocupe o poziţie cât mai apropiată de axul drumului, ori dacă renunţa la iniţierea manevrei de pătrundere pe contrasens, în condiţiile în care nu avea posibilitatea să se asigure corespunzător datorită obturării vizibilităţii către înapoi de cele două autoturisme care îl urmau.

Totodată din suplimentul la raportul de expertiză, rezultă faptul că factorul generator în producerea accidentului l-a reprezentat neasigurarea la pătrunderea pe contrasens, prin schimbarea direcţiei de mers spre stânga de către conducătorul autoturismului, inculpatul XX, iar factorul favorizant îl reprezintă depăşirea vitezei legale de către conducătorul motocicletei, victima XX.

Din concluziile raportului de expertize criminalistice nr. 137 din data de 25.04.2012, efectuată de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti din cadrul INEC, a rezultat faptul că starea de pericol s-a declanşat când autoturismul condus de inculpat a pătruns pe sensul de mers Rm-Vâlcea – Tg-Jiu, printr-un viraj la stânga, iar cauza care a generat producerea accidentului a fost pătrunderea autoturismului condus de inculpat pe celălalt sens de mers printr-un viraj la stânga în timp ce era depăşit de motocicleta Honda cu nr. de înmatriculare XX condusă de victima XX.

Inculpatul putea preveni producerea accidentului dacă nu ar fi executat manevra de virare spre stânga în timp ce era depăşit de motocicleta condusă de victimă, cauza care a generat producerea accidentului  fiind pătrunderea autoturismului condus de către inculpatul XX pe sensul de mers Rm. Vâlcea – Tg-Jiu, printr-un viraj la stânga, în timp ce era depăşit de motocicleta condusă de către victima XX.

Referitor la victima XX, expertiza a concluzionat că accidentul nu putea fi evitat nici dacă motocicleta nu ar fi depăşit viteza maximă legală în localitate (50 km/h) iar viteza cu care a circulat motocicleta anterior accidentului, nu a avut un caracter determinant în producerea acestuia.

De asemenea, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, pe latură penală, XX, XX rezultă  faptul că nu au fost prezenţi la momentul impactului dintre autovehiculul condus de inculpat şi motocicleta condusă de victimă, aflând despre accident ulterior, după cca 10-15 minute, singurul aspect pe care au putut să-l relateze fiind acela că au observat o motocicleta  condusă de un  motociclist îmbrăcat într-un costum de piele, care circula dinspre Tg-Jiu spre Vîlcea cu o viteză foarte mare.

În ceea ce priveşte declaraţia martorului XX, instanţa urmează a o înlătura ca nesinceră, aspectele relatate de acesta fiind în contradicţie cu toate probele administrate în cauză. Totodată, se constată faptul că acest martor, prin  sentinţa penală nr. XX/26.05.2015 a Judecătoriei Tg-Jiu, definitivă prin decizia penală nr. XX/02.12.2015 a fost condamnat pentru mărturie mincinoasă cu privire la declaraţiile date cu ocazia audierii în faza de urmărire penală, reţinându-se că „ inadvertentele reale şi de necontestat existente între variantele prezentate de XX, în calitate de martor pe parcursul urmăririi penale şi chiar raportat la declaraţia dată în faţa instanţei nu  sunt rezultatul erorii de perceptie, fiind o persoană tânără şi în deplinătatea capacităţilor fizice şi mentale, ci a intentiei acestuia de a induce în eroare organele de urmărire penală, dată fiind şi relaţia de prietenie cu XX, declaraţii nesincere ce au generat o consecinţă juridica, declaraţia lui XX fiind una esenţială în adoptarea soluţiei faţă de XX în dosarul nr. XX/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj”.  De asemenea, în considerentele aceleiaşi sentinţe penale se reţine faptul că  „mai presus de orice dubiu şi echivoc în declaraţia dată la 10.11.2014, în calitate de suspect,inculpatul recunoaşte că a minţit,fără a-i cere XX să mintă, dar relatează că a nu a vrut să se ştie discuţia dintre el şi XX, arătând în această declaraţie existentă la filele 31 şi 32 din dosarul de urmărire penală că nu-şi aminteşte să fi venit vreo maşină dinspre Vâlcea, iar în spatele  maşinii lui XX se afla un singur autoturism şi nu două sau trei cum a declarat iniţial, arătând că recunoaşte şi regretă faptele comise, fiind evident vorba despre declaraţiile mincinoase date în dosarul nr. 381/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj”.

