Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău nr. 182/P/2015 din 28.10.2015, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor: D. S., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 alin.1 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 şi D. I.-C., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin.1 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 şi complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 C.pen. raportat la art. 291 alin.1 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen..
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău la nr. 3689/110/2015 la data de 29.10.2015. După finalizarea procedurii de Cameră preliminară, prin Rezoluţia din 26.01.2016, s-a stabilit termen pentru începerea judecăţii la data de 23.02.2016.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii: D. I.-C. (filele 147, vol. I dosar 3689/110/2015, fila 14, 32 vol. II instanţă, fila 79, 174 vol. III, fila 50, 204-208 vol. IV, fila 5 vol. VI instanţă), şi inculpatul D. S., (filele 148 vol. I dosar 3689/110/2015, fila 15 dosar instanţă, fila 31 vol. II, fila 78, 173 vol. III, fila 51 vol. IV, filele 1 - 4 vol.VI instanţă).
S-au audiat martorii din lucrări: P. O., R. I., (filele 164-172 vol. III dosar instanţă), M. S., L. A. C. (fila 48-49 vol. IV dosar instanţă.
S-au audiat martorii în apărare: C. C., M. C., S. T., S. D. (fila 17-18, 116-119, vol.V dosar instanţă).
Apărătorul ales al inculpatului D. I. C. a depus a dosar înscrisuri prin care se probează existenţa unor litigii civile pe rolul Judecătoriei Moineşti între acesta şi martorul denunţător P. O.: notificări, facturi, copia plângerii penale ce a fost formulată de acest inculpat împotriva aceluiaşi martor (filele 26-31 dosar 3689/110/2015, 201-207 vol. I). S-a depus o „Adeverinţă” eliberată de ACFOR şi una eliberată de A DCSRL Galaţi (filele 14-16 vol.V dosar instanţă). S-a ataşat copia contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat între M. C. şi D. I.-C., certificatul de înmatriculare, cartea de identitate a autovehiculuilui B. cu nr. de înmatriculare IS---, o xerocopie a declaraţiei de martor P. O., factură, contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit între P. O. şi inculpat pentru autoturismul marca Porsche, proces-verbal de predare-primire, extras din programul Ecris privind situaţia dosarului 366/110/2014 al Tribunalului Bacău.
Pentru inculpatul D. S.au fost depuse, cât timp dosarul s-a aflat în faza de urmărire penală, la Camera Preliminară şi pe parcursul judecăţii, o serie de acte medicale pentru dovedirea stării sale de sănătate: filele 9-18 dosar nr. 3481/110/2015, filele 29-30 dosar instanţă vol. II).
În apărare, pentru inculpatul D. S. au fost depuse acte: contract de vânzare-cumpărare a imobilului din sat L., com. L., jud.G. (filel 119-120 vol. III dosar instanţă), acte în circumstanţiere, respectiv caracterizări provenind de la diferite persoane (cunoscuţi şi/sau prieteni ai inculpatului: filele 121-153 vol. III dosar instanţă). S-au depus copii ale actelor de studii: Diplomă de licenţă, Rezultatele examenului de licenţă, extrase din materialele publicate, din presa locală (filele 143-203 vol. IV dosar instanţă), Apărătorii aleşi ai inculpatului au depus cerere de probatorii (fila 135 vol. IV dosar instanţă) solicitând: audierea în calitate de martori a următoarelor persoane: S. T. I., director general al SC R. SA, S. D., consilier R.. S-a mai solicitat administrarea probei cu înscrisuri, reprezentând documente studii, dovezile cărţilor scrise, materialelor culturale publicate, dovezile participării sau organizării la/de evenimente culturale, înscrisuri reprezentând materiale aparţinând unor oameni de cultură, profesori universitari, oameni politici, cu referire la activitatea inculpatului, materiale de presă publicate despre activitatea inculpatului.
În circumstanţiere, au fost depuse cărţile intitulate „Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc” vol. I-II apărute la Editura I. – B. în anii 2012-2013, scrise de D. S.. Cele patru volume ale lucrării „Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc – Despre Galaţi şi sudul Moldovei” apărută la Editura CCDJ în cursul anului 2016 scrisă de acelaşi inculpat. S-a ataşat cartea „Liberalii gălăţeni” apărută la Editura I. în anul 2012 de acelaşi autor. Sunt ataşate nr. 173/2016 şi 175/2016 ale revistei „Dunărea de Jos” precum şi un nr. al cotidianului independent „Viaţa liberă”, din 29.09.2016.
Apărătorii aleşi pentru ambii inculpaţi au depus la dosar concluzii scrise.
Pentru inculpatul D. I.-C. apărătorul ales a solicitat în temeiul art 16 alin.l lit c cod pr.penală coroborat cu art396 alin.5 cod pr.penală, achitarea pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art.290 alin.l cod penal rap. la art.6 din Legea 78/2000 şi complicitate la trafic de influenţă prev. de art. 48 raportat la art.291 alin.l cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000, ambele cu aplicarea art.38 alin.l cod pr.penală.
Fără a relua situaţia de fapt astfel cum este prezentată în rechizitoriu de către parchet, se roagă să se constate că din punctul său de vedere nu sunt probe certe mai presus de orice dubiu care să ducă la concluzia că am comis infracţiunile pentru care sunt trimis în judecată.
Astfel, se roagă să se observe că rechizitoriul este construit aproape exclusiv pe baza a două mijloace de probă, şi anume declaraţiile martorului denunţător P. O. şi interceptările audio şi video efectuate în cauză.
La data de 15.09.2015 este înregistrat la DNA Bacău denunţul formulat de P. O. împotriva subsemnatului inculpat D. I.C.şi a lui D. S..
În esenţă, în denunţ se reclamă făptul că inculpatul a pretins sume de bani de la P. O. pentru traficarea influenţei faţă de coinculpatul D. S., în vederea încheierii unor contracte de transport de marfă pe calea ferată, în considerarea calităţii de director la C. M.-Regionala Galaţi pe care o avea D. S..
Imediat, în aceeaşi zi 15.09.2015, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale şi s-au solicitat masuri de supraveghere audio video de la instanţă, măsuri ce au fost dispuse sinculpatul fiind înregistrat telefonic şi ambiental în perioada 16.09-08.102015.
Este de remarcat faptul că interceptările au fost solicitate cu maximă celeritate, doar în baza denunţului formulat de P. O., fără efectuarea unor acte minime de cercetare (ex. ataşarea unor înscrisuri de către denunţător). O să observaţi în acest sens că referatul cu propunere de autorizare a măsurilor de supraveghere
După înregistrarea unor convorbiri telefonice şi euhbientaic ^ subsemnatul, la data de 06.10.2015 P. O. a fost audiat în calitate de martor-ocazie cu care a reiterat susţinerile din denunţ cu unele precizări punctuale, probabil la solicitarea organului de urmărire penală.
Tot cu această ocazie, după ascultarea şi transcrierea înregistrărilor efectuate în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de subsemnatul inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor susmenţionate, organul de urmărire penală apreciind că sunt suficiente probe în acest sens. De altfel, după ce faţă de ambii inculpaţi din dosar s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus măsura reţinerii nu s-au mai administrat probe, ci doar s-au întocmit-acteleprocedurale specifice, iar în foarte scurt timp s-a dispus trimiterea în judecată (28.10.2015). Spun în foarte scurt timp, nu pentru faptul că ar fi ceva nefiresc sau nelcgal într-o cauză penală, ci prin prisma faptului că au fost administrate probe doar în acuzare fără să se urmărească nici un moment aflarea adevărului, deşi prin declaraţia amplă pe care am dat-o în faţa procurorului în date de 8.10.2015 am prezentat versiunea mea cu privire la faptele pentru care sunt acuzat. în declaraţia data am relevat o serie de împrejurări în relaţia cu P. O., împrejurări ce trebuiau verificate de către procuror cel puţin în scopul respectării art.5 cod pr.penală.
Se arată că întreaga acuzaţie se bazează exclusiv pe declaraţiile martorului denunţător P. O. şi pe interceptările audio/video care au fost interpretate subiectiv, trunchiat doar în sensul susţinerii acuzării.
Se roagă să se observe că rechizitoriul este construit pe baza declaraţiilor lui P. O., în principal pe cea din data dc 08.10.2015.
În acest context, se relevă o serie de contradicţii apărute în declaraţiile date de P. O. în faza de cercetare judecătorească comparativ cu cele susţinute în faţa organului de urmărire penală.
În primul rând cu ocazia audierii din data de 08.10.2015, la sfârşitul declaraţiei denunţătorul P. O. a fost întrebat dacă avea vreo datorie faţă de incupat de natură să genereze plata vreunor sume de bani. P. O. a răspuns categoric că nu există asemenea datorii, (fila 78 dosar up voi. 1).
Cu toate acestea pe parcursul procesului s-a dovedit fastul că această afirmaţie este falsă. Din însăşi conţinutul convorbirilor-rezultă că în repetate rânduri fac referire la autoturismul vândut denunţătorului P. O. şi imi exprim nemulţumirea raţă de împrejurarea că acesta nu imi predă autoturismul.
”Mă duc să-mi dea bunu! care Ire, să mi-i dea. Mi-a vândut ceva şi nu mi l-a dat......îi fac plângere şi îi cheamă...şi-o să vina singurel cu maşina singurel cu maşina şi cu asta basta fila 70 voi. 2 dosar u.p.).
În mod evident, se arată că este vorba de autoturismul P. vândut de firma I. SRL ce aparţine lui P. O. către subsemnatul conform contractului de vânzare cumpărare aflat la dosar. în contract este trecut şi preţul vânzării 30.000 euro, un preţ real în conformitate cu valoarea de piaţă a autoturismului la acel moment.
Întrucât autoturismul nu i-a fost restituit nici până în prezent a formulat plângere penală împotiva lui P. O. dosarul format fiind înregistrat sub nr.3172/P/2015 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moiheşti. De asemenea am promovat acţiune şi la Judecătoria Moineşti pentru restituirea autoturismului (dosar 1123/260/2016 cu termen la data de 18.01.2017).”
Mai mult decât atât, pe lângă convorbirile telefonice şi înscrisurile susmenţionate mai avem şi declaraţiile martorului C. C. audiat pe parcursul cercetării judecătoreşti care confirmă faptul că in anul 2014 a cumpărat de la P. O. autoturismul P. contra sumei de 30.000 euro.
Aşadar toate aceste probe, pe lângă faptul că infirmă susţinerii martorului denunţător în sensul că nu avea o datorie faţă de el, dovedesc împrejurarea că vânzarea autoturismul P. a fost una reală, efectivă şi că autoturismul nu a fost lăsat drept pai în scopul traficării influentei aşa cum declară P. O. si aşa cum în mod superficial a reţinut si parchetul.
Revenind la afirmaţia lui P. O. în sensul că nu are datorii faţă de el, aceasta este infirmată şi de alte probe administrate. În faţa instanţei, se arată că a fost audiat martorul M. C. care a declarat neechivoc că la data de 25.04.2012 mi-a vândut autoturismul marca B.. Oricum acest aspect este confirmat şi de contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit dintre martorul M. C. şi subsemnatul depus în şedinţa publică din data de 22.11.2016. Ulterior se arată că s-a vândut acest autoturism denunţătorului P. O. întocmind inclusiv un proces verbal de predare primire cu acesta, înscris pe care de asemenea l-a depus în şedinţa din 22.11.2016.
In aceste condiţii afirmaţia lui P. O. în sensul că suma de 5.000 euro rămasă restantă în urma vânzării trebuia să fie remisă lui M. C. este nereală (fila 78 dosar u.p., vol.l), întrucât în mod evident suma îmi revenea mie în calitate de vânzători.
Toate aceste probe prezentate şi analizate anterior, dovedesc faptul că P. O. avea datorii faţă dc mine cel puţin din două surse şi anume vânzarea autoturismelor P. şi; B. astfel încât se justifică solicitarea subsemnatului de a primi sume de bani. De altfel pentru a încerca să coroboreze declaraţia sa cu alte pretinse probe, denunţătorul a indicat suma de 30.000 euro ca fiind solicitată pentru traficarea influenţei, adică exact suma cu care a fost vândut autoturismul P..
Tot în declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale B. O. a susţinut că au avut loc în cursul anului 2014 la Bacău şi Moineşti două întâlniri la care au participat subsemnatul, numitul O. V., martorii R. I. şi M. G.. Cu aceste ocazii toate aceste persoane ar fi aflat despre împrejurarea că subsemnatul am solicitat 30:000 euro pentru coinculpatul D. S. şi 10% din valoarea contractului de transport pentru mine. Aceste afirmaţii au fost făcute posibil m scopul dovedirii acuzaţiilor din denunţ.
În primul rând numitul O. V., indicat de denunţător în toate declaraţiile drept ó persoană care are cunoştinţă de presupusa mea activitate infracţională din prezenta cauză, nu a fost audiat deşi în mod firesc se impunea audierea acestuia în cererea de probatoriu din cursul judecăţii l-am propus ca martor însă am fost în imposibilitate să-1 identific,
Martorul M. G. audiat în faza de urmărire penaJă, nu a confirmat nici una din susţinerile lui P. O. în sensul că am pretins şi primit sume de bani pentru traficarea influenţei.
Martorul R. I. audiat în faţa instanţei de judecată Ia data de 22.03.2016 a precizat în mod clar că P. O. şi O. V. nu mi-au remis niciodată sume de bani, aşa cum susţine P. O. şi ci a auzit de nişte cheltuite însă a înţeles că sunt cheltuieli legate de transport, cazare.
În concluzie declaraţiile şi denunţul lui P. O. nu se coroboreză cu nici un alt mijloc de probă, ba din contră probele administrate în special în cursul cercetării judecătoreşti au confirmat declaraţiile subsemnatului în sensul că P. O. îmi datora sume din bani din alte circumstanţe pe care le-am explicat pe larg în cuprinsul prezentelor note scrise,
În mod superficial parchetul a coroborat declaraţiile lui P. O. cu o parte din convorbirile ambientale sau telefonice, afirmaţiile fiind însă interpretate trunchiat şi scoase din context, fără să şe analizeze saia sase verifice şi apărările subsemnatului.
Se roagă să se observe că înregistrările au fost autorizate începând cu data de 15.09.2015, iar în această perioadă eu nu am nici o convorbire cu D. S. şau cu altă persoană din care să rezulte minime indicii cu privire la faptele pentru care sunt acuzat -
Există însă mai multe discuţii cu P. O. discuţii din care rezultă în opinia parchetului, afumaţii care probează" infracţiunile deduse judecăţii. Vă solicit'respectuos să analizaţi modalitatea în care P. O. încearcă să conducă; aceste discuţii: ştiind în mod evident că discuţia este înregistrată, tot timpul pronunţă sume de bani, fără să splină ce reprezintă chiar dacă sensul discuţiei este altul. Este evidentă tenta de provocare si grija lui P. O. de a preconstitui probe în favoarea sa.
Acest aspect rezultă şi dintr-o altă împrejurare: cu ocazia flagrantului din data de 8.10.2015 P. O. a scris pe o foaie de hârtie 260.000 lei şi 30.000 curo, fără ca eu să confirm cumva aceste sume verbal sau în scris, sau să dau vreo- explicaţie cu privire la ele. Hârtia se regăseşte la dosar însă din punctul meu de vedere nu are nici o valoare probatbric, fiind tot o încercare nereuşită din partea denunţătorului de a preconstitui probe.
Un alt aspect interesant a rezultat din declaraţia dată de P. O. în faţa instanţei de judecată în dată de 22.03.2016: fiind întrebat în repetate rânduri atât de către instanţă, cât şi de către apărători de ce a acceptat să plătească sume de bani cu titlu de mită cu mult peste un eventual profit obţinut în urma derulării contractelor, acesta nu a putut să ofere nici un răspuns pertinent. Afirmaţia acestuia din cursul urmăririi penale, în sensul că am pretins 20 % din valoarea transportului (atenţie-nu din profit), pc lângă faptul că nu este susţinută de nici un mijloc de probă, este complet ilogică. Care ar fi raţiunea să accepţi să plăteşti o sumă de bani, cu orice titlu, cu mult mai mare decât posibilul profit obţinut în urma derulării afacerii.
Denunţătorul P. O. a urmărit şi obţinut până în prezent două avantaje în urma constituirii acestui dosar penal: a rămas cu cele două autoturisme fără să le plătească şi aplicarea art.19 din ordonanţa 43 în dosarul penal pe care îl are pe rolul Curţii de Apel Bacău-366/110/2014.
Faţă de toate cele expuse se solicită achitarea în temeiul art.16 alin.l lit c cod pr.pcnală coroborat cu art.396 alin.5 cod pr.penală.
Pentru inculpatul D. S., apărătorii aleşi au solicitat, în concluziile scrise, ”În principal, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (1) şi (5) Cod prod. penală raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) Cod proc. penală (fapta nu există), se solicită achitarea inculpatului, pentru acuzaţia de a fi săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 291 alin. (1) Cod penal raportat la dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Ca apărare subsidiară, se arată convingerea că achitarea trebuie dispusă pentru inexistenţa faptei, vă rugăm să aveţi în vedere eventuala soluţie de achitare, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (1) şi (5) Cod proc. penală raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) Cod proc. penală (nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea), înţelegând să solicităm achitarea pe acest temei şi faţă de împrejurarea că nu există probe dincolo de orice îndoială rezonabilă, în sensul că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită cu vinovăţie, respectiv că prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată.
Acuzaţia formulată împotriva inculpatului D. S. prin Rechizitoriul dat în dosarul nr. 182/P/2015 din data de 28.10.2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău.
Prin rechizitoriul nr. 182/P/2015 întocmit la data de 28.10.2016 de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău (în continuare - D.N.A.) inculpatul a fost trimis în judecată, sub acuzaţia de a fi săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 291 alin. (1) Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000.
În fapt, s-a reţinut (fila. 20 - cap. încadrare Juridică) prin rechizitoriu că fapta inculpatului ar consta în aceea că „în perioada iulie-septembrie 2014, a pretins de la P. O., prin intermediul lui D. I. C., suma de 30.000 euro pentru a-şi exercita influenţa pe lângă angajaţi ai S. SA - Regionala Galaţi şi SC R. SA Bucureşti în vederea încheierii şi derulării unui contract de transport pe calea ferată în beneficiul SC D. T.SRL. Din suma de 30.000 euro pretinsă, D. S. a primit efectiv suma de 22.500 euro, iar în data de 08.10.2015, prin intermediul lui D. I. C. a primit suma de 35.000 lei.
Se arată că inculpatul nu a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată, nu am avut şi nu a pretins că am influenţă pe lângă cei despre care se pretinde că aş fi avut influenţă, nu am primit nicio sumă de bani din cele pretinse de acuzare, nu am promis nimănui vreo intervenţie a mea, iar sub aspectul laturii subiective eventualitatea ca eu să fi implicat alte persoane traficându-mi influenţa spre a se încheia vreun contract de transport, este exclusă! Educaţia mea, felul meu de a fi, structura mea internă nu mi-ar fi permis niciodată să mă implic în vreo faptă de felul celei imputate, iar sugestia că m-aş fi implicat sau aş fi putut apela la fiica mea I. V. spre a se încheia contractul este imposibilă, este de neconceput pentru un om care a dovedit prin fapte că e în măsură a se sacrifica el pentru copii şi în niciun caz a-şi sacrifica eu copii, nici în beneficiul altora şi nici în beneficiul său.
