Contracte -Litigii cu profesioniştii.

Domeniu: Contracte -Litigii cu profesioniştii.

Sechestru asigurator. (Im)posibilitatea majorării în apel a cauţiunii dispuse de prima instanţă

Prin încheierea obiect al apelului pendinte a fost stabilit un cuantum al cauțiunii care nu este simbolic ori disproporționat de redus raportat la valoarea creanței și care corespunde pe deplin satisfacerii intereselor apelantei dacă măsura sechestrului asigurător îl va prejudicia și va fi desființată.

Instanța de apel nu poate majora cuantumul cauțiunii, având în vedere că legiuitorul a prevăzut că judecătorul fondului este singurul îndrituit să aprecieze, pentru înființarea sechestrului asigurător, necesitatea stabilirii unei cauțiuni și cuantumul acesteia, cenzura instanței superioare fiind limitată doar la cazurile în care nu sunt respectate cerințele evocate în paragraful precedent.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 250 A din 09.02.2018)

1. Încheierea obiect al apelului

1.1. Prin încheierea nr.163, pronunțată în dosarul nr. 36158/3/2017 în ședinţa din Camera de Consiliu de la data de 09.10.2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă:

- a admis cererea formulată de creditoarea T R C SA, în contradictoriu cu debitoarea N I SRL;

- a dispus înfiinţarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale debitoarei până la concurenţa sumei de 14.558.829,70 lei;

- a fixat cauţiune în cuantum de 1.455.882,97 lei, ce urmează a fi achitată de creditoare în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii, nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrăgând desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător;

- a dispus ca încheierea să se comunice creditoarei de îndată de către instanţă, iar debitoarei de către executorul judecătoresc, odată cu luarea măsurii.

1.2. În considerentele încheierii amintite, s-au arătat, în esenţă, următoarele:

1.2.1. Prin cererea înregistrată la data de 22.09.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a civilă sub nr.36158/3/2017, creditoarea T R C SA, în contradictoriu cu debitoarea N I SRL, a solicitat să se dispună înființarea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor imobile ale debitoarei N I SRL până la concurența sumei de 14.558.829,70 lei reprezentând contravaloarea scrisorii de garanție bancară nr. 5014111554, emise de C E pic. Dublin-Romania B în valoare de 3.165.720 euro, executată în mod abuziv de pârâtă, la cursul BNR de la data redactării cererii, 20.09.2017, respectiv, 4,5989 lei.

În motivarea cererii, s-a reliefat, în esență, că:

- între T R C SA, în calitate de locatar și N I SRL, în calitate de locator, s-a încheiat contractul de închiriere din data de 13.10.2014 având ca obiect închirierea unui imobil ce urma să fie construit în B-dul D… P… nr. …, sector …, Bucureşti;

- având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligaţia contractuală esenţială stabilită în sarcina sa de a plăti către reclamantă suma de 10 milioane de euro cu titlu stimulent comercial, datorat și plătibil până la data de 31.12.2014 (art. 3.11. lit. (i) din contract), în conformitate cu prevederile art. 13.6 lit. d), reclamanta a procedat, în data de 7.05.2015, la rezilierea unilaterală a contractului, cu respectarea în integralitate a mecanismului contractual și a dispoziţiilor legale și i-a comunicat pârâtei că are obligaţia de a restitui, în termen de 30 de zile de la încetarea contractului, originalul scrisorii de garanție bancară nr. 5014111554 emisa de C E pic. Dublin - Romania B în valoare de 3.165.720 EUR, potrivit dispoziţiilor art. 9.3, teza finală din contract;

- cu toate acestea, pârâta a ignorat atât solicitările reclamantei, cât și dispoziţiile contractuale foarte clare și, cu vădită rea-credință, a refuzat să restituie originalul scrisorii, iar, la data de 26.04.2016, în mod absolut abuziv, fără niciun temei legal, a transmis cererea de plată a Scrisorii de Garanție Bancară, respectiv a sumei de 3.165,720 euro către C, cerere de plată care a fost onorată de către bancă în data de 29.04.2016;

- având în vedere comportamentul abuziv al pârâtei, s-a formulat la Tribunalul Bucureşti-Secţia a VI-a Civilă cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. 20283/3/2016, solicitându-se obligarea pârâtei la restituirea contravalorii scrisorii executate în mod nelegal;

