Infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2 codul penal din 1969, art. 192 alin. 2 cod penal. achitare. cauza de neimputabilitate prev. de art. 31 codul penal – cazul fortuit.

Decizie 76A din 25.01.2017


INFRACŢIUNEA DE UCIDERE DIN CULPĂ PREV. DE ART. 178 ALIN. 2 CODUL PENAL DIN 1969, ART. 192 ALIN. 2 COD PENAL. ACHITARE. CAUZA DE NEIMPUTABILITATE PREV. DE ART. 31 CODUL PENAL – CAZUL FORTUIT.

Curtea constată, contrar celor arătate de prima instanţă, că inculpata nu putea prevedea, în mod obiectiv, că pe carosabil se află victima în stare avansată de ebrietate. De asemenea, Curtea constată că elementul fortuit – prezenţa victimei pe carosabil - se suprapune pe o conduită licită.

(decizia penală nr.76/A/25.01.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul  penal nr. 2478/202/2016)

Prin sentinţa penală nr. 283 din data de 28.11.2016, Judecătoria Călăraşi, în dosarul nr.2478/202/2016 în baza art. 5 Cod penal cu referire la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 371 din 20.05.2014, a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatei C. M.  este  Codul penal din 1969.

În temeiul art. 178 alin. 2 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. şi art. 5 C.pen. 2014  a condamnat pe inculpata C. M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 71 alin. 1 C.pen. 1969 a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II – a şi lit. b) C.pen. 1969.

În temeiul art. 81 C.pen. 1969 a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare stabilind conform art. 82 C.pen. 1969  un termen de încercare de 4 ani.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei  a suspendat executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 404 alin. 2 C.pr.pen. a puns în vedere inculpatei că, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare,  aplicându-se dispoziţiile art. 83 C.pen. 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice şi Judiciare, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, la momentul rămânerii definitive a  sentinţei, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice şi Judiciare.

În baza art. 397 Cod procedură penală a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă P. F. D. împotriva inculpatului M. I. A.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 978/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C. M. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2 C.pen./art. 192 alin. 2 N.C.pen. cu aplicarea art. 5 N.C.pen.

În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că, în data de 08.06.2013 în jurul orei 0230 în timp ce conducea pe strada Constantin Brâncuş. din comuna Vîlcelele, județul Călărași, autoutilitara marca Toyota Land Cruiser  cu nr. de înmatriculare CL 36 MAN în condițiile în care nu a adaptat viteza la condițiile de drum a surprins și accidentat mortal pe numitul Anton Dumitru aflat pe carosabil în poziția decubit și cu o alcoolemie de 3,10 gr%oi

Pentru dovedirea situaţiei de fapt, au fost menţionate următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare, planșă fotografică, declaraţii inculpată, declaraţii martor, raport de expertiză criminalistică, raport medical de necropsie.

La data de 04.07.2016,  judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 2173/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii.

La termenul de judecată din data de 26.09.2016, numita R. N. sora victimei accidentului de circulaţie din prezenta cauză, s-a constituit parte civilă cu suma de 50000 lei reprezentând prejudiciu material.

În faza urmăririi penale inculpata C. M. nu a recunoscut fapta penală reţinută în sarcina sa.

La interpelarea instanţei, în data de 26.09.2016, inculpata a precizat că nu recunoaşte fapta pentru care este trimisă în judecată, că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei si că îşi menţine declaraţia dată in faza urmăririi penale.

În consecinţă, în vederea aflării adevărului, pe parcursul cercetării judecătoreşti, în afara inculpatei, au fost audiată martora M. E. Au fost examinate, de asemenea, probele administrate în faza urmăririi penale.

Situaţia de fapt reţinută de instanţă a rezultat din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză.

S-a reţinut că din raportul medico-legal de necropsie nr. 1925/164 din 12.06.2013 a rezultat că ”moartea numitului A. D. a fost violentă; ea s-a datorat zdrobirii capului, urmare unui politraumatism cranio-cerebro-toracic și al membrelor, cu multiple fracturi și rupturi de organe interne; leziunile de violență au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier; moartea poate data din 08.06.2013; sângele recoltat de la cadavrul A. D. conține 3,10 gr%o alcool (buletin de analiză toxicologică – alcoolemie cadavre nr. 425/A3/164 din 11.08.2013 – SML Călărași)”.