Susţinerile inculpatului XX că a semnalizat intenţia de a vira la stânga, a oprit pentru a acorda prioritate unui autovehicul ce circula din sens opus, în spatele autoturismului său formându-se o coloană în aşteptare iar victima s-a angajat în depăşirea coloanei în aşteptare, încălcând dispoziţiile art.120 lit. k din Regulamentul de aplicare a  OUG 195/2002, nu sunt coroborate cu  nici o probă administrată în cauză, cu atât mai mult cu cât rezultatul testării lui XX cu poligraful  la 30.04.2015 a demonstrat nesinceritatea  acestuia în momentul în care a afirmat că s-a asigurat în cele două oglinzi, înainte de a vira spre podeţ, fiind provocate modificări specifice comportamentului simulat, deci subiect nesincer.

Totodată  şi din declaraţiile martorului de XX, (fila 56 din dosarul de urmărire penală),  rezultă faptul  că  maşina lui XX nu avea nici semnalizarea aprinsă,fiindu-i reproşat acest aspect de persoane prezente la faţa locului,iar dacă ar fi avut semnalizarea pornită ,aceasta trebuia să rămână pornită. Iar  martorul Mihali George nu ştie dacă s-ar fi putut  forma vreo coloană în spatele autoturismului XX cu care a intrat în coliziune  motocicleta, dar nu am văzut vreo maşină, fiind posibil să fie o astfel de maşină doar dacă  ar fi venit de pe un drum lateral,iar din câte îşi aduce  aminte este posibil ca autoturismului Golf să fi fost parţial pe partea carosabilă, dar poziţia în care se afla lăsa impresia unei parcări nefireşti. 

Din coroborarea întregului material probator aflat la dosar, administrat în faza de urmărire penală şi necontestat de inculpat în procedura camerei preliminare, dar şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa reţine că accidentul rutier, produs în condiţiile descrise mai sus, s-a datorat culpei exclusive a inculpatului, acesta putând evita producerea accidentului dacă nu ar fi executat manevra de virare spre stânga în timp ce era depăşit de motocicleta condusă de victimă.

Rezultă astfel că inculpatul nu a respectat dispoziţiile legale pev. de art. 54 din OUG nr. 195/2002 rep. şi art. 125 din Regulamentul  de aplicare al OUG 195/2002, care prevăd obligaţia conducătorului auto de a semnaliza din timp şi de a se asigura că poate trece de pe o bandă pe alta de circulaţie sau să efectueze o întoarcere, fără a perturba sau a pune în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic şi că în momentul întoarcerii unui vehicul de pe un sens de circulaţie pe celălalt avea obligaţia să semnalizeze şi să se asigure că din faţă, din spate sau lateral nu circulă în acel moment nici un vehicul.

Starea de fapt descrisă anterior este confirmată şi de proces verbal de cercetare la faţa locului, planşa fotografică, raport de Constatare Medico-Legală, raport de expertiză tehnică judiciară, raport de expertiză criminalistică, declaraţia persoanei vătămate XX, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorului XX şi alte înscrisuri.

Instanţa apreciază că, în privinţa faptei inculpatului, există probe certe de vinovăţie, prezumţia de nevinovăţie instituită de art. 23 alin. 11 Constituţie, art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art.99 C.pr.pen, fiind răsturnată.