- prin sentinţa civilă nr. 2389/19.07.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul sus-amintit, a fost admisă în integralitate cererea reclamantei, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 3.165.720 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, a sumei de 1989,70 lei cu titlu de daune interese, a dobânzii legale aferente calculată de la data scadenta până la plata efectivă, precum și a sumei de 308.269,44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată;

- creanţa pe care reclamanta o deţine împotriva pârâtei rezultă din hotărârea judecătorească pronunţata de Tribunalul Bucureşti in dosarul 20283/3/2016, anexată cererii și constă în suma de bani reprezentând contravaloarea scrisorii de garanție bancară, nerestituită și executată în mod abuziv de pârâtă;

- nici la data la care a intervenit rezilierea contractului, nici în perioada de 30 de zile de valabilitate a garanţiei, ulterioară încetării contractului, reclamanta nu a avut nicio obligaţie de plată restantă față de pârâtă;

- nerespectarea obligaţiei contractuale de restituire a originalului scrisorii de către pârâtă, în termen de 30 de zile de la încetarea contractului, îi conferea reclamantei dreptul la executarea silită în natură până la momentul la care scrisoarea a fost executată, de când, în temeiul art. 1527 alin. (1) C.civ., această modalitate de executare în natură a devenit imposibilă, transformându-se, obligatoriu, într-o executare silită prin echivalent, respectiv, în obligarea pârâtei la returnarea sumelor executate nelegal în temeiul scrisorii și la plata dobânzii legale și a cheltuielilor suportate;

- în speță, creditoarea nu deţine un titlu executoriu împotriva pârâtei, s-a făcut dovada intentării cererii de chemare în judecată, precum și a faptului că aparența de drept este în favoarea creditoarei, având în vedere hotărârea judecătorească favorabilă pronunţată pe fondul litigiului dintre părţi;

- reclamanta deţine împotriva pârâtei o creanţă constatată în scris întrucât obligaţia pârâtei de plată a contravalorii scrisorii a fost stabilită prin hotărâre judecătorească, chiar nedefinitivă și rezultă și din art. 9.3. din contract, creanţa fiind certă, lichidă și exigibilă, în accepţiunea art. 663 C.proc.civ.

1.2.2. Cauza s-a soluţionat de prima instanță fără citarea părţilor, în Camera de consiliu, în temeiul art.954 alin.2 C.proc.civ.

1.2.3. În urma analizării actelor dosarului, Tribunalul a reţinut, în esenţă,  următoarele:

Rezultă, din interpretarea coroborată a prevederilor art.952 și ale art.953 C.proc.civ., că, pentru înfiinţarea sechestrului asigurător, creditorul trebuie să facă dovada existenţei unei creanţe constatate în scris şi care este exigibilă, precum şi dovada intentării acţiunii.

Potrivit art. 663 C.proc.civ., creanţa este certă atunci când rezultă din titlul executoriu şi este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată. 

În speţă, apreciază instanța de prim grad de jurisdicție, cele trei condiţii de înfiinţare a sechestrului asigurător sunt îndeplinite.

Creanţa creditoarei în sumă de 3.165.720 de euro este constatată prin act scris, respectiv prin sentinţa civilă nr. 2839/2017 a Tribunalului Bucureşti-Secţia VI a civilă pronunţată în dosarul nr.20283/3/2016.

Creanța afirmată este exigibilă,  plata creanţei putând fi efectuată în orice moment de către debitoare.

De asemenea, creditoarea a dovedit că a intentat acţiune, astfel cum rezultă din dosarul înregistrat sub nr.20283/3/2017, soluţionat în primă instanţă la data de 19.07.2017. 

Nu în ultimul rând, la adoptarea prezentei încheieri, tribunalul a reţinut că, potrivit art.430 alin.4 C.proc.civ., sentința civilă nr.2839/2017 beneficiază de autoritate de lucru judecat provizorie.

Conform art.953 alin. 1 şi art.1057 alin.2 C.proc.civ., având în vedere  consecinţele patrimoniale ce decurg din sechestru, precum şi împrejurarea că există o hotărâre judecătorească prin care se confirmă creanţa invocată, prima instanță a fixat o cauţiune în cuantum de 1.455.882,97 lei, ce trebuie achitată de creditoare în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii, nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrăgând, conform art. 956 C.proc.civ., desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător.

2. Apelul declarat în cauză şi procedura în faţa instanţei de apel

2.1.1. Împotriva încheierii nr.163/09.10.2017, debitoarea N I SRL a declarat, în termen legal, apel, înregistrat la data de 29.11.2017.