În faza de urmărire penală s-a efectuat o expertiză criminalistică auto ( fil 105 – 11 dup) care a concluzionat următoarele :

-locul în care a survenit trecerea autoturismului peste numitul A. D. s-a situat în zona în care a fost găsită bicicleta.

-în momentul pre-impact, victima se afla probabil într-o poziţie decubit, pe fondul unei alcoolemiei de 3,10 gr%o, în zona în care a fost găsită bicicleta;

-în situaţia analizată, prezenţa obstacolului respectiv, constând în corpul numitului A. D., aflat în poziţia decubit, putea fi sesizat de către conducătoarea auto în momentele în care a pătruns în conul de lumină al farurilor autoturismului;

-starea de pericol, în situaţia analizată, a fost generată de prezenţa numitului A. D. pe str. Constantin Brâncuşi într-o poziţie decubit, declasându-se în momentul în care corpul victimei a pătruns în conul de lumină al farurilor autoturismului;

-autoturismul s-ar fi putut opri în dreptul numitului A. D. (putându-se astfel evita trecerea peste corpul acestuia), la o viteză corelată cu spaţiul de vizibilitate frontală de care conducătoarea auto dispunea în acel moment şi totodată, în condiţiile în care s-ar fi acţionat sistemul de frânare, în momentul în care obstacolul respectiv a pătruns în conul de lumină al farurilor autovehiculului;

-viteza la care se putea opri autovehiculul până în dreptul obstacolului, respectiv viteza la care se putea evita trecerea autovehiculului peste corpul victimei, a fost în situaţia analizată de cca. 50 km /h;

-producerea evenimentului rutier în situația analizată s-a datorat prezenței numitului A. D. pe str. Constantin Brâncuși, într-o poziție decubit  (constituind un obstacol pentru participațiii la trafic în acea zonă) precum și neopririi autoturismului în spațiul de vizibilitate frontală conferit de luminile farurilor (până în dreptul obstacolului respectiv)”.

S-a arătat că potrivit doctrinei si jurisprudenţei, cazul fortuit presupune existenţa unei împrejurări imprevizibile care se suprapune peste  activitatea (licită sau ilicită) a făptuitorului. Imprevizibilitatea împrejurării exterioare trebuie să aibă un caracter general (atât autorul cât şi orice altă persoană nu puteau prevedeau împrejurările exterioare.

Astfel, s-a apreciat că pentru a reţine cazul fortuit, aspect invocat de inculpată, trebuie ca imposibilitatea de a de a prevedea ivirea împrejurării  care a dat naştere rezultatului neaşteptat să aibă, caracter obiectiv, respectiv apariţia acelei împrejurări să nu poată fi prevăzută de nicio persoană.

Ori în prezenta speţă, raportat la concluziile raportului de expertiză criminalistic auto efectuat în prezenta cauză (punctul 5 concluzii), respectiv „viteza la care se putea opri autovehiculul până în dreptul obstacolului, respectiv viteza la care se putea evita trecerea autovehiculului peste corpul victimei, a fost în situaţia analizată de cca. 50 km /h”, s-a apreciat că prevederea ivirii împrejurării  care a dat naştere rezultatului neaşteptat nu are caracter obiectiv.

S-a considerat că şi victima are o contribuţie la producerea evenimentului rutier, însă faţă de faptul că inculpata are o contribuţie de circa 50% , nu poate fi reţinut cazul fortuit.

Astfel faţă de toate considerentele expuse anterior a rezultat că fapta de ucidere din culpă ce face obiectul prezentului dosar, a fost săvârşită cu vinovăţie de inculpată, neexistând nicio cauză de neimputabilitate ( sau cauză de înlăturarea a răspunderii penale, sub imperiul disp Codul Penal de la 1969)

În contextul intrării în vigoare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, instanţa a constatat că devin aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. 1 C.pen., potrivit cărora, în cazul în care, de la data săvârşirii faptei şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, se succed în timp cel puţin două legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În determinarea legii mai favorabile aplicabile în speţă, instanţa a reţinut, în acord cu Decizia CCR 265/06.05.2014, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, că „aplicarea legii mai favorabile” înseamnă identificarea şi valorificarea unei singure legi, în exclusivitate, care permite în cazul concret stabilirea unei pedepse mai mici ori a unui tratament sancţionator în ansamblu mai puţin restrictiv, nefiind permisă combinarea prevederilor din legi succesive.

Prin urmare, instanţa a avut în vedere particularităţile cauzei deduse judecăţii, efectuând o analiză comparativă a tuturor normelor existente în cele două legi succesive, relevante pentru situaţia inculpatei, respectiv cele referitoare la condiţiile de incriminare, criteriul pedepsei principale, modalităţile de individualizare a executării sancţiunilor principale şi condiţiile de aplicare a pedepsei accesorii.

În urma evaluării tuturor acestor dispoziţii, instanţa a apreciat că, deşi ambele reglementări legale prevăd aceleaşi limite de pedeapsă, legea veche este mai favorabilă inculpatei, întrucât permite modalităţi de individualizare a pedepsei care îi conferă acestuia aplicarea unui tratament sancţionator, în ansamblu, mai blând.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatei C. M. care  la data de 08.06.2013 în jurul orei 0230 în timp ce conducea pe strada Constantin Brâncuși din comuna Vîlcelele, județul Călărași, autoutilitara marca Toyota Land Cruiser  cu nr. de înmatriculare CL 36 MAN în condițiile în care nu a adaptat viteza la condițiile de drum a surprins și accidentat mortal pe numitul A. D. aflat pe carosabil în poziția decubit și cu o alcoolemie de 3,10 gr%o, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2 Cp. NCp. cu aplic. art. 5 NCp.

Sub aspectul laturii obiective, s-a arătat că elementul material al infracţiunii constă în acţiunea inculpatului de a conduce autoturismul marca Toyota Land Cruiser  Cruiser  cu nr. de înmatriculare CL 36 MAN în condițiile în care nu a adaptat viteza la condițiile de drum a surprins și accidentat mortal pe numitul A. D. aflat pe carosabil în poziția decubit .

Urmarea imediată este reprezentată de decesul numitului A. D., între elementul material al infracţiunii şi urmarea imediată existând legătură de cauzalitate, întrucât, în lipsa acţiunii inculpatului, urmarea imediată nu s-ar fi produs.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, s-a reţinut că inculpatul a comis fapta din culpă fără prevedere (art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. b C.pen 1969), întrucât nu a prevăzut rezultatul fapte sale, deşi putea şi trebuia sa îl prevadă.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, prin raportare la probele administrate, în special la raportul de expertiză criminalistică, instanţa a reţinut că inculpata nu a avut o culpă exclusivă în producerea accidentului rutier.

Astfel, instanţa a apreciat că vinovăţia inculpatei rezultă din faptul că aceasta nu a oprit autoturismul în spaţiul de vizibilitate frontală conferit de luminile farurilor (respectiv până în dreptul obstacolului respectiv).

Instanţa a considerat, însă, că şi numitul A. D. a contribuit în mod decisiv la producerea accidentului rutier,acesta aflându-se pe carosabilul şoselei într-o poziţie decubit, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pentru toate aceste considerente, instanţa a apreciat că inculpata are o culpă de 40% în producerea accidentului rutier.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare enumerate de art.72 alin.1 C.pen., respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, dar şi limitele de pedeapsă fixate în art. 178 alin. 2 C.pen. 1969.

Instanţa a constatat că inculpata se află la primul contact cu legea penală, neavând antecedente penale (f. 24, dosar instanţă) şi că aceasta este integrată social, fiind angajată în funcţia de administrator al SC Cryzman 2003 SRL în cadrul S.C. De asemenea, instanţa a reţinut că inculpata este căsătorită şi are 4 copii minori (f. 63, 64 – dosar instanţă).

La individualizarea pedepsei, instanţa a reţinut că inculpata a avut o culpă de doar 50% în producere accidentului rutier, precum şi toate motivele prezentate la secţiunea „în drept” a prezentei hotărâri din care a rezultat această concluzie.

În cauză instanţa a constatat că nu este incidentă nicio circumstanţă atenuantă din cele prevăzute de art. 75 C.pen.

Faţă de aceste criterii, aplicând dispoziţiile art. 396 alin.10 C.pr.pen., instanţa a apreciat, având în vedere şi consecinţa deosebită de gravă a faptei comise de inculpat, respectiv decesul numitului A. D., că pentru prevenirea săvârşirii de noi fapte penale şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, este necesară aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare pentru infracţiunea comisă de inculpată, cu suspendarea executării pedepsei pe durata prevăzută de lege, stabilind, conform art. 82 V.C.pen. un termen de încercare de 4 ani, condițiile impuse de disp. art. 81 alin. 1 fiind îndeplinite.

