Salarizare

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău - Secţia I Civilă, la data de 13.10.2015, sub nr. 3523/110/2015, reclamantul S.L.I., în numele reclamantei J.O.I. a chemat în judecată pe pârâtul C.N.V.A.B., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor acordate prin sentinţa civilă nr.993/07.06.2013, pronunţată de Tribunalul Bacău,  dobânzi ce urmează a fi calculate şi plătite pe o perioadă de 3 ani retroactiv introducerii acţiunii  şi până la data plăţii efective.

În motivarea cererii lor, reclamantul prin S. a arătat că prin hotărârea judecătorească menţionată angajatorul a fost obligat la plata unor drepturi salariale restante, titlul executoriu fiind executat ca urmare a eşalonării pe o perioadă cuprinsă între 2013 şi 2016, conform OUG nr. 75/2008 şi OUG nr. 71/2009 actualizată, situaţie care impune acordarea unei despăgubiri pentru acoperirea beneficiului nerealizat constând în lipsa de folosinţă a sumelor reprezentând drepturi salariale, despăgubiri echivalente cu dobânda legală calculată potrivit O.G. nr.9/2000 până la data de 01.09.2011 şi potrivit O.G. nr.13/2011 de la data de 01.09.2011 şi în continuare până la plata drepturilor salariale restante, având în vedere dispoziţiile art. 1088  din Codul civil.

S. a mai arătat că este admisibil cumulul dobânzii legale cu actualizarea creanţei, acordate prin titlurile executorii, având în vedere şi Decizia ÎCCJ nr. 2/2014, pronunţată în interesul legii. Reclamanţii arată că acestea au o natură juridică diferită, actualizarea având ca scop de a menţine valoarea reală a obligaţiei monetare, având caracter compensatoriu, iar dobânda legală reprezintă folosul nerealizat (lucrum cessans).

Mai arată reclamantul că OUG nr. 71/2009 nu are semnificaţia exonerării debitorilor de la plata daunelor interese moratorii, deoarece art. 1082 C.civ. 1864/ 1530 NCC consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, putând fi obligat la despăgubiri indiferent de forma de vinovăţie.

Motivând în drept cererea, reclamantul a invocat dispoziţiile art.1084, 1088 din vechiul cod civil, 1053 din noul cod civil, O.G. nr.13/2011 precum şi Decizia nr.2/2014 pronunţată de I.C.C.J. iar în dovedirea susţinerilor lor a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.270 din Codul muncii.

La cerere au fost ataşate înscrisuri, în copie certificată şi împuternicire de reprezentare din partea membrei de S. (filele 6-10 dosar).

S. a fost reprezentat în instanţă de consilier juridic U.A., potrivit delegaţiei de la fila 24 dosar.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a prezentat la judecată.

Instanţa a încuviinţat pentru reclamanţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând dispoziţiile legale aplicabile precum şi probatoriul administrat în cauză, tribunalul reţine următoarele:

S.L.I., în numele membrei de S., a solicitat ca instanţa să oblige angajatorul la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor acordate prin sentinţa civilă nr. 993/07.06.2013, pronunţată de Tribunalul Bacău,  dobânzi ce urmează a fi calculate şi plătite pe o perioadă de 3 ani retroactiv introducerii acţiunii  şi până la data plăţii efective.

În speţă, pretenţiile solicitate şi intitulate „dobânzi” (deşi ceea ce au comun cu dobânzile este doar modul de calcul, prin raportare la OG 9/2000 şi OG nr. 13/2011)  nu au ca temei juridic existenţa unui act juridic de natură contractuală sau o hotărâre judecătorească care să le consacre (situaţie în care ar fi fost inutilă promovarea prezentei acţiunii), ci răspunderea civilă delictuală, ale cărei condiţii urmează a fi analizate în prezenta cauză.

Fundamentul acordării daunelor interese rezultă din considerentele Deciziei nr. 2/2014 pronunţată de ÎCCJ în interesul legii, care au, în egală măsură cu dispozitivul acestei decizii, forţă obligatorie, întrucât explicitează soluţia instanţei supreme, nefiind permis instanţelor de judecată, dea o altă fundamentare pentru cumul dobânzilor cu actualizarea creanţei decât cea stabilită de ÎCCJ.

Ca atare, întrucât dreptul la dobândă capătă existenţă juridică doar prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, nefiind consacrat printr-un act juridic preexistent, instanţa apreciază că daunele interese solicitate cu titlu de dobânzi nu au caracter accesoriu debitelor constatate prin hotărârile judecătoreşti indicate în acţiune, (cum ar fi fost cazul dacă ar fi fost solicitate şi acordate odată cu drepturile salariale executate cu întârziere sau neexecutate parţial), chiar dacă fundamentul acordării lor, ca situaţie-premisă, o constituie, astfel cum a statuat ÎCCJ, executarea cu întârziere sau neexecutarea în mod culpabil, din partea statului, a debitelor datorate.