Prin această cale ordinară de atac, s-a solicitat ca, în urma admiterii sale:

- în principal, să se modifice încheierea apelată, în sensul de a se respinge, ca neîntemeiată, cererea de înființare a sechestrului asigurător;

- în subsidiar, să se  modifice încheierea apelată, în sensul de a se obliga intimata la plata unei cauțiuni în cuantum de 20% din valoarea reclamată. 

2.1.2. În motivarea apelului, în esenţă, după prezentarea situației de fapt apreciate relevante, s-au învederat următoarele:

Ca un prim motiv de apel, a susținut apelanta N I SRL că soluţia primei instanţe a fost pronunţată fără verificarea întregii situaţii de fapt, relevându-se, în esență, în argumentare, că:

- situaţia faptică prezentată de intimata-reclamantă în susţinerea cererii sale este incorectă şi lacunară deopotrivă, având în vedere că, între părţi, există şi un alt litigiu cu privire la contractul de închiriere nr.1/ 13.10.2014, iniţiat de apelantă, ce face obiectul dosarului nr.39932/3/2016 şi care a fost conexat la dosarul nr.20283/3/2016, fiind soluţionat prin aceeaşi hotărâre și că, prin cererea formulată în dosarul menţionat, apelanta a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 110,872,597.00 RON reprezentând prestaţia datorată în schimbul dezicerii de contract conform art.3.1 din contractul de închiriere nr.1/13.10.2014;

- ca atare, câtă vreme există şi un alt litigiu pe rol între părţi, prin care apelanta a solicitat obligarea intimatei la plata preţului dezicerii de contract şi neagă pretinsa intervenire a rezilierii, este evident că hotărârea primei instanţe este dată cu necunoaşterea situaţiei faptice reale şi deci netemeinică.

Circumscris unui al doilea motiv de apel, a afirmat autoarea căii de atac că intimata nu a justificat în faţa primei instanţe urgenţa şi prejudiciul inerent pe care l-ar putea încerca în absenţa instituirii sechestrului asigurător, în justificarea acestei teze învederându-se, în esență, că:

- simpla existenţă pe rolul instanţelor de judecată a unui alt litigiu prin care apelanta a solicitat obligarea intimatei la plata unei sume de bani reprezentând preţul dezicerii de contractul de închiriere nr.1/13.10.2014 (pretins reziliat) este de natură să înlăture aşa-zisa aparenţă de drept pe care şi-a fundamentat soluţia prima instanţă;

- intimata nu a justificat prin cererea sa existenţa vreunui motiv/ a vreunei urgenţe care să justifice instituirea unei măsuri de conservare a patrimoniului apelantei în sensul indisponibilizării bunurilor imobile;

- formularea cererii pentru înfiinţarea sechestrului asigurător denotă doar reaua-credinţă a intimatei, în contextul în care aceasta a solicitat în mod expres instituirea măsurii numai asupra bunurilor imobile ale apelantei;

- notarea sechestrului în cărţile funciare ale imobilelor sechestrate îi creează apelantei dificultăţi reale, punând-o în imposibilitatea reală de a mai putea semna contracte de închiriere cu privire la clădirile edificate;

- în prezent, apelanta N I SRL a fost notificată de către executorul judecătoresc BEJ V.P. despre instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor imobile aparţinând apelantei, în condițiile în care numai clădirea A, edificată pe lotul 1 având numărul cadastral 235024-C1, având o suprafaţă construită de 2048 mp, în regim de înălţime 2S+P+12 Et+Etaj tehnic, a fost recepţionată, valoarea finală la data recepţiei fiind de 129.951.213,25 RON;

- prin urmare, validarea pe cale judecătorească a abuzului de drept al intimatei de către prima instanţă, care a formulat cererea pentru instituirea măsurii asigurătorii doar pentru a o prejudicia pe apelantă, trebuie sancţionată de către instanţa de apel prin admiterea căii de atac.

