Înlăturare inechitățile salariale. Principiul egalității de tratament între angajați

DREPT PROCESUAL CIVIL

Înlăturare inechitățile salariale. Principiul egalității de tratament între angajați

- art. art. 1 alin. 51 din OUG nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015 (în vigoare începând cu 09.04.2015)

- art. 31 din OUG nr. 57/2015, modificat prin OUG nr. 43/2016

- OUG nr. 75/2020

- Legea nr. 330/2009

Critica potrivit căreia hotărârea este nelegală întrucât nu arată în concret ce drepturi trebuie plătite reclamanților nu a putut fi primită ca fondată. Lipsa unui calcul concret al diferențelor salariale, realizată în cursul procesului, nu afectează legalitatea sentinței, diferențele salariale la care se referă hotărârea judecătorească urmând a fi stabilite în concret cu ocazia executării acesteia

Înlăturarea inechităților salariale rezultate din aplicarea, începând cu 01.01.2010, a legilor de salarizare a fost reglementată prin art. 1 alin. 51 din OUG nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015 (în vigoare începând cu 09.04.2015), și, ulterior, prin art. 3^1 din OUG nr. 57/2015, modificat prin OUG nr. 43/2016.

Astfel, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, prin care s-a aprobat cu modificări OUG nr. 83/2014, a existat un temei legal pentru egalizarea salariilor de bază și a sporurilor, astfel încât să fie înlăturate inechitățile salariale produse prin aplicarea legii cadru și a legilor anuale de salarizare începând cu anul 2010 și să fie respectat principiul egalității de tratament între angajați.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 411 din 19 mai 2021

Prin Decizia nr. (xxx)/CA din 26.03.2021 Curtea de Apel (...) a admis excepția tardivității recursului declarat de Direcția Generală de Protecție Internă și a constatat nul recursul declarat de recurenta Direcția Generală de Protecție Internă, împotriva Sentinței nr. (xx) din 24.09.2020 pronunțată de Tribunalul (J).

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs, analizând excepția tardivității recursului declarat de către Direcția Generală de Protecție Internă, a constatat că, potrivit prevederilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, termenul de recurs este de 15 de zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Depășirea termenului de declarare a recursului atrage decăderea părții interesate de a mai efectua acest act de procedură. Termenul de recurs este un termen legal și absolut, iar nerespectarea lui afectează însăși validitatea și eficacitatea actului de procedură, deoarece intervine decăderea din dreptul de a mai exercita recursul.

Declararea recursului după împlinirea termenului legal de recurs, atrage nulitatea actului de procedură, respectiv a cererii de recurs, astfel cum prevede art. 185 alin. 1 din C. pr. civ., nulitate ce trebuie constatată de instanță.

În speță, hotărârea atacată a fost comunicată recurentei DGPI în data de 16.11.2020, conform dovezii de comunicare aflate la fila nr. 141 dosar de fond. Termenul de recurs s-a împlinit la data de 02.12.2020, în vreme ce recursul a fost înregistrat la instanța a cărei hotărâre se atacă la data de 03.12.2020, ulterior împlinirii acestuia.

Față de caracterul imperativ și absolut al acestui termen, în temeiul art. 485 C. pr. civ., coroborat cu art. 185 C. pr. civ., instanța de recurs a constatat nulitatea recursului formulat de recurenta Direcția Generală de Protecție Internă, împotriva Sentinței nr. (xx) din 24.09.2020 pronunțată de Tribunalul (J).

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatoarea Direcția Generală de Protecție Internă, solicitând admiterea contestației, anularea deciziei contestate, sub aspectul admiterii excepției tardivității recursului declarat de Direcția Generală de Protecție Internă și al constatării nulității acestuia, menținerea cauzei spre rejudecare și, în rejudecare, admiterea recursului formulat de către DGPI.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a arătat că dezlegarea dată recursului formulat de Direcția Generală de Protecție Internă este rezultatul unei erori materiale, fiind incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 Cod procedură civilă.

Comunicarea hotărârii către Direcția Generală de Protecție Internă a avut loc la data de 16.11.2020, conform ștampilei nr. (...) a Oficiului poștal nr. (...) București al Poștei Române, aceasta fiind înregistrată la nivelul DGPI cu nr. (...)/16.11.2020.

Prin urmare, termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru introducerea căii de atac a început să curgă de la data de 17.11.2020 și s-a împlinit la data de 02.12.2020, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 și 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 76/2016 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției Generale de Protecție Internă a MAI, cu modificările și completările ulterioare, „Direcția Generală de Protecție Internă este structură specializată cu atribuții în domeniul securității naționale, în subordinea Ministerului Afacerilor interne, cu personalitate juridică, care desfășoară activități de identificare, contracarare și înlăturare a amenințărilor, vulnerabilităților și factorilor de risc la adresa informațiilor, patrimoniului, personalului, misiunilor, procesului decizional și capacității operaționale ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, precum și a celor care pot duce la tulburarea gravă a ordinii publice. Activitatea desfășurată de Direcția Generală de Protecție Internă în domeniul securității naționale are caracter secret de stat.”