Probele administrate nelegal şi neloial unele dintre acestea şi tendenţios interpretate nu înfrâng de altfel prezumţia de nevinovăţie şi nici nu pot să o înfrângă pentru bunul şi simplul motiv că nu a săvârşit fapta imputată.
Cu privire la nelegalitatea şi lipsa de loialitate a unor probe care au fost administrate în timpul urmăririi penale şi cererea de excludere a acestora.
Cu titlu prealabil, în raport şi de discuţiile făcute în legătură cu momentul până la care probele pot fi înlăturate, care nu este acelaşi lucru cu anularea, chestiunea este tranşată de lege, respectiv de dispoziţiile art. 403 alin. (1) lit. c) Cod proc. penală care prevede că „expunerea hotărârii trebuie să cuprindă motivarea soluţiei cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei si a celor care au fost înlăturate (...)".
Rezultă fără putinţă de tăgadă, textul nefiind interpretabil, că instanţa poate să înlăture probele nelegale şi neloiale şi cu ocazia judecăţii ori a deliberării iar nu doar în camera preliminară, dispoziţiile art. 403 aflându-se în secţiunea deliberarea şi hotărârea instanţei din Cap. II Judecata în primă instanţă, titlul III - Judecata. Ori dispoziţiile relative la Camera preliminară se află în Titlul II - Camera preliminară, art. 342-348. Dacă legiuitorul ar fi vrut să limiteze momentul până la care probele ar fi putut fi excluse doar la procedura în Camera preliminară, atunci art. 403 alin. 1 lit. c) Cod proc. penală, cu referire la înlăturarea probelor ar fi lipsit. Iar textul care există în lege trebuie interpretat în sensul în care este producător de efecte juridice, iar nu în cel în care nu poate produce efecte.
Este de observat, pe de altă parte, că în timp ce în procedura în Camera preliminară, legea prevede că se verifică legalitatea administrării probelor şi că cele nelegale sunt excluse, pentru momentul judecăţii soluţia reglementată de legiuitor este aceea a înlăturării probelor. Şi este firesc ca legiuitorul să fiprocedat în acest mod pentru că judecătorul fondului trebuie să aibă posibilitatea de a dispune cu ocazia judecăţii înlăturarea acelor probe care nu au fost excluse în Camera preliminară şi a căror nelegalitate, neloialitate ori netemeinicie a fost constatată în cursul cercetării judecătoreşti. A susţine contrariul echivalează cu limitarea dreptului de a judeca, de a cerceta el însuşi în mod nemijlocit legalitatea, loialitatea şi temeinicia probelor şi cu instituirea unei proceduri de judecată pur formale. Ar reprezenta o încălcare a principiului nemijlocirii administrării şi al verificării probelor şi a dreptului inculpatului de a fi judecat cu respectarea principiului egalităţii de arme.
Nu excluderea probelor este apărarea principală, dar a înţeles să o dezvolte aici faţă de concluziile orale ale Parchetului cu ocazia dezbaterilor în fond şi care au fost formulate pe larg cu acea ocazie cu referire la cererea noastră de înlăturare a unor probe, cerere întregită prin concluziile orale faţă de ceea ce a rezultat cu evidenţă din cercetarea judecătorească şi probele administrate în cursul judecăţii care au relevat:
a) că martorul denunţător P. O. a acţionat interesat, a făcut denunţul, a sprijinit organele de urmărire penală în montarea de tehnică operativă în spaţiul său privat şi a purtat tehnică de înregistrare audio-video, spre a beneficia de reducerea pedepselor în numeroasele cauze în care a fost cercetat şi trimis în judecată, iar în unele dintre acestea fiind deja condamnat şi solicitând să se facă aplicaţiunea art. 19 O.U.G. 43/2002;
b) că martorul denunţător P. O. a colaborat cu D.N.A. în condiţii de nelegalitate, respectiv nu a fost autorizat în condiţiile art. 138 Cod proc. penală;
c) că martorul denunţător P. O. a acţionat provocator, conform indicaţiilor organelor de urmărire penală, în sensul implicării mele în discuţiile pe care le-a avut cu D. C. şi a provocării unei discuţii telefonice între D. şi mine la data de 08.10.2015, aşa cum rezultă din conţinutul transcrierii convorbirii ambientale din 08.10.2015 - fila 90, voi. 2 D.U.P.
d) că au fost efectuate interceptări, înregistrări şi transcrieri ale unor convorbiri de către alte organe decât cele de urmărire penală, respectiv de către S.R.I., cu încălcarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) Cod proc. penală.
Cererea de înlăturare a probelor a fost formulată pentru o parte a acestora în timpul cercetării judecătoreşti, prin petiţie depusă la dosar pe care o menţinem în totalitate. Am adăugat la aceasta prin concluziile orale solicitarea de înlăturare şi a probei cu declaraţiile martorului denunţător P. O. pentru motivul prev. de art. 102 alin. (2) cu referire la art. 101 alin. (1) şi (3) Cod proc. penală, adică pe motive de nelegalitate a înregistrărilor şi a redărilor şi de neloialitate în privinţa probei cu declaraţiile martorului denunţător interesat P. O..
Prin cererea scrisă depusă la dosarul cauzei la data 22.03.2016 s-a solicitat:
i) să se constate nelegalitatea şi nulitatea tuturor mijloacelor de probă constând în note de redare a interceptărilor de tip voce şi SMS obţinute prin mijloace probatorii nelegale (prin intermediul S.), Serviciul Român de Informaţii neputând efectua acte de urmărire penală în cauză;
ii) să se înlăture de la dosar şi înregistrările (voce, SMS) obţinute nelegal prin intermediul S.;
iii) să se constate nelegalitatea şi nulitatea şi să dispuneţi excluderea tuturor probelor şi mijloacelor de probă aflate la dosarul cauzei, probe şi mijloace de probă obţinute nelegal cu concursul Serviciului Român de Informaţii.
Aşa cum s-a solicitat şi în concluziile orale, se solicită a se avea în vedere dubla nelegalitate a mijloacelor de probă, respectiv a înregistrărilor şi a redărilor convorbirilor purtate de subsemnatul, aflate la dosarul cauzei în voi. II, filele 100-172:
1. pe de o parte, o primă nelegalitate priveşte intervenţia S. în procesul de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, prin obţinerea în mod nelegal, prin mijloacele tehnice ale S., deci prin compromiterea procedeului probator, fapt ce conduce şi la nelegalitatea redărilor;
2. pe de altă parte, cea de a doua nelegalitate priveşte transcrierea direct de către S., în afara procesului penal, deci nelegal, a notelor de redare a convorbirilor,
Sancţiunea este înlăturarea din judecată atât a interceptărilor cât şi a notelor de redare a convorbirilor.
Pentru toate argumentele expuse în cererea scrisă şi cu care nu încarcă în mod nejustificat prezentele concluzii, solicit înlăturarea mijloacelor de probă obţinute ca urmare a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către un organ care nu avea competenţe în acest sens, în acord cu Decizia nr. 51/16.02.2016 a Curţii Constituţionale a României.
Din această decizie se aduce în atenţia instanţei şi considerentul 52 în care Curtea „reaminteşte caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prev. de art 147 alin. (4) din Constituţie. Aceasta înseamnă că pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa celor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-se însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată (a se vedea Decizia nr. 895 din 17.12.2015 - par. 28). In ceea ce priveşte hotărârile definitive această decizie poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) Ut. f), în această cauză, precum şi în cauzele în care au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate similare înaintea publicării prezentei decizii, în M. O. al României (Decizia 508/2014, Decizia 585/2014, Decizia 740/2014)".
În ce priveşte înlăturarea probelor cu declaraţiile martorului denunţător interesat P. O., aceasta se impune în conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (2) cu referire la art. 101 alin. (1) Cod proc. penală, argumentele fiind următoarele: din materialele care sunt publice, dar şi din declaraţiile lui D. şi ale lui P. O., a rezultat că acesta a fost poliţist şi a fost implicat în activităţi ilegale încă din poziţia de poliţist şi şef al Serviciului Cercetări penale a poliţiei Moineşti, iar după ce a fost, pe motive disciplinare, eliminat din poliţie, a săvârşit un lung şir de fapte grave, de acte de înşelăciune, unele cu consecinţe deosebit de grave şi pentru care este cercetat sau trimis în judecată, el fiind şi condamnat de mai multe ori, ultima dată la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 19 din OUG 43/2002.
La o simplă căutare pe Internet, prin intermediul „Google" se relevă un cazier impresionant al acestui personaj, pentru care săvârşirea de infracţiuni a fost mod de viaţă şi atunci când trebuia să apere legea şi să cerceteze pe cei care săvârşesc infracţiuni. Din probe rezultă că P. O. are dispute civile cu foşti parteneri de afaceri, în unele dintre aceste afaceri regăsindu-se şi bunuri care au făcut şi fac obiectul unor cercetări şi condamnări, în operaţiunea pe care presa a intitulat-o „buldoexcavatorul". Şi reamintesc aici, că din probe, rezultă, între altele, că lui D. C. i-a garantat un împrumut cu un buldoexcavator şi un alt împrumut cu un autoturism de lux marca Porsche. Sunt străin de aceste relaţii dintre P. şi D., am luat cunoştinţă de ele în cursul cercetării şi le-am supus atenţiei domniilor voastre pentru că ele descriu personajul.
Un astfel de personaj care se află astăzi, foarte probabil, în executarea unei pedepse privative de libertate, cu o prestaţie lamentabilă şi în faţa instanţei de judecată, a fost folosit de DNA, nelegal şi neloial, pentru a mă implica şi pe mine într-un context infracţional, de care eu sunt în realitate străin.
Dacă D. C. s-a folosit de numele inculpatului D. S. spre a-şi rezolva problemele pe care le-a avut cu P. O. ori spre a săvârşi vreo faptă penală, este desigur, incorect. Se arată că inculpatul a explicat însă în faţa instanţei de judecată relaţia pe care am avut-o cu D. C. şi am să revin asupra acestei chestiuni. Mi-a fost apropiat, mi-a fost aproape ca un membru al familiei, m-a ajutat atunci când am avut nevoie, făcându-mi diverse servicii, l-am ajutat moral şi material atunci când mi-a stat în putinţă. In considerarea ajutorului dat, în perioada cea mai grea din viaţă, respectiv atunci când spre a salva viaţa fiului meu, S., eu i-am donat acestuia un rinichi şi când D. C. s-a pus la dispoziţia noastră oricând am avut nevoie, a procurat medicamente, ne-a transportat la doctori, spitale, clinici, nu am ţinut niciodată contabilitatea sumelor pe care i le-am remis pentru că nici el nu a ţinut o astfel de contabilitate cu mine sau familia mea. Intre mine şi el a existat o relaţie de suflet. Este motivul pentru care, deşi am fost târât fără vină în acest dosar, am înţeles să-mi limitez apărările.
În mod cert însă, P. O., la îndemnul anchetatorilor şi la promisiunea pe care legea însăşi o face denunţătorului prin art. 19 din OUG 43/2002, acesta m-a implicat artificial şi pe mine, în contextul infracţional din care s-a născut acest dosar. Am arătat mai înainte şi este semnificativ în privinţa modului în care am fost implicat fără nici un temei în vreun act sau fapt al meu, în acest dosar, amintind convorbirea lui P. O. din 08.10.2015 din care rezultă limpede că P. O. „îl roagă" pe D. să-mi dea un telefon, că tot el este cel care afirmă „poate facem vreo combinaţie cu el", îi cere insistent să mă sune şi să-mi spună că el, D., „este la P.". Acelaşi P. îi cere să mă dea şi pe mine la telefon spre a-mi spune ceva, demonstrându-se aici că el acţiona conform instrucţiunilor parchetului. Cred, totuşi, că afirmaţia lui P. O. în sensul că „poate facem vreo combinaţie cu el" merită atenţie, pentru că din ea se înţelege suficient de clar că sensul acesteia este că la acel moment el îi sugera că ar putea „face o combinaţie" împreună cu mine. Dacă ar fi făcut deja vreo combinaţie cu mine (traficul ce îmi este imputat, desigur), atunci afirmaţia lui ar fi fost alta: „poate mai facem vreo combinaţie cu el".
Din păcate, D. C. nu numai că s-a conformat cererii de a-i da un telefon, şi de a i-l da pe P. O. la telefon, aşa cum acesta provocator i-a cerut, dar se angajează şi în alte discuţii cu P., folosindu-se de numele său, spre a-1 convinge pe P. să-i dea bani. Bani care, conform Iui D., reprezentau restituirea unei datorii, pe care P. o avea faţă de el, iar conform acuzării ar reprezenta preţul pretinsului trafic de influenţă care ar fi trebuit să se împartă între D. şi mine. Se reaminteşte însă că D., în declaraţiile date, a infirmat categoric teza acuzării, arătând că s-a folosit de numele său în discuţiile cu P. spre a-şi recupera banii pe care acesta din îi datora, şi are toate motivele să cred că acesta este adevărul. Oricum ceea ce susţine acuzarea nu este confirmat de vreo probă obţinută prin mijloace loiale ori legale, fiind rezultatul exclusiv al interpretării de către acuzare a unor interceptări din care nu rezultă ceea ce susţine acuzarea.
Se roagă prin urmare să se constate că proba cu declaraţiile martorului denunţător P. O. reprezintă probe obţinute neloial, iar ceea ce este neloial în conformitate cu art. 101 Cod proc. penală face ca proba să fie nelegală cu consecinţa înlăturării acesteia în conformitate cu art. 403 alin. (1) lit. c) Cod proc. penală.
3. Interceptările convorbirilor din dosar nu pot fi doar prin ele însele probe pentru stabilirea vinovăţiei şi al condamnării.
Independent de împrejurarea că interceptările/înregistrările sunt nelegale şi/sau neloiale şi că trebuie înlăturate în conformitate cu art. 403 alin. (1) lit. c), oricum aceste probe nu pot constitui în lipsa altor probe care să le confirme cu adevărat şi legal, probe în dovedirea vinovăţiei şi în pronunţarea unei soluţii de condamnare. Chestiunea imposibilităţii stabilirii vinovăţiei şi pronunţării unei hotărâri de condamnare doar pe baza unor interceptări neconfirmate veridic de alte probe a fost tranşată de ÎCCJ - Secţia Penală prin Decizia nr. 460/15.05.2014 în dosarul nr. 2170/1/2013, pronunţată într-o cauză în care au fost judecaţi poliţişti, procurori şi judecători şi în care majoritatea celor trimişi în judecată au fost achitaţi.
Astfel, prin Sentinţa 460 ÎCCJ a statuat că: „ Totodată, potrivit alin. 2 al art. 99, inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să o dovedească şi are dreptul de a nu contribui la propria acuzare. Din interpretarea textului de lege menţionat, rezultă că în procesul penal există o legătură indisolubilă între sarcina probei şi prezumţia de nevinovăţie, în sensul că obligaţia de a oferi probe suficiente care să fundamenteze o soluţie de condamnare îi revine acuzării.
Revenind la speţa dedusă judecăţii, înalta Curte apreciază că acuzaţiile aduse inculpaţilor prin actul de sesizare au doar caracterul unor indicii cu caracter infracţional, care nu pot conduce la stabilirea vinovăţiei acestora.
Rechizitoriul se bazează exclusiv pe interceptările discuţiilor purtate de inculpaţi, iar vinovăţia acestora este stabilită de către procuror în urma unei analize pe text a interceptărilor ambientale, fără ca acestea să fie coroborate cu vreo altă probă care să dea consistentă indiciilor rezultate din interceptări.
Totodată, se constată că organul de urmărire penală face doar speculaţii cu privire la conţinutul interceptărilor si apărările pe care si le fac inculpaţii în declaraţiile date în cursul urmăririi penale.
Concluzionând, deşi convorbirile ambientale conţin elemente care să conducă la suspiciunea existenţei unor activităţi cu caracter infracţional, acestea nu sunt coroborate şi cu alte mijloace de probă care să susţină acuzaţiile aduse inculpaţilor.
Înalta Curte apreciază că simpla existenţă a unor discuţii cu conotaţii ilegale care nu sunt concretizate prin administrarea şi a altor probe care să le confirme nu este suficientă pentru stabilirea existentei faptelor şi a vinovăţiei inculpaţilor.
(...) Condamnarea inculpaţilor nu se poate baza exclusiv pe interceptările discuţiilor ambientale, ci acestea trebuie coroborate şi cu alte mijloace de probă care să demonstreze, fără dubiu vinovăţia acestora.
Pronunţarea unei soluţii de condamnare trebuie să fie justificată de probe certe, indubitabile şi nu de supoziţii rezultate din analiza unor fragmente din interceptările efectuate în cauză".
Nici în cauza dedusă judecăţii nici unul dintre martorii audiaţi nu confirmă înregistrările. în ce priveşte pe denunţătorul interesat P. O., afară de faptul că declaraţia acestuia este obţinută în condiţii de nelegalitate/neloialitate, ea se referă doar la ce ar fi aflat de la D., iar D. nu confirmă ceea ce susţine P. O.
În raport de cele înainte arătate, se solicită să se constate că acuzarea se întemeiază în totalitate sau cel puţin covârşitor pe înregistrări şi redări ale acestora care sunt făcute în condiţii de nelegalitate şi că, în acord cu jurisprudenţa ÎCCJ, conformă cu jurisprudenţa CEDO, o hotărâre de condamnare care să se întemeieze exclusiv pe înregistrări în ce mă priveşte pe mine, nu este posibilă.
Inculpatul arată că a dat însă explicaţii pentru toate convorbirile pe care le-am purtat şi conţinutul acestora, am explicat contextul şi relaţiile pe care le-am avut cu D. C., condiţiile în care a fost contractul între SC D. T. SRL şi R., contract încheiat fără vreo intervenţie infracţională din partea mea, aşa cum pretinde acuzarea.
Se solicită prin urmare instanţei să constate că inculpatul se află, sub aspectul probelor avute în vedere în acuzare, într-o situaţie identică cu speţa soluţionată de către înalta Curte de casaţie şi Justiţie prin Sentinţa nr. 460/15.05.2014 în dosarul nr. 2170/1/2013, şi să constataţi că, faţă de materialul probator propus de Parchet şi faţă de probele administrate în faţa instanţei, la fel ca în speţa evocată, dubiile rezultate din coroborarea tuturor acestora nu pot duce decât la o soluţie de achitare, (inclusiv prin aplicarea principiului „ in dubio pro reo ").
4. Consideraţii cu privire la tipicitatea şi elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
Consecvent cu poziţia adoptată în faţa instanţei, prin declaraţia dată şi concluziile orale şi care sunt în acord cu realitatea înţeleg să dezvolt apărările care privesc şi fondul acuzaţiei spre a demonstra lipsa de temeinicie a acesteia.