Ca un al treilea motiv de apel, a învederat apelanta N I SRL că soluţia primei instanţe a avut la bază o înţelegere eronată a noţiunii de creanţă exigibilă, notându-se, în argumentare, în esență, că:

- o creanţă nu ar putea fi considerată exigibilă doar pentru motivul că debitorul acesteia ar putea face plata oricând, deoarece posibilitatea debitorului de a-şi achita creanţele faţă de creditorii săi în orice moment nu este o specificitate numai a creanţei exigibile, ci mai degrabă o afirmaţie general valabilă pentru orice categorie de creanţe;

- dovada caracterului cert al creanţei şi posibilitatea executării (silite) a creanţei se poate face numai prin intermediul unui titlu executoriu, aceasta fiind condiţia esenţială pentru declanşarea executării silite;

- deşi procedura înfiinţării măsurilor asigurătorii este o procedură cu caracter urgent, această împrejurare nu justifică absenţa unei motivări temeinice a soluţiei pronunţate de către prima instanţă;

- în situaţia de faţă lipseşte situaţia-premisă care justifică înfiinţarea unei măsuri asigurătorii şi acordarea beneficiului protecţiei provizorii, în contextul în care apelanta a formulat deja calea de atac împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarele conexate, astfel încât o hotărâre definitivă (şi deci executorie conform art.633 pct.1 C.proc.civ.) este iminentă în următoarele luni.

Subsumat unui al patrulea motiv de apel, a relevat apelanta N I SRL că, cauţiunea stabilită de instanţa de fond este disproporţionată faţă de prejudiciul cauzat apelantei prin instituirea măsurii, avându-se în vedere, în sinteză, că:

- conform art.1057 alin.2 C.proc.civ., plafonul maximal al cauţiunii în cazul cererilor al căror obiect este evaluabil în bani este de 20% din valoarea obiectului cererii;

- prima instanţă a stabilit în sarcina intimatei o cauţiune în cuantum de doar 10% din valoarea creanţei reclamante, sumă care este însă disproporţionată faţă de prejudiciul pe care l-a suportat apelanta prin rămânerea definitivă a hotărârii de instituire a sechestrului asigurător şi este contrară rolului cauţiunii de a proba seriozitatea demersului iniţiat de petent şi de a „garanta pe debitor contra unor eventuale daune pe care le-ar putea suferi prin indisponibilizarea bunurilor sale, în cazul în care se va dovedi că acţiunea de fond introdusă de creditor a fost neîntemeiată sau, chiar mai mult, a fost exercitată cu rea-credinţă”;

- majorarea cuantumului cauţiunii ce ar fi trebuit să fi fost achitată de către intimată pentru instituirea sechestrului se impune cu atât mai mult cu cât, prin măsura sechestrului, s-a ajuns la acest moment la blocarea unui proiect imobiliar evaluat la peste 786.746.870 RON, printr-un mod abuziv de aducere la îndeplinire a acestei măsuri asigurătorii ce urmează a fi de asemenea supus controlului instanţei competente;

- în consecinţă, având în vedere atât faptul că valoarea creanţei reclamante de intimată depăşeşte 14.000.000 lei, cât şi împrejurarea că aceasta a solicitat instituirea sechestrului asigurător numai asupra bunurilor imobile ale apelantei cu scopul de a îi bloca activitatea curentă şi de a o împiedica să contracteze cu alţi potenţiali chiriaşi, este evident că se impune obligarea acesteia la plata unui cauţiuni în cuantumul maxim prevăzut de lege, de 20% din valoarea creanţei reclamate, respectiv 2.911.765,94 lei.

2.2. La data de 27.12.2017, intimata T R C SA a depus întâmpinare (filele 179-185), prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, s-a evidențiat, în esență, că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.953 C.proc.civ. pentru a fi înființat sechestrul asigurător, întrucât creanța intimatei este constatată prin act scris, respectiv hotărârea nedefinitivă din dosarul nr.20283/3/2016 și este exigibilă, obligația debitoarei de restituire a scrisorii de garanție bancară fiind scadentă în termen de 30 zile de la data încetării contractului de închiriere prin reziliere, iar intimata a făcut dovada intentării acțiunii de fond, că nu sunt condiții, în sensul art.953 alin.1 C.proc.civ., urgența și prejudiciul inerent, așa cum pretinde apelanta, că intimata nu a avut o conduită abuzivă, căci a urmat o cale legală, precum și că este suficient de mare cauțiunea de 10% din valoarea reclamată, neimpunându-se majorarea sa.

2.3. La data de 25.01.2018, apelanta N I SRL a formulat răspuns la întâmpinare (filele 192-200).

Prin acest act de procedură, s-au reiterat susținerile făcute în cererea de apel, menționându-se, în plus, că hotărârea de primă instanță în dosarul nr.20283/3/2016 nu este act scris conform art.953 C.proc.civ., cu consecința că trebuia aplicat alin.2 al acestui articol și stabilită o cauțiune de 50% din valoarea reclamată [paragrafele (15)-(18)] și că nu a fost respectată cerința proporționalității.

