Acord emitere pasaport pentru minor

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRAŞOV

DOSAR NR. X/197/201

SENTINŢA CIVILĂ NR. 8654

Şedinţa publică din data de 04.09.201

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: I.R.D - judecător

GREFIER: A.I

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea în cauza civilă de faţă care s-a dezbătut în fond în şedinţa publică din 22.08.2017 când părţile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentinţă, iar instanţa din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunţarea pentru data de 04.09.2017.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanţa în urma deliberării a pronunţat sentinţa de mai jos.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10.06.2016 sub dosar nr. X/197/2016, reclamanta V.E în contradictoriu cu pârâtul B.V.S, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună:

- obligarea pârâtului în calitate de părinte al minorei B.G.R, să-şi dea consimţământul pentru ca minora să părăsească ţara pentru a locui alături de ea în Marea Britanie;

- obligarea pârâtului să-şi dea consimţământul pentru eliberarea paşaportului pe numele minorei, în caz contrar hotărârea judecătorească ţine loc de cerere, respectiv suplineşte acordul pârâtului, în vederea îndeplinirii tuturor formalităţilor şi operaţiunilor necesare de eliberare a paşaportului pentru minoră;

- cu cheltuieli de judecată;

În motivare, în esenţă, s-a arătat că minora B.G.R, a rezultat din relaţia de căsătorie a părţilor, căsătorie ce a fost desfăcută prin sentinţa civilă nr. Z/2012 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosar civil nr. Y/197/2011. Prin aceeaşi hotărâre judecătorească, s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei împreună de cei doi părinţi, stabilirea locuinţei minorei la domiciliul mamei, obligarea tatălui pârât la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 347 lei lunar începând cu data de 16.02.2012 şi până la majoratul copilului sau noi dispoziţii ale instanţei.

De la data desfacerii căsătoriei părţilor, pârâtul a manifestat dezinteres faţă de situaţia minorei, şi-a neglijat grav obligaţiile părinteşti, a avut un comportament violent, ceea ce a indus minorei o stare de temere. Pentru a face faţă cheltuielilor legate de creşterea şi educaţia minorei, după divorţ, reclamanta a arătat că a beneficiat de ajutorul constant al mamei sale, fiind nevoită să plece în Marea Britanie, unde s-a angajat cu contract de muncă şi încheiat un contract de închiriere pentru o locuinţă. Pentru că pârâtul refuză să-şi dea acordul pentru stabilirea locuinţei minorei în Marea Britanie, reclamanta a solicitat admiterea cererii, astfel, cum a fost formulată.

În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 272/2004, art.149, art. 192-195 C.pr.civ.

În probaţiune, a depus în copie vizată spre conformitate, înscrisuri (fl. 7-23, 76-99).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 40 lei reprezentând taxă judiciară de timbru conform art. 15 lit. e din OUG nr. 80/2013 (fl. 28, 29).

 La data de 04.08.2017, reclamanta a adus modificări la cererea introductivă, solicitând ca instanţa să dispună şi asupra exercitării autorităţii părinteşti asupra minorei, în mod exclusiv de către mamă (fl. 27).

În drept, a invocat dispoziţiile art. 398 Cod civil.

 Deşi legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare.

 La data de 29.09.2016, s-a depus notă de şedinţă de către mama pârâtului (fl. 36), prin care a arătat că pârâtul este plecat în Italia, că fiica părţilor este dezinteresată de şcoală, că aceasta fumează de la vârsta de 12 ani, că deşi a crescut-o pe minora, aceasta nu o caută.

La data de 31.10.2016, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (fl. 40), în cuprinsul căruia a menţionat că se găseşte în imposibilitate să obţină acordul pârâtului pentru ca minora să poată călători în afara ţării pentru a se putea stabili locuinţa minorei la reşedinţa sa în Marea Britanie, cu atât mai mult cu cât acesta este plecat în Italia şi nu-i cunoaşte adresa de reşedinţă. În final, a arătat că de la data divorţului, pârâtul nu a căutat-o pe minoră, nu s-a implicat în creşterea şi educarea acesteia, iar mama pârâtului nu are nicio calitate în proces pentru a putea formula apărări în cauză. 