4.1. Despre tipicitatea infracţiunii
Prin elementele constitutive ale unei infracţiuni se înţelege atât realizarea condiţiilor preexistente infracţiunii, cât şi a conţinutului propriu-zis - latura subiectivă şi latura obiectivă. Potrivit art. 17 alin. (1) Cod penal anterior, în vigoare la data reţinută ca fiind momentul săvârşirii infracţiunilor supuse analizei, „Infracţiune este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală". Codul penal actual defineşte infracţiunea ca fiind „fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o".
Plecând de la noua reglementare a infracţiunii şi modul în care aceasta a fost redată în doctrină, este de reţinut că trăsăturile esenţiale ale infracţiunii sunt:
- prevederea faptei de legea penală (tipicitatea);
- caracterul nejustificat (cauzele justificative);
- caracterul imputabil (cauzele de neimputabilitate).
Doctrina şi jurisprudenţa, inclusiv a Curţii Constituţionale, a arătat că prin norma de incriminare se stabileşte un model abstract al faptei. Pentru a fi relevante penal, faptele trebuie să corespundă descrierii sau modelului tipic din norma de incriminare, adică trebuie să fie tipice. Tipicitatea este tocmai această corespondenţă, concordanţa între trăsăturile faptei concrete şi modelul abstract (tip) prevăzut de norma de incriminare. Tipicitatea apare, aşadar, în trăsătura esenţială a prevederii faptei de legea penală.
Referitor la prevederea faptei de legea penală, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta este, în primul rând o expresie a principiului legalităţii incriminării, prevăzut şi la nivel constituţional - art. 23 alin. (12), cât şi la nivel convenţional - art. 7 paragraful 1 din CEDO. Astfel, prevederea faptei de legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă sau ordonată, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea. respectiv, corespondenţa dintre elementele concrete ale faptei şi cele ale modelului legal de incriminare.
Noţiunea de tipicitate se referă atât la elementele obiective, cât şi la elementele subiective din structura normei de incriminare.
Ambele sunt elemente prin prisma cărora se analizează concordanţa între modelul descris de legiuitor în norma de incriminare şi fapta concret săvârşită. Pentru a interveni răspunderea penală trebuie să existe o concordanţă între trăsăturile faptei concrete şi trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare. Cu alte cuvinte, faptă penală există atunci când au fost realizate toate elementele constitutive ale infracţiunii, absenţa oricărui element constitutiv al infracţiunii lipsind acţiunea penală de temeiul său de drept.1
Curtea EDO, pe acest aspect, a reţinut în numeroase hotărâri că art. 7 par. 1 din Convenţie, care consacră principiul legalităţii incriminării şi al pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor (...), prevede şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie.
4.2. Cerinţele legii penale pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă
Potrivit art. 291 alin. (1) Cod penal, constituie infracţiunea de trafic de influenţă „Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani şi alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani".
Traficul de influenţă reprezintă, în esenţă, o speculare, o exploatare a influenţei pe care făptuitorul o are sau lasă să se creadă că o are asupra unui funcţionar public.
Faţă de vechea reglementare, o deosebire semnificativă este reprezentată de inserarea unei condiţii noi necesare pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii, respectiv aceea ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influenţă că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Realizarea acestei condiţii presupune asumarea din partea făptuitorului a obligaţiei, a angajamentului neechivoc, de a-l determina pe funcţionar să adopte conduita ce formează obiectul vânzării-cumpărării de influenţă, ceea ce echivalează cu o garantare a reuşitei intervenţiei3.
În lipsa unei atare promisiuni, fapta de pretindere, primire ori acceptare a promisiunii de bani sau alte foloase săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, în vederea determinării acestuia să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, va constitui, eventual, infracţiunea de înşelăciune - dar nici asta nu este situaţia în speţă.
Care sunt cerinţele esenţiale pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă?
i) Făptuitorul trebuie să aibă o influentă reală sau să lase să se creadă (în sensul de a-1 convinge pe cumpărătorul de influenţă) că are influenţă asupra funcţionarului public. A avea influentă asupra unui funcţionar public înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea acestuia, a fi în mod real în relaţii bune cu acesta.
Făptuitorul va lăsa să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, atunci când, fără a avea trecere pe lângă acel funcţionar, creează persoanei (cumpărătorului) falsa impresie că se bucură de această trecere. Cerinţa este îndeplinită dacă funcţionarul există în realitate, cumpărătorul ştie acest lucru şi în plus, crede că subiectul activ (traficantul de influenţă) are trecere faţă de acel funcţionar public (sau funcţionar).
Influenţa traficantului (reală sau presupusă) trebuie să reprezinte motivul determinant al acţiunii cumpărătorului de influenţă. In situaţia în care făptuitorul lasă doar să se creadă că are influenţă, deşi nu are, (teza Rechizitoriului) este vorba şi de inducere în eroare, de o înşelăciune pe care însă traficul de influenţă o absoarbe în conţinutul său.
În această variantă (lasă să creadă că are influenţă), infracţiunea de trafic de influenţă se aseamănă cu cea de înşelăciune, pentru că, în ambele situaţii, se creează celeilalte persoane (cumpărătorului de influenţă sau persoanei înşelate) o falsă impresie despre realitate6.
ii) Făptuitorul trebuie să promită că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, chiar dacă această promisiune nu este îndeplinită ulterior ori actul nu este efectuat.
Promisiunea exercitării influenţei, reală sau presupusă, este o condiţie şi o cerinţă esenţială pentru existenta infracţiunii. Ea nu poate fi dedusă, ci trebuie să rezulte din conduita făptuitorului şi demonstrată prin probe.
Actul promisiunii trebuie să fie indubitabil, să fie neechivoc. In lipsa angajamentului expres al exercitării influenţei şi al garantării reuşitei acesteia, fapta va constitui infracţiunea de înşelăciune.7
Această promisiune trebuie să fie convingătoare pentru cumpărătorul de influentă. Trebuie să fie suficient de bine conturată încât să creeze cumpărătorului convingerea că intervenţia va fi făcută.
A promite, înseamnă a-şi asuma, a-şi lua obligaţia de a face un anume lucru, în speţă, de a face intervenţia, cu consecinţa naşterii în persoana cumpărătorului a convingerii că traficantul va face ceea ce a promis. In timp ce în redactarea Codului penal anterior, fapta exista şi dacă autorul nu dezminţea afirmaţiile altei persoane (chiar a autorului infracţiunii corelative de cumpărare de influenţă, sau a altor participanţi) în legătură cu influenţa pe care ar avea-o asupra unui funcţionar şi în aceste condiţii primea, pretindea sau accepta foloase, în condiţiile actualului Cod penal, este necesar a fi îndeplinită această acţiune suplimentară8 prin care autorul făgăduieşte în mod neechivoc determinarea conduitei funcţionarului9.
Pe acest aspect, Înalta Curte a arătat că „aşa cum putem observa noţiunea de promisiune este introdusă ca un element de noutate absolută în ceea ce priveşte această infracţiune, iar Curtea Constituţională a reţinut, la rândul ei, că legiuitorul, prin noul Cod penal, „a descris mai bine modalităţile de incriminare pentru a evita arbitrariul în aplicarea legii penale, ţinând cont de faptul că, în practică, se întâlnesc asemenea modalităţi de săvârşire a faptei.
Curtea Constituţională, pe aspectul instituirii cerinţei esenţiale a promisiunii pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, a arătat că „ un argument în plus care susţine concluzia anterioară, respectiv faptul că, în actuala reglementare a infracţiunii de trafic de influenţă, leşiuitorul a adăuşat o nouă condiţie de tipicitate (nouă cerinţă esenţială), necesară pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii, respectiv aceea ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influentă că îl va determina pe funcţionarul public sau pe o altă persoană dintre cele menţionate de lege să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Curtea reţine că formularea normei penale criticate - „pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta ..." - este redactată clar, pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă, deci pentru existenţa infracţiunii, fiind necesară îndeplinirea cerinţei existenţei influenţei reale sau imaginare (conjuncţia „sau", cu funcţie disjunctivă, având înţelesul curent din limba română - ori/fie, în concret legând noţiuni care se exclud ca alternative), împreună cu/alături de cerinţa ca făptuitorul să promită că îl va determina pe funcţionarul public sau pe o altă persoană dintre cele menţionate de lege să adopte conduita dorită de cumpărătorul de influenţă (conjuncţia copulativă „şi" având funcţia de a lega două cerinţe esenţiale, de a indica o completare, un adaos, o precizare nouă în incriminarea faptei de trafic de influenţă).
Or, Curtea constată că realizarea acestei din urmă condiţii (de a promite influenta asupra funcţionarului) presupune asumarea din partea făptuitorului a obligaţiei, a angajamentului de a-l determina pe funcţionar să adopte conduita ce formează obiectul traficării de influenţă. în aceste condiţii se poate susţine că, în lipsa promisiunii făptuitorului că îl va determina pe funcţionarul public sau altă persoană dintre cele prevăzute de lege să aibă conduita solicitată de cumpărătorul de influenţă, fapta de a pretinde, primi ori accepta promisiunea de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public în vederea determinării acestuia să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă.
Promisiunea poate fi explicită sau implicită, atunci când rezultă din împrejurări de fapt, iar infracţiunea există indiferent dacă intervenţia promisă a avut sau nu loc şi indiferent dacă s-a urmărit efectuarea unui act legal sau ilegal. In aceste condiţii, Curtea reţine că prin reglementarea, în plus, a cerinţei precitate, doar actul de pregătire care se apropie suficient de mult de lezarea valorii sociale ocrotite urmează a fi sancţionat penal, din această perspectivă legea nouă fiind legea penală mai favorabilă, totodată, noul Cod penal reglementând într-un mod mai clar şi previzibil infracţiunea de trafic de influenţă.
Aceeaşi este şi interpretarea înaltei Curţi care a arătat că „apreciază că activitatea de promisiune, prevăzută de art. 291 C. pen. în vigoare, este inclusă în activitatea de determinare la care făptuitorul se obliga anterior, conform cerinţei prevăzute de vechea codificare. Cu alte cuvinte, se consideră că folosirea, în reglementarea anterioară, a expresiei „pentru a-l determina" semnifica o garanţie din partea vânzătorului de influenţă în sensul reuşitei intervenţiei sale pe lângă funcţionarul public, aspect care presupunea o obligaţie de rezultat, pe când, în situaţia actuală, subiectul activ are o obligaţie de diligentă, care permite, însă, spre deosebire de vechea codificare, o distincţie clară cu privire la intenţia infracţională a subiectului activ.
Astfel, aspectul introdus cu privire la promisiunea determinării conturează mai precis latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă şi permite o delimitare netă de alte infracţiuni (spre exemplu, înşelăciunea), intenţia clară a legiuitorului fiind aceea de a sublinia că nu orice pretindere de influenţă, chiar şi fară a avea aparenţa minimală a unui act real de corupţie, constituie trafic de influenţă, ci doar acel act de pregătire (pentru o posibilă faptă viitoare de luare de mită) care se apropie suficient de mult de lezarea valorii sociale care trebuie sancţionată penal conform art. 291 C. pen..
Cu deosebită importantă raportat la speţă, se menţionează si că în legătură cu subiectul activ al infracţiunii de trafic de influenţă este esenţial a se reţine
că „In cazul infracţiunii de cumpărare de influenţă săvârşită prin intermediar, cumpărătorul este autor, iar nu instigator la această infracţiune. Ca atare, nu se poate spune că intermediarul ar fi fost instigat de către cumpărător. In realitate, intermediarul, deşi înfăptuieşte chiar acţiunea tipică prevăzută în textul de incriminare (darea banilor de pildă), efectuând această activitate ca un act de înlesnire a activităţii cumpărătorului de influenţă (care poate comite infracţiunea direct sau indirect), nu poate fi considerat decât un complice la infracţiune.
Cumpărarea de influenţă prin intermediar constituie infracţiune numai dacă promisiunea, oferta sau folosul ajunge la traficant, nu şi atunci când acţiunea tipică, necunoscută traficantului, se opreşte la intermediar. În asemenea situaţie, neputându-se reţine existenţa infracţiunii în sarcina autorului, nu poate fi reţinută nici calitatea de complice în persoana intermediarului.
Activitatea de mijlocire între cumpărătorul şi vânzătorul de influenţă pe care o desfăşoară intermediarul va constitui, după caz, complicitate la cumpărarea de influenţă sau la vânzarea de influenţă, după cum a înţeles să ajute, prin acţiunile sale, pe cumpărătorul sau pe vânzătorul de influenţă. După cum cumpărătorul de influenţă nu este complice sau instigator la cumpărarea de influenţă, nici în persoana intermediarului nu se pot reţine două infracţiuni în concurs (cumpărare şi vânzare de influenţă), atunci când, înţelegând să ajute unul dintre participanţii la trafic, intră automat în contact şi cu celălalt.14"
Cât priveşte latura subiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă, aceasta se poate realiza doar cu intenţie directă calificată. Adică o intenţie caracterizată printr-un scop special, acela al determinării funcţionarului public sau a altui funcţionar să facă sau să nu facă, ori să întârzie sau să urgenteze un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu, ori să facă un act contrar acestor atribuţii.
5. Infracţiunea de trafic de influenţă imputată inculpatului D. S. se arată că nu există. Din probe se arată că nu rezultă că ar fi săvârşit fapta imputată şi nici elementele vinovăţiei sale.
5.1. Pornind de la analiza elementelor constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii, analiză mai sus expusă, şi păstrându-ne în coordonatele rechizitoriului, pentru a putea reţine vinovăţia subsemnatului, din probele administrate în dosar nu rezultă elemente materiale şi elementele vinovăţiei mele, soluţia fiind cea de achitare:
a) Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă:
Nu există, în realitatea obiectivă a probelor din dosar, „pretinderea" vreunui folos exercitată de mine la P. O., în vederea încheierii vreunui contract;
Nu există probe care să dovedească discuţii/înţelegeri purtate între subsemnatul şi D. I. C., prin care să fi transmis acţiunea de „pretindere" dar şi „promisiunea" - element constitutiv obligatoriu şi esenţial al infracţiunii de trafic de influenţă, către cumpărătorul de influenţă P. O., prin „intermediarul" D..
Subsemnatul nu am avut influenţă, nu mi-am exercitat vreo influenţă şi nici nu am pretins a avea o asemenea influentă, nu am promis că voi face ceva în sensul susţinut de acuzare, respectiv al traficului de influenţă.
Contractul de transport în discuţie a fost încheiat şi s-a derulat fără vreo intervenţie a subsemnatului;
b) Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii de trafic de influenţă:
- Nu există probe din care să rezulte elemente ale laturii subiective, respectiv intenţia directă calificată, cerută de textul incriminator, şi nici nu pot exista asemenea probe de vreme ce nu există probe cu privire la latura obiectivă a infracţiunii, lipsind cu desăvârşire elementele materiale ale infracţiunii.
Sistematizând elementele sale de tipicitate, rezultă că traficul de influenţă presupune ca:
a) Exercitarea influenţei să fie condiţionată de pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase;
b) Promisiunea făcută de către traficantul de influenţă cumpărătorului de influenţă în sensul determinării funcţionarului în adoptarea unei conduite anume;
c) Ipotetica îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către funcţionar să fie determinată de influenţă exercitată acestuia de către traficantul de influenţă.
Analizând substanţa actului de executare prevăzut în normă, este lesne de observat că textul cere ca eventuala obţinere a unui folos să fie rezultatul unei solicitări exteriorizate şi efective din partea celui care îşi trafichează influenţa sau a unei oferte cu aceleaşi atribute din partea cumpărătorului de influenţă. In lipsa unei asemenea exteriorizări nu ar putea fi lezată valoarea socială protejată în maniera prescrisă în norma de incriminare, neputându-se constata o reală traficare a influenţei. Semantica actelor alternative de executare conţinute de textul de incriminare confirmă că acestea trebuie să îmbrace o formă exterioară, determinabilă în probele aflate la dosarul cauzei.
În forma pretinderii, este clar că această pretindere trebuie să fie exteriorizată de către traficant, deoarece însăşi semantica verbului cere existenţa unui destinatar (a pretinde înseamnă în mod evident în acest context a cere de la altă persoană);
În varianta primirii, primirea poate exista doar dacă există cineva care dă. Cumpărătorul de influenţă trebuie să dea în mod conştient, cunoscând semnificaţia sumei pe care o remite (cea de element determinant pentru traficarea influenţei);
În varianta acceptării promisiunii, trebuie dovedită existenţa formularea de către cumpărător a promisiunii şi, subsecvent, acceptarea de către traficant a acestei promisiuni.
Faţă de conţinutul normei de incriminare, trebuie întotdeauna dovedită promisiunea formulată de către traficantul de influenţă cumpărătorului de influenţă.
La nivel probatoriu este necesară deci o structură bilaterală de comitere formată din părţi care acţionează în plan obiectiv şi subiectiv cu scopul traficării respectiv cumpărării influenţei.
În speţă, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D. S. se arată că nu există, pretindere, nu există promisiune, nu există primire. Nu există aşadar niciuna dintre cerinţele care sunt esenţiale pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, lipsind elementul material al infracţiunii, cu consecinţa directă şi a lipsei laturii subiective.
Caracterul extern şi detectabil în realitatea materială al actului de traficare este constatat şi de practica judiciară: „a primi bani sau alte foloase însemnă preluarea (n.n. dovedită) de către făptuitor (persoana care are influenţă sau a lăsat să se creadă că are influenţă) a unei sume de bani, a unui bun, etc; a pretinde bani sau alte foloase înseamnă formularea de către făptuitor, în mod expres sau tacit, a cererii de a i se remite o sumă de bani ori a i se da un bun, iar a accepta promisiuni sau daruri înseamnă a-şi manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite, toate în scopul de a determina un funcţionar să facă ori să nu facă un act ce ţine de resorturile atribuţiilor sale de serviciu" - Decizia ÎCCJ nr. 1414/2009.
Având în vedere necesitatea unui act de primire ca premisă a folosului obţinut de către traficant, se poate afirma în mod concluziv că este insuficient ca folosul să fie obţinut ca urmare a unei dorinţe neexteriorizate printr-un act concret de traficare de a obţine un folos material.
Simpla însuşire a folosului material nu poate fi echivalată cu actul de primire cuprins în norma penală, tocmai pentru că acesta trebuia să fie consecinţa unei convenţii „sinalagmatice", având ca obiect traficarea influenţei, în care părţile s-au angajat conştient.
Aşadar, în cadrul analizei privind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă trebuie în mod obligatoriu să existe exteriorizări dovedite ale modalităţilor alternative ale infracţiunii, aceste exteriorizări trebuind să se desprindă din probele de la dosar, lipsa acestora neputând fi compensată cu elemente extrinseci tipicităţii faptei.
De asemenea, nu este suficient ca însuşirea folosului să fie constatată (chiar dacă în speţă nu este dovedit acest lucru), pentru a concluziona în sensul existenţei faptei de trafic de influenţă. O asemenea interpretare contrazice chiar norma de incriminare care cere ca folosul material obţinut să fie consecinţa unei vânzări-cumpărări a influenţei, „convenţie" în care fiecare parte acţionează cu scopul aferent poziţiei de pe care se află (vânzător, respectiv cumpărător de influenţă).