3. Considerentele instanţei de apel care au fundamentat soluţia dată în cauză

Analizând apelul în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi cu observarea prevederilor art.476-479 și ale art.953 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:

3.1. Cu titlu preliminar, notează instanța de control judiciar că, în prezenta cauză, este învestită cu soluționarea unui apel declarat de debitoarea N I SRL împotriva unei încheieri a tribunalului prin care, în urma admiterii cererii formulate de creditoarea T R C SA, s-a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor imobile ale debitoarei N I SRL până la concurența sumei de 14.558.829,70 lei.

Așa fiind, nu au a fi verificate, în cadrul procesual evocat, aserțiunile apelantei, inserate în motivarea căii de atac [paragrafele (41), (42), (60)], în sensul că, în prezent, apelanta a fost notificată de către executorul judecătoresc BEJ V.P. despre instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor imobile aparţinând apelantei ori că este abuziv modul de aducere la îndeplinire a acestei măsuri asigurătorii.

Aceasta, întrucât, potrivit art.955 alin.4 C.proc.civ., împotriva modului prin care executorul judecătoresc aduce la îndeplinire măsura asigurătorie, cel interesat (debitorul sau chiar creditorul ori o terţă persoană) poate face contestaţie la executare.

3.2. Tot cu titlu prealabil, notează Curtea -aspect pus în discuția părților la termenul din 09.02.2018- că, prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 25.01.2018, apelanta N I SRL a invocat [paragrafele (15)-(18)] că hotărârea de primă instanță în dosarul nr. 20283/3/2016 nu este act scris conform art.953 C.proc.civ., cu consecința că trebuia aplicat alin.2 al acestui articol și stabilită o cauțiune de 50% din valoarea reclamată.

Or, astfel de susțineri nu au fost făcute în motivarea apelului.

În aceste condiții, devin aplicabile prevederile art.470 alin.3 teza I C.proc.civ., care instituie sancțiunea decăderii, cu consecința că instanța de control judiciar nu este legal învestită cu un asemenea motiv de apel, care a fost invocat peste termenul defipt de art.954 alin.3 teza a II-a C.proc.civ.

Referitor la alegația apelantei, în sensul că aspectele invocate la paragrafele (15)-(18) din răspunsul la întâmpinare depus la data de 25.01.2018 constituie apărări de fond, este de notat că, potrivit art.478 alin.2 teza I C.proc.civ., „părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare”, text în raport de care teza evocată nu are fundament, cu atât mai mult cu cât în fața primei instanțe judecata a avut loc fără citarea părților, în camera de consiliu, conform art.954 alin.2 C.proc.civ.

3.3. În continuare, trebuie evidențiat că cererea de înființare a sechestrului asigurător formulată în cauză de intimata (creditoare) T R C SA a fost întemeiată, în drept, pe prevederile art.953 alin.1 C.proc.civ.

Or, potrivit art.953 alin.1 C.proc.civ.: „Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată în scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă”.

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că, în ipoteza prevăzută de art.953 alin.1 C.proc.civ., trebuie îndeplinite următoarele condiții pentru instituirea sechestrului asigurător:

(i) existența unei creanțe asupra unei sume de bani constatate printr-un înscris;

(ii) creanța invocată să fie exigibilă;

(iii) intentarea unei acțiuni pentru recuperarea creanței invocate.

Prin urmare, așa cum corect a reliefat intimata în motivarea întâmpinării și contrar alegațiilor apelantei, nu constituie condiții pentru înființarea sechestrului asigurător în temeiul art.953 alin.1 C.proc.civ. urgența și prejudiciul inerent.

În acest context, trebuie subliniat că, pentru încuviinţarea acestei măsuri a sechestrului asigurător, nu este necesară constatarea insolvabilităţii debitorului și că dovezi cu privire la conduita debitorului trebuie făcute de către creditor numai în ipoteza reglementată de art.953 alin.3 C.proc.civ. -neincidentă în prezenta pricină-, respectiv aceea în care creditorul are o creanţă bănească neexigibilă, întrucât, într-o asemenea situaţie, creditorul nu poate obţine instituirea sechestrului asigurător decât în cazurile în care debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea.

