Prin sentinţa civilă nr. 11294/19.10.2016 pronunţată de Judecătoria Paşcani s-a admis cererea promovată de reclamanta O. C. în contradictoriu cu pârâta O.A., dispunându-se punerea sub interdicţie a bolnavei O.A. şi fiind numită în calitate de tutore O.C.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond reţine următoarele:
„Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 6.04.2016 sub numărul 10554 reclamanta O. C. a solicitat punerea sub interdicţie a pârâtei O. A. şi numirea sa în calitate de tutore pentru ocrotirea bolnavei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta este mama sa, iar în ultimul timp, pe fondul vârstei înaintate, dă dovadă de amnezie pe termen scurt, având dificultăţi în a-şi aminti evenimente recente. Deşi se poate deplasa, starea sa psihică reprezintă un real pericol.
Cererea a fost motivată în drept pe disp. art. 164, Cod civil, art. 935 şi urm din Codul de procedură civilă.
Odată cu acţiunea introductivă au fost depuse înscrisuri în fotocopie.
Din dispoziţia instanţei a fost înştiinţat reprezentantul Ministerului Public în vederea efectuării cuvenitelor cercetări şi pentru demersuri în vederea expertizei medico-legale psihiatrice.
În dosar s-au administrat următoarele probe: înscrisuri medicale, cercetarea efectuată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, raport de anchetă socială la reşedinţa bolnavei şi a tutorelui propus.
În data de 19.09.2016 instanţa a procedat la audierea bolnavului, potrivit disp. Codului Civil.
Tutorele propus şi-a exprimat acordul de a îndeplini sarcina tutelei.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
În fapt, bolnava O. A. este născută la data de xx.0z.19zz, este, căsătorită, are doi copii, a lucrat în calitate de asistentă medicală, starea sa psihică degradându-se în urmă cu 3 ani când a ieşit din casă şi s-a rătăcit. Din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar şi anume raportul de anchetă socială, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Comisia de primă expertiză medico-legală psihiatrică înscrisurile medicale, şi cercetările Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, a reieşit că bolnava a fost diagnosticată cu „demenţă senilă cu manifestări paranoide cu dependenţă socio-familială totală.”. Ca urmare a afecţiunii prezentate, nu are capacitatea psihică de a se autoconduce, de a decide în propriul beneficiu, de a-şi îndeplini drepturile şi obligaţiile civile legale, fiind recomandată supravegherea permanentă şi tratament de specialitate.
Potrivit procedurii speciale, bolnava a fost audiată de instanţă. În contextul tuturor probelor administrate în cauză, se apreciază că ii lipseşte discernământul, necesită îngrijire, tratament şi supraveghere permanentă.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 164 din noul Cod civil, cel care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei mintale ori debilitaţii mintale, va fi pus sub interdicţie judecătorească, ca măsură de ocrotire a majorului în sensul art. 106 alin. 2 din Codul civil.
Măsura interdicţiei judecătoreşti reprezintă acel mijloc de ocrotire a persoanei fizice care, fiind lipsită de discernământul necesar datorită alienaţiei sau debilităţii mintale are ca efect lipsirea acesteia de capacitate de exerciţiu şi instituirea tutelei.
Din interpretarea articolul 164 din Codul civil rezultă condiţiile de fond ale acţiunii, şi anume: persoana care urmează a fi pusă sub interdicţie să fie lipsită de discernământ; această lipsă de discernământ să o pună în imposibilitate de a se îngriji singură de interesele sale şi nu în ultimul rând, lipsa de discernământ să se datoreze alienaţiei sau debilităţii mintale.
Prin urmare, nu orice boală psihică justifică punerea sub interdicţie, ci numai alienaţia sau debilitatea mintală care lipsesc bolnavul de discernământ. Pe de altă parte, conţinutul alienaţiei şi debilităţii mintale trebuie să fie stabilit de către medicul specialist psihiatru.
Art. 211 din Legea 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil defineşte alienaţia mintală şi debilitatea mintală stabilind că, prin aceste expresii, se înţelege o boală psihică sau un handicap psihic ce determină incompetenţa psihică a persoanei de a acţiona critic şi predictiv privind consecinţele social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor şi obligaţiilor civile.