A proceda altfel decât constatând din probe existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii, este un demers defectuos şi în contradicţie cu tipicitatea faptei, fiind, în acelaşi timp, şi extrem de periculos prin aceea că se poate foarte uşor aluneca în arbitrariu, cât timp lipsa elementelor constitutive prevăzute de normă ar fi suplinită prin elemente subiective prezumate.
Lipsa unui element obiectiv/cerinţe esenţiale dintre cele alternativ prevăzute de norma penală, dar reţinerea acestuia pe baza presupunerilor ce ţin de subiectiv (şi, de multe ori, de modalitatea în care este construit rechizitoriul), creează probleme şi la nivelul laturii subiective a faptei. Este imposibil, să fie reţinută existenţa intenţiei vizavi de actul de executare (care presupune dovedirea tuturor elementelor de tipicitate) atunci când din realitatea obiectivă lipseşte tocmai actul de executare imputat traficantului de influenţă15.
Analiza probelor din dosar (urmărire penală şi instanţă).
Procedând la analiza obiectivă a probelor din dosar concluzia la care se ajunge este aceea că niciuna dintre probele pe care acuzarea se sprijină, nu are nici de una singură, nici coroborate, aptitudinea de a dovedi vinovăţia subsemnatului, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina subsemnatului şi nici elementele tipice ale infracţiunii, astfel:
5.2.1. Denunţul/declaraţiile lui P. O.
La dosarul cauzei se află declaraţiile lui P. O., astfel: Denunţul formulat la data de 15.09.2015 (voi. 1 DUP, f. 1-4); Declaraţiile de martor din data de 06.10.2015 şi 08.10.2015 (voi. 1 DUP, f. 72-81); intermediarului la dare de mită" - Dr. S. B., D.-A. Ş.; Declaraţie de martor din data de 22.03.2016, dată în faţa instanţei (voi. instanţă, f. 164);
i) O primă observaţie ţine de modalitatea în care trebuiesc analizate declaraţiile date de un denunţător într-o cauză penală.
Particularităţile infracţiunilor de corupţie, care, aşa cum am menţionat, implică doi autori distincţi ai infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă, determină însă şi o analiză atentă a declaraţiilor martorului denunţător, analiză la care vor fi avute în vedere următoarele elemente:
Stabilirea bunei sale credinţe;
Stabilirea interesului în cauză;
Dacă denunţătorul are sau nu are cazier sau dacă este cercetat pentru alte fapte de natură penală;
împrejurările formulării denunţului;
Dacă se află sau nu sub influenţa unei persoane;
Dacă a fost determinat de către organele de urmărire să formuleze denunţul, mai ales în situaţia martorului cercetat pentru infracţiuni;
Dacă a provocat săvârşirea infracţiunii, în scopul obţinerii de probe.
în mod evident denunţătorul P. O. nu este şi nu poate fi socotit ca fiind de bună credinţă. Este un personaj dubios, cercetat penal în multe cauze privind infracţiuni grave, interesul său în formularea unui denunţ fiind acela de reducere a limitelor de pedeapsă în alte cauze în care este cercetat/judecat.
Cu privire la faptul că denunţătorul P. O. este cercetat în multe cauze penale dar şi că este un „ denunţător de profesie " stau mărturie extrasele de pe portalul instanţelor de judecată precum şi propriile declaraţii: „mai am şi alte dosare pe rolul tribunalului în care am calitatea de inculpat. Am o pedeapsă de 3 ani cu supraveghere pentru cumpărare de influenţă. Este adevărat că am cerut aplicarea art. 19 (...) nu-mi amintesc dacă pentru condamnarea primită să fi beneficiat de acelaşi articol" (declaraţia din data de 22.03.2016 dată în faţa instanţei, fila 7, fila 167 voi. Instanţă). în prezent conform postărilor pe site-ul instanţelor din Bacău, rezultă că acesta este condamnat definitiv la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi că este în curs de judecată, între altele, şi pentru săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
De asemenea, se observă că denunţul din data de a fost formulat în condiţii suspecte (dactilografiat) existând presupunerea rezonabilă că a fost determinat de către organele penale să formuleze acest denunţ. Din acel moment P. O. s-a aflat sub puterea Parchetului acţionând potrivit dispoziţiilor acestuia şi a fost folosit în calitate de colaborator, în mod nelegal, poziţie de pe care a provocat şi o discuţie telefonică între mine şi el prin intermediul lui D. C..
P. O. a avut comportament provocator, grăitor fiind momentul imediat înaintea flagrantului, când denunţătorul a solicitat să discute telefonic cu subsemnatul: „astăzi l-am rugat să îl sune şi să îi spună de faţă cu mine că a primit toţi banii. D. I.C. a vorbit la telefon cu D. S. şi mi l-a dat şi mie, ocazie cu care i-am spus acestuia că i-am dat toţi banii şi că îi mulţumesc pentru ajutor" (fila 3 - declaraţie din data de 08.10.2015, fila 81 voi. 1 DUP).
În realitate în convorbirea lui P. O. cu mine D. S. din data de 8 oct. 2015 (singura convorbire telefonică dintre noi, care a fost provocată de P. şi s-a desfăşurat pe telefonul lui D. C.) el nici nu spune nimic despre bani, despre faptul că „mi-a dat toţi banii şi nici că îmi mulţumeşte", chestiune care se poate constata uşor din înregistrare. Acest lucru (lipsa oricărei referiri la vreo sumă de bani în discuţia cu mine) nu poate avea are o explicaţie simplă:
- Nu avea de ce să spună aşa ceva. Nu am avut nici cu el nici cu altcineva vreo discuţie pe această temă a vreunei sume de bani care să-mi parvină de la P., fie şi printr-un intermediar;
- dacă P. O. ar fi făcut o astfel de afirmaţie în discuţia cu mine, ea ar fi fost urmată, cel mai probabil, de reacţia mea care ar fi demonstrat cel puţin faptul că nu ştiu despre ce vorbeşte.
- Această afirmaţie este făcută însă de P. în faţa instanţei, dar ea este evident mincinoasă şi contrazisă de conţinutul convorbiri dintre el şi mine din data de 8 oct. 2015, demonstrându-se astfel lipsa de sinceritate a acestui martor-denunţător interesat de a obţine certificatul prevăzut de art. 19 din OUG nr. 43/2002 spre a beneficia de reducerea pedepselor în cauzele în care era cercetat ori trimis în judecată.
Denunţul şi cele 3 declaraţii date de el conţin inadvertenţe şi contraziceri care dovedesc faptul că P. O. minte în mod constant pentru atingerea unui singur obiectiv şi anume obţinerea reducerilor limitelor de pedeapsă prin formularea de denunţuri conţinând fapte închipuite.
ii) Că declaraţiile lui P. O. sunt mincinoase rezultă şi din următoarele:
Inadvertenţele majore legate de sumele de bani pe care denunţătorul pretinde că le-ar fi remis lui D. I. C., fie „ i-am dat lui C. suma totală de 260.000 lei din care echivalentul a 30.000 euro au fost pentru D. S. iar diferenţa pentru C." (fila 4 - denunţ formulat la data de 15.09.2015 - voi. 1 DUP, f. 1-4), fie „până la începutul lunii decembrie 2014 i-am dat lui D. I. C. suma de 160.000 lei. Din această sumă eu i-am spus lui că 30.000 euro să îi dea lui D. S., diferenţa fiind pentru el. (...) In total i-am dat lui D. I. C. până în momentul de faţă suma de 220.000 lei." (fila 6 - declaraţia de martor din data de 06.10.2015 - voi. 1 DUP, f. 72-81), fie „până la nivelul lunii septembrie 2015, i-am dat efectiv lui D. I.C. suma totală de 287.000 lei. Din această sumă el trebuia să îi dea lui D. S. echivalentul a 30.000 euro, însă nu i-a dat acestuia întreaga sumă. (...) i-am dat toţi banii conveniţi, respectiv 260.000 lei pentru D. I. C. şi echivalentul în lei a 30.000 euro pentru D. S. (n.n. 395.000 lei)" (fila 2 - declaraţia de martor din data de 08.10.2015 - voi. 1 DUP, f. 80). în fine, în faţa instanţei, denunţătorul a declarat că „ am făcut foarte multe plăţi şi pentru D. S. şi pentru C., în total cam 260.000 lei noi, asta reprezentând partea lui C., plus 22.000 euro lui D. S. (n.n. 359.000 lei)". Singura explicaţie pentru diferenţele foarte mari între sumele arătate în toate cele 4 declaraţii este că denunţătorul minte. Remarcaţi vă rog inadvertenţele între sumele pretins remise lui D., faptul că el îi spune că acesta din urmă să-mi remită bani (nu avea de ce, rezultă clar din declaraţia lui P. că eu nu m-am întâlnit cu el, nu i-am cerut nimic, nu i-am promis nimic), că el susţine că D. nu mi-ar fi dat întreaga sumă, iar acesta din urmă nici nu avea de ce să-mi dea vreo sumă de bani.
Mai mult, faţă de cele arătate în denunţ, declaraţia de martor a lui P. O. diferă substanţial şi arată faptul că, denunţătorul nu a avut o poziţie sinceră, arătând in faţa instanţei de judecată că anumite sume au fost plătite lui D. cu titlu de datorie pentru mărfurile cumpărate de la acesta (detergenţi), deşi în denunţ aceiaşi sumă de bani P. o arată ca fiind plătită lui D. pentru traficarea influenţei.
Asumarea, respectiv neasumarea calităţii de administrator de fapt/beneficiar real al SC D. SRL. „ declar că afacerea era de fapt a mea şi doar mă foloseam de firma D. pentru derularea acesteia " (fila 3 - declaraţia de martor din data de 06.10.2015 - voi. 1 DUP, f. 72-81) fie „nu cunosc, este problema lui D." (întrebat fiind de către avocatul meu „de ce a lăsat filele CEC D. atunci când a încheiat contractul cu C. Galaţi? ") (fila 8 a declaraţiei date în faţa instanţei).
Neverosimilitatea sumei indicate ca fiind remisă către D. I. C. raportat valoarea contractului şi la marja de profit a societăţii. Astfel, este neverosimil ca denunţătorul să fi remis 220.000 lei (cea mai mică sumă declarată) sau 395.000 lei (cea mai mare sumă declarată) în condiţiile în care valoarea întreagă a contractului a fost de aproximativ 1.300.000 lei iar marja de profit a societăţii I. era, potrivit propriei declaraţii (dată în faţa instanţei) de 7%. In acest context şi afirmaţia că a obţinut un profit de „30-40.000 lei" nu poate fi adevărată.
Contradicţiile în privinţa procentului reprezentând suma remisă către D. I. C., fie 20% („ C. mi-a spus că, (...) vrea un procent de 20% din valoarea facturilor fără TVA pe care urma să le emită D. către I." - fila 4 denunţ din data de 15.09.2015, „în acelaşi timp, D. I. C. mi-a spus că vrea şi el un procent de 20% din valoarea facturilor ce urmau să fie emise de către R.", „D. I. C. mi-a pretins cei 20% din afacere " - filele 4 şi 6 ale declaraţiei de martor din data de 06.10.2015), fie 10% ( „C. mi-a spus că pentru a încheia contractul cu R. lui D. trebuie să-i dăm tot 30.000 euro, iar el a cerut 10%", „înţelegerea a fost (...) el să-şi încaseze pe parcursul contractului 10% " - filele 4, 5 a declaraţiei date în faţa instanţei la data de 22.03.2016).
Dar dincolo de lipsa de credibilitate a lui P. O., denunţul şi declaraţiile acestuia nu dovedesc săvârşirea vreunei fapte penale şi cu atât mai puţin nu dovedesc săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către subsemnatul, dimpotrivă tot ceea ce declară P. O. se presupune că i-ar fi fost spus de către D. I.C..
Relevante în sensul că expunerile lui P. O. reprezintă relatări ale discuţiilor sale cu D. I. C. şi că P. O. nu a avut nicio discuţie cu inculpatul D. S..
Declaraţiile lui D. I. C..
S-a arătat mai înainte că inculpatul s-a aflat într-o relaţie foarte apropiată cu D. C., care s-a consolidat în anii 2010-2012 când a fost alături de mine şi de familia mea, acordându-ne permanent ajutor prin transportul meu şi al fiului meu la doctori, spitale, clinici de specialitate şi procurând medicamentele necesare după operaţia de transplant renal la care a fost supus fiul meu, D. S., operaţie pentru care au am donat un rinichi. D. C. a făcut gesturi de omenie şi faţă de care nu de puţine ori l-am tratat ca pe un adevărat membru al familiei.
Se arată că a intenţionat să facă cu acesta o casă de expediţii dată fiind experienţa sa profesională şi puterea de muncă a lui D. C.. Evident că avea nevoie pentru aceasta şi de un capital social pe care urma să-1 aducă D. C..
Acesta este contextul în care a discutat de mai multe ori cu D. despre sumele de bani pe care el trebuia să le recupereze, dar niciodată acesta nu m-a informat cine este debitorul său. Şi este de remarcat faptul că P. O., confirmă faptul că eu nu ştiam nimic despre acest lucru.
Împrejurarea că D. s-a folosit de numele său este o împrejurare care îi este străină şi nu s-a aflat sub controlul său. Dar D. confirmă în faţa instanţei că el nu a promis nicio intervenţie şi că lui nu i-a remis nicio sumă de bani dintre cele pe care acuzarea pretinde că i le-ar fi remis. Este de altfel de remarcat şi faptul că, pe baza unui raport de constatare cu privire la sumele de bani vehiculate de D. se trage o concluzie care este lipsită de orice legătură cu el, anume aceea că mi i-ar fi remis astfel de sume de bani. Iar această susţinere este făcută împotriva faptului că D. C. a declarat răspicat, în faţa instanţei, că nu i-a remis vreo sumă de bani.
Declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.
Niciunul dintre ceilalţi martori care au fost audiaţi în cauză nu confirmă acuzaţiile parchetului.
Mai mult, martorul R., reprezentant al D. şi semnatar al contractului încheiat între D. şi R., confirmă în totalitate ceea ce am declarat eu în faţa domniilor voastre. în acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorilor S. T. I. şi S. D. care au afirmat răspicat că eu nu am avut nicio legătură nici cu încheierea, nici cu derularea contractului în cauză.
Declaraţia inculpatului D. S.
În ce priveşte declaraţia sa, se limitează la a spune că ea reflectă adevărul şi este confirmată întrutotul de martorii R. I., S. T. I. şi S. D. precum şi de D. C.
Circumstanţe personale.
Soluţia corectă şi în care crede cu tărie este cea de achitare. Cercetând inexistenţa laturii subiective a infracţiunii, se roagă să se observe şi să se creadă că el, D. S. este cu adevărat omul pe care îl descriu cei care, cunoscându-mă, au scris caracterizările pe care le-am depus la dosar. Că este omul care, după o muncă de ani de cercetare în biblioteci, arhive, lăcaşuri de cultură, a scris cărţile pe care le-am depus pe masa domniilor voastre. Că este omul care s-a jertfit în adolescenţă spre a-şi ajuta fratele să îşi urmeze studiile şi să devină medic şi profesor la U.M. din Bucureşti. Că este omul care a donat un rinichi fiului său pentru a-i salva viaţa. Că nu e structural omul care să comită nu o faptă penală, ci nici măcar o simplă faptă rea. Că în cei 68 de ani de viaţă nu a comis nici un act sau fapt de care să-i fie ruşine. Că şi-a câştigat prin muncă prestigiul de care se bucură nu doar în societatea gălăţeană, ci şi în lumea oamenilor de ştiinţă şi a oamenilor de artă. Că a fost toată viaţa un om onest. Un om al binelui şi al muncii. Al cărţilor şi al scrisului.
Având în vedere toate motivele expuse mai sus, se solicită ca, în temeiul dispoziţiilor art. 396, alin. 1 şi 5 Cod proc. penală raportate la cele ale art. 16, alin. 1, lit. a) sau c) Cod proc. penală să dispuneţi achitarea inculpatului D. S. pentru fapta de trafic de influenţă.”
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
I. LATURA PENALĂ
1. În fapt :
În vara anului 2014, martorul P. O. a stabilit cu numitul O. V. să deruleze o afacere în domeniul transportului de cereale pe calea ferată prin intermediul SC D. T. SRL Vânători-Neamţ administrată de R. I..
Intenţia acestora, potrivit declaraţiilor lui P. O. şi R. I. era ca, prin încheierea unui contract cu S. SA, să îşi procure servicii de transport pe calea ferată, servicii pe care să le revândă către societăţi cu profil agricol de pe raza judeţului Neamţ. În planificarea acestei afaceri, un rol determinant l-a avut faptul că P. O. îl cunoştea pe inculpatul D. I. C. iar acesta se afla în relaţii de prietenie cu inculpatul D. S., la acea dată consilier al directului C.Z.G., cu atribuţii de manager al acestei unităţi.
Astfel, în vara anului 2014 P. O. a luat legătura cu inculpatul D. I. C. şi prin intermediul acestuia cu inculpatul D. S.. Acesta din urmă a fost de acord să faciliteze încheierea contractului solicitat însă a pretins suma de 30.000 euro pentru a-şi exercita influenţa asupra angajaţilor care trebuiau efectiv să încheiere contractul, sumă cu care P. O. a fost de acord.
Pentru a se garanta remiterea acestei sume pe parcursul derulării contractului, la solicitarea inculpaţilor, P. O. i-a predat lui D. I. C. autoturismul marca P. cu numărul de înmatriculare BC --- şi cheile de la acesta, întocmindu-se şi un contract de vânzare cumpărare.
Ulterior, potrivit declaraţiilor martorilor P. O. şi R. I., au fost derulate negocieri cu S. SA - C.Z. Galaţi însă contractul nu a mai fost încheiat. Potrivit declaraţiilor inculpatului D. I. C., motivul comunicat de inculpatul D. S. a fost faptul că angajaţii responsabili cu contractarea au constatat că SC D. T. SRL nu prezintă suficiente garanţii pentru respectarea obligaţiilor ce urmau să şi le asume. În aceste condiţii, autoturismul susmenţionat a fost restituit denunţătorului P. O.
Tot potrivit declaraţiilor inculpatului D. I. C., la solicitarea lui P. O., a luat din nou legătura cu inculpatul D. S. pentru ca acesta să faciliteze încheierea aceluiaşi tip de contract cu o altă societate.
Inculpatul D. S. a reiterat pretinderea sumei de 30.000 euro pentru a-şi exercita influenţa angajaţilor SC R. SA. Totodată, D. I. C. i-a pretins pentru sine lui P. O. un procent de 20 % din valoarea facturilor ce urmau a fi emise de SC R. SA către SC D. T. SRL, folos ce a fost estimat la acel moment la suma de 260.000 lei şi solicitat ca urmare a traficării influenţei pe lângă D. S.. Din actele aflate la dosarul cauzei şi din convorbirile ambientale interceptate şi înregistrate reiese că influenţa pe care inculpatul D. S. o invoca pe lângă factorii de decizie din cadrul SC R. SA era bazată pe faptul că fiica acestuia, I. V., era administrator al acestei societăţi (SC R. SA este casa de expediţie a S. SA, aceasta din urmă deţinând 91,76% din acţiuni).