3.4. Apreciază Curtea că nu este fondat primul motiv de apel, invocat de autoarea căii de atac, în sensul că soluţia primei instanţe a fost pronunţată fără verificarea întregii situaţii de fapt.

Într-adevăr, este important de notat că instanţa învestită cu o cerere de înființare a sechestrului asigurător nu este ţinută a verifica conţinutul şi cuantumul creanţei, ci numai îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru sechestrul asigurător.

Mai mult, așa cum a statuat chiar Curtea Constituțională, în considerentele (pct.16) deciziei nr.577/29.09.2015 (publicate în Monitorul Oficial, partea I, nr.827/5.11.2015), obligatorii în temeiul art.147 alin.4 din Constituție, procedura măsurilor asigurătorii nu vizează fondul dreptului, ci are o finalitate subsecventă, urmărind să asigure valorificarea acestuia.

Așa fiind, nu pot fi avute în vedere, în sensul pretins de apelantă, afirmațiile acesteia potrivit cărora încheierea atacată este netemeinică urmare a neluării în considerare de către judecătorul fondului a faptului că, între părţi, există şi un alt litigiu cu privire la contractul de închiriere nr.1/ 13.10.2014, iniţiat de apelantă, ce face obiectul dosarului nr.39932/3/ 2016 şi care a fost conexat la dosarul nr.20283/3/2016, fiind soluţionat prin aceeaşi hotărâre, prin cererea formulată în dosarul menţionat, apelanta solicitând obligarea intimatei la plata sumei de 110,872,597.00 RON reprezentând prestaţia datorată în schimbul dezicerii de contract conform art. 3.1 din contractul de închiriere nr.1/13.10.2014.

De altfel, se observă că, greșit, susține apelanta că intimata T R C SA a prezentat lacunar situația de fapt, atâta vreme cât, printre actele anexate cererii de sechestru asigurător formulate, s-a regăsit și sentința civilă nr. 2839/19.07.2017 (filele 38-45-dosar fond), în cuprinsul căreia se face referire, se analizează și se respinge, motivat, cererea conexă, ce face obiectul dosarului nr.39932/3/2016.

3.5. Tot fără fundament este și al doilea motiv de apel, potrivit cu care intimata T R C SA nu a justificat în faţa primei instanţe urgenţa şi prejudiciul inerent pe care  l-ar putea încerca în absenţa instituirii sechestrului asigurător.

Pe lângă cele învederate în precedent (pct.3.3., paragraful 4), observă Curtea, în context, că pretinsa rea-credință și conduită abuzivă a intimatei nu a fost probată, simplele afirmații ale apelantei neputând fi avute în vedere în lipsa unor dovezi.

În plus, se cuvine subliniat că intimata, prin formularea cererii de sechestru asigurător, a uzat de o cale procesuală pusă la dispoziția sa de lege și că debitorul (în speță, apelanta) poate cere ridicarea sechestrului asigurător, în temeiul art.957 alin.2 C.proc.civ., în ipoteza în care cererea de chemare în judecată care a stat la baza înfiinţării măsurii asigurătorii a fost respinsă, anulată ori s-a constatat perimarea acesteia, în toate aceste situaţii prin hotărâre definitivă, precum şi în cazul în care creditorul renunţă la judecată.

Tot astfel, conform art.1064 C.proc.civ., apelanta poate pretinde plata despăgubirii cuvenite pentru repararea prejudiciilor (pretins) produse prin înființarea sechestrului asigurător din cauțiunea în cuantum de 1.455.882,97 lei, pe care, potrivit dovezii aflate la fila 106-dosar fond, intimata T R C SA a consemnat-o la dispoziția instanței, cu respectarea termenului fixat prin încheierea apelată.

Simpla împrejurare că intimata a cerut înființarea sechestrului asigurător numai asupra bunurilor imobile ale apelantei nu constituie un indiciu al relei sale credințe.

Aceasta, întrucât, chiar art.952 C.proc.civ. prevede că „sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/şi imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terţ în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obţine un titlu executoriu” (sublinierea redactorului).

Reiese, așadar, că legea nu instituie obligația creditorului de a viza, prin sechestrul asigurător, doar bunurile mobile ori numai bunurile mobile și imobile ale debitorului.

Totodată, este de remarcat că nu se poate susține cu temei că este înlăturată „aşa-zisa aparenţă de drept pe care şi-a fundamentat soluţia prima instanţă” prin simpla existenţă pe rolul instanţelor de judecată a unui alt litigiu prin care apelanta a solicitat obligarea intimatei la plata unei sume de bani reprezentând preţul dezicerii de contractul de închiriere nr. 1/13.10.2014 (pretins reziliat).