Condiţiilor menţionate li se adaugă exigenţa impusă de art. 165 din Codul civil, potrivit cu care punerea sub interdicţie poate fi cerută numai de persoanele prevăzute în art. 111 Cod civil, adică de orice persoană interesată, inclusiv de procuror.
În cauza dedusă judecăţii, în raport de probele administrate şi cu precădere faţă de concluziile raportului de expertiză, instanţa constată îndeplinite condiţiile de fond anterior enunţate, astfel încât va admite acţiunea şi, în consecinţă, va dispune punerea sub interdicţie a bolnavei O.A.
Totodată, interdicţia judecătorească în sine nu asigură şi ocrotirea bolnavilor psihici, ci creează premisele obligatorii ca instanţa de tutelă să instituie tutela. În acest sens, art. 170 Cod civil dispune că prin hotărârea de punere sub interdicţie, instanţa de tutelă numeşte, de îndată, un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătorească.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa urmează să desemneze ca tutore pe fiica pârâtei, O.C., apreciind ca acesta este persoana cea mai în măsura să se ocupe de interesele bolnavei, urmând ca aceasta să preia drepturile şi îndatoririle specifice tutelei de la data rămânerii definitive a punerii sub interdicţie. Tutorele propus şi-a exprimat dorinţa de a se ocupă de îngrijirea bolnavei şi de a fi numit in această funcţie.”
Împotriva acestor sentinţe a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Se arată în motivarea apelului următoarele:
Sentinţa civilă nr. 11294/19.10.2016 pronunţată în dosarul civil nr. 10554/245/2016 al Judecătoriei Iaşi este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 938, alin. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora „Numirea curatorului este obligatorie în vederea reprezentării în instanţă a celui a cărei punere sub interdicţie judecătorească este cerută, în cazul în care starea sănătăţii lui împiedică prezentarea sa personală”, numire care se va face în condiţiile art. 167 Cod Civil.
Din actele şi probele administrate în această cauză, se constată faptul că pârâta O.A. nu a fost prezentă la nici un termen de judecată, iar aceasta, fiind audiată nemijlocit de instanţa de judecată la data de 19.09.2016, nu ştia de cererea de punere sub interdicţie formulată de fiica sa, nefiind conştientă nici de consecinţele acestui demers, diagnosticul stabilit prin expertiza medico-legală psihiatrică efectuată de IML Iaşi fiind „demenţă senilă cu manifestări paranoide cu dependenţă socio-familială totală”. Ori, în situaţia în care instanţa de judecată a constatat faptul că starea de sănătate a pârâtei împiedică prezentarea sa personală în instanţă, trebuia conform dispoziţiilor legale în vigoare, să dispună numirea unui curator în condiţiile sus-menţionate.
Aşa cum opinează şi literatura de specialitate, curatela specială este o formă provizorie de ocrotire a persoanei fizice luată cu scopul protejării drepturilor şi intereselor legitime ale acesteia, indiferent dacă sunt patrimoniale sau nepatrimoniale sau, în exprimarea art. 109 alin. 2 a noului Cod Civil, pentru a garanta posibilitatea efectivă de a-şi exercita drepturile şi a-şi îndeplini obligaţiile cu privire la persoană şi bunurile sale.
Ca orice formă de ocrotire a persoanei fizice, conform noului Cod civil măsura curatelei speciale poate privi minorii (inclusiv cei menţionaţi de art. 164, alin. 2) sau majorii (art. 105 se referă la „capabili”, iar aceasta nu poate însemna decât persoane cu capacitate deplină de exerciţiu, conform art. 38), fie că sunt puşi sub interdicţie, fie că temporar - din motivele prevăzute de lege, art. 178 nu pot să-şi administreze bunurile şi nici să-şi apere interesele în condiţii corespunzătoare.
Ori, lipsa reprezentării legale a pârâtei de către curator echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, care este inclus în sfera largă a dreptului la un proces echitabil, drept protejat atât de legislaţia naţională cât şi de cea europeană prin C.E.D.O. art.6 sau C.J.U.E.