În drept, fapta inculpatului XX, care la data de 12.10.2010, în jurul orei 17:30, în timp ce conducea autoturismul marca Golf, cu nr.  de înmatriculare  XX, în localitatea XX, jud. Gorj, datorită faptului că nu a respectat dispoziţiile legale, a provocat un accident de circulaţie prin manevra de întoarcere de pe un sens de circulaţie pe celălalt sens, fără să se asigure că manevrele executate nu pun în pericol participanţii la trafic, în urma căruia a accidentat victima XX, care se deplasa în pe o motocicletă în direcţia de mers Tg-Jiu – Râmnicu Vîlcea,  în urma impactului victima decedând, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al laturii obiective a constat în acţiunea de nerespectare a măsurilor de prevedere privind circulaţia pe drumurile publice, prevăzute de art. 54 din O.U.G. 195/2002 rep şi art. 125 din Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391 din 4 octombrie 2006.

 Urmarea imediată constă în uciderea victimei XX. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie a culpei cu previziune prevăzută de art.16 alin. 4 lit. a din C.pen., inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale, dar  neacceptându-l, socotind fără temei că el nu se va produce.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate se constată că uciderea victimei XX, s-a datorat nerespectării de către inculpat a măsurilor de prevedere în conducere, neputându-se reţine culpa victimei astfel cum a solicitat inculpatul, în condiţiile în care accidentul nu putea fi evitat nici dacă motocicleta nu ar fi depăşit viteza maximă legală în localitate, iar viteza cu care a circulat motocicleta nu a avut un caracter determinat în producerea accidentului, astfel cum rezultă şi din concluziile expertizei criminalistice efectuată în cauză.

În ceea ce priveşte mecanismul identificării legii penale mai favorabile, se conturează două etape. O primă etapă presupune compararea legilor succesive – stabilirea în concret a legii mai favorabile şi în final aplicarea acesteia în ansamblu.

În ceea ce priveşte limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi succesive, instanţa constată că, atât în legea veche  – art. 178 al. 2 Codul penal din 1968, cât şi în legea nouă – art. 192 al. 2  C.pen. limitele de pedeapsă sunt aceleaşi de la 2 ani la 7 ani închisoare.

Cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei, se vor avea în vedere suspendarea condiţionată, suspendarea sub supraveghere şi executarea pedepsei la locul de muncă prevăzute de Codul penal din 1969, respectiv amânarea aplicării pedepsei şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de codul penal în vigoare.

Comparând dispoziţiile referitoare la suspendarea condiţionată reglementată de Codul Penal din 1969 cu cele privitoare la amânarea aplicării pedepsei se impune concluzia potrivit căreia legea veche este mai favorabilă atât în ceea ce priveşte condiţiile de acordare ( limita pedepsei concret aplicată pentru o infracţiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse obligaţiile de pe durata termenului de încercare sunt mai puţine). Singurul element prin prisma căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă este doar durata termenului de încercare, însă insuficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabilă.

Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C.pen., instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, având prioritate durata termenului de încercare sau supraveghere. Având în vedere că în legea nouă este instituită o obligaţie importantă ce nu se regăseşte în codul penal din 1969, respectiv munca în folosul comunităţii - şi este eliminat efectul reabilitării de drept asociat suspendării sub supraveghere, se poate aprecia că reglementarea din legea veche este mai favorabilă în ceea ce priveşte regimul suspendării executării pedepsei.

Pentru motivele expuse anterior în ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă aplicabilă şi având în vedere că nu este permisă combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive, instanţa, în baza art. 386 C.pr.pen. va schimba încadrarea juridică reţinută în actul de inculpare, din art. 192 al. 1 şi 2 C.pen., în  art. 178 al.1 şi 2 C.pen. din 1968, cu aplic. art. 5 C.pen.

Pe cale de consecinţă,  constatând că fapta dedusă judecăţii  constituie infracţiune, a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie cerută de lege, instanţa va dispune în baza art. 178 al 1 şi 2 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen condamnarea inculpatului la o pedeapsă de doi ani închisoare.

