Pretentii

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de ………sub numărul ……., reclamanta……….. în contradictoriu cu ………O, a solicitat instanţei ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8545,53 lei, reprezentând debit principal şi la plata penalităţilor de întârziere calculate la nivelul dobânzii penalizatoare conform art. 3 alin.2 din OG nr.13/2011. Totodată, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că i-a vândut pârâtei dale, conform facturilor ataşate la dosar, debitul restant fiind în cuantum de 8545, 53 lei.

Din înscrisurile depuse la dosar reiese că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, pârâta refuzând să achite preţul produselor, contrar dispoziţiilor art. 1650 C.Civ.

În ceea ce priveşte dobânda legală penalizatoare, potrivit art. 1516 C.Civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiilor sale, debitorul fiind de drept în întârziere potrivit art. 1523 alin.2 lit. d) din C.Civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 C.proc.civ.

În data de 03.11.2016, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a menţionat că solicită obligarea pârâtei la achitarea sumei de 8545,53 lei, cu titlu de debit principal şi a sumei de 256,33 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare.

În probatoriu, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională. Aceasta a menţionat că solicită respingerea cererii de chemare în judecată formulată şi desfiinţarea contractului prin rezoluţiune, pentru neexecutarea obligaţiilor de către reclamantă şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv reclamanta să restituie suma  de 11.000 lei şi dobânda legală penalizatoare pentru această suma, pârâta să restituie dalele aflate în posesia acesteia.

Pe fond a menţionat că între părţi, relaţiile contractuale s-au derulat prin furnizarea comenzii telefonic. Reclamanta a furnizat o parte din marfă la data de 17.03.2016, motivat de faptul că nu deţinea, la acel moment, toată cantitatea necesară, comandată, motiv pentru care s-a făcut o plată parţială. La data de 24.03.2016, reclamanta a furnizat o altă cantitate de dale, fiind efectuată şi de această dată, o plată parţială. Cu ocazia montării dalelor, pârâta a constatat că o parte din dale erau necorespunzătoare, astfel încât a solicitat reclamantei înlocuirea acestora.

Pârâta a menţionat că restul de plată, pentru dalele ce trebuiau înlocuite şi a dalelor ce mai trebuiau livrate, urma a fi achitat la momentul livrării dalelor. Refuzul de plată reprezintă o veritabilă excepţie de neexecutare a contractului, potrivit art. 1556 C.Civ., în cauză fiind îndeplinite condiţiile legale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 200 C.p.c, art. 1549 şi urm, art. 1556 C.Civ.

În probatoriu, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu expertiza de specialitate şi proba cu interogatoriul reclamantei.

La data de 27.12.2016, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare.

La termenul din data de 22.03.2017, instanţa a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, a respins proba cu expertiză solicitată de către pârâtă, ca nefiind utilă cauzei şi a constatat că pârâta este decăzută din dreptul de a obţine încuviinţarea probei cu interogatoriul reclamantei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele: 

Cu titlu preliminar, cu privire la legea aplicabilă în timp litigiului, instanţa constată că faţă de data încheierii acordului intervenit între părţi, concretizat prin facturile fiscale aflate la dosar (17.02.206 şi 24.03.2016), în temeiul art. 6 alin. 2 NCC litigiului îi sunt aplicabile dispoziţiile legii noi, respectiv Codul Civil în vigoare.

În fapt, potrivit facturii fiscale nr. 1532 din 17.03.2016, semnată de părţi (f.20), reclamanta a livrat pârâtei dale având dimensiunile 1.02x0.77x2, în valoare totală de 13924.99 lei. La data de 18.03.2016, pârâta a achitat reclamantei suma de 10000 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale antemenţionate, astfel cum reiese din cuprinsul extrasului de cont ataşat la fila 21.

Potrivit facturii fiscale nr.1540 din 24.03.2017, scadentă la aceeaşi dată, semnată de părţi (f.19), reclamanta a livrat pârâtei dale având dimensiunile 1.02x0.77x2, în valoare totală de 4720.54 lei

În drept, instanţa reţine că art. 1270 alin.1 C.civ. consacră principiul forţei obligatorii a contractului, dispunând in acest sens: „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.”.