Se mai arată de apelant că în ceea ce priveşte netemeinicia, deşi au fost administrate toate probatoriile necesare, instanţa de judecată ar fi trebuit să aibă cel puţin un dubiu raportat la faptul că pârâta, audiată în mod nemijlocit, a dat dovadă de coerenţă în exprimare, nu se consideră bolnavă şi nu urmează nici un tratament, iar concluziile raportului de expertiză medico-legală s-au bazat mai mult pe concluziile mai multor specialişti psihiatrici din cadrul unor cabinete particulare la care a fost consultată de-a lungul timpului aceasta, context în care s-ar fi impus avizarea acestui raport de către Comisia superioară de medici specialişti constituită la nivel IML Iaşi deoarece există o neconcordanţă între diagnosticele stabilite prin actele medicale anterioare şi diagnosticul stabilit prin expertiză.
Având în vedere şi hotărârile CEDO admise împotriva României (cauza Stelian Roşca, Cristian Teodorescu) punerea sub interdicţie a unei persoane trebuie făcută numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege şi cu respectarea tuturor condiţiilor şi drepturilor persoanei bolnave, tocmai pentru a se evita orice posibil abuz sau greşeală, dreptul la viaţă privată al persoanei fiind de asemenea garantat şi protejat.
Intimatele nu au depus întâmpinare.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri şi s-a solicitat şi obţinut avizarea expertizei medico-legale efectuată în prima instanţă de către Comisia Superioară de medici specialişti.
Prin decizia civilă nr. 373/2017 Tribunalul a dispus următoarele:
„Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 11294/19.10.2016 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care o anulează.
Trimite cauza spre rejudecare primei instanţe - Judecătoria Iaşi.”
În primul rând trebuie precizat că potrivit art. 458 Cod procedură civilă, „căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane”, iar potrivit disp. art. 92, alin. 1 şi 4 „(1) Procurorul poate porni orice acţiune civilă, ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.” „(4) Procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate în cazurile prevăzute la alin. (1), chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la judecată, în condiţiile legii.”
Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. 10554/245/2016 a avut ca obiect cererea reclamantei O.C. punerea sub interdicţie a pârâtei O.A. şi numirea ei în calitate de tutore pentru ocrotirea bolnavei.
Din actele şi lucrările dosarului de fond rezultă că pârâta nu a fost prezentă la nici un termen de judecată în faţa instanţei de fond din cauza stării dale de sănătate care împiedica prezentarea personală şi, deşi instanţa de fond a constatat acest lucru nu a procedat la desemnarea unui curator cum prevăd imperativ disp. art. 938, alin. 3, teza a II-a C. pr. civilă.
Aceste dispoziţii de drept intern trebuie interpretate în lumina reglementărilor internaţionale în domeniu, în principal Principiile Protecţiei Persoanelor cu Tulburări adoptate de Consiliul Europei prin hotărârea Adunării Generale 46/119 din 17 decembrie 1991. Astfel, în cadrul Principiului 1 - Libertăţi şi drepturi fundamentale - la punctul 6 că: „Orice hotărâre care pronunţă că o anumită persoană este lipsită de capacitate legală din cauza tulburării mintale de care suferă, precum şi orice hotărâre care prevede numirea unui reprezentant personal ca o consecinţă a unei asemenea incapacităţi poate fi luată doar în urma unei audieri echitabile de către un tribunal independent şi imparţial, desemnat de legile naţionale. Persoana a cărei capacitate este în cauză trebuie să aibă posibilitatea de a fi reprezentat de către un consultant. În cazul în care persoana a cărei capacitate este în cauză nu-şi asigură ea însăşi o asemenea reprezentare, aceasta trebuie să i se facă disponibilă gratuit atunci când ea nu dispune de mijloace de plată suficiente. Consultantul nu poate să reprezinte în acelaşi proces şi instituţia de sănătate mintală sau personalul acesteia, şi nu poate reprezenta nici membrii de familie a persoanei a cărei capacitate este în cauză, decât în cazul în care tribunalul este convins că nu există conflicte de interese. Deciziile legate de capacitate şi necesitatea numirii unui reprezentant personal trebuie revăzute/actualizate la intervale de timp rezonabile, prevăzute de legile naţionale. Persoana a cărei capacitate este în cauză, reprezentantul ei personal şi orice altă persoană interesată trebuie să aibă dreptul de a intenta un recurs în faţa unui tribunal superior împotriva unei asemenea decizii”. De asemenea, prin Principiul 5 - Examinarea medicală - s-a stabilit că: „Nici o persoană nu poate fi forţată să treacă prin examinări medicale menite să determine existenţa unei tulburări mintale, decât conform procedurii autorizate de legile naţionale”.
