Apel penal. Ucidere din culpă. Nerespectarea măsurilor de protecţia muncii

Decizie 3061 din 21.01.2011


Instanta de fond, prin sentinta penală nr.995/09.11.2010, în baza art.37 alin.1  din Legea nr.319/2006 cu aplicarea art.74 lit.a şi c – 76 lit.d Cod penal a condamnat pe inculpata ... la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate, ceea ce a creat un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă; în baza art.178 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a şi c – 76 lit. d Cod penal a condamnat pe aceeasi inculpată la o pedeapsă de 6 luni  închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă; în baza art.33 lit.b -34 lit.b Cod penal a contopit cele două pedepse, inculpata având de executat pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 6 luni închisoare; în baza art.71 Cod penal a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a, b Cod penal; în baza art.81 Cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe perioada unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, prevăzut de art.82 Cod penal; în baza art.359 Cod procedură penală cu referire la art.83  Cod penal a atras atenţia inculpatei că dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune; în baza art.71 al. ultim Cod penal a suspendat executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a, teza a-II-a, b Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii; a luat act că părţile vătămate ... şi ... nu s-au constituit părţi civile iar în baza art.191 Cod procedură penală a obligat inculpata la 1.500 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei onorariu apărător oficiu.

Pentru a pronunta această sentintă penală, instanta de fond a retinut următoarele considerente:

Inculpata ... era administratorul S.C. „...” S.R.L. Buzău care avea ca obiect principal de activitate „ alte lucrări de instalaţii pentru construcţii”. Între inculpată şi victima ... existase o relaţie intimă, de comuniune consensuală, care se desfăşurase pe o anumită perioadă de timp , victima fiind angajată la data de 06.10.2009 în funcţia de contabil dar se  implicase în activitatea firmei şi anterior acestei date.

Societatea administrată de inculpată a încheiat în luna august 2009 un contract de prestări servicii cu locatarii din blocul ... din cartierul Micro V din municipiul Buzău, având drept obiect realizarea izolaţiei termice exterioare a apartamentelor. Schelele metalice ce urmau a fi folosite la efectuarea lucrărilor au fost închiriate de la S.C. ...S.R.L., cu care societatea inculpatei încheiase un contract de închiriere la data de 14.09.2009, din acest contract rezultând faptul că, schela metalică era echipată cu  piloni, distanţiere, diagonale, panouri, picioare reglabile, picioare fixe, prinderi, plasă protecţie şi scări acces.

Lucrările de izolaţie au început în jurul datei de 15.09.2009, cu o echipă de muncitori care nu au avut contracte de muncă încheiate, această echipă neavând componenţă constantă.

Schela a fost montată pe peretele blocului de muncitori angajaţi cu ziua şi de ..., acesteia nefiindu-i montate balustradele de protecţie, scările de acces, plasa de protecţie, iar platformele de lucru au fost montate parţial. Toate aceste dotări au fost lăsate la baza schelei, legate şi asigurate cu un lacăt.

Schela a fost amplasată la o distanţă de 1 m. lateral faţă de balcoane şi din această cauză  muncitorii erau nevoiţi să stea căţăraţi cu un picior pe marginea balcoanelor  şi cu un picior pe  schelă, acest fapt rezultând din declaraţiile martorului ..., dar şi din planşele foto, unde se observă foarte clar, modul în care a fost montată schela.

Muncitorii nu aveau echipament de muncă adecvat, respectiv salopetă, cască sau centură de siguranţă, existând doar un singur ham şi acesta legat cu o sârmă, iar instructajul de protecţia muncii nu a fost efectuat niciodată, ci li se atrăgea atenţia muncitorilor, verbal, să lucreze cu grijă (aceste aspecte rezultă fără putinţă de tăgadă din declaraţiile muncitorilor ..., ... dar şi din cele ale locatarilor ..., ..., ... ).

La data de 23.10.2009, data producerii accidentului, schela metalică ar fi trebuit să fie demontată după efectuarea ultimelor lucrări, respectiv montarea unor table deasupra izolaţiei, de această lucrare urmând a se ocupa victima ... care s-a deplasat la punctul de lucru împreună cu inculpata, aceasta din urmă plecând în jurul orelor 11,00 pentru a aduce o bormaşină care să ajute la demontarea structurii metalice.

 Împreună cu martorul ..., victima a montat un atic la îmbinarea etajului 6 cu 7, martorul intrând apoi pe geamul unui apartament de la etajul 6, coborând din bloc, plecând împreună cu martorul ... să ia masa, la un bloc alăturat, în timp ce ... a rămas pe schelă pentru a spăla geamul de la etajul 5. Acesta s-a sprijinit cu un picior pe marginea platformei de lucru şi cu un picior pe plinta balconului, însă, la un moment dat, o bucată din plinta pe care se sprijinea a cedat şi a căzut printre schelă şi zona balcoanelor şi a decedat.

  Din procesul verbal de cercetare a evenimentului din data de 23.10.2009 întocmit de I.T.M. Buzău rezultă că principala cauză a producerii evenimentului o constituie „admiterea desfăşurării lucrului cu mijloace de producţie necorespunzătoare”, în sensul că angajatorul S.C. ... S.R.L. a permis desfăşurarea activităţilor fără ca schelele utilizate să fie complet echipate cu balustrade de protecţie împotriva căderilor de la înălţime, atât pe partea frontală, cât şi pe părţile laterale, scări interioare de acces de la un nivel la altul sau scări exterioare prevăzute cu coş de protecţie, platforme de lucru lipsă, reţinându-se încălcarea prevederilor art.13 lit.g din Legea nr.319/2006 şi art.62 din H.G. nr. 300/2006.

