Revendicare. Inventarul domeniului public.

Prin urmare, pentru a cuprinde un bun, indiferent de natura sa mobila sau imobilă, in inventarul domeniului public, este necesar ca unitatea administrativ teritoriala să prezinte sau să dovedească dobândirea proprietăţii printr-unul din modurile legale de dobândire.

Cod ECLI ECLI:RO:TBDBO:2017:009.000168

Dosar nr. X/283/2014*

R O M  Â N I A

TRIBUNALUL CC-SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ  NR. 168

Şedinţa publică  din data de 22.02.2017

Instanţa constituită din :

PREŞEDINTE – CC 

JUDECĂTOR: - CC

GREFIER -  CC

Pe rol fiind soluţionarea apelului  civil declarat de  apelanta – pârâtă  CC, cu sediul în CC, împotriva sentinţei civile nr.  437/25.04.2016, pronunţată de Judecătoria Pucioasa, în contradictoriu cu intimata – reclamantă  CC, cu sediul în CC,  având ca obiect „ revendicare imobiliară „.

Cererea de apel a fost legal timbrată cu suma de  1651 lei,  reprezentând taxă judiciară de timbru, potrivit Ordinului de Plată nr.  2672 din 23.08.2016.

Prezenţa şi susţinerile părţilor au fost consemnate  în încheierea de amânare a pronunţării din data de 01.02.2017, când instanţa, pentru a  da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, a amânat  pronunţarea în  prezenta cauză , cât şi în încheierea de amânare a  pronunţării din data de 15.02.2017, când instanţa  având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea.

TRIBUNALUL :

Asupra apelului civil de faţă:

Prin  cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa în data de 18.06.2014, reclamanta CC, şi convenţional prin avocat,  în contradictoriu cu pârâtele CC SA şi CC (scoasă ulterior din cauză), a solicitat obligarea pârâtelor să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren în suprafaţa de 700 mp, sitîn punctul „CC”, categoria de folosinţă curţi-construcţii, cu vecinătăţile: N – CC, E – CC, S – CC, V – CC; clădirea în punctul „CC” în suprafaţă de 180 mp, în CC, amplasată pe terenul menţionat mai sus.

În fapt, s-a arătat că cele două imobile fac parte din proprietatea publică a CC, conform Inventarului domeniului public al comunei (la pct. 179 şi 180), atestat prin Anexele 1-44 la H.G. 1975/2004 pentru modificarea H.G. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al CC precum şi al CC. Completarea la inventarul domeniului public al CC, în care figurează înscrise imobilele ce fac obiectul acţiunii, a fost publicată în M. Of. nr. 80bis/25.01.2005; că în clădirea revendicată funcţionează Oficiul Poştal al CC, fără ca pârâtele să aibă încheiat contract de închiriere cu reclamanta şi fără să deţină vreun titlu de proprietate, fiind aplicabile dispoziţiile art. 865 alin. 3, art. 861 alin. 2 şi art. 563 alin. 1 Cod civil.

Prin întâmpinare, pârâta CC SA  a solicitat instanţei respingerea ca nefondată şi nelegală a acţiunii, invocând totodată şi excepţia netimbrării acţiuni, în motivare arătând în esenţă că prin Decizia nr. 70/01.03.1980 emisă de Consiliul Local CC, s-a dispus trecerea imobilului din CC - unde îşi desfăşoară activitatea CC în administrarea Direcţiei Judeţene de Poştă şi Telecomunicaţii CC. În urma separării activităţilor de poştă şi telecomunicaţii, imobilul a revenit CC; că  ulterior, prin H.G. nr. 371/1998 privind înfiinţarea Companiei CC SA, acest imobil a trecut în proprietatea societăţii, conform dispoziţiilor art. 3 alin. 1 teza finală, alin. 3 şi alin. 4 din H.G, Poşta fiind proprietară pe bunurile preluate, în mod absolut şi exclusiv; că  ulterior, în mod abuziv prin H.G. nr. 371/1998 imobilul teren şi clădire, revendicate prin acţiunea, au fost trecute în domeniul public al CC, această H.G nefiind valabilă prin raportare la art. 8 alin. 2 din Legea nr. 213/1998;