De asemenea, în anul 1994, Parlamentar al Consiliului Europei a adoptat în unanimitate 1235 (1994) privind psihiatria şi drepturilor omului. Principalele prevederi ale recomandărilor menţionate sunt: Diagnosticul de boală psihică este o problemă strict medicală, fiind pus de către un medic în conformitate cu ştiinţa medicală; obligatorie (preinfracţională) poate fi luată de un reprezentant al legii la recomandarea unui medic specialist; decizia este luată numai dacă persoana reprezintă un pericol pentru sine sau pentru alţii. În caz de urgenţă psihiatrică, se admite internarea bolnavului pe timp scurt, în conformitate cu un aviz medical competent şi pe o perioadă scurtă. În această situaţie pacientul trebuie informat, trebuie să i se facă posibilă contestarea legală a deciziei. trebuie reprezentat de un reprezentant legal care se poate numi din oficiu în condiţiile în care pacientul nu se poate reprezenta singur. Tratamentul psihiatric trebuie sa fie condus după aceleaşi reguli ca orice tratament medical. În caz de tratament neomologat, consimţământul pacientului este esenţial. Dacă acestuia îi lipseşte discernământul, consimţământul va fi dat de reprezentantul legal al pacientului. (…) În orice caz, bolnavul are dreptul la comunicare liberă cu un avocat sau magistrat şi să trimită scrisori închise.
De asemenea, este necesar să se ţină seama de reglementările naţionale mai recente cu privire la sănătatea mintală şi protecţia persoanelor cu tulburări psihice, adoptate prin Legea nr. 487/2002. Potrivit art. 10 alin. 1: „Evaluarea sănătăţii mintale se efectuează, prin examinare directă a persoanei în cauză, numai de către medicul psihiatru”, iar conform art. 11: „Evaluarea sănătăţii mintale se face cu consimţământul liber, informat şi documentat al persoanei, cu excepţia situaţiilor specifice, stabilite de lege. În cazul în care persoana evaluată are dificultăţi în a aprecia implicaţiile unei decizii asupra ei înseşi, aceasta poate beneficia de asistenţa reprezentantului personal sau legal”.
Din considerentele exprimate mai sus, tribunalul apreciază că în raport de disp. art. 175 Cod procedură civilă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru incidenţa nulităţii condiţionate de producerea unei vătămări, întreaga probaţiune administrată în fata instanţei de fond s-a făcut fără să existe o reprezentare legală a intimatei-pârâte, aşa cum prevede art. 938, alin. 3, teza a II-a C.proc.civ. raportat la disp. art. 167 NCC, care arata că „Numirea curatorului este obligatorie în vederea reprezentării în instanţă a celui a cărui punere sub interdicţie judecătorească este cerută, în cazul în care starea sănătăţii lui împiedică prezentarea sa personală.”.