Potrivit art. 1350 C.civ., orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.

Astfel, pentru a se angaja răspunderea contractuală, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unui contract, existenţa unei fapte ilicite, prin care se încalcă obligaţia contractuală, săvârşirea cu vinovăţie a acestei faptei, existenţa unui prejudiciu şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Aşa cum s-a dedus din interpretarea art. 1350 C.civ, în materie contractuală, sarcina dovedirii executării obligaţiei revine debitorului, creditorul nefiind ţinut să probeze decât existenţa obligaţiei.

În prezenta cauză, reclamanta a dovedit relaţiile contractuale cu pârâta şi obligaţia acesteia din urma de a-i achita suma pretinsă, potrivit facturilor ataşate la dosar, respectiv factura fiscală nr. 1532 din 17.03.2016 şi  factura fiscală nr.1540 din 24.03.2017, semnate de ambele părţi.

În ce priveşte fapta ilicită, instanţa constată că pârâta nu a achitat plata serviciilor prestate de către reclamantă, respectiv suma de 8645, 53 lei (13924, 99 lei + 4720,54lei-10000 lei).

În ceea ce priveşte termenul de plată, instanţa constată că acesta este de 24.03.2017, respectiv data livrării celei de a doua tranşe de produse, conform facturi fiscale nr. 1540 din 24.03.2016, stabilită în acord cu art. 1495 C.Civ.

Vinovăţia pârâtei în comiterea faptei ilicite este reprezentată de neîndeplinirea obligaţiei de a fi achitat suma solicitată de reclamantă la scadenţa stabilită.

În ceea ce priveşte prejudiciul, instanţa constată că prejudiciul adus reclamantei este reprezentat de suma neachitată în cuantum de 8545,53 lei, conform facturilor fiscale antemenţionate.

Şi ultima condiţie, a legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi prejudiciu este îndeplinită, întrucât prin neexecutarea obligaţiei de plată, i s-a creat reclamantei un prejudiciu reprezentat de lipsa de folosinţă a sumei de bani.

În raport de cele arătate, rezultă că sunt îndeplinite cerinţele legale cuprinse în art. 1350 C.civ. pentru angajarea răspunderii civile contractuale, astfel încât aceasta este ţinută să repare prejudiciul cauzat.

Instanţa reţine că pârâta nu a făcut dovada achitării contravalorii produselor livrate, ca atare devin incidente dispoziţiile contractuale sus menţionate: pârâta datorând suma de 8545, 53 lei, reprezentând preţ al dalelor livrate.

Odată ce s-a făcut dovada existenţei unei obligaţii de plată în sarcina debitoarei, aceasta ar fi trebuit sa dovedească executarea obligaţiei sale, lucru ce nu s-a întâmplat în cauză.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, instanţa va admite cerere reclamantei şi va obliga pârâta la plata sumei de8545, 53 lei, reprezentând preţ al dalelor livrate

În ce priveşte capătul accesoriu de cerere, potrivit art. 1535 alin. 1 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

Potrivit art. 1523 alin. 2 lit. d C.civ., debitorul se află de drept în întârziere când nu a fost executată obligaţia de a plăti o sumă de bani, asumată în exerciţiul unei întreprinderi.

Având în vedere că pârâta nu a făcut dovada achitării debitului în cuantum de 8545, 53 lei, fiind de drept în întârziere, având în vedere şi dispoziţiile legale menţionate, instanţa va admite capătul de cerere accesoriu, şi, în consecinţă, va obliga pârâta la plata dobânzii legale în cuantum de 256,33 lei  aferente sumei de 8545, 53 lei, calculată conform OG nr. 13/2011, de la data scadenţei, respectiv 24.03.2016 şi până data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv până la data de 26.09.2016.

Instanţa nu poate reţine apărarea pârâtei-reclamante referitoare la incidenţa excepţiei de neexecutare, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1556 C.Civ, excepţia de neexecutare a contractului sinalagmatic este o sancţiune specifică a faptului că partea care pretinde executarea obligaţiei nu înţelege să-şi îndeplinească îndatoririle contractuale pe care şi le-a asumat.