S-a mai arătat că în dosarul nr. X/283/20106, între aceleaşi părţi, având ca obiect evacuare, instanţa a stabilit că pârâta CC face dovada proprietăţii asupra imobilelor (revendicate prin prezenta acţiune); în plus, imobilul revendicat a fost înregistrat în bilanţul contabil al R.A. CC cât şi al Companiei Naţionale CC, fapt dovedit şi prin fişa mijlocului fix a imobilului, pentru care începând cu anul 1998 pârâta plăteşte impozit pe clădire şi teren, impozit datorat doar de către proprietar

 Prin sentinţa civilă nr. 1217/2014 (dosar nr. X/283/2014), Judecătoria Pucioasa a respins acţiunea pe excepţia autorităţii de lucru judecat, hotărâre care a fost desfiinţată ulterior în apel de către Tribunalul CC, iar cauza trimisă spre rejudecare Judecătoriei Pucioasa şi înregistrată la dosar nr. X/283/2014*.

Prin sentinţa civilă apelată,  instanţa de fond, la rejudecare,  a admis acţiunea, a omologat raportul de expertiză judiciară specialitatea topografie, efectuat de expert CC, a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie, următoarele bunuri imobile: teren în suprafaţa de 700 mp (993 mp după măsurători), sitîn punctul „CC”, categoria de folosinţă curţi-construcţii, cu vecinătăţile: N – CC pe o lungime de 53,74 ml, E – CC pe o lungime de 28,82 ml, S – CC pe o lungime de 59,05 ml, V – CC pe o lungime de 18,22 ml; terenul este delimitat conform punctelor indicate în raportul de expertiză judiciară omologat; clădirea în suprafaţă de 180 mp (230 mp după măsurători), situată în punctul „CC”, amplasată pe terenul menţionat mai sus.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond, a reţinut că potrivit art. 563 Cod civil „(1) Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul. (2) Dreptul la acţiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel. În literatura de specialitate şi în practica judiciară, s-a arătat că acţiunea în revendicare este o acţiune reală petitorie, pentru că în acest cadru instanţa analizează însăşi existenţa dreptului de proprietate al părţilor în conflict. Din alin. 2 al textului mai rezultă expres că această acţiune este în principiu imprescriptibilă extinctiv.

În materia dreptului de proprietate publică, art. 861 Cod civil , prevede că „(1) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile. (2) Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobândită de terţi prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credinţă asupra bunurilor mobile ş, conform art. 865 alin. 1 Cod civil, „(1) Obligaţia apărării în justiţie a proprietăţii publice revine titularuluiˮ, care, conform art. 136 alin. 1 din Constituţie, poate fi doar statul sau o unitate administrativ teritorială.

Regula potrivit cu care cel are face o propunere, adică cel care pretinde ceva înaintea judecăţii – în faţa instanţei - , trebuie să o dovedească era şi este aplicabilă şi în materia dovedirii dreptului de proprietate în cadrul unei acţiuni în revendicare. În speţă, din probele administrate, în special proba cu înscrisuri, rezultă că dreptul de proprietate asupra celor două imobile revendicate aparţine reclamantei CC.

Astfel, în pct. 179 şi 180 din Anexele 1-44 (anexa nr. 14) la Hotărârea Guvernului nr. 1975/2004 de modificare a H.G. 1350/2001, privind atestarea şi inventarul domeniului public al CC, în domeniul public al CC figurează înscrise imobilele teren în suprafaţa de 700 mp (anul dobândirii - 1930) şi clădire în suprafaţă de 180 mp (anul dobândirii - 1932). Ambele imobile sunt situate în punctul „CC” şi au vecinătăţile indicate de către reclamantă în acţiune, relevant fiind şi faptul că anterior modificării legislative, situaţia juridică a imobilelor era cuprinsă în H.C.L. nr.8 din 30.07.1999.

