1.Recurs. Dispoziţie demolare. Imobil aparţinând domeniului public. Obligativitate analiza modul în care construcţia corespunde reglementărilor din documentaţiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, urmând să dispună..

Recurs. Dispoziţie demolare. Imobil aparţinând domeniului public. Obligativitate  analiza modul în care construcţia corespunde reglementărilor din documentaţiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, urmând să dispună, după caz, menţinerea sau desfiinţarea construcţiilor realizate fără autorizaţie sau cu încălcarea prevederilor acesteia.

art. 33 din Legea nr. 50/1991

art. 59 din Ordinul nr. 839/2009

Dispoziţiile art. 59  alin.2 din Ordinul nr. 839/2009 prevăd obligativitatea pentru autoritatea administraţiei publice competentă să emită autorizaţia de construire/desfiinţare de a analiza modul în care construcţia corespunde reglementărilor din documentaţiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, urmând să dispună, după caz, menţinerea sau desfiinţarea construcţiilor realizate fără autorizaţie sau cu încălcarea prevederilor acesteia.  Or în speţă, nu există obligaţia emiterii autorizaţiei de desfiinţare, dat fiind că este vorba de o construcţie amplasată pe domeniul public potrivit art 33 alin.1 din Legea nr. 50/1991.

Criticile recurentei care vizează greşita aplicare de către prima instanţă a prevederilor art. 59 alin.3  din Ordinul nr. 839/2009 se circumscriu motivului de recurs – greşita aplicare a  normelor de drept material - prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de Procedură Civilă însă sunt nefondate.

Prima instanţă a fost învestită cu o acţiune având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 48/10.02.2016 şi a notei de constatare nr. 30239/12.11.2015 emise de Primăria Or. A. şi obligarea pârâtului la aplicarea dispoziţiilor art. 59 din Ordinul nr. 839/2009. Demersul reclamantei are drept finalitate obţinerea  autorizaţiei de construire pentru extinderea clădirii existente cu anexa P+M pentru amenajare acces staţie telecabină cota 2000, terenul pe care este amplasată construcţia făcând obiectul contractului  de concesiune nr. xxxx/02.02.2009 aprobat prin HCL Or. A. nr. 215/17.12.2008 către reclamantă pe o perioadă de 49 de ani, fără licitaţie menţionându-se că terenul se predă reclamantei având destinaţia extindere construcţie iar reclamanta obligându-se să realizeze  construcţia într-un numit termen după obţinerea tuturor autorizaţiilor şi avizelor. Reclamanta recurentă  reiterează susţinerile din cererea introductivă în sensul că ar fi înaintat încă din anul 2009 toată documentaţia pârâtului pentru obţinerea autorizaţiei de construire, însă pârâtul i-ar fi returnat-o pentru diferite completări în afara termenului legal şi fără justificări. 

Prima instanţă a dat eficienţă prevederilor art. 33 din Legea nr. 50/1991 potrivit cu care „(1) Prin excepţie de la prevederile art. 32, construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, cât şi construcţiile, lucrările şi amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află construcţia, fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare, fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului.

Totodată prima instanţă a reţinut că art. 59 din Ordinul nr. 839/2009, referitor la obţinerea autorizaţiei de  intrare în legalitate  este aplicabil de principiu şi atunci când imobilul este amplasat pe domeniul public, desfiinţarea pe cale administrativă despre care vorbeşte art. 33 din Legea nr. 50/1991 neexcluzând posibilitatea aplicării art. 59 din Ordinul nr. 839/2009, respectiv a intrării în legalitate, excepţia menţionată de art. 33 din Legea nr. 50/1991 vizând modul în care se poate face desfiinţarea construcţiei, nu şi intrarea în legalitate.

Analizând criticile recurentei Curtea reţine că potrivit art. 59 din Ordinul nr. 839/2009, având denumirea marginală „Intrarea în legalitate”:

„(1) Organul de control care a sancţionat contravenţional pentru fapta de a se executa lucrări de construcţii fără autorizaţie sau cu încălcarea dispoziţiilor acesteia, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Lege, pe lângă oprirea executării lucrărilor, are obligaţia de a dispune luarea măsurilor necesare pentru încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei, sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie, într-un termen pe care îl va stabili prin procesul-verbal.

(2) În vederea realizării prevederilor alin. (1), potrivit Legii, autoritatea administraţiei publice competentă să emită autorizaţia de construire/desfiinţare are obligaţia de a analiza modul în care construcţia corespunde reglementărilor din documentaţiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, urmând să dispună, după caz, menţinerea sau desfiinţarea construcţiilor realizate fără autorizaţie sau cu încălcarea prevederilor acesteia.