Un argument în acest sens îl constituie acela că, prin sentința civilă nr.2839/19.07.2017, pronunțată în dosarul nr.20283/3/2016 (filele 38-45-dosar fond), Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, cererea evocată în paragraful precedent, această hotărâre având, în baza art.430 alin.1, 2 și 4 C.proc.civ., autoritate de lucru judecat de la data pronunțării sale.

3.6. Nici al treilea motiv de apel, conform căruia soluţia primei instanţe a avut la bază o înţelegere eronată a noţiunii de creanţă exigibilă, nu este fondat.

Astfel, se observă că, în speță, tribunalul, prin încheierea atacată, a reținut judicios că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.953 alin.1 C.proc.civ. pentru a se dispune instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale apelantei.

O atare concluzie se impune, având în vedere că intimata SC T R C SA a probat că:

(a) are o creanță asupra unei sume de bani constatată printr-un înscris;

Este vorba despre sentința civilă nr.2839/19.07.2017, pronunțată în dosarul nr.20283/3/2016, prin care, admițându-se cererea principală formulată de reclamanta SC T R C SA (intimata din prezenta cauză), a fost obligată pârâta SC N I SRL (apelanta din pricina de față) la plata către reclamantă a sumei de 3.165.720 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii şi 1989,70 lei cu titlu de daune interese, precum şi a dobânzii legale aferente calculată de la data scadentă până la plata efectivă.

Rezultă, așadar, că, pentru creanța invocată prin cererea de sechestru asigurător admisă prin încheierea apelată, intimata SC T R C SA a obținut o hotărâre nedefinitivă și neexecutorie, prin care i-a fost recunoscut în patrimoniu acest drept subiectiv.

Faptul că împotriva acestei sentințe nr.2839/19.07.2017 s-a promovat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VI-a Civilă cu numărul de dosar 8072/2/2017 și având termen fixat la data de 28.02.2018, nu poate invalida concluzia evocată în paragraful de mai sus.

Aceasta, întrucât, conform art.430 alin.4 C.proc.civ., „când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie”, iar, potrivit art.957 alin.2 C.proc.civ., „în cazul în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviinţată măsura asigurătorie, a fost (...) respinsă (...) prin hotărâre definitivă (...), debitorul poate cere ridicarea măsurii de către instanţa care a încuviinţat-o”, care „se pronunţă prin încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor”.

(b) creanța invocată este exigibilă;

Această condiție este îndeplinită, în opinia instanței de apel, având în vedere că sentința civilă nr.2839/19.07.2017, pronunțată în dosarul nr. 20283/3/2016 are, așa cum am arătat anterior (pct.3.5., ultimul paragraf), autoritate de lucru judecat de la data pronunțării sale, în raport de prevederile art.430 alin.1, 2 și 4 C.proc.civ.

Or, prin hotărârea amintită, instanța a statuat, în justificarea soluției din dispozitiv, evocată mai sus, că, „fiind în prezenţa unei rezilieri valabile a contractului de închiriere, reclamanta era îndreptăţită să obţină restituirea originalului scrisorii de garanţie remise locatorului, astfel că, în lipsa executării obligaţiei asumate, pârâta datorează daune interese pentru acoperirea prejudiciului produs reclamantei prin executarea abuzivă a garanţiei”.

Altfel spus, cu autoritate de lucru judecat, instanța a atestat explicit că, creanța pretinsă de către intimata din prezenta cauză SC T R C SA este exigibilă, în sensul art.663 alin.4 C.proc.civ., care prevede că, „creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată”.

(c) a intentat o acțiune pentru recuperarea creanței invocate;

Este vorba despre cererea de chemare în judecată soluționată prin sentința civilă nr.2839/19.07.2017, pronunțată în dosarul nr.20283/3/2016.

Afirmațiile apelantei, cum că dovada caracterului cert al creanţei şi posibilitatea executării (silite) a creanţei se poate face numai prin intermediul unui titlu executoriu, aceasta fiind condiţia esenţială pentru declanşarea executării silite, nu pot justifica o soluție de admitere a apelului.

Aceasta, întrucât sechestrul asigurător este doar o măsură de asigurare a creditorului, iar nu una de executare.