În baza art. 71 C.p. din 1968, se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza II şi b C.p., cu titlu de pedeapsă accesorie.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, gradul social concret al infracţiunii săvârşite, circumstanţele reale ale comiterii faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului - lipsa de antecedente penale (fişa de cazier judiciar), dar şi atitudinea nesinceră a inculpatului cu privire la fapta săvârşită.

Pedeapsa fiind o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni şi pe lângă scopul său represiv având şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, se apreciază că executarea acesteia în regim privativ de libertate ar fi excesivă în raport de persoana inculpatului şi circumstanţele concrete ale cauzei, inculpatul este la primul contact cu legea penală, având în vedere posibilităţi reale de îndreptare şi reintegrare socială, pedeapsa în sine fiind un avertisment pentru acesta, motiv pentru care,  în baza art. 81 Cod penal şi art. 71 alin 5 Cod penal, va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata termenului de încercare  de 4 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal.

Se va atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiile art. 83 Cod penal din 1968, în sensul că dacă în cursul termenului de încercare săvârşeşte din nou o infracţiune, pentru care se pronunţă o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa dispune revocarea suspendării executării pedepsei, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune.

Cu privire la latura civilă, având în vedere că în cauză acţiunea civilă a fost alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea succesorilor victimei ca părţi civile, se constată incidenţa în cauză a dispoziţiilor art.19 alin.1 C.proc.pen., conform cărora repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile.

Instanţa urmează a analiza dacă sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art.1357 din Codul civil: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul cauzat şi vinovăţia.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, aceasta constă în nesocotirea regulilor de circulaţie rutieră, care au condus la producerea accidentului de circulaţie şi la decesul numitului  XX.

Prejudiciul părţilor civile constă în suferinţa psihică produsă ca urmare a decesului victimei dar şi în cheltuielile pe care acestea au fost nevoite să le suporte ca urmare a acestui fapt.

Vinovăţia presupune o atitudine de conştiinţă faţă de faptă şi de urmările ei şi un act de voinţă, sub impulsul căruia este realizată fapta. Astfel cum a fost analizat în cele ce preced, inculpatul a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie a culpei.

Din analiza probatoriului administrat în cauză rezultă cu certitudine existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs, în sensul că nerespectarea regulii de circulaţie privitoare la schimbarea direcţiei de mers de către inculpatul XX, a avut ca urmare directă decesul numitului XX şi indirect a condus la provocarea unei suferinţe psihice părţilor civile, precum şi la necesitatea suportării unor cheltuieli generate de înmormântarea şi pomenirea victimei.

Instanţa reţine, că în materia răspunderii civile delictuale, răspunderea pentru fapta ilicită este integrală, trebuind a fi acoperit integral prejudiciul efectiv produs, conform art.1381 alin.1 C.civ., iar spre deosebire de daunele morale, al căror cuantum se stabileşte de către instanţă pe bază de apreciere, existenţa daunelor materiale şi a întinderii acestora trebuie dovedite prin administrarea de probe.

Instanţa constată că s-au constituit părţi civile în cauză  soţia şi copiii victimei pentru  următoarele sume: 100.000 lei daune materiale şi 500.000 lei daune morale ( XX – soţia victimei);  câte 500.000 lei daune morale şi renta lunară de 1000 lei pentru fiecare din cei doi minori)

În ceea ce priveşte daunele materiale de 100.000 lei, cuantumul pretenţiilor ocazionate de înmormântarea victimei si obiceiuri creştineşti, a fost integral dovedit prin înscrisurile ataşate cererii de constituire de parte civilă şi declaraţiile martorilor audiaţi in cauza la solicitarea părţilor civile, respectiv XX, XX,  XX.

Repararea daunelor morale este şi trebuie sa fie înţeleasă, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale şi patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, să ofere rudelor victimei o anumită satisfacţie sau uşurare, pentru suferinţele îndurate.

Se poate acorda, astfel, o indemnitate cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent - o suma de bani - care îi permite să-şi aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite.

De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine sa compenseze prejudiciul, şi nu prejudiciul ca atare.

