Ucidere din culpă prev. de art.178 al.2,5 Cod penal. Acordare daune materiale şi daune morale. Calea de atac greşit intitulată” apel”. Declinare de competenţă de soluţionare a recursului.

Sentinţă penală 110 din 30.11.2010


Prin sentinţa penală nr.110/30.11.2010 pronunţată de Judecătoria Lipova în dosar nr.541/250/2010 a fost condamnat pe inculpatul Y.Y, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al.2,5 Cod penal, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 999 Cod civil, a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente I.T. Turcia, să plătească părţilor civile A. M., A.F.M., U.G.M. şi R.D.E. suma de 8561,26 lei daune materiale parţiale, după cum urmează: suma de 5581,97 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare, parastasul de la înmormântare şi de la 6 luni, din care suma de 4440,90 lei cheltuieli de înmormântare (cuprinzând 2100 lei sicriu; 101 lei taxe medicină legală, 80 lei taxă cimitir, 2210 lei masă servită, 39,90 lei prăjituri) şi suma de 1141,07 lei cheltuieli cu parastasul de la 6 luni (cuprinzând 943 lei masă pomană 6 luni; 119,27 lei; 20,80 lei, 58 lei alte cheltuieli); suma de 979,29 lei reprezentând contravaloarea parastasului de 1 an (cuprinzând 823 lei masă servită; 102 lei; 54,59 lei alte cheltuieli); suma de 2000 lei reprezentând transport epavă pe relaţia Braşov-Bârzava, judeţul Arad şi retur şi echivalentul în lei la data plăţii efective a câte 80.000 euro reprezentând daune morale parţiale pentru fiecare din cele patru părţi civile, faţă de suferinţele avute de către aceştia, prin pierderea soţului, respectiv a tatălui, care era singurul sprijin al familiei, partea civilă A.F.M. fiind insulino-dependent, suferind de diabet de la vârsta de 14 ani, doi din cei trei copii fiind studenţi, o familie fiind distrusă şi nicio sumă de bani, oricât de mare, nu ar putea compensa această pierdere  şi va respinge celelalte pretenţii pentru daune materiale şi morale, ca fiind nefondate.

În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură au fost respinge pretenţiile civile formulate de partea civilă SC V.I. SRL BUCUREŞTI, pentru daune materiale, reprezentând contravaloare marfă distrusă, văzând că partea civilă a avut marfa asigurată la C…, fiind întocmit dosarul de daună nr. ….., potrivit înscrisului de la f 85.

În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală s-a constatat că Spitalul Clinic Judeţean Arad nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 43, art. 49 şi art. 50 alin. 1, 2, 4 din Legea 136/1995, s-a dispus ca aceste sume să fie plătite de asigurătorul A.S. TURCIA, conform poliţelor de asigurare tip carte verde seria TR nr. ---- din data de 21.08.2009, în limitele prevăzute de actele normative în domeniul asigurărilor de răspundere civilă privind despăgubirile pentru anul 2009.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 12.11.2009 în jurul orei 09:30, inculpatul Y.Y. a condus autotractorul marca Volvo cu nr. de înmatriculare 34-- şi semiremorca marca Serin cu nr. 34 -- pe DN 7, din direcţia Deva spre Arad. La ieşirea din localitatea Nicolae Bălcescu, comuna Vărădia de Mureş, judeţul Arad, într-o succesiune de curbe la stânga şi la dreapta a trecut pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu autoutilitara marca Iveco cu nr. de înmatriculare BV---, condusă regulamentar de A.M. Sensurile de mers de la locul producerii accidentului erau despărţite prin marcaj continuu simplu, iar carosabilul era umed.

În urma impactului a fost accidentat A.M., care a fost dus la Spitalul Clinic Judeţean Arad, unde a decedat.

Ambilor conducători li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi s-a constatat că niciunul dintre ei nu consumase băuturi alcoolice.

Din raportul medico-legal de necropsie nr.---din 01.02.2010, eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad, rezultă că moartea numitul A.M. a fost violentă, s-a produs datorită şocului traumatico-hemoragic, ca urmare a unei hemoragii externe, consecutive unei fracturi deschise la gamba stângă, cu secţiune de arteră şi venă popliptee şi că leziunile au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure, în cadrul unui accident de circulaţie.

Instanţa a înlăturat apărarea inculpatului, în sensul că a căzut în faţa autotractorului un biciclist, lucru care l-a determinat să pătrundă pe contrasens, apărare care nu se coroborează cu celelalte mijloace de probe administrate în cauză, în plus pe DN 7 în extravilanul localităţilor, este interzisă circulaţia bicicletelor.

La data producerii accidentului, autotractorul Volvo cu nr. --- a fost asigurat conform poliţei de asigurare tip carte verde seria TR nr--- din data de 21.08.2009, inculpatul fiind angajat la partea responsabilă civilmente SC I.T. TURCIA.

Inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Părţile vătămate A.M, soţia defunctului A.M., A.F.M., U.G.M. şi R.D.E., copiii defunctului, s-au constituit părţi civile în cauză cu suma de 18.000 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de înmormântarea soţului respetiv a tatălui, pomana şi parastasul de 6 săptămâni şi de 6 luni, după obiceiul ortodox, suma de 3.000 de lei reprezentând cheltuieli ce se vor ocaziona de efectuarea parastasului de 1 an, suma de 2.000 de lei reprezentând contravaloarea transportului epavei autocamionului condus de către defunctul A.M. pe ruta Lipova-Braşov, daune materiale şi daune morale: pentru partea vătămată A.M. soţia defunctului A.M., 120.000 Euro plătibili în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective, pentru partea vătămată A.F.M. fiul defunctului A.M., suma de 120.000 Euro plătibili în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective, pentru partea vătămată U.G.M., fiica defunctului A.M., suma de 120.000 Euro plătibili în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective şi pentru partea vătămată R.D.E., fiica defunctului  A.M., suma de 120.000 Euro plătibili în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective, sumele solicitate cu titlu de daune morale fiind pretinse pentru compensarea prejudiciului moral/psihic  şi financiar produs întregii familii a defunctului A.M. ca urmare a accidentului rutier  cauzat din culpa exclusivă a inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel asiguratorul SC”-------- în calitate de corespondent nominalizat în România al asiguratorului ----, solicitând înaintarea recursului  împreună cu dosarul cauzei la Tribunalul Arad spre soluţionare, invocând  ulterior excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Arad de a soluţiona recursul, greşit intitulat „apel” văzând dispoziţiile Legii nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea proceselor, intrată în vigoare la data de 25.11.2010, arătând că împotriva hotărârii penale pronunţată de Judecătoria Lipova în primă instanţă, se poate exercita recurs, care este de competenţa Curţii de Apel,  potrivit noilor reguli de competenţă după materie, sentinţa pronunţată de Judecătoria Lipova în primă instanţă este supusă numai recursului la Curtea de Apel Timişoara, solicitând astfel, scoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului Arad şi trimiterea dosarului Curţii de Apel Timişoara, pentru soluţionarea recursului declarat de asigurator.

Prin decizia penală nr.98 pronunţată de Tribunalul Arad la data de 2.03.2011, s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de asiguratorul SC…. prin corespondent….., în favoarea  Curţii de Apel Timişoara.

Examinând apelul declarat, tribunalul a constatat că în raport cu disp.art.3851 al.1 lit a Cod procedură penală, modificate prin Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sentinţa primei instanţe poate fi atacată cu recurs, competenţa de soluţionare a recursurilor  împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă aparţinând Curţii de Apel Timişoara.

Prin decizia penală nr.591/R/18.04.2011 pronunţată de  Curtea de Apel Timişoara-secţia penală, s-a respins recursul declarat de asiguratorul SC”----- în calitate de corespondent nominalizat în România a asiguratorului ---- împotriva sentinţei penale nr.110/30.11.2010 pronunţată de Judecătoria Lipova, în dosar nr.541/250/2011, ca nefondat.

Curtea şi-a însuşit  starea de fapt şi încadrarea juridică reţinute de prima instanţă.

Referitor la acţiunea civilă, se arată că în mod corect a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente şi alături de asiguratorul de răspundere civilă,la plata despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale, în mod evident inculpatul  a produs părţilor civile, prin fapta sa, prejudicii materiale ( cheltuieli ocazionate de înmormântare şi ritualuri religioase) şi morale ( suferinţa cauzată de pierderea unei persoane dragi), aceştia  fiind membri de familie ai victimei (soţia şi cei trei fii).

În ce priveşte cuantumul sumelor acordate de prima instanţă cu titlu de daune materiale şi morale, instanţa de recurs remarcă faptul că nu se poate efectua un examen asupra acestora, astfel, asiguratorul de răspundere civilă  fiind singurul care a atacat sentinţa pronunţată în cauză şi nu şi-a motivat cererea de recurs, iar în atare condiţii nu se poate efectua un control asupra modului de individualizare a despăgubirilor, necunoscându-se nemulţumirile recurentului sub acest aspect.

Art.3856 al.3 teza I Cod procedură penală  prevede că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este  limitat la motivele de casare prev. de art.3859 Cod procedură penală, iar  instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor  invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză, sub toate aspectele, sintagma”toate aspectele” are semnificaţia obligării instanţei de control judiciar de a analiza şi soluţia dată laturii civile, însă aceasta nu poate avea loc cu înfrângerea principiilor care guvernează acţiunea civilă, cum este cel al disponibilităţii.

Domenii speta