P. O. a fost de acord cu remiterea sumelor de 30.000 euro şi 260.000 lei, dar în mod eşalonat, pe parcursul derulării contractului de transport. D. I. C. a consimţit la această eşalonare şi, pentru a se garanta remiterea sumelor pretinse a preluat din nou autoturismul marca P. cu numărul de înmatriculare BC ---.
Urmare a acestor înţelegeri între SC R. SA şi SC D. T.SRL a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 1563/02.09.2014. Contractul a fost derulat în perioada septembrie – octombrie 2014 fiind efectuate transporturi de cereale în beneficiul SC M. SA Roman jud. Neamţ şi SC T. - B. SRL Piatra Neamţ jud. Neamţ.
Pentru a se asigura un control asupra sumelor de bani ce urmau a fi încasate, a fost creat un circuit financiar, după cum urmează: pentru serviciile efectuate, SC R. SA emitea facturi către SC D. T. SRL, SC D. T. SRL emitea facturi către SC I. SRL Bacău (administrată de P. O.), SC I. SRL emitea facturi către SC G. F. R. SA iar SC G. F. R. SA emitea facturi către beneficiari (SC M. SA şi SC T. - B. SRL). Interpunerea SC G. F. R. SA a fost determinată de exclusivitatea pe care această firmă o avea cu beneficiarii finali în ceea ce priveşte transportul pe calea ferată. Practic, SC M. SA şi SC T. - B. SRL plăteau transportul către SC G. F. R. SA iar aceasta achiziţiona serviciile de transport de la SC R. SA prin intermediul societăţilor controlate de P. O..
În perioada octombrie – noiembrie 2014, SC R. SA a emis către SC D. T. SRL facturi fiscale în valoare totală de 1.307.504,15 lei fără TVA. Aferent facturilor emise de SC I. SRL către SC G. F. R.SA a fost încasată, prin virament bancar, suma totală de 570.179,39 lei, restul făcând obiectul unei compensări, în contul unor datorii anterioare ale lui P. O. către SC G. F. R. SA. Cea mai mare parte din suma de 570.179,39 lei, încasată de SC I. SRL, a fost retrasă în numerar de către P. O..
Din această sumă, în perioada octombrie 2014 – mai 2015, P. O. a remis lui D. I. C. suma totală de aproximativ 220.000 lei. Această sumă a fost remisă atât în numerar cât şi prin viramente bancare ori prin mandate poştale. Astfel, potrivit constatării tehnico-ştiinţifice efectuate în cauză, în contul lui D. I. C. a fost virată de către SC I. SRL suma totală de 43.500 lei, respectiv 24.500 lei pe data de 11.11.2014, 15.000 lei pe data de 09.12.2014 şi 17.500 lei pe data de 14.05.2015.
De asemenea, a fost remisă suma de 22.500 de euro pentru inculpatul D. S.
Deoarece inculpaţii nu au încasat în totalitate sumele de bani pretinse de la P. O., în cursul anului 2015 cei doi au început să facă presiuni asupra acestuia pentru remiterea banilor, conform înţelegerii iniţiale.
Ca urmare, în data de 8.10.2015, inculpatul D. I. C. a primit de la P. O. 75.000 de lei reprezentând atât restul din suma pretinsă pentru sine, respectiv 40.000 de lei cât şi cel cuvenit inculpatului D. S., respectiv 35.000 de lei, echivalentul a 7.500 de euro.
Situaţia de fapt rezultă din probatoriul administrat la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească: denunţul formulat de numitul P. O. la data de 15.09.2015, declaraţia de suspect din 08.10.2015 dată de D. I. C., declaraţia de suspect din 08.10.2015 dată de D. S., declaraţia de inculpat din 08.10.2015 dată de D. I. C., declaraţia de inculpat din 08.10.2015 dată de D. S., declaraţiile de martor din 06.10.2015 şi 08.10.2015 date de P. O., declaraţia de martor din 08.10.2015 dată de R. I., declaraţia de martor din 08.10.2015 dată de M. S., proces verbal nr.182/P/2015 din 06.10.2015 încheiat cu ocazia consemnării seriilor bancnotelor ce compun suma de 75.000 lei, proces verbal nr.182/P/2015 din 07.10.2015 de marcare criminalistică, planşă fotografică privind cele 22 bancnote marcate chimic din componenţa sumei de 75.000 lei, planşă Fotografică privind momente din cadrul procedurii de constatare din data de 08.10.2015, proces verbal nr.182/P/2015 din 08.10.2015 privind efectuarea percheziţiei autovehiculului deţinut de D. I. C. şi înscrisurile ridicate cu ocazia acestei percheziţii (+ fotocopie agendă ridicată), declaraţia de martor din 13.10.2015 dată de I. V., declaraţia de martor din 09.10.2015 dată de M. G., declaraţia de martor din 12.10.2015 dată de L. A.-C., documentele înaintate cu adresa nr.3023/15.10.2015 a R. B. (extrase de cont, rulaje pentru perioada 01.09-08.10.2015, formulare, certificate, etc.), adresa nr.3032/19.10.2015 a R. B., proces verbal nr.182/P/2015 din 24.09.2015 privind imprimarea conţinutului pasajului de înregistrare ambientală audio video din 24.09.2015 împreună cu convorbirile ambientale înregistrate din 24.09.2015 dintre D. I. C. şi P. O., planşă fotografică privind fotografii judiciare din timpul întâlnirii dintre D. I. C., şi P. O. din 24.09.2015, proces verbal nr.182/P/2015 din 08.10.2015 privind imprimarea conţinutului pasajului de înregistrare ambientală audio video din 08.10.2015 împreună cu convorbirile ambientale dintre D. I.C. şi P. O., proces verbal nr.182/P/2015 din 19.10.2015 privind imprimarea conţinutului convorbirile telefonice dintre D. I. C. şi D. S., în baza mandatelor de supraveghere tehnică nr.507/16.09.2015 şi 557/25.09.2015, documente listate în urma verificării în baza de date a ONRC privind SC R. SA, SC D. T. SRL şi SC I. SRL, documente ridicate de la S. SA înaintate cu adresa DNA ST Galaţi nr. 1630/II-5/2014 din 08.10.2015, raportul de constatare tehnico ştiinţific din 08.10.2015 împreună cu anexele la acesta, documente ridicate de la P. O. în baza proceselor verbal din 06.10.2015, 29.09.2015 şi 25.09.2015, planşă fotografică privind paginile din agenda utilizată de P. O., documente privind relaţia comercială dintre SC D. SRL şi SC R. SA, extrase din documente publicate pe internet privind pe D. S., SC R. SA, I. V., documente înaintate în copie (cereri, contracte, oferte, fişe, etc.) cu adresa nr.3528/14.10.2015 a SC R. SA Bucureşti, adresele nr.355623/12.10.2015 ale Primăriei mun. Galaţi privind bunurile deţinute de D. I. C. şi D. S., adresa nr.8566 a UAT Comuna L. împreună cu anexele înaintate, probatoriul administrat pe parcursul cercetării judecătoreşti cercetării judecătoreşti când au fost audiaţi inculpaţii: D. I.-C. (filele 147, vol.I ds.3689/110/2015, fila 14, 32 vol.II instanţă, fila 79, 174 vol.III, fila 50, 204-208 vol.IV, fila 5 vol.VI instnaţă,) şi inculpatul D. S.,(filele 148 vol.I dosar 3689/110/2015, fila 15 dosar instanţă, fila 31 vol.II, fila 78, 173 vol.III, fila 51 vol.IV, filele 1 - 4 vol.VI instanţă).
S-au audiat martorii din lucrări: P. O., R. I., (filele 164-172 vol. III dosar instanţă), M.S., L. A. C. (fila 48-49 vol. IV dosar instanţă.
S-au audiat martorii în apărare: C. C., M. C., S. T., S. D. (filele 17-18, 116-119, vol.V dosar instanţă).
Apărătorul ales al inculpatului D. I. C. a depus a dosar înscrisuri prin care se probează existenţa unor litigii civile pe rolul Judecătoriei Moineşti între acesta şi martorul denunţător P. O.: notificări, facturi, copia plângerii penale ce a fost formulată de acest inculpat împotriva aceluiaşi martor(filel 26-31 ds.3689/110/2015, 201-207 vol.I). S-a depus o „Adeverinţă” eliberată de ACFOR şi una eliberată de A. - DC SRL Galaţi (filele 14-16 vol.V ds. instanţă). S-a ataşat copia contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat între M. C. şi D. I.-C., certificatul de înmatriculare, cartea de identitate a autovehiculuilui B. cu nr. de înmatriculare IS---, o xerocopie a declaraţiei de martor P. O., factură, contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit ntre P. O. şi inculpat pentru autoturismul marca P., proces-verbal de predare-primire, extras din programul Ecris privind situţia dosarului 366/110/2014 al Tribunalului Bacău.
Pentru inculpatul D. S. au fost depuse, cât timp dosarul s-a aflat în faza de urmărire penală, la Camera Preliminară şi pe parcursul judecăţii, o serie de acte medicale pentru dovedirea stării sale de sănătate: filele 9-18 dosar nr. 3481/110/2015, filele 29-30 dosar instanţă vol. II).
În apărare, pentru inculpatul D. S. au fost depuse acte: contract de vânzare-cumpărare a imobilului din sat L., com. L., jud.G. (filele 119-120 vol.III instanţă), acte în circumstanţiere, respectiv caracterizări emanate de la diferite persoane (cunoscuţi şi/sau prieteni ai inculpatului: filele 121-153 vol. III). S-au depus copii ale actelor de studii: Diplomă de licenţă, Rezultatele examenului de licenţă, extrase din materialele publicate, din presa locală (filele 143-203 vol. IV instanţă). Apărătorii aleşi ai inculpatului au depus cerere de probatorii (fila 135 vol. IV instanţă) solicitând: audierea în calitate de martori a următoarelor persoane: S. T. I., director general al SC R. SA, acest martori urmând a fi citat la locul de muncă; S. D., consilier R., acest martor urmând a fi citat la locul de muncă; Teza probatorie: Audierea martorilor propuşi este utilă pentru a lămuri circumstanţele încheierii şi derulării contractului încheiat între SC R. SA şi SC D. T. SRL precum şiu faptul că inculpatul nu a avut nicio legătură nici cu încheierea nici cu derularea acestui contract. S-a mai solicitat administrarea probei cu înscrisuri, reprezentând documente studii, dovezile cărţilor scrise, materialelor culturale publicate, dovezile participării sau organizării la/de evenimente culturale, înscrisuri reprezentând materiale aparţinând unor oameni de cultură, profesori universitari, oameni politici, cu referire la activitatea inculpatului, materiale de presă publicate despre activitatea inculpatului.
În circumstanţiere, au fost depuse cărţile intitulate „Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc” vol. I-II apărute la Editura I. – B. în anii 2012-2013, scrise de D. S.. Cele patru volume ale lucrării „Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc – Despre Galaţi şi sudul Moldovei” apărută la Editua C. C. D. de J. în cursul anului 2016 scrisă de acelaşi inculpat. S-a ataşat cartea „Liberalii gălăţeni” apărută la Editura I. în anul 2012 de acelaşi autor. Sunt ataşate nr. 173/2016 şi 175/2016 ale revistei „D. de J.” precum şi un nr. al cotidianului independent „Viaţa liberă”, din 29.09.2016.
Apărătorul ales al inculpatului D. I. C. a solicitat achitarea acestuia în baza dispoziţiilor art. 16 lit. c Cod procedură penală pentru că nu există probe. A formulată această apărare arătând că evenimentele, aşa cum s-au desfăşurat nu au fost în măsură să fie probate de acuzare.
Instanţa nu poate reţine apărarea formulată având în vedere toate declaraţiile pe care le-a dat inculpatul pe parcursul urmăririi penale şi la instanţa de judecată.
Astfel, cronologic, inculpatul expune următoarele variante:
- filele 19-26 vol.1 dosar urmărire penală, declaraţie din 08.10.2015 recunoaşte în parte comiterea infracţiunilor, faptul că au existat astfel de relaţii comerciale ce au existat cu implicarea SC D. T. SRL, SC R. SA BUCUREŞTI, , SNTTF C. M., SC I., recunoaşte colaborarea sa cu P. O., cu D.S., R. I.;
- filele 204-207 vol. IV dosar instanţă, declaraţie dată la data de 31.05.2016 (după audierea martorului denunţător P. O.), inculpatul expune varianta intenţiei pe care o aveau cei doi (el împreună cu coinculpatul D. S.) de a înfiinţa o casă de expediţii transport marfă la Constanţa.
Aşadar sunt expuse de inculpat, cel puţin trei variante: fie că au colaborat toţi trei la obţinerea profitului din transportul de marfă, contract înceiat între SC D. T. SRL, SC R. SA; fie că trebuie să înfiinţeze acea societate de expediţie marfă împreună cu coinculpatul D. S., la Constanţa; fie că P. O. avea datorii financiare mult mai vechi la el şi a încercat prin aceşti bani să-şi restituie banii.
De menţionat că organele de anchetă pe timpul urmăririi penale au efectuat cercetări cu privire la activitatea comercială a societăţilor implicate în situaţia de fapt a dosarului. Au fost ataşate evidenţele contabile emanând de la acestea: documente listate în urma verificării în baza de date a ONRC privind SC R. SA, SC D. T. SRL şi SC I. SRL, documente ridicate de la S. M. SA înaintate cu adresa DNA ST Galaţi nr. 1630/II-5/2014 din 08.10.2015, raportul de constatare tehnico ştiinţific din 08.10.2015 împreună cu anexele la acesta, documente ridicate de la P. O. în baza proceselor verbal din 06.10.2015, 29.09.2015 şi 25.09.2015, planşă fotografică privind paginile din agenda utilizată de P. O., documente privind relaţia comercială dintre SC D. SRL şi SC R. SA, extrase din documente publicate pe internet privind pe D. S., SC R. SA, I. V., documente înaintate în copie (cereri, contracte, oferte, fişe, etc.) cu adresa nr.3528/14.10.2015 a SC R. SA Bucureşti.
Referitor la apărarea inculpatului D. I. C., la critica adusă depoziţiei de martorul denunţător P. O., instanţa reţine că este normală o oarecare diferenţiere în relatarea situţţieie de fapt având în vedere că ne aflăm în faţa relatărilor făcute de un martor. Evenimentele s-au succedat pe o perioadă mare de timp, cu multe şi rapide schimbări de situaţii, cu sume de bani manevrate rapid şi fără multă evidenţă. Relatările martorului denunţător, care nu se sunt concordante cu celelalte mijloace de probă urmează a fi respinse. Din celelalte, care au acoperire în alte surse de pobe, urmează a fi menţinute. În orice caz variaţiile sunt uşoare şi colaterale (vizând procente de obţinere a veniturile, date şi locuri de întâlnire cu diferite persoane). Ele sunt mult mai puţin „deviate” decât cele două declaraţii pe care le-au dat cei doi inculpaţi D. I.C. şi D. S. (în zilel de 08.10.2015 şi respectiv în faţa instanţei de judecată), total diferite de situaţia de fapt expusă de rechizitoriu. Dacă în faza de urmărire penală există o recunoaştere parţială a faptelor, la instanţa de judecată ambii inculpaţi au prezentat un alt episod, acela al tatonărilor în vederea înfiinţării societăţii societăţii de expediţie navală a mărfurilor la Constanţa.
De asemenea, inculpatul a prezentat existenţa de datorii mai vechi pe care le avea la el acest martor denunţător P. O.. Instanţa are în vedere faptul că ele, datoriile, exced cadrului procesual din cauza pendinte. Acest lucru îl ştie, de bună seamă şi inculpatul de vreme de a intentat acţiuni civile şi penale şi care se găsesc pe rolul Judecătoriei Moineşti având ca obiect perfectare vânzare-cumpărare de autoturisme, obligaţii de a face, sau plângere penală. De altfel, din cuprinsul proceselor - verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, discuţii purtate între inculpatul D. S. şi D. I. C., sunt aduse la cunoştinţa primului faptul că în cele din urmă, dacă nu îşi va onora promisiunile financiare, faţă de aceştia nu-i rămâne decât să formuleze plângere penală împotriva sa: nota privind convorbirea telefonică purtată pe data de 24.09.2015, orele 11.39.07, între D. I. C. şi o persoană, bărbat, denumit I. (posibil D. S.):
Despre circuitul bancar, despre banii rulaţi până la data de 01.10.2015, aflăm tot dintr-o discuţie purtată între P. O. şi inculpatul D. I. C., transcrisă în procesul-verbal, în vol. 3 urm.pen., filele 148-152;
Din discuţia telefonică purtată între cei doi colaboratori P. O. şi D. I. C., purtată în ziua de 24.09.2015, aflăm despre „puterea de influenţă pe care o are „fata lui” D. S..
Circuitul financiar ce a existat între societăţile comerciale implicate în „afacere” este redat de expertiza contabilă ce s-a efectuat la urmărirea penală filele 33-68 vol.3 ds. urm. penală.
Explicaţia dată de inculpatul DIC, la întrebarea instanţei de judecată, de ce a continuat colaborarea cu „acest personaj negativ atât de rău platinic” cu o moralitate mai mult decât îndoielnică, a fost una puerilă, şi care nu poate fi luată în considerare de instanţa de judecată ca reflectând adevărul (cu PO): ” Am fost tot timpul amabil cu el din prostie şi l-am crezut”! - fila 205 declaraţie inculpat vol. IV instanţă.
Aşadar, varianta prezentată de inculpatul DIC cu ocazia declaraţiei date în faţa instanţei de judecată la dat de 31.05.2016 nu are acoperire probatorie. Noua situaţie de fapt „prelucrată” de-a lungul timpului, nu are forţa, puterea de a convinge instanţa de judecată tocmai datorită faptului că se încearcă readaptarea probatoriilor existente deja pe un nou „calapod”.
Aşadar probatoriile de la urmărirea penală şi din etapa cercetării judecătoreşti nu au putu fi demontate de apărările pe care şi le-a formulat inculpatul, în cele trei variante expuse pe parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti. Toate acestea nu dovedesc decât atitudinea nesinceră de care a dat dovadă inculpatul.
Pentru inculpatul DS, apărătorii aleşi ai acestuia au solicitat achitarea sa pe temeiul art. 16 lit.a Cod procedură penală ”fapta nu există”, sau, în subsidiar, achitarea în temeiul art. 16 lit.c Cod procedură penală întrucât „nu există probe de vinovăţie”.
1. Susţine inculpatul că nu a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată, nu a avut şi nu a pretins că are influenţă pe lângă cei despre care se pretinde că ar fi avut influenţă, nu a primit nicio sumă de bani din cele pretinse de acuzare, nu a promis nimănui vreo intervenţie a sa, iar sub aspectul laturii subiective eventualitatea ca el să fi implicat alte persoane traficându-şi influenţa spre a se încheia vreun contract de transport, este exclusă! Educaţia sa, felul meu de a fi, structura sa internă nu i-ar fi permis niciodată să se implice în vreo faptă de felul celei imputate, iar sugestia că ar fi implicat sau ar fi putut apela la fiica sa IV spre a se încheia contractul este imposibilă, este de neconceput pentru un om care a dovedit prin fapte că e în măsură a se sacrifica el pentru copii şi în niciun caz a-şi sacrifica el copii, nici în beneficiul altora şi nici în beneficiul său.