Din acest motiv, în repararea prejudiciului nepatrimonial instanţa va stabili o sumă necesară nu atât pentru a repune rudele victimei,  cât de a le procura satisfacţii de ordin moral susceptibile de a alina suferinţele suportate.

Totodată, în stabilirea despăgubirilor acordate va trebui să se permită celor prejudiciaţi să beneficieze de o reparaţie de natură a atenua suferinţele morale suferite, fără a se ajunge însă la situaţia îmbogăţirii fără just temei, prin realizarea de venituri nejustificate.

Daunele morale constând în durerile fizice sau psihice, determinate de cauzarea morţii membrului familiei (tată, respectiv soţ) vor fi acordate cu caracter compensator având în vedere culpa în producerea accidentului.

În cauza de faţă, prejudiciul moral încercat de părţile civile constă în durerea psihică pricinuită de decesul neaşteptat al tatălui  şi soţului lor.

În consecinţă, instanţa apreciază că prejudiciul moral încercat de părţile civile în urma decesului victimei, consecinţă a faptei ilicite a inculpatului, le îndreptăţeşte pe acestea la acordarea de daune morale, având în vedere existenţa unor legături afective puternice şi statornice între victimă şi părţile civile, cu atât mai mult cu cât se constată că la data producerii accidentului soţia victimei fiind medic la UPU – era de gardă  în momentul în care a fost adusă victima accidentului.

În contextul circumstanţelor cauzei, fără a minimiza în vreun mod suferinţa reală a aparţinătorilor victimei, care deşi nu poate fi cuantificată, este cel puţin estimată, având în vedere şi gradul de rudenie existent între victimă şi părţile civile, apreciază ca fiind întemeiată pentru compensarea prejudiciului moral suma de 500.000 lei solicită de soţia victimei cu titlu de daune morale ( având în vedere şi faptul că la momentul producerii accidentului aceasta purta în pântece pe minorul XX ) şi sumele de câte 100.000 lei pentru fiecare din cei doi copii ai victimei XX – născut la data de XX  ).

În ceea ce priveşte renta lunară solicitată, având în vedere că la data producerii accidentului victima era încadrată în muncă  - ofiţer în cadrul Ministerului Afacerilor Interne- având un venit net de 1815 lei şi normă de hrană de 32 lei/zi ( conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei – fila 125),  cele două părţi civile XX şi XX – născut la data de XX, fiind copiii victimei, instanţa apreciază că se impune acordarea unei rente lunare  pentru cei doi minori, în cuantum de câte 1000 lei  lunar pentru fiecare minor, respectiv pentru minorul XX – începând cu data producerii accidentului respectiv 12.10.2010 - şi ptr. XX  - de la data de 21.02.2011.

În ceea ce priveşte răspunderea asigurătorului de răspundere civilă XX, instanţa reţine următoarele:

Conform poliţiei de asigurare de răspundere civilă auto seria RO/17/G17/HRO (fila 44, dosar u.p.), valabilă la data producerii accidentului, autoturismul cu numărul de înmatriculare  GJ 04 PBG, implicat în accidentul rutier cauzat de inculpatul  XX, conducător al acestui autovehicul, soldat cu decesul victimei  XX, a fost asigurat pentru răspundere civilă auto în perioada accidentului la societatea de asigurare  SC XX SA, pentru perioada 15.08.2010 – 14.02.2011.

Conform art.3 din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările, cu modificările şi completările ulterioare (în redactarea în vigoare la data comiterii faptei ilicite), în asigurarea obligatorie, raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin lege.

Potrivit art.50 alin.1 şi 2 din Legea nr.136/1995, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri; în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv.

Răspunderea societăţii de asigurare rezultă din contractul de asigurare, asigurătorul având o răspundere civilă contractuală, iar calitatea în care acesta figurează în procesul penal, este aceea de asigurător, cum de altfel s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite prin Decizia nr.1/2005.

Răspunderea civilă delictuală a celui care, prin fapta sa, a cauzat daune, în condiţiile în care efectele acelei răspunderi sunt concomitente cu cele ale răspunderii contractuale a asigurătorului, impune posibilitatea obligării directe a asigurătorului de răspundere civilă auto la repararea prejudiciului cauzat.

Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 19 rap. la art. 397 C.proc.pen. admite în parte cererea de despăgubiri civile si cererile de daune morale formulate de părţile civile XX, XX şi XX.

Pe cale de consecinţă, în baza disp. art. 55 din legea 136/1995 rep. cu referire la DICCJ din 15.02.2016, instanţa va obliga asigurătorul SC XX SA, cu sediul în XX,  str. XX, nr. XX, et.X, jud. X,  la plata a 100.000 lei reprezentând daune materiale, 500.000 lei daune morale către partea civilă  XX, câte 100.000 lei daune morale către  fiecare din părţile civile minore XX şi XX şi la plata unei rente lunare în cuantum de câte 1000 lei lunar ptr. minorul XX – începând cu data producerii accidentului respectiv 12.10.2010 - şi ptr. Minorul XX  - de la data de 21.02.2011 – până la majoratul acestora sau noii dispoziţii a instanţei.

Având în vedere soluţia de condamnare pronunţată în cauză, instanţa va admite cererea părţii civile  XX privind acordarea cheltuielilor de judecată,  în cuantumul solicitat, acestea fiind dovedite cu chitanţa nr. 49/13.12.2016, aflată la dosarul cauzei la fila  146, astfel că, în baza art. 276 al.1 C.pr.pen. va obliga inculpatul către partea civilă  XX la plata a 2000 lei cheltuieli de judecată,

Reţinând culpa procesuală a inculpatului în producerea cheltuielilor judiciare, instanţa, în baza art. 274 alin.1 C.pr.pen, va obliga inculpatul la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (în faza de urmărire penală - 2300 lei şi în faza de judecată – 200 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

În baza art. 386 al.1 C.pr.pen. schimbă  încadrarea juridică reţinută în sarcina inculpatului XX din art. 192 al. 1 şi 2 C.pen., în  art. 178 al.1 şi 2 C.pen. din 1968, cu aplic. Art. 5 C.pen.

În baza art. 178 al 1 şi 2 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul XX, fiul lui XX şi XX, născut la data de XX în XX, jud. XX, domiciliat în comuna XX, nr. X, jud. XX,  CNP XX, fără antecedente penale, la o pedeapsă de:

-  doi ani închisoare.

În baza art. 71 C.p. din 1968, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza II şi b C.p., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 81 C.pen. din 1968 suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C.p. din 1968

În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. din 1968, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiile art. 83 Cod penal din 1968, în sensul că dacă în cursul termenului de încercare săvârşeşte din nou o infracţiune, pentru care se pronunţă o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa dispune revocarea suspendării executării pedepsei, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune.

În baza art. 19 rap. la art. 397 C.pr.pen. admite în parte cererea formulată de părţile civile XX, XX şi XX.

În baza art. 55 din Legea 136/1995 rep. cu referire la D.ICCJ din 15.02.2016, obligă asigurătorul SC XX SA, cu sediul în XX, str. XX, nr. X, et.X, jud. XX,  la plata a 100.000 lei reprezentând daune materiale, 500.000 lei daune morale către partea civilă  XX, câte 100.000 lei daune morale către  fiecare din părţile civile minore XX şi XX şi la plata unei rente lunare în cuantum de câte 1000 lei lunar ptr. minorul XX – începând cu data producerii accidentului respectiv 12.10.2010 - şi ptr. Minorul XX  - de la data de 21.02.2011 – până la majoratul acestora sau noii dispoziţii a instanţei.

În baza art. 276 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul către partea civilă  XX la plata a 2000 lei cheltuieli de judecată, conform chitanţei nr. 49/13.12.2016, aflată la dosarul cauzei la fila  146.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (în faza de urmărire penală - 2300 lei şi în faza de judecată – 200 lei).

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10.03.2017.

Domenii speta

Spete similare