În aceste condiţii, tribunalul apreciază că trebuie refăcuta trebuie readministrate toate probele care au fost efectuate în primei instanţe de judecata, deoarece lipsa reprezentării legale a intimatei-pârâte de către curator echivalează cu necercetarea fondului cauzei, motiv pentru care devin aplicabile dispoziţiile art.480 alin 3 teza a II-a C.proc.civ., urmând a anula sentinţa atacată şi, la cererea expresă a apelantului, va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 11294/19.10.2016 pronunţată de Judecătoria Paşcani s-a admis cererea promovată de reclamanta O.C. în contradictoriu cu pârâta O.A., dispunându-se punerea sub interdicţie a bolnavei O.A. şi fiind numită în calitate de tutore O.C.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond reţine următoarele:
„Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 6.04.2016 sub numărul 10554 reclamanta O.C. a solicitat punerea sub interdicţie a pârâtei O.A. şi numirea sa în calitate de tutore pentru ocrotirea bolnavei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta este mama sa, iar în ultimul timp, pe fondul vârstei înaintate, dă dovadă de amnezie pe termen scurt, având dificultăţi în a-şi aminti evenimente recente. Deşi se poate deplasa, starea sa psihică reprezintă un real pericol.
Cererea a fost motivată în drept pe disp. art. 164, Cod civil, art. 935 şi urm din Codul de procedură civilă.
Odată cu acţiunea introductivă au fost depuse înscrisuri în fotocopie.
Din dispoziţia instanţei a fost înştiinţat reprezentantul Ministerului Public în vederea efectuării cuvenitelor cercetări şi pentru demersuri în vederea expertizei medico-legale psihiatrice.
În dosar s-au administrat următoarele probe: înscrisuri medicale, cercetarea efectuată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, raport de anchetă socială la reşedinţa bolnavei şi a tutorelui propus.
În data de 19.09.2016 instanţa a procedat la audierea bolnavului, potrivit disp. Codului Civil.
Tutorele propus şi-a exprimat acordul de a îndeplini sarcina tutelei.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
În fapt, bolnava O.A. este născută la data de 22.09.1933, este căsătorită, are doi copii, a lucrat în calitate de asistentă medicală, starea sa psihică degradându-se în urmă cu 3 ani când a ieşit din casă şi s-a rătăcit. Din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar şi anume raportul de anchetă socială, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Comisia de primă expertiză medico-legală psihiatrică înscrisurile medicale, şi cercetările Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, a reieşit că bolnava a fost diagnosticată cu „demenţă senilă cu manifestări paranoide cu dependenţă socio-familială totală.”. Ca urmare a afecţiunii prezentate, nu are capacitatea psihică de a se autoconduce, de a decide în propriul beneficiu, de a-şi îndeplini drepturile şi obligaţiile civile legale, fiind recomandată supravegherea permanentă şi tratament de specialitate.
Potrivit procedurii speciale, bolnava a fost audiată de instanţă. În contextul tuturor probelor administrate în cauză, se apreciază că ii lipseşte discernământul, necesită îngrijire, tratament şi supraveghere permanentă.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 164 din noul Cod civil, cel care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei mintale ori debilitaţii mintale, va fi pus sub interdicţie judecătorească, ca măsură de ocrotire a majorului în sensul art. 106 alin. 2 din Codul civil.
Măsura interdicţiei judecătoreşti reprezintă acel mijloc de ocrotire a persoanei fizice care, fiind lipsită de discernământul necesar datorită alienaţiei sau debilităţii mintale are ca efect lipsirea acesteia de capacitate de exerciţiu şi instituirea tutelei.
Din interpretarea articolul 164 din Codul civil rezultă condiţiile de fond ale acţiunii, şi anume: persoana care urmează a fi pusă sub interdicţie să fie lipsită de discernământ; această lipsă de discernământ să o pună în imposibilitate de a se îngriji singură de interesele sale şi nu în ultimul rând, lipsa de discernământ să se datoreze alienaţiei sau debilităţii mintale.
Prin urmare, nu orice boală psihică justifică punerea sub interdicţie, ci numai alienaţia sau debilitatea mintală care lipsesc bolnavul de discernământ. Pe de altă parte, conţinutul alienaţiei şi debilităţii mintale trebuie să fie stabilit de către medicul specialist psihiatru.
Art. 211 din Legea 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil defineşte alienaţia mintală şi debilitatea mintală stabilind că, prin aceste expresii, se înţelege o boală psihică sau un handicap psihic ce determină incompetenţa psihică a persoanei de a acţiona critic şi predictiv privind consecinţele social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor şi obligaţiilor civile.