Instanţa de judecată are în vedere probele acumulate la urmărirea penală, faptul că nu a fost chiar „imposibil” încheierea contractului de prestări servicii între firma SC D , SC R şi SC I . În declaraţia pe care a dat-o inculpatul la instanţa de judecată, la ultimul termen de judecată, a precizat că s-a aflat o vreme într-o stare financiară dificilă, din pricina intervenţiei chirurgicale suportată de fiul său. Din această cauză apreciem că a insistat la coinculpatul DIC pentru ca PO să-şi achite mai repede promisiunile făcute, datoriile pe care le consideră inculpatul că le are la el. Din conţinutul convorbirilor telefonice se înţelege faptul că el (inculpatul DS) a dat dovadă de multă generozitate, de omenie şi că de cealaltă parte (PO) nu s-a ridica la nivelul aşteptărilor şi promisiunilor făcute.
2. Cu privire la nelegalitatea şi lipsa de loialitate a unor probe administrate la urmărire penală şi excluderea lor, în concluziile scrise se face vorbire de Decizia Curţii Constituţionale nr. 512/16.02.2016, instanţa are în vedere acest art. 142 alin.1 Cod procedură penală. Astfel, acest text declarat neconstituţional poate fi analizat mai coerent prin prisma a trei proceduri.
O primă procedură este aceea a dispunerii de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, conform art. 140 din Codul de procedură penală, a măsurii de supraveghere tehnică. Aceasta se poate face printr-o încheiere nesupusă niciunei căi de atac prin care se admite cererea procurorului de solicitare a încuviinţării supravegherii tehnice, dacă aceasta este întemeiată potrivit prevederilor art. 139 din Codul de procedură penală şi ca o consecinţă a admiterii cererii, urmează emiterea mandatului de supraveghere tehnică de acelaşi judecător.
A doua procedură este aceea a punerii în executare a acestui mandat, conform art. 142 care putea să fie efectuată de procuror, organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei „ori de alte organe specializate ale statului", această ultimă sintagmă fiind declarată neconstituţională.
A treia procedură constă în consemnarea tuturor activităţilor de supraveghere tehnică, urmare a punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică - a se vedea art. 143 din Codul de procedură penală - mai precis, a redării într-un proces verbal de către procuror sau de organul de cercetare penală a convorbirilor, comunicărilor sau conversaţiilor interceptate şi înregistrate ce interesează cauza, proces-verbal ce se întinde pe o pagină sau pe numeroase pagini şi care se regăseşte, de fiecare dată, în dosarul cauzei pe care judecătorul îl citeşte, îl studiază, îl interpretează, acesta fiind, de altfel, documentul la vedere, din care se scurg, de pildă, în presă şi în mass-media, informaţii, fragmente de conversaţii şi altele.
Judecătorul analizează, de exemplu, conversaţiile dintre persoanele vizate, conversaţii care sunt consemnate în procesul-verbal şi care sunt privite de judecător ca elemente de fapt ce configurează proba de care are nevoie pentru justa soluţionare a cauzei.
Această probă este obţinută ca urmare a consemnării acesteia în procesul-verbal menţionat mai sus, care constituie mijloc de probă.
Acest mijloc de probă este obţinut, la rândul său, dintr-un procedeu probatoriu identificat în punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică.
Cum punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică este un procedeu probatoriu, el face parte din categoria de acte procesuale sau procedurale efectuate de organele de cercetare penală prevăzute de art. 55 din Codul de procedură penală, organe reprezentate de procuror, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală specială.
Curtea Constituţională a constatat, însă, că prin formularea art. 142 alin. (1) după intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală, s-a adăugat în această procedură de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică şi sintagma „alte organe specializate ale statului," legea fiind lipsită, cu referire la această sintagmă, de claritate, precizie, predictibilitate, nespecificând care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu grad mare de intruziune în viaţa privată a persoanelor şi ca atare a constatat neconstituţionalitatea acestei sintagme.
Ori în realitate, o atare punere în executare era efectuată şi de S., fără ca acesta să fie inclus de lege în categoria organelor de urmărire penală, potrivit art. 55 din codul de procedură penală.
Deoarece la acest act de cercetare penală, cum este procedeul probatoriu identificat cu punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică a participat şi S., se impune în cazul cauzelor aflate pe rol - aşa ar rezulta implicit din considerentele paragrafului 52, teza 1 - anularea acelui proces-verbal ca mijloc de probă, întrucât la obţinerea sa a contribuit şi un organ care nu este abilitat de către lege şi care astfel nu poate efectua acte de cercetare penală, procesuale sau procedurale, cum este proba şi mijlocul 4e probă. O atare susţinere este urmare a faptului că S.-ul nu este definit de lege ca organ de urmărire penală sau de cercetare penală, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 55 Cod procedură penală, menţionat mai sus.
Aceasta este, în esenţă, motivarea Curţii Constituţionale în constatarea neconstituţionalităţii sintagmei „ori de alte organe specializate ale statului".
În penultimul paragraf din motivare şi anume paragraful 52, penultimul din hotărâre, se face referire, de această dată, la sintagma „în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată".
În legătură cu această sintagmă, rezultă din considerentele exprimate de Curte că o atare sintagmă trebuie să fie şi ea, din păcate, interpretată de către magistraţii care trebuie să aplice decizia Curţii, fie ei judecători sau procurori, în cauzele aflate în prezent pe rol.
Ca să se constate nulitatea actului întocmit, şi anume nulitatea procesului de redare, de pildă, a convorbirilor telefonice ca urmare a nulităţii mijlocului de probă utilizat pentru obţinerea acestui act constând în punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, trebuie prioritar a analiza această nulitate, nu cu referire la un act în sine, autonom, ci efectiv ca un act ce se circumscrie cadrului unui proces penal.
Unul dintre aceste principii fundamentale este aplicare legii procesuale în timp şi în spaţiu, aşa cum este consacrată în dispoziţiile art. 13 din Codul de procedură penală.
In legătură cu aplicarea în timp - că aceasta ne interesează în discuţia de faţă - se arată că „Legea procesuală penală se aplică în procesul penal actelor efectuate şi măsurilor dispuse de la intrarea ei în vigoare şi până la ieşirea ei din vigoare, cu excepţia situaţiilor prevăzute de dispoziţiile tranzitorii". Ori, odată cu publicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016 dispoziţiile legale neconstituţionale sunt suspendate de drept, ele încetând la 45 de zile de la publicarea deciziei, iar textul constatat a fi neconstituţional nu mai produce efecte juridice.
Practic, procesul penal, odată cu publicarea deciziei Curţii în Monitorul oficial, va continua fără ca judecătorul să mai aplice textul declarat neconstituţional, el ieşind din vigoare prin încetarea efectelor sale.
Aceasta nu înseamnă că actul încheiat anterior în condiţiile de legalitate, potrivit textului declarat neconstituţional, aflat în vigoare la acea dată, este un act lovit dle nulitate, deoarece el a fost întocmit cu respectarea legii din momentul întocmirii lui, potrivit legii în vigoare de la acea dată.
Există un principiu vechi latin şi mereu actual „tempus regit actum" (timpul guvernează actul) care este, de altfel, principiul activităţii legii de procedură, în sensul că un act care se încheie potrivit legii în vigoare la momentul întocmirii lui este un act procesual sau procedural valabil, chiar dacă ulterior această lege a ieşit din vigoare.
Este un principiu fundamental ce călăuzeşte întreaga activitate procesuală penală, ce dă stabilitate şi siguranţă securităţii juridice a actelor încheiate şi de la care nu se poate deroga, decât cu condiţia ca legiuitorul să prevadă în acest sens excepţii, cum sunt situaţiile prevăzute în dispoziţiile tranzitorii.
Ori, în discuţia de faţă, nu există dispoziţii tranzitorii, aşa cum se regăsesc ele, de pildă, în cap. 2 al Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală.
Din această perspectivă, trebuie amintit că legiuitorul a statuat în alte situaţii tranzitorii procedurale, faptul că actele de procedură trebuie analizate sub aspectul validităţii prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la data îndeplinirii lor. De exemplu, în art.4 alin.1 din Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, s-a prevăzut în mod clar şi previzibil, conform principiului tempus regit actum (actele procedurale sunt guvernate de legea în vigoare la data emiterii lor) faptul că actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege.
Această soluţie tranzitorie nu reprezintă o noutate absolută în dreptul procesual penal din ţara noastră, tradiţia legală fiind aceea a păstrării actelor procedurale întocmite conform dispoziţiilor legale în vigoare la data emiterii lor.
Fără îndoială, actele de punere în executare şi exploatare a mandatelor de supraveghere tehnică reprezintă acte de procedură în sens larg, acestea fiind emise în aplicarea legii procesual penale. Din această perspectivă, indiferent de interpretările propuse de diferiţi teoreticieni şi practicieni ai dreptului dilemei izvorâte din paragraful nr.52 al deciziei sus amintite, singura soluţie legală şi constituţională pentru judecătorul de cameră preliminară este aplicarea directă a Constituţiei, izvorul primordial de drept, şi a principiului securităţii raporturilor juridice, afirmat inclusiv în art.4 alin.1 din Legea nr.255/2013.
Mai exact, cum poţi să declari nul un act întocmit cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă potrivit legii în vigoare la acea dată, pe considerentul că norma legală căreia i s-a supus atunci este constatată ulterior a fi neconstituţională?
De altfel, chiar în motivarea paragrafului 52 din considerentele deciziei Curţii Constituţionale rezultă că pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate.
Ar fi contrar logicii obişnuite, fireşti - judecata pe procedură nu se poate îndepărta de judecata comună - ca procesul-verbal valid încheiat de organele abilitate în condiţiile prevăzute de lege la acea dată, deci şi cu participarea S., pe care legea nu o interzicea, să fie declarat invalid, nul acum, pe considerentul că textul legal ce permitea participarea S. a fost declarat neconstituţional. Ar fi o înfrângere de neacceptat, a principiului fundamental al activităţii legii procesuale penale, al legalităţii probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Sunt, probe câştigate cauzei, care nu mai trebuie puse în discuţie, bazate pe un text care se bucură de prezumţia de constituţionalitate pe toată perioada de activitate a acestui text până în momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, moment la care îşi încetează efectele.
Părerile emise în spaţiul public referitoare la această reapreciere a probelor de către judecător, probe administrate anterior declarării neconstituţionale a textului vizat, au fost urmare a susţinerii în motivarea paragrafului 52 teza 1 din considerentele deciziei Curţii că această decizie nu se aplică în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale - deşi în teza a doua se reţine că se aplică şi în cazul hotărârilor definitive, dar distinct, numai ca temei de revizuire - aplicându-se în mod corespunzător în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată.
Această formulare, că decizia se va aplica în mod corespunzător şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor a fost înţeleasă greşit, în sensul că vor fi analizate din nou probele vizând, de pildă, înregistrările de convorbiri telefonice si acestea vor fi declarate nule în condiţiile art. 281 şi 282 Cod procedură penală vizând nulităţile, urmând a fi excluse datorită neconstituţionalităţii textului în baza cărora au fost administrate.
Aşa cum arătam se va arăta, o atare susţinere de către avocat în cursul unui proces, nu poate fi primită pe considerentele arătate ale principiului fundamental ce călăuzeşte activitatea legii de procedură „tempus regit actum".
Există însă considerentele din hotărârea Curţii în care se menţionează că aplicarea deciziei Curţii Constituţionale se face şi în cauzele aflate pe rol, iar aceste considerente obligă potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1 din 10 ianuarie 2014, menţionată mai înainte, ceea ce ar însemna să se deroge de la principiul fundamental al activităţii legii procesuale penale.
Considerăm că termenul „corespunzător" este cel care determină o apreciere din partea judecătorului cu privire la aplicarea deciziei în cauzele pe rol, întrucât nu este folosită în considerentele analizate formula imperativă „se aplică cauzelor pe rol" ce obliga fără dubii la conformare, ci formula „se aplică corespunzător cauzelor pe rol".
De altfel, acest termen „corespunzător" poate să privească, de exemplu, şi o înregistrare sau interceptare dispusă după publicarea deciziei Curţii în cauza aflată deja pe rolul instanţelor, astfel că şi acesta poate fi o interpretare a considerentelor exprimate de Curte.
Aplicarea deciziei Curţii se va face în cazul tuturor proceselor aflate pe rol, indiferent că se află pe rolul parchetului în desfăşurarea urmăririi penale, în redeschiderea urmăririi penale, în procedura camerei preliminare, în judecata în primă instanţă, în apel, în rejudecare, în toate cazurile ce vizează întreaga durată a unui proces penal, aşa cum este el reglementat în condiţiile legii.
În toate aceste cazuri, probele câştigate înainte de publicarea deciziei Curţii nu mai pot fi înlăturate, întrucât, având în vedere considerentele mai sus exprimate, toate actele şi măsurile procesuale sau procedurale luate sunt valabile, decizia Curţii Constituţionale producând efecte pentru viitor şi nu pentru trecut.
Se invocă in condiţiile art. 282 C.proc.pen. nulitatea relativă a administrării probelor tehnice, respectiv a interceptării comunicaţiilor (făcute atât prin telefon cat si prin internet). In susţinere, se arata ca prin decizia nr. 51/16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale s-a declarat neconstituţionala sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" prevăzuta de art. 142 din C.proc.pen., arătându-se in cuprinsul deciziei faptul ca mandatul de supraveghere tehnica poate fi pus in executare doar de către procuror si de către organele de cercetare penala, precum si de lucrători specializaţi din cadrul politiei, in condiţiile in care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de politie judiciara, in condiţiile art. 55 alin. 5 C.proc.pen., aceasta opţiune fiind nejustificata in privinţa includerii, in cuprinsul art. 142 alin. 1 C.proc.pen. a sintagmei "alte organe ale statului".
Chiar ignorând acest aspect, şi aplicând în speţă informaţiile îndeobşte răspândite inclusiv de instituţii oficiale ale statului român, conform cărora Serviciul Român de Informaţii ar fi acordat un larg concurs la punerea în executare a unor astfel de mandate pentru DIICOT, judecătorul de cameră preliminară nu observă niciun motiv pentru care în prezenta cauză, probele deja administrate prin exploatarea mandatelor, să fie excluse ca nelegale.
Conform art.147 alin.4 din Constituţia României republicată, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
În acelaşi sens, potrivit art.11 alin.3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, deciziile, hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Coroborând cele două norme legale amintite mai sus, din care una cu forţă juridică superioară oricărei alte norme, respectiv constituţională, rezultă că paragraful 52 din considerentele Deciziei CCR nr.51/2016 nu poate fi interpretat altfel decât prin prisma Constituţiei. Curtea Constituţională a României nu ar putea da o interpretare contrară înţelesului neechivoc al normei constituţionale, întrucât ar contraveni oricărui principiu de drept într-o societate democratică bazată pe domnia legii.
Or, ”noţiunea au putere numai pentru viitor”, nu poate şi nu are cum să fie interpretată altfel decât prin excluderea unui efect retroactiv.
Aplicând norma constituţională prevăzută de art.147 alin.4 din legea fundamentală, art.11 alin.3 din Legea nr.47/1992, precum şi prin analogie, permisă în procedura penală, art.4 alin.1 din Legea nr.255/2013, rezultă fără vreo îndoială jurisprudenţială concluzia conform căreia, pentru mijloacele de probă obţinute prin acte procedurale de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică anterior publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei CCR, trebuie realizată raportarea la dispoziţiile art.142 alin.1 din Codul de procedură penală în forma de dinaintea publicării hotărârii instanţei de contencios constituţional. Orice altă soluţie ar însemna o încălcare a principiului neretroactivităţii legii procesual penale, a principiului neretroactivităţii hotărârilor Curţii Constituţionale, şi nu în ultimul rând, o încălcare a Constituţiei României şi ordinii de drept într-o democraţie bazată pe domnia legii.
De altfel, noţiunea din paragraful nr.52 al Deciziei CCR nr.51/2016 referitoare la „cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată”, trebuie raportată în mod obligatorie la prevederile paragrafului nr.28 din Decizia CCR nr.895/2015, la care însăşi instanţa de contencios constituţional a făcut trimitere.
În paragraful amintit, CCR a statuat următoarele: Cu privire la efectele pe care urmează a le produce prezenta decizie, Curtea constată că, pe perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa procedurilor de executare silită încuviinţate până la data publicării sale, aplicându-se, în schimb, în privinţa contestaţiilor la executare formulate împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite date de executorul judecătoresc aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data publicării prezentei decizii, precum şi în cele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus menţionată. (…) Aşadar, din ziua publicării prezentei decizii, competenţa executorilor judecătoreşti de a încuviinţa executarea silită încetează.
Faţă de cele arătate, rezultă prin analogie de interpretare a hotărârilor CCR, faptul că instanţa de contencios constituţional a dorit să sublinieze faptul că începând cu data publicării în Monitorul Oficial a deciziei sale, competenţa altor organe specializate în materia punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi încetează, şi nicidecum nu a dorit să afirme că probele obţinute până la acel moment ar fi nelegale. O asemenea concluzie precum cea din urmă, neafirmată de CCR, ar fi însemnat atât o nerespectare a Constituţiei, dar şi o subrogare în atributul puterii judecătoreşti, exercitată inclusiv prin judecătorii de cameră preliminară, de a se pronunţa cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Ca să se constate nulitatea actului întocmit, şi anume nulitatea procesului de redare, de pildă, a convorbirilor telefonice ca urmare a nulităţii mijlocului de probă utilizat pentru obţinerea acestui act constând în punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, trebuie prioritar a analiza această nulitate, nu cu referire la un act în sine, autonom, ci efectiv ca un act ce se circumscrie cadrului unui proces penal care îşi are principiile sau regulile sale fundamentale de la care nu se poate deroga. Unul dintre aceste principii fundamentale este aplicare legii procesuale în timp şi în spaţiu, aşa cum este consacrată în dispoziţiile art. 13 din Codul de procedură penală unde se arată că „Legea procesuală penală se aplică în procesul penal actelor efectuate şi măsurilor dispuse de la intrarea ei în vigoare şi până la ieşirea ei din vigoare, cu excepţia situaţiilor prevăzute de dispoziţiile tranzitorii”. Ori, odată cu publicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016 dispoziţiile legale neconstituţionale sunt suspendate de drept, ele încetând la 45 de zile de la publicarea deciziei, iar textul constatat a fi neconstituţional nu mai produce efecte juridice.
Practic, procesul penal, odată cu publicarea deciziei Curţii în Monitorul oficial, va continua fără ca judecătorul să mai aplice textul declarat neconstituţional, el ieşind din vigoare prin încetarea efectelor sale.
În plus – si in decizii de speţa recente ale ICCJ .- s-a statuat ca nici prin prisma jurisprudenţei CEDO nu se impune la acest moment procesual o înlăturare a mijloacelor de proba constând in supraveghere tehnica, aşa cum au solicitat inculpaţii.
Pe cale de consecinţă, judecătorul nu va exclude mijloacele de probă obţinute şi folosite în susţinerea rechizitoriului prin punerea în executare a unor mandate de supraveghere tehnică, până la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, chiar dacă pentru realizarea punerii în executare şi-ar fi dat concursul şi alte organe specializate ale statului. Data sesizării instanţei în prezenta cauză este 10.02.2016, anterioară datei publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial al României, respectiv 29.10.2015, în acel moment urmărirea penală fiind deja încheiată prin emiterea rechizitoriului.
Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/16.02.2016 a soluţionat excepţia neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin.1 Cod procedură penală. Acest art.142 alin.1 Cod procedură penală a fost modificat prin art. I pct.2 din OUG nr.6/2016 publicată în Monitorul Oficial şi intrată în vigoare la data de 14.03.2016. Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău nr. 182/P/2015 a fost emis la data de 28.10.2015. Procesele verbale transcriu convorbiri telefonice purtate între inculpaţi şi ceilalţi martori în zilele de 24.09.2014, 08.10.2015 şi 16.09.2015, cu mult înainte de intrarea în vigoare a Deciziei Curţii Constituţionale mai sus amintită. Prin urmare, instanţa nu poate admite cererea formulată de apărare de excludere a acestor probe (convorbirile telefonice purtate).
Desigur că martorul denunţător PO prezintă antecedente penale, şi că nu ar fi fost cea mai „curată” persoană. Depoziţiile sale însă în cauza pendinte se coroborează cu toate celelalte mijloace de probă acumulate la urmărirea penală şi în faza cercetării judecătoreşti: denunţul formulat de numitul PO la data de 15.09.2015, declaraţia de suspect din 08.10.2015 dată de DIC, declaraţia de suspect din 08.10.2015 dată de DS, declaraţia de inculpat din 08.10.2015 dată de DIC, declaraţia de inculpat din 08.10.2015 dată de DS, declaraţiile de martor din 06.10.2015 şi 08.10.2015 date de PO, declaraţia de martor din 08.10.2015 dată de RI, declaraţia de martor din 08.10.2015 dată de MS, proces verbal nr.182/P/2015 din 06.10.2015 încheiat cu ocazia consemnării seriilor bancnotelor ce compun suma de 75.000 lei, proces verbal nr.182/P/2015 din 07.10.2015 de marcare criminalistică, planşă fotografică privind cele 22 bancnote marcate chimic din componenţa sumei de 75.000 lei, planşă Fotografică privind momente din cadrul procedurii de constatare din data de 08.10.2015, proces verbal nr.182/P/2015 din 08.10.2015 privind efectuarea percheziţiei autovehiculului deţinut de DIC şi înscrisurile ridicate cu ocazia acestei percheziţii (+ fotocopie agendă ridicată), declaraţia de martor din 13.10.2015 dată de IV, declaraţia de martor din 09.10.2015 dată de MG, declaraţia de martor din 12.10.2015 dată de LAC, documentele înaintate cu adresa nr.3023/15.10.2015 a RB (extrase de cont, rulaje pentru perioada 01.09-08.10.2015, formulare, certificate, etc.), adresa nr.3032/19.10.2015 a RB, proces verbal nr.182/P/2015 din 24.09.2015 privind imprimarea conţinutului pasajului de înregistrare ambientală audio video din 24.09.2015 împreună cu convorbirile ambientale înregistrate din 24.09.2015 dintre DIC şi PO, planşă fotografică privind fotografii judiciare din timpul întâlnirii dintre DIC, şi PO din 24.09.2015, proces verbal nr.182/P/2015 din 08.10.2015 privind imprimarea conţinutului pasajului de înregistrare ambientală audio video din 08.10.2015 împreună cu convorbirile ambientale dintre DIC şi PO, proces verbal nr.182/P/2015 din 19.10.2015 privind imprimarea conţinutului convorbirile telefonice dintre DIC şi DS, în baza mandatelor de supraveghere tehnică nr.507/16.09.2015 şi 557/25.09.2015, documente listate în urma verificării în baza de date a ONRC privind SC R SA, SC D T SRL şi SC I SRL, documente ridicate de la S. M SA înaintate cu adresa DNA ST Galaţi nr. 1630/II-5/2014 din 08.10.2015, raportul de constatare tehnico ştiinţific din 08.10.2015 împreună cu anexele la acesta, documente ridicate de la PO în baza proceselor verbal din 06.10.2015, 29.09.2015 şi 25.09.2015, planşă fotografică privind paginile din agenda utilizată de Palade Onorică, documente privind relaţia comercială dintre SC D SRL şi SC R SA, extrase din documente publicate pe internet privind pe DS, SC R SA, IV, documente înaintate în copie (cereri, contracte, oferte, fişe, etc.) cu adresa nr.3528/14.10.2015 a SC R SA Bucureşti, adresele nr.355623/12.10.2015 ale Primăriei mun. Galaţi privind bunurile deţinute de DIC şi DS, adresa nr.8566 a UAT Comuna L împreună cu anexele înaintate.
Situaţia inculpatului DIC în sânul familiei D , nu face obiectul dosarului de faţă, relaţiile lor de prietenie, de ajutor în care probabil să s-au aflat. În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, inculpatul DS face vorbire despre astfel de relaţii de prietenie, de integrarea acestuia în sânul familiei, fiind considerat ca „propriul lor copil”, şi că din acest motiv nici nu îndrăznea să ţină evidenţa tutuoror sumelor de bani, a datoriilor pe care le avea D la el. Acest afirmaţii sunt însă contrazise de conţinutul convorbirilor telefonice din care rezultă că inculpatul DS, îl roagă insistent pe D să intervină la P pentru a-şi achita datoriile vechi pe care le are (aşa cum s-a indicat în convorbirea telefonică de la pct.1).
3. În dovedirea existenţei infracţiunilor, instanţa are în vedere toate mijloacele de probă de la umărirea penală şi nu doar transcrierea convorbirilor telefonice: denunţul formulat de numitul PO la data de 15.09.2015, declaraţia de suspect din 08.10.2015 dată de DIC, declaraţia de suspect din 08.10.2015 dată de DS, declaraţia de inculpat din 08.10.2015 dată de DIC, declaraţia de inculpat din 08.10.2015 dată de DS, declaraţiile de martor din 06.10.2015 şi 08.10.2015 date de PO, declaraţia de martor din 08.10.2015 dată de RI, declaraţia de martor din 08.10.2015 dată de MS, proces verbal nr.182/P/2015 din 06.10.2015 încheiat cu ocazia consemnării seriilor bancnotelor ce compun suma de 75.000 lei, proces verbal nr.182/P/2015 din 07.10.2015 de marcare criminalistică, planşă fotografică privind cele 22 bancnote marcate chimic din componenţa sumei de 75.000 lei, planşă Fotografică privind momente din cadrul procedurii de constatare din data de 08.10.2015, proces verbal nr.182/P/2015 din 08.10.2015 privind efectuarea percheziţiei autovehiculului deţinut de DIC şi înscrisurile ridicate cu ocazia acestei percheziţii (+ fotocopie agendă ridicată), declaraţia de martor din 13.10.2015 dată de IV, declaraţia de martor din 09.10.2015 dată de MG, declaraţia de martor din 12.10.2015 dată de LAC, documentele înaintate cu adresa nr.3023/15.10.2015 a RB (extrase de cont, rulaje pentru perioada 01.09-08.10.2015, formulare, certificate, etc.), adresa nr.3032/19.10.2015 a RB, proces verbal nr.182/P/2015 din 24.09.2015 privind imprimarea conţinutului pasajului de înregistrare ambientală audio video din 24.09.2015 împreună cu convorbirile ambientale înregistrate din 24.09.2015 dintre DIC şi PO, planşă fotografică privind fotografii judiciare din timpul întâlnirii dintre DIC, şi PO din 24.09.2015, proces verbal nr.182/P/2015 din 08.10.2015 privind imprimarea conţinutului pasajului de înregistrare ambientală audio video din 08.10.2015 împreună cu convorbirile ambientale dintre DIC şi PO, proces verbal nr.182/P/2015 din 19.10.2015 privind imprimarea conţinutului convorbirile telefonice dintre DIC şi DS, în baza mandatelor de supraveghere tehnică nr.507/16.09.2015 şi 557/25.09.2015, documente listate în urma verificării în baza de date a ONRC privind SC R SA, SC D T SRL şi SC I SRL, documente ridicate de la S. M SA înaintate cu adresa DNA ST Galaţi nr. 1630/II-5/2014 din 08.10.2015, raportul de constatare tehnico ştiinţific din 08.10.2015 împreună cu anexele la acesta, documente ridicate de la PO în baza proceselor verbal din 06.10.2015, 29.09.2015 şi 25.09.2015, planşă fotografică privind paginile din agenda utilizată de PO, documente privind relaţia comercială dintre SC D SRL şi SC R SA, extrase din documente publicate pe internet privind pe DS, SC R SA, IV, documente înaintate în copie (cereri, contracte, oferte, fişe, etc.) cu adresa nr.3528/14.10.2015 a SC R SA Bucureşti, adresele nr.355623/12.10.2015 ale Primăriei mun. Galaţi privind bunurile deţinute de DIC şi DS, adresa nr.8566 a UAT CL împreună cu anexele înaintate.
Toate aceste argumente, bazate pe mijloacele de probă administrate în cele două faze ale procesului penale, până în prezent – urmărire penală şi cercetare judecătorească pe fondul cauzei – sunt de natură să convingă instanţa de faptul că prezumţia de nevinovăţie a acestui inculpat a fost desfiinţată, a fost demontată. Dacă la momentul sesizării instanţei, se putea contura probabilitatea comiterii unei astfel de infracţiuni de către inculpat –temeiuri care au fost avute în vede şi cu prilejul arestării preventive, ulterior a prelungirii şi menţinerii stării de arest preventiv, potrivit art. 207 C.pr.pen, art.208 C.pr.pen, instanţa de judecată, nu a mai avut puterea susţinerii ideii că într-adevăr acest om nu a comis fapta pentru care este cercetat, astfel că prezumţia de nevinovăţie a fost în final înlăturată.
Prezumţia de nevinovăţie decurge din cerinţa ca nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, constituind o garanţie că în lipsa probelor de vinovăţie aceasta nu poate fi trimisă în judecată şi condamnată4'.
Raţiunea acestei prezumţii „se bazează pe faptul că nu toate acuzările sunt adevă¬rate, dovadă că atâtea procese se termină cu achitare sau înainte de judecată cu neurmărire sau scoatere de sub urmărire. (...) Deci cum ar putea fi considerat cineva vinovat, pe baza acuzaţiei, înainte de a se şti dacă aceasta este adevărată, dovedită? Ori, chiar acuzarea îşi propune ca să dovedească existenţa infracţiunii şi vinovăţia inculpatului, şi tot restul procesului este cercetarea şi constatarea acestor chestiuni, şi abia apoi hotărârea penală cuprinde concluzia în această privinţă. Deci cum ar putea fi considerat vinovat inculpatul atâta timp cât se cercetează vinovăţia lui, şi judecata încă nu s-a pronunţat? Şi o judecată dreaptă, imparţială, nu ar putea porni la desfăşurarea procesului penal, cu ideea preconcepută asupra vinovăţiei inculpatului.
În doctrină s-a arătat că şi în situaţia în care în adâncul sufletului lor judecătorii ar fi convinşi de vinovăţia inculpatului, trebuie să rămână deschişi la posibilitatea schimbării opiniei ca urmare a analizei tuturor probelor administrate. Judecătorilor le este interzis să facă ori să spună ceva, înainte de pronunţarea hotărârii, de natură a sugera că inculpaţii au fost deja condamnaţi. Problematica vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni, ce reprezintă esenţa procedurii, trebuie să rămână deschisă, chiar dacă probele administrate împotriva acuzatului par a fi covârşitoare.
Suspectul sau inculpatul nu este obligat să îşi dovedească nevinovăţia, putând uza de dreptul la tăcere. Sarcina probei incumbă organelor de urmărire penală, care sunt obligate să administreze probele necesare pentru dovedirea, dincolo de orice dubiu rezonabil, a existenţei faptei, a elementelor constitutive ale infracţiunii, sub aspect subiectiv şi obiectiv, precum şi a lipsei vreunui impediment la punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, prevăzut de art. 16 C.proc.pen.
Nevinovăţia nu trebuie, aşadar, înţeleasă numai ca neîndeplinirea condiţiilor privind latura subiectivă a infracţiunii (mens rea), ci ca absenţa vreuneia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii prevăzute de art. 15 Cod penal.
Astfel, prezumţia de nevinovăţie permite a se restabili un anumit echilibru între acuzator şi acuzat.
În faza de urmărire penală, organele de urmărire penală au obligaţia, de a strânge probele necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, în scopul aflării adevărului şi lămuririi cauzei sub toate aspectele. Organele de urmărire penală trebuie să administreze probele atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului, chiar dacă acesta ar recunoaşte săvârşirea infracţiunii.
De asemenea, procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului, când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal, în cazul în care constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare şi legal administrate.
Instanţa sesizată de către procuror procedează la administrarea probatoriului în faza cercetării judecătoreşti în scopul lămuririi cauzei sub toate aspectele. Instanţa de judecată îşi exercită atribuţiile în mod activ, în vederea aflării adevărului şi a realizării rolului educativ al judecăţii şi îşi formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză. Instanţa poate pronunţa condamnarea în situaţia în care constată din toate probatoriile administrate în cauză că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
În doctrină şi în practica judiciară s-a arătat că prezumţia de nevinovăţie poate fi înlăturată numai prin administrarea de probe care să stabilească cu certitudine vino¬văţia. Prezumţia nu este înlăturată în caz de îndoială cu privire la stabilirea situaţiei de fapt, care profită inculpatului (in dubio pro reo). Există îndoială doar atunci când din coroborarea tuturor probelor nu se poate reţine cu certitudine nici vinovăţia, nici nevinovăţia celui în cauză. In acest caz, îndoiala care rămâne este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie ce conduce la achitarea inculpatului de către instanţă sau la scoaterea de sub urmărire penală dispusă de către procuror.
În cazul când există probe de vinovăţie, inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie, putând solicita administrarea de probe în apărare, în plus, sarcina probei aparţine inculpatului care invocă o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei, ce fusese anterior dovedită de către organele de urmărire penală (spre exemplu, iresponsabilitatea, beţia involuntară completă, legitima apărare), fără ca în acest fel să existe o încălcare a prevederilor art. 6 parag. 2 din Convenţia europeană.
Având în vedere că, la pronunţarea unei, condamnări, instanţa trebuie să-şi înte¬meieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauza probele în acuzare au un caracter cert, sunt decisive şi complete, fără a lăsa loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, nu se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia «orice îndoială este în favoarea inculpatului» (in dubio pro reo).
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 5 C.proc.pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-1 achite.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă pe probabilitate ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).
Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea construită ideologic cu ajutorul probelor.
Orice persoană aflată în cadrul procesului penal, indiferent de faza procesuală, beneficiază de respectarea dreptului la prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri penale definitive prin care se stabileşte vinovăţia sa (quilibet praesumitur bonus, usque dum probatur contrarhim), indiferent dacă această hotărâre este de con¬damnare, de achitare (pentru că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni) sau de încetare a procesului penal (de exemplu, ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale, amnistiei sau a existenţei unei cauze de nepedepsire). Rezultă, aşadar, că prezumţia de nevinovăţie nu este o prezumţie absolută, ci una relativă, care poate fi răsturnată prin probe certe de vinovăţie a inculpatului.. ci supune dezbaterii părţilor şi procurorului în condiţii de publicitate şi de contradictorialitate încadrarea juridică, în scopul efectuării unei apărări efective de către inculpat cu privire la toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei.
După pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare vinovăţia unei persoane devine din prezumţie o certitudine opozabilă erga omnes astfel încât se poate considera că acest drept garantat de Constituţie şi de art. 6 parag. 2 din Convenţia europeană nu este încălcat, dacă în declaraţiile sau actele publice emise de organele de urmărire penală sau de alte autorităţi publice sau judiciare se sugerează sau se afirmă explicit vinovăţia condamnatului.
4. Cu privire la apărarea formulată, la analiza întrunirii/neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de „trafic de influenţă”, dezbătută în concluziile orale şi scrise, instanţa are în vedere că în doctrina penală termenii folosiţi de textul incriminator, „pretindere", „primire" etc, au înţelesul din vorbirea curentă şi nu diferă de sensul termenilor utilizaţi la infracţiunea de luare de mită. Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă se cer să fie îndeplinite mai multe cerinţe esenţiale:
În primul rând se cere ca subiectul activ să aibă influenţă ori să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului public sau persoanei care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) C. pen. sau în cadrul oricărei persoane juridice.
A avea influenţă asupra unui funcţionar public înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea acestuia, a fi în mod real în bune relaţii cu el1. Făptuitorul va lăsa să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public atunci când, fără a avea trecere pe lângă acel funcţionar, creează persoanei falsa impresie că se bucură de această trecere, că este în bune relaţii cu funcţionarul public, că se bucură de încrederea acestuia.
Cerinţa este realizată şi în cazul în care făptuitorul nu dezminte afirmaţiile făcute de o altă persoană că ar avea influenţă asupra funcţionarului public. Nu are relevanţă dacă făptuitorul a precizat ori nu numele funcţionarului public asupra căruia are influenţă, suficient fiind să-1 fi determinat numai prin calitatea acestuia. În acest sens, s-a decis în practica judiciară că pentru reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. nu este necesar ca inculpatul să indice în mod nominal funcţionarul public pe lângă care pretinde că ar avea trecere, dacă din conţinutul celor afirmate de el se desprinde competenţa acestui funcţionar de a dispune în legătură cu actul referitor la care se trafica influenţa3.
De asemenea, nu interesează dacă făptuitorul atribuind un nume acelui funcţionar, numele atribuit este real sau fictiv. Prin urmare, esenţial este ca influenţa făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei.
În situaţiile când făptuitorul lasă să se creadă că are influenţă, deşi nu are, este vorba şi de inducere în eroare, de o înşelăciune pe care însă traficul de influenţă o absoarbe în conţinutul său, întrucât prin incriminare s-a urmărit cu precădere ocrotirea prestigiului organizaţiilor publice sau altor persoane juridice şi al funcţionarilor publici sau altor persoane care asigură desfăşurarea activităţii acestora.
O a doua condiţie pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă constă în aceea ca subiectul activ să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar public sau o persoană care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) C. pen. sau în cadrul oricărei persoane juridice, spre a-l determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Rezultă în mod indubitabil că, pentru a subzista fapta analizată, trebuie ca organul de stat, instituţia publică sau orice altă persoană juridică, din care face parte funcţionarul public sau persoana asupra căreia autorul pretinde că are influenţă, să aibă competenţa de a efectua actul în vederea căruia se trafica influenţa. Dacă nu intră în atribuţiile de serviciu ale acestuia, fapta va constitui infracţiunea de înşelăciune. Nu interesează dacă intervenţia promisă a avut sau nu loc şi nici dacă prin intervenţie s-a urmărit efectuarea de către funcţionar public a unui act legal sau a unui act ilegal şi nici dacă acel act a fost sau nu efectuat.