În cursul cercetării procesului, după trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanţa de apel, a fost efectuată o expertiză specialitatea topografie, de către expert CC, din care după măsurători a reieşit că în prezent, terenul sitîn punctul „CC”, are o suprafaţa de 993 mp, intră în categoria de folosinţă curţi-construcţii, şi are vecinătăţile: N – CC pe o lungime de 53,74 ml, E – CC pe o lungime de 28,82 ml, S – CC pe o lungime de 59,05 ml, V – CC pe o lungime de 18,22 ml; terenul este delimitat conform punctelor indicate în raportul de expertiză judiciară ce va fi omologat. De asemenea, clădirea situată în punctul „CC”, este amplasată pe terenul menţionat anterios şi are o suprafaţă de 230 mp după măsurători.

Referitor la actul normativ de modificare invocat, practic, drept titlu de proprietate de către reclamantă  - H.G. nr. 1975/2004, pârâta CC S.A. a invocat în apărare, pe de o parte, că includerea celor două imobile  revendicate în domeniul public al comunei s-a făcut în mod abuziv, neproducând efecte asupra situaţiilor juridice stabilite prin H.G. nr. 371/1998 privind înfiinţarea CC., în urma reorganizării CC. De asemenea, pârâta a arătat că prin acest imobil a trecut în proprietatea societăţii, conform dispoziţiilor art. 3 alin. 1 teza finală, alin. 3 şi alin. 4 din H.G. nr.371/1998, Poşta devenind deci proprietară pe bunurile preluate, în mod absolut şi exclusiv. În plus, prin Decizia nr. 70/01.03.1980 emisă de Consiliul Popular CC, s-a dispus trecerea imobilului din CC - unde îşi desfăşoară activitatea CC în administrarea CC, iar în urma separării activităţilor de poştă şi telecomunicaţii, imobilul a revenit CC.

Cu privire la aceste susţineri ale pârâtei, instanţa  de fond a reţinut că, pe de o parte, pârâta nu a dovedit caracterul pretins abuziv al includerii bunurilor revendicate în domeniul public al CC prin H.G. nr. 1975/2004 de modificare şi completare a H.G.1350/2001 privind atestarea domeniului public al CC, prin atacarea acesteia sau a celorlalte hotărâri (precum H.CL. 8/30.07.1999), în instanţa de contencios administrativ ( – aspect conştientizat şi recunoscut de către aceasta, în „opinia legală” exprimată de Serviciul juridic din cadrul pârâtei, f. 66 din dosar), încercând să suplinească această carenţă în prezenta cauză prin invocarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998.

Pe de altă parte, instanţa  de fond a reţinut  că, concluzia pârâtei este rodul unei interpretări greşite a dispoziţiilor legale invocate, având la bază o premisă care conduce la concluzia contrară. Astfel, art. 3 alin. 4 din H.G. nr. 371/1998 privind înfiinţarea CC.,, prevede clar că „bunurile aparţinând domeniul privat al statului, aflate în administrarea CC˝, vor trece trec în proprietatea CC, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prevederea legală neavând nicun efect cu privire la bunurile incluse ulterior în proprietatea publică a unităţii administrativ teritoriale prin hotărârile menţionate în paragraful anterior.

Pe de altă parte, din analiza Deciziei nr. 70/1980 emisă de Consiliul Popular CC,  invocată  de către pârâtă în dovedirea dreptului său de proprietate, în art. 1 liniuţa a 2-a se prevede trecerea „Din administrarea Consiliului Popular al comunei suburbane CC, judeţul CC, în administrarea aceleiaşi direcţiei judeţene de poştă, a clădirii CC, situată în CC, nr. de inventar 1003 (…) pentru instalarea centralei telefonice automate. Aşadar, la momentul trecerii acestui bun – CC, între cele două instituţii, acesta se afla în administrarea iar nu în proprietatea pârâtei, aspect completat şi prin adresa nr. 430/10.02.2003 emisă de către Primăria CC (f. 90) prin care se face trimitere la H.C.L. CC nr. 3/25.01.1996, cu privire la regimul juridic al terenului.

În aceste condiţii, instanţa  de fond a constatat că pârâta CC S.A., are doar calitatea de detentor precar în privinţa bunurilor revendicate, calitatea care nu conferă niciodată atributul de proprietar, în lipsa dovedirii existenţei vreunui caz de intervertire a detenţie şi cu îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege.