Condiţiile pentru invocarea excepţiei de neexecutare sunt următoarele: obligaţiile reciproce şi interdependente  ale părţilor să-şi aibă temeiul în acelaşi contract, să existe o neexecutare, chiar parţială, dar suficient de importantă, din partea celuilalt contractant, neexecutarea să nu se datoreze faptei înseşi a celui ce invocă excepţia, faptă ce l-a împiedicat pe celălalt să-şi execute obligaţia, părţile să nu fi convenit un termen de executare a uneia dintre obligaţiile reciproce.

În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie referitoare la existenţa unei neexecutări, chiar parţiale, dar suficient de importantă, din probatoriul administrat în cauză, instanţa constată că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia în sensul livrării dalelor, astfel cum reiese din cuprinsul facturilor fiscale şi al avizelor de primire a mărfii ataşate la filele 19-20, semnate de părţi.

Instanţa reţine că viciul invocat de pârâtă prin întâmpinarea depusă, respectiv faptul că dalele nu erau conforme (respectiv erau uzate şi decolorate), este unul aparent. Potrivit art. 1707 alin. 2 C.Civ.: „Este ascuns acel viciu care, la data predării, nu putea fi descoperit, fără asistenţă de specialitate, de către un cumpărător prudent şi diligent.” Din interpretarea per a contrario a textului de lege, rezultă că viciul aparent este acela pe care cumpărătorul îl cunoştea la data predării sau de care putea să se  convingă acţionând prudent şi diligent, fără asistenţa unui specialist. Se observă că viciile invocate de către pârâtă sunt vicii aparente, întrucât acestea puteau fi descoperite printr-o simplă verificare a dalelor livrate, iar în ipoteza în care acestea nu corespundeau cerinţelor pârâtei, bunurile livrate puteau fi refuzate.

În concluzie, instanţa constată că atât timp cât la momentul livrării dalelor, pârâta nu a invocat existenţa viciului aparent, manifestată prin refuzul de a primi dalele, nu se poate reţine existenţa unei neexecutări parţiale din parte reclamantei.

Totodată, întrucât una din condiţiile prevăzute în mod cumulativ de art. 1556 C.Civ, pentru intervenirea excepţiei de neexecutare a contractului nu este îndeplinită, nu se mai impune analiza celorlalte condiţii legale, apărarea privind intervenirea excepţiei de neexecutare urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională referitoare la constatarea rezoluţiunii contractului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, potrivit art. 1549 C.Civ., raportat la art. 1551 C.Civ., coroborat cu art. 1516C.Civ., instanţa constată că sunt reglementate următoarele condiţii pentru intervenirea rezoluţiunii: să existe o neexecutare însemnată, neexecutarea să privească o obligaţie contractuală, neexecutarea să fie suficient de gravă, iar debitorul să fie culpabil pentru neexecutare.

Raportat la argumentele reţinute în analiza excepţiei de neexecutare, instanţa constată că cea dintâi condiţie referitoare la existenţa unei neexecutări din partea reclamantei nu este îndeplinită, întrucât aceasta şi-a executat obligaţia, iar pârâta a primit dalele livrate, fără a invoca existenţa viciului aparent.

Întrucât una din condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, pentru intervenirea sancţiunii rezoluţiunii contractului nu este îndeplinită, nu se mai impune analiza celorlalte condiţii legale, cerere reconvenţională urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

În concluzie, instanţa va admite cererea de chemare în judecată formulată, va respinge cererea reconvenţională şi va obliga pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 8545,53 lei, reprezentând  debit principal şi la plata sumei de 256,33 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă debitului calculată de la data scadenţei, respectiv 24.03.2016 şi până data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv până la data de 26.09.2016.

Faţă de cererea reclamantei-pârâte şi întrucât pârâta-reclamantă a căzut în pretenţii, în raport cu dispoziţiile art. 453 Cod procedură civilă, instanţa va admite cererea privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată şi va obliga pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă, a sumei de 553,56 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru (f.22).

Domenii speta

Spete similare