Astfel, recursul formulat de Direcția Generală de Protecție Internă a fost depus la serviciul specializat de comunicare reprezentat de unitatea specializată a Serviciului Român de Informații, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1349/2002 privind colectarea, transportul, distribuirea și protecția, pe teritoriul României, a corespondenței clasificate, cu modificările șt completările ulterioare, având în vedere specificul unității. Prin urmare, recursul formulat de către DGPI și înregistrat cu nr. (...)/26.11.2020 este considerat depus la Tribunalul (J) înăuntrul termenului de 15 zile, respectiv în data de 27.11.2020, conform Borderoului nr. (...)/27.11.2020, anexat în copie.

În context, potrivit art. 1 alin. 2 din HG nr. 1349/2002, „În aplicarea dispozițiilor alin. (1) Serviciul Român de informații realizează pe teritoriul României prin unitatea specializată, sistemul de colectare, transport, distribuire și protecție a corespondenței clasificate.”

De asemenea, potrivit art. 20 alin. (3) din același act normativ, „corespondența oficială neclasificată, adresată reciproc între autoritățile și instituțiile publice, centrale și locale, precum și între acestea și unitățile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, se colectează, se transportă, se distribuie și i se asigură protecția, fără plată, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri.”

În concluzie, motivele de recurs formulate împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul (J) au fost depuse în termenul cerut de lege, respectiv la data de 27.11.2020 (față de data de 02.12.2020, la care se împlinea termenul pentru depunerea actului de procedură), iar înaintarea corespondenței către instanța de judecată s-a realizat de către un serviciu specializat de comunicare, respectiv prin unitatea specializată a Serviciului Român de informații.

În considerarea tuturor aspectelor prezentate, a solicitat admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată.

Intimații (...), legal citați, nu și-au precizat poziția față de prezenta cale de atac.

Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Contestatoarea a invocat incidența dispozițiilor art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, arătând că dezlegarea dată de către Curtea de Apel (...) recursului său, formulat în dosarul nr. (...)/2019, este rezultatul unei erori materiale întrucât calea de atac a fost exercitată în termenul legal, și nu tardiv cum a stabilit instanța de recurs.

Curtea a apreciat criticile ca fiind fondate.

În acest sens, s-a avut în vedere că recursul declarat de contestatoare în dosarul nr. (...)/2019, împotriva Sentinței nr. (xx)/CA din 24.09.2020 pronunțată de Tribunalul (J), a fost trimis instanței prin serviciul specializat de comunicare al SRI la data de 27.11.2020, conform borderoului depus la fila 3 din dosar.

Având în vedere că în dosarul de recurs exista dovada că cererea de recurs formulată de contestatoare a fost expediată printr-un serviciu special de comunicare, plicul purtând ștampila cu mențiunea “Ministerul Afacerilor Interne - Expediție” (fila 17), Curtea a constatat că soluția de admitere a excepției tardivității și constatare a nulității recursului declarat de contestatoarea-recurentă este rezultatul unei erori materiale în condițiile în care sentința atacată a fost primită de Direcția Generală de Protecție Internă la data de 16.11.2020, iar recursul a fost trimis instanței prin serviciul special de comunicare la data de 27.11.2020, respectiv înăuntrul termenului legal prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004.

În consecință, în temeiul art. 508 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea a dispus anularea în parte a Deciziei nr. (xxx)/CA din 26.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel (...) în dosarul nr. (...)/2019*, în ceea ce privește soluția dată recursului declarat de contestatoarea-recurentă.

Examinând recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva Sentinței nr. (xx)/24.09.2020 pronunțată de Tribunalul (J) în dosarul nr. (...)/2019*, instanța de control judiciar a constatat că este nefondat.

Prin cererea de recurs, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. pr. civ., s-a invocat faptul că în mod greșit prima instanță a obligat-o să recalculeze, începând cu 24.06.2016, salariul de bază și sporurile cuvenite reclamanților cu luarea în considerare a nivelului maxim al acestor drepturi aflate în plată în cadrul instituției pârâte, fără să individualizeze ce drepturi trebuie plătite, deși reclamanții au precizat că solicită sporul de fidelitate și salariul de merit. Totodată, s-a arătat că nu există temei legal pentru acordarea sporului de fidelitate anterior perioadei vizate de OUG nr. 75/2020, precum și faptul că salariul de merit a fost acordat celor care nu l-au avut în plată în 31 decembrie 2009, în modalitatea prevăzută de OUG nr. 20/2016.