Părţile au invocat fiecare existenţa unor contracte de închiriere încheiate cu alte persoane, nu pot conduce la o altă concluzie, în condiţiile în care reclamanta a dovedit că ulterior adoptării H.G. 371/1998, bunurile revendicate au trecut în domeniul public conform H.G. 1975/2004 de modificare a H.G. 1350/2001 privind atestarea şi inventarul domeniului public al CC, iar aceste hotărâri sunt valabile şi în prezent nefiind revocate sau invalidate de către instanţa de contencios administrativ competentă.

Faţă de cele expuse, în baza art. 563 alin.1 Cod civil, constatând că reclamanta nu are posesia imobilelor revendicate iar pârâta nici un titlu de proprietate preferabil reclamantei, instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei şi, totodată a l act că aceasta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

La data de 18.07.2016 pârâta CC S.A. a formulat apel împotriva  sentinţei civile nr. 437/25.04.2016, pronunţată de Judecătoria Târgovişte, considerând-o netemeinică şi nelegală, solicitând  schimbarea în totalitate a acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată, precum şi la obligarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxele judiciare de timbru achitate.

În fapt, se arată că instanţa de fond trebuia să analizeze înscrisurile în ordine cronologică, că deţinerea imobilului în litigiu  rezultă cin înscrisuri ce datează cu mulţi ani înainte de apariţia HG 1975/2004 prin care a  fost trecut abuziv imobilul  din litigiu în domeniul public al  CC, că  prin Decizia nr. 70/01.03.1980 a Consiliului Popular al CC,  imobilul a fost  transmis în administrarea Direcţiei Judeţene  de Poştă şi Telecomunicaţii CC, că în urma separării au fost împărţite imobilele şi acesta a revenit CC deoarece acesta nu a fost prevăzut cu centrală telefonică, iar ulterior prin HG nr. 371/1998 acest imobil a trecut în patrimoniul C.N. CC S.A., cu titlu de  proprietate.

Arată apelanta că demersurile întreprinse de intimata CC după anul 1998 ( anul trecerii imobilului în proprietatea CC), sunt tardive, nelegale, neîntemeiate şi abuzive şi că apelanta are un drept de proprietate absolut şi exclusiv.

Mai arată apelanta că imobilul in litigiu a fost permanent înregistrat în bilanţul contabil, atât al Regiei Autonome „CC” cât şi în cel  al nou înfiinţatei Companii Naţionale „CC”, aflându-se permanent în inventarul acestora, fiind evidenţiat ca mijloc fix în fişa mijlocului fix a imobilului, fişă unde sunt evidenţiate decât proprietăţile.

Precizează apelanta că CC a plătit din anul 1998  impozit pe clădire şi teren, că până în anul 2004 impozitul era datorat doar de proprietari, că intimata anual a transmis CC înştiinţări cu privire la impozitul datorat,  apelanta plătind aceste impozite în mod regulat , iar primăria CC le-a încasat,  rezultând astfel că  intimata le-a recunoscut calitatea de proprietari.

De asemenea, se arată că intimata, spre deosebire de apelantă,  care a făcut dovada calităţii de proprietar asupra imobilului, aceasta a avut încheiat cu Romtelecom un contract de închiriere, unde  CC avea calitatea de proprietar  iar Romtelecom avea calitatea de chiriaş, considerente în care şi prin aceasta se poate face dovada calităţii de proprietar.

În drept, art. 466 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 223, coroborat cu art. 411 alin. 2 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Şi s-a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând  contravaloarea taxei judiciare de timbru achitată.

La data de 12.09.2016 intimata CC a formulat întâmpinare la apel, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei instanţei de fond.

Se arată că instanţa de fond a reţinut că apelanta – pârâtă are doar calitatea de detentor precar în privinţa bunurilor revendicate, calitate ce nu îi conferă  niciodată atributul de proprietar, în lipsa dovedirii existenţei vreunui caz de intervenire a detenţiei şi cu îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege,  că potrivit art. 3 alin. 3 din HG 371/1998, imobilul revendicat a fost trecut în patrimoniul CC, că potrivit acestui text de lege, în patrimoniul acesteia treceau toate activele deţinute şi înregistrate în bilanţul contabil, la data de 31.12.1997, ori această dovadă nu a fost făcută de apelantă.