Astfel, art.958 C.proc.civ. prevede că valorificarea bunurilor sechestrate nu se va putea face decât după ce creditorul va obţine titlul executoriu, respectiv o hotărâre judecătorească executorie, prin care debitorul a fost obligat la plata unei sume de bani către creditor.

Prin obţinerea titlului executoriu, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi, sechestrul asigurător se transformă în sechestru executoriu.

Cu alte cuvinte, pentru înființarea sechestrului asigurător, nu este necesară recunoașterea creanței printr-o hotărâre executorie, căci, altminteri, cererea de instituire a unui sechestru asigurator ar fi lipsită de interes, câtă vreme rațiunea unei asemenea măsuri este aceea de a se indisponibiliza bunurile debitorului în scopul valorificării lor, în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu.

Nu este fondată nici alegația apelantei conform căreia, „deşi procedura înfiinţării măsurilor asigurătorii este o procedură cu caracter urgent, această împrejurare nu justifică absenţa unei motivări temeinice a soluţiei pronunţate de către prima instanţă”.

Într-adevăr, observă Curtea că motivarea încheierii apelate respectă exigențele impuse de art.425 alin.1 lit. b) C.proc.civ., cuprinzând „motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia”.

Împrejurarea că apelanta nu este de acord cu cele reținute de prima instanță pentru a justifica soluția adoptată nu poate constitui un argument valid în sensul concluziei inexistenței unei „motivări temeinice” a încheierii atacate.

3.7. Referitor la motivul de apel prin care s-a susținut că, cauţiunea stabilită de instanţa de fond este disproporţionată faţă de prejudiciul cauzat apelantei prin instituirea măsurii, reține Curtea că nu este întemeiat.

Astfel, este important de evidențiat că, în ipoteza prevăzută de art. 953 alin.1 C.proc.civ., depunerea cauţiunii este lăsată la aprecierea instanţei atât în privinţa necesităţii ei, cât şi, dacă este cazul, a cuantumului.

Or, în speță, prima instanță a fixat o cauțiune în sumă de 1.455.882,97 lei, reprezentând 10% din valoarea reclamată de 14.558.829,70 lei.

Așa fiind, notează Curtea că, prin încheierea obiect al apelului pendinte, a fost stabilit un cuantum al cauțiunii care nu este simbolic ori disproporționat de redus raportat la valoarea creanței și care corespunde pe deplin satisfacerii intereselor apelantei dacă măsura sechestrului asigurător îl va prejudicia și va fi desființată.

Așa fiind, instanța de apel nu poate majora cuantumul cauțiunii, având în vedere și că legiuitorul a prevăzut că judecătorul fondului este singurul îndrituit să aprecieze, pentru înființarea sechestrului asigurător, necesitatea stabilirii unei cauțiuni și cuantumul acesteia, cenzura instanței superioare fiind limitată doar la cazurile în care nu sunt respectate cerințele evocate în paragraful precedent.

Mai mult, se observă că, potrivit art.1057 alin.2 C.proc.civ., „(...) cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii (...)”.

Prin urmare, limita de 20% din valoarea obiectului cererii este o valoare maximală, care nu poate fi atinsă decât în cazuri cu totul excepționale.

Or, apelanta nu a probat că suntem în speță în prezența unei asemenea situații excepționale.

Faptul că s-ar fi ajuns la blocarea unui proiect imobiliar evaluat la peste 786.746.870 lei nu constituie o astfel de situație excepțională, având în vedere că valoarea proiectului imobiliar nu are relevanță în stabilirea cuantumului cauțiunii, ci valoarea obiectului cererii, care este de 14.558.829,70 lei.

4. Soluţia instanţei de apel şi temeiul legal al acesteia

Prin urmare, pentru considerentele expuse mai sus, Curtea constată că prima instanță, apreciind că sunt îndeplinite, în speță, condițiile prevăzute de art.953 alin.1 C.proc.civ. pentru a se dispune înființarea sechestrului asigurător în privința imobilelor societății apelante până la concurenţa sumei de 14.558.829,70 lei, a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, a cărei confirmare se impune, criticile aduse de apelantă acestei încheieri fiind fără fundament.

În consecință, în baza art.480 alin.1 C.proc.civ., s-a respins apelul, ca nefondat.

Față de soluția dată apelului, este inutilă analizarea cererii apelantei vizând obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat în faza apelului, atâta vreme cât o atare solicitare este un capăt de cerere accesoriu, în sensul art.30 alin.4 C.proc.civ.

Domenii speta

Spete similare