Condiţiilor menţionate li se adaugă exigenţa impusă de art. 165 din Codul civil, potrivit cu care punerea sub interdicţie poate fi cerută numai de persoanele prevăzute în art. 111 Cod civil, adică de orice persoană interesată, inclusiv de procuror.
În cauza dedusă judecăţii, în raport de probele administrate şi cu precădere faţă de concluziile raportului de expertiză, instanţa constată îndeplinite condiţiile de fond anterior enunţate, astfel încât va admite acţiunea şi, în consecinţă, va dispune punerea sub interdicţie a bolnavei O.A.
Totodată, interdicţia judecătorească în sine nu asigură şi ocrotirea bolnavilor psihici, ci creează premisele obligatorii ca instanţa de tutelă să instituie tutela. În acest sens, art. 170 Cod civil dispune că prin hotărârea de punere sub interdicţie, instanţa de tutelă numeşte, de îndată, un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătorească.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa urmează să desemneze ca tutore pe fiica pârâtei, O.C., apreciind ca acesta este persoana cea mai în măsura să se ocupe de interesele bolnavei, urmând ca aceasta să preia drepturile şi îndatoririle specifice tutelei de la data rămânerii definitive a punerii sub interdicţie. Tutorele propus şi-a exprimat dorinţa de a se ocupă de îngrijirea bolnavei şi de a fi numit in această funcţie.”
Împotriva acestor sentinţe a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Se arată în motivarea apelului următoarele:
Sentinţa civilă nr. 11294/19.10.2016 pronunţată în dosarul civil nr. 10554/245/2016 al Judecătoriei Iaşi este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 938, alin. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora „Numirea curatorului este obligatorie în vederea reprezentării în instanţă a celui a cărei punere sub interdicţie judecătorească este cerută, în cazul în care starea sănătăţii lui împiedică prezentarea sa personală”, numire care se va face în condiţiile art. 167 Cod Civil.
Din actele şi probele administrate în această cauză, se constată faptul că pârâta O.A. nu a fost prezentă la nici un termen de judecată, iar aceasta, fiind audiată nemijlocit de instanţa de judecată la data de 19.09.2016, nu ştia de cererea de punere sub interdicţie formulată de fiica sa, nefiind conştientă nici de consecinţele acestui demers, diagnosticul stabilit prin expertiza medico-legală psihiatrică efectuată de IML Iaşi fiind „demenţă senilă cu manifestări paranoide cu dependenţă socio-familială totală”. Ori, în situaţia în care instanţa de judecată a constatat faptul că starea de sănătate a pârâtei împiedică prezentarea sa personală în instanţă, trebuia conform dispoziţiilor legale în vigoare, să dispună numirea unui curator în condiţiile sus-menţionate.
Aşa cum opinează şi literatura de specialitate, curatela specială este o formă provizorie de ocrotire a persoanei fizice luată cu scopul protejării drepturilor şi intereselor legitime ale acesteia, indiferent dacă sunt patrimoniale sau nepatrimoniale sau, în exprimarea art. 109 alin. 2 a noului Cod Civil, pentru a garanta posibilitatea efectivă de a-şi exercita drepturile şi a-şi îndeplini obligaţiile cu privire la persoană şi bunurile sale.
Ca orice formă de ocrotire a persoanei fizice, conform noului Cod civil măsura curatelei speciale poate privi minorii (inclusiv cei menţionaţi de art. 164, alin. 2) sau majorii (art. 105 se referă la „capabili”, iar aceasta nu poate însemna decât persoane cu capacitate deplină de exerciţiu, conform art. 38), fie că sunt puşi sub interdicţie, fie că temporar - din motivele prevăzute de lege, art. 178 nu pot să-şi administreze bunurile şi nici să-şi apere interesele în condiţii corespunzătoare.
Ori, lipsa reprezentării legale a pârâtei de către curator echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, care este inclus în sfera largă a dreptului la un proces echitabil, drept protejat atât de legislaţia naţională cât şi de cea europeană prin C.E.D.O. art.6 sau C.J.U.E.