Se mai precizează că pârâta nu a  dovedit caracterul pretins abuziv al includerii bunurilor revendicate în domeniul public al CC prin  HG nr. 1975/2004, prin atacarea acesteia sau a celorlalte hotărâri în instanţa de contencios administrativ, că s-a făcut dovada că cele două imobile fac parte din domeniul public al CC fiind înscrise la poziţiile 179 şi 180 din Inventarul domeniului public al comunei, că apelanta – pârâtă stăpâneşte terenul şi clădirea  fără a deţine un titlu în acest sens, fapt ce face aplicabile în speţă dispoziţiile art. 865 alin. 3 raportat la art. 563  alin. 1  Cod civil şi art. 861 alin. 2 Noul Cod Civil.

S-a solicitat în baza art. 480 Cod procedură civilă respingerea apelului şi menţinerea ca temeinică şi legală a soluţiei instanţei de fond.

Examinând sentinţa civila apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul apreciază apelul ca fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

A reţinut, prima instanţa, conform susţinerilor reclamantei că, dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu (teren în suprafaţa de 700 mp şi clădire în suprafaţa de 180 mp) aparţine reclamantei , conform HG nr.1975/2004 de modificare a HG 1350/2001, privind atestarea si inventarul domeniului public al CC (pct. 179 si 180 din anexele 1-44-anexa nr.14), relevant fiind şi faptul că anterior modificării legislative situaţia juridică a imobilelor era cuprinsă în HCL nr. 8/30.07.1999. Aceste concluzii nu pot fi însuşite de către tribunal, urmând a fi înlăturate, având în vedere următoarele:

Constată tribunalul ca la pct.179 şi 180 din anexele 1-44 la HG nr. 1975/2004 pentru modificarea şi completarea HG 1350/2001 privind atestarea domeniului public al CC, precum şi al CC şi al oraşelor şi comunelor din judeţul CC se menţionează în anexa 14, care cuprinde bunurile ce alcătuiesc domeniul public al CC, clădire „ în suprafaţa de 180 mp, anul dobândirii 1932 şi teren aferent „CC” în suprafaţa de 700 mp, anul dobândirii 1930, la ambele imobile fiind trecut la rubrica „situaţia juridica actuală”, menţiunea HCL nr. 8/30.07.1999. Prin HCL 8/1999 (act depus în apel la solicitarea instanţei), s-a însuşit inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al CC, judeţul CC, potrivit anexei ce face parte integrantă din hotărâre, anexa pe care însă reclamanta intimată nu a înţeles să o depună, deşi tribunalul i-a solicitat prezentarea tuturor actelor care au stat la baza HCL 8/30.07.1999.

Reclamanta intimata a depus ca înscrisuri care au stat la baza adoptării HCL 8/1999, un raport al Comisiei economice din cadrul Consiliului local CC din 26.07.1999 şi anexa 2 la HCL 15 din 16.06.2003 în completare la anexa nr.4 din HG 1350/2001 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al CC, unde la poziţia 180 figurează clădire CC, în suprafaţa de 180 mp, anul dobândirii 1932, ca act de proprietate fiind menţionat HCL nr.8/1999, iar la poziţia 181 figurează teren aferent „CC”, în suprafaţa 700 mp, anul dobândirii 1930, act de proprietate HCL 8/1999.

Retine tribunalul că prin nici unul dintre actele mai sus menţionate (HCL, respectiv HG), nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor in litigiu. Reclamanta CC nu a justificat vreuna dintre modalităţile prevăzute la art.7 din legea 213/1998 pentru înscrierea terenului, de 700 mp şi a clădirii de 180 mp, in inventarul întocmit. Nu rezulta nici din conţinutul HCL nr.8/1999 si nici din cel al HCL 15/2003 (care de altfel nici nu a fost depusă la dosar), motivul pentru care clădirea „Baia Comunala”, în suprafaţa de 180 mp si terenul aferent de 700 mp a fost considerată ca aparţinând domeniului public al CC, dispoziţiile legale invocate in preambulul HCL nr. 8/1999 fiind generale. Menţionarea unui bun în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al unităţii administrativ teritoriale nu face dovada dreptului de proprietate si nu poate constitui titlu de proprietate. Atestarea domeniului public al CC, printr-o hotărâre adoptata de Consiliul Local nu are efect constitutiv de drepturi, ci declarativ. Operaţiunea de atestare a dreptului de proprietate publică a Comunei vizează nu delimitarea proprietăţii Comunei de proprietatea altor persoane fizice sau juridice, ci delimitarea în cadrul patrimoniului Comunei a domeniului public de domeniul privat al acesteia. Validarea unei astfel de operaţiuni este condiţionată de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii asupra suprafeţei de teren si construcţiei incluse în hotărârea respectivă.