S-a mai retinut că desi inculpata a recunoscut că dotarea schelei cu cele necesare pentru protejarea muncitorilor intra în atribuţiunile ei, că montarea schelei a fost efectuată de victimă cu ajutorul altor muncitori, că şi demontarea schelei urma să fie efectuată tot de victimă, posibila implicare a proprietarei de la etajul 5 (...) sau 6 ( ...) în dezechilibrarea victimei nu a putut fi dovedită din declaratia martorului  ... rezultând faptul că victima avea o poziţie periculoasă în timp ce ştergea geamurile, în sensul că trebuia să se întindă de la schelă până la balcon, distanţa fiind de aproximativ un metru.

În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate între prima şi cea de-a doua faptă reţinute în sarcina inculpatei, instanţa de fond a apreciat că acesta există în condiţiile în care măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă nu au fost luate de către inculpată, această inacţiune înscriindu-se printre cauzele care au determinat rezultatul, respectiv decesul victimei. Astfel, inacţiunea inculpatei are valoare cauzală, contribuind, alături de activitatea victimei însăşi la producerea rezultatului, în condiţiile în care nu s-au luat măsurile de securitate şi sănătate în muncă, aceasta ducând la crearea unui pericol grav şi iminent, ce s-a materializat în decesul victimei ... .

De asemenea, s-a mai retinut că o culpă concurentă, în egală măsură a avut-o şi victima, atâta timp cât aceasta a acceptat să-şi desfăşoare activitatea în condiţiile de la faţa locului care nu respectau normele legale în vigoare, aceasta cunoscând că schela nu era dotată corespunzător şi montată corect,lucru pe care îl cunoştea şi  inculpata.

Împotriva acestei sentinte penale a declarat apel inculpata ... care, prin apărătorul său, a învederat instantei că în sarcina sa, instanta de fond în mod gresit a retinut săvârsirea infractiunii de ucidere din culpă, prevăzută si pedepsită de art.178 alin.2 Cod penal, în conditiile în care nu există legătură de cauzalitate între actiunea sau inactiunea sa în ceea ce priveste asigurarea măsurilor de sănătate si securitate în muncă si decesul victimei, neluarea acestor măsuri neputând avea drept rezultat obligatoriu vătămarea cuiva.

Tribunalul examinând sentinta atacată prin prisma dispozitiilor art.361 si următoarele C.pr.pen., în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, constată că apelul formulat de apelanta ... împotriva sentintei penale nr.995/09.11.2010 a Judecătoriei Buzău este nefondat din următoarele considerente:

Instanta de fond a retinut în mod corect situatia de fapt dedusă judecătii, a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor săvârsite de apelanta-inculpată iar la individualizarea pedepselor aplicate, a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 C.pen., respectiv împrejurările săvârşirii faptelor, gradul de pericol social concret al acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi persoana apelantei-inculpat, care se află la prima incidenţă cu legea penală dar si faptul că aceasta a avut o atitudine sinceră pe toată durata de desfăşurare a procesului penal, instanta de fond retinând în favoarea acesteia circumstante atenuante, reducând cuantumul pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de lege.

Astfel, în mod corect, instanta de fond a retinut că raportul de cauzalitate între prima şi cea de-a doua faptă reţinute în sarcina apelantei acesta rezultă din faptul că, în condiţiile în care măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă nu au fost luate de către apelantă, această inacţiune a constituit una din cauzele care au determinat rezultatul, respectiv decesul victimei, inacţiunea inculpatei având valoare cauzală, contribuind, alături de activitatea victimei însăşi la producerea rezultatului.

Potrivit dispozitiilor art.178 al.2 C.pen. uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Astfel, nerespectarea de către apelanta inculpată ... a dispozitiilor art.8 al.1, 4, art.13 lit.d si q, art.20 al.1 lit.a, art.77 si art.81 al.1 din Legea nr.319/2006 si a dispozitiilor pct.6.2 din Sectiunea a 2-a, Partea B, Anexa nr.4 din H.G.300/2006, în activitatea sa de administrator al S.C. „....” S.R.L. Buzău, inactiuni care au avut ca rezultat decesul victimei ..., constituie un concurs ideal între infractiunile prevăzute si pedepsite de art.37 alin.1 din Legea nr.319/2006 şi art.178 alin.2 Cod penal, legătura de cauzalitate rezultând din faptul că aceste inactiuni ale apelantei au condus la crearea unei stări de pericol grav si iminent de producere a unui accident de muncă, accident care s-a si produs în realitate, la producerea sa, în mod corect, instanta de fond retinând si o culpă concurentă a victimei ... care nu a respectat dispozitiile art.22 din Legea nr.319/2006 si art.53, 59 si 60 din Instructiunile de securitate si sănătate în muncă pentru lucrul la înăltime.

Apelanta-inculpată cunostea faptul că victima montase schela si că tot aceasta urma să o si demonteze, la data producerii accidentului deplasându-se împreună la punctul de lucru.

Având în vedere cele retinute mai sus, tribunalul, în baza dispozitiilor art.379 pct.1 lit.b C.pr.pen. urmează să respingă, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-inculpată ... împotriva sentintei penale nr.995/09.11.2010 a Judecătoriei Buzău iar în baza art.192 al.2 C.pr.pen, să o oblige pe acesta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

1

Domenii speta