(3) În situaţia în care construcţia realizată fără autorizaţie de construire întruneşte condiţiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administraţiei publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizaţii de construire în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun, numai în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerinţa esenţială de calitate "rezistenţă mecanică şi stabilitate" privind starea structurii de rezistenţă în stadiul fizic în care se află construcţia, precum şi pentru cerinţa esenţială de calitate "securitatea la incendiu", numai după emiterea Acordului de mediu, în condiţiile legii.”

În acord, cu prima instanţă, Curtea reţine că în speţă reclamanta nu mai este concesionarul terenului  pe care este edificată construcţia, dreptul  de concesiune fiind desfiinţat prin HCL Or. A. nr. 35/25.03.2013, iar pe de altă parte că  prin  nota de constatare nr. 30239/12.11.2015 emisă de Primăria Or. A. s-a constatat realizarea de către reclamantă a lucrării fără autorizare de construire şi prin dispoziţia nr. 48/10.02.2016 emisă de Primarul Oraşului A., s-a dispus demolarea de către reclamantă a construcţiei în discuţie, realizată fără autorizare de construire, în termen de 30 de zile de la comunicare, în caz de neexecutarea demolarea urmând a se face de către pârât pe cheltuiala reclamantei. Doar ulterior reclamanta a solicitat aplicarea art. 59 din Ordinul nr. 839/2009, prin plângerea prealabilă formulată împotriva acestor acte administrative la data de 26.02.2016 însă această cerere a fost respinsă prin adresa nr. 6755/11.03.2016.

Curtea validează raţionamentul juridic al primei instanţe în sensul că reclamanta  nu a făcut dovada că demersurile sale anterioare de autorizare a  construcţiei nu s-au finalizat din culpa pârâtei, reclamanta având posibilitatea de a solicita în instanţă obligarea pârâtei la soluţionarea cererilor sale administrative.

Pe de altă parte la momentul emiterii  actelor administrative contestate reclamanta nu a făcut niciun demers pentru depunerea documentaţiei prevăzute de art. 59  alin.3 din Ordinul nr. 839/2009.

Curtea mai reţine că prevederile art. 59  alin.2 din Ordinul nr. 839/2009 prevăd obligativitatea pentru autoritatea administraţiei publice competentă să emită autorizaţia de construire/desfiinţare de a analiza modul în care construcţia corespunde reglementărilor din documentaţiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, urmând să dispună, după caz, menţinerea sau desfiinţarea construcţiilor realizate fără autorizaţie sau cu încălcarea prevederilor acesteia.  Or în speţă, nu există obligaţia emiterii autorizaţiei de desfiinţare, dat fiind că este vorba de o construcţie amplasată pe domeniul public potrivit art 33 alin.1 din Legea nr. 50/1991. Prin urmare, Curtea reţine că din analiza textului de mai sus, în situaţia desfiinţării construcţiei fără autorizaţie de desfiinţare,  nu subzistă obligaţia de a proceda la analiza de mai sus. Pe de altă parte doar respectiva analiză este obligatorie, oportunitatea deciziei de  demolare revenind autorităţii competente.

Mai mult, aşa cum reţine prima instanţă, pentru a se da eficienţă art. 59  alin.2 din Ordinul nr. 839/2009 este necesar un demers propriu al părţii interesate în obţinerea autorizaţiei de intrare în legalitate, autoritatea competentă  autoritatea administraţiei publice locale competente putând proceda la emiterea unei autorizaţii de construire în vederea intrării în legalitate, din nici un text de lege nerezultând obligativitatea iniţierii respectivul demers din oficiu  de către autoritate şi nu de către particular.

 Astfel, Curtea reţine prevederile de principiu ale  art.2 din Ordinul nr. 839/2009 „Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii  (3) În înţelesul prevederilor art. 2 alin. (2^1) din Lege, procedura de autorizare - care începe odată cu depunerea cererii de emitere a certificatului de urbanism, cu menţionarea în mod expres a scopului solicitării actului, prin care solicitantul îşi anunţă intenţia de a obţine, ca act final, autorizaţia de construire - constituie ansamblul operaţiunilor la nivelul administraţiei publice locale/judeţene care au ca finalitate autorizarea executării lucrărilor de construcţii.”

Curtea urmează să valideze  şi concluzia primei instanţe referitoare la parcurgerea unui demers administrativ separat pentru intrarea în legalitate în condiţiile art. 59  alin.3 din Ordinul nr. 839/2009,  instanţa de judecată putând cenzura  refuzul de soluţionare sau soluţia nefavorabilă, însă o astfel de analiză excede  cadrului procesual prezent având ca obiect dispoziţia de demolare, caz în care instanţa trebuie să verifice  situaţia existentă la momentul emiterii actului administrativ a cărui anulare se cere.

Faţă de aceste considerente Curtea va înlătura ca nefondate criticile de recurs având ca obiect greşita aplicare de prima instanţă a prevederilor de drept material incidente.

Domenii speta

Spete similare