La data de 10.11.2016, s-a depus notă de şedinţă de către mama pârâtului (fl. 51), prin care a arătat că pârâtul nu este de acord cu plecarea minorei în Marea Britanie şi că lunar ea depune într-un cont bancar deschis pe numele pârâtului suma de 150 lei pentru întreţinerea minorei.

 A anexat în copie înscrisuri (fl. 53-54).

În baza art. 255- art. 258  C.pr.civ., instanţa a încuviinţat pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului şi proba testimonială cu V.C.V ( fl. 189), iar pentru pârât proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu B.M (fl. 188).

 În cadrul probei cu înscrisuri s-a depus de către autorităţile din Marea Britanie referat de ancheta socială efectuată prin intermediul comisiei rogatorii la reşedinţa reclamantei (fl. 53-57), referate de anchetă socială efectuate de serviciul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Mun. Braşov la domiciliul reclamantei (fl. 157-161), dar şi la domiciliul pârâtului (fl. 176-178), dar şi  referat de evaluare psihologică a minorei întocmit de psiholog V.C.A din cadrul Serviciului Autoritate Tutelară – Direcţia Juridică şi de Administraţie Publică Locală (fl. 162-165)

La termenul de judecată din data de 16.08.2017, instanţa a procedat la audierea minorei în camera de consiliu, potrivit procesului verbal ataşat la dosar (fl. 172).

Analizând ansamblul probator, instanţa reţine următoarele:

Minora B.G.R, născută la data de 18.04.2003, a rezultat din relaţia de căsătorie a părţilor, căsătorie ce a fost desfăcută din culpa exclusivă a pârâtului prin sentinţa civilă nr. Z/16.02.2012 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosar civil nr. Y/197/2011, definitivă prin neapelare.

Prin aceeaşi hotărâre judecătorească, s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei în comun de cei doi părinţi, stabilirea locuinţei minorei la domiciliul mamei reclamante, corelativ cu obligarea tatălui pârât la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 347 lei lunar în favoarea minorei, începând cu data de 16.02.2012 şi până la majoratul copilului sau alte dispoziţii ale instanţei, cuantumul pensiei fiind redus la suma de 240 lei, la solicitarea pârâtului, ca urmare a unei cereri de chemare în judecată înregistrate pe rolul Judecătoriei Braşov.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că neînţelegerile dintre părţi au apărut din cauza consumului de alcool din partea pârâtului, iar deşi pe durata căsătoriei părţilor, ambii părinţi au fost interesaţi de situaţia minorei, în creşterea, educaţia şi îngrijirea acesteia, părinţii fiind ajutaţi şi de bunica paternă şi bunica maternă, cu toate acestea, mama a fost cea care s-a preocupat cu prioritate de nevoile materiale şi afective ale fetiţei. Mama a fost părintele cu care minora a locuit în mod statornic, iar din cauza consumului de băuturi alcoolice din partea tatălui său, minorei a ajuns să îi fie teamă să rămână în locuinţă doar cu tatăl ei.

Ulterior desfacerii căsătoriei părţilor, pârâtul a continuat să manifeste agresiune în relaţia cu pârâta şi minora, astfel că prin sentinţa civilă nr. ZZ/26.10.2012 pron. de Judecătoria Braşov în dosar civil nr. YY/197/2012, s-a admis în parte cererea privind emiterea ordinului de protecţie formulată de reclamanta V.E în contradictoriu cu pârâtul BVŞ, acesta fiind obligat pe o perioadă de 3 luni să păstreze o distanţă minimă de 100 metri faţă de reclamantă, faţă de locuinţa reclamantei situate în Braşov faţă de locul de muncă al reclamantei, dar şi faţă de minora BGR.

Între părţi, situaţia a început să se mai liniştească în urmă cu trei ani când pârâtul a plecat în Italia. Cu toate acestea, la data revenirii în România, în concedii, reclamantul a continuat să se deplaseze la domiciliul reclamantei, în stare de ebrietate, minora fiind prezentă la episoadele de violenţă fizică şi verbală îndreptate împotriva mamei sale. Minora a ajuns atât de stresată de această situaţie, încât a refuzat să mai răspundă la telefoanele primite de la pârât.

În perioada 2016-2017, timp de 10 luni, reclamanta a locuit în Marea Britanie, alături de partenerul său actual de viaţă, a lucrat în această ţară, fiind angajată cu contract de muncă, timp în care minora s-a aflat în grija bunicii materne. În luna aprilie 2017, când mama reclamantei a decedat, aceasta s-a întors în România pentru a fi alături de minoră.

Întrucât s-au schimbat împrejurările avute în vedere de Judecătoria Braşov la data pronunţării sentinţei civile nr. Z/16.02.2012 în dosar civil nr. Y/197/2011, definitivă prin neapelare, reclamanta a solicitat modificarea măsurilor dispuse pe cale judecătorească cu privire la minoră, în sensul obligării pârâtului să-şi dea consimţământul pentru ca minora să părăsească ţara pentru a locui alături de ea în Marea Britanie, dar şi sub aspectul exercitării autorităţii părinteşti în mod exclusiv asupra minorei.

Deşi reclamanta prin petitul 1 al cererii introductive a solicitat obligarea pârâtului în calitate de părinte al minorei B.G.R, să-şi dea consimţământul pentru ca minora să părăsească ţara pentru a locui alături de ea în Marea Britanie, totuşi, prin conţinutul concret al cererii şi prin înscrisurile ce  au fost anexate şi probele administrate în susţinerea acestei solicitări, reiese că, în realitate, reclamanta a urmărit stabilirea locuinţei minorei la reşedinţa sa, în prezent în Marea Britanie, unde urmează să-şi desfăşoare viaţa alături de partenerul său de viaţă, AC, cu care se află într-o relaţie de 5 ani.

Faţă de cele menţionate, instanţa, în baza rolului său activ şi în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. 4 C.pr.civ., având în vedere că nu este ţinută de denumirea cererii, ci de conţinutul ei concret, califică petitul 1 al cererii introductive formulate de reclamanta V.E în contradictoriu cu pârâtul B.V.S, ca fiind stabilire locuinţă minor la reşedinţa mamei reclamante în Marea Britanie.

În drept, potrivit art. 403 Cod civil în cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituţiei de ocrotire etc.

Conform art. 496 alin. 3 C. civil, în caz de neînţelegere între părinţi, în privinţa locuinţei minorilor, instanţa hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psiho socială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. 

Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa apreciază că este în interesul minorei ca locuinţa acesteia să fie stabilită la reşedinţa actuală a mamei, în Marea Britanie, pentru următoarele considerente:

Din coroborarea depoziţiilor martorilor cu susţinerile părţilor din cuprinsul actelor procedurale, dar şi cu referatele de anchetă socială efectuate la domiciliile părţilor, instanţa reţine că după divorţul părţilor, în anul 2012, minora a rămas să locuiască cu mama reclamantă în imobilul situat în mun. Braşov, proprietatea exclusivă a reclamantei, fiind vorba despre un imobil compus din două camere şi dependinţe, mobilat şi utilat corespunzător. Aici, minora beneficiază de un mediu prielnic unei bune dezvoltări fizice şi psihice, mama reclamantă fiind persoana care s-a descurcat să ofere cele necesare fetei, care a continuat să vegheze cu responsabilitate asupra educaţiei sale, cu intenţia de a o îndruma şi de a o susţine în dezvoltarea psiho comportamentală, păstrând legătura cu cadrele didactice pentru a fi informată cu privire la evoluţia fiicei sale, în vreme ce tatăl pârât şi-a neglijat obligaţiile părinteşti.

Prin atitudinea sa, reclamanta a dovedit că are serviciu stabil, că este ataşată de minoră şi că doreşte ca aceasta să aibă locuinţa la domiciliul său.

Din ancheta socială depusă la dosarul cauzei de către autoritatea tutelară din cadrul primăriei localităţii de domiciliu al pârâtului, întocmită pe baza declaraţiilor pârâtului (fl. 176-178) rezultă că după plecarea pârâtului în Italia, acesta nu a mai achitat deloc pensia de întreţinere şi nici nu s-a interesat de situaţia şcolară a fiicei sale, a recunoscut faptul că după data divorţului, între părţi au avut loc mai multe incidente, emiţându-se chiar şi un ordin de protecţie la acel moment împotriva sa. Deşi, de la data plecării, a încercat să ia legătura cu minora, aceasta a refuzat de fiecare dată să-i răspundă la telefon, singura ocazie în care s-a întâlnit cu fiica sa fiind în luna martie 2017, pentru 10 minute. În aceste condiţii, pârâtul relatează că nu a avut posibilitatea de a menţine şi dezvolta relaţia cu fiica sa, fapt pentru care, în acest interval de timp, mama a fost părintele care s-a ocupat de nevoile imediate şi directe ale minorei. Referitor la solicitarea reclamantei, pârâtul, a afirmat că nu va fi niciodată de acord ca minora să plece din ţară, motivându-şi gestul prin faptul că nu are certitudinea că fiica sa va face faţă schimbărilor ce urmează să intervină în viaţa ei, ca urmare a mutării într-o ţară străină. Mai mult, afirmă că nu are certitudinea că reclamanta se va îngriji corespunzător de minoră, având în vedere faptul că aceasta se confruntă cu probleme de greutate. În final, pârâtul a declarat că intenţionează să se întoarcă în Italia.

Fiind ascultată în Camera de Consiliu, minora a declarat aceleaşi aspecte (fl. 172), că îşi doreşte să locuiască cu mama reclamantă, aceasta fiind cea care are timp pentru a se ocupa de nevoile ei, că după divorţul părinţilor, între ea şi tată nu s-a putut stabili o legătură întrucât  acesta nu era interesat de situaţia ei, ci de viaţa mamei sale, că până în urmă cu trei ani când pârâtul a plecat în Italia, acesta obişnuia să le urmărească, venea beat la locuinţa lor, bătea în geam, iar o dată le-a spart uşa cu toporul. Minora a declarat că îi este frică de pârât şi că îşi doreşte să meargă în Marea Britanie, pentru a fi alături de mama sa cu care o relaţie specială. În final, a povestit că îl cunoaşte pe partenerul de viaţă al mamei sale, că se înţelege bine cu acesta şi că în prezent nu pot pleca din România pentru că pârâtul refuză să-şi exprime acordul în acest sens.

În acelaşi sens, a declarat şi martorul V.C.V. Acesta a relatat că după divorţul părţilor şi chiar după plecarea acestuia în Italia, pârâtul a continuat să manifeste violenţă faţă de reclamantă, că de frica pârâtului, minora a refuzat să stabilească o legătură firească cu tatăl său, iar de când a plecat în străinătate, pârâtul şi-a neglijat obligaţiile părinteşti, nu a achitat pensia de întreţinere pentru minoră la care a fost obligat pe cale judecătorească şi nici nu a trimis pachete pentru aceasta. Martorul a mai declarat că după divorţ, minora a continuat să locuiască cu reclamanta, că o perioadă, reclamanta a lucrat în Marea Britanie, fiind angajată cu contract de muncă, fiica părţilor rămânând în grija bunicii materne. Pentru că bunica maternă a decedat, reclamanta, deşi avea o viaţă în Marea Britanie, a revenit în ţară pentru a se ocupa de minoră.

 Chiar martora B.M, mama pârâtului, a arătat că după divorţul părţilor, reclamanta a fost cea care s-a preocupat de creşterea şi educarea minorei, că o perioadă acesta a plătit pensie de întreţinere pentru minoră, însă după ce nu mai avut loc de muncă, nu s-a mai îngrijit de minoră pentru că reclamanta nu i-a mai permis. Martora a povestit şi despre faptul că după ce fiul său a plecat în Italia, când se întorcea în ţară, acesta obişnuia să meargă la locuinţa reclamantei să facă scandal, iar aceasta pentru că reclamanta nu-i permitea să să-şi vadă fiica. De asemenea, a relatat că de la minoră cunoaşte că îi este frică de tatăl ei, însă nu poate înţelege asta, din moment ce nu-i este teamă să fumeze ori să petreacă timp cu băieţi.

Potrivit raportului de evaluare psihologică a minorei efectuat de  psiholog specialist V.C.A din cadrul Primăriei Mun. Braşov, la solicitarea instanţei (fl. 162-165), instanţa reţine că în prezent minora o identifică pe mamă ca şi persoană care îi asigură confortul emoţional, că tatăl este devalorizat la nivel proiectiv, minora manifestând şi verbal dorinţa de a rupe definitiv legătura cu acesta, ruptură care are la bază sentimentul de teamă pe care minora îl trăieşte în raport cu tatăl său, iar posibilitatea de a-l întâlni îi induce un puternic sentiment de nesiguranţă. Atunci când împărtăşeşte despre relaţiile de familie, se remarcă o agitaţie psihomotorie şi emoţii care pun stăpânire pe fetiţă şi îi blochează pe moment capacitatea de verbalizare. Toate aceste trăiri sunt rezultatul perioadei în care fetiţa a fost martoră la episoadele de violenţă verbală şi fizică îndreptate înspre mama sa, din perioada căsătoriei părţilor. Ulterior separării cuplului parental, sentimentul de teamă s-a accentuat, ca urmare a comportamentului tatălui care urmărea mama şi copilul din parcul din faţa locuinţei, bătea la geam, arunca cu pietre. Practic, teama a paralizat programul fetei care nu a mai ieşit din casă singură, în afara programului de şcoală, timp de aproximativ 2 ani. Abia după plecarea tatălui din ţară, minora a reuşit să se relaxeze şi să iasă singură din casă şi să abordeze firesc planul social, activitatea de joacă, să relaţioneze cu mediul specific vârstei. Sentimentul de teamă este întreţinut de comportamentul bunicii paterne care o vizitează la şcoală, îi vorbeşte urât, îi reproşează diverse lucruri despre mamă, punând-o într-o situaţie dureroasă, dar şi dificilă în faţa colegilor. În final, se recomandă stabilitate în viaţa minorei, aceasta incluzând şi siguranţa locativă, mama fiind relaţia de ataşament predominantă, dar şi singura relaţie de securizare afectivă, dar şi intervenţie psihoterapeutică pentru minoră pentru prelucrarea conţinutului traumatizant, o eventuală relaţie tată – fiică, putând deveni funcţională doar cu condiţia unor modificări majore în comportamentul tatălui.

De asemenea, la soluţionarea cauzei, instanţa are în vedere şi referatul de anchetă socială întocmit la reşedinţa mamei din Marea Britanie, din care rezultă că reclamanta a lucrat în Marea Britanie până în mai 2017 când s-a întors în România pentru a o îngriji pe minoră după moartea mamei sale, că aceasta se află într-o relaţie de aproape 5 ani cu numitul AC, cu care intenţionează să se căsătorească, partenerul de viaţă al reclamantei ocupând o locuinţă în chirie formată dintr-o cameră de zi de mărime acceptabilă, cu o canapea şi TV, o sufragerie, baie şi bucătărie, iar din bucătărie se face acces la grădină care este o curte mică în spate, tipic pentru zona respectivă. La etaj există două dormitoare duble mari, existând potenţialul de a transforma camera de zi într-un al treilea dormitor, iar proprietarul spaţiului a afirmat că există potenţial pentru ca un alt adult şi un adolescent să se mute, neavând obiecţii în acest sens. În cuprinsul aceluiaşi referat, se mai arată că toate camerele erau ordonate, mobilate şi decorate în mod adecvat, iar cea mai apropiată şcoală se află la 5 minute de mers pe jos.

Faţă de întreaga situaţie de fapt, instanţa reţine că tatăl pârât nu a procedat corect în relaţia cu minora, a provocat acesteia stres, cât şi frică şi nu a depus suficiente eforturi pentru a asigura minorei un confort psihic şi emoţional care să-i ofere echilibru atât de necesar după despărţirea părinţilor. Tatăl pârât trebuia să încerce să se apropie de minoră cu tact şi cu multă răbdare şi să încerce să refacă încrederea minorei în el.

Reţinând situaţia actuală a minorei, starea emoţională a acesteia, relaţia minorei cu mama şi cu familia extinsă a mamei, capacitatea mamei de a răspunde nevoilor actuale ale minorei, instanţa apreciază că interesul superior al minorei este ca locuinţa acesteia să fie stabilită la reşedinţa mamei în Marea Britanie.

 Pe cale de consecinţă, instanţa va stabili locuinţa minorei B.G.R, la reşedinţa mamei reclamante V.E, în Marea Britanie.

În ceea ce priveşte exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către mama reclamantă asupra minorei B.G.R, instanţa reţine următoarele:

În drept, potrivit art. 397 C.civ. după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi. Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte poate fi dispusă de instanţa de divorţ pentru motive temeinice în considerarea interesului superior al copilului conform art. 398 alin. 1 C.civ.

Potrivit art. 36 alin.7 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti”. Acesta este singurul criteriu după care instanţa se va călăuzi pentru a decide cu privire la stabilirea locuinţei minorului la unul dintre părinţi.

 Pe de altă parte, art. 47 din acelaşi act normativ prevede că orice copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială, iar părinţilor sau, după caz, reprezentanţilor legali, le revine responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiţii de viaţă necesare creşterii şi dezvoltării copiilor; părinţii sunt obligaţi să le asigure copiilor locuinţă, precum şi condiţiile necesare pentru creştere, educare, învăţătură, pregătire profesională, precum şi un mediu de viaţă sănătos.

Pornind de la dispoziţiile legale evocate, în speţă, din mijloacele de probă administrate mai sus arătate, instanţa reţine existenţa de motive întemeiate, astfel cum prevede art. 398 Cod civil, şi anume violenţa psihică exercitată de pârât faţă de minoră şi violenţă fizică exercitată de pârât faţă de celălalt părinte, pentru ca autoritatea părintească să se exercite în mod exclusiv de către mama reclamantă, exercitarea autorităţii în comun de către ambii părinţi creând minorei o suferinţă ce nu poate fi îndepărtată decât prin stabilirea exercitării autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către mamă.

Instanţa reţine că autoritatea părintească reprezintă un ansamblu de drepturi şi îndatoriri care privesc, atât persoana, cât şi bunurile copilului. În conţinutul autorităţii părinteşti intră şi îndatorirea părintelui de a-şi exprima acordul cu privire la unele măsuri ce-l privesc pe copil, precum şi îndatorirea de a-l reprezenta pe minor ori, după caz, de a-i încuviinţa actele juridice. Acest lucru presupune, însă, ca părintele să fie mereu disponibil pentru a acţiona cu celeritate, în concordanţă cu principiul interesului superior al copilului, în toate situaţiile în care este nevoie de acordul său în ceea ce-l priveşte pe copil.

Or, în cauza dedusă judecăţii, din mijloacele de probă administrate în cauză, instanţa reţine că nu există o cale de comunicare între părţi şi nici între minoră şi pârât, comportamentul violent al pârâtului fiind motivul acestei stări de temeri, de nelinişte, de respingere, atitudinea tatălui fiind una reprobabilă până în prezent.

În plus, reclamanta şi-a manifestat intenţia de a părăsi teritoriul României, în acest sens solicitând stabilirea locuinţei minorei la reşedinţa sa din Marea Britanie,  astfel încât situaţia minorei ar fi îngreunată în cazul în care ar fi nevoie de acordul tatălui său pentru luarea unor decizii prompte şi urgente.

Pe cale de consecinţă, instanţa va stabili ca autoritatea părintească asupra minorei B.G.R, să se exercite exclusiv de către mama  reclamantă V.E. 

Faţă de soluţia pronunţată cu privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti asupra minorei în mod exclusiv de către mamă, instanţa va respinge petitul formulat de reclamantă privind obligarea pârâtului să-şi dea consimţământul pentru eliberarea paşaportului pe numele minorei B.G.R, în caz contrar hotărârea judecătorească să ţină loc de cerere, respectiv să suplinească acordul pârâtului, în vederea îndeplinirii tuturor formalităţilor şi operaţiunilor necesare de eliberare a paşaportului pentru minoră.

În acest sens, instanţa reţine dispoziţiile art. 17 alin. 1 lit. a şi b din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, care statuează că „în cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, eliberarea paşaportului se realizează la cererea acestuia, numai cu acordul ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 sau, după caz, a reprezentantului legal. Emiterea paşaportului simplu sau a paşaportului simplu electronic pentru minor, în situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinţi se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa se efectuează numai după soluţionarea acestor situaţii de către instanţa de judecată, care se pronunţă în condiţiile legii.”

Totodată, instanţa va reţine şi aplicarea dispoziţiilor art. 448 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă care statuează că „ Hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect stabilirea modului de exercitare a autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorului, precum şi modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul”.

De asemenea, instanţa va lua act că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată de către părţi.

Faţă de soluţia pronunţată pe fondul cauzei, instanţa va respinge petitul formulat de pârât privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.

Sens în care,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În temeiul art. 22 alin. 4 C.pr.civ., califică juridic petitul 1 al cererii introductive formulate de reclamanta V.E în contradictoriu cu pârâtul B.V.S, ca fiind stabilire locuinţă minor la reşedinţa mamei reclamante în Marea Britanie.

Admite în parte cererea astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta V.E în contradictoriu cu pârâtul B.V.S şi, în consecinţă: 

Stabileşte locuinţa minorei B.G.R, la reşedinţa mamei reclamante V.E, în Marea Britanie.

Stabileşte ca autoritatea părintească asupra minorei B.G.R, să se exercite exclusiv de către mama  reclamantă V.E. 

Respinge petitul formulat de reclamantă privind obligarea pârâtului să-şi dea consimţământul pentru eliberarea paşaportului pe numele minorei B.G.R, în caz contrar hotărârea judecătorească să ţină loc de cerere, respectiv să suplinească acordul pârâtului, în vederea îndeplinirii tuturor formalităţilor şi operaţiunilor necesare de eliberare a paşaportului pentru minoră.

Executorie în condiţiile art. 448 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. în ceea ce priveşte locuinţa minorei şi modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti.

Cu cheltuieli de judecată pe cale separată de către reclamantă.

Respinge petitul formulat de pârât privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la registratura Judecătoriei Braşov.

Pronunţată azi, 04.09.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTE GREFIER

I.R.D A.I

Red./Dact. IRD

18.09.2017, 4 ex.

Domenii speta

Spete similare