Se mai arată de apelant că în ceea ce priveşte netemeinicia, deşi au fost administrate toate probatoriile necesare, instanţa de judecată ar fi trebuit să aibă cel puţin un dubiu raportat la faptul că pârâta, audiată în mod nemijlocit, a dat dovadă de coerenţă în exprimare, nu se consideră bolnavă şi nu urmează nici un tratament, iar concluziile raportului de expertiză medico-legală s-au bazat mai mult pe concluziile mai multor specialişti psihiatrici din cadrul unor cabinete particulare la care a fost consultată de-a lungul timpului aceasta, context în care s-ar fi impus avizarea acestui raport de către Comisia superioară de medici specialişti constituită la nivel IML Iaşi deoarece există o neconcordanţă între diagnosticele stabilite prin actele medicale anterioare şi diagnosticul stabilit prin expertiză.
Având în vedere şi hotărârile CEDO admise împotriva României (cauza Stelian Roşca, Cristian Teodorescu) punerea sub interdicţie a unei persoane trebuie făcută numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege şi cu respectarea tuturor condiţiilor şi drepturilor persoanei bolnave, tocmai pentru a se evita orice posibil abuz sau greşeală, dreptul la viaţă privată al persoanei fiind de asemenea garantat şi protejat.
Intimatele nu au depus întâmpinare.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri şi s-a solicitat şi obţinut avizarea expertizei medico-legale efectuată în prima instanţă de către Comisia Superioară de medici specialişti.
Prin decizia civilă nr. 373/2017 Tribunalul a dispus următoarele:
„Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 11294/19.10.2016 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care o anulează.
Trimite cauza spre rejudecare primei instanţe - Judecătoria Iaşi.”
În primul rând trebuie precizat că potrivit art. 458 Cod procedură civilă, „căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane”, iar potrivit disp. art. 92, alin. 1 şi 4 „(1) Procurorul poate porni orice acţiune civilă, ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.” „(4) Procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate în cazurile prevăzute la alin. (1), chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la judecată, în condiţiile legii.”
Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. 10554/245/2016 a avut ca obiect cererea reclamantei O.C. punerea sub interdicţie a pârâtei O.A. şi numirea ei în calitate de tutore pentru ocrotirea bolnavei.
Din actele şi lucrările dosarului de fond rezultă că pârâta nu a fost prezentă la nici un termen de judecată în faţa instanţei de fond din cauza stării sale de sănătate care împiedica prezentarea personală şi, deşi instanţa de fond a constatat acest lucru nu a procedat la desemnarea unui curator cum prevăd imperativ disp. art. 938, alin. 3, teza a II-a C.proc.civ.
Aceste dispoziţii de drept intern trebuie interpretate în lumina reglementărilor internaţionale în domeniu, în principal Principiile Protecţiei Persoanelor cu Tulburări adoptate de Consiliul Europei prin hotărârea Adunării Generale 46/119 din 17 decembrie 1991. Astfel, în cadrul Principiului 1 - Libertăţi şi drepturi fundamentale - la punctul 6 că: „Orice hotărâre care pronunţă că o anumită persoană este lipsită de capacitate legală din cauza tulburării mintale de care suferă, precum şi orice hotărâre care prevede numirea unui reprezentant personal ca o consecinţă a unei asemenea incapacităţi poate fi luată doar în urma unei audieri echitabile de către un tribunal independent şi imparţial, desemnat de legile naţionale. Persoana a cărei capacitate este în cauză trebuie să aibă posibilitatea de a fi reprezentat de către un consultant. În cazul în care persoana a cărei capacitate este în cauză nu-şi asigură ea însăşi o asemenea reprezentare, aceasta trebuie să i se facă disponibilă gratuit atunci când ea nu dispune de mijloace de plată suficiente. Consultantul nu poate să reprezinte în acelaşi proces şi instituţia de sănătate mintală sau personalul acesteia, şi nu poate reprezenta nici membrii de familie a persoanei a cărei capacitate este în cauză, decât în cazul în care tribunalul este convins că nu există conflicte de interese. Deciziile legate de capacitate şi necesitatea numirii unui reprezentant personal trebuie revăzute/actualizate la intervale de timp rezonabile, prevăzute de legile naţionale. Persoana a cărei capacitate este în cauză, reprezentantul ei personal şi orice altă persoană interesată trebuie să aibă dreptul de a intenta un recurs în faţa unui tribunal superior împotriva unei asemenea decizii”. De asemenea, prin Principiul 5 - Examinarea medicală - s-a stabilit că: „Nici o persoană nu poate fi forţată să treacă prin examinări medicale menite să determine existenţa unei tulburări mintale, decât conform procedurii autorizate de legile naţionale”.