Critica potrivit căreia hotărârea este nelegală întrucât nu arată în concret ce drepturi trebuie plătite reclamanților nu a putut fi primită ca fondată având în vedere că acțiunea reclamanților a vizat egalizarea salariilor lor în raport cu cele aflate în plată și care cuprindeau sume compensatorii aferente unor sporuri aflate în plată în decembrie 2009, dar care și-au pierdut individualitatea după Legea nr. 330/2010, de plata acestora beneficiind doar polițiștii care le-au avut în plată în decembrie 2009, iar prin sentința pronunțată a fost examinată pretenția reclamanților în raport cu normele de drept material incidente.

Lipsa unui calcul concret al diferențelor salariale, realizată în cursul procesului, nu afectează legalitatea sentinței, diferențele salariale la care se referă hotărârea judecătorească urmând a fi stabilite în concret cu ocazia executării acesteia.

În ceea ce privește susținerea recurentei-pârâte în sensul că nu există temei legal pentru acordarea sporului de fidelitate anterior perioadei vizate de OUG nr. 75/2020, Curtea a înlăturat-o ca nefondată.

În acest sens, s-a avut în vedere că înlăturarea inechităților salariale rezultate din aplicarea, începând cu 01.01.2010, a legilor de salarizare a fost reglementată prin art. 1 alin. 51 din OUG nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015 (în vigoare începând cu 09.04.2015), și, ulterior, prin art. 3^1 din OUG nr. 57/2015, modificat prin OUG nr. 43/2016.

În plus, prin OUG nr. 75/2020 s-a prevăzut recalcularea, pe o perioadă de 3 ani, calculată până la 30.01.2020, ori până la încetarea raportului de serviciu, a valorii salariilor de funcție și ale sporurilor polițiștilor din structurile MAI, prin raportare la valoarea corespunzătoare a sporului de fidelitate, a sporului pentru absolvirea instituțiilor de învățământ superior, a sporului pentru condiții de pericol deosebit, prevăzute de legislația în vigoare până la data de 31.12.2009, și a sporului pentru complexitatea muncii, prevăzut de legislația în vigoare până la data de 31.12.2010.

Pentru perioada anterioară celei vizate de OUG nr. 75/2020, respectiv perioada anterioară datei de 30.01.2017, egalizarea salariilor în raport cu cele care cuprindeau sume compensatorii, se fundamentează în drept pe dispozițiile art. 1 alin. 51 introdus în O.U.G. nr. 83/2014 prin Legea nr. 71/2015 (în vigoare începând cu 09.04.2015).

Considerentele din paragraful anterior sunt aplicabile și în cazul salariului de merit pentru perioada anterioară lunii august 2016, și a diferenței de 50% din salariu de merit pentru perioada august 2016 - august 2017 (cel mult până la încetarea raportului de serviciu), raportat la împrejurarea că prin OUG nr. 20/2016, au fost introduse în OUG nr. 57/2015 dispozițiile art. 3 ind. 1 alin. 5 și 6, care prevăd următoarele:

“(5) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor din aceeași instituție sau autoritate publică, în soldele de funcție/salariile de funcție în care nu sunt cuprinse sumele compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit în plată la nivelul anului 2009 se include 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit în plată la nivelul anului 2009.

(6) Începând cu luna august 2017, pentru personalul prevăzut la alin. (5), în soldele de funcție/salariile de funcție se include diferența de 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit în plată la nivelul anului 2009”.

Astfel, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, prin care s-a aprobat cu modificări OUG nr. 83/2014, a existat un temei legal pentru egalizarea salariilor de bază și a sporurilor, astfel încât să fie înlăturate inechitățile salariale produse prin aplicarea legii cadru și a legilor anuale de salarizare începând cu anul 2010 și să fie respectat principiul egalității de tratament între angajați.

Ori, aspectele invocate de reclamanți în susținerea temeiniciei acțiunii, respectiv că după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 au beneficiat, sub forma sumelor compensatorii, de anumite sporuri și de salariul de merit doar polițiștii care le aveau în plată în decembrie 2009, deși condiții similare erau îndeplinite și de alți polițiști, care desfășurau aceeași activitate cu cei care primeau sporurile și salariul de merit, tratamentul fiind astfel unul discriminatoriu, în mod corect au fost analizate de judecătorul fondului în temeiul art. 3^1 din OUG nr. 57/2015.

În consecință, Curtea a constatat că în mod corect a dispus judecătorul fondului obligarea recurentei-pârâte să recalculeze salariile reclamanților la nivelul maxim aflat în plată în cadrul instituției, pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, începând cu data de 24.04.2016 și până la încetarea raportului de serviciu, și să le plătească diferențele rezultate.

Pentru aceste motive, în baza art. 496 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât, fără a se acorda cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare