Obligatia de a face

Hotărâre 2358 din 04.04.2017


Deliberând în cauza de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de …..sub nr……….., reclamantul ………..a solicitat în contradictoriu cu pârâta …………, obligarea pârâtei la recalcularea facturilor emise pentru serviciile de furnizare a apei potabile în perioada 2014-2016, la plata diferenţei încasate necuvenit prin calcularea eronată a apei meteorice, la plata contravalorii sumei de 70,07 lei achitate pentru documentele solicitate în vederea obligării companiei pentru intrare în legalitate, precum şi la montarea unui apometru.

În motivarea cererii reclamantul a arătat în esenţă că în perioada 2014-2016 pârâta e emis facturi fiscale în care cantitatea de apă meteorică nu este calculată corect conform anexei 3 la contractul de furnizare a apei potabile nr. 26461/19.04.2011 modificat prin anexa nr. 1/2013. A mai arătat că toate facturile emise în anul 2015 au ca element comun apă meteo 10mc, rezultând că valoarea coeficientului k din formula de calcul prevăzută în anexa 3 la contract este constantă pe tot parcursul anului. A precizat că pentru verificarea corectitudinii datelor a solicitat ANM ………facturi cu informaţiile furnizate de agenţie cu adresa nr. 202/04.03.2016 a constatat diferenţe valorice încasate ilegal. 

A arătat de asemenea că solicitarea de recalculare pe baza datelor reale transmise de ANM şi prin folosirea corectă a indicatorilor de scurgere prevăzuţi de SR 1846-2/2007, iar nu 1846-1/2006 cum eronat s-a menţionat în anexa la contract, a fost adresată companiei în 22.03.2016 fără a primi răspuns.

În susţinere au fost prezentate înscrisuri.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 241/2006, C.civ., C.pr.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 60 lei conform OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (filele 16, 17, 21).

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

În şedinţa din ……..reclamantul a declarat în faţa instanţei că renunţă la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la montarea unui apometru.

În cauză s-a încuviinţat şi s-a administrat proba cu înscrisuri.

După reţinerea cauzei spre soluţionare, prin încheierea din …… instanţa a dispus repunerea pe rol pentru prezentare înscrisuri şi precizări de către părţi.

În data de……. reclamantul a prezentat înscrisuri şi precizări.

În şedinţa din ……….. pârâta a depus înscrisuri şi precizări. A arătat că apa meteorică s-a calculat conform cap. VI art. 8.2 din contract, cantitatea de apă pluvială şi meteorică preluată de reţeaua de canalizare determinându-se prin înmulţirea cantităţii specifice comunicate de ANM pentru luna anterioară emiterii facturii, cu suprafeţele incintelor de scurgere recomandaţi de SR 1846-1-2006, utilizând relaţia de calcul analitic din anexa 3 la contract. A precizat că reclamantul nu a declarat nicio modificare a suprafeţei incintei, fiind luată în calcul declaraţia din adresa nr. 4485/21.03.2016 prin care s-au modificat suprafeţele S1=120mp şi S2=280mp. A arătat că recalcularea nu poate fi efectuată anterior comunicării adresei. A mai arătat că reclamantul nu are facturi neachitate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

În fapt, la data de …… a fost încheiat contractul de furnizare a apei potabile nr. ……., între pârâta ……în calitate de operator şi reclamant în calitate de utilizator pentru prestarea serviciului public de canalizare (filele 65-68).

Convenţia părţilor a fost modificată prin actul adiţional nr. 1 (fila 37).

În temeiul contractului menţionat pârâta a emis facturi fiscale pentru serviciile prestate pârâtului (filele 38-53).

În drept, faţă de disp. art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi având în vedere data intrării în vigoare a noului Cod civil (01.10.2011), instanţa constată că sunt aplicabile în speţă, în ce priveşte contractul încheiat între părţi dispoziţiile  Codului civil de la 1864.

Instanţa reţine că potrivit art. 969 C.civ. convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, reglementând astfel principiul forţei obligatorii a contractului, conform căruia executarea unui contract este obligatorie pentru părţi, iar nu facultativă.

Totodată, potrivit art. 970 Cod civil, părţile trebuie să acţioneze cu bună credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale.

Având în vedere obiectul cererii instanţa reţine că formularea acţiunii constituie în fapt o contestare a facturii emise de cocontractant. Instanţa nu va avea însă în vedere disp. art. 6.3 din convenţia părţilor cu privire la termenul de contestare a facturilor emise, reţinând că raportat la perioada stabilită, respectiv 10 zile calendaristice de la momentul comunicării, clauza are caracter abuziv. În aplicarea Directivei nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, instanţa verifică din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecăţii are caracter abuziv. Ţinând seama de dispoziţiile Legii nr. 193/2000, instanţa apreciază că această prevedere contractuală – art. 6.3 din contract - constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 modificată, care nu va produce efecte asupra consumatorului în temeiul disp. art. 6 din acelaşi act normativ.