De asemenea, în anul 1994, Parlamentar al Consiliului Europei a adoptat în unanimitate 1235 (1994) privind psihiatria şi drepturilor omului. Principalele prevederi ale recomandărilor menţionate sunt: Diagnosticul de boală psihică este o problemă strict medicală, fiind pus de către un medic în conformitate cu ştiinţa medicală; obligatorie (preinfracţională) poate fi luată de un reprezentant al legii la recomandarea unui medic specialist; decizia este luată numai dacă persoana reprezintă un pericol pentru sine sau pentru alţii. În caz de urgenţă psihiatrică, se admite internarea bolnavului pe timp scurt, în conformitate cu un aviz medical competent şi pe o perioadă scurtă. În această situaţie pacientul trebuie informat, trebuie să i se facă posibilă contestarea legală a deciziei. trebuie reprezentat de un reprezentant legal care se poate numi din oficiu în condiţiile în care pacientul nu se poate reprezenta singur. Tratamentul psihiatric trebuie sa fie condus după aceleaşi reguli ca orice tratament medical. În caz de tratament neomologat, consimţământul pacientului este esenţial. Dacă acestuia îi lipseşte discernământul, consimţământul va fi dat de reprezentantul legal al pacientului. (…) În orice caz, bolnavul are dreptul la comunicare liberă cu un avocat sau magistrat şi să trimită scrisori închise.
De asemenea, este necesar să se ţină seama de reglementările naţionale mai recente cu privire la sănătatea mintală şi protecţia persoanelor cu tulburări psihice, adoptate prin Legea nr. 487/2002. Potrivit art. 10 alin. 1: „Evaluarea sănătăţii mintale se efectuează,prin examinare directă a persoanei în cauză, numai de către medicul psihiatru”, iar conform art. 11: „Evaluarea sănătăţii mintale se face cu consimţământul liber, informat şi documentat al persoanei, cu excepţia situaţiilor specifice, stabilite de lege. În cazul în care persoana evaluată are dificultăţi în a aprecia implicaţiile unei decizii asupra ei înseşi, aceasta poate beneficia de asistenţa reprezentantului personal sau legal”.
Din considerentele exprimate mai sus, Tribunalul apreciază că în raport de disp. art. 175 Cod procedură civilă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru incidenţa nulităţii condiţionate de producerea unei vătămări, întreaga probaţiune administrată în fata instanţei de fond s-a făcut fără să existe o reprezentare legală a intimatei-pârâte, aşa cum prevede art. 938, alin. 3, teza a II-a C.proc.civ. raportat la disp. art. 167 NCC, care arata că „Numirea curatorului este obligatorie în vederea reprezentării în instanţă a celui a cărui punere sub interdicţie judecătorească este cerută, în cazul în care starea sănătăţii lui împiedică prezentarea sa personală.”.
În aceste condiţii, tribunalul apreciază că trebuie refăcuta trebuie readministrate toate probele care au fost efectuate în primei instanţe de judecata, deoarece lipsa reprezentării legale a intimatei-pârâte de către curator echivalează cu necercetarea fondului cauzei, motiv pentru care devin aplicabile dispoziţiile art.480 alin 3 teza a II-a C.proc.civ., urmând a anula sentinţa atacată şi, la cererea expresă a apelantului, va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Judecătoria Tulcea
Civil, suplinire consimţământ, admis,
Curtea de Apel Iași
Divorţ. Motive.
Judecătoria Podu Turcului
Pensie întreţinere - stabilire pensie
Judecătoria Oradea
divort
Judecătoria Bacău
Punere sub interdicţie