O astfel de soluţie este susţinută şi de ÎCCJ - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 21/2015, pronunţată de Înalta Curte apreciindu-se că data scadenţei este data pronunţării titlurilor executorii, şi că aceste dobânzi pot fi cerute pe ultimii trei ani anteriori introducerii acţiunii, sens în care a procedat şi reclamantul.

Tribunalul constată că prin sentinţa civilă 993/07.06.2013, devenită irevocabilă au fost acordate reclamantului diferenţe de drepturi salariale, rezultate din neaplicarea Legii 221/2008, cu privire la care nu există date că fost executate parţial de către pârâtă, conform eşalonărilor intervenite prin OUG nr. 75/2008 şi OUG nr. 71/2009.

Potrivit art. 1530 din Codul civil creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei. Art. 1535, alin. (1) din Codul civil, aplicabil în speţă stabileşte că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.

Astfel cum s-a reţinut în considerentele Deciziei nr. 2/2014 pronunţată de ÎCCJ, decizie obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă cumulul dobânzii cu actualizarea este admisibil, natura juridică a celor două instituţii este diferită, în timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă, actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti.

Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au scopuri diferite, prin acordarea dobânzii urmărindu-se sancţionarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligaţiei care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului urmărindu-se acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuaţiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenţei şi cea a plăţii efective a sumei datorate.

Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 71/2009 nu are semnificaţia exonerării debitorilor de plata daunelor-interese moratorii, un eveniment pe care debitorii, deşi îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.

Raportat la considerentele Deciziei nr. 7/2015, în cauză se constată că dreptul de care se prevalează reclamantul este cel de a fi despăgubit pentru plata cu întârziere a sumelor din titlurile executorii eşalonate.

Dacă eşalonarea a presupus fixarea unui alt termen pentru executarea parţială a obligaţiei de plată şi o astfel de plată parţială nu întrerupe cursul prescripţiei dreptului de a solicita aceste dobânzi, înseamnă că obligaţia principală, respectiv dreptul la executarea silită a titlurilor executorii, nu s-a prescris, iar dobânda percepută debitorului pentru neexecutare curge, pentru tranşele achitate, de la data pronunţării hotărârii până la data plăţii tranşelor, iar, pentru sumele neachitate, curge în continuare până la data plăţii efective.

 În aceste condiţii, cererea de chemare în judecată marchează momentul la care instanţa de judecată se raportează pentru a aprecia dacă scadenţa tranşelor plătite pentru care se calculează distinct dobânzi penalizatoare se înscrie în termenul de prescripţie de trei ani anteriori acestei date, dobânzile putând fi solicitate pentru perioada pentru care nu s-a împlinit prescripţia.

 Pentru suma rămasă restantă după plata parţială, dobânzile penalizatoare curg în continuare şi pot fi acordate pe trei ani anteriori datei introducerii acţiunii, în consecinţă, în raport de cele reţinute şi de ÎCCJ prin Deciziile 7/2015 şi 21/2015, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii.

Potrivit art. 1, alin. (3) din OG 13/2011, aplicabilă în anul 2013, dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare, art. 3, alin. (2) din acelaşi act normativ statuând că rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, la care se adaugă 4 puncte procentuale.

Instanţa reţine că, în calitate de instituţie bugetară implicată în plata drepturilor salariale, pârâtul este reprezentant al statului, căruia îi este imputabilă, din punct de vedere delictual, executarea cu întârziere a creanţelor, emiterea unor acte normative care au susţinut legal această executare cu întârziere, constatate constituţionale şi conforme cu CEDO, nefiind de natură de să îl priveze pe reclamant de folosul neobţinut prin neexecutarea integrală şi la termen a debitelor astfel că dobânzile vor fi acordate de la data la care titlul era executoriu, respectiv de la data de 07.06.2013 şi nu pe 3 ani anterior formulării prezentei acţiuni deoarece la acel moment reclamanţilor nu li se recunoscuse dreptul principal pretins. 

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa va admite în parte acţiunea, pentru plăţile efectuate în perioada ulterioară datei de 07.06.2013 şi până la data plăţii efective a debitelor rezultând din titlul executoriu invocat în cerere, pretenţiile solicitate, reprezentând dobânzi ce urmează a fi calculate prin raportare la cuantumul dobânzii legale penalizatoare, conform OG nr. 13/2011, aplicabilă după data de 07.06.2013.

Instanţa ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare