Contracte - Accesorii calculate ca urmare a nerecuperării integrale şi la termen a prejudiciului stabilit prin hotărâre judecătorească anterioară. Art. 1535 alin. 1 c. Civil, art. 1 alin. 3 din oug 13/2011.

Domeniu – Contracte - Accesorii calculate ca urmare a nerecuperării integrale şi la termen a prejudiciului stabilit prin hotărâre judecătorească anterioară. Art. 1535 alin. 1 C. Civil, art. 1 alin. 3 din OUG 13/2011.

Există o faptă ilicită săvârşită de către intimata-pârâtă, aceasta constând în neexecutarea voluntară şi de îndată a obligaţiei de plată a sumei stabilite în sarcina sa prin decizia civilă nr.1664/01.10.2013. Fapta ilicită rezultă din simpla neexecutare a obligaţiei la scadenţă, respectiv la data pronunţării deciziei civile nr.1664/01.10.2013, nefiind necesară o opoziţie ori o sustragere de la executarea silită. Omisiunea apelantei-reclamante de a solicita dobânzile în cadrul etapei executării silite nu pot influenţa caracterul fondat al pretenţiilor deduse judecăţii în prezentul dosar şi nici nu impietează asupra vinovăţiei intimatei.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 412 A din01.03.2018)

I. Hotărârea primei instanţe:

Prin sentinţa civilă nr.7150/10.11.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr.23916/3/2016, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca neîntemeiată cererea formulata de reclamanta A N S V S A, în contradictoriu cu pârâta IQ M SRL.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 260.213,81 lei reprezentând „accesorii calculate ca urmare a nerecuperării integrale şi la termen a prejudiciului stabilit prin decizia civilă nr.1664/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr.35867/3/2011”.

S-a reţinut că reclamanta a arătat că accesoriile care constituie obiectul pretenţiilor sale au fost calculate potrivit art.119 si art.120 Cod proc.fiscală, dar a indicat drept temei de drept al pretenţiilor şi prevederile art.1535 alin.1 Cod civil.

Instanţa a redat prevederile art.119 alin.1 si 4, art.142 alin.6, art.120 alin.1 Cod proc.fiscală, precum şi ale art.1535 Cod civil, reţinând, faţă de excepţia inadmisibilităţii, că pârâta a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, susţinând că reclamanta era obligată să formuleze cerere de actualizare a creanţei în cadrul procedurii de executare silită, iar nu după închiderea acesteia. Faţă de dispoziţiile art.628 alin.4 si 5 Cod proc.civilă, instanţa a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unor dobânzi legale calculate în baza dispoziţiilor Codului de proc.fiscală. Aceste dobânzi legale se stabilesc potrivit dispoziţiilor art.119 alin.4 si art.142 alin.6 Cod proc.fiscală, iar nu potrivit art.628 Cod proc.civilă indicat de pârâtă. Prin urmare, Tribunalul a apreciat neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii.

Pe fondul cauzei, instanţa a făcut referire la prevederile art.1, art. 4 şi art.21 din Codul de proc.fiscală, constatând că prin decizia civilă nr.1664/1.10.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti -  Secţia a V-a Civilă în dosarul nr.35867/3/2011, a fost admis recursul declarat de IQ M SRL împotriva sentinţei civile nr.1512/25.02.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Civilă, şi a fost obligată pârâta IQ M SRL la plata către reclamanta A N S V S A a sumei de 2.314.327,84 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada 01.01.2011-28.11.2011 şi 02.06.2012-23.01.2013. Penalităţile de întârziere au fost determinate în baza contractului nr.722/7.07.2004 pentru furnizarea de produse şi servicii integrate pentru identificarea, înregistrarea şi crotalierea efectivelor de animale […] în vederea realizării sistemului naţional de verificare şi înregistrare a animalelor, contract de achiziţie publică.

A constatat instanţa că între părţi nu au existat raporturi de drept material fiscal, precum cele aflate în câmpul de reglementare al Codului fiscal şi al Codului de proc.fiscală, astfel că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzilor calculate potrivit Codului de proc.fiscală a fost socotită neîntemeiată.

II. Apelul declarat:

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A N S V S A, solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul admiterii acţiunii.

În motivare, apelanta-reclamantă a arătat, în esenţă, că sentinţa civilă atacată este nelegală şi netemeinică.

După expunerea situaţiei de fapt, apelanta-reclamantă a învederat că, prin decizia nr.36/14.08.2015, executorie, Curtea de Conturi a României a dispus în sarcina sa obligaţia de a calcula şi recupera, conform prevederilor legale, accesoriile calculate ca urmare a nerecuperării integrale şi la termen a prejudiciului stabilit prin decizia civilă nr.1644/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr.35867/3/2011. Prin urmare, au fost calculate accesoriile potrivit art.119 şi art.120 din OUG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, rezultând suma de 260.213,81 lei, solicitată primei instanţe.

Învederează că prin decizia civilă nr.1664/01.10.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti -  Secţia a V-a Civilă în dosarul nr.35867/3/2011, intimata a fost obligată la plata sumei de 2.314.327,84 lei penalităţi de întârziere şi a sumei de 553,80 lei cheltuieli de judecată. Deşi a fost somată de mai multe ori să se conformeze dispoziţiilor irevocabile ale hotărârii, debitoarea a achitat doar parţial debitul, rămânând de achitat suma de 1.214.881,64 lei, pentru care s-a iniţiat executarea silită, fiind constituit dosarul de executare nr.20/2015 al BEJ B.V. Arată că, pe calea executării silite, a obţinut de la intimată suma de 672.984 lei, la data de 19.10.2015, şi suma de 541.897,63 lei, la data de 18.12.2015.

Susţine apelanta-reclamantă că şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.1535 alin.1 Cod civil, precum şi pe cele ale art.2 din OG nr.13/2011, prejudiciul rezultând din întârzierea executării unei obligaţii băneşti fiind supus unui regim juridic special, corespunzând dobânzilor acumulate între data scadenţei şi data plăţii efective. Fiind vorba de executarea cu întârziere a unei obligaţii de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească, apreciază că se poate antrena răspunderea civilă delictuală a intimatei-pârâte. De asemenea, consideră că sunt incidente dispoziţiile art.1082, art.1088 din Codul civil din 1864, respectiv cele ale art.1531 alin.1 şi 2 teza I şi ale art.1535 alin.1 din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei, prejudiciul cuprinzând atât pierderea efectiv suferită, cât şi beneficiul nerealizat.

Arată că, în privinţa acestor susţineri ale reclamantei, prima instanţă nu s-a pronunţat în niciun fel, limitându-se să reţină că între părţi nu există raporturi de drept fiscal ori procesual fiscal.

Deopotrivă, consideră îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în sarcina intimatei-pârâte, nefiind dovedite cauze exoneratoare de răspundere.

În drept, au fost invocate prevederile art.466 şi urm., art.480 alin.2 Cpc.

În probaţiune, a solicitat proba cu înscrisuri.

III. Apărările formulate:

Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de apel şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, intimata-pârâtă a arătat, în esenţă, după expunerea situaţiei de fapt, că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă întrucât, faţă de dispoziţiile art.628 Cpc, creditoarea avea posibilitatea de a solicita actualizarea creanţei cu accesorii în etapa executării silite. În opinia sa, o astfel de cerere poate fi formulată doar pe parcursul executării silite, iar nu ulterior închiderii dosarului de executare, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat a deciziei nr.1664/1.10.2013 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti -  Secţia a V-a Civilă în dosarul nr.35867/3/2011, precum şi regulii conform căreia executarea silită este parte integrantă a procesului civil în accepţiunea art.6 paragraful 1 CEDO, astfel că nu se poate schimba soluţia instanţei de recurs sau continuarea unui proces civil după încetarea executării silite prin intermediul unei noi cereri de chemare în judecată.

Intimata-pârâtă a susţinut şi că cererea de apel este neîntemeiată, învederând că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale. Astfel, susţine că nu a săvârşit o faptă ilicită, nu s-a opus şi nu s-a sustras executării silite. În plus, învederează că apelantei îi este imputabilă propria omisiune de a solicita, în cadrul executării silite, aplicarea dispoziţiilor art.628 Cpc şi de a solicita, până la închiderea dosarului de executare, dobânzile şi penalităţile potrivit art.1535 Cod civil. Or, de la momentul întocmirii Raportului nr.4/10.11.2015 de către comisie şi până la calcularea accesoriilor a trecut o perioadă mai mare de 6 luni.

Mai arată că începând cu anul 2014 a început să achite debitul, plătind suma de 1.100.000 lei, iar pentru restul de 1.214.881,64 lei a fost executată silit pe parcursul anului 2015, achitând şi cheltuieli de executare.

De asemenea, intimata-pârâtă contestă modalitatea de calcul a accesoriilor, prevăzută în pagina 3 a cererii de chemare în judecată, acestea fiind greşit calculate conform art.119 şi art.120 din Codul de procedură fiscală, în condiţiile în care creanţa la care s-au aplicat nu este una fiscală.

În drept, întâmpinarea se întemeiază pe dispoziţiile art.205 şi urm., art.628 Cpc, art.1535 Cod civil, OG nr.13/2011.

În probaţiune, a solicitat proba cu înscrisuri.

IV. Răspunsul la întâmpinare:

Apelanta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că nu mai pot fi puse în discuţie, în apel, aspectele referitoare la admisibilitatea cererii de chemare în judecată, invocate de către intimata-pârâtă, întrucât excepţia a fost respinsă de către prima instanţă iar această soluţie nu a fost apelată.

De asemenea, în cuprinsul răspunsului la întâmpinare au fost reiterate aspectele expuse în cadrul cererii de apel.

În drept, au fost invocate prevederile art.201 alin.2 Cpc.

V. Aspecte procedurale în apel:

La termenul de judecată din data de 14.12.2017, Curtea a constatat inadmisibilitatea invocării în apel de către intimata-pârâtă a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, atât timp cât asupra acestei excepţii s-a pronunţat o soluţie de către prima instanţă, ce nu a format obiectul vreunei căi de atac şi, prin urmare, a intrat în autoritate de lucru judecat.

În apel a fost încuviinţată şi administrată pentru ambele părţi proba cu înscrisuri.

La data de 31.01.2018, apelanta-reclamantă a depus la dosar un nou mod de calcul al accesoriilor solicitate, la nivelul dobânzii legale penalizatoare prevăzute de OG nr.13/2011, rezultând suma de 34.798,60 lei (f.129).

VI. Soluţia instanţei de apel:

Cercetând sentinţa civilă atacată prin prisma motivelor de apel formulate, Curtea constată că aceasta este netemeinică, iar apelul este fondat.

Din perspectiva situaţiei de fapt, Curtea constată că prin decizia civilă nr.1664/01.10.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti -  Secţia a V-a Civilă în dosarul nr.35867/3/2011 (f.24-42), SC IQ M SRL a fost obligată la plata către A N S V S A la plata sumei de 2.314.327,84 lei reprezentând penalităţi de întârziere, precum şi a sumei de 553,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Astfel cum reiese din susţinerile ambelor părţi, intimata-pârâtă a achitat benevol suma de 1.100.000 lei, iar pentru diferenţa de 1.214.881,64 lei a fost deschis dosarul de executare nr.20/2015 la BEJ B.V. Acest rest a fost recuperat de către apelanta-reclamantă în urma executării silite astfel: suma de 672.984 lei, la data de 19.10.2015, şi suma de 541.897,63 lei, la data de 18.12.2015, după cum rezultă din dovezile existente la dosarul cauzei (f.130-131).

Prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata accesoriilor calculate ca urmare a nerecuperării integrale şi la termen a prejudiciului stabilit prin decizia civilă nr.1664/01.10.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti -  Secţia a V-a Civilă în dosarul nr.35867/3/2011, fiind invocate, ca temei de drept, atât dispoziţiile art.119 şi 120 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cât şi prevederile art.1535 alin.1 Cod civil şi ale OG nr.13/2011.

Cu titlu preliminar, Curtea constată că apelanta-reclamantă nu a contestat statuările primei instanţe din perspectiva inaplicabilităţii în cauză a prevederilor art.119 şi ale art.120 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel că acestea au dobândit autoritate de lucru judecat, în cauză nefiind vorba de o creanţă fiscală. Ceea ce a reclamat apelanta este neanalizarea de către prima instanţă a cererii de chemare în judecată şi prin raportare la dispoziţiile art.1535 alin.1 Cod civil şi ale OG nr.13/2011, critică apreciată fondată de către instanţa de apel.

Astfel cum deja s-a constatat, din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese că reclamanta a invocat în susţinerea cererii sale şi prevederile art.1535 alin.1 Cod civil şi ale OG nr.13/2011, care însă nu au fost analizate de către prima instanţă, aceasta mărginindu-se la o cercetare a cauzei doar din prisma prevederilor OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Contrar susţinerilor intimatei-pârâte, Curtea constată că apelanta-reclamantă nu şi-a modificat în apel obiectul cererii de chemare în judecată. Astfel cum reiese din actul de sesizare a primei instanţe, reclamanta a solicitat, în temeiul art. art.1535 alin.1 Cod civil, accesorii aferente debitului acordat prin decizia civilă nr.1664/01.10.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti -  Secţia a V-a Civilă în dosarul nr.35867/3/2011. Calculul efectuat prin raportare la art.119 şi art.120 din OG nr.92/2003, ori, dimpotrivă, prin raportare la OG nr.13/2011, nu este de natură a schimba obiectul cererii, ci prezintă relevanţă strict din perspectiva determinării cuantumului creanţei cuvenite reclamantei.

Prin urmare, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, Curtea a analizat, ea însăşi, pretenţiile reclamantei prin raportare la prevederile art.1535 alin.1 Cod civil şi ale OG nr.13/2011.

Potrivit art.1535 alin.1 din Codul civil din 2009, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până la momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

Conform art.1 alin.3 din OG nr.13/2011, dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este numită dobândă penalizatoare, iar potrivit art.3 alin.21 din acelaşi act normativ, în raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale.

Curtea observă că în cauza de faţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1535 alin.1 din Codul civil din 2009 pentru a i se acorda apelantei-reclamante accesoriile la suma stabilită în favoarea sa prin decizia civilă nr.1664/01.10.2013. În primul rând, potrivit textului de lege menţionat, în situaţia în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, existenţa prejudiciului este prezumată iar determinarea întinderii lui se realizează, în lipsa unei convenţii a părţilor, prin raportare la prevederile legale incidente (în cazul de faţă, OG nr.13/2011).

Deopotrivă, există o faptă ilicită săvârşită de către intimata-pârâtă, aceasta constând în neexecutarea voluntară şi de îndată a obligaţiei de plată a sumei stabilite în sarcina sa prin decizia civilă nr.1664/01.10.2013. Fapta ilicită rezultă din simpla neexecutare a obligaţiei la scadenţă, respectiv la data pronunţării deciziei civile nr.1664/01.10.2013, nefiind necesară o opoziţie ori o sustragere de la executarea silită.

 Împrejurarea că a fost achitată benevol o parte din sumă nu este de natură a înlătura caracterul ilicit al faptei, întrucât a rămas un rest datorat, ce a fost recuperat doar în urma demersurilor de executare silită.

Este îndeplinită şi condiţia existenţei legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, accesoriile solicitate de către reclamantă având natura juridică a unor daune interese moratorii, ce vin să acopere prejudiciul determinat prin întârzierea executării obligaţiei pecuniare existente în sarcina intimatei-pârâte. Lipsa din patrimoniul său a sumei cuvenite conform deciziei civile nr.1664/01.10.2013 i-a produs apelantei-reclamante un prejudiciu, evaluat de OG nr.13/2011 la nivelul dobânzii legale penalizatoare.

În ceea ce priveşte vinovăţia intimatei-pârâte, aceasta rezultă din împrejurarea că, deşi avea cunoştinţă de suma datorată apelantei-reclamante conform deciziei menţionate, aceasta a omis să execute în termen şi în mod voluntar obligaţia sa, determinând-o pe creditoare să apeleze la procedura executării silite. Deopotrivă, în cauză nu s-a dovedit existenţa unor cauze exoneratoare de răspundere.

 Alegaţiile intimatei-pârâte referitoare la omisiunea apelantei-reclamante de a solicita dobânzile în cadrul etapei executării silite nu pot influenţa caracterul fondat al pretenţiilor deduse judecăţii în prezentul dosar şi nici nu impietează asupra vinovăţiei intimatei. În primul rând, astfel cum deja s-a reţinut prin încheierea de şedinţă din data de 14.12.2017, acest aspect a fost în mod definitiv tranşat de către prima instanţă prin respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, soluţie care nu a fost atacată. Pe de altă parte, dreptul creditorului de a solicita daune interese moratorii este limitat doar de regulile prescripţiei extinctive, amânarea iniţierii demersurilor de recuperare a acestora neputând fi asimilată unei conduite culpabile a acestuia, întrucât nu contravine niciunei prevederi legale.

În ceea ce priveşte valoarea sumei cuvenite apelantei-reclamante cu titlu de daune moratorii, Curtea reţine că nu poate fi acordată acesteia suma solicitată prin cererea de chemare în judecată, în cuantum de 260.213,81 lei, întrucât aceasta a fost calculată conform art.119 şi art.120 din OG nr.92/2003. Or, prima instanţă a reţinut cu titlu definitiv că aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile creanţei solicitate de reclamantă.

În schimb, Curtea a luat în considerare suma calculată de către apelanta-reclamantă în faza apelului (f.129), în cuantum de 34.798,60 lei, aceasta fiind determinată potrivit OG nr.13/2011, act normativ incident în cauză. Calculul realizat de către apelanta-reclamantă nu a fost contestat de către intimata-pârâtă, deşi la termenul de judecată din data de 01.02.2018 s-a dispus amânarea cauzei tocmai pentru ca intimata-pârâtă să ia cunoştinţă de precizările şi înscrisurile depuse de apelanta-reclamantă.

Curtea mai constată că scadenţa obligaţiei de plată a sumei cuvenite apelantei-reclamante prin decizia civilă nr.1664/01.10.2013 a fost chiar la data pronunţării acestei decizii în faza procesuală a recursului, respectiv la 01.10.2013. Cu toate acestea, calculul înfăţişat de apelantă a debutat la data de 01.01.2014 fiind, astfel, favorabil intimatei-debitoare.

Totodată, suma totală neachitată la momentul începerii executării silite a fost de 1.214.881,64 lei, iar la data de 19.10.2015 s-a recuperat suma de 672.984 lei, rămânând un rest neachitat de 541.897,63 lei, ce a fost acoperit la data de 18.12.2015. Şi din această perspectivă calculul înfăţişat de apelanta-reclamantă este favorabil intimatei-pârâte, întrucât pe perioada până la data recuperării parţiale a creanţei în cadrul executării silite, respectiv 19.10.2015, dobânda nu a fost aplicată la întreaga sumă datorată, de 1.214.881,64 lei ci, în funcţie de perioadele succesive avute în vedere, la suma de 537.060,73 lei, respectiv 981.268,99 lei, sume inferioare creanţei totale cuvenite apelantei-reclamante. Pe perioada cuprinsă între data de 19.10.2015 şi data premergătoare celei la care a fost recuperată integral creanţa, respectiv 17.12.2015, dobânda a fost aplicată chiar la restul rămas neachitat, de 541.897,64 lei.

Pe cale de consecinţă, Curtea este în măsură să valorifice calculul dobânzii legale penalizatoare înfăţişat de către apelanta-reclamantă în cadrul judecăţii apelului (f.129), suma de 34.798,60 lei fiind inferioară celei solicitate prin cererea de chemare în judecată, nefiind, astfel, depăşite limitele judecăţii în primă instanţă.

Nu în ultimul rând, deşi debitul asupra căruia au fost calculate dobânzile legale penalizatoare reprezintă penalităţi de întârziere, astfel cum reiese din decizia civilă nr.1664/01.10.2013, Curtea reţine că apelanta-reclamantă este îndreptăţită la obţinerea acestora.

Conform art.1489 alin.2 din Codul civil din 2009, aplicabil în cauză, având în vedere că perioada de calcul al daunelor moratorii se situează după data intrării acestuia în vigoare, dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanţă. În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată.

Curtea apreciază că sunt îndeplinite în prezenta cauză condiţiile prevăzute de acest text legal pentru a putea fi acordate apelantei-reclamante daunele interese moratorii solicitate sub forma dobânzilor legale penalizatoare. Astfel, penalităţile de întârziere asupra cărora au fost calculate dobânzile legale penalizatoare sunt scadente, acest lucru reieşind din decizia civilă nr.1664/01.10.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti -  Secţia a V-a Civilă în dosarul nr.35867/3/2011, potrivit căreia penalităţile acordate sunt aferente perioadelor 01.01.2011-28.11.2011 şi 02.06.2012-23.01.2013.

De asemenea, este incidentă ce-a de-a treia ipoteză a textului legal menţionat, penalităţile de întârziere fiind cerute în instanţă, făcând obiectul dosarului nr.35867/3/2011.

Nu în ultimul rând, în sensul ultimei teze a art.1489 alin.2 din Codul civil din 2009, momentul de debut al calculului dobânzilor legale penalizatoare este data la care a fost formulată cererea de chemare în judecată care are ca obiect penalităţile de întârziere ce constituie baza de calcul. Această concluzie reiese din coroborarea ultimei teze a textului de lege menţionat, care face vorbire de data cererii de chemare în judecată, cu teza anterioară, în care se face referire la situaţia în care sunt solicitate în instanţă dobânzile care produc dobânzi, fiind evident că este vorba de una şi aceeaşi cerere de chemare în judecată, respectiv cea prin care se solicită dobânzile bază de calcul şi în raport de data căreia pot fi calculate dobânzile accesorii aferente.

În realitate, acest text legal reglementează situaţia capitalizării dobânzilor, când acestea dobândesc caracteristicile unui debit principal care, la rândul său, produce dobânzi, o astfel de situaţie fiind şi cea a formulării cererii de chemare în judecată.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 Cpc, Curtea a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis în parte cererea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 34.798,60 lei cu titlu de accesorii reprezentând dobândă legală. Celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate au fost menţinute.

Potrivit art. 453 alin. 1 Cpc, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

În cauza de faţă, intimata-pârâtă a solicitat cheltuieli de judecată aferente fazei procesuale a apelului, cerere care este însă neîntemeiată, întrucât apelul a fost socotit întemeiat, cu consecinţa admiterii sale şi schimbării sentinţei civile apelate, astfel că intimata-pârâtă a pierdut procesul. Prin urmare, Curtea a respins ca neîntemeiată cererea intimatei-pârâte privind cheltuielile de judecată din apel.

Domenii speta

Spete similare