În fine, o altă cerinţă esenţială constă în aceea că acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii să fie realizată mai înainte ca funcţionarul public sau persoana pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce constituie obiectul intervenţiei sau, cel mai târziu, în timpul îndeplinirii acestuia. Această cerinţă rezultă din dispoziţiile art. 291 C. pen., potrivit cărora scopul urmărit prin traficarea influenţei este acela de a determina pe funcţionar public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, şi de aceea, în mod necesar, pretinderea sau primirea foloaselor ori acceptarea de promisiuni trebuie să preceadă actului, nefiind de conceput ca pretinderea sau tratativele dintre cumpărătorul şi traficantul de influenţă săjihâjoc după ce actul, în vederea căruia ar urma să se intervină, a fost deja realizat.
În cazul infracţiunii de trafic de influenţă, realizarea elementului material are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol în ceea ce priveşte buna desfăşurare a activităţii unui organ de stat, instituţii sau altei persoane juridice, în serviciul căreia se află funcţionarul public sau persoana care este solicitată de făptuitor, starea de pericol izvorând din atingerea adusă prin expunerea reputaţiei acestora la neîncredere şi suspiciune.
Infracţiunea de trafic de influenţă subzistă numai atunci-când există o legătură de cauzalitate între activitatea desfăşurată de făptuitor şi urmarea imediată, respectiv starea de pericol social. Aceasta rezultă, de regulă, din materialitatea faptei (ex re).
Infracţiunea de trafic de influenţă se comite sub aspect subiectiv numai cu intenţie directă, respectiv făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi îl urmăreşte.
Forma de vinovăţie - intenţia directă - derivă din scopul pentru care.acţionează făptuitorul: primeşte, pretinde ori acceptă banii sau alte foloase pentru a determina un funcţionar să-şi încalce îndatoririle de serviciu prin îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau îndeplinirea un act contrar acestor îndatoriri. Nu este necesară realizarea, ci doar urmărirea scopului menţionat. În cazul în care, ulterior pretinderii, primirii sau acceptării, traficantul de influenţă acţionează asupra funcţionarului public, determinându-l să săvârşească o faptă în legătură cu serviciul care constituie o infracţiune, se vor reţine regulile de la concursul de infracţiuni.
Nu are importanţă dacă intervenţia s-a realizat sau nu. Dacă funcţionarul nu este competent să îndeplinească acel act sau unitatea la care se face referire nu este competentă, va exista infracţiunea de înşelăciune. Dacă intervenţia s-a realizat, iar funcţionarul a realizat un act ilegal în beneficiui cumpărătorului de influenţă, acesta va răspunde pentru abuz în serviciu, iar trafi¬cantul pentru instigare la această infracţiune, excluzându-se în această situaţie ofe-t rirea unei sume de bani funcţionarului.
Infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută în art. 291 NCP, are un conţinut asemănător cu cel al incriminării cu aceeaşi denumire marginală, prevăzută la art. 257 CP 1969, text normativ care reprezintă corespondentul infracţiunii exa¬minate.
Ca şi în reglementarea anterioară, traficul de influenţă reprezintă, în esenţă, o speculare, o exploatare a influenţei pe care făptuitorul o are sau lasă să sefreadă că o are asupra unui funcţionar public.
Dat fiind conţinutul normativ asemănător cu cel din vechea reglementare, dezvoltările teoretice şi jurisprudenţa în materia infracţiunii analizate, în măsura în care nu privesc aspecte modificate, îşi păstrează valabilitatea şi sub noul Cod penal.
Analiza comparativă a textului de incriminare a infracţiunii de trafic de influenţă din vechea şi noua reglementare evidenţiază câteva deosebiri.
Mai întâi, se remarcă o schimbare a modului de exprimare, prin aceea cl expre¬sia „acceptarea de promisiuni, de daruri" a fost înlocuită cu cea de „acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase". Prin această reformulare au fost înlăturate din obiectul acţiunii de acceptare darurile, fără însă ca aceasta să aibă relevanţi asupra elementelor constitutive ale infracţiunii, deoarece darurile pot fi concretizate în bani sau în bunuri, cele din urmă intrând în noţiunea de „alte foloase".
Pentru a realiza corelarea cu infracţiunea de luare de mită, a fost modificata întinderea promisiunii făcute de făptuitor cu privire la intervenţia pe care şe angajează să o aibă la funcţionarul pe lângă care are sau lasă să se creadă că are influenţă. Astfel, au fost adăugate trei noi conduite, şi anume: urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului ori îndeplinirea unui act contrar acestor atribuţii.
O deosebire semnificativa este reprezentată de inserarea unei condiţii noi necesare pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii, respectiv aceea ca făp¬tuitorul să promită cumpărătorului de influenţă că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndepli¬nirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Realizarea acestei condiţii presupune asumarea din partea făptuitorului a obligaţiei, a angajamentului de a-l determina pe funcţionar să adopte conduita ce formează obiectul vânzării-cumpărării de influenţă, ceea ce echivalează cu o garantare a reuşitei intervenţiei. în lipsa unei atare promisiuni, fapta de pretindere, primire ori acceptare a promisiunii de bani sau alte foloase săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, în vederea determinării acestuia să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, va constitui infracţiunea de înşelăciune.
Conform dispoziţiilor art. 308 NCP, infracţiunea de trafic de influenţă există şi atunci când fapta săvârşită are legătură cu o persoană ce exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) NCP ori în cadrul oricărei persoane juridice.
Din declaraţia martorului RI, dată la urmăriea penală la filele 82-85 vol. I, reţinem că acesta şi-a format impresia despre inculpatul DS ca fiind un om cu un statul social, cu o poziţie importantă, ce ia hotărâri în cadrul societăţii SNTTF C. M SA: ”Atât la momentul în care eu am discutat cu DS despre încheierea contractului cu S. M. SA cât şi cel în care el mi-a prezentat posibilitatea de a se încheia contract cu SC R. SA, acesta îmi era prezentat şi se recomanda ca director la S. M. SA. Când am fost în biroul lui pe uşa lui scria ”Director”.
”Am înţeles astfel că PO ştia o persoană care ar fi din Bucureşti şi care la rândul ei era în relaţii foarte apropiate cu factori de decizie din cadrul S. M. SA, însă nu putea să se implice cu firma pe care o administra datorită unor datorii care ar fi fost executate din profit.
Urma ca SC D. T. SRL să se interpună între societăţi comerciale care trebuiau să-şi transporte produsele şi transportatori, obţinând astfel profit. Eu am fost de acord, însă de toate formele urmau să se ocupe PO şi OV, sens în care eu am plecat în vara următoare în concediu m afara ţării, dar am fost chemat din timpul concediului să semnez contractul. Am mers la Galaţi cu OV la sediul S. M. SA, unde am discutat cu directorul DS. Precizez că la acest director am mers îndrumat de PO, fără ca acesta să fie de faţă şi ştiu că acesta a putut să relaţioneze cu DS prin o persoană foarte apropiată lui, despre care am crezut că este din Bucureşti, dar cu ocazia prezentei audieri, văzându-l pe holul DNA ST Bacău, am aflat că se numeşte DIC şi este din Galaţi. Eu ştiam despre această persoană doar că se numeşte C.”
Coinculpatul DIC declară la urmărirea penală faptul că: ” Mai arăt că DS m-a înştiinţat la un moment dat că din contractul cu SC D. T. SRL, SC R. SA Bucureşti nu a încasat mai nimic, fapt care i se reproşa tot lui ori fiicei sale, IV, care este salariată la C. M. Bucureşti. Din acest motiv, de fiecare dată când vorbeam cu DS, acesta îmi cerea să îi atrag atenţia lui PO să plătească serviciile prestate şi ştiu că la un moment dat PO a încheiat in numele SC D SRL o convenţie prin care îşi asuma această societate plăţile datorate de SC D T SRL către SC R SA Bucureşti.”
Influenţele, legăturile inculpatului DS şi a fiicei sale IV, în derularea „afacerii”, se pot dovedi prin: „Fişa postului” semnată de inc. D.S., în calitate de Manager la S. M. GALAŢI (fila 22 vol. 3 dosar urmărire penală), fişă a postului care este semnată de conducerea societăţii între care şi fiica acestuia IV.
Presa naţională on-line se află în posesia unor informaţii care vin să releve o altă situaţie de fapt decât cea susţinută de cei doi inculpaţi, să confirme acuzările rechizitoriului. „Vocea poporului”, opinia publică are cunoştinţă despre aceste „legături” prin simpla lor lecturare. Au fost ataşate la urmărirea penală câteva dintre aceste <dezvăluiri-investigaţii>:
”De prin 2010 documentele clasificate si cu probelme speciale ale companiei C. M. au ajuns printr-o conjunctura relaţionala favorabila, pe mana VI, fiica fostului controversat lider sindical feroviar DS, in prezent pensionar, dar angajat la compania feroviara privata . Fiica sindicalistului a fost angajata ca tehnician la Compartimentul informaţii clasificate si probleme speciale de la C. M., iar ulterior a ajuns sef de birou, dupa care sef serviciu, iar prin februarie 2013 ajunge sef serviciu achiziţii, dar o luna mai târziu este pusa manager de achiziţii, post pe care 1-a ocupat pana in august 2014. Din august 2014 si pînă in prezent este Şef Serviciu Documentaţie, Achiziţii, Licitaţii, Valorificare Resurse al companiei C. M. unde incaseaza lunar circa 3.500 de lei net.
Despre competentele profesionale pentru care a fost propulsata pe acele posturi sunt destui care pot evalua, insa problema mai delicata apare prin faptul ca V. I. este din 2013 reprezentanta companiei C. M. in Consiliul de Administraţie al firmei R. Bucureşti, adică al casei de expediţii deţinute de către tocmai de C. M. Fiica sindicalistului nu are pregătirea profesionala si experienţa pentru a face parte din bordul administrativ al acestei case de expediţii. Cu toate acestea, ea este menţinută in continuare de către conducerea C. M. in CA de R. de unde incaseaza lunar 4.000 de lei. Mai mult, pana anul trecut a fost si in Consiliul Administraţie al controversatei firmei R. S. Bucureşti, unde acţionar majoritar este firma G. S. - G F Riar celalalt acţionar este C. M., de unde mai incasa lunarr inca vreo 600 de lei. Practic, VI a beneficiat lunar de 8.100 de lei. Cum a ajuns ca un tehnician sa reprezinte cel mai mare transportator feroviar de marfa al României in acele firme, ramane de analizat de către ministrul Transporturilor I. R. Acum, VI nu se mai mulţumeşte cu postul de Şef Serviciu Documentaţie, Achiziţii,Licitaţii, Valorificare Resurse ci doreşte sa ajungă director adjunct ia C. M.”
Cu privire la dorinţa inculpatului de a da declaraţie la sfârşitul cercetării judecătoreşti (lucru permis de norma procedural penală şi admisă de instanţa de judecată, după audierea tuturor martorilor), apreciem că s-a urmărit audierea personală şi formularea de întrebări de către apărătorii acestuia şi pregătirea unei alte depoziţii decât cea dată la urmărirea penală în ziua de 08.10.2015. Prin declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, inculpatul DS, retrage în totalitate declaraţia dată la urmărirea penală.. Practica instanţelor de judecată şi literatura psihologică este unanimă în a considera ca verosimilă întotdeauna declaraţia dată în apropierea evenimentelor petrecute. Declaraţia dată la procuror în ziua de 08.10.2015 care cuprinde recunoaşterea parţială a faptelor concordă cu situaţia de fapt din dosar. Varianta prezentată în faza de cercetare judecătorească (respectiv aceea prin ca se povesteşte dorinţa celor doi inculpaţi de a înfiinţa o societate de expediţii marfă în Constanţa) apare ca puţin probabilă, şi dată cu intenţia de a denatura firul evenimentelor . Această nouă expunere a situaţiei de fapt o apreciem ca fiind aleasă pentru a se strecura printre probele existente deja la dosar, probe care nici un ar putea fi înlăturate. Apreciem aşadar ca nesinceră varianta expusă de cei doi inculpaţi DS şi DIC, de a înfiinţa respectiva societate de expediţie. Solicitările numeroase făcute de DS către DIC pentru a interveni la PO să-şi achite datoria veche de peste un an (exemplificate de mai multe ori în prezenta motivare), nu au nici o legătură cu înfiinţarea firmei de expediţie despre care ei au făcut vorbire la tribunal.
Aşadar, considerăm că fapta există (infracţiunea a fost comisă) şi că există şi probe în acest sens şi drept urmare solicitarea de achitare pe temeiul art.16 lit.a Cod procedură penală sau art.16 lit. c Cod procedură penală nu poate fi primită.
2. În drept fapta inculpatului DIC, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin.1 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 şi complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 C.pen. raportat la art. 291 alin.1 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. şi pentru care urmează a fi angajată răspunderea penală.
La individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale prev. de art. 74 C.pen.
Privitor la persoana şi conduita inculpatului DIC reţinem că nu are antecedente penale, este cetăţean român, este căsătorit, stagiul militar satisfăcut, are studii liceale, nu are ocupaţie, nu are loc de muncă.
Pentru fiecare dintre infracţiuni se va aplica câte o pedeapsă cu închisoarea, iar la individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale prev. de art. 74 C.pen., urmând a se face o cuvenită diferenţiere a inculpaţilor raportat la atitudinea avută, la comportamentul lor nesincer, de nerecunoaştere, în totalitate sau în parte, de care au dat dovadă pe parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti.
Vor fi aplicate dispoziţiile art. 38 lit.a Cod penal şi art. 40 Cod penal urmând ca fiecare inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare la care să se adauge 1/3 din cuantumul celei de-a doua.
În baza art. 65 Cod penal se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, d Cod penal.
Art. 71 Cod penal, astfel cum a fost modificat prin legea nr. 278/2006, prevede că drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. „a - c „se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, este de observat că potrivit art. 11 alin. 2 şi art. 20 alin. 2 din Constituţie, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern şi au prioritate atunci când privesc drepturile omului şi sunt mai favorabile decât legile interne. Or, interdicţia absolută de a vota, impusă persoanelor condamnate, contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 30 martie 2004 în cauza Hirst contra Marea Britanie . Indiferent de durata pedepsei şi de natura infracţiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nici o legătură între interdicţia votului şi scopul pedepsei, acela de a prevenii săvârşirea de noi infracţiuni şi de a asigura reinserţia socială a infractorului.
În temeiul art. 72 C.pen., urmează să se deducă perioada executată de inculpatul DIC, prin reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu de la 08.10.2015, 09.10.2015-04.04.2016, şi de la 04.04.2016-03.06.2016.
Privitor la persoana şi conduita inculpatului DS reţinem că nu are antecedente penale, este cetăţean român, este căsătorit, stagiul militar satisfăcut, are studii universitare , şi pensionat.
Acest inculpat a fost cercetat pentru presupusa comitere a unei singure infracţiuni. Urmează a se aplica o singură pedeapsă cu închisoarea, iar la individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale prev. de art. 74 C.pen..
În baza art. 65 C.pen. se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, d Cod penal.
Sub aspectul modalităţii executării pedepsei, tribunalul apreciază că inculpatul poate beneficia de o suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, în noua sa reglementare prevăzută de art. 91 C.pen., pe durata termenului de încercare de trei ani. Avem în vedere conduita deosebit de bună a inculpatului înainte de comiterea faptei, precum şi starea sa de sănătate.
Pe durata termenului de încercare, inculpatul va fi supus unor măsuri de supraveghere, aşa cum sunt ele indicate de art. 93 Cod penal, astfel: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
De asemenea, în baza art. 93 alin. (2) lit. d) Cod penal urmează ca inculpatul să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei, iar în baza alin. (3) Cod penal al aceluiaşi articol, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Galaţi pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. La alegerea instituţiei unde urmează să desfăşoare munca în folosul comunităţii, instanţa are în vedere locul de domiciliu al acestuia, precum şi starea de sănătate.
Consecinţa nerespectării acestor obligaţii va fi aplicarea dispoziţiilor art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen..
În temeiul art. 72 Cod penal, urmează să se deducă perioada executată de inculpatul DS, prin reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu de la 08.10.2015, 09.10.2015-12.02.2016, şi de la 12.02.2016-04.04.2016.
În temeiul art. 399 Cod procedură penală cu art. 215 Cod procedură penală se va menţine măsura controlului judiciar pentru cei doi inculpaţi întrucât se poate constata în raport de situaţia de fapt prezentată că inculpaţii au fost cercetaţi şi trimişi în judecată pentru fapte care prin natura lor şi prin modalitatea în care se reţine că au fost concepute şi săvârşite prezintă un grad sporit de pericol social. Măsura arestului preventiv, a fost dispusă pentru inculpaţi ,pe temeiul art. 223 alin.2 C.pr.pen.. Sub aspectul legalităţii, analizând dosarul cauzei, instanţa constată că luarea acestei măsuri preventive faţă de inculpaţi a avut loc cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în vigoare, atât sub aspectul condiţiilor de fond cât şi sub aspectul condiţiilor de procedură şi întinderii în timp a măsurii.
Cu privire la prima condiţie, cea a existenţei „de „probe sau indicii temeinice” ale presupunerii comiteri de fapte prev. de legea penală, tribunalul reţine că probatoriul ce s-a administrat până la această dată, demonstrează că există probe şi indicii temeinice, ale săvârşirii acestora, chiar dacă inculpaţii nu recunosc acest lucru.
Conform dispoziţiilor articolului 5 paragraful 1 litera c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr.30/1994 şi prin prisma prevederilor art.20, raportat la art.11 din Constituţia României, este permisă restrângerea libertăţii persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana faţă de care s-a luat această măsură extremă, a săvârşit o infracţiune fără a aduce atingere prin aceasta prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură inculpatul pana la soluţionarea definitiva a cauzei.
Raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal, îi plasează pe inculpaţi la locul săvârşirii faptei. Sub aspectul temeiniciei instanţei, analizând, potrivit dispoziţiilor art. 399 Cod procedură penală, constată că măsura controlului judiciar, îşi menţine temeinicia în continuare pe parcursul efectuării în continuare a cercetării judecătoreşti.
Cercetarea judecătorească se va continua probabil în calea de atac.
Urmează ca în conformitate cu dispoziţiile art. 112 lit.a din Codul penal şi art. 291 alin.2 C.pen. să se dispună confiscarea de la inculpatul DS a sumei de 22.500 EURO şi de la inculpatul DIC a sumei de 220.000 RON., sume de bani a căror provenienţă a fost dovedită la urmărirea penală prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică (filele 33-68 vol.3 urm.pen.).
Vom constata că inculpaţii au avut apărători aleşi.
Având în vedere culpa procesuală şi procedurală în care se găsesc cei doi inculpaţi,în temeiul art. 274 alin. 2, 4 Cod procedură penală instanţa va obliga pe fiecare inculpat la plata a câte 3000 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-au inclus şi cheltuielile efectuate pe parcursul urmării penale, în valoare de câte 2000 lei.
Tribunalul Covasna
Luare de mita
Curtea de Apel Oradea
DREPT PENAL. Luare de mită. Achitare. Lipsa probelor că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Tribunalul Bacău
Luare de mită
Curtea de Apel Oradea
Luare de mită. Trafic de influenţă. Nelegalitatea pedepselor aplicate de prima instanţă şi a regimului sancţionator impus
Tribunalul Mureș
Probe. Individualizarea pedepsei.