Instanţa reţine că potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, profesioniştilor le este interzisă stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Analizând clauza amintită instanţa reţine că aceasta nu a fost rezultatul unei negocieri între părţi în condiţiile încheierii unui contract preformulat, că ea creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi este contrară cerinţelor bunei-credinţe şi în detrimentul consumatorului. În concret, instanţa reţine că stabilirea termenului de 10 zile în condiţiile în care acesta curge de la data comunicării facturii, nu dă în realitate consumatorului dreptul de a contesta factura emisă întrucât pentru constatarea unor eventuale diferenţe între valoarea facturată şi cea efectiv consumată necesită o perioadă mai mare pentru efectuarea de verificări.

Analizând contractul încheiat între părţi, instanţa constată că potrivit art. 9.4 din contract reclamantul şi-a asumat obligaţia achitării facturilor fiscale emise de operator pentru cantităţi de apă calculate conform art. 8.2 din convenţie care fac trimitere la anexa 3 la contract. Conform art. 1 din actul adiţional nr. 1 la contractul nr.  ……….., prin care s-a modificat în parte anexa 3 la convenţie, părţile au stabilit o formulă de calcul a apei meteorice facturate de către operator cu stabilirea unor criterii variabile obiective constând în cantitatea specifică de apă meteorică comunicată de A.N.M. pentru fiecare lună şi coeficienţii de curgere prevăzuţi de SR 1846-1:2006 (standardul aprobat de Directorul General al Asociaţiei de Standardizare din România – ASRO).

Cu prioritate instanţa reţine că faţă de datele înscrise în facturile emise (10mc - meteo), pârâta nu a avut în vedere la efectuarea calculului valorile emise de ANM, de notorietate fiind caracterul variabil al precipitaţiilor funcţie de perioadele anului. Mai mult, rezultă cu claritate din adresa nr. 202/04.03.2016 emisă de ANM- …………..(fila 7), că pentru anul 2015 cantităţile lunare de precipitaţii pentru staţia meteorologică Brăila au variat lunar, variaţii pe care instanţa le apreciază ca diferenţe semnificative şi nepredictibile.

Instanţa nu va avea în vedere apărările pârâtei cu privire la suprafeţele pentru care s-a efectuat raportarea întrucât aşa cum rezultă din actul de proprietate al imobilului (fila 117) nu au rezultat modificări. Mai mult, deşi pârâta a făcut referire la o declaraţie a reclamantului de la momentul încheierii convenţiei, nu a făcut dovada existenţei acesteia. De altfel, chiar în condiţiile unei modificări este de necontestat că în cuprinsul facturii a fost inserată informaţia cu privire la cantitatea de 10 mc, astfel încât calculul eronat este determinat de aplicarea incorectă a formulei raportat la criteriile variabile, iar nu la suprafeţele incintei.

De asemenea instanţa reţine că referirea la SR 1846-1:2006 în cuprinsul anexei 3 la contract va fi avută în vedere şi prin raportare la SR 1846-2:2007 care a înlocuit parţial standardul din 2006. Astfel referirea la standardul din 2006 implică raportarea şi la standardul modificator din 2007 în vigoare la momentul perfectării convenţiei.

Pentru aceste motive instanţa va admite cererea aşa cum a fost precizată, şi va obliga pârâta la recalcularea facturilor fiscale emise în perioada 2014-2016 în temeiul contractului de furnizare a apei potabile nr………., precum şi la restituirea către reclamant a sumelor rezultate în urma recalculării facturilor reţinând că sumele achitate în plus nu erau datorate în condiţiile în care calculul efectuat nu a respectat convenţia părţilor.

În ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la montarea unui apometru, instanţa va lua act de renunţarea reclamantului reţinând că procesul civil porneşte la iniţiativa acestuia care fixează prin actul de sesizare obiectul şi limitele procesului, iar asupra lui, în condiţiile legii, are un drept de dispoziţie, drept reglementat prin dispoziţiile art. 9 C.pr.civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C.pr.civ., să renunţe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în şedinţa de judecată ori prin cerere scrisă.

Instanţa reţine ca în cauză reclamantul a renunţat la acest capăt de cerere prin declaraţie verbală dată în faţa instanţei în şedinţa din …………..

Întrucât consfinţirea acestui drept este condiţionată în cauză, conform art. 406 alin. (4) C.pr.civ., de acceptarea cererii de renunţare la judecată de către pârât, atunci când aceasta este făcută la primul termen la care părţile sunt legal citate ori ulterior acestui moment, instanţa verifică în continuare îndeplinirea acestei condiţii. Pârâta a fost înştiinţată cu privire la renunţarea reclamantului la capătul de cerere privind obligarea părţii adverse la montarea unui apometru şi întrucât nu a înaintat vreun răspuns în sensul solicitat, rămânerea sa in pasivitate semnifică, potrivit art. 406 alin. (4) teza finală C.pr.civ., acord tacit la renunţare, astfel încât condiţia analizată va fi considerată îndeplinită în vederea pronunţării hotărârii conform art. 406 alin. (6) C.pr.civ.

În temeiul disp. art. 453 C.pr.civ., reţinând culpa procesuală a pârâtei, instanţa o va obliga pe acesta la plata către reclamant a sumei de 130,07 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată în cauză şi costuri furnizare informaţii de către ANM.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse instanţa va admite în parte cererea astfel cum a fost precizată.