Reclamanta minoră NI asistată de ocrotitorul legal NS, în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria Comunei S., a solicitat recunoaşterea anticipată a capacităţii depline de exerciţiu.
Instanţa a reţinut că reclamanta este născută la 10.07.1997 şi este elevă, tatăl său NV este decedat la 12.12.2005, iar mama sa NS este casnică; din luna septembrie 2013 reclamanta minoră întreţine relaţii de concubinaj cu numitul PG, iar din relaţia lor a rezultat minorul PD, născut la 10.07.2014. Reclamanta a solicitat recunoaşterea anticipată a capacităţii depline de exerciţiu pentru ridicarea drepturilor băneşti conferite de stat în favoarea fiului său PD, pentru deschiderea de conturi bancare şi în vederea obţinerii drepturilor cuvenite ei. Instanţa apreciază că există motive temeinice pentru recunoaşterea anticipată a capacităţii depline de exerciţiu şi este în interesul reclamantei minore de a se pronunţa hotărârea în sensul solicitat, şi pentru apărarea interesului minorului rezultat din concubinaj, astfel că admite acţiunea.
Judecătoria Târgu-Cărbunești
Instituire curatelă
Judecătoria Constanța
imbogatire fara justa cauza spor valoare imobil
Curtea de Apel București
Dreptul familiei
Judecătoria Onești
Fara titlu
Curtea de Apel Pitești
Singura dată de la care moştenitorii îşi exprimă opţiunea succesorală este aceea a pronunţării hotărârii de declarare a morţii pentru calcularea termenului de prescripţie de 3 ani, şi nu de la data declarării dispariţiei autorului comun.