Prin urmare, pentru a cuprinde un bun, indiferent de natura sa mobila sau imobilă, in inventarul domeniului public, este necesar ca unitatea administrativ teritoriala să prezinte sau să dovedească dobândirea proprietăţii printr-unul din modurile legale de dobândire. Or, CC nu a prezentat nici un document din care să rezulte faptul că ar fi preluat, în anul 1930, respectiv 1932 (anul invocat în hotărârile de consiliu local si hotărârile de Guvern în discuţie) terenul de 700 mp si clădirea „CC”, printr-un titlu valabil.

Faptul că prin HG 1957/2004 de modificare a HG 1350/2001 s-a atestat apartenenţa la domeniul public al CC, precum si a CC, al oraşelor si comunelor din judeţul CC, a bunurilor cuprinse in anexele 1-44, care fac parte integranta din hotărâre, printre care si anexa nr. 14 cuprinzând inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al CC ( anexa 14 completându-se cu poziţiile 178 - 192 conform anexei nr. 11 la HG 1975/2004), unde la poziţia 179, figurează clădire baie comunala in suprafaţa de 180 mp si la poziţia 180 figurează teren aferent baie comunala în suprafaţa de 700 mp, nu are nici o influenta asupra celor mai sus precizate cu privire la dovada dreptului de proprietate, având in vedere ca hotărârea de guvern nu constituie, ci doar atesta un drept de proprietate în favoarea unităţilor administrativ teritoriale, având efect pur declarativ.

În aceste condiţii, tribunalul constată ca reclamanta, care a promovat acţiunea în revendicare, nu are titlu de proprietate pentru imobilele în litigiu.

În ceea ce o priveşte pe pârâta CC tribunalul reţine ca aceasta a dovedit dreptul de proprietate doar cu privire la clădirea CC, având în vedere următoarele:

Prin Decizia nr. 70/01.03.1980 a Consiliului Popular al CC s-a dispus transmiterea din administrarea Consiliului Popular al comunei suburbane CC, în administrarea Direcţiei judeţene de poştă a clădirii CC, situata în CC, cu nr. de inventar 1003, pentru instalarea centralei telefonice.

Prin HG 448/1991, privind înfiinţarea CC, au fost împărţite toate spaţiile aflate în administrarea DJPTc CC, imobilul clădire baie comunala revenind CC, fapt ce rezulta din Hotărârea nr. 226/8465 din 21.08.1991 (f. 92) de separare a patrimoniului fostei DJPTc, hotărâre care menţionează la art. 2 că în proprietatea Direcţiei de Telecomunicaţii trec clădirile CC din mediul rural cu centrale telefonice si echipamente de cablu interurban, în care ponderea spaţiului şi importanta instalaţiilor o deţin cele din sectorul de telecomunicaţii, printre comunele nominalizate la acest articol neregăsindu-se şi comuna  CC, precum şi din adresele înaintate de CC. (f. 85, 88), în care se arata că  CC nu se afla în patrimoniul său. Mai mult decât atât, faptul că imobilul în care funcţiona CC a revenit, cu ocazia separării de patrimonii, în cel al CC, rezultă şi din contractul de închiriere nr. 286/1475/29.07.2001 aflat la fila 109, în care CC - Direcţia Regională de Poştă Ploieşti, a avut calitatea de proprietar (locator) iar S. N. CC. - Direcţia de Telecomunicaţii CC a avut calitatea de chiriaş, contract al cărui obiect, conform anexei 1, viza şi  CC, în suprafaţă de 452,52 mp.

Potrivit art. 3 alin.1 teza finală, alin. 3 şi alin. 4 din HG 371/1998, privind înfiinţarea Companiei Naţionale Poşta Româna S.A. prin reorganizarea CC, „bunurile aparţinând domeniului privat al statului, aflate în administrarea CC, vor trece în proprietatea CC la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”.