Cu privire la latura civilă, în raport de situaţia de fapt reţinută, instanţa a constatat că partea civilă, respectiv sora numitului A. D., nu a propus nici o probă în ceea ce priveşte daunele materiale şi nu a adus nicio dovadă pentru justificarea daunelor materiale pretinse, astfel încât s-a respins acţiunea civilă.

Împotriva sentinţei penale anterior menţionate, în termenul prevăzut de lege, apelanta-inculpată C. M. a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, sub nr.2478/202/2016, la data de 22.12.2016.

În motivarea apelului astfel declarat, s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale apelate şi pe fond, rejudecând, achitarea inculpatei în baza art. 16 alin.1 lit. d Cod procedură penală, apreciind că este incidentă o cauză de neimputabilitate, respectiv cazul fortuit. În acest sens, s-a susţinut că victima a fost culpabilă pentru producerea accidentului, în condiţiile în care se afla întinsă pe carosabil, cu o alcoolemie ridicată, neputându-se reţine în sarcina inculpatei o culpă de 50 % în producerea accidentului. Mai mult, s-a arătat că inculpata a respectat dispoziţiile OUG nr.195/2002, cu atât mai mult cu cât prin raportul de expertiză tehnică nu s-a stabilit în mod concret care era viteza cu care circula aceasta, pentru a se putea aprecia că atitudinea inculpatei nu a fost una licită şi conform prevederilor legale.

Mai mult, s-a criticat faptul că nici până la acest moment nu s-a stabilit dacă numitul A. D. erau considerat pieton sau biciclist, în conformitate cu dispoziţiile OUG nr.195/2002, în condiţiile în care acesta nu purta o vestă reflectorizantă şi nici bicicleta nu era semnalizată în mod corespunzător. Astfel, s-a apreciat că, prin acţiunile sale concertate şi fără chibzuinţă, victima Anton Dumitru şi-a pus singur viaţa în pericol, culpa în producerea accidentului aparţinându-i exclusiv acestuia.

Examinând sentinţa penală apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, Curtea a constatat că apelul declarat de apelanta-inculpată C. M. este fondat, pentru următoarele considerente:

În apelul declarat a fost criticată soluţia sub aspectul condamnării inculpatei, solicitându-se achitarea acesteia în baza art. 16 alin.1 lit. d Cod procedură penală, apreciind că este incidentă o cauză de neimputabilitate, respectiv cazul fortuit. În acest sens, s-a susţinut că victima a fost culpabilă pentru producerea accidentului, în condiţiile în care se afla întinsă pe carosabil, cu o alcoolemie ridicată, neputându-se reţine în sarcina inculpatei o culpă de 50 % în producerea accidentului. Mai mult, s-a arătat că inculpata a respectat dispoziţiile OUG nr.195/2002, cu atât mai mult cu cât prin raportul de expertiză tehnică nu s-a stabilit în mod concret care era viteza cu care circula aceasta, pentru a se putea aprecia că atitudinea inculpatei nu a fost una licită şi conform prevederilor legale.

Curtea a apreciat că, într-adevăr, din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în fond rezultă că victimei îi aparţine culpa exclusivă în producerea accidentului, contrar celor reţinute de instanţă.

Astfel, din declaraţiile inculpatei, ale martorei M.E., coroborate cu raportul de expertiză medico-legală și raportul de expertiză tehnică rezultă că victima se afla pe carosabil, în poziția decubit, bicicleta acesteia aflându-se căzută în apropiere. Tot din raportul de expertiză medico-legală reiese că victima avea o alcoolemie de nu mai puțin de 3,1 la mie.

Or, în condițiile în care victima se afla întinsă pe carosabil, având o alcoolemie extrem de ridicată, fără a avea vestă reflectorizantă, pe o stradă neluminată și mărginită de copaci – după cum se poate observa din planșele foto aflate la dosar – rezultă cu evidență că victima a creat starea de pericol care a condus la producerea accidentului, nu inculpata.

S-a susținut că inculpata s-ar face la rândul său vinovată de producerea accidentului prin aceea că ar fi avut o viteză de peste 50 km/oră, deci peste limita legală permisă în localitate, care nu i-ar fi permis să frâneze în timp util. Or, această acuzație nu a fost dovedită dincolo de orice dubiu.

În raportul de expertiză tehnică s-au reținut, pe lângă poziția victimei și alcoolemia acesteia, următoarele:

-în situația analizată, prezența obstacolului respectiv, constând în corpul numitului A. D., aflat în poziția decubit, putea fi sesizat de către conducătoarea auto în momentele în care a pătruns în conul de lumină al farurilor autoturismului;

-starea de pericol, în situația analizată, a fost generată de prezența numitului A. D. pe str. Constantin Brâncuși într-o poziție decubit, declasându-se în momentul în care corpul victimei a pătruns în conul de lumină al farurilor autoturismului;

-autoturismul s-ar fi putut opri în dreptul numitului A. D. (putându-se astfel evita trecerea peste corpul acestuia), la o viteză corelată cu spațiul de vizibilitate frontală de care conducătoarea auto dispunea în acel moment și totodată, în condițiile în care s-ar fi acționat sistemul de frânare, în momentul în care obstacolul respectiv a pătruns în conul de lumină al farurilor autovehiculului;

-viteza la care se putea opri autovehiculul până în dreptul obstacolului, respectiv viteza la care se putea evita trecerea autovehiculului peste corpul victimei, a fost în situația analizată de cca 50 km /h”.

Or, chiar raportul de expertiză tehnică stabilește că producerea evenimentului rutier în situația analizată a fost cauzată de prezența numitului A. D. pe str. Constantin Brâncuși, într-o poziție decubit (constituind un obstacol pentru participanții la trafic în acea zonă) precum și neopririi autoturismului în spațiul de vizibilitate frontală conferit de luminile farurilor, până în dreptul obstacolului respectiv.

Prima instanță a apreciat că pentru a reţine cazul fortuit, aspect invocat de inculpată, trebuie ca imposibilitatea de a prevedea ivirea împrejurării care a dat naştere rezultatului neaşteptat să aibă caracter obiectiv, respectiv apariţia acelei împrejurări să nu poată fi prevăzută de nicio persoană; totodată instanța a apreciat, raportat la concluziile raportului de expertiză criminalistic auto efectuat în prezenta cauză (punctul 5 concluzii), respectiv „viteza la care se putea opri autovehiculul până în dreptul obstacolului, respectiv viteza la care se putea evita trecerea autovehiculului peste corpul victimei, a fost în situația analizată de cca. 50 km /h”, că prevederea ivirii împrejurării care a dat naştere rezultatului neaşteptat nu are caracter obiectiv.

Curtea a constatat, contrar celor arătate de prima instanţă, că inculpata nu putea prevedea, în mod obiectiv, că pe carosabil se află victima în stare avansată de ebrietate. De asemenea, Curtea a constatat că elementul fortuit – prezenţa victimei pe carosabil - se suprapune pe o conduită licită.

În raportul de expertiză tehnică se arată că, faţă de condiţiile de drum şi meteo de la acea dată inculpata avea posibilitatea de a frâna din momentul în care victima i-a apărut în lumina farurilor și că nu se poate stabili viteza cu care circula aceasta, însă s-a apreciat că viteza la care se putea opri autovehiculul până în dreptul obstacolului era de 50 km/oră, iar procurorul şi prima instanţă au concluzionat pe baza acestei afirmaţii că inculpata ar fi avut o viteză peste limita permisă de 50 km/oră.

S-a constatat că, practic, acestea sunt simple supoziţii ale organelor judiciare, nesusţinute de vreo  probă concretă.

Așa fiind, există un dubiu cu privire la viteza cu care se deplasa inculpata, iar orice dubiu profită acesteia. În consecinţă, nu există probe care să ateste că la momentul producerii accidentului inculpata ar fi circulat cu o viteză peste limita permisă de lege în localitate.

Chiar dacă inculpata ar fi văzut victima în lumina farurilor, nu se poate imputa acesteia că nu a reuşit să frâneze, că nu a avut reflexele necesare într-o situație limită, când prima reacție – firească, de altfel – poate fi una de panică, și că nu a reușit să acționeze suficient de rapid pentru a opri autovehiculul.

Așa fiind, Curtea a constatat că într-adevăr sunt incidente dispozițiile art. 16 lit. d C.p.p., existând cauza de neimputabilitate prev. de art. 31 C.p. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.

Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. a admis apelul declarat de apelantul inculpat C. M. împotriva sentinţei penale nr. 283/28.11.2016 pronunţată de Judecătoria Călărași.

A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi în fond rejudecând:

În baza art. 396 al. 5 C.p.p. rap. la art. 16 lit. d C.p.p. a achitat pe inculpata C. M. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 2 C.p. 1969.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare în fond au rămas în sarcina statului.

A menţinut menţine dispoziţia de respingere a acţiunii civile.