Din cele mai sus expuse rezulta că, potrivit Deciziei nr. 70/1980, clădirea CC se afla în administrarea Direcţiei judeţene de Poşta CC, trecând în anul 1991, cu ocazia înfiinţării Regiei Autonome Poşta Româna în patrimoniul acesteia, astfel că la data intrării în vigoare a HG nr. 371/1998 se afla în administrarea acestei regii.

Cum din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că, la nivelul anului 1998, clădirea CC se afla în domeniul public al statului, tribunalul constata că la data intrării în vigoare a HG nr. 371/1998, CC S.A. a devenit proprietara clădirii CC, cu nr. de inventar 1001. Aceasta clădire a figurat neîntrerupt în evidenţele contabile ale pârâtei, imobil pentru care s-a achitat către reclamantă anual impozitul aferent, astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la prima instanţă (f. 61 ds.X/283/2014, f. 97-107 dosar X/283/2014*) şi în apel la termenul din 31.10.2016.

În aceste condiţii, în care reclamanta nu are titlu de proprietate, iar pârâta îşi dovedeşte dreptul de proprietate asupra clădirii baie comunala ce face obiectul revendicării, acţiunea reclamantei privind acest imobil urmează să fie respinsă.

Referitor la terenul aferent clădirii CC în suprafaţa de 700 mp (993 mp conform expertizei), tribunalul constată că pârâta CC nu a făcut dovada dreptului de proprietate, neputându-se considera că a devenit proprietara acestui teren prin intrarea în vigoare a HG 371/1998, întrucât din nicio proba administrată în cauza nu rezultă că la data apariţiei acestui act normativ, pârâta avea un drept de administrare asupra terenului.

În aceste condiţii, se constată că nici una dintre părţi nu deţine un titlu de proprietate asupra bunului (teren) in litigiu, situaţie în care, doctrina şi practica judiciară au stabilit că, în soluţionarea acţiunii în revendicare urmează a fi comparate cele doua posesii în conflict, urmând a se da câştig de cauză părţii care invocă o posesie mai caracterizată.

Din acest punct de vedere, tribunalul reţine că posesia pârâtei CC este mai bine caracterizată prin aceea că s-a exercitat continuu din anul 1998, deci de la o dată anterioară chiar HCL nr. 8/1999, invocată drept titlu de către reclamantă, cu bună credinţă şi nu este viciată, terenul, precum şi construcţia fiind înregistrate în inventarul şi bilanţul contabil atât al CC cât şi al CC, imobile pentru care pârâta a achitat anual impozit către reclamantă, împrejurare faţă de care acţiunea în revendicare privind terenul aferent clădirii „CC”, nu poate fi primită.

Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 480 Cod procedură civilă  va admite apelul, va modifica în tot sentinţa apelată, în sensul că va respinge acţiunea în revendicare formulata de reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială CC ca neîntemeiată.

Faţă de dispoziţiile art. 477 alin.1 Cod procedură civilă,  având în vedere că dispoziţia privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.883,53 lei (prin sentinţa  civilă nr. 807/18.07.2016 de completare a sentinţei civile nr. 437 din 25.04.2016 supusă apelului) a fost consecinţa directă a admiterii acţiunii reclamantei, tribunalul constata că prin admiterea apelului pârâtei şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii, această dispoziţie rămâne fără efect, dată fiind relaţia de dependenţă între soluţia pe fond şi soluţia vizând obligarea la cheltuieli de judecată.

În conformitate cu dispoziţiile  art. 453 Cod procedură civilă , va obliga intimata la plata către apelantă a sumei de 1.651 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru plătit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul  civil declarat de apelanta – pârâtă  CC, cu sediul în CC, împotriva sentinţei civile nr.  437/25.04.2016, pronunţată de Judecătoria Pucioasa, în contradictoriu cu intimata – reclamantă  CC, cu sediul în CC.

Schimbă în tot sentinţa apelată, în sensul că respinge cererea ca neîntemeiată.

Obligă intimata la plata către  apelantă a sumei de 1651 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 22.02.2017.

